Regimul comunist de la Beijing a refuzat joi oficial cererea Organizației Mondiale a Sănătății de a demara o a doua investigație privind originile Covid, care să studieze inclusiv posibilitatea ca virusul să fi fost scăpat din laborator, anunță Reuters. Zeng Yixin, viceministru al Comisiei Naționale de Sănătate, a dat asigurări că virusul n-a scăpat din laborator și, deci, OMS nu trebuie să mai cheltuie energie cu investigarea acestei piste. Iar dacă vrea totuși s-o facă, să caute în alte țări.
Organizația Mondială a Sănătății a admis oficial, în urmă cu câteva săptămâni, că s-a grăbit anul trecut eliminând posibilitatea ca virusul să fi scăpat din laborator. Prin însuși președintele Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS a admis că această pistă este probabilă și a cerut Chinei să colaboreze mai bine, după ce astă-primăvară prima echipă de experți internaționali a fost obstrucționată și împiedicată să-și deruleze ancheta.
În faza a doua a cercetărilor, OMS propusese controale în laboratorul de virologie din Wuhan, dar și în piețele din oraș, solicitând furnizarea de informații brute, neprelucrate, precum și cooperarea autorităților chineze.
Chinezii cer lumii să-i creadă pe cuvânt: nu e nimic de găsit la Institutul de Virologie din Wuhan, așa că mai bine căutați în altă parte
Acum, răspunsul de la Beijing e unul sec: nu! Chinezii dau asigurări că la ei totul a fost OK și acuză o încercare de politizare a subiectului.
Zeng Yixin a contraatacat: „Nu vom accepta un astfel de plan de urmărire a originilor pentru că, în unele aspecte, ignoră bunul simţ şi sfidează ştiinţa“. Oficialul chinez și-a declarat surprinderea de a citi că OMS ia în calcul și ipoteza unei încălcări a protocolului unui laborator care să ducă la scăparea virusului.
El a adăugat: “Sperăm că OMS va revizui serios consideraţiile şi sugestiile făcute de experţii chinezi, că va trata cu adevărat urmărirea originii virusului de la baza Covid-19 ca o chestiune ştiinţifică şi va scăpa e intervenţia politică“.
Timp de un an, OMS a refuzat ipoteza unei scăpări a virusului din laborator în ciuda faptului că rapoarte ale serviciilor secrete indicau această posibilitate, iar oamenii de știință exprimau îndoieli tot mai mari față de originea naturală a pandemiei. Pentru acest lucru, șeful OMS a fost acuzat că face jocurile Chinei, iar fostul președinte american Donald Trump a retras chiar țara sa din organizație, despre care a spus că e controlată de Beijing.
Schimbarea direcției la OMS a dus și la creșterea agresivității din partea Chinei. Autoritățile refuză lămurirea definitivă a originii virusului, dând asigurări că nu e nimic de găsit și supralicitează, cerând să fie cercetate laboratoarele din alte țări. Liang Wannian, șeful delegației chineze la OMS, a anunțat lumea să nu mai caute la Wuhan, că e pierdere de vreme: „Credem că o scăpare din laborator este extrem de improbabilă şi nu este necesară investirea unei mai mari energii în această chestiune“.
