Etichetă: Isus

Atât de sărac s-a născut Dumnezeu pe pământ, că ţi se face ruşine să stai la masa de Crăciun. Simţi că-L sfidezi pe Creator, care s-a încălzit la botul vitelor, nicidecum la fierbinţeala vinului.

În tabloul lui Caravaggio, pruncul Iisus stă gol, direct pe pământ. N-au avut cu ce să-L învelească. Dumnezeu e la picioarele noastre şi se lasă privit de sus în jos. E la discreţia noastră, în mâinile celor pe care i-a creat. E vulnerabil. Putem face orice vrem cu El: Să-L învelim ori să-L abandonăm. Să-L îmbrăţişăm sau să-L scuipăm. Să-L iubim ori să-L ucidem.

Dacă venea pe pământ cu legiuni de îngeri, cu trăsnete şi fulgere, Dumnezeu ar fi fost aclamat de toţi, de frică. Doar în sărăcie se vede sinceritatea iubirii omului faţă de Dumnezeu. Iisus, un prunc gol, îţi poate da un zâmbet gângurit. Atât. Nu e interes la mijloc: „Dă-mi, Doamne! Fă-mi, Doamne!”. Îl iubeşti sau nu. E dragoste la prima simţire.

Pentru Caravaggio, întâlnirea omului cu Dumnezeu se face exclusiv în sărăcie. Te scuturi de materie ca să te umpli de spirit. Nu e loc pentru amândouă. Hristos se naşte sărac, îşi alege Apostoli dintre cei mai săraci oameni, trăieşte în sărăcie şi moare ca ultimul dintre pământeni. Printre săraci, acolo e Dumnezeu.

Săracul prunc Iisus a îmbogăţit umanitatea mai mult decât oricine. Cu El, sărăcia nu mai e ruşinoasă, ci capătă rang de virtute. De sărăcie nu fugi, ci o cauţi, ca pe singura bogăţie posibilă. E o cinste să fii sărac, căci Dumnezeu însuşi e sărac.

În tabloul lui Caravaggio, pruncul Iisus e vegheat de Fecioara Maria şi de păstori. Printre ei, în dreapta, stă sfântul Francisc de Assisi, cel care a transformat sărăcia în temelia existenţei sale. În partea stângă e sfântul Laurenţiu, diaconul martir, care împărţea săracilor averea Bisericii. De sus, îngerul confirmă dumnezeirea pruncului de jos, care este, de fapt, Dumnezeu.

Splendidă pictura lui Caravaggio. O imagine cât o Evanghelie. Sărăcia în care se naşte Dumnezeu pe pământ este expresia infinitei Sale iubiri pentru oameni. Din iubire s-a lăsat Hristos privit de sus în jos, pe pământul rece. Când e iubire, nu contează cine şi de unde priveşte pe cine. Când e iubire, nu sunt orgolii, iar Dumnezeu se naşte. Fără iubire nu e Crăciun.