Etichetă: instigare

  • Liderul AUR, retorică legionar-bolșevică la tribuna Parlamentului: “Refuzaţi să mai plătiţi biruri! Oricum, banii voştri vor ajunge să fie furaţi!“

    În toată efervescența zilei de miercuri, una în care Puterea și Opoziția s-au înfruntat în momentul votării noului Guvern, o figură aparte a făcut liderul noului partid pseudonaționalist AUR, George Simion.

    Populistul cățărat de Rusia și prelați ortodocși în Parlament a urcat la tribună împletind în discursul său citate din Adrian Păunescu – poetul de curte al lui Ceaușescu –, apeluri la români să nu-și plătească taxele și chemarea la luptă pentru redeschiderea școlilor.

    Drama intrării în Parlament a unor iresponsabili care fac agenda unor puteri străine începe să se vadă. George Simion, personaj susținut din umbră de propaganda conspiraționistă și care a băgat în Parlament infractori și ofițeri acuzați că au tras în mulțime la Revoluție, a ținut acum un discurs extrem de agresiv.

    „Voi, poporul român, sunteţi amendaţi, ameninţaţi, bătuţi, iar aici la ora 2.00 noaptea se vota abuziv conducerea Camerei Deputaților și stăteau unii lângă alții ca hienele, să atace ciolanul“

    A fost un îndemn fățiș la revoltă, lipsind foarte puțin ca George Simion să nu instige direct la violențe.

    Alocuțiunea a început cu câteva versuri scrise de decedatul Adrian Păunescu, poetul care-i închina ode lui Nicolae Ceaușescu: “Capul lui Mihai Vitezul de la Turda se ridică / Și întreabă de ce țara a rămas așa de mică / Și Câmpia Turzii tristă îi răspunde lui cu jale / Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale”.

    Au urmat fraze foarte dure, aducând foarte mult cu discursurile legionarilor și ale agenților bolșevici din perioada interbelică.

    Prin gura unui român, vocea Rusiei a răsunat, instigatoare, chiar de la tribuna Parlamentului. Discursul lui George Simion a părut recitat de pe site-ul Sputnik: „Mesajul meu de astăzi este pentru poporul român – restaurantele din Parlament sunt deschise. Tot sectorul HoReCa trebuie deschis. Voi, poporul român, sunteţi amendaţi dacă purtaţi masca un pic mai la stânga sau la dreapta, suntem ameninţaţi, bătuţi, iar aici la ora 2.00 noaptea se vota abuziv conducerea Camerei Deputaților și stăteau unii lângă alții ca hienele să atace ciolanul. Azi am ajuns să ne împrumutăm cu un miliard pe oră. Îi mulţumim domnului Cîţu pentru acest lucru. Popor român, e timpul să redeschidem şcolile. Asta cerem noului Guvern! Banii voştri şi România împărţită ca o pradă. Vă doare. Ştiu că vă doare. O să vă doară din ce în ce mai rău. Popor român, refuzaţi să mai plătiţi biruri, să mai plătiţi taxe! Oricum, ne vor îndatora cât de mult pot ei. Oricum, banii voştri vor ajunge să fie furaţi. Luptaţi să redeschidem afacerile, şcolile. Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii şi intimidează ţara cu guverne provizorii. Eu atât aş vrea să vă arăt şi să vă bat obrazul – oare unde au fost românii când era tăiat Mihai Viteazul?“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • La Constanța, PSD incită populația la revoltă antiguvernamentală. Motivul: 1.500 de români repatriați din Italia vor fi carantinați în zonă

    Acțiune mizerabilă la Constanța: PSD face scandal și incită populația la revoltă antiguvernamentală, pe motiv că 1.500 de români repatriați din Italia aterizează și sunt carantinați în zonă. Prefectul județului condamnă iresponsabilitatea președintelui PSD-ist al Consiliului Județean. Sunt suplimentate forțele de ordine.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu (PSD), a instigat populația la revoltă, sâmbătă dimineața, calificând drept un gest de „iresponsabilitate maximă” anunțata aterizare pe Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu a 1.500 de români repatriați din Italia. Țuțuianu a postat un text instigator (și agramat!) pe profilul său de Facebook.

    Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu (numit la sfârșitul lui decembrie 2019 de Guvernul Orban), a anunţat că cei 1.500 de români din Italia, care vor sosi începând din 21 martie pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, cu mai multe curse-charter organizate de Ministerul de Externe, vor intra imediat în carantină instituţionalizată şi vor fi testaţi, pentru a fi depistate persoanele care suferă de coronavirus (COVID-19).

    Reprezentantul Guvernului Orban în teritoriu a ținut să sublinieze că a fost anunțat, de către Ministerul de Externe, că starea generală de sănătate a românilor care urmează să fie repatriaţi este una bună.

    Prefectul Niculescu i-a calificat drept „iresponsabili” pe acei politiceni, de pe plan local sau cu anvergură națională, care spun că românii aduşi din Italia nu ar trebui să beneficieze de asistenţa statului român.

    Pe rețelele de socializare, obișnuiții „postaci” PSD-iști și putiniști rostogolesc mesajele liderilor locali ai „Ciumei Roșii” și incită populația la opoziție prin forță față de aterizarea și cazarea repatriaților români din Italia.

    La Aeroportul Kogălniceanu, pe șoseaua spre Constanța și în zona centrului de carantinare de la hotelul „Flora” din Mamaia (care aparține găștii penale Mazăre-Constantinescu, plus Strutinsky) au fost plasate contingente consistente de forțe de ordine, polițiști și jandarmi, inclusiv „mascați”.

    Postarea „baronașului” Marius Horia Țuțuianu (PSD)

    „JUDEȚUL CONSTANȚA – EXPUS ÎN MOD IRESPONSABIL DE CĂTRE PREFECT!!!”

    „În obediența sa politică, acest înalt funcționar public, a lecturat în Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență un document care ne anunță că aproximativ 1.500 de români aduși din zone roșii din Italia vor fi carantinați în Constanța, în contextul în care județul nu dispune de baza materială medicală necesară în asemenea situație. Este un caz de iresponsabilitate maximă, atât pentru românii aduși din Italia, cât și pentru locuitorii județului.

    Lipsa testelor, a disponibilului de paturi, a echipamentelor necesare într-o situație atât de gravă – conduce la o criză sanitară și umanitară. ESTE UN ACT IRESPONSABIL, FĂRĂ PRECEDENT!!!

    Fac apel la Președintele Iohannis, la Guvernul României să ia măsurile care se impun și să nu transforme Constanța într-un județ izolat.

    Oamenii trebuie triați epidemiologic și transportați în mod asistat în județele de unde provin. Altfel, au fost aduși acasă doar pentru un exercițiu de imagine. Nu avem suficiente echipamente, medici sau dotări. Este o degringoladă totală, iar cei care trebuie să gândească strategic nu fac decât să sufoce un sistem și așa subdimensionat.

    Este inadmisibil să aduci un flux uriaș de oameni cărora știi din start că nu le poți oferi tratamentul necesar. Oamenii trebuie triați epidemiologic și asistați pentru a ajunge în județele unde au domiciliul. Distribuiți corect – avem o șansă cu toții la un tratament corect.

    Este anormal să ne aruncați, pe toți, într-o groapă a leilor și apoi să citiți liniștiti ordine și statistici. Oamenii din județul Constanța nu sunt simple cifre pe hârtie. Și nici cei întorși din Italia. Sunt copii, mame, frați sau bunici! Și trebuie respectați! Cu toții, avem dreptul la o șansă egală.

    Distribuiți corect, cu echipamente suplimentate, cu dotări standard – putem să învingem boala. Altfel, locuitorii Județului Constanța devin vulnerabili.

    Eu nu îmi pot asuma acest demers irațional, domnilor guvernanți! Puteți dumneavoastră să garantați că în tot județul nu se mai îmbolnăvește nici măcar un om? Pentru că, domnilor, atât este necesar pentru ca noi să intrăm într-o criză medicală! UN OM! Este cifra care face diferența!

    Vă cer să vă asumați public aceste decizii! Să veniți în fața constănțenilor și să explicați de ce copiii, părinții, bunicii sau frații noștri nu vor avea șansa la tratament egal.”

    120 + 190 de pasgeri

    Prima aeronavă cu români din Italia a aterizat la Mihail Kogălniceanu la ora 10.30, cu aproximativ 120 de pasageri la bord. Al doilea avion a sosit după ora 12.00, cu aproximativ 190 de pasageri la bord.

    „Aeronavele sunt înregistrate în regim de zbor regulat, în scopul repatrierii cetățenilor români în contextul pandemiei cu COVID-19, prin vânzare de bilete de către compania aeriană de pasageri românească Blue Air. Datele privind orele de operare, cât și numărul de pasageri mai pot suferi modificări”, a precizat șeful punctului de frontieră (PTF) de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.

    Transporturile aeriene umanitare fac parte din seturile de acțiuni de repatriere a românilor, organizate de Ministerul de Externe în aceste zile.

    Prefectura județului Constanţa a transmis, sâmbătă dimineața, un comunicat de presă, prin care anunţă că, în contextul pandemic actual, în conformitate cu starea de urgenţă instituită pe teritoriul României şi a dispoziţiilor CNCCI, care a analizat cele mai bune capacităţi operaţionale din ţară, s-a dispus ca începând sâmbătă, 21 martie 2020, aproximativ 1.500 de cetăţeni români captivi în Italia să fie repatriaţi cu mai multe aeronave care vor ateriza la Mihail Kogălniceanu.

    Organizarea transportului umanitar este realizată de Ministerul Afacerilor Externe şi aprobată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi de secretarul de stat în MAI, Raed Arafat (șeful DSU).

    Prefectura precizează că, din informaţiile primite prin intermediul Ministerului de Externe de la autorităţile italiene, starea generală de sănătate a cetăţenilor români repatriaţi este una bună.

    Prefectul Niculescu: „iresponsabilitate, laşitate, mojicie”; „instigă la învrăjbirea românilor împotriva românilor”

    Prefectul George Niculescu a transmis că este obligaţia tuturor românilor de a fi solidari. El a precizat că „politicieni iresponsabili” spun că românii aduşi din Italia nu ar trebui să beneficieze de asistenţa statului român.

    “Toţi prefecţii din ţară lucrează pentru a limita răspândirea coronavirusului. Este o obligaţie faţă de români, este obligaţia funcţiei, a ordinelor primite în starea de urgenţă, este obligaţia noastră, a tuturor, de a fi solidari pentru că doar împreună putem să ieşim din această situaţie. Politicieni iresponsabili au început să se lamenteze că românii, fraţii noştri, prietenii noştri, rudele noastre, nu ar trebui să beneficieze de asistenţa statului român, pentru că pun binele lor mai presus de binele tuturor. Acelaşi comportament de a cumpăra tot orezul, de a cumpăra tot spirtul al unor partide politice demonstrează încă o dată iresponsabilitate, laşitate, mojicie şi instigă la învrăjbirea românilor împotriva românilor”, a transmis George Niculescu.

    El spune că românii aduşi din Italia, care aterizează începând de sâmbătă pe Aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, vor intra în carantină instituţionalizată, vor fi testaţi pentru coronavirus, iar cei depistaţi cu COVID-19 vor merge în facilităţile sanitare pregătite deja pentru acest scenariu.

    “Cetăţenii români care vor ateriza astăzi pe aeroportul Mihail Kogălniceanu vor intra automat în carantină instituţionalizată, în teste, pentru a depista persoanele care suferă de coronavirus. Cei depistaţi pozitiv vor merge automat în facilităţile sanitare special pregătite pentru acest scenariu, ceilalţi vor fi cazaţi timp de 14 zile aşa cum prevede legea în izolare. Transportul fraţilor noştri  se va face în condiţii de izolare, iar maşinile cu care vor fi transportaţi vor intra într-un amplu proces de dezinfecţie. Niciun constănţean nu este supus la risc, singurul risc în această situaţie este să lăsăm politicianismul, frica şi ura să ne dezbine. 

    Îi avertizez pe cei care, prin mesaje de panică, luptă împotriva cetăţenilor români că nu vor reuşi. Îi vom salva pe fraţii noştri fără a pune în vreun risc cetăţenii Constanţei”, a transmis prefectul George Niculescu.

    Prefectul de Constanța, George Niculescu

    Măsurile anunțate de MAE

    Românii din Italia rămași fără locuri de muncă (majoritatea, lucrători sezonieri, în special în stațiunile turistice montane din Nordul Peninsulei) sau care nu mai au bani să se întrețină în străinătate vor fi repatriați de statul român, prin intermediul unor curse de tip charter, a anunțat vineri seara Ministerul de Externe.

    Numărul acestor cetățeni români nu a fost precizat sau, măcar, estimat. Este, oricum, vorba de câteva mii de viitori repatriați.

    „Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au identificat mai multe variante de transport aerian care vor permite revenirea în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul italian, ceea ce impune repatrierea acestora în cel mai scurt timp. Detaliile privind organizarea acestor curse de tip charter vor fi comunicate în timp util cetățenilor români care se încadrează în criteriile enunțate mai sus”, se arată în comunicatul MAE.

    Imediat după aterizare, românii ajunși în țară sunt testați virusologic si conduși în centrele de carantină instituționalizată, ale căror locații se încearcă a fi ținute secrete.

    Ministerul face, totodată, apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și precizează că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!