Etichetă: irak

  • Lunetist britanic, voluntar la Kiev: „Ucrainenii se bat ca niște talibani pe steroizi. Rușii nu vor câștiga niciodată”. Caporalul e veteran al războaielor din Irak și Afganistan

    Rușii sunt „absolut zdrobiți” și nu au cum să câștige împotriva ucrainenilor care „se bat ca niște talibani pe steroizi”, relatează veteranul Shane Matthews, lunetist britanic care a participat la războaiele din Irak și Afganistan, iar acum se află la Kiev, ca voluntar de partea armatei ucrainene. Caporalul, care a făcut parte din Batalionul 2 al Regimentului Regal al Prințesei de Wales, s-a confesat pentru publicația „Daily Mail”.

    Shane a ajuns în Ucraina pe o cale ocolită. A mers până în Polonia, de unde a fost preluat cu o mașină și dus la Kiev, unde acum participă, ca voluntar străin, la pregătirea orașului pentru apărare în fața preconizatului asalt al forțelor rusești.

    Lunetistul britanic a opinat, pentru „Daily Mail”, că armata lui Putin nu va reuși să captureze capitala Ucrainei. El a relatat: „Artileria ucraineană i-a zdrobit, pur și simplu, pe ruși. Se pare că aceștia nu și-au făcut poziții defensive în Irpin (orășel chiar lângă Kiev – n. red.), așa că băieții ucraineni îi pisează cu precizie, ceea ce este o veste bună“.

    Referindu-se la confruntările din teren, experimentatul veteran britanic în războiul urban (practicat pe scară largă în Afganistan și Irak) a remarcat: „Tacticile de tip gherilă folosite de ucraineni sunt ceva împotriva căruia pur și simplu nu te poți apăra. Ucrainenii își apără țara ca niște talibani pe steroizi”.

    Shane le-a povestit însă reporterilor și cum a asistat cu ochii lui la „ploaia de bombe și rachete” pe care rușii au lansat-o peste poduri, biserici și școli, în mod „nediscriminatoriu”.

    Militarul britanic a înfruntat amenințările propriului Guvern când a venit la Kiev. Executivul de la Londra a avertizat că acei cetățeni care se vor duce să lupte pentru Ucraina ar putea fi judecați în Marea Britanie pentru terorism mai mult chiar decât cei care au luptat de partea kurzilor împotriva ISIS, în Siria.

    Dar Shane Matthews a răspuns acum: „Aceste fotografii pe care le-am arătat sunt «țintele militare» atacate de ruși azi. Țintele militare fiind o biserică, o școală cu două etaje, un pod… Atacate în timp ce civilii erau evacuați din oraș. Tocmai am vorbit cu un tip al cărui tată a fost ucis acum două zile, iar astăzi, în atacul de artilerie în care am fost implicați, i-a fost ucis și fiul. Și asta înseamnă «denazificare»? Rușii bombardează fără discernământ fiecare țintă din acest oraș și lumea va sta și va privi asta? Este greșit – este un genocid. Sunt crime de război“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ilustru academician rus: „Putin este un criminal de război la toate categoriile!” / „Are o imaginație iremediabil bolnvă” / „Nu știe nici cât costă înghețata în țara sa. A cumpărat-o de la o angajată a FSB” / „Armata lui e comandată de un parvenit care n-a slujit-o nici măcar o zi”

    * Surse militare britanice: armata Rusiei mai are resurse pentru ofensivă „cel mult 14 zile”, după care „forța de rezistență a Ucrainei ar trebui să devină mai mare decât forța de atac a Rusiei”

    * Putin și Șoigu au ordonat „tăierea totală” a pădurilor și parcurilor din Ucraina, pentru a finanța astfel armata rusă invadatoare

    * China a luat frica sancțiunilor occidentale, după ce a văzut cum a fost pedepsită Rusia. Xi Jinping ezită să-l ajute pe Putin și și-a pierdut elanul în privința invadării Taiwanului

    * Putinista Şoşoacă, plasată oficial de Facebook „sub controlul Guvernului rus”. Senatoarea Urlătoare strigă „Neutralitate!”, adică să ieșim din NATO, ca să ne invadeze Rusia când vrea

    * Panică la Kremlin: Planul A de invazie a expirat, iar un Plan B nu există! În fostul KGB „au loc represiuni”

    * Ucrainenii l-au lichidat pe odiosul colonel rus Porohnia, „măcelarul din Cecenia”. În 1994-1999 a ucis civili pașnici în războaiele din Caucaz

    * Putin a fost trădat, în capturarea Ucrainei, chiar de finul său, care a furat un miliard de dolari din banii alocați „activităților subversive”. După eșecul „Coloanei a 5-a”, Medvedciuk a vrut să se sinucidă

    * Putin e turbat: a destituit deja 8 generali din fruntea armatei și „e furios” pe FSB, care i-a prezentat rapoarte greșite despre puterea Ucrainei. Doi șefi ai agenției sunt în arest la domiciliu

    * Marele trădător al Ucrainei ar fi agent KGB! Au apărut documentele

    * Gravida rănită în bombardamentul maternității din Mariupol a murit. Rușii pretindeau că era o actriță ucraineană pusă să joace rolul mai multor victime

    * AUDIO. Dovada că militarii ruși au primit ordin să omoare civili. „Ni s-a dat porunca să-i f… pe toți, pe toți la rând: civili, copiii nu sunt copii…”

    * Prima trădare majoră a lui Putin de către serviciile secrete rusești! Au trimis Ucrainei informații complete despre comandanții ceceni ai lui Kadîrov, care luptă pentru Putin

    * Locuitorii din Donețk sunt obligați să-i închine ode lui Putin. „Ne-ați dat forțe să eliberăm Ucraina de naziști și trădători” / „Noi zdrobim sancțiunile Occidentului prin credința noastră în victoria armatei voastre și a lui Putin”

    * Ucraina îi amenință pe Putin și pe lacheii săi că vor sfârși ca Eichmann (spânzurat) sau ca Bin Laden (împușcat). „Vom veni după voi! Nu vă veți putea ascunde nici în buncărul din Urali!”

    * Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”

    * Cel mai cunoscut lunetist din lume a ajuns în Ucraina să lupte contra rușilor: “Trebuie să ajut”

    * Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”

    * O rușine mondială: directorul Teatrului Național București, numit recent de ministrul Romașcanu (PSD)! Mircea Rusu se opune solidarizării cu Ucraina, pe motiv că „se știe ce pățesc românii la Cernăuți și Cahul”, iar „ucrainenii ne-au făcut multe rele”

  • „Mega-Piatra Neamț”-ul din Bagdad: cel puțin 82 de morți în incendiul dintr-un spital Covid

    Cel puţin 82 de persoane au murit duminică dimineaţa într-un incendiu care a distrus un spital din Bagdad dedicat pacienţilor bolnavi de Covid-19. Bilanţul victimelor este în continuă creştere, informează France Presse şi DPA.

    Potrivit bilanţului dat publicității de Ministerul de Interne irakian puțin după prânz, „82 de persoane au fost ucise şi 110 au fost rănite” în incendiul de la spitalul Ibn al-Khatib, situat la periferia de sud-est a Bagdadului și rezervat celor mai grave cazuri din regiunea capitalei irakiene.

    Doar cu o oră înainte de anunţul ministerial, un responsabil irakian anunţa decesul a 58 de persoane, dintre care 28 erau conectaţi la ventilatoare. Acest bilanţ făcut public de Ali al-Bayati, membru al Comisiei guvernamentale pentru drepturile omului, a fost primul furnizat de o sursă oficială. Cifrele au evoluat însă galopant.

    Au explodat mai multe tuburi de oxigen

    Conform BBC, primele rapoarte arată că incendiul a fost provocat de explozia unui rezervor de oxigen. Apoi au explodat mai multe tuburi cu oxigen, „depozitate fără a respecta condiţiile de securitate”. Focul s-a extins rapid de la un salon la altul.

    Mărtori oculari au vorbit despre scene de groază. Un bărbat care mergea la spital pentru a-și vizita fratele a spus, potrivit Reuters, că a văzut oameni sărind pe fereastră pentru a-și salva viața, în vreme ce rudele încercau disperate să-și salveze apropiații.

    Premierul irakian Mustafa al-Kadhimi a cerut o anchetă imediată asupra cauzelor acestui „accident tragic”.

    Șeful Apărării Civile din Irak, generalul-maior Kadhim Bohan, a declarat presei de stat că focul a izbucnit în unitatea de Terapie Intensivă a spitalului.

    „30 de pacienți se aflau în secția de Terapie Intensivă a spitalului”, a declarat o sursă din spital pentru Agenția France Presse (AFP).

    Răniții și pacienții scăpați teferi au fost duși cu ambulanța la alte spitale din apropiere. Apărarea civilă a comunicat că focul era sub control la primele ore ale dimineții.

    Comisia guvernamentală pentru drepturile omului a declarat că incidentul este „o crimă împotriva pacienților cu Covid-19”.

    Războiul, corupția și milionul de bolnavi Covid

    Spitalele irakiene au fost forțate la limită în timpul pandemiei, slăbite de ani de război, neglijare și corupție.

    În Irak, infecțiile cu Covid-19 au crescut puternic din februarie, depășind un milion de cazuri în această săptămână. De la începutul pandemiei, Ministerul Sănătății de la Bagdad a înregistrat 1.025.288 de cazuri și 15.217 decese, la o populație de 40 de milioane de locuitori (dublă față de cea a României).

    Irakul a lansat în luna martie campania de vaccinare și a primit până acum aproape 650.000 de doze. Cele mai multe provin de la Covax, un program global de partajare a dozelor de vaccin.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Patronul” AUR se alătură forțelor pro-ruse pentru a lovi în Maia Sandu. „Nici ea nu e fecioară! A alungat basarabenii din țară”, minte Lulea

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

    * PSD-istul Coarnă a pierdut procesul cu „polițistul #Rezist”! Minciunile împroșcate îl costă 5.000 de euro + 4.120 de lei

    * Au cocoșat-o! Șoșoacă se plânge că a luat amenzi de peste 10.000 de euro după scandalurile făcute prin piețe

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * Deputatul cenzurat de Antena 3: „Mi s-a închis telefonul pentru că am îndrăznit să spun un adevăr”

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Ambasadorul Rusiei, amenințător: Nu vă implicați „într-o aventură militară concepută de «capetele fierbinți» din sediul NATO”

    * Moment istoric: după 106 ani, America recunoaște genocidul armean! În 1915, turcii otomani au masacrat 1,5 milioane de armeni

  • Întâlnire istorică între creștinătate și islamism. Papa Francisc l-a vizitat în Irak pe marele ayatollah șiit Al-Sistani

    Papa Francisc (84 de ani), aflat în vizită în Irak, a fost primit de marele ayatollah Ali al-Sistani (90 de ani), considerat cea mai înaltă autoritate religioasă pentru musulmanii șiiți din Irak și din întreaga lume. Capul Bisericii Catolice s-a întâlnit cu Al-Sistani în orașul Najaf din sudul Irakului, oraș considerat sfânt de către musulmanii șiiți.

    Este prima întâlnire dintre un suveran pontif (reprezentantul celor 1,3 miliarde de catolici din lume) și un lider al islamului șiit, relatează France Presse, preluată de Agerpres. O întânire periculoasă, dat fiind faptul că Irakul este însângerat de atentate cu miză religioasă, mai ales ca urmare a dușmăniei istorice dintre șiiți și sunniți.

    Marele ayatollah Sayyid Ali al-Husayni al-Sistani l-a întâmpinat pe Papă la locuinţa sa modestă din Najaf, sediul clerului şiit din Irak, în cea de-a doua zi a vizitei suveranului pontif în Irak, notează Reuters.

    Cu această întrevedere în spatele uşilor închise, prevăzută a dura circa o oră, suveranul pontif întinde mâna islamului şiit după ce, în urmă cu doi ani, a semnat un document privind „fraternitatea umană” cu o mare instituţie a islamului sunnit.

    În urma întrevederii au fost făcute publice două lucruri: o fotografie și un comunicat.

    În fotografie apar cei doi lideri religioși: Marele ayatollah Ali al-Sistani, cu turbanul negru al descendenţilor profetului Mahomed şi ţinută asortată; în stânga sa, Papa Francisc, îmbrăcat cu totul în alb şi flancat de doi cardinali cu pelerine roşii şi negre.

    Al-Sistani, Papa și cardinalii

    Comunicatul a fost emis de biroul Marelui ayatollah. Prin intermediul său, Al-Sistani i-a transmis suveranului pontif „preocuparea cu privire la faptul că cetăţenii creştini trebuie să trăiască, la fel ca toţi irakienii, în securitate şi pace, şi să aibă toate drepturile constituţionale”.

    Potrivit comunicatului, Marele ayatollah din Najaf a insistat asupra rolului desfăşurat de autoritatea religioasă în „protejarea tuturor acelora care au suferit nedreptăţi şi pagube în ultimii ani, în special în perioada în care teroriştii au capturat zone ample în mai multe provincii irakiene, unde au comis acte criminale”.

    Al-Sistani a făcut astfel aluzie la perioada cuprinsă între anii 2014 şi 2017, când gruparea jihadistă sunnită Stat Islamic a ocupat mari porţiuni din Irak şi a fost foarte aproape de a ajunge până la porţile capitalei Bagdad.

    Creştinii din Irak reprezintă 1% din populaţia acestei ţări musulmane şi se plâng adesea că sunt discriminați.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • Dorel a luptat în Irak și Afganistan, dar l-a răpus Covid-19 în Irlanda. „Veterane, nu te vom uita niciodată!”

    Dorel a luptat în Irak și Afganistan, dar l-a răpus Covid-19 în Irlanda. „Veterane, nu te vom uita niciodată!”

    Dorel Giurcă avea 53 de ani și lucra la o firmă care asigura servicii de curăţenie la St’ James Hospital din Dublin. Locuia în Irlanda împreună cu soţia sa, Mirela. Românul a luptat în Irak și Afganistan, dar a fost ucis de coronavirus în Irlanda. Românul a fost testat prea târziu şi murit la 48 de ore după ce a aflat că este pozitiv. Soţia a fost şi ea infectată şi este încă internată, scrie Thesun.ie, citat de Adevarul.ro.

    Dorel și Mirela Giurcă s-au mutat în Irlanda în urmă cu 3 ani, în căutarea unui trai mai bun. După ce a ieşit la pensie, militarul român a început să lucreze pentru Momentum Support, o companie care asigură servicii de curăţenie inclusiv la St’ James Hospital din Dublin, unde a şi fost repartizat.

    Potrivit Thesun.ie, în luna martie, mai mulţi angajaţi ai spitalului unde lucra românul au fost testaţi, pentru că aici se înregistrase un caz de infectare cu noul coronavirus. Mulţi dintre cei testați au ieşit pozitiv.

    Dorel a continuat să meargă la muncă, el nefiind testat nici măcar atunci când cazurile la spitalul din Dublin au început să se înmulţească.

    Pe 30 aprilie, Dorel Giurcă şi mai mulți colegi ai săi au fost trimişi în izolare la domiciliu. Abia atunci i-a fost făcut testul. Rezultatul a venit, însă, după aproape o săptămână.

    Românul a aflat pe data de 6 mai că este pozitiv. I-a fost comunicat rezultatul la telefon şi i s-a spus să rămână la domiciliu. După alte 48 de ore, însă, Dorel Giurcă nu mai putea respira. Soţia sa a chemat imediat ambulanţa, dar bărbatul nu a mai rezistat pe patul de spital decât câteva ore.

    Mirela Giurcă, soția lui Dorel, a fost testată şi ea pozitiv la coronavirus, iar este acum internată la Tallaght Hospital.

    „De la început, toată lumea a fost speriată, însă Dorel a continuat să meargă la muncă. Era speriat, dar şi mândru că poate face diferenţa şi îi poate ţine pe ceilalţi în siguranţă. Dorel era foarte fericit la locul de muncă şi îşi făcuse foarte mulţi prieteni. Acum sunt foarte supărată şi nu-mi dau seama cum o să pot trăi fără el. Nu am nicio idee ce o să fac, dacă să rămân aici sau să mă întorc în România. Este o situaţie teribilă în care să te afli. Dorel era un tip foarte puternic şi fără probleme de sănătate”, a povestit Mirela pentru Thesun.ie.

    Dorel și Mirela Giurcă

    Dorel Giurcă a făcut parte din „Scorpionii Roşii” de la Craiova, cu care a participat între 1995 şi 2008 la numeroase misiuni. A fost pe front, în Irak şi Afganistan.

    „Veterane, ai fost cel mai bun. Nu te vom uita niciodată!”, i-au scris camarazii săi pe profilul de Facebook.

    Dorel Giurcă și un camarad de arme

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

  • Operațiunea „Martirul Soleimani” a fost un fâs. Iranul a atacat cu rachete două baze americane din Irak. Bilanțul: zero victime

    Iranul a lansat, în noaptea de marţi spre miercuri, mai multe rachete asupra a două baze militare americane din Irak, la aproape 5 zile după ce o rachetă americană l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani. Au fost atacate bazele militare Al-Assad şi Erbil, în care se află militari ai SUA, dar și ai aliaților săi din coaliția internațională împotriva terorismului.

    „La 7 ianuarie, în jurul orelor 17.30 (19.00 – ora României), Iranul a tras mai mult de 10 rachete balistice contra forţelor militare americane şi ale coaliţiei din Irak. Este clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei la Al-Assad şi Erbil”, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, Jonathan Hoffman, într-un comunicat.

    Bilanțul victimelor e prezentat total diferit de cele două tabere. Iranienii spun că au omorât „cel puțin 80 de teroriști americani”, în vreme ce Washington-ul dă asigurări că nu există nicio victimă.

    Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri dimineață că „cel puţin 80 de terorişti americani” au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Iran asupra unor ţinte americane din Irak. Televiziunea regimului de la Teheran susține că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată. De asemenea, pretinde că elicoptere și instalații militare americane şi au fost „grav avariate”.

    Armata irakiană plusează, anunțând că au fost lansate nu 15, ci 22 de rachete asupra celor două baze militare americane. 17 rachete au lovit baza Al-Assad (dintre care două nu au explodat), iar alte 5 au avut ca țintă baza Erbil.

    Președintelui american Donald Trump a avut o primă comunicare pe Twitter, în timpul nopții: „Totul e bine! Rachete lansate din Iran asupra a două baze militare din Irak. Evaluarea pierderilor şi a pagubelor are loc chiar acum. Până acum, totul e bine! Avem cea mai puternică şi bine echipată armată din lume, de departe! Voi face o declaraţie mâine dimineaţă”.

    Lipsa victimelor americane a fost confirmată dimineața. Și Canada, și Marea Britanie au anunțat că toți militarii lor din Irak sunt teferi. De asemenea, armata irakiană a comunicat că nici un militar al său nu a murit în urma atacurilor iraniene.

    Un oficial militar american a declarat pentru USA Today că trupele americane din cele două baze au avut informații din timp despre iminentele atacuri iraniene, astfel că trupele s-au putut pune la adăpost. Potrivit oficialului, care a vorbit sub anonimat, estimările inițiale arată că nu există victime umane, însă au fost avariate facilități ale trupelor din baza Al-Assad. „Sistemul de avertizare a funcționat”, a declarat oficialul din Pentagon.

    Numele de cod al atacului militar iranian a fost „Operațiunea «Martirul Qassem Soleimani»”, potrivit unui analist al think-tank-ului american RAND Corporation.

    Rachetele Shahab 3 pot ajunge în România

    Televiziunea de stat de la Teheran, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a menționat că Iranul are în vedere 100 de ţinte în regiune, dacă SUA recurge la represalii. Armata iraniană e dotată cu șase tipuri de rachete balistice, dintre care Shahab 3 este generația cea mai avansată și cu cea mai mare rază de acțiune (2.000 km).

    Teoretic, rachetele Shahab 3 ale trupelor iraniene pot ajunge și în Europa. În raza lor de acțiune intră țări precum România, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Grecia și Turcia.

    Dezvoltarea rachetelor Shahab 3 e unul dintre motivele pentru care SUA au amplasat în Europa – inclusiv în România, la Deveselu (județul Olt) – un scut anti-rachetă a cărui menire e protecția aliaților împotriva rachetelor balistice iraniene cu rază lungă de acțiune. Scutul de la Deveselu se află în operarea NATO.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Cocalarul PSD-ist. Deputatul Rotaru către polițist: „Ajung eu în București și te dezbrac în curul gol! Am eu grijă de tine!”

    * VIDEO. El e „melteanul cu BMW” care a blocat linia de tramvai. Bravo, vatmanule, i-ai dat o lecție strașnică!

    * Infernul creat de „Doctorul Prăjeală”. Beuran a comis greșeli grave ca șef de secție. Încă un pacient ars, cazul a fost ascuns anul trecut

    * Ministrul Vela a rezolvat în două luni ce n-a rezolvat Raed Arafat în 12 ani: elicopterele SMURD vor zbura și noaptea. Soluția: piloții rezerviști

  • Un nou atac. Americanii au încercat să-l ucidă cu rachete și pe un alt lider al milițiilor irakiene pro-Iran. Bilanțul: 6 morți

    Un nou raid aerian american a avut loc sâmbătă dimineaţa în Irak, la o zi după cel în care au fost uciși doi lideri importanți care lucrau pentru Teheran: generalul iranian Qassem Soleimani și mujahedinul irakiano-iranian Abu Mahdi al-Muhandis.

    De data asta, a fost vizat un comandant al miliţiilor pro-iraniene Hashd al-Shaabi, la nord de Bagdad, potrivit televiziunii de stat irakiene.

    Acest comandant, a cărui identitate n-a fost dezvăluită, face parte din rețeaua construită de Qassem Soleimani în Irak, o coaliţie de paramilitari irakieni pro-Iran, transmite Agenția France Presse (AFP).

    Postul de televiziune irakian nu a precizat identitatea comandantului vizat de rachetele americane, nici dacă acesta a fost ucis sau nu.

    Atacul a făcut „morţi şi răniţi”, a precizat pentru France Presse o sursă din cadrul poliţiei irakiene, fără a oferi însă un bilanţ exact.

    Agenția Reuters, citând o sursă a armatei irakiene, transmite și câteva cifre: cel puţin 6 persoane au fost ucise şi alte 3 sunt rănite grav în urma atacului aerian care a vizat miliţiile şiite ale Forțelor Populare de Mobilizare din Irak, sprijinite de Iran, în apropierea taberei Taji de la nord de Bagdad.

    Două dintre cele trei vehicule care alcătuiau convoiul milițiilor au fost găsite arse, iar șase cadavre – incendiate, a afirmat sursa militară.

    Atacuile au avut loc la ora locală 1.12, puțin după miezul nopții.

    Grupările paramilitare ale Forțelor Populare de Mobilizare din Irak au dat știrea cu o nuanță diferită. Ele au anunţat sâmbătă că un atac aerian care i-a vizat pe luptătorii lor a lovit un convoi de medici, nu de lideri militari. „Surse primare confirmă faptul că atacul a vizat un convoi de medici aparţinând Forțelor Populare de Mobilizare din apropierea stadionului Taji din Bagdad”, se arată într-un comunicat al milițiilor irakiene pro-Iran.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine erau cei doi mujahedini ai Teheranului lichidați de o rachetă americană: „Generalul” iranian și „Inginerul” irakian

  • VIDEO. Momentul în care racheta americană îi pulverizează pe generalul iranian Soleimani, în drum spre aeroportul din Bagdad

    Televiziunea națională din Irak a făcut publice imaginile atacului în care a pierit generalul iranian Qassem Soleimani, șeful trupelor speciale Quds, aparținând Gărzilor Revoluției din republica islamică.

    Imagini filmate de camerele de supraveghere arată cum o rachetă lovește mașina în care se afla generalul iranian. Alături de acesta, a pierit și omul lui de încredere.

    Armata americană a lansat atacul când convoiul în care se afla temutul general se îndrepta spre aeroportul internațional din Bagdad. Rachetele americanilor au lovit cu toată forța mașina în care se afla Qasem Soleimani. În atac au mai murit doi general ai Gărzilor Revoluției, plus un colonel și un căpitan.

    În altă mașină din convoi a murit comandantul miliției irakiene pro-Iran, Abu Mahdi al-Muhandis.

    „Soleimani voia să preia controlul în Irag și să atace SUA”

    Generalul iranian Qassem Soleimani, șeful forțelor de elită Quds, ucis într-un raid american la Bagdad, pregătea „o acțiune de anvergură”, amenințând „sute de vieți americane”, a afirmat vineri șeful diplomației americane, Mike Pompeo, conform Agenției France Presse (AFP).

    În timp ce Iranul amenință SUA că se va răzbuna, președintele american Donald Trump a spus că generalul iranian trebuia ucis de multă vreme.

    Senatorul republican Marco Rubio a apărat vineri decizia președintelui Donald Trump (republican și el) de a-l ucide pe generalul iranian Qassem Soleimani. Rubio a scris pe Twitter că liderul militar iranian încerca să preia controlul asupra Irakului, pentru a-l folosi ca platformă pentru a ataca Statele Unite.

    „La indicațiile liderului suprem al Iranului, Soleimani complota o lovitură de stat în Irak”, a comunicat Rubio, fără să citeze surse.

    Qassem Soleimani „corupea și amenința politicieni, exploatând resursele Irakului și asigurându-și o mare forță militară loială, într-un efort de a transforma Irakul într-o platformă pentru a ataca Statele Unite și pe aliații noștri”, a adăugat Marco Rubio.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine erau cei doi mujahedini ai Teheranului lichidați de o rachetă americană: „Generalul” iranian și „Inginerul” irakian

  • Cine erau cei doi mujahedini ai Teheranului lichidați de o rachetă americană: „Generalul” iranian și „Inginerul” irakian

    Cei doi oficiali uciși de trupele americane, vineri dimineață, pe aeroportul din Bagdad erau oameni-cheie ai regimului fundamentalist de la Teheran. Irakianul Abu Mahdi al-Muhandis era mâna dreaptă a generalului iranian Qassem Soleimani în Irak.

    Qassem Soleimani – mai popular decât președintele Iranului

    Puternicul general Qassem Soleimani (62 de ani), ucis vineri la Bagdad într-un raid american, era unul dintre cele mai populare personaje în Iran și considerat un adversar redutabil al Statelor Unite și al aliaților săi, transmite Agenția France Presse (AFP), citată de Hotnews.ro.

    Comandantul Forțelor Quds ale Gardienilor Revoluției, însărcinat cu operațiunile externe ale Iranului, acest personaj carismatic a exercitat o influență decisivă în negocierile politice demarate în 2018 pentru formarea unui guvern în Irak. În ultimii ani, el devenise un adevărat star in Iran, cu numeroși followers pe contul său de Instagram.

    Generalul Qassem Soleimani

    Atât pentru partizani, cât și pentru critici, Soleimani – care a jucat un rol important în lupta împotriva forțelor jihadiste – era omul-cheie al influenței iraniene în Orientul Mijlociu. El a întărit ponderea diplomatică a Teheranului, în special în Irak și în Siria, două țări în care SUA sunt angajate militar.

    „Pentru șiiții din Orientul Mijlociu, Soleimani era un amestec între James Bond, Erwin Rommel și Lady Gaga”, scria Kenneth Pollack, fost analist CIA, în portretul făcut lui Soleimani pentru revista americană „Time” consacrată celor mai influente personalități din lume în 2017.

    „Pentru Occident, Soleimani este responsabil pentru exportarea revoluției islamice în Irak, pentru susținerea teroriștilor în războaiele duse de Iran în străinătate”, a adăugat Pollack.

    În Iranul căzut în marasmul economic, unii i-au sugerat lui Soleimani să se lanseze pe scena politică, dar generalul a respins zvonurile care îl dădeau candidat la prezidențialele din 2021.

    Generalul și-a exersat capacitățile în special în Irakul vecin. La fiecare dezvoltare politică sau militară din această țară, Soleimani era prezent, pentru a acționa în culise.

    Avansul grupării Stat Islamic (SI), referendumul pentru independență din Kurdistan sau formarea unui nou guvern în Irak – de fiecare dată, Soleimani s-a întâlnit cu diferitele tabere irakiene și a definit linia de urmat, afirmă diferite surse care au participat la aceste întâlniri, organizate întotdeauna în cel mai mare secret.

    Influența sa era veche, în condițiile în care conducea deja Forțele Quds când Statele Unite au invadat Afganistanul, în 2001.

    „Interlocutorii mei iranieni știau foarte clar că, deși informau Ministerul Afacerilor Externe, la final generalul Soleimani era cel care lua deciziile”, spunea în 2013, la BBC, Ryan Crocker, fost ambasador american în Afganistan și în Irak.

    După decenii în care a acționat din umbră, Soleimani a început să apară pe prima pagină a ziarelor la izbucnirea conflictului din Siria, în 2011, unde Iranul a oferit un ajutor important regimului lui Bashar al-Assad.

    Astfel, a apărut în fotografii pe câmpul de luptă, în documentare și chiar într-un film de animație și un clip muzical.

    Acest înalt comandant al Gardienilor Revoluției, arma ideologică a Republicii Islamice Iran, a povestit într-un interviu, difuzat de televiziunea iraniană de stat în octombrie 2018, că a petrecut în Liban – cu Hezbollahul șiit libanez – majoritatea conflictului israeliano-libanez din vara lui 2006.

    Un înalt comandant irakian l-a descris ca fiind un bărbat calm și puțin vorbăreț. „Era așezat în celălalt capăt al camerei, singur, foarte calm. Nu vorbea, nu comenta, doar asculta”, a povestit acesta, pentru „New Yorker”.

    Potrivit unui studiu publicat în 2018 de IranPoll și de Universitatea din Maryland, 83% dintre iranieni aveau o opinie pozitivă despre Soleimani, situat înaintea președintelui Hassan Rohani și a șefului diplomației, Mohammad Javad Zarif.

    În străinătate, unii lideri occidentali îl considerau un personaj central în relațiile Teheranului cu grupări precum Hezbollahul libanez și Hamasul palestinian.

    Abu Mahdi al-Muhandis – „Inamicul numărul 1”

    Abu Mahdi al-Muhandis, ucis și el în raidul american de vineri, era considerat omul Iranului la Bagdad și inamicul numărul 1 din Irak pentru Statele Unite, de mai multe decenii, scrie France Presse.

    Era bun prieten cu generalul Qassem Soleimani, al cărui prim-locotenent pentru Irak a fost de mult timp.

    Numele său real era Jamal Jaafar Ibrahimi, numărul 2 în Hashd al-Shaabi, coaliție paramilitară majoritară pro-Iran. Era însă cunoscut ca al-Muhandis – „Inginerul”, în limba arabă.

    Ultima oară a fost văzut în public marți, cu trei zile înainte de a fi omorât. Atunci făcea parte dintr-un cortegiu funerar pentru cei 25 de combatanți pro-Iran uciși de aviația americană. Acest cortegiu este cel care a participat la atacarea ambasadei americane.

    Abu Mahdi al-Muhandis

    Cunoscut pentru pozițiile anti-americane virulente dinainte de ocupația armată care a urmat invaziei Irakului în 2003, Abu Mahdi al-Muhandis „este exemplul perfect al manierei în care Iranul a țesut rețeaua sa de locotenenți în Irak”, a explicat – pentru AFP – Phillip Smyth, specialist în grupările șiite armate.

    „El este legat de toate rețelele principale ale Iranului în Irak. Nu are niciun echivalent, este încarnarea perfectă” a acestor legături țesute de-a lungul deceniilor, arată expertul.

    Bărbatul cu barbă albă, care apărea în public, pe front sau la conferințe în costum sau în uniformă militară, s-a născut în 1953 la Basra, orașul petrolier din sudul Irakului, la granița cu Iranul.

    În anii 1980, Al-Muhandis avea deja dublă cetățenie – irakiană și iraniană -, vorbea curent limba farsi și conducea lupta împotriva dictatorului Saddam Hussein din cealaltă parte a graniței.

    Pe atunci, Al-Muhandis era un înalt comandant al brigăzilor Badr, unități ale combatanților irakieni instruite de Iran pentru a lupta în războiul împotriva Irakului (1980-1988). A fost acuzat că a fost implicat în atentatele sângeroase împotriva ambasadelor Franței și Statelor Unite din Kuweit, în 1983.

    A fost condamnat la moarte, în contumacie, pentru aceste atentate. Cu toate acestea, în 2005 petrecea o scurtă perioadă în Parlamentul irakian, în cadrul unui nou sistem politic, creat de dușmanul său de moarte – SUA – în Irakul de după Saddam Hussein, unde a revenit fără probleme.

    În Irak, a ajutat la formarea brigăzilor Hezbollah, o facțiune pro-Iran integrată în Hashd al-Shaabi și pe care Washingtonul o acuză că s-a aflat în spatele unor recente atacuri cu rachete care au vizat interese americane în Irak.

    În 2009, brigăzile Hezbollah și Abu Mahdi al-Muhandis au fost plasați pe lista americană a „teroriștilor”. Statele Unite îl acuzau pe comandantul irakian de controlul unor „rețele de trafic de arme” și de „participarea la atentate împotriva ambasadelor occidentale și tentative de asasinat în regiune”.

    Pentru specialistul Michael Knights, Al-Muhandis este „dușmanul inveterat numărul 1 al Statelor Unite”, mai mult chiar decât toate celelalte facțiuni pro-Iran din Irak.

    Adevăratul lider operațional al Hashd – chiar dacă oficial era numărul 2 – a lucrat asiduu pentru a face din această organizație una care să nu fie niciodată în totalitate sub controlul premierului sau sub comanda forțelor regulate, arată expertul Michael Knights.

    Al-Muhandis și-a atras loialitatea combatanților Hashd, dar și venituri substanțiale. În opinia lui Knights, Abu Mahdi al-Muhandis era „sistemul nervos central” al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului.

    Dar, în ciuda importanței sale, era foarte tăcut. În timpul verii, însă, a ieșit din această tăcere pentru a acuza Statele Unite și Israelul că se află în spatele unor misterioase lovituri aeriene care au vizat mai multe baze ale Hashd.

    Este dificil acum de imaginat cine îl va înlocui, deoarece va fi greu de găsit un om cu o atât de mare apropiere ideologică și personală cu Iranul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Prima zi fără „Evenimentul zilei”. Am fost la nașterea lui, mă bucur că n-am participat la parastas

  • Un general iranian și șeful miliției irakiene pro-Iran au fost omorâți la ordinul lui Trump. Ayatollahul promite o „cruntă răzbunare”

    Tensiune maximă în zona arabo-persană din Asia. Un general-cheie al Iranului și comandantul miliției irakiene susținute de Iran au fost omorâți vineri dimineață pe aeroportul din Bagdad, capitala Irakului. Iranul amenință că va „răzbuna crunt” dublul asasinat.

    Cei doi lideri militari lichidați sunt:

    • generalul iranian Qassem Soleimani, șeful forțelor de elită Quds;
    • Abu Mahdi al-Muhandis, comandantul miliției irakiene susținute de Iran.

    Pentagonul a confirmat eliminarea lui Soleimani, transmițând într-un comunicat că „acest atac avea drept scop descurajarea planurilor viitoare de atac iraniene”, transmite Mediafax.

    Cei doi mujahedini au fost uciși vineri dimineaţă într-un atac aerian lansat asupra convoiului lor pe aeroportul din Bagdad. Președintele american Donald Trump a salutat asasinarea generalului, publicând pe twitter drapelul SUA.

    Donald Trump și steagul american

    Și secretarul de stat Mike Pompeo a jubilat după atacul american, publicând imagini video cu irakieni dansând pe străzi, de bucurie. „Irakienii dansează pe străzi, în numele libertății, recunoscători că generalul Soleimani nu mai este”, a scris oficialul american.

    Videoclip încorporat

    Amenințări infernale dinspre Iran

    Iranul va fi și mai hotărât în rezistența sa față de SUA, a declarat președintele iranian Hassan Rouhani, ca reacție la asasinarea generalului Qassem Soleimani, scrie Reuters.

    „Martiriul lui Soleimani va face ca Iranul să fie și mai hotărât să reziste expansionismului Americii și să apere valorile noastre islamice. Fără niciun dubiu, Iranul și alte state din regiune care caută libertatea se vor răzbuna”, a spus Rouhani, potrivit televiziunii de stat.

    Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a transmis că va „răzbuna crunt” uciderea celor doi.

    Și dinspre milițiile pro-iraniene din Irak au venit amenințări.

    „Inamicul american și cel israelian sunt responsabili pentru uciderea mujahedinilor Abu Mahdi al-Muhandis și Qassem Soleimani”, a declarat Ahmed al-Assadi, un purtător de cuvânt al Forțelor Populare de Mobilizare din Irak, care coordonează milițiile susținute de Iran.

    Luptătorii miliției irakiene susținute de Iran „trebuie să fie în stare de alertă pentru bătălia cu SUA, care va urma”, a transmis un comandant al miliției, care a adăugat că prezența militară americană în zonă se va încheia curând.

    Grupurile paramilitare irakiene au anunţat vineri că trei rachete au lovit aeroportul internațional din Bagdad, ucigând cinci membri ai grupărilor paramilitare irakiene și doi „invitați”.

    Rachete au aterizat lângă terminalul de marfă aerian, incendiind două vehicule, ucigând și rănind mai multe persoane.

    Și joi, cu o zi în urmă, au avut loc atacuri împotriva a două ținte din Bagdad ce aveau legături cu Iranul, au declarat oficiali americani pentru Reuters. Oficialii, vorbind în condiții de anonimat, au refuzat să ofere alte detalii.

    Cine era generalul Soleimani

    Generalul Qassem Soleimani a devenit celebru atât în Iran, cât și în străinătate după ce a condus aripa internațională a Gărzilor Revoluționare și a avut un rol-cheie în războaiele din Siria și Irak.

    El a contribuit la răspândirea influenței iraniene în Orientul Mijlociu, pe care Statele Unite și dușmanii regionali ai Teheranului, Arabia Saudită și Israel, s-au străduit s-o țină sub control.

    Soleimani a supraviețuit mai multor tentative de asasinat împotriva sa, puse la cale de agențiile occidentale, israeliene și arabe în ultimele două decenii.

    Forțele Quds, conduse de generalul Soleimani, au fost însărcinate să efectueze operațiuni dincolo de granițele Iranului. Ele l-au sprijinit pe președintele sirian Bashar al-Assad, atunci când acesta a fost aproape de înfrângere în războiul civil început în 2011. Aceleași trupe speciale comandate de Soleimani au ajutat miliţiile irakiene să învingă organizaţia extremistă Stat Islamic din Irak.

    Generalul Soleimani a devenit șeful Forțelor Quds în 1998. A întărit legăturile Iranului cu gruparea Hezbollah din Liban, cu guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad și cu milițiile șiite din Irak.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Prima zi fără „Evenimentul zilei”. Am fost la nașterea lui, mă bucur că n-am participat la parastas