Agora mioritică a fost tulburată, zilele trecute, de o predică rostită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, în ziua de hram închinată Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor.
Punctul central al predicii rostite de întâistătătorul BOR a fost un fel de dojană la adresa guvernanților care au interzis, pe motiv de Covid-19, organizarea pelerinajului obișnuit închinat Sfântului Dimitrie cel Nou. O dojană care poartă în sine avertismentul că acești guvernanți pot să aibă soarta pe care au avut-o comuniștii, atunci când au interzis organizarea pelerinajului închinat Sfântului, în octombrie 1989, fiind în scurt timp înlăturați de la conducerea țării, în urma evenimentelor sângeroase din Decembrie 1989, ca un fel de pedeapsă de la Dumnezeu și de la Sfânt.
Predica Preafericitului Patriarh a provocat reacția critică extrem de dură a jurnalistului Cristian Tudor Popescu, acesta numărându-se, la rândul său, printre alți… „patriarhi”, nu ai unei biserici, ci ai jurnalismului românesc post-decembrist.
CTP-ul – cum este pomenit de prieteni și neprieteni – s-a repezit să asemuiască ierarhia BOR cu preoții egipteni ai lui Amon-Ra și a reamintit prin cuvinte tăioase despre colaboraționismul unor ierarhi și preoți cu dictatura comunistă și cu Securitatea.
Cele două „predici”, cea rostită de Patriarh și cea scrisă de Jurnalist, au fost ingrediente suficiente pentru un scandal despre care mulți s-au grăbit să spună că este expresia unei grave coliziuni între Biserica Ortodoxă Română și presa liberă.
Nimic mai fals!
De fapt, acest scandal poate fi privit mai degrabă ca o gâlceavă cu Dumnezeu a unor oameni neînțelepți. Șocant de neînțelepți, dacă ne gândim la pozițiile importante pe care le ocupă cei doi „patriarhi” în agitata noastră comunitate mioritică.
Preafericitul Daniel a comis o eroare periculoasă ca o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, din perspectivă dogmatică, Preafericitul Daniel și-a trădat, de această dată, cunoscuta sa erudiție teologică. Cum să-l prezinți pe săracul Sfânt Dimitre cel Nou Basarabov ca pe un fel de fițos răzbunător care se supără pe comuniști, nu pentru că aceștia au asasinat mii de români, mulți dintre ei preoți ortodocși, în închisorile Gulagului românesc, nu pentru că au umilit un popor format din milioane de oameni, prin frigul de iarnă din blocurile sinistre ale cartierelor muncitorești, prin cozile la Alimentara pentru o bucată amărâtă de pui scheletic, prin osanalele ridicate Tovarășului și Tovarășei, ci se supără Sfântul pe comuniști pentru că aceștia nu-i respectă ziua de hram?
Povestea care s-a dorit cu tâlc, spusă de Patriarhul BOR, naște astfel de întrebări, care, dogmatic vorbind, sunt la fel de absurde ca și povestea în sine, cum că d’aia a căzut comunismul în România, că s-a supărat Sfântul Dimitrie cel Nou că nu i s-a făcut procesiune de hram!
Pe de altă parte, din perspectiva comunicării publice, Preafericitul Daniel a dat dovadă de o întârziere greu de înțeles (de iertat?) în reacția de apărare a vieții religioase din BOR în fața măsurilor sanitare anti-Covid-19 (unele prost argumentate și chiar și mai prost aplicate!) adoptate de autorități. Inevitabil, preoții și credincioșii se vor întreba de ce Patriarhul lor nu a reacționat cu aceeași vehemență atunci când autoritățile au interzis Sfânta Liturghie din noaptea de Înviere, punctul liturgic de maximă trăire religioasă în viața Bisericii, momentul în care creștinii își asumă și mărturisesc public esența propriei religii: credința în Înviere. Teologic vorbind, Sfânta Liturghie din noaptea de Înviere este mai presus de orice procesiune în cinstea unui Sfânt, dacă ar fi să facem și o astfel de comparație. Nu mai insistăm pe realitatea faptului că, în perioada Paștilor, rata de infectare zilnică era cu mult mai mică decât este în prezent…
Oripilat de afirmațiile Preafericitului Daniel, CTP-ul s-a grăbit să scrie (să judece?), din păcate, „cu ficații”. Da, talentul l-a slujit și de această dată și, în ciuda grobianismului exprimării, a obținut obișnuitele aplauze de la admiratori. Totuși, dincolo de fascinația pe care o provoacă stilul jurnalistic al CTP-ului, în acest caz descoperim o „încurcătură de mațe” conceptuală, s-o numim așa, cel puțin egală, ca gravitate, cu erorile dogmatice și de comunicare comise de Patriarhul BOR.
Probabil că CTP a fost cuprins de o ceață a furiei care s-a așezat peste bogata cultură generală pe care o posedă, de a ajuns să forțeze aberant realitatea și istoria, deversând o asemuire atât de stupidă a preoților lui Hristos cu preoții lui Amon-Ra. Dacă CTP-ul se limita la a critica aberația spusă de Patriarhul Daniel – cum că a căzut comunismul pentru că s-a supărat Sfântul Dimitrie cel Nou pe comuniști că nu i s-a făcut procesiune etc. – fie ironizându-l cu talentu-i recunoscut, fie folosindu-se de două, trei argumente istorice, ar fi fost, vorba aceea, fără vină. Însă „patriarhul” CTP are o supărare, cum spuneam, „din ficați”, nu doar pe Preafericitul sau pe popime, ci se pare, pe toată Biserica Ortodoxă Română, pe care o etichetează, stante pede, ca fiind „la nivelul de acum câteva mii de ani al cultului egiptean”.
De superficialitate (care pare a fi la limita ignoranței) dă dovadă CTP-ul și atunci când pomenește de „satanele în sutană” care au turnat la Securitate. De ce ignoranță? Pentru că Biserica Ortodoxă Română nu a fost formată, majoritar, din ierarhi și preoți turnători, ci dimpotrivă – arhivele deschise după 1989 o dovedesc cu prisosință – din slujitori ai lui Hristos care și-au asumat sacrificiul mărturisirii credinței în calea demonului comunist, mulți dintre ei mergând până la jertfa supremă, asasinați fiind în închisorile Gulagului comunismului românesc. Iarăși, CTP-ul se lasă dus de valul de otravă izvorât „din ficați” și uită să-și folosească rațional talentul.
„Patriarhul” CTP avea ocazia să-i reproșeze Patriarhului BOR că a tergiversat, până la anulare, demersul de canonizare a Sfinților mărturisitori din Închisorile comuniste. CTP mai avea posibilitatea să-i reamintească Preafericitului Daniel că el și colegii lui de Sinod s-au opus cu îndârjire desecretizării dosarelor preoților și ierarhilor care au colaborat în mod direct cu Securitatea. Poate că impactul „de scenă” al unor astfel de reproșuri, exprimate lucid și pedagogic, nu ar fi fost așa de mare ca cel al apelului, în limbajul spumos și tăios specific CTP-ului, la ticăloasa faptă a preoților care au turnat la Securitate, dar, iarăși spunem, dacă își asuma acest reproș serios, CTP-ul nu ar fi avut vină.
Despre cum a degenerat scandalul dintre cei doi, nu mai amintim… și nici despre (iarăși!) penibila intervenție a comunicatorului Partiarhiei, Vasile Bănescu (care a pus mult gaz pe foc!), nu mai insistăm a scrie.
Spunem doar că, atunci când amesteci aroganța care se vrea a fi teologie militantă cu ignoranța care se crede a fi activism civic, vei obține, inevitabil, „carcaletele” gâlcevei neînțelepților cu Dumnezeu.
Dominus vobiscum!
CITIȚI ȘI:
* Covidul de toamnă al Simonei Halep. Plus: Djokovici, Cristiano Ronaldo, Neymar, Ibrahimovici, Dan Petrescu, Gică Popescu…