Etichetă: incendiu

  • Sperietură de incendiu la Spitalul „Marius Nasta”. Fum sau aburi la o instalație electrică din exteriorul secției mobile ATI

    Momente de panică, duminică seara, după ora 22.30. Un incendiu la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București – spital Covid – a fost anunțat în termeni alarmiști de România TV și mult mai prudent de celelalte televiziuni de știri.

    Zeci de echipe de intervenție au fost mobilizate la fața locului, dar s-a dovedit a fi mai mult o sperietură. Concret: un incident la unitatea de climatizare dispusă în exteriorul unității mobile ATI, care asigură temperatura necesară în secția ATI mobilă. Au ieșit aburi sau fum, dar n-a fost flacără – totul pe exterior.

    Unitatea mobilă ATI a fost achiziționată anul trecut de Departamentul pentru Situații de Urgență, cu scopul de a găzdui pacienți Covid-19. „Este o unitate nouă, funcțională din luna octombrie”, a precizat managerul spitalului, Beatrice Mahler.

    În unitatea mobilă se aflau 7 pacienți, alte 5 paturi fiind neocupate. Toți cei 7 pacienți au fost mutați, preventiv, în secția ATI din spital, unde erau paturi libere.

    Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în curtea spitalului: „A fost o sperietură mare, dar viața niciunui pacient nu a fost pusă în pericol. Nu a fost vorba de un incendiu, ci mai degrabă de o degajare de aburi sau de fum – asta ne-o vor spune specialiștii după verificare”.

    Orlado Șchiopu, șeful echipei ISU: „Am fost anunțați la ora 22.22 că e un incendiu la «Marius Nasta». Primele echipaje au ajuns la spital la 22.30. Nu era vorba de incendiu, nu se vedea flacără. La prima vedere, am observat că poate fi și abur, poate să fie și fum – vom ști exact după verificări”.

    ISU a intervenit cu 8 autospeciale de stingere și 8 echipaje SMURD.

    Comunicat – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU)

    „În urmă cu scurt timp a fost anunțat faptul că se degajă fum de la un ventilator exterior al unității mobile ATI de la Spitalul «Marius Nasta». În interiorul unității mobile sunt 7 pacienți (5 dintre aceștia fiind intubați), care nu au fost răniți.”

    Comunicat – Ministerul Sănătății

    „Ministerul Sănătății a fost informat despre un incident la Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» din București.

    Din primele informații, este vorba despre un ventilator exterior la unitatea mobilă ATI din exteriorul spitalului, la care s-a înregistrat o degajare de fum.

    În interior se aflau 7 pacienți. Nu sunt victime. Se efectuează evacuarea de siguranță a pacienților.

    Toți pacienții rămân internați în institut.

    Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a ajuns la unitatea sanitară.”

    Comunicat – Institutul „Marius Nasta”

    „Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» informează pacienții, aparținătorii și opinia publică în legătură cu faptul că, în această seară, a existat un incident la un ventilator dispus în perimetrul exterior al unității mobile ATI.

    Niciun pacient nu a fost rănit în urma acestui incident, iar în prezent pacienții aflați in unitatea mobilă ATI sunt transferați în compartimentul ATI din interior.

    În prezent suntem la fața locului pentru a evalua situația și a lua măsurile care se impun. Vom reveni cu amănunte.

    Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta.»”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Raport cu detalii revoltătoare în tragedia de la Constanța: ISU a susținut că autoscara ajunsese la incendiu, când de fapt nici nu plecase din bază!

    Primul raport finalizat după tragedia de la Constanța, când o femeie a căzut de la etajul 6 al unui bloc în flăcări sub ochii pompierilor veniți fără scară, arată lucruri extrem de grave: n-a fost doar incompetență, dar și fugă de răspundere.

    Potrivit documentului citat de Digi 24, primul echipaj a plecat la locul incendiului cu un minut mai târziu decât prevede intervalul maxim admis de regulament, iar autoscara a părăsit baza după ce femeia a căzut în gol, deși ISU a raportat că mașina a ajuns acolo la două minute după tragedie.

    Ancheta a fost făcută de IGSU. S-a descoperit că autospeciala dotată cu scară a fost alertată la 12 minute după apelul inițial la 112, deși ar fi trebuit trimisă din prima clipă.

    Mai mult, ISU Dobrogea a mințit afirmând că autospeciala dotată cu scară a ajuns la locul dramei două minute după ce femeia căzuse. Imaginile arată că a ajuns, de fapt, la 16 minute după aceea!

    La câteva zile după acel incident, ISU Dobrogea a produs alt eveniment, de data asta tragicomic. La incendiul izbucnit într-un subsol a fost trimisă autospecială cu scară!

    Fragmente din raportul IGSU după ancheta la ISU Dobrogea, în urma tragediei de la Constanța

    „Comisia de verificare a identificat pe timpul acțiunii mai multe disfuncționalități, în sensul transmiterii și consemnării parțiale ori eronate a timpilor operativi de alertare și de ajungere la locul intervenției, respectiv neutilizarea mijloacelor de comunicații pe care personalul operativ le avea la dispoziție. Consecințele directe ale acestor erori le reprezintă ajungerea cu întârziere a unor resurse la locul intervenției. Astfel, privind momentul alertării forțelor de intervenție reiese că apelul de urgență a fost efectuat la Centrul 112 la ora 09:14:56 de către un locatar al imobilului în care se manifesta incendiul, fiind transferat, după colectarea primelor date, la ora 09:15:51, către agenția Pompieri (dispeceratul ISU Constanța).

    Coroborând cele două momente orare cu imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere video din Detașamentul de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel”, rezultă că momentul alertării este 09:16:24, forțele de intervenție începând deplasarea la ora 09:20:14, cu un minut mai mult față de intervalul maxim stabilit prin legislația subsecventă.

    Referitor la alertarea autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime, întrucât cea existentă în dotarea Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel” era defectă și scoasă din intervenție, la eveniment a fost alocată și trimisă o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas. Momentul alertării acestei resurse, deși, potrivit procedurilor operaționale aplicabile, ar fi trebuit să fie foarte apropiat de momentul alertării primelor forțe, nu a fost realizat decât la ora 09:27:43, la circa 11 minute după alertarea autospecialelor din cadrul Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius Daniel”.

    Prima autospecială de stingere cu apă și spumă a ajuns la locul incendiului, conform celor susținute de membrii echipajului, la ora 09:23, iar pe timpul echipării personalului cu mijloacele de protecție individuală și al efectuării recunoașterii la locul evenimentului, persoana aflată la etajul 6, în spațiul incendiat, se desprinde de balustrada balconului și cade în gol. Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43, părăsește incinta subunității la ora 09:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol.

    Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43, părăsește incinta subunității la ora 09:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol. Facem mențiunea că în raportarea ISU Constanța către dispeceratul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este consemnată nereal ca moment a alertării autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime ora 09:15, iar ora sosirii la locul incendiului este 09:27. În realitate, autospeciala a început deplasarea din subunitate la ora 09:30:35.

    Pe lângă disfuncționalitățile expuse, Comisia de verificare a mai constatat încălcarea unor norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenției, superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menținerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenție din dotare, respectiv nereguli identificate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ.

    IGSU a dispus cercetarea disciplinară a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța, „întrucât gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unor sancțiuni mai aspre, în corelare cu disfuncțiile create în activitatea instituției“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tragedia de la Constanța a pornit de la un altar cu lumânări aprinse. Soții Stoica își comemorau fiul decedat luna trecută

    Tragedia de la Constanţa, soldată cu moartea unei femei de 56 de ani, capătă dimensiuni homerice. Simona Stoica și soțul ei, Mitică, ridicaseră în apartamentul lor, de la etajul 6, un mic altar, pe care au aprins lumânări în memoria fiului lor, mort în urmă cu o lună, în Olanda, la vârsta de 28 de ani.

    De la acele lumânări a pornit incendiul. Comemorarea unei morți a dus la încă o moarte. Mama și-a urmat fiul pe care-l pomenea cu durere în suflet.

    După ce într-o lună și-a pierdut și fiul, și soția, Mitică Stoica a fost internat în spital. De înmormântarea Simonei Stoica se vor ocupa cele două fiice ale lor, care revin joi din Olanda (unde, până la sfârșitul tragic de luna trecută, locuia și fratele lor).

    Prizonieră a flăcărilor în propriul apartament, situat la etajul 6 dintr-un bloc de pe pe Bd. Mamaia, Simona Stoica a încercat să scape ieșind pe balcon. Focul a urmat-o însă cu repeziciune. Femeia s-a atârnat în afara balconului, dar n-a putut rezista mai mult de câteva secunde. Mâinile i-au cedat, iar contabila de 56 de ani s-a prăbușit în gol, izbindu-se de caldarâm.

    Pompierii aflați la fața locului au fost spectatori, n-au putut s-o ajute cu nimic pe Simona Stoica. Ei aşteptau să sosească mașina dotată cu autoscară.

    Incendiul din apartamentul familiei Stoica s-a declanşat de la lumânările aprinse în apartament. Fiul soților Stoica a murit în urmă cu o lună, în Olanda, la vârsta de 28 de ani, din cauza unui atac de cord (așa li s-a transmis părinților săi din Constanța). Îndurerată, mama a amenajat un altar cu lumânări în memoria lui.

    Simona și Mitică Stoica erau acasă când flacăra de la altar a aprins obiectele din jur. Cei doi au încercat să stingă incendiul cu apă. Dar cum flăcările s-au extins, bărbatul a cerut ajutorul vecinilor.

    Unul dintre vecini şi-a amintit că există un extinctor la parter. Mitică Stoica a coborât să ia stingătorul, dar nu l-a găsit. Când s-a întors în apartament, incendiul mistuia încăperile. Bărbatul i-a cerut soţiei să părăsească apartamentul imediat.

    Înainte de a cădea de la balcon, femeia a dat drumul laptopului

    Speriați de flăcările enorme, soții Stoica au ieșit pe hol, cu intenția de a coborî pe scări. Femeia însă, contabilă de meserie, şi-a amintit că a lăsat în apartament un obiect de preț din punct de vedere profesional: laptopul pe care lucra și în care avea toate situațiile contabile. S-a întors după el, crezând că-l mai poate salva. N-a mai apucat să iasă pe holul de la lift nici cu laptop, nici fără laptop.

    Mitică Stoica susţine că nu a realizat că soția sa s-a întors în apartament decât atunci când era prea târziu.

    Aşa cum s-a stabilit ulterior, ea a reuşit să recupereze laptopul şi s-a refugiat pe balcon cu el cu tot. A fugit din calea flăcărilor şi a fumului, dar acestea au ajuns-o rapid.

    A urmat scena dramatică a escaladării balconului, spre exterior, scenă privită cu groază de cei de jos, de lângă bloc. Printre aceștia: soțul ei și pompierii sosiți cu prima mașină de intervenție – cea căreia îi lipseau și autoscara, și salteaua…

    În imaginile care au surprins tragedia în direct se vede că femeia, înainte de a se prăbuși de la etajul 6, dă drumul unui obiect – probabil, laptopul.

    După întâmplările dramatice de marți, în care și-a pierdut soția, adăugate celei din urmă cu o lună, când și-a pierdut fiul, Mitică Stoica a suferit un şoc şi a fost internat în spital.

    De înmormântarea soției sale se vor ocupa cele două fiice ale lor, care urmează să revină joi din Olanda, unde locuiesc de o vreme.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • TRAGEDIA DE LA CONSTANȚA. Femeia scăpase din incendiu, dar s-a întors să-și ia ia laptopul, pentru că e contabilă și avea totul pe el! Își pierduse fiul de 28 de ani, care a făcut atac de cord în Olanda

    Incendiul devastator de la Constanța, soldat cu moartea dramatică a contabilei Simona Stoica (56 de ani), a scos la iveală nu doar incapacitatea revoltătoare a pompierilor de la ISU Dobrogea de a acționa eficient în situații critice, ci și incredibiul șir de tragedii care a lovit familia Stoica.

    Când a izbucnit incendiul, Dumitru (Mitică) Stoica se afla în apartamentul de la etajul 6, din blocul de pe Bd. Mamaia din Constanța, alături de soția sa, Simona Stoica. Dându-și seama că nu pot stinge focul și că pericolul e mare, cei doi au fugit pe ușă și au coborât pe scări, pentru a-și salva viața.

    Femeia, de meserie contabilă, și-a dat însă seama că trebuie neapărat să-și recupereze laptopul înainte de a se face scrum, pentru că în el avea toate documentele și cifrele specifice jobului său.

    „Mergeam împreună afară, dar ea s-a întors după laptop și probabil că nu a mai reușit să iasă pe ușă și s-a dus pe balcon. Avea lucruri importante laptop. Ea e contabilă, ține contabilitatea. Ținea…”, a declarat Mitică Stoica.

    Bărbatul a reușit să iasă din bloc, iar în scurt timp se afla împreună cu pompierii, în dreptul apartamentului său, privind neputincioși cum femeia se agăța de balcon și de viață, sufocată de fum și amenințată de flăcări.

    Mitică Stoica a trăit momentele cumplite ale căderii în gol a soției sale. A auzit zgomotul înfundat al izbirii de pământ și știa că a pierdut-o. Era a doua tragedie din viața lui, în vremea din urmă. Mai pierduse pe cineva.

    „Fiul nostru a murit în Olanda, avea 28 de ani. Stop cardiac… Nu știm nici acum ce a fost exact, nu am primit actele să le vedem”, dezvăluie bărbatul, înghițindu-și lacrimile. 

    E furios, pentru că simte că soția sa putea fi salvată. „Pompierii au ajuns târziu, nu au dat drumul la apă. Erau lângă mine, jos. Nu au dotare, sigur că ar fi salvat-o dacă aveau o plasă. Uitați-vă pe filmare, că au luat furtunul și nu dădeau drumul. Le-am zis de 4-5 ori: «Dați drumul la furtun!». Se putea să fie mai mică paguba. Ei stăteau jos, erau lângă mine, și ea era sus acolo… Nu aveau nicio saltea, nimic. Vedeau cum stă acolo și țipa… și ea și-a dat drumul. Când a căzut, ei erau jos. Cu o saltea o salvau. Autoscara nu a fost niciodată pusă sau montată”.

    Mitică Stoica

    Mitică Stoica a fost dus la spital cu arsuri minore. A fost urmărit peste tot de coșmarul clipelor trăite de dimineață. Reporterii l-au urmărit peste tot, iar el le-a spus, măcinat de regrete: „Erau lângă mine când soţia mea a căzut. Le-am spus de 4-5 ori să încerce să o salveze, dar mi-au spus că nu au autoscară”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • A ars o școală din comuna lui Caragață, primarul PSD prins de DIICOT cerând șpagă pentru a da contractul de modernizare a unei grădinițe

    Nelu Manole Caragață, primarul PSD al comunei Poienești, din județul Vaslui, unde vineri o școală s-a făcut scrum într-un incendiu, fusese interceptat în 2017 de DIICOT negociindu-și șpaga pentru a atribui contractul de modernizare a grădiniței din localitate. Între timp, școala care a ars tocmai fusese asigurată împotriva incendiilor contra a 120.000 de euro.

    Vineri, un incendiu izbucnit în camera centralei termice a școlii din Poienești s-a extins la acoperiș, pe o suprafață uriașă, de 800 de metri pătrați. Cauzele incendiului nu sunt cunoscute deocamdată.

    Primarul Nelu Manole Caragață, reales anul trecut de locuitorii din Poienești, poate fi folosit oricând și oriunde în lume ca studiu de caz pentru corupția instituționalizată simbolizată de PSD. DIICOT a interceptat, în 2017, convorbiri ale primarului în care acesta cerea de la patronul unei firme “parandărăt” 25% dintr-un contract de 12.000 de lei pentru modernizarea grădiniței din comună. La percheziții s-a descoperit că proaspătul primar PSD al comunei Poienești își notase șpaga pe bilețel și făcuse calculele pentru valoarea contractului ținând cont de cei 12.000 de lei care „i se cuveneau”.

    Detalii a oferit, la vremea respectivă, ziarul Adevărul.

    Asta se întâmpla la numai câteva luni după ce PSD-istul câștigase primul mandat de primar, în vara lui 2016!

    Primarul Caragață, împreună cu soția și alte câteva doamne, veniți cu toții la București, în 2018, să lupte cu procurorii ticăloși, sub comanda liderului suprem Liviu Dragnea. Grupul s-a pozat fericit, cu steaguri tricolore, în Piața Victoriei. Lui Caragață abia i se ridicase, de câteva luni, arestul la domiciliu. FOTO: Facebook Nelu Caragață

    Caragață a fost pus sub arest la domiciliu, dar în acel moment la putere venise deja Dragnea, iar asaltul asupra justiției era generalizat din partea infractorilor. Așa că Caragață, sigur pe el, ignora măsura preventivă a arestului la domiciliu și se plimba sfidător, cu mașina, prin orașul Vaslui, care este la 25 de kilometri de locuința sa.

    Avea și motive să fie atât de sigur că a venit și vremea lui, pentru că ulterior Curtea de Apel Iași a respins propunerea de menținere a arestului preventiv la domiciliu, înlocuind-o cu controlul judiciar.

    Dosarul a fost blocat “undeva”, iar primarul n-a fost trimis nici măcar azi, la 4 ani distanță, în judecată pentru faptele sale din 2017.

    Un an mai târziu, familia Caragață – primarul și soția sa – răspundeau cu entuziasm chemării liderului suprem Liviu Dragnea și se prezenta în Piața Victoriei, cu steaguri tricolore și îmbrăcată în alb, să lupte cu „statul paralel”, cu procurorii și cu ticăloasa de Uniune Europeană.

    Între timp, a ars școala dată în folosință în 2015, în care tocmai se băgaseră 120.000 de euro pentru a fi sigură împotriva incendiilor. Guvernul PSD alocase primăriei Poienești  589.481,98 lei, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, pentru lucrări în vederea autorizării ISU la școala distrusă de incendiu. Proiectul a ajuns pe mâna firmei vasluiene Chris Consulting, a început în 2018 și a avut termen de execuție 24 de luni (adică trebuia terminat în 2020).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ce se întâmpla la „Matei Balș”: fuseseră cumpărate centrale termice, dar n-au fost montate, iar pacienții stăteau în frig

    Centralele termice fuseseră, într-adevăr, cumpărate și existau pe stoc la Institutul “Matei Balș”, dar n-au fost montate, iar pacienții stăteau în frig, scrie Digi FM, care citează o declarație făcută luni de medicul Adrian Marinescu, de la acest spital.

    Un incendiu izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute într-un pavilion din Institutul “Matei Balș” s-a soldat, până acum, cu moartea a 8 persoane. Cauzele incendiului sunt încă neclare, dar o ipoteză este că totul a pornit de la aerotermele aduse de pacienți în saloane pentru a se încălzi. Autoritățile au negat vehement că ar fi fost probleme cu căldura.

    Însă, în același timp, pacienții și aparținătorii acestora au susținut contrariul: era frig, iar aerotermele erau aduse cu acordul personalului medical, pentru că bolnavii de Covid nu puteau sta să înghețe. Ancheta nu este încă finalizată, dar există indicii că aerul suprasaturat (pacienții, afectați de Covid, respirau conectați la oxigen) s-a aprins de la scânteia unui scurtcircuit, probabil la o priză, provocând și explozia unor tuburi cu oxigen.

    Acum, declarația medicului Adrian Marinescu, făcută la Matinalii Digi FM, vine să risipească o parte din confuzie. „Nu era o temperatură de confort. Acum, noțiunea de frig sau de suportabil cred că este relativă, depinde de percepție… Noi am încercat în nenumărate rânduri să punem problema în ceea ce privește termoficarea centralizată și, mai mult decât atât, ne-am străduit și chiar cred că vom reuși în această săptămână să avem un sistem independent cu centrale termice. Lucru care nu a fost deloc ușor, pentru că, fiind un sistem pavilionar, e destul de greu de realizat. Dar aceste centrale sunt deja luate. Urmează ca, în săptămâna aceasta, poate până săptămâna viitoare, să fim independenți“.

    Medicul a explicat că secțiile ATI sunt în mod special supuse riscului de a se petrece incidente de acest fel din cauza nivelului mare de oxigen prezent. “La spitalele din circuitul Covid există acest risc, totdeauna a existat. Pentru că, în momentul în care ai multe surse de oxigen în aceeași încăpere și e o încăpere mică, e clar că e o concentrație scurtă. Fiind frig, fiind iarnă, mai ales că nu era o temperatură de confort în cameră, vă dați seama că, dacă ar fi fost perioade lungi de timp când geamul era deschis, lucrurile se complicau și mai tare și temperatura ar fi fost mult mai mică. Clar că această aerisire s-a făcut, doar că nu poți să o faci atât de des cum se întâmplă vara, când geamul e mai mult deschis“.

  • Toni Grecu: „O cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri. M-am prăbuşit inconştient. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume”

    Toni Grecu: „O cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri. M-am prăbuşit inconştient. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume”

    În pavilionul în care s-a produs incendiul de la Institutu Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, vineri dimineață, se afla şi actorul Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis. Internat de două săptămâni, cu o formă medie de infecție cu Covid-19, acesta dormea într-un salon de la etajul 2. Incendiul a avut loc la parter.

    Toni Grecu (61 de ani) a povestit pentru Ştirile Pro TV prin ce a trecut. Mutat la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, actorul n-a apărut cu voce, ci și-a transmis mesajul către Pro TV prin două SMS-uri.

    „Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa Salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma Salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea.”

    „Era foarte speriat, părea foarte afectat”

    Soţia lui Toni Grecu a aflat de grozăvie de la televizor.

    Cristina Grecu: „Am fost trezită de nişte SMS-uri ale unor prieteni, am deschis televizorul şi în momentul acela se spunea că incendiul a izbucnit la pavilionul 5, unde ştiam că e internet. L-am sunat imediat şi mi-a răspuns, era foarte speriat, părea foarte afectat de ce s-a întâmplat, dar mi-a zis că e înconjurat de medici la urgenţe şi că se ocupă oamenii de el, că e pe un pat”.

    „Se auzea cum ţipau: «Ajutor! Ajutor!»”

    Îngroziţi de fumul care a invadat saloanele, unii pacienţi în vârstă povestesc cum au găsit salvare, sărind pe geam, prin balcoane, notează Pro TV.

    „Am sărit pe balcon, am sărit pe balcon şi am dat telefon la 112 şi țipa lumea: «Ajutor! Ajutor!»”, povestește, îngrozit, un pacient.

    Au fost secunde la limită pentru cei peste 100 de pacienţi ameninţaţi de flăcări şi de fum. Un bunic de 75 de ani s-a salvat singur.

    „Se auzea cum ţipau: «Ajutor! Ajutor!» şi era flacăra la primul salon din capăt, flacără mare şi fum”, a rememorat bătrânul acele momente dificile.

    Iar ajutorul a venit în câteva minute, prin pompierii care au stins incendiul și prin echipajele SMURD care au evacuat toți pacienții din pavilion. Nu a fost deloc ușor, dat fiind că majoritatea pacienților erau oameni în vârstă, bolnavi și dependenți de oxigen, era noapte, afară era frig, iar totul s-a făcut contracronometru.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Medicul de gardă: „Am auzit țipete de ajutor. În secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez”

    Medicul Cătălin Apostolescu, care era de gardă în noaptea de joi spre vineri, când a izbucnit incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, povestește cum a acționat după ce a auzit țipete de ajutor.

    Când dr. Apostolescu (care e și purtătorul de cuvânt al spitalului) a ieșit pe hol, fumul era atât de gros, încât nu a mai putut înainta. A ales să-i ajute pe oamenii care ieșiseră pe balcon, încercând disperați să se salveze, și a sunat la pompieri.

    „​Întâi am auzit o voce de bărbat, am presupus că este pacient, pentru că știam personalul. După aceea, la foarte scurt timp am auzit țipete de ajutor, o voce feminină. Am ieșit din cameră, dar deja în secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez. Atunci am ales varianta să încerc să ajut oamenii prin balcon”, a declarat medicul într-o intervenție la Antena 3.

    El a precizat că era la aproape 10 metri de salonul de unde a început incendiul, iar în acele momente i-a fost imposibil să-și dea seama care a fost sursa focului, pentru că fumul era foarte gros.

    Medicul a spus că alarmele de incendiu au pornit imediat, curentul fiind oprit ulterior. „La început nu a fost nicio explozie, s-a auzit o bubuitură mai târziu, după vreo 3-4 minute. Ieșisem deja pe balcon și apelasem deja pompierii”, a precizat Apostolescu.

    Medicul spune că a ajutat pacienții care încercau să iasă și a încercat să deschidă ferestrele, însă nu a putut, pentru că acestea se deschid doar din interior.

    „Am încercat să intru prin altă parte, iar nu am putut din cauza fumului”, a precizat Cătălin Apostolescu.

    Medicul a mai spus că atunci când infirmiera a intrat în salon, a văzut că unul dintre pacienți era deja în flăcări. „Era în alt salon, se ocupa de alt pacient. S-a întors și a văzut pe cineva arzând. A încercat să pună o pătură să-l stingă și, în același timp, a oprit sursa de oxigen de la acel pacient. Nu a putut să înainteze și să oprească și la celălat pacient. Ardea mai mult, ardea și patul, ardea și tubulatura deja”, a mărturisit acesta.

    Dr. Cătălin Apostolescu

    10 Piatra Neamț + 5 „Matei Balș”

    Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului „Matei Balș” din București, care în această perioadă este principalul „spital Covid” din România.

    Focul a cuprins patru saloane, în care erau internați pacienți cu forme de Covid medii și severe, ținuți pe mască de oxigen. Patru bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat câteva ore mai târziu, în urma arsurilor suferite și a intoxicării cu fum (în cazul său, manevrele de resuscitare au eșuat).

    Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane de la „Matei Balș” și la alte spitale din Capitală.

    Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de cîteva luni, după incendiul din noiembrie 2020, de la secția Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Primul a luat foc „bătrânul cu barbă”. O infirmieră a aruncat o pătură pe el, alta a oprit oxigenul, evitând o tragedie și mai mare

    Două infirmierele au fost primele persoane care au reacționat la scurt timp după izbucnirea incendiului de vineri dimineața, de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Ele au luat imediat „contact” cu focul.

    O infirmieră a aruncat o pătură pe pacientul căruia îi luaseră foc hainele, iar cealaltă a avut inspirația de a opri alimentarea cu oxigen. Cel puțin așa susține avocatul Constantin Durgheu, angajat de instituția medicală pentru bătălia ce va urma pe plan juridic.

    „Dacă nu oprea oxigenul, aveam și explozie”, a adăugat avocatul, aflat la Poliția Capitalei, unde au fost audiați mai mulți angajați ai spitalului. Totuși, intervenția infirmierelor nu a putut evita moartea primului pacient care luase foc: un bărbat cu barbă, în vârstă de peste 60 de ani, dotat cu laptop și cu ale dispozitive electronice. Acesta a devenit prima victimă a incendiului, fiind urmat de alți patru pacienți ca urmare a extinderii rapide a focului.

    Ancheta în cazul incendiului de la „Matei Balș” se află în derulare. Criminaliștii și specialiștii de la INSEMEX, institutul din Petroșani specializat în astfel de cazuri, trebuie să inspecteze saloanele afectate, iar în paralel mai multe cadre medicale – asistente și infirmiere – au fost chemate la audieri.

    „Au relatat exact ce s-a întâmplat”, a spus avocatul Constantin Durgheu. E a precizat că a fost vorba despre angajații care au avut legătură directă cu evenimentul, cei care erau pe tura de noapte: două asistente și două infirmiere. Ele au dat declarații în calitate de martor.

    „Este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale. Este foarte clar că reacția a fost promptă, a fost un incident regretabil. Infirmierele au fost primele care au luat contact cu focul, iar una dintre ele a avut și prezența de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea, aveam și explozie”, a spus avocatul.

    „Prima reacție a fost promptă: una dintre infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul care se află pe nefericitul pacient, cealaltă a sărit să decupleze instalația de oxigen, este evident că au avut o reactie promptă. Apoi ambele au fugit după extinctoare de la capătul culoarului, au fost corect instruite”, a relatat avocatul.

    „Era firesc să se piardă, dar cu tot stresul, au reacționat cât se poate de corespunzător, nu s-au pierdut”, a adăugat Constantin Durgheu.

    Prefectul Berbeceanu: Instalațiile anti-incendiu au funcționat, putea fi o tragedie mai mare

    Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri la Digi 24 că instalațiile anti-incendiu ale pavilionului unde a avut loc incendiul de la Institutul „Matei Balș” au funcționat și au deconectat automat sursele de oxigen și electricitate, evitând o tragedie mai mare. El a mai spus că, din informațiile sale, pavilionul era renovat recent, instalațiile respectau standardele și nu erau probleme de încălzire.

    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul „Matei Balş”, soldat cu moartea a 5 pacienţi.

    Institutul „Matei Balș” promite sprijin în anchetă

    Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a dat publicității un comunicat, precizându-și poziția în raport cu ancheta penală.

    • „În urma intervenției prompte a colegilor din liniile de gardă și a mobilizării autorităților de urgență, au fost prevenite alte victime, astfel încât toți ceilalți pacienți sunt în siguranță. Echipa Institutului Național de Boli Infecțioase «Prof.Dr. Matei Balș» va sprijini ancheta în curs și lămurirea aspectelor care ar fi putut duce la accidentul din această dimineață, cu atât mai mult cu cât autorizațiile și avizele sunt la zi.”
    • „Toți pacienții au fost evacuați și transportați în siguranță către alte unități sanitare, precum și la nivelul celorlalte secții din incinta institutului. În momentul incendiului, erau internați 101 pacienți, dintre care 5 au murit. Ei erau îngrijiți de 20 cadre medicale pe timpul nopții, inclusiv medicul șef de gardă.”
    • „Echipa Institutului Național de Boli Infecțioase «Prof.Dr. Matei Balș» transmite condoleanțe familiilor victimelor accidentului din dimineața zilei de 29 ianuarie.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

  • Șoșoacă se cațără și pe tragedia de la „Matei Balș”! A vrut să intre cu forța în spital, dar au oprit-o jandarmii

    Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (AUR) n-a ratat ocazia de a face scandal și la Institutul „Matei Balș”, încercând să se cațere pe uriașa tragedie pentru a obține profit electoral. Ea s-a prezentat în fața spitalului și a cerut explicații pentru incendiu. Mai mult, a vrut să intre cu forța în instituția medicală, dar jandarmii nu i-au permis acest lucru.

    Șoșoacă a produs scene grețoase, penibile, scandaloase. I-a chemat pe „toți parlamentarii” în fața spitalului, iar românilor le-a cerut să iasă în stradă și să protesteze. De mai multe ori, senatoarea urlătoare a invocat statutul ei de demnitar, superior unui muritor de rând.

    Diana Șoșoacă a avut un schimb dur de replici cu portarul spitalului, care nu a lăsat-o să intre în unitatea medicală. Acesta i-a explicat calm că o anchetă a autorităților este în desfăşurare.

    „Vreau să mă duc înăuntru la «Matei Balș», să văd ce se întâmplă. Vreau să aflu niște informații. Aici trebuie să vină absolut toți parlamentarii, să ia atitudine!”, a răcnit senatoarea AUR.

    Ea i-a acuzat pe jandarmi că, dacă n-o lasă să intre în spital, înseamnă că „nu respectă poporul român”.

    „Sunt foarte agitată, pentru că aveți cinci morți. Nu vi se pare normal (să fie agitată – n. red.)?! Râdeți?!”, s-a dat în spectacol Șoșoacă în fața jurnaliștilor și a jandarmilor.

    În incendiul de vineri dimineață au murit 5 pacienți infectați cu Covid-19, în stare medie spre gravă, toți dependenți de masca de oxigen.

    Urlătoarea

    Declarații și urlături ale senatoarei Șoșoacă

    • „Este obligatoriu să existe cel puțin o demisie. Și demisia principală este a domnului Raed Arafat. Este deja al treilea eveniment care se petrece și dânsul nu cade niciodată. Dacă mai pun și «Colectiv», înseamnă că avem patru. Dacă mai pun și Lacul Știughiol, avem cinci. Dacă mai pun și Munții Apuseni, avem șase. Eu, în acest moment, îi cer pe cale oficială demisia lui Raed Arafat.”
    • „Trebuie numiți alți oameni, pentru că toți cei care au fost până acum nu au fost în stare să rezolve problemele sistemului medical din România. Sunt atâția profesioniști care pot deține aceste funcții, oameni care profesează.”
    • „Situația în acest moment este foarte gravă. Avem 5 morți. Trei sunt carbonizati și cu arsuri interne (erau patru – n. red.). Cum au ajuns să fie carbonzați? Ce se întâmplă cu oxigenul în exces din acele saloane?”
    • „Avem reiterarea cazului de la Piatră Neamț și reiterarea situației de la Spitalul Giulești.”
    • „Eu nu doresc să văd medici care să fie anchetați și trimiși în judecată, și care să plătească pentru incompetența altor persoane care puteau, prin deciziile lor, să facă din sistemul sanitar unul competent și care să funcționeze ca afară. Eu mi-aș dori o țară ca afară din punct de vedere medical.”
    • „Sistemul sanitar în România este în colaps. Adunăm bani la Casa de Asigurări de Sănătate, redirecționăm către alte și alte interese financiare. Follow the money!” (Urmărește banii! – n. red.)
    • „Avem spitale care s-au transformat în crematorii. Avem un Guvern care nu face absolut nimic. S-au preocupat de masca lui Şoşoacă şi de dosarul meu medical. Pentru ce n-au luat atitudine? Avem un profesor, dr. Streinu Cercel, care este mai preocupat de titulatura sa.”
    • „E obligaţia mea de senator şi de preşedinte al Comisiei de Abuzuri să mă implic!”

    VIDEO: Șoșoacă, profitoarea cinică

    Dialog între Șoșoacă și un jandarm de la intrarea în spital

    Diana Șoșoacă: Vreau să chemați pe cineva!

    Jandarm: Dacă cineva din conducerea spitalului vă dă acceptul să intrați.

    Șoșoacă: Nu trebuie să-mi dea! Pot să intru pe unde doresc!

    Jandarm: În momentul ăsta nu puteți să intrați, pentru că este o anchetă în desfășurare.

    Șoșoacă: Chemați pe cineva! Contează cine sunt.

    Jandarm: Este o anchetă în desfășurare.

    Șoșoacă: Vă rog să chemați pe cineva!

    Jandarm: Vă respect pe dumnevoastră și vă respect funcția.

    Șoșoacă: Nu, dumneavoastră trebuie să respectați poporul român!

    Jandarm: Trebuie să sunați.

    Șoșoacă: Nu am de ce să sun. Nu am telefoane de la „Balș”. Nu sunt la birou, să sun de pe telefoanele special, să vorbesc cu cineva de la „Balș”. „Balș”-ul nu e unitate militară!

    Jandarm: Am luat legătura. Sunt toți în anchetă.

    Șoșoacă: Nu plec de aici!

    Șoșoacă agitată

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie