Pentru soții Ceaușescu, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost lungă și agitată. Fortăreața Partidului Comunist părea inexpugnabilă, dar nu era. Șeful Securității pregătea arestarea comandantului suprem, dar ministrul Apărării nu l-a susținut. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Pentru că nu au mai ajuns la reşedinţa din Cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor Zoia şi Valentin în sediul CC. Martori au fost Constantin Manea, şeful de cabinet al lui Ceauşescu, şi Mihai Hîrjău, secretarul personal al dictatorului.
Constantin Manea: “Către ora 21.00 au venit Zoia şi Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. A venit întâi Valentin, i-a adus lui de acasă haine, cămaşă şi ceea ce a mai dorit. După aceea a venit fiică-sa cu soţul ei, Mircea Oprean. Cred că au încercat să facă un fel de masă, că s-au retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate de oră, poate o oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi voia să stea de vorbă cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le povesteau ce e pe stradă”.
După plecarea celor doi copii, dictatorul a vrut să iasă din clădire. Generalul Marin Neagoe (şef de serviciu în cadrul Direcţiei a V-a a Securităţii, ofiţerul care în acele zile asigura comanda Direcţiei) susţine că Nicolae Ceauşescu a făcut câţiva paşi pe scări, dar a intrat înapoi. Tot atunci a cerut să-i fie aduşi şi nişte revoluţionari care strigau “Jos Ceauşescu!”, cărora să le vorbească. “I-a fost adus unul care era bătut măr. Îi curgea sânge din nas. Le-am spus oamenilor mei să-l ducă undeva, să-l spele, şi apoi să-l ducă de acolo”, declara Marin Neagoe în 1995.
În aceeaşi seară, Ceauşescu a vrut să vadă cu ochii lui ce s-a întâmplat la Timişoara. Eugen Florescu, unul dintre consilierii săi de presă, reconstituie momentul. “Pe 21 seara, Ceauşescu i-a cerut lui Milea filmul de la Timişoara. Acesta a promis că-l aduce, dar nu a venit. Dimineaţa, pe 22, lui Ceauşescu i-a fost adus un pachet cu fotografii. Erau lozincile «Jos dictatorul!», «Jos comunismul!», scrise pe vitrine.“
Generalul Vasile Milea chiar nu avea timp de filme în acea seară. Era ocupat cu represiunea din centrul Capitalei.
Din mărturiile secretarilor de cabinet Manea şi Hîrjău reiese că vizitele de la cabinetul lui Ceauşescu au durat până la miezul nopţii. Apoi, lucrurile s-au mai linşitit, însă în Cabinetele 1 şi 2 era tensiune mare.
“În cursul nopţii, către ora 24.00, informaţiile curgeau ca şi până atunci. El a trecut la odihnă. Nu ştiu dacă o fi aţipit sau nu, dar dimineaţa era mai odihnit. Ea a ieşit frecvent şi s-a informat. Nu a dormit. Probabil că mergea şi îi spunea şi lui. Îmi mai aduc aminte că, tot pe la miezul nopţii, a indicat să trimită o echipă de operatori TV care «să filmeze ce au făcut huliganii, că acolo se va face curăţenie şi nu se mai poate filma»”, a declarat Manea.
În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în cabinetele 1 şi 2. Toată “crema” partidului se afla în clădire.
Târziu, pe la ora 3.00, generalul Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului Ceauşescu cu 9 ore mai devreme.
Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod, în 1994, Comisiei “Decembrie 1989”: “După ce s-a întors generalul Milea, am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui… Să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am dat de înţeles că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.
Ulterior, Iulian Vlad a precizat că, în discuţia cu Milea, n-a folosit expresia “să-l arestăm”, ci „să-l blocăm”.
Starea în care se afla ministrul Apărării e confirmată şi de Mihai Hîrjău: “Era în jur de trei şi ceva noaptea. Milea era deprimat. Murdar de motorină, de praf, deci ţinuta îi era complet dezordonată. Răvăşit, mi-a spus cu aproximaţie: «Măi, băiete! Să fii fericit că n-ai văzut ce am văzut eu». Şi, mai departe, întrebându-l care e situaţia, a adăugat: «Ce o să fie mâine… iarăşi o luăm de la capăt»”.
La nici şapte ore de la propunerea generalului Vlad şi de la dialogul cu Hîrjău, Milea avea să încheie discuţia cu toată lumea. Pe 22 decembrie, puţin după ora 9.30, a fost găsit agonizând într-o baltă de sânge.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Tot în 1993, Silviu Curticeanu, unul dintre cei mai influenţi colaboratori ai lui Ceauşescu, a încercat să explice încurcăturile cu stenograma. „Dat fiind caracterul ei, stenograma se afla la mine. În 26 decembrie 1989, primele întrebări care mi s-au pus nu au fost în legătură cu mine, ci cu alţii. Atunci am spus că există această stenogramă a şedinţei şi este în dulapul meu, în plic sigilat, eu nu o citisem. În vâltoarea lucrurilor de atunci, mi s-a spus că nu pot merge în sediu, că vor merge ei, anchetatorii; dar ori nu s-au dus, ori s-au dus prea târziu. După o săptămână a apărut o stenogramă din memorie. Maria Ionescu, care era stenografa acelei şedinţe, a fost dusă la o unitate militară. S-a spus că stenograma originală a dispărut şi trebuie făcută o stenogramă din memorie. Se poate ca o stenodactilografă să facă din memorie o stenogramă, oricine poate face, dar nu este posibil să facă aceasta sub formă de dialog. Ce a spus fiecare. După un timp, când mi-au adus stenograma făcută din memorie, eu am spus că nu pot lucra pe aceasta. Să-mi aducă stenograma din dulapul meu. Apoi, după un timp, pe 10 ianuarie, a apărut într-un ziar – «România liberă», mi se pare – «Stenograma morţii». Citind-o, mi-am dat seama că este cea bună. (…) Până la urmă, stenograma s-a găsit în condiţii dramatice. Biroul meu a fost spart, iar cineva – nu i-am aflat numele – a luat stenograma şi a dus-o la Ministerul Petrolului. Asta ştiu acum, mai recent. Stenograma a fost dată avocatului meu. Împreună cu Brucan a dus stenograma la «România liberă».” 
Asistat de soţia sa Elena, Nicolae Ceauşescu mătură pe jos cu şefii Armatei (generalul Vasile Milea – foto), Ministerului de Interne (Tudor Postelnicu) şi Securităţii (generalul Iulian Vlad). E furios că aceştia nu au lichidat răzmeriţa de la Timişoara. Le reproşează violent că şi-au dotat trupele cu bastoane şi cu gloanţe de manevră – „i-aţi trimis să se bată cu pumnul!” –, când trebuia cu gloanţe de război.
Dictatorii explică şi cum trebuia procedat. Zice el: „Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă la picioare!”. Intervine ea: „Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Unul să nu iasă!”. Iarăşi el: „Cei care au intrat în sediul Comitetului Judeţean de Partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ!”.
Referindu-se la „huliganii” de la Timişoara, Ceauşescu îşi aminteşte de inamicul său de la răsărit, Mihail Gorbaciov, cu care se întâlnise în urmă cu 13 zile. „O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul”, zice Ceauşescu.
Iar teama de lovitură de stat îl face să declare: „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări – R.D. Germană, Cehoslovacia, Bulgaria – au fost lovituri de stat organizate şi cu sprijinul plevei societăţii. Pleava societăţii cu sprijin străin”.
Întrebarea e: ce-a făcut această armată de spioni în România timp de aproape un an? Probabil că ea nu a fost străină de marile manevre de compromitere a României, în acel agitat an 1990: mineriadele, conflictul interetnic româno-maghiar de la Târgu-Mureş, acapararea totală a puterii de către gruparea pro-moscovită, contramanifestaţiile organizate de FSN pentru intimidarea opoziţiei.
„În zilele premergătoare evenimentelor, foarte mulţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti s-au deplasat în zone din Transilvania. Erau câţiva diplomaţi de la două ambasade care făceau de permanenţă la Timişoara: cea americană şi cea britanică. Dar erau şi de la ambasada maghiară”, a declarat şeful Securităţii, Iulian Vlad (foto), în 1993.
În cartea Interviuri despre Revoluţie, istoricul Alex Mihai Stoenescu a inserat şi o discuţie, purtată în 2003, cu Sorin Ovidiu Vîntu (foto). Vîntu dă de înţeles că ştie multe grozăvii despre evenimentele din decembrie 1989, dar nu e dispus să vorbească dincolo de limita prudenţei. Îşi aminteşte, în schimb, că a fost coleg de celulă, în anii ’80, cu generalul Ştefan Kostyal. Vîntu era deţinut de drept comun, iar Kostyal fusese arestat pentru complot împotriva lui Ceauşescu – chiar dacă acuzaţia oficială a fost de furt de energie, la contorul de acasă.
La câteva zile după Congresul al XIV-lea al PCR, pe 27 noiembrie 1989, Nadia este ajutată să fugă din ţară. Istoricul Alex Mihai Stoenescu povesteşte care a fost substratul acestei acţiuni şi cum trebuia ea privită din prisma lui Ceauşescu.
Serviciile secrete maghiare nu au lucrat de capul lor în cazul „evadarea Nadiei”. Ele au dus la îndeplinire un plan stabilit de americani şi bazat pe coruperea ofiţerilor de frontieră de pe „culoarul de fugă”.
Pe 12 aprilie, în timpul discursului ţinut la plenara CC al PCR, Ceauşescu a anunţat că România a plătit integral datoria externă. Din acest moment se aştepta o schimbare.