ziaristii.com

Etichetă: istorie

  • Două vagoane de istorie și un val de ură șor-vor-dodonistă

    Istoria reală, adusă în centrul Chișinăului sub forma celor două vagoane care reprezintă un simbol și o picătură din uriașa dramă a Basarabiei românești, a declanșat un val de ură a șor-vor-dodoniștilor (adepții sinistrei troici rusofile Șor – Voronin – Dodon), a cozilor de topor, a sutelor de „idioți utili” și a stăpânilor lor din rețelele antinaționale de spionaj.

    Recunoașterea oficială de către autoritățile Republicii Moldova a genocidului comis de Moscova împotriva moldovenilor, în anii ocupației rusești, le-a luat mințile celor cu mentalitate de sclav, care ciugulesc din banii unui stat agresor, care a comis și comite crime monstruoase împotriva umanității. Pentru cohortele de „idioți utili”, înainte de a vă murdări poporul pe rețelele de socializare, memorizați următoarele!

    Ideologii de la Kremlin, în frunte cu Stalin, au elaborat instrumentele de luptă împotriva „dușmanilor de clasă” și a popoarelor din Uniunea Sovietică. Deportările, ca și foametea planificată, făceau parte din politica de stat a URSS, iar implementarea acestor concepte revenea NKVD-ului și altor organe de represalii (Armată, Procuratură, Interne etc).

    În cazul Basarabiei, care a fost băgată cu tancurile în URSS în vara anului 1940, listele de bază fusese întocmite de rețelele de spionaj rusesc și de cominterniști, care activau în România, în dreapta Nistrului, cu mult timp înainte de 28 iunie 1940.

    Pentru idioții utili și cozile de topor actuale, care repetă ca papagalii că moldovenii au organizat deportările, repet: IDEOLOGII de la KREMLIN au gândit DEPORTĂRILE ca instrument de exterminare a „dușmanilor de clasă”, iar NKVD avea sarcina să îndeplinească această misiune. Moldovenii nici nu știau ce înseamnă „dușman de clasă”.

    Opriți-vă să transferați această crimă monstruoasă a Moscovei pe seama unor nenorociți, rătăciți și lepădături locale! Cercetați documentele de bază înainte de a acuza victimele, nu călăii! Altfel, sunteți la fel ca secăturile, care se țineau de pantalonii ocupanților și rugau să fie deportați toți gospodarii din sat, să aibă de la cine fura și să ajungă și ei „nacialnici”.

    Pentru RSSM, citiți cât mai atent lista responsabililor și executorilor de comiterea genocidului împotriva elitelor românești, a populației pașnice! Dacă găsiți măcar un nume de moldovean, bucurați-vă, cum o faceți de fiecare dată, când vă ștergeți picioarele de poporul din care vă trageți!

    1. Generalul-maior Mordoveţ Iosif Lavrentievici – ministrul securităţii de stat al RSSM;

    2. Generalul-maior Ermolin Ivan Ilici – responsabil al MSS al URSS;

    3. Colonelul Kolotuşkin Alexandr Alexeevici – viceministrul de personal al securităţii de stat al RSSM;

    4. Locotenent-colonelul Ostreakov Serghei Zaharovici – şeful statului-major al conducerii operaţiunii;

    5. Maiorul Iakovlev – şeful secţiei nr. 2 a MSS al RSSM;

    6. Căpitanul Şvarţman Lev Zinovievici – şef de sector al secţiei nr. 2 MSS al RSSM;

    7. Locotenentul Mordoveţ Leonid Iosifovici – responsabilul operativ superior al secţiei nr. 2 a MSS al RSSM (fiul ministrului I. Mordoveţ!).

    În total, 30 de criminali au condus direct genocidul împotriva civililor, numind crima lor împotriva umanității „operaţiune specială”(sună a ceva cunoscut?).

    Mai adăugați la banda de asasini și organele de conducere superioare de partid ale PC(b)M (secretar Kovali N. G.) şi sovietice (preşedinte al consiliului miniştrilor al RSSM, Rudi G.) ş.a.m.d.

    Chiar dacă mulți sunteți slugarnici și vă iubiți călăii din tată-n fiu, feriți-vă să intrați cu cizmele voastre murdare și străine peste suferințele a milioane de oameni, să batjocoriți filele îmbibate cu sânge nevinovat din istoria Basarabiei românești!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

    * Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

    * Copilul de pe malul Prutului

    * „Pacifiștii” lui Putler

    * Discursul Führer-ului de la Kremlin a dărâmat toate gardurile la Zoo

    * Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

    * Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

    * Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

    * Cine ne apără de invazia pașnică?

    * Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

  • România medievală: Facultatea de Teologie va primi, la Universitatea București, mai multe locuri la licență decât Dreptul, Istoria, Fizica, Biologia și Chimia!

    Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Universitatea București va primi în anul academic viitor mai multe locuri subvenționate de la bugetul de stat, pentru programele de licență, decât Facultățile de Istorie, Geologie, Fizică, Filosofie, Chimie, Biologie ori Jurnalistică! Dezvăluirea este făcută, pe contul său de Facebook, de conferențiarul Claudiu Tufiș, de la Facultatea de Științe Politice.

    Întoarcerea României cu fața către trecut continuă astfel în ritm accelerat sub înaltul patronaj al profesorului Klaus Iohannis, cel ajuns președintele țării, în 2014, cu promisiunea că va face proiect de țară din educație.

    Cazul este pur și simplu năucitor, arătând încă o dată, dacă mai era nevoie, influența subterană foarte puternică pe care o are Biserica Ortodoxă în instituțiile statului. România nu are nevoie de istorici, biologi, fizicieni, matematicieni ori chimiști, ci de cât mai mulți preoți, rezultă din această inițiativă.

    Claudiu Tufiș remarcă aberația și scrie că „facultățile de teologie nu au ce căuta în universități“. Acesta mai spune că, dacă sunt adăugate și locurile subvenționate pentru baptiști și catolici, atunci există mai multe locuri la buget chiar decât cele pentru Facultatea de Drept și Facultatea de Administrație și Afaceri!

    În replică, după ce s-a aflat întreaga poveste, conducerea Universității București pare să facă un pas înapoi și spune că nu a fost luată încă o decizie finală, acum fiind votate propunerile inițiale ale facultăților. Miercuri s-a dat, așadar, doar un prim vot, urmând ca decizia definitivă să fie luată în luna mai, după ce Ministerul Educației va aproba cifra de școlarizare pentru fiecare universitate.

    Mai jos, întregul mesaj al profesorului Claudiu Tufiș.

    „Ce țară este aceea în care una din universitățile cele mai importante produce mai mulți teologi decât biologi, chimiști, filosofi, fizicieni, geologi, istorici sau jurnaliști?“

    „Repet treaba aceasta de mai mulți ani de zile: facultățile de teologie nu au ce căuta în universități.

    Putem avea studii religioase sau orice altă specializare vreți, dar nu teologie, unde numirea profesorilor depinde nu doar de concursuri ci și de binecuvântarea bisericii, sau unde studenții au nevoie de recomandare de la duhovnic pentru a candida.

    Vreți să înțelegeți de ce suntem, ca societate, în situația în care suntem? Printre altele și pentru că la Universitatea din București Facultatea de Teologie Ortodoxă are pentru anul viitor la programele de licență mai multe locuri la buget decât:

    > Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării

    > Facultatea de Istorie

    > Facultatea de Geologie și Geofizică

    > Facultatea de Fizică

    > Facultatea de Filosofie

    > Facultatea de Chimie

    > Facultatea de Biologie

    Dacă adaug și locurile de la teologie baptistă și de la teologie catolică atunci au mai multe locuri la buget și decât:

    > Facultatea de Drept

    > Facultatea de Administrație și Afaceri

    Ce țară este aceea în care una din universitățile cele mai importante produce mai mulți teologi decât biologi, chimiști, filosofi, fizicieni, geologi, istorici sau jurnaliști?

    Și sunt convins că situația se repetă și la celelate universități mari din țară, nu este ceva ce se întâmplă doar la Universitatea din București ci ceva ce ține de întregul sistem de învățământ superior. Voi căuta cifrele de școlarizare și de la acelea.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Catastrofă: Comisia Europeană ar fi blocat a doua tranșă de bani din PNRR, de 3 miliarde de euro! Regimul Iohannis-PSD a încercat să mintă Bruxelles-ul și să ia banii fără să facă reforme

    * POZA TRĂDĂRII. Șoșoacă, lipită de obraznicul ambasador Kuzmin, sub steagul Rusiei! În plin război, putinista s-a lingușit din nou la ambasada statului-agresor

    * Monstruos: Bode și Ciucă promovează proiectul de lege al lui Dragnea și Carmen Dan prin care protestele sunt pedepsite cu închisoarea până la 7 ani! Reacția societății civile

    * VIDEO. Fost ministru al Apărării din Moldova: „Mai sunt în România – nu doar domnul ministru Dîncu – care fac jocul Rusiei. Cunoaștem tactica asta, așa fac întotdeauna rușii“

    * Firea a închiriat un etaj întreg la World Trade Center pentru Ministerul Familiei, unde statul plătește 500.000 de euro anual. Ofertele RAAPPS pentru sediu gratis au fost considerate „necorespunzătoare“

    * Antena 3 „CNN“, abordare conspiraționistă și panicardă: leagă cutremurele din Gorj de apariția unui „balon suspect deasupra României”!

    * De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

    * Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

    * VIDEO. Blestemele drăcești ale preotului Longhin Jar, trompeta Moscovei. „Ți-e sete, Bartolomeu, nesăturatule și spurcatule! Jgheab bătrân și împuțit ce ești!”

    * EDITORIAL CARTIANU: La moartea unui ticălos. Onoruri militare, Academie, Cimitirul Bellu

  • Țări mici cu nostalgii mari: România Mare, Ungaria Mare, Bulgaria Mare, Serbia Mare. De ce nu e bine să ne jucăm de-a revizionismul, așa cum ne șoptește Rusia

    Ideea recuperării Bucovinei și a Basarabiei de Sud de la Ucraina, atât de vehiculată pe rețelele de socializare de numeroși români, e de fapt o matrioșcă – acea păpușă rusească în care sunt ascunse alte păpuși mai mici. Narativul de suprafață are în el alte idei subliminale la care ajungi dacă te gândești puțin în profunzime:

    1) Recuperarea Bucovinei și a Basarabiei de Sud are în spate ideea României Mari – o fantasmă naționalistă irealizabilă în actuala ordine mondială.

    2) Pentru a reface România Mare trebuie, așadar, să cadă sistemul internațional existent acum – adică exact ceea ce încearcă să facă Putin.

    3) Destrămarea actualei ordini mondiale, bazată pe tratate, negocieri și înțelegeri, ar însemna nu doar sfârșitul erei prosperității, desființarea Uniunii Europene, ci și o nouă perioadă de anarhie asemănătoae cu cea de după Primul Război Mondial, în care toată lumea a intrat în război cu toată lumea.

    4) Dispariția Statelor Unite, a NATO și a UE din zona Europei de Est ar implica, automat, reintrarea acesteia în sfera de influență a Rusiei, dar și reizbucnirea unor vechi conflicte pe care Moscova a avut grijă să le întrețină mocnit în toate țările din Balcani și nu numai.

    5) Pentru că naționaliștii români nu sunt singuri prin această parte a lumii, ne-am trezi că visul de a anexa părți din Ucraina s-ar transforma în coșmarul de a apăra propriul teritoriu. Așa cum sunt români care vor România Mare, avem prin vecini bulgari care visează la Bulgaria Mare, unguri care cred în Ungaria Mare, sârbi care visează la Serbia Mare, ba chiar și albanezi care și-ar dori o Albania Mare și moldoveni care vorbesc despre o Moldovă până la Carpați! Toată lumea vrea câte ceva de la toată lumea, practic.

    Premierul maghiar Viktor Orban nu se ascunde: are în birou o uriașă hartă a Ungariei Mari, pe care mărturisește deschis că ar vrea să o refacă

    Lăsând la o parte naivitatea tuturor celor care-și închipuie măcar că Putin ar duce acest război epuizant pentru ca apoi să dea cu generozitate aproape jumătate din Ucraina către Polonia, Ungaria și România, ca și cum te-ai întoarce de la piață și ai împărți cu vecinii un sac de cartofi, merită dezvoltat puțin punctul 5 al acestei matrioșce.

    Așadar, în Europa de Sud-Est, românii nu sunt singurii care visează la ceva „Mare”. Problema e că această parte a lumii e prea mică pentru ambițiile enunțate. O scurtă analiză a pretențiilor pe care le au iredentiștii din această parte a continentului ne arată cât de otrăvită poate fi, de fapt, ideea pe care Rusia o șoptește la urechea românilor (și nu numai a lor).

    Vom vedea că, în toate cazurile, sunt asmuțite, de fapt, națiunile unele împotriva celorlalte. Într-un astfel de scenariu, ar trebui să fim pregătiți nu doar să anexăm teritoriile altui stat, dar și să le apărăm – inclusiv cu prețul vieții – pe cele proprii. Câți dintre patrioții de Facebook ar fi dispuși să pună mâine mâna pe armă și să moară pentru România Mare?

    Harta României Mari: revizioniștii visează la anexarea Bucovinei, Herței, Basarabiei și a Cadrilaterului

    Pentru că:

    – Bulgaria Mare presupune conflict cu România, Macedonia de Nord, Grecia, Turcia și Serbia;

    – Serbia Mare presupune conflict cu Croația, Bosnia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Grecia și România;

    – Ungaria Mare presupune conflict cu România, Ucraina, Slovacia, Austria și Croația.

    După cum oricine poate vedea, în toate scenariile de mai sus e implicată și România. Și aceste discuții nu sunt pur ipotetice. La Budapesta este un Guvern care vorbește deschis despre Ungaria Mare. La Belgrad este un președinte aliat cu Rusia, care întreține discursul naționalist. La Sofia, năluca Bulgariei Mari e îndeajuns de puternică încât să genereze conflict diplomatic cu Macedonia de Nord.

    Tocmai de aceea, atunci când românii strâmbă din nas la actuala ordine mondială, înjură Uniunea Europeană, Occidentul, NATO și spun că este interesul nostru ca Rusia să câștige în Ucraina, ei habar n-au, de fapt, despre ce vorbesc. În această parte a lumii, doar sistemul actual de alianțe a făcut posibilă băgarea într-un sac a unor monștri care n-ar mai trebui niciodată scoși la lumină.

    Ar trebui să știm, când vorbim despre România Mare și anexiuni teritoriale, cam la ce se gândesc iredentiștii de prin vecini. Astfel am înțelege mult mai clar că ar trebui să facem tot ce ne stă în putință ca Rusia să fie învinsă, iar actuala ordine mondială să fie păstrată.

    Serbia Mare: refacerea vechiului imperiu medieval ar prespune și anexarea Banatului românesc

    Harta Serbiei Mari pe care o doreau cetnicii în 1941 și la care năzuiesc și azi iredentiștii din această țară

    Serbia Mare (Velika Srbija) visată de naționaliștii sârbi pleacă de la nostalgia Imperiului Sârb existent în Secolul al XIV-lea, înainte ca în zonă să apară Imperiul Otoman. Conform acestei viziuni, statul sârb ar trebui să includă toate regiunile care au o semnificație pentru acest popor slavic, inclusiv unele teritorii care sunt ocupate fie și numai parțial, astăzi, de o minoritate sârbă. Ideea inițială a mișcării numite pan-sârbism era de a uni toți sârbii, dar și toate teritoriile care au fost conduse ori locuite de sârbi, într-un singur stat.

    În funcție de perioada istorică, dar și de interese și de viziunea fiecăruia, Serbia Mare are diverse forme. În toate include însă și teritorii aflate azi în componența unor state vecine.
    Potrivit ideologiei din spatele Serbiei Mari, acest nou super-stat ar trebui să cuprindă aproape toate teritoriile fostei Iugoslavii (Serbia, Kosovo, Bosnia, Macedonia și o mare parte din Croația). Excepție ar face Slovenia și partea vestică a Croației. Istoricul Jozo Tomasevich scrie că, pe lângă aceste teritorii, Serbia Mare aspiră la părți din Albania, Bulgaria, Ungaria și România. În cazul României, naționaliștii sârbi visează la anexarea întregului Banat.

    Iredentiștii bulgari visează la țaratul lui Ferdinand înainte de prăbușirea Puterilor Centrale în Primul Război Mondial, în care ar fi inclusă și Dobrogea cu tot cu Delta Dunării, până în Bugeac

    Harta Bulgarei Mari vehiculată de iredentiștii de la sud de Dunăre după 1991. În viziunea acestora, Bulgaria ar trebui să includă teritorii din România, Bulgaria, Turcia, Ucraina și Serbia și să includă cu totul Macedonia de Nord

    Bulgaria Mare este un vis vechi al naționaliștilor din această țară și care, de-a lungul ultimilor 120 de ani, le-a adus mari necazuri vecinilor de la sud. Ca și în cazul celorlalte popoare din zona de sud-est a Europei, imaginarul colectiv se leagă de o îndepărtată epocă glorioasă – cea a imperiilor bulgare din Evul Mediu, când țarii acestui popor migrator venit tocmai dinspre Asia Centrală au reușit să-i învingă pe bizantini și să-și construiască propria formațiune statală.

    Înarmați cu acest argument, al imperiului bulgar stabilit începând cu Secolul al VII-lea, iredentiștii de la sud de Dunăre au avut revendicări maximale odată chiar cu eliberarea de sub jugul otoman, petrecută în urma războiului ruso-româno-turc din 1876-1877. Primul val al mișcării naționaliste care visa o nouă Bulgaria Mare a avut loc în Secolele XIX-XX. Ambițiile de mărire au ajuns până la vârful statului, țarul Ferdinand implicând Bulgaria, la începutul anilor 1900, în cele două războaie balcanice, apoi în Primul Război Mondial.

    Bulgaria se visa forța politico-militară hegemonică în Balcani, revendicând aproape toată Macedonia de azi, mari suprafețe din Serbia, Dobrogea cu tot cu Delta Dunării și Bugeacul (care aparține azi de Ucraina), tot teritoriul de nord al Greciei până la Marea Egee și întreaga Rumelia (teritoriul turcesc până la marginea Istanbulului).

    Bulgaria a fost foarte aproape de acest vis în timpul Primului Război Mondial, când chiar a ocupat aproape toate teritoriile vizate. Însă Puterile Centrale au pierdut și bulgarii au fost nevoiți să aștepte alți 20 de ani, când în Al Doilea Război Mondial s-au aliat cu Germania ca să anexeze nordul Greciei, părți din Serbia, aproape toată Macedonia și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul). Înfrângerea Axei a readus, încă o dată, Bulgaria la dimensiunile de dinainte, deși Stalin a avut o tentativă să negocieze cu Churchill păstrarea actualelor provincii greceși Macedonia Centrală, Macedonia de Est și Tracia.

    După 1991, acest revizionism a fost scos de la naftalină de naționaliști și nu e doar o temă banală. La Sofia, ideea continuă să fie speculată politic de partide și politicieni care au legături cu Rusia.

    În numele acestei umbre nostalgice, Bulgaria a fost prima țară care în 1992 s-a grăbit să recunoască desprinderea Macedoniei de Iugoslavia, dar apoi s-a opus aderării acestei țări la Uniunea Europeană invocând tot felul de argumente mai mult sau mai puțin istorice.

    Concret, Bulgaria a refuzat foarte multă vreme să recunoască limba și identitatea națională a actualei Macedonia de Nord, afirmând că, de fapt, acest stat n-a existat niciodată, iar acolo se vorbește un dialect al limbii bulgare. Abia în 2020 Bulgaria a fost dispusă la unele concesii, oferindu-se să accepte limba și identitatea națională a macedonenilor dacă aceștia recunosc că națiunile macedoneană și bulgară au origini și limbi comune. A fost rândul Macedoniei de Nord să accepte această soluție.

    Problema e de ambele părți. Timp de 50 de ani, macedonenii au fost îndoctrinați de regimul de la Belgrad cu o falsă narațiune despre apariția națiunii lor și care conține o foarte pregnantă parte anti-bulgară. La rândul lor, bulgarii trăiesc după 1990 într-o mitologie foarte asemănătoate cu cea din România, existând acolo o puternică retorică șovină îmbibată de mituri istorice. Bulgarii pretind că națiunea macedoneană e artificială.

    Premierul maghiar Viktor Orban are în cabinetul său de lucru harta Ungariei Mari, care include toată Transilvania până la Carpați, în forma de dinaintea prăbușirii Imperiului Austro-Ungar

    Ungaria Mare este, foarte probabil, cea mai cunoscută dintre utopiile periculoase care bântuie țările Europei de Sud-Est. În esență, este vorba despre teritoriile vechiului regat maghiar din perioada monarhiei dualiste austro-ungare. Ungurii revendică aproape oficial mari părți din Slovacia zona subcarpatică a Ucainei, o mică parte din Austria, aproape toată Croația și, mai ales, „perla coroanei” care este întreaga Transilvanie, inclusiv Banatul, până la Munții Carpați.

    Dacă, în cazurile Serbiei și Bulgariei, încă se mai poate vorbi despre faptul că puterea politică păstrează o măsură și evită să vorbească public despre aceste aspirații, în schimb la Budapesta este un regim care nu numai că propagă oficial discursul despre Ungaria Mare, dar și face pași concreți în această direcție. Premierul maghiar Viktor Orban are în spatele biroului său de la Guvern o uriașă hartă a Ungariei Mari, care cuprinde toate teritoriile enumerate mai sus.

    De foarte mulți ani, Ungaria duce politici oficiale și neoficiale de intervenție pe teritoriul statelor vecine unde există minorități maghiare. În România, Slovacia. Serbia și Ucraina alocă fonduri mari pentru diverse programe destinate etnicilor maghiari. În Transilvania, urmașii grofilor își recuperează pe tăcute, de multă vreme, moșiile și clădirile, profitând de slăbiciunile și corupția din aparatul administrativ și justiția română. Există chiar cluburi sportive masiv subvenționate de Guvernul maghiar, iar UDMR, formațiunea politică înființată pe criterii etnice aflată chiar acum la putere la București, are legături foarte strânse cu regimul Orban.

    Ungaria Mare la care visează premierul maghiar include teitorii din România, Croația, Serbia, Slovacia, Ucraina și Austria actuale

    Scandalurile se țin lanț în această privință. Acum două luni, o insinuare a lui Viktor Orban, care a pretins că Ungaria ar fi trebuit să aibă porturi la mare, a generat reacția vehementă a Zagrebului, care a respins pretențiile Budapestei asupra Croației și a reamintit că națiunea croată datează încă din Evul Mediu.

    Slovacii au, la rândul lor, permanente fricțiuni cu Guvernul iredentist de la Budapesta, pe care l-au somat chiar de curând să înceteze să mai cumpere mascat pământuri în țara vecină. Șeful Parlamentului de la Bratislava a declarat chiar oficial că “scopul invaziei Rusiei în Ucraina este să înlocuiască actuala ordine mondială cu haosul, ceea ce i-ar permite lui Orban să rupă Slovacia”. În acest timp, ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto publică regulat, pe rețelele de socializare, harta Ungariei Mari.

    Inclusiv poziția Ungariei față de invazia Rusiei în Ucraina – Viktor Orban este un aliat fățiș al lui Putin – pare a avea legătură cu aspirațiile de expansiune teritorială ale regimului de la Budapesta. La începutul verii trecute s-a aflat că Orban ar fi fost înștiințat în prealabil de Putin că va invada Ucraina, dictatorul rus promițându-i premierului maghiar că, după ce va ocupa țara, va ceda Ungariei zona subcarpatică.

    Dealtfel, Guvernul Orban a fost singurul care a tăcut atunci când rușii au propus informal, prin intermediul presei de la Moscova, ca vecinii să-și împartă Ucraina, pe care o consideră un stat artificial. Portavocile lui Putin au încercat să ațâțe spiritele naționaliste și iredentismul, propunând ca România să ocupa Bucovina și Bugeacul, Polonia să ocupe partea de vest a Ucrainei, Ungaria să anexeze Transcarpatia, iar restul teritoriului să revină, bineînțeles, Rusiei. Polonia și România au reacționat imediat vehement și oficial, clarificând că nu există niciun interes și nicio pretenție teritorială din partea acestor țări, care susțin frontierele stabilite și recunoscute la nivel internațional prin tratate semnate de toată lumea. Ungaria a rămas tăcută.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Săgeata Rusiei” recidivează. Răcnete isterice la RTV: „RoExit! Marș! Marș afară! Voi milita să ieșim din Uniunea Europeană!”

    * Rușii l-au împușcat pe dirijor! Artistul refuzase să cânte „binefacerile” aduse de invadatori în Herson

    * Masacru într-o cazarmă putinistă: 30 de morți după ce rușii și tadjicii s-au mitraliat între ei, din motive religioase! Scandalul a pornit de la un colonel care a spus că Allah era „un laș”

    * Putin a făcut praf rezervele de aur și valută ale Rusiei. Îi mai ajung banii pentru cel mult 17-18 luni de război. A cheltuit deja 102,5 miliarde de dolari

    * „Ucraina va elibera Crimeea cel târziu vara viitoare. Aceasta este ultima iarnă în care Rusia va mai perturba economia Europei” – fostul comandant al trupelor SUA în Europa

    * Ministrul Bode i-a amenințat în stil mafiot, de la tribuna Parlamentului, pe liderii opoziției, Drulă și Orban!

    * Încă o tâmpenie socialistă a Guvernului PSD-PNL: plafonarea prețului a făcut ca lemnele de foc să dispară de pe piață! Acum, PSD și PNL pretind că nu știau ce conține OUG

    * VIDEO. Pensiile ar putea fi crescute și cu 27%, conform PNRR-ului stabilit cu Comisia Europeană, dar PSD le mărește cu doar 10%!

    * Campanie murdară plătită de PNL pentru demonizarea USR: „partid toxic pentru România”, care „pune în pericol aderarea la Schengen”, „cultivă huliganismul”, „are un comportament anti-românesc”, „atacă statul român” și „își critică gratuit țara”

    * Licitația de 47 de milioane de euro pentru Biblioteca Virtuală a fost câștigată de șeful campaniei online din 2014 a lui Iohannis. La firma acestuia lucra și soțul actualului ministru al Educației, fostă consilieră la Cotroceni

    * Fratele baronului Marian Neacșu (PSD), parașutat în conducerea Autorității Aeronautice Civile, deși e agricultor! Numirea a fost semnată de ministrul Sorin Grindeanu, zis și „Ordonanța 13”

  • Adevărul despre Donbass. Regiunea a aparținut Ucrainei încă din cele mai vechi timpuri, fiind cotropită de ruși după 1764

    Regimul criminal de la Kremlin, condus de teroristul planetar Vladimir Putin, revendică așa-zisele teritorii istorice din Ucraina, considerate a fi „inima Rusiei” într-un material de propagandă sovietică din 1921, deși acestea au aparținut de drept Rusiei doar ca rezultat al cotropirilor sângeroase.

    Precizare din start: e bine să cunoaștem istoria, pentru a spulbera minciunile tradiționale ale propagandei moscovite. Dar statutul Crimeii sau cel al Donbass-ului nu e stabilit de istorie, ci de ultimul tratat, cel aflat în vigoare! Iar ultimul tratat este Memorandumul de la Budapesta, din 1994, semnat de Ucraina și de trei puteri garante: SUA, Marea Britanie și Federația Rusă. Aceste trei puteri au garantat integritatea teritorială a Ucrainei, pe care au convins-o astfel să renunțe în favoarea Rusiei la arsenalul nuclear moștenit de la Uniunea Sovietică. Granițele garantate prin Memorandumul de la Budapesta definesc o Ucraină din care fac parte și Crimeea, și Donbass.

    Și acum, să trecem la istorie.

    „Câmpurile sălbatice”, tătarii și cazacii

    Atât peninsula Crimeea (anexată deja de Moscova în februarie 2014), cât și bazinul Donbass (compusă din regiunile Donețk și Lugansk), unde se dau și în prezent lupte crâncene, au fost controlate încă din cele mai vechi timpuri de tătari, ucraineni și turci.

    Crimeea se afla în subordinea tătarilor în urma războiului ruso-turc, desfășurat între 1768-1774, când Hanatul Hoardei de Aur s-a proclamat independent prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, încheiat cu otomanii.

    Teritoriul Donbass, cunoscut sub denumirea de „Câmpurile sălbatice” (deoarece fusese multă vreme un pământ nelocuit), s-a aflat până la mijlocul secolului al 18-lea sub stăpânirea Hetmanatului căzăcesc ucrainean (alcătuit din armata zaporojeană) și a Hanatului turcesc din Crimeea. Asta, deși cazacii de pe Don au stabilit primele așezări permanente în acea zonă în secolul 17. Sosiseră acolo numai fiindcă administrația țaristă i-a fugărit și deposedat pe nedrept de terenurile agricole din spațiul lor prin mărirea taxelor.

    Anexările sângeroase din 1764 și 1783

    De-a lungul vremii, cea mai însemnată parte a regiunii Donețk a intrat sub jurisdicția armatei zaporojene (Nizovi Zaporijia), iar nordul ei – districtul orașului Bahmut – era înglobat în regimentul Izium „Sloboda” din Ucraina.

    Imperialiștii ruși au dat două mari lovituri, în urma cărora au acaparat Donbass-ul și Crimeea. Toate au fost organizate în perioada domniei împărătesei Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare).

    Prima lovitură a avut loc în 1764, când rușii au desființat instituția hatmanatului căzăcesc al armatei zaporojene, toate prerogativele fiind asumate de „Colegiul Micii Rusii”. Statul ucrainean era înghițit astfel, pentru multă vreme, de Imperiul Rus. 11 ani mai târziu, cotropitorii au distrus și Siciul Zaporojean. I-au dezarmat pe cazaci și le-au confiscat tezaurul, dar și arhiva.

    A doua lovitură s-a produs în 1783, când tătarii au rămas fără peninsula Crimeea. Terenurile cucerite de ruși au fost ulterior împărțite și denumite „Noua Rusie” („Novorossia”). În contextul dat, n-ar mai trebui să mire pe nimeni de ce Turcia, protectoarea tătarilor, sprijină moral, material și logistic Ucraina în tentativa ei de a-și recupera pământurile invadate de ruși.

    Ucrainenii predominau în Donbass încă de la recensământul din 1897

    Chiar și-așa, la mai bine de 100 de ani de la anexare, ucrainenii („micii ruși” – cum erau definiți oficial de imperialiști) erau predominanți în regiunea Donbass. Conform recensământului din 1897, aceștia reprezentau 52,4% din populație, în vreme ce etnicii ruși constituiau doar 28,7%.

    Orașul Mariupol, de pildă, devastat și controlat în prezent de forțele ruse, era format în 1897 dintr-o „coaliție” multietnică în proporție de 36,7%: greci, germani, evrei și tătari. Prezența acestor popoare s-a dovedit a fi semnificativă în acele vremuri în întreg Donbass-ul.

    Ponderea ucrainenilor se remarca cel mai mult în domeniu rural. Rușii formau însă majoritatea în zona urbană, venind din marele imperiu țarist pentru a munci în industria locală. Aspect important: ucrainenii care se mutaseră în orașe fuseseră asimilați ca muncitori vorbitori de limbă rusă!

    Situația avea să se schimbe radical după încheierea războiul civil din Rusia, început în 1917 și încheiat în 1921. Ajunși la putere prin răsturnarea istorică a dinastiei monarhice cu o tradiție de 300 de ani, bolșevicii au atașat Donbass-ul, împreună cu alte teritorii din Ucraina, la nou formata Republică Socialistă Sovietică Ucraineană.

    Holodomor-ul și politica stalinistă de rusificare

    Cauza principală a marii prăbușiri ucrainene din Donbass este strâns legată de apariția „ciumei roșii” staliniste. Oamenii din regiune au murit pe capete ca urmare a aplicării „legii foametei” – Holodomorul din anii 1932-1933 – și a politicii odioase de rusificare, ambele orchestrate de regimul sovietic. Tocmai fiindcă cei mai mulți ucraineni locuiau la sate, au cunoscut cu adevărat ce înseamnă sărăcia și foametea. Tiranul Stalin i-a lăsat fără orice mijloace de supraviețuire, comițând un genocid cifrat la 10 milioane de morți.

    Mentalitățile de tip comunist instaurate de bolșevici în Ucraina și, evident, în Donbass s-au perpetuat și după destrămarea Uniunii Sovietice. În multe cazuri, guvernele proaspăt instalate la Kiev erau formate din politicieni pro-ruși care făceau jocurile Kremlinului.

    Ziaristii.com vă prezintă cum s-au derulat evenimentele, în ultimul secol, în această zonă întinsă pe o suprafață de peste 53.000 de kilometri pătrați, care număra în 2020 circa 6,2 milioane de locuitori.

    Reformele educaționale sovietice au eliminat aproape în integralitate școala cu predare în limba ucraineană

    1926 – În Donbass locuiau 639.000 de etnici ruși.

    1945 – Stalin ordonă trimiterea unui număr mare de muncitori ruși, pentru a repopula regiunea după consecințele Holodomorului și ale celui de-al Doilea Război Mondial.

    1958 – Se adoptă o rusificare intensă prin reformele educaționale sovietice. Acestea au condus la eliminarea aproape integrală a școlilor cu predare în limba ucraineană din Donbass.

    1959 – Populația rusă din Donbass era de peste 2,5 milioane de locuitori.

    1989 – Până la recensământul sovietic din 1989, 45% din populația Donbass-ului și-a declarat etnia rusă.

    1990 – S-a creat o mișcare împotriva independenței Ucrainei, numită Interfrontul Donbass.

    1991 – La acel referendum, 83,9% dintre alegătorii regiunii Donețk și 83,6% dintre cei ai regiunii Lugansk au susținut independența Ucrainei față de URSS. Prezența la urne: 76,7% în regiunea Donețk, respectiv 80,7% în regiunea Lugansk.

    Se prăbușește producția industrială. Salariile scad cu 80%. Apar și primii oligarhi, care încep să controleze puterea în Donbass: Viktor Ianukovici și Rinat Ahmetov

    1993 – Producția industrială s-a prăbușit. Salariile au scăzut cu 80% față de 1990. Regiunea intrase în criză majoră din cauza proastei administrări a guvernelor pro-ruse conduse de comuniștii Vitold Fokin și Vitali Masol, dar și de Leonid Kucima – fost membru al PCUS -, cel care avea să devină în 1994 președintele Ucrainei. Leonid Kravciuk, șeful statului de atunci, era fostul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina.

    1994 – A avut loc un referendum consultativ, desfășurat odată cu primele alegeri parlamentare după proclamarea independenței Ucrainei. Ce includeau întrebările: dacă rusa ar trebui să fie limba de administrare în regiunile Donețk și Lugansk; dacă Ucraina ar trebui să se federalizeze; dacă Ucraina ar trebui să aibă legături mai strânse cu Comunitatea Statelor Independente (CSI). Aproape 90% dintre alegători au votat în favoarea acestor propuneri. Cu toate astea, niciuna n-a fost adoptată.

    2000 – Au apărut primii oligarhi, care au început să controleze puterea în Donbass, mai ales după privatizarea industriilor de stat. Din „clanul Donbass” proveneau pro-rușii Viktor Ianukovici (fugit în zilele noastre în Rusia) și Rinat Ahmetov (aliat între timp cu actuala putere pro-europeană de la Kiev). Ambii nu știau o boabă de ucraineană. De altfel, Ianukovici a început să învețe această limbă abia la câteva zile de la preluarea mandatului de președinte al țării, în 2010!

    2001 – La recensământul din 2001, etnicii ucraineni formau 58% din populația regiunii Lugansk și 56,9% din cea a regiunii Donețk.

    Pro-rusul Ianukovici a încercat să dea o lovitură de stat în 2004. După 10 ani, forțele separatiste au organizat referendumuri false de independență

    2004 – Guvernarea pro-rusă a lui Ianukovici a încercat să câștige autonomie în timpul „Revoluției Portocalii”. Așa-zisa republică autonomă ucraineană de sud-est trebuia să fie formată din nouă regiuni de sud-est ale Ucrainei. La 28 noiembrie 2004, la Severodonețk, a avut loc primul Congres al deputaților poporului și al deputaților consiliului local din Ucraina, organizat de susținătorii lui Ianukovici. Un total de 3.576 de delegați din 16 regiuni ale Ucrainei, Crimeii și Sevastopolului au participat la acel Congres, susținând că reprezintă peste 35 de milioane de cetățeni. În prezidiu au fost prezenți primarul Moscovei, Iuri Lujkov, și un consilier de la Ambasada Rusiei. Au existat solicitări pentru numirea lui Ianukovici în funcția de președinte al Ucrainei, pentru declararea legii marțiale în Ucraina, dizolvarea Radei Supreme, crearea de forțe de autoapărare și crearea unui stat federativ de sud-est cu capitala sa din Harkov.

    2014 – De la începutul lunii martie, în Donbass au avut loc demonstrații ale unor grupări pro-ruse și antiguvernamentale în urma Revoluției demnității și mișcării Euromaidan. Au escaladat în aprilie, când s-a declanșat un război între forțele separatiste susținute de Rusia și Guvernul ucrainean. Pe fondul acestui conflict, republicile autoproclamate Donețk și Lugansk au organizat referendumuri false la data de 11 mai, legate de statutul acestor regiuni. Aproximativ 90% dintre cetățeni au „votat” pentru independența „RPD” și „RPL”.

    82% dintre respondenți spuneau că nu există nicio discriminare împotriva persoanelor vorbitoare de limba rusă 

    2015 – Se semnează acordul Minsk II, pe 12 februarie, cerând eventuala reintegrare a republicilor din Donbass în Ucraina, cu un nivel de autonomie. Scopul intervenției lui Putin în acea zonă a fost pentru a stabili guverne pro-ruse care să faciliteze amestecul Rusiei în politica ucraineană. A urmat un exod de amploare: jumătate din populația regiunii și-a părăsit casele. 1,6 milioane de persoane au fugit în alte teritorii ale Ucrainei.

    2018 – Un sondaj realizat de Sociological Group Rating asupra rezidenților din părțile controlate de Ucraina în Donbass a constatat că 82% dintre respondenți spuneau că nu există nicio discriminare împotriva persoanelor vorbitoare de limba rusă. 71% dintre ei n-au susținut intervenția militară a Rusiei pentru a-i „proteja” pe etnicii ruși. Doar 23% dintre ucraineni au militat pentru acordarea statutului de autonomie Donbass-ului.

    În prezent, Donbass este o regiune majoritar rusofonă, în ciuda referendumului din 2001 care atesta faptul că etnicii ucraineni sunt predominanți în raport cu cei ruși. În același timp, 74,9% dintre locuitorii regiunii Donețk și 68,8% dintre cei ai regiunii Lugansk considerau rusa drept limba principală. Acest lucru se poate explica prin faptul că unii etnici ucraineni și alte naționalități consideră și limba rusă ca una maternă. Dar și prin aceea că au fost practic obligați s-o vorbească în mod oficial, de-a lungul anilor, începând cu instaurarea regimului comunist.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cazul Blue Air: dezastrul provocat de tandemul PSD-UDMR din Guvernul Ciucă. Legătura dintre poprirea conturilor, oprirea zborurilor, politicieni și beneficiara directă a haosului, firma maghiară Wizz Air

    * VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

    * „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

    * Turcescu are și susținători. Grobianul Dan Tănasă, deputat AUR: „Absolut superb! Bravo, Robert!”

    * Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

    * VIDEO. Polițiști și interlopi terorizează Giarmata de doi ani cu chefuri nocturne în care muzica bubuie în tot cartierul. Sutele de reclamații rămân nesoluționate

    * PSD-istul Adrian Țuțuianu este noul secretar general adjunct al Guvernului! În 2017 acuza multinaționalele că au scos oamenii la protestele anticorupție, acum este promovat de regimul Iohannis-PSD

    * „Putin va fi judecat ca Miloșevici sau executat ca Ceaușescu”. O spune un rus, nu un ucrainean

    * Ce înseamnă „lumea rusă”, noua doctrină de politică externă a Rusiei? Armand Goșu: „Conform definiției lor, și o țară din Africa sau un cartier din New York pot fi lumea rusă”

    * Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

  • Macron: Franța nu va șterge niciun nume din istoria sa și nu va demola nicio statuie!

    Republica Franceză nu are de gând să-și șteargă istoria și nici să își demoleze nicio statuie, a anunțat președintele Emmanuel Macron într-un discurs care a făcut valuri, dar a și fost întâmpinat cu satisfacție de opinia publică din Hexagon.

    Declarația șefului statului francez vine într-un moment în care, în Statele Unite și Marea Britanie mai ales, grupuri mai mult sau mai puțin organizate distrug statui ale unor personalități din istoria acestor țări sau ale unor exploratori celebri.

    Franța nu are de gând să-și demoleze statuile și nici să șteargă numele personalităților din istoria sa, avertizează președintele Macron

    Consemnată de rfi.ro, luarea de poziție a președintelui francez a fost făcută în contextul unei presiuni apărută și în această țară, diverși activiști încercând să culpabilizeze statul și poliția pentru rasism sistemic.

    Macron a menționat că există intransigență față de rasism, dar cu aceeași măsură vor fi tratate separatismul și încercările de secesiune culturală bazată pe criterii religioase sau etnice. Republica Franceză nu va șterge nicio urmă și niciun nume din istoria ei și nu își va desprinde de pe soclu nicio statuie, a subliniat Macron, conform rfi.ro.

    Scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec, corespondent al RFI la Paris, își încheie textul cu fraza: “Un mod (n.r. – al lui Macron) de a spune că Franța nu va ceda unor acuzații nefondate și nici isteriei emoționale și de grup, atât de ușor de întreținut astăzi prin rețelele de socializare”.

    În SUA și Marea Britanie, scopul legitim al protestelor împotriva rasismului a fost rapid deturnat de activiști și de grupuri interesate politic

    Plecând de la uciderea unui infractor de culoare de către polițiști albi, în Statele Unite au izbucnit, în ultimele săptămâni, proteste de amploare împotriva rasismului. Ele s-au extins rapid în Europa, în special în Marea Britanie.

    Numai că, în foarte scurt timp, țelul legitim al manifestărilor a fost alterat. Grupuri de infractori s-au folosit de haos pentru a devasta magazine și de a trece la jafuri. Partidul Republican i-a acuzat pe activiștii Partidului Democrat că au încercat să deturneze acțiunile într-o mișcare de masă împotriva președintelui Donald Trump, în perspectiva alegerilor din toamnă.

    Grupuri de simpatizanți ai ideologiilor de stânga au trecut la devastarea unor monumente, sub pretextul că glorifică niște deținători de sclavi.

    O statuie a lui Columb a fost decapitată în SUA. În Londra s-a urinat pe statuia lui Churchill

    O statuie a exploratorului italiano-spaniol Cristofor Columb – cel care în 1492, dovedind un curaj și o intuiție nemaipomenite, a străbătut Atlanticul pentru a descoperi America – a fost dislocată și aruncată în apă. O altă statuie a lui Columb a fost decapitată.
    În Londra, mai mulți tineri au urinat pe statuia lui Winston Churchill, eroul Marii Britanii și al lumii care a condus lupta împotriva lui Hitler.

    Tot în Marea Britanie, la presiunea activiștilor, autoritățile au scos statuile unor personalități istorice acuzate acum, la sute de ani distanță, că ar fi fost adepte ale sclaviei.
    În Noua Zeelandă, edilii orașului Hamilton, localitate înființată și numită de un erou al armatei britanice care a luptat în războaiele cu maorii, au decis să elimine statuia ofițerului.

    Au apărut și reacțiile adverse. La Londra s-au înregistrat conflicte între poliție și manifestanți de dreapta.

    Valul pare să se fi oprit, însă, la granița Franței, unde președintele țării a avertizat că nu există nicio intenție să fie rescrisă istoria.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul șef al trupelor americane în Europa: „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice“, pentru a testa reacția NATO

    * Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

  • Molime care au schimbat istoria omenirii. Imperii uriașe prăbușite și eroi legendari învinși de virusuri și bacterii

    Virusurile și bacteriile sunt armatele invizibile care au obținut cele mai mari victorii. De-a lungul ultimilor 2.500 de ani, istoria a fost puternic (și tăcut) influențată de atacul adesea nebăgat în seamă al molimelor.

    Citiți mai jos câteva momente cruciale, în care apariția unei epidemii (uneori, chiar pandemii) a decis traiectoria ulterioară a istoriei, așa cum o cunoaștem azi.

    429 Î.H. (Înainte de Hristos): Tifosul îl ucide pe generalul-erou Pericle și ajută autocrația spartană să învingă democrația ateniană. Sfârșitul epocii de aur a democrației

    La începutul Războiului Peloponesiac, purtat între două tabere grecești conduse de Atena și Sparta, o molimă formidabilă lovește orașul de sub Acropole. Venit, după toate probabilitățile, din Africa și intrat în Atena prin portul Pireu, agentul patogen distruge, literalmente, populația acestui oraș emblematic pentru istoria antichității. Conform istoricului Tucidide, mor între o treime și două treimi dintre atenieni, inclusiv legendarul general Pericle.

    Lovitura se va dovedi decisivă și va schimba, în final, cursul istoriei. În acel moment, în Grecia se înfruntau cele două forțe care aveau să polarizeze mereu umanitatea: democrația reprezentată de Atena, cu tot ceea ce însemna aceasta – puterea votului popular, libertatea, înflorirea artelor, a comerțului, școala gândirii, bucuria vieții –, și autocrația simbolizată de Sparta. Lumea spartană era o dictatură sprijinită pe disciplină și militarism, constrângere, suprimarea individualității în favoarea colectivității, cultul pentru meseria armelor, împărțirea societății pe caste, exploatarea marii mase a locuitorilor de o elită restrânsă și abuzivă.

    Drama vine într-un moment în care între Atena și Sparta domnește echilibrul. Atena este o putere maritimă, are un imens imperiu comercial, dispune de o flotă foarte puternică. Sparta este o putere terestră, cu o armată invincibilă, bazată pe oameni care învață arta războiului din fragedă pruncie.

    Momentul epidemiei găsește armata Spartei asediind Atena. În spatele zidurilor groase, care protejează orașul și portul Pireu, atenienii nu-și fac prea multe griji. Dar boala schimbă total datele problemei. Mor între 75.000 și 100.000 de atenieni, inclusiv eroul Pericle și fiii săi. În oraș se instaurează anarhia. Istoricul Tucidide menționează că orice constrângere morală a dispărut, Atena prăbușindu-se în haos și violență.

    Spaima de boala foarte contagioasă e atât de mare, încât armata spartană preferă să ridice asediul și să fugă. Atenienii rămași fără bază de recrutare (bărbații muriseră în epidemie) nu găsesc, pur și simplu, mercenari dispuși să vină în oraș, să lupte pentru bani – toată lumea se teme de epidemie.

    Deși, pe moment, această molimă nu a dus la înfrângerea Atenei, iar războiul a mai durat mulți ani (431-404 Î.H.), în final Sparta a învins. Epidemia din 429 a influențat puternic rezultatul final, în primul rând pentru că Atena a rămas fără cel mai valoros general al său, strategul Pericle; în al doilea rând, pentru că epidemia (care avea să revină și în anii următori) i-a afectat puternic demografia, instituțiile, organizarea.

    Cu înfrângerea atenienilor în fața autocrației spartane se încheie – consideră istoricii – perioada de aur din democrația umanității. Deși ordinii liberale instaurate în mare parte din Europa și în America i se spune azi tot „democrație”, aceasta nu seamănă cu democrația ateniană originală. Pentru omenire, valorile acelei societăți au rămas, de atunci, un deziderat niciodată egalat.

    Epidemia care a stat la temelia acestei catastrofe pentru civilizația antică și chiar a lumii este și azi obiect de dispută printre specialiști.

    Istoricul atenian Tucidide a descris cu precizie simptomele: boala începea cu necazuri la nivelul capului, apoi se răspândea în tot corpul. Pacienții manifestau febră, roșeață și inflamație a ochilor, gât dureros, cu sângerări și respirație anevoioasă, strănut, pierderea vocii, tuse, vărsături, pustule și ulcerații pe corp, sete teribilă, insomnii, diaree.

    Există foarte multe păreri asupra bolii, de la ciumă bubonică până la ebola. Dar analiza ADN a dinților unei victime a epidemiei deshumate în Atena a relevat că respectivul om murise de tifos.

    Precizare: Tucidide, principala sursă documentară a epidemiei din secolul 5 Î. H., nu era doar istoric, ci și general atenian în acel război, politician și unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai vremii; metoda sa de a relata evenimentele a influențat foarte puternic școala istorică occidentală)

    323 Î.H.: Moartea lui Alexandru cel Mare. Febra tifoidă sau malaria a pus capăt primei încercări de globalizare a lumii

    Împăratul Alexandru cel Mare, poate cel mai important cuceritor din istoria umanității, moare la 32 de ani, în Babilon, răpus cel mai probabil de febră tifoidă sau malarie. Un microb invizibil schimbă astfel, pentru totdeauna, soarta lumii.

    Imperiul gigantic al lui Alexandru – 5,2 milioane de kilometri pătrați întinzându-se pe trei continente (Europa, Asia și Africa) – se prăbușește instantaneu, fiind împărțit între generalii macedoneni de sub comanda genialului comandant.

    Până în acel moment, însă, în doar 11 ani (334-323 Î.H.), micuța armată a regelui Macedoniei a învins oștiri de zeci de ori mai numeroase, a cucerit Imperiul Persan și a rescris istoria. Pe jos sau pe cal, regele Macedoniei și al Greciei a parcurs mii de kilometri, ajungând până în Egipt, Afganistan și chiar India.

    Alexandru Macedon, un tânăr impulsiv și foarte talentat ca militar, de asemenea foarte educat și inteligent, fondează zeci de orașe, încurajează cultura și comerțul, demarează un proces de integrare a civilizației și valorilor grecești cu cele orientale și chiar de hibridizare a grecilor cu persanii.

    Este, practic, primul imperiu mondial din istoria umanității, prima încercare de globalizare.
    Nu știm unde s-ar fi ajuns dacă Alexandru cel Mare n-ar fi murit atât de tânăr, răpus de un virus sau o bacterie. Plănuia să-și continue cuceririle în India și Asia Centrală și e imposibil de spus cât de departe ar fi mers. N-a apucat să-și consolideze cuceririle și să-și asigure un succesor.

    Demarase o serie de reforme absolut vizionare, la care omenirea n-a mai ajuns, după moartea lui, timp de 2.000 de ani: greaca devenise limbă universală, în care se înțelegeau zecile de popoare de pe trei continente; orașele erau construite și dezvoltate în baza unor planuri urbanistice (sistematizate); se inițiaseră proiecte de educație a populației; guvernarea se descentralizase; artele pornind de la principiile Greciei clasice erau încurajate.

    Imperiul lăsat de Alexandru a fost împărțit de generalii săi. Dar chiar și așa, cultura elenistică a influențat profund și pentru totdeauna Orientul Apropiat și Mijlociu, India și Nordul Africii.

    Ultimul stat moștenitor, Imperiul Sasanid, avea să fie distrus de Islam în anul 651 După Hristos (D.H.) – așadar, la aproape 1.000 de ani după moartea lui Alexandru cel Mare, cel răpus la numai 32 de ani de febră tifoidă sau malarie.

    165-190: Marea epidemie antonină a ucis 10% din populația Imperiului Roman. Începutul declinului

    În Imperiul Roman, aflat încă în epoca sa de maximă putere și glorie, izbucnește o epidemie – cel mai probabil, rujeolă sau variolă. Molima antonină, numită așa după numele împăratului Marcus Aurelius Antoninus, a ucis – se estimează – circa 5 din cele 50 de milioane de locuitori ai imperiului (cam 10% din populație) și a pus pe butuci societatea, economia, finanțele, resursele umane și armata.

    Istoricii cred că molima a fost adusă de trupele care luptau în Asia contra Imperiului Part (aflat aproximativ pe teritoriile ocupate azi de Pakistan, Afganistan, Iran, Irak, Siria, o parte din Peninsula Arabică și Turcia).

    În 169 moare inclusiv co-împăratul roman Lucius Verus; celălalt împărat, Marcus Aurelius, rămâne singur stăpân peste un imperiu în care oamenii se tem să mai călătorească, să primească străini, să facă negoț și să se mai apropie unii de alții.

    Impactul bolii este masiv în absolut toate privințele, iar din acest moment giganticul edificiu politic, fără rival și seamăn în istorie, își începe declinul ireversibil – chiar dacă va mai dura încă trei secole, în Apus, până la prăbușirea completă.

    Consecința imediată este că forțele armate imperiale nu mai pot să apere granițele. Împăratul Verus moare din cauza epidemiei în 169, în timp ce comanda legiunile din Est, împotriva regelui Vologases IV din Parthia. Odată cu împăratul mor în epidemie și nenumărați dintre soldații săi, rămășițele trupelor nemafiind capabile să facă față inamicilor din Est.

    În interiorul Imperiului, boala afectează grav nu doar sursele de venit (nu se mai pot strânge taxe din cauză că locuitorii mor, fug sau sărăcesc), ci și baza de recrutare pentru noi trupe. Cronicarul spaniol Paulus Orosius, din secolul al V-lea, nota că, în timpul molimei antonine, multe orașe și sate din Peninsula Italică și din alte provincii romane au rămas fără niciun locuitor!

    Imperiul Roman se confruntă deja, la mijlocul secolului al II-lea, cu o presiune din partea popoarelor germanice și galice situate dincolo de granițe, în Nord, și care – silite de creșterea demografică, de schimbările climatice și de mirajul bogățiilor din provinciile romane – forțează pătrunderea la Sud de Rin și Dunăre. Puternic descompletate de epidemie și imposibil de întărit prin noi recrutări, armatele Romei nu mai pot să oprească invazia. Din 167 și până la moartea sa, în 191, împăratul Marcus Aurelius conduce personal legiunile de la granița de Nord. Luptele sunt crâncene, dar romanii nu mai au forța de a trimite legiuni pretutindeni. Unele campanii, precum o ofensivă împotriva marcomanilor, stabilită pentru anul 169, trebuie pur și simplu amânate din cauza lipsei de soldați.

    Unii istorici estimează că forțele armate ale Imperiului Roman au scăzut brusc, sub impactul epidemiei de variolă, de la circa 400.000 de soldați în prima jumătate a secolului al II-lea (anii 100-150) la sub 300.000 de soldați în perioada anilor 160-180.

     

    250-266: Epidemia care a făcut ireversibilă prăbușirea Imperiului Roman

    O a doua mare epidemie, probabil de variolă (unele surse vorbesc de gripă sau o febră hemoragică asemănătoare virusului ebola), lovește Imperiul Roman aflat deja într-un evident declin. Molima, venită din Etiopia, a afectat provinciile din Africa de Nord și toată Europa Occidentală. Mor circa un milion de oameni, ceea ce generează foamete, o lipsă acută de forță de muncă și o slăbire masivă a armatei.

    Între 250 și 262, scrie episcopul Ciprian din Cartagina – biograful acestei pandemii –, în momentele de maximă virulență a bolii, în Roma mor câte 5.000 de oameni pe zi. „După ce a izbucnit epidemia mortală, boala a invadat fiecare casă succesiv, făcând populația să tremure, afectând nenumărați oameni. Toți tremurau, fugeau, încercau să fugă de epidemie, expunându-și propriii prieteni, ca și cum alungarea unei persoane care era sigură că va muri ar putea să-i salveze pe ei de la moarte. Între timp, în oraș nu mai existau cadavre, ci doar carcasele multor oameni. Nimeni nu s-a mai gândit decât la el. Nimeni nu-și amintea de un eveniment similar”.

    Potrivit istoricului Kyle Harper, epidemia aproape că a pus capăt Imperiului Roman. În perioada 248-268, „istoria Romei este o aglomerare confuză de eșecuri violente. Integritatea structurală a mașinăriei imperiale s-a spart. Acest colaps al legitimei puteri a invitat uzurpatorii să-și încerce norocul la tron unii după alții. Imperiul s-a fragmentat și doar succesul la limită al împăraților veniți mai târziu a reușit să adune la un loc, temporar, piesele. A fost doar amânarea actului final al prăbușirii Imperiului Roman”.

    Adăugată la anarhia militară, invaziile barbare și tulburările religioase, epidemia a amplificat la maximum criza Imperiului, care a fost foarte aproape de colaps. Uriașul teritoriu a fost, chiar, împărțit în trei părți, la un moment dat: Imperiul Galic (Franța de azi), Imperiul Palmirei (Egipt, Siria, Israel, Liban, Iordania, părți din Irak și Turcia de azi) și Imperiul Roman propriu-zis (cu restul teritoriilor).

    Pentru moment, statul a fost salvat de apariția câtorva cârmuitori providențiali. Împăratul Aurelian (cel care a decis retragerea din Dacia) a reunificat statul, iar urmașul său, Dioclețian, a adus stabilitatea și a introdus în 284 niște reforme care aveau să mai prelungească o perioadă supraviețuirea Imperiului Roman.

    În cazul acestei monumentale construcții politice a omului se poate aplica, avant la lettre, o expresie atât de mult folosită de economiștii și politicienii de azi: „prea mare ca să se prăbușească”. Imperiul Roman, o putere care dăinuia de secole, fără niciun dușman natural pe măsură, singura superputere a lumiii acum două milenii, nu putea să dispară peste noapte. Dar, în cazul său, bolile care i-au rărit populația și dezorganizat economia au fost un important factor accelerator al declinului.

    Un alt mare efect al epidemiei din 250-266 a fost determinarea unui număr foarte mare de oameni să se convertească la creștinism.

    452: Decizia lui Attila de a nu ataca Roma

    Un episod misterios, care și azi suscită discuții, îl reprezintă decizia lui Attila Hunul de a nu ataca Roma într-un moment aparent foarte favorabil. Învins cu un an înainte în ultima mare bătălie câștigată de Imperiul Roman de Apus, în Franța, Attila – „biciul lui Dumnezeu” – a invadat în 452 Peninsula Italică. A făcut prăpăd, ștergând de pe fața pământului orașe mari și înfloritoare, în timp ce romanii nu mai aveau resurse să i se opună.

    A pornit apoi spre Roma, dar a făcut cale întoarsă după o întâlnire misterioasă cu Papa Leo. Nu se știe ce au discutat cei doi, dar barbarul ale cărui hoarde au devastat cumplit Europa, depopulând regiuni întregi și distrugând o civilizație cu greu construită în sute de ani, a renunțat la ideea de a șterge de pe fața pământului și Roma.

    S-au făcut nenumărate speculații pe seama motivelor lui Attila de a renunța la „Capitala lumii” – un trofeu legendar. Printre motivele plauzibile avansate de istorici se află și acela că hunii erau îngrijorați de izbucnirea unei epidemii în Roma și împrejurimi. Armata lor era deja de multă vreme în campanie, în Peninsulă se instaura foamea. Un asediu și o cucerire a Romei ar fi presupus resurse de hrană care nu existau; în plus, o răspândire a epidemiei în rândurile hunilor ar fi fost catastrofală.

    Adevărul nu va fi știut niciodată și poate că au contat mai multe lucruri în decizia lui Attila. Dar dacă o boală s-a numărat printre motivele pentru care putem vedea și azi Colosseumul și Columna lui Traian, atunci se poate spune că, măcar o dată, o epidemie a ajutat umanitatea.

    541-542: „Ciuma lui Iustinian” a stopat refacerea Imperiului Roman sub comandă bizantină

    Aceasta ar putea fi prima mare epidemie de ciumă cunoscută în Europa (se bănuiește că ar fi vorba de ciumă bubonică, dar natura exactă a bolii nu este sigură). Molima se abate asupra Imperiului Bizantin într-un moment în care acesta, în plină înflorire, dă impresia că poate recuceri Italia și teritoriile occidentale ale defunctului Imperiu Roman de Apus.

    Estimările numărului de victime variază foarte mult, dar sunt situate între 25 și 100 de milioane de oameni în toată Europa și Asia de Vest. Există istorici care consideră că 50% din populația Europei a murit de ciumă în acei ani.

    Iustinian preia puterea în 527 (avea să domnească până în 565). Își fixează, ca împărat, obiectivul de a recupera provinciile vestice devenite regate barbare după dispariția Imperiului Roman de Apus, în 471. Împăratul de la Constantinopol își urmărește consecvent obiectivele. Întâi semnează cu inamicii din Est, perșii (iranienii de azi), o „pace fără sfârșit” în 533, eliberându-și astfel mâna armată ocupată cu aceștia.

    Până în 540, bizantinii reușesc deja victorii masive în Africa de Nord și Italia. Conduse de generalul Belisarius, puternicele armate bizantine zdrobesc Regatul Vandal din Nordul Africii, readucând aceste teritorii sub controlul imperial. În 535, Belisarius începe ofensiva în Italia, împotriva ostrogoților, reușind să ocupe Napoli și Roma. Urmează câțiva ani de lupte intense, dar întăririle primite de bizantini fac ca goții să fie împinși spre Ravenna, pe care o și predau în cele din urmă.

    În 541 izbucnește însă epidemia la Constantinopol și lucrurile se schimbă. Luptele cu ostrogoții sunt foarte grele, împăratul nu mai poate trimite întăriri, iar cucerirea Italiei se mai amână încă 12 ani.

    În imperiu, rata foarte mare de mortalitate provoacă o criză majoră a forței de muncă și un impact teribil asupra economiei. Imperiul rămâne fără soldați și fără resurse financiare deopotrivă, provocând declinul brusc al Imperiului Bizantin.

    Istoricul Procopius, contemporan cu ciuma lui Iustinian, spune că boala a intrat în Imperiu prin Egipt și s-a răspândit foarte repede. „În acest timp a izbucnit ciuma, rezultatul fiind că oamenii au fost aproape exterminați. (…) A izbucnit printre egiptenii care trăiau în Pelusium. S-a răspândit și a intrat în Alexandria și restul Egiptului, apoi în oamenii din Palestina, vecinii egiptenilor, și apoi a copleșit întregul Pământ”.

    Același Procopius descrie dezastrul din capitala Constantinopol, odată ce boala, purtată pe vase din Egipt, s-a răspândit din port în oraș: „Ciuma a dăinuit în Bizanț patru luni și a fost la apogeu trei. La început, nu au murit mai mulți oameni decât de obicei, dar apoi dezastrul s-a făcut tot mai mare, iar în final numărul morților ajunsese la 5.000 pe zi, apoi a ajuns la 10.000 și chiar mai mult de atât”.

    Rata deceselor, de 40-70% din cazuri, și faptul că este foarte contagioasă a făcut din ciuma bubonică un adversar nimicitor pentru Imperiul Bizantin.

    Diminuarea populației a provocat foamete (câmpurile au rămas nelucrate), prăbușirea încasărilor din impozite și scăderea bazei de recrutare. Imperiul n-a mai putut suporta presiunile inflaționiste și nici cheltuielile cu armata într-un moment în care se afla în plină expansiune în Vest și reîncepuseră luptele cu perșii în Est.

    Această frână (ciuma a revenit în 558, iar foametea a bântuit mai mulți ani) a pus capăt șansei pe care Imperiul Bizantin a avut-o, la un moment dat, de a recuceri provinciile pierdute ale Imperiului Roman de Apus.

    Adăugate la forma de organizare anacronică, impunerea unei reveniri la sclavagism, taxele foarte mari și corupție, epidemiile au făcut ca Imperiul cu capitala la Constantinopol (actualul Istanbul) să nu-și poată menține multă vreme cuceririle din vestul Mediteranei.

    1520: Epidemia de variolă i-a ajutat pe spanioli să cucerească Imperiul Aztec

    Epidemia de variolă a contribuit la prăbușirea Imperiului Aztec și începutul lungii perioade coloniale a Spaniei în Mexic. Variola a fost adusă de invadatorii spanioli în America și a ucis, doar în anul 1520, circa 5-8 milioane de indigeni, adică aproximativ 40% din populația Imperiului Aztec și a aliaților săi (teritorii situate în zona Mexicului de azi).

    Această boală a avut o contribuție majoră la înfrângerea aztecilor. Adusă – se pare – de sclavii africani ai trupelor spaniole la invazia acestora, în 1519, variola s-a răspândit încet, pe parcursul anului 1520, în statele limitrofe Imperiului Aztec (Tepeaca și Tlaxcala). În final, epidemia a pătruns în Tenochtitlan, capitala aztecilor aflați în război pe viață și pe moarte cu armata conchistadorului Hernan Cortes.

    Variola i-a lovit pe azteci într-un moment în care se părea că au șanse să iasă biruitori. Cortes fusese alungat din capitală și din imperiu în 1520, scăpând cu fuga după „Noche Triste” – noaptea în care aztecii răsculați i-au masacrat pe invadatorii spanioli. Localnicii tocmai se lămuriseră că aceștia din urmă nu erau nici zei, nici invincibili, nici binevoitori.

    Cortes s-a întors cu o mică armată spaniolă și cu aliați din regatul vecin Tlaxcala. A găsit o situație complet diferită de cea pe care o lăsase. Începând cu septembrie 1520, poporul aztec fusese crunt lovit de variolă, apoi de foamete. Printre nenumăratele victime s-a numărat și noul împărat, Cuitlahuac. Apărătorii ajunseseră într-o situație foarte grea, pentru că în ultimii doi ani pierduseră doi împărați (primul ucis fusese Moctezuma) și nenumărați nobili conducători (cu un an în urmă, înainte să fie alungați, spaniolii masacraseră nobilimea aztecă în timpul unui festival).

    Se poate spune că spaniolii, fără să-și dea seama, au adus cu ei o armă biologică devastatoare pentru adversarii pe care voiau să-i subjuge. În Tenochtitlan nu mai rămăseseră suficienți soldați care să-l apere. Capitala a fost încercuită, asediată timp de 8 luni și, în final, cucerită. Odată cu ea, a căzut și imperiul aztecilor.

    Capturarea unui teritoriu uriaș și bogat a reprezentat un moment de cotitură în istoria celor două Americi, dar și a Spaniei și Europei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „O persoană poate muri subit de Covid-19, fără să aibă febră”. Fumătorii nu sunt mai protejați, dimpotrivă!

    * VIDEO. Radu Moraru: „După ce a omorât atâția oameni”, Iohannis „mai vrea să omoare copii” / „Bă, mă piș pe notele tale!” / „Sperii părintele să-și ducă copilul în capcana morții”