Etichetă: incendii

  • FOTO. Comparație șocantă: insula Evia, înainte și după incendiu. Imagini din satelit

    Imaginile surprinse de sateliții programului Copernicus (programul european de observare din spațiu) arată cât de mare este dezastrul provocat de incendiile din insula Evia (Grecia). Focul a fost potolit, dar pagubele lăsate în urmă sunt cumplite.

    Pe site-ul programului Copernicus au fost publicate mai multe imagini făcute de sateliții Sentinel, care surprind proporțiile dezastrului din insula Evia.

    Una din fotografii este compusă din două imagini alăturate, practic același cadru surprins din spațiu la o distanță de 10 zile:

    • pe 1 august – când partea de nord a insulei Evia este complet înverzită;
    • pe 11 august – după incendiile mistuitoare, când se vede cât de tare a fost pârjolită insula.

    O măsurătoare aproximativă arată că nordul insulei a fost ars pe o distanță de peste 30 de kilometri pe direcția Nord-Sud și cel puțin 20 de kilometri pe direcția Est-Vest. Suprafața acoperită de incendii depășește 50.000 de hectare, potrivit calculelor Copernicus.

    În altă imagine se vede fumul de la incendii cum se ridică deasupra insulei, fotografie realizată de la o distanță de aproximativ 800 de kilometri, altitudinea la care orbitează sateliții Sentinel.

    Incendiile de pe insula Evia au fost atât de puternice, încât Grecia s-a văzut nevoită să ceară ajutor internațional. România a răspuns apelului, trimițând o echipă formată din peste 100 de pompieri cu mașini și echipamente de intervenție.

    Românii i-au impresionat pe greci prin modul de intervenție și eficiența lor, ajungînd să fie lăudați în presa elenă.

    După mai multe zile de eforturi intense, dar ajutați puțin și de domolirea vântului și de ploile care au căzut, pompierii au reușit să pună sub control incendiile de pe insula Evia.

    În urma flăcărilor au rămas gospodării complet distruse în mai multe localități, precum și oameni care au pierdut totul. Guvernul de la Atena a anunțat ajutoare de 500 de milioane de euro pentru zonele afectate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. A vorbit Florin Cîțu! A „uitat” câteva detalii greu de uitat. „V-au pus cătușele la mâini?” / „Nu mai știu” / „Cât ați stat în custodia poliției?” / „Cât a fost nevoie”

    * DOSARUL LUI CÎȚU. Faptele. Procesul. Sentința. „Șoferul era băut, avea ochii injectați și umezi”

    * Jocul pervers al lui Dan Voiculescu față de Florin Cîțu, asemănat cu „ceea ce făcea acum două decenii S. O. Vîntu cu PNȚCD”

    * CTP: „Mi se pare absurd ca Florin Cîțu să-și dea demisia. El e reabilitat, Dragnea nu era reabilitat!”

    * Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele lor cu bidineaua

    * Un fost ministru s-a înecat cu un un cățel de usturoi, pe litoral, la ora 2.00 noaptea. L-a salvat un medic adus de acasă

    * VIDEO. Derbedeul „Îți-fac-viața-un-coșmar” a ajuns în arest. E patron de videochat, umilea oameni și arunca obiecte periculoase din balcon

    * Fiica lui Anghel Iordănescu l-a rugat pe Gigi Becali să-i fie naș. „O cunun, dar nu merg la petrecere. Eu nu mai ascult muzică!”

  • Poluare extremă în București, de Lăsata Secului. Sute de localnici din așezări limitrofe au aprins zeci de focuri și au incendiat anvelope, făcând aerul irespirabil în aproape tot orașul

    Noaptea de duminică spre luni a fost una de poluare extremă în București și Ilfov. Numeroși inconștienți, localnici din așezări limitrofe, au sărbătorit “tradițional” Lăsatul Secului (14 martie) aprinzând seara zeci de focuri, “combustibilul” preferat fiind anvelopele.

    Valorile au depășit, în numeroase cartiere din Capitală, chiar și de 10 ori limita maximă admisă. Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a indicat, drept sursă de poluare, focurile “tradiționale” de Lăsatul Secului. Jandarmii au stins 9 focare doar în Sintești, Măgurele și Vidra.

    Berceanu a explicat la Digi 24: “Ne raportăm la valorile maxime admise pentru o zi de PM10 și PM2,5, particule aflate în suspensie în aer, valorile au fost foarte mari aseară, s-a ajuns la de peste zece ori valoarea maximă admisă. Noi am lăsat zona liberă când ne-am retras și nu mai existau focare importante. Am intervenit cu echipajele gărzii de mediu, jandarmerie, poliție. A fost o muncă destul de grea să identificăm câteva zeci de focare, pompierii ne-au ajutat foarte mult să stingem, iar unde a fost mai greu am rugat și populația să stingă aceste focare. Urmează să fie date amenzi, au fost verificate persoane de la fața locului. Munca asta trebuie să se ducă pe o perioadă mult mai lungă, pentru că principalul pilon e prevenția și nu acțiunea în ziua respectivă, dacă avem o muncă de prevenție de a lungul anului, focarele pe anul viitor se vor reduce simțitor“.

    Oficialul a spus că starea vremii a favorizat poluarea: “N-am avut o mișcare substanțială a aerului care să disipeze norul de poluare de particule, vântul a bătut încet. În dimineața asta recomand bucureștenilor să nu aerisească apartamentele, o pot face către prânz”.

    Duminică seara, șeful Gărzii de Mediu a mers cu echipele de jandarmi și polițiști și a identificat numeroase alte focare, de unde a postat fotografii și filme: “Sunt câteva imagini din teren, din județul Ilfov, unde Garda de Mediu Ilfov, Politia Romana, pompierii si jandarmii au intervenit în aceasta seara. S-a risipit si ceata neagra si petrecăreții, cu sutele, au întrat în case. Din păcate mirosul puternic inca persista cu toate ca focurile au fost stinse“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • 484 de incendii la spitale și școli în ultimii 5 ani! Principalele cauze: instalațiile electrice defecte și fumatul

    Nu mai puțin de 708 incendii au avut loc, în ultimi 5 ani, în spitalele, școlile și clădirile administrative din România, dezvăluie publicația Libertatea, citând un răspuns al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Dintre acestea, 123 au avut loc în spitale și 361 în școli.

    Statistica arată că, în continuare, regulile pentru prevenirea incendiilor sunt bagatelizate de autoritățile responsabile și ignorate de oameni. Nici măcar dezastrul de la Colectiv, din noiembrie 2015, n-a schimbat mentalitățile.

    O țară de inconștienți. Chiar și după Colectiv, lucrările sunt făcute de mântuială, neglijent, iar oamenii încalcă lejer măsurile de precauție

    Se lucrează în continuare masiv după ureche, cu personal necalificat și firme „de partid” care fac instalații electrice improvizate și nesigure, iar oamenii, în ciuda tuturor restricțiilor, fumează în locuri nepermise și aruncă neglijent chiștoacele aprinse.

    Rezultatul: nenumărate drame, sute de oameni morți, pagube materiale uriașe și o permanentă nesiguranță.

    Potrivit datelor publicate de Libertatea, din cele 708 incendii petrecute în intervalul 2016-2020, 245 au pornit de la instalații electrice improvizate sau stricate.

    Un caz aparte îl reprezintă spitalele, acolo unde se găsesc sute de pacienți, mulți dintre ei incapabili să fugă singuri atunci când izbucnește focul. 245 de incendii, din cele 708 (așadar, peste o treime din total), au avut loc în unitățile spitalicești.

    În 123 de cazuri (jumătate din total), focul din spitale a plecat de la instalațiile electrice, de la fumatul în locuri nepermise, focul deschis și aparatele electrice sub tensiune.

    Rezultatele anchetelor făcute de autorități pot fi puse la îndoială

    Datele mai relevă ceva, observă jurnaliștii de la Libertatea: că niciodată ancheta n-a relevat drept cauză a incendiilor mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate.

    Dar aici, cazul incendiului recent de la “Matei Balș”, din cauza căruia au murit până acum aproape 20 de oameni, arată altceva: că inclusiv corectitudinea anchetelor este discutabilă. Pacienții au dezvăluit că în saloane, din cauza frigului, oamenii se încălzeau cu aeroterme. Autoritățile au negat cu vehemență acest lucru, afirmând inițial că nu erau probleme cu căldura. După ce tot mai multe mărturii ale oamenilor internați au relevat altceva, s-a recunoscut, cu jumătate de gură, că e posibil să fi fost cam frig. Ancheta și rezultatele ei întârzie să fie prezentate public.

    Este foarte improbabil ca, în ultimii 5 ani, cazul “Matei Balș” să fi fost unic în România. Mult mai plauzibilă este mușamalizarea cauzelor reale ale incendiilor.

    În școli s-au înregistrat nu mai puțin de 361 de incendii! Într-o treime din cazuri (121) a fost vorba, din nou, de instalații electrice defecte sau improvizate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • FOTO. Apocalypse now: cerul roșu al Californiei. „Parcă m-am trezit pe Marte. E înspăimântător!”

    În mai multe localități din California, pe Coasta de Vest a SUA, au fost surprinse imagini înfricoșătoare, de-a dreptul apocaliptice, pe fondul incendiilor de vegetație. Cerul a devenit roșu, iar ziua a părut un nesfârșit amurg.

    Duminică, 6 septembrie, Los Angeles a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istorie, aproape 50 de grade Celsius, cu două grade mai mare decât recordul anterior, care data din 2006.

    Sunt zile în care toată Coasta de Vest a SUA se confruntă cu un val de căldură periculos. Cele mai afectate sunt statele California, Nevada şi Arizona, aflate în mijlocul unei alerte de temperaturi excesive.

    În acest context, s-au înmulțit incendiile de vegetație, dar au ars și mai multe case aflate în apropierea zonelor împădurite. Fumul s-a ridicat, dând cerului nuanțe neobișnuite.

    Pentru a naviga prin smogul de culori roșiatice, ruginii, șoferii au avut nevoie să folosească farurile în plină zi. Iluminatul stradal a funcționat toată ziua. Localnicii au stat și ei cu becurile aprinse în case și spun că e o premieră și pentru ei.

    Norul de fum generat de incendiile de vegetație din California a condus la 25 de zile consecutive de alerte privind calitatea aerului, a declarat un oficial din San Francisco. Recordul anterior a fost de 14 zile consecutive, în 2018, transmite CNN.

    „Parcă m-am trezit pe Marte. E înspăimântător! Locuiesc în zona golfului din 1988 și nu am experimentat niciodată o astfel de nenorocire”, a declarat o femeie din San Francisco, pentru CNN.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * Conspiraționista convertită: cântăreața care spunea că virusul nu există a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid

  • VIDEO. Derek Chauvin, polițistul-monstru care a incendiat America. L-a părăsit și soția, oripilată de cruzimea lui

    America trece printr-un dublu șoc. Mai întâi a fost oripilată de cruzimea cu care un polițist alb, Derel Chauvin, l-a sugrumat practic pe afro-americanul George Floyd (46 de ani), apăsând cu genunchiul pe gâtul acestuia timp de 8 minute și 46 de secunde, ignorând rugămințile victimei, care spunea că nu poate să respire. Al doilea șoc a fost reacția violentă, incendiară, devastatoare a unei populații scoase din minți de această nouă crimă cu iz rasial.

    Oribila crimă a avut loc în orașul Minneapolis din statul Minnesota, situat în zona central-nordică a SUA, la vest de Marile Lacuri, la granița cu Canada.

    Moartea lui George Floyd a declanșat o atmosferă de război civil, reînviind sensibilitățile rasiale în SUA. Violențe au erupt în mai multe orașe americane.

    Evenimentele au devenit incendiare pe măsură ce au apărut noi imagini video, filmate de cetățeni aflați în zona în cre patru polițiști albi arestau un bărbat de culoare.

    Unul dintre aceste filmulețe, având 10 minute, are momente insuportabile. Polițistul Derek Chauvin îl sugrumă practic pe George Floyd, apăsând cu genunchiul pe gâtul acestuia timp de 8 minute și 46 de secunde. Nici rugămințile lui Floyd, încătușat și aflat cu fața la asfalt, nici horcăitul care-l apropia de moarte nu-l determină pe Chauvin să ridice genunchiul. Înfiorător este că polițistul-bestie continuă să apese pe grumazul victimei sale și după ce aceasta devine inertă, nemaiputând să vorbească sau să mai dea vreun semn de viață.

    VIDEO: Cele 10 minute înfiorătoare

    Revolta a devenit și mai mare când au apărut noi imagini, filmate dintr-un alt unghi, care arată că, la un moment dat, nu doar Derek Chauvin îl strivește cu genunchiul pe George Floyd, ci trei polițiști procedează la fel simultan, iar cel de-al patrulea se uită la ei, asigurându-le paza.

    Insensibili la gemetele omului imobilizat pe asfalt, care-i implora să nu-l sufoce, polițiștii au continuat să-l apese cu genunchii, inclusiv pe gât. În final, George Floyd a fost transportat inconștient la spital, unde a murit.

    Noile imagini au fost difuzate de CNN, care a precizat că filmarea a apărut pe rețelele sociale, neștiindu-se cine le-a filmat. televiziunea a avertizat însă că imaginile sunt cu puternic impact emoțional.

    VIDEO: Ofensiva criminală a celor 3+1 polițiști

    Concedierea celor patru polițiști. Arestarea lui Chauvin

    Derek Chauvin, cel mai crud dintre cei patru polițiști, a fost arestat și pus sub acuzare pentru omor. El a fost luat în custodie de autorități, a anunțat John Harrington, comisar în cadrul Departamentului de Siguranță Publică din Minnesota, potrivit CNN.

    „Poliţistul implicat în moartea domnului Floyd, care a fost identificat în persoana lui Derek Chauvin, a fost plasat în detenţie”, a declarat Harrington.

    O măsură „tardivă” şi „insuficientă”, spune familia victimei, printre lacrimi de furie. „Vrem inculpare pentru omor voluntar cu premeditare. Merită pedeapsa cu moartea! Şi vrem să-i vedem arestaţi pe ceilalţi poliţişti implicați”, a transmis familia lui George Floyd într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

    Derek Chauvin şi ceilalți trei agenţi implicaţi au fost dați afară din poliție, iar anchete federale şi locale au fost deschise pentru a stabili responsabilităţile lor.

    Polițiștii sunt instruiți să evite tehnica imobilizării cu genunchiul, care e periculoasă

    Concluziile preliminare ale medicului legist arată că George Floyd avea o afecțiune cardiacă și hipertensiune. Situația sa medicală, combinată cu efectul forței folosite de polițiști, dar și cu potențiale substanțe toxice prezente în corpul său, au contribuit probabil la deces, spune medicul legist. Concluziile acestuia sunt incluse în plângerea formulată împotriva lui Derek Chauvin.

    La autopsie nu s-au evidențiat dovezi clare că decesul ar fi survenit în urma asfixierii sau strangulării, dar în plângerea formulată împotriva polițistului se spune că agenții sunt instruiți la antrenamente să evite pe cât posibil tehnica imobilizării cu genuchiul, care este potențial periculoasă.

    Potrivit CNN, FBI a cerut ajutorul publicului, cerându-le oamenilor să aducă fotografii sau filmări ale incidentului, în caz că dețin așa ceva.

    Soția lui Chauvin divorțează: „E devastată de moartea lui George Floyd”

    Kellie Chauvin, soția polițistului-ucigaș Derek Chauvin, a intentat divorț, conform unui comunicat al unui cabinet de avocatură, relatează CNN.

    „Aseară am discutat cu Kellie Chauvin și cu familia ei. Este devastată de moartea lui George Floyd, iar toate gândurile sale se îndreaptă spre familia sa, cei dragi lui și toți cei care suferă din cauza acestei tragedii. Ea a cerut disoluția mariajului ei cu Derek Chauvin”, spune avocatul femeii.

    Ea a cerut, de asemenea, ca familia și copiii să-i fie lăsați în pace și să le fie acordată siguranță și intimitate. Kellie a precizat că fiii săi sunt dintr-o altă căsătorie și că nu are copii cu Chauvin.

    Derek Chovin

    S-a mutat din sud (Texas) în nord (Minneapolis) pentru un loc de muncă. Pandemia l-a lăsat șomer

    George Floyd este prezentat ca un om blând și generos, care recent şi-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei Covid-19. El a murit la Minneapolis, în nordul SUA, la scurt timp după ce a venit din sud, din statul Texas, pentru a începe o nouă viaţă, relatează Agenția France Presse (AFP).

    „Toată lumea îl iubea pe fratele meu”, a declarat Philonese Floyd marţi, la o zi după moarte fratelui său. „Era un uriaş blând, nu a făcut niciodată rău nimănui”, a spus el la CNN.

    În Minnesota, George Floyd a lucrat mai întâi ca şofer de camion, apoi ca agent de pază într-un restaurant, Conga Latin Bistro, înainte ca pandemia să-l lase făcă loc de muncă.

    Poliţia îl suspecta că a folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari pentru a cumpăra ţigări, după ce un angajat al unui magazin a sunat la numărul de urgenţă 911.

    „Această înregistrare video îmi face rău”

    Președintele SUA, Donald Trump, a denunţat de mai multe ori „această crimă tragică”.

    Predecesorul său, Barack Obama, a spus: „Împărtăşesc suferinţa a milioane de afro-americani, pentru care a fi tratat în mod diferit, pe criterii rasiste, este tragic, dureros”.

    Primarul orașului Minneapolis, Jacob Frey, a încercat să liniștească populația. El a condamnat comportamentul agentului, despre care a spus că va plăti scump pentru fapta sa. Frey a transmis condoleanțe familiei lui George Floyd și a afirmat: „Ceea ce am văzut în imaginile video e greșit pe toate planurile. Să fii negru în America nu ar trebui să însemne o condamnare la moarte!”.

    Și Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota, a avut o reacție fermă: „Această lipsă de umanitate este șocantă, iar această înregistrare video îmi face pur și simplu rău”.

    Primărița din Chicago l-a înjurat pe Trump: „F… you!”

    „F… you!”, i-a spus primărița din Chicago, Lori Lightfoot, președintelui Donald Trump, cu privire la revoltele de la Minneapolis. Ea l-a acuzat pe locatarul Trump de „urzirea violenţei”.

    „Scopul lui este să polarizeze, să destabilizeze Guvernul local şi să inflameze pulsiuni rasiste. Iar noi nu-l putem lăsa absolut deloc s-o facă”, a subliniat vineri Lori Lightfoot..

    „Voi coda ceea ce vreau să-i transmit cu adevărat lui Donald Trump. Sunt două cuvinte: încep cu «f» şi se termină cu «you»”, a spus ea.

    „Eu nu voi rămâne tăcută în timp ce acest om încearcă în mod cinic să transforme acest moment incredibil de durerosîn propriul său profit politic”, a denunţat primarul.

    „Sunt o femeie de culoare şi sunt un lider. Şi mă simt obligată să mă exprim atunci când ceva atât de ofensator este spus de cineva. Dar mai ales de preşedinte. Şi nu îmi cer absolut deloc scuze pentru alegerea cuvintelor şi felul în care îi spun pentru ceea ce a spus. este o greşeală. Este ofensator, iar el trebui să retracteze şi să-şi ceară scuze”, a spus Lightfoot.

    Revoltă uriașă în America

    Proteste violente au izbucnit în mai multe orașe și state americane, în ultimele 5 zile. Minneapolis, locul tragediei, a luat foc la propriu. Până vineri, protestele s-au extins în multe oraşe americane, de la Detroit, Atlanta și Los Angeles până la New York, Houston, Denver şi Washington.

    Violențe au fost înregistrate și în Charlotte (statul Carolina de Nord), unde forțele de ordine au recurs la gaze lacrimogene. Secția de poliție din Charlotte-Mecklenburg a fost atacată de protestatari cu pietre.

    Proteste au avut loc și la Washington, unde manifestanții au pătruns pentru scurt timp chiar în sediul Departamentului Trezoreriei.

    Sute de persoane au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe. Purtând pancarte cu sloganuri precum „Stop Killing Us!” („Nu ne mai ucideţi!”) şi „Black Lives Counts” („Vieţile negrilor contează”), protestatarii au cerut, în faţa reşedinţei preşedintelui Donald Trump, să se facă „dreptate pentru George Floyd”.

    În Brooklyn, la arena Barclays Center, poliția a arestat cel puțin 150 de protestatari violenți.

    Chiar și sediul CNN din Atlanta (statul georgia) a fost atacat, vineri seara, de manifestanți, care au spart geamurile de la intrare și au aruncat cu fumigene. La intrarea în sediu au fost plasați polițiști echipați cu căști și scuturi.

    O echipă a CNN a fost arestată în direct de poliția statului Minnesota, în timp ce relata despre protestele izbucnite în urma morţii lui George Floyd. Ulterior, jurnaliștii au fost puși în libertate, iar guvernatorul și-a cerut scuze.

    Arde Minneapolis!

    „Tâlhăriile vor fi primite cu gloanţe”

    Între timp, orașul Minneapolis a fost cuprins total de haos. Vineri, zone întregi s-au transformat în ruguri uriașe. Protestatarii au incendiat mașini și clădiri. Forțele de ordine au evitat un contact direct, așteptând calmarea mulțimii, spre deosebire de prima zi de proteste, când au existat confruntări între poliție și protestatari și s-a tras cu gaze lacrimogene.

    Un comisariat de poliție a fost incendiat în noaptea de joi spre vineri, iar mai multe magazine au fost jefuite.

    Garda naţională a fost trimisă pentru a restabili liniştea, iar starea de asediu a fost decretată vineri seară, la ora locală 20.00, până a doua zi, la ora 6.00.

    Donald Trump i-a atacat pe cei care au jefuit magazinele. „Tâlhăriile vor fi imediat primite cu gloanţe”, a scris el într-un mesaj pe Twitter. Reţeaua de socializare a semnalat însă acest mesaj drept „o apologie la violenţă”.

    Minneapolis (statul Minnesota) se află la granița cu Canada, în vestul Lacului Superior

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „Ne-au făcut de râs ca să apere o mână de hoți”