Etichetă: iliescu

  • Se confirmă după 32 de ani implicarea Moscovei în instalarea regimului Iliescu, în decembrie 1989? Rechizitoriul Parchetului General: „Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989”

    Nu există probe relevante care să confirme existența teroriștilor în decembrie 1989, este concluzia rechizitoriului publicat marți de Parchetul General în dosarul Revoluției, care confirmă în schimb cealaltă opinie – aceea a declanșării unei vaste și complexe operațiuni militare de inducere în eroare, „unică în istoria națională”. Aceste rânduri ar trebui să încheie, după 32 de ani, una din cele mai ample manipulări puse la cale vreodată în România – diversiunea “teroriștilor” prin care noua conducere de la București, compusă din oamenii Moscovei, și-a legitimat la acea vreme preluarea puterii.

    Versiunea regimului Iliescu, instalat în decembrie 1989 după căderea lui Ceaușescu, a fost aceea că teroriști fideli dictatorului și mercenari arabi au opus rezistență, fiind nevoie de apariția rapidă a unui grup de oameni „experimentați” care să gestioneze situația.

    Teza „teroriștilor” a justificat, de asemenea, nu doar preluarea puterii de către politrucul Ion Iliescu și de către ceilalți nomenclaturiști pro-moscoviți ai partidului comunist, ci și măcelul soldat cu sute de morți și mii de răniți izbucnit în seara zilei de 22 decembrie, după fuga lui Ceaușescu.

    Această variantă a fost viziunea oficială a statului român vreme de 3 decenii, în ciuda faptului că dovezile privind falsitatea narativului au apărut încă din primăvara lui 1990.
    În acel moment, noua putere – comuniștii regrupați într-un nou partid, FSN (actualul PSD) – a pretins că opoziția democratică și societatea civilă care contestau existența teroriștilor ar fi, de fapt, geloase pe aura lui Iliescu și a „revoluționarilor” din jurul său: Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu etc.

    Rechizitoriul dosarului Revoluției, făcut public marți pe pagina de internet a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lasă fără temei această teză, arătând și cauzele reale ale masacrului început pe 22 decembrie 1989: o manipulare și de o înscenare pusă la cale cu scopul de a justifica preluarea puterii de către Iliescu și noua echipă. Procurorii nu menționează în clar cine a organizat această operațiune pe care o numesc „unică în istoria națională”, dar cum Armata era, în acel moment, trecută de partea revoluției, iar Securitatea era paralizată, nu mai rămâne decât varianta unei intervenții externe profesioniste. Țara în a cărei influență se afla atunci România era Uniunea Sovietică. Deloc întâmplător, cei aduși la putere pe valul diversiunilor creat prin „acțiunea militară deosebit de complexă” au fost tocmai un grup de filo-ruși, agenți GRU și vechi activiști din garda stalinistă a partidului comunist.

    Volumul 1 al rechizitoriului publicat de Parchet are 345 de pagini. După ce au analizat probele, procurorii au concluzionat: „Prin coroborare cu celelalte probe ale dosarului, concluzia este aceeaşi. După 22 decembrie 1989 – orele 16,00, focul fratricid a cauzat survenirea de decese şi răniri.

    Nu există probe apte să demonstreze că în intervalul 22-30 decembrie 1989 au existat terorişti sau orice altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor. Analiza tuturor declaraţiilor martorilor şi persoanelor vătămate (mii de declaraţii) referitoare la intervalul 22-30 decembrie 1989 relevă că mulţi dintre cei audiaţi (militari şi civili) au relatat că în acest interval de timp au luptat, sub o formă sau alta, cu ‘teroriştii’.

    Cu toate acestea, analiza în mod logic şi loial a întregului probator al dosarului relevă că, sub imperiul psihozei securist-teroriste, aceste persoane au apreciat în mod viciat situaţiile concrete în care s-au aflat.

    Realitatea este că nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989”.

    Încă din primele pagini se arată că a fost vorba despre două părți distincte ale Revoluției: a) 16-22 decembrie, când regimul Ceaușescu a organizat o represiune reală, încercând să înnăbușe violent protestele populare și revendicările oamenilor;

    b) după 22 decembrie, ora 12.06, momentul fugii lui Ceaușescu de pe acoperișul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, socotit de procurori sfârșitul efectiv al dictaturii comuniste în țara noastră. Din după-amiaza aceleiași zile „a fost declanșată cu intenție o amplă, sistematică și deosebit de complexă acțiune militară de inducere în eroare, unică în istoria națională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferințe psihice, lipsiri grave de libertate”, arată procurorii.

    Beneficiarii acestei „ample, sistematice și deosebit de complexe acțiuni militare” de manipulare au fost Ion Iliescu și ceilalți membri ai grupului, ales dintre oamenii Rusiei, care a fost instalat la putere în acel moment.

    Rechizitoriul Parchetului General: „Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect cercetarea faptelor săvârşite în contextul Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi a circumstanţelor care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a multor persoane, vătămări psihice grave, pe întregul teritoriu al României, privindu-i pe inculpaţii

    – Iliescu Ion, fost preşedinte al României, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art.5 Cp.,

    – Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art.5 Cp. și Gl. (Rtr.)

    – Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea art.5 Cp.,

    EXPUN URMĂTOARELE:

    Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Ceauşescu Nicolae şi Elena, la data de 22 decembrie 1989 (orele 12.06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.

    Ulterior, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României, a fost declanşată, cu intenție, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.

    Este foarte important de subliniat că împrejurările care au dus la survenirea, în decembrie 1989, a numeroaselor decese și răniri de persoane, au constituit, în timp, obiectul cercetării în numeroase dosare penale instrumentate de parchetele militare.

    Activitatea de cercetare s-a declanşat chiar în ziua de 22.12.1989, când au fost efectuate primele cercetări în legătură cu decesul ministrului apărării, generalul Vasile Milea.
    Ulterior, urmare situaţiilor complexe generate de evenimentele care s-au succedat în întreaga ţară cu un dinamism fără precedent, activitatea de cercetare a fost extinsă în toate zonele şi localităţile României în care s-a înregistrat uciderea sau rănirea prin împuşcare a unor persoane, respectiv reţinerea unor participanţi la demonstraţiile anticomuniste sau distrugerea în parte sau în totalitate a unor imobile“.

    Întregul dosar poate fi lecturat de cititorii Ziaristii.com direct de la sursă, site-ul Ministerului Public.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Generalul Marcenko: „Pentru a recupera Crimeea, va trebui să distrugem podul. Să le luăm ocupanților șansa de a-și întări trupele”

    * Ucrainenii l-au aruncat în aer pe Krikulenko, fost deputat de Donețk, cu clubul său de noapte cu tot

    * „Când vă lamentați de prețul energiei, amintiți-vă prețul pe care fiecare ucrainean îl plătește pentru pacea voastră!”

    * Asasinii GRU trimiși de Putin să-i ucidă pe ministrul Apărării și pe șeful GRU din Ucraina au fost arestați de serviciile secrete de la Kiev

    * Partizanii ucraineni din Crimeea le-au livrat rușilor plăcinte cu otravă pentru șobolani. 8 invadatori au murit pe loc, iar 18 sunt la terapie intensivă

    * După divorț, Putin și-a făcut miliardară fosta soție, pe banii rușilor. Liudmila trăiește în Occident fără niciun fel de sancțiuni

    * Fiica patronului de la Realitatea Plus, osanale grețoase aduse catastrofei Firea: „De fiecare dată a dat dovadă de onestitate” / „Până şi cei care au votat USR plâng acum după dvs.”

    * Parchetul Militar se jură că de data asta chiar îi înfundă pe Iliescu, Voican și generalul Rus (media de vârstă: 87 de ani). „Dosarul Revoluției” a fost retrimis în judecată

    * Simona Halep e în finală la Toronto și revine în Top 10 mondial după un an!

    * VIDEO. La nici 18 ani, David Popovici a devenit cel mai rapid înotător din istorie! Record mondial la 100 de metri liber

  • Ciolacu: „Iliescu a făcut mai mult bine decât rău”. Actualul lider PSD nu crede că tatăl mineriadelor și protectorul criminalilor din decembrie 1989 e vinovat, ci doar „acuzat”

    Marcel Ciolacu, actualul președinte al PSD, este de părere că fondatorul formațiunii continuatoare a Partidului Comunist Român, Ion Iliescu, „a făcut mai mult bine decât rău”.

    Într-un interviu dat pentru Kanal D și preluat de News.ro, Ciolacu spune că “sunt structural diferit” de Ion Iliescu, însă acesta a fost “omul și decidentul acelui moment”, referindu-se la 1989-1990. În urma loviturii de stat din decembrie 1989, Ion Iliescu, susținut de Moscova, l-a înlăturat de la putere și executat pe Nicolae Ceaușescu, dictatorul României în perioada 1964-1989. În loc a fost instalat la București un regim dominat de agenți sovietici și comuniști din linia a doua.

    PSD, adică PDSR, adică FDSN, adică FSN, adică Partidul Comunist

    Presat de masele populare, Iliescu a fost silit să-și revizuiască discursul inițial (în care îi acuzase pe soții Ceaușescu de faptul că “au întinat nobilele idealuri ale socialismului”) și să scoată în afara legii Partidul Comunist.

    Însă imediat a înființat continuatorul acestuia, Frontul Salvării Naționale (denumire folosită de KGB la toate partidele fondate de agenții săi în alte țări), în care au intrat toți activiștii și politrucii rămași fără stăpân.

    Din FSN se trage și actualul PSD. Partidul fondat în 1989 de Iliescu și condus azi de Ciolacu s-a mai numit FDSN (începând din 1992), PDSR (din 1993) și, din 2001, PSD.

    Ciolacu nu consideră că violențele împotriva propriilor cetățeni, mafia instituționalizată și blocarea României timp de un deceniu în zona gri a Europei, toate coordonate de Iliescu, sunt păcate grave

    Actualul președinte al social-democraților – continuatorul partidului comunist este simbolul corupției instituționalizate, al populismului și al violenței statului român împotriva propriilor cetățeni – nu se dezice ce Iliescu, liderul din cauza căruia România a pornit cu 10 ani întârziere reformele pentru apropierea de Europa.

    Ciolacu nu vorbește despre vinovății ale președintelui care a chemat minerii în București să bată oamenii și care a semnat în 1991 un tratat rușinos cu URSS, ci doar despre “acuzații”: “Cu toate acuzele care s-au adus lui Ion Iliescu, România a luat-o în direcţia bună. Cu toate neajunsurile şi cu toate bunele şi relele, eu cred că Ion Iliescu a făcut ai mult bine României, decât rău, dar nu mă regăsesc în omul politic“.

    Din cauza acțiunilor regimului Iliescu – care în 1990 a procedat exact precum comuniștii în 1945-1947 –, România și-a pierdut foarte rapid enormul capital de simpatie pe care-l câștigase inițial în decembrie 1989. Țara a fost izolată pe plan internațional până în 1996, când în loc a venit la guvernare Convenția Democrată. Întârzierea cu care s-au pornit reformele a făcut ca țara noastră să intre mai târziu decât alte state estice în NATO și UE, iar redresarea economică să aștepte până după 2000.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Antena 3 și RTV pregătesc referendumul pentru demiterea lui Nicușor Dan și a lui Clotilde Armand. Cei doi sunt acuzați că „infectează intenționat populația”

    * Amenzi grozave pentru Cerva, Tudy și încă doi „protestatari RTV”: 38.000 de lei costă gunoaiele aruncate lui Clotilde Armand!

    * Mama premierului Florin Cîțu a murit la 7 zile după ce George Simion a târât-o într-un potop de minciuni

    * Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

    * VIDEO. Demența starețului Zenovie: „După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești” / „Vor fi zombi, ca drogații” / „Planul lor criminal, de genocid în lume…”

    * Liderii AUR au votat împotriva propriei legi, prin care ziceau că elimină subvenția pentru partidele politice!

    * Dezvăluiri despre averea lui Gigi Becali: „Are pământuri de două miliarde de euro. 5.000 de ani nu rămâne fără bani”

    * Top 3 al moderatorilor TV, în viziunea lui Ion Cristoiu: 1. Gâdea (Antena 3); 2. Ciutacu (RTV); 3 Cristache (TVR)

    * VIDEO. Macron, pălmuit de un protestatar. Agresorul l-a păcălit cu o diversiune: i-a întins mâna stângă și l-a lovit cu dreapta

    * Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

  • În lipsa vaccinului rusesc, Ion Iliescu și l-a injectat pe cel american! Fostul președinte a împlinit 91 de ani și ne amenință că se simte excelent

    Ion Iliescu, fost președinte al României în perioada 1990-1996 și 2000-2004, s-a vaccinat anti-Covid cu produsul anericano-german Pfizer/BioNTech. Anunțul a fost făcut chiar de Iliescu miercuri, când a împlinit 91 de ani. Devotat Moscovei toată viața lui, Iliescu n-a putut apela acum la vaccinul rusesc Sputnik-V, pentru că acesta nu este aprobat în Uniunea Europeană.

    Fostul activist comunist și președinte al României a menționat că n-a resimțit niciun efect advers. El ne-a asigurat că e bine-sănătos: “M-am vaccinat și m-am simțit bine. Nici nu am resimțit ceva după vaccinare. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”.

    Iliescu, care poartă răspunderea pentru victimele de la Revoluție și de la mineriadele din 1990, precum și pentru manipularea grosolană a populației în Campania electorală pentru alegerile din mai 1990, le reproșează guvernanților de acum că nu comunică îndeajuns de deschis cu populația: “Nu a fost un an ușor pentru nimeni, nici pentru cetățeni, nici pentru cei care se află la putere. Situația în care se află țara necesita o comunicare mai deschisă între forțele politice și între cetățeni și factorii sociali. Îmi e greu mie să dau opinii și să fac sugestii celor care se află la guvernare”.

    Din 27 decembrie 2020 până miercuri, 3 martie 2021, România a imunizat 1.022.066 cetățeni din cei 10.400.000 pe care plănuiește să-i vaccineze până la sfârșitul lunii septembrie.

    Dintre cei vaccinați, 402.257 au primit doar prima doză, în timp ce 619.809 au reușit să facă și rapelul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • PSD luptă feroce să salveze privilegiile lui Ion Iliescu. Miza: blocarea unui articol de lege care-i lasă fără avantaje pe foștii șefi de stat dovediți securiști sau demnitari comuniști

    PSD s-a mobilizat exemplar marți pentru a bloca în Comisia pentru Drepturile Omului un amendament de lege introdus de deputatul Cătălin Teniță (USR-PLUS) și care prevede că foștii șefi de stat care au fost securiști sau nomenclaturiști comuniști își pierd privilegiile. Vizat este Iliescu, care ar rămâne fără toate beneficiile: casă, pensie specială etc.

    Teniță scrie pe contul său de Facebook că bătălia a fost extrem de dură, iar PSD a cerut sprijin de la reprezentanții minorităților și a specula absența a doi liberali pentru a bloca amendamentul, la vot, cu scorul de 9-8.

    Legea fusese depusă în legislatura trecută de două PSD-iste care îi aparțin lui Dan Voiculescu: Steluța-Gustica Cătăniciu și Grațiela Leocadia Gavrilescu. În textul legii propuse de acestea se prevede anularea drepturilor pentru foștii președinți de stat dovediți colaboratori ai Securității comuniste. Vizat era Traian Băsescu, vechi inamic al oligarhului care controlează Antena 3.

    Teniță spune că nu e normal ca doar simplii colaboratori, care erau niște unelte ale regimului, să își piardă privilegiile, și că trebuie să fie incluși pe listă și adevărații responsabili pentru crime, adică ofițerii de Securitate și activiștii de partid cu funcții.

    Asta înseamnă că Ion Iliescu ar urma să rămână fără privilegii. A fost momentul în care PSD s-a activat și a sărit în apărarea părintelui spiritual.

    Victoria PSD – continuatorul de drept al Partidului Comunist, căruia i-a preluat activiștii și metodele de acțiune – este una de etapă, pentru că lupta finală se va da în plenul Parlamentului, la vot.

    Teniță despre lupta cu PSD din Comisia pentru Drepturile Omului

    „Un pic de punctul 8.

    Pe la jumătatea anului trecut, distinsele doamne parlamentare Steluţa-Gustica Cătăniciu și Graţiela Leocadia Gavrilescu depun un proiect de lege privind anularea drepturilor acordate fostilor președinți ai țării care au avut calitatea de colaboratori ai Securității. A se citi Băsescu.

    E vorba de PLX 58/2021, gasiti toata povestea in linkul din comentarii.

    Azi a ajuns la Comisia privind Drepturile Omului.

    Așa că m-am gândit să depun un amendament care ar îmbunătăți în viziunea mea acest proiect de lege. Să sancționăm nu doar turnatorii Securității deveniți presedinți, ci și demnitarii statului și ai partidului comunist și angajații Securității deveniti președinți ai republicii democratice.

    Că nu turnau turnatorii de capul lor, iar crimele alea mari împotriva drepturilor omului, colectivizarea forțată, tortura, înfometarea, trimiterea la canal, abrutizarea unui întreg popor le-au facut șefii de Partid și de stat.

    Vai, asta înseamnă tatăl nostru, Iliescu, și-au dat seama colegii distinsi de la PSD.

    Care au prelungit votul, au incercat să tragă de timp, au pus mana pe telefon, a venit și ceva ajutor de la minorități. Cert e că au câștigat cu 9-8 la minutul 97, cu arbitru mai prietenos așa. Amendamentul ar fi trecut dacă distinșii colegii de la un partid din coaliție ar fi venit la muncă (nu doar 1 din 3 locuri ocupate + 2 neocupate).

    Cert este că și așa, respins, tot voi putea susține amendamentul acesta în plen.

    Egală măsură între turnători, ofițeri de Securitate, sefi de PCR și demnitari ai RSR!

    Spre nemulțumirea PSD-ului. Care aparent face distincție între săgeți și capii mafiei. Corb la corb…“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Serbia 2020 e ca România 1990: FSN-ul lor a câștigat 63% la alegerile pentru Parlament. Iliescu de la Belgrad e rusofilul Vucici

    Serbia pare să fi ajuns, la 30 de ani după căderea oficială a comunismului, la momentul în care se afla România în 1990. Partidul Progresist, fondat de președintele populist și autoritar Aleksandar Vucici, a câștigat alegerile parlamentare cu un scor zdrobitor, de peste 63% din voturile exprimate, ceea ce-i va garanta, după primele calcule, 76% din fotoliile de parlamentari.

    Este exact situația care s-a înregistrat pe 20 mai 1990 în România, când FSN (actualul PSD), partid fondat de președintele țării, Ion Iliescu, a câștigat 67,02% din voturi și 76,47% din locurile în Parlament.

    Iliescu și Vucici au în comun rusofilia antieuropeană.

    Vucici și-a construit imaginea de “tătuc” cu sprijinul acelorași consultanți israelieni care au stat în spatele lui Dragnea

    Asemănările nu se opresc deloc aici. Aleksandar Vucici are o platformă populistă și tendințe autoritariste. Este prieten declarat al Rusiei și, mai nou, face bezele Chinei.

    Vucici a fost “locomotiva” partidului. A apelat, exact ca Dragnea și PSD, la serviciile consultanților israelieni din preajma controversatului premier de la Ierusalim, Benjamin Netanyahu. Aceștia i-au construit în fața electoratului imaginea de “tătuc”, pedalând pe sentimentele naționaliste și insistând pe faptul că Vucici ar fi apărătorul intereselor Serbiei în țară și în străinătate.

    În paralel, președintele sârb a politizat puternic administrația, umplând instituțiile publice și diverse zone ale economiei cu clientela de partid și protejații săi. Din nou, asemănarea cu practicile lui Iliescu–FSN în 1990 și Dragnea–PSD în 2017-2019 este izbitoare.

    În acest context, presupusa ideologie de dreapta, pe care o revendică Vucici și partidul său, rămâne doar un șir de cuvinte așternute pe hârtie, fără rezonanță practică, pentru că Serbia nu a apucat-o deloc pe drumul principiilor reale ale doctrinei respective.

    România are acum doi vecini unde conduc lideri autoritari, cu înclinații rusofile: Serbia și Ungaria

    Prezența la vot a fost, în Serbia, foarte scăzută – 49%, potrivit exit-poll-ului. Partidele de opoziție s-au ales cu doar 60 de mandate într-un Parlament de 250 de locuri.

    Liderii învinșilor au proclamat, neconvingător, că strategia lor de chemare la boicot a fost un succes, iar absenteismul delegitimează votul.

    Dincolo de aceste comentarii, România poate constata că la granițele sale se consolidează un alt regim autoritar și nedemocratic – cel din Serbia. Vucici și partidul său sunt la putere în Serbia din 2012, dar victoria de acum este de departe cea mai zdrobitoare, iar o ieșire a țării la lumină nu se întrevede prea curând.

    Viktor Orban a reușit același lucru în Ungaria, subjugând Parlamentul, toate instituțiile statului, economia și presa.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

  • VIDEO. “Vă rog să informați pe domnul președinte, ne dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea!” A fost odată ca-n povești, a fost în România: 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    …în Piața Victoriei este o masă de oameni furioși. Este 14 iunie, dimineața, aici nu sunt mineri, dar sunt muncitori veniți de pe platformele industriale la chemarea lui Iliescu, să apere democrația de fasciști, legionari, monarhiști, intelectuali, moșieri, ciocoii întorși din străinătate.

    Ieri, pe 13 iunie, văzuse toată țara la Televiziunea Română Liberă și Independentă cum încercaseră golanii ăia nespălați, studenții drogați din Piața Universității, să răstoarne guvernul legitim ales de popor pe 20 mai.

    30 de ani de la Mineriada lui Iliescu din 13-15 iunie 1990. Cum a fost nimicită democrația din România de același partid și cu aceeași rețetă încercate 27 de ani mai târziu, pe 10 august 2018

    Oamenii din Piață sunt vigilenți. Vin mereu alții, grupuri cu pancarte, înarmate cu bâte, lanțuri – gata de luptă cu dușmanul reacționar, care vrea să le ia țara și s-o vândă Occidentului. Se scrutează unii pe alții, suspicios, pentru că fuseseră avertizați de domnul președinte Iliescu, provocatorii se insinuau, oricine putea fi un fascist, un legionar sau moșier de-al lui Coposu.

    După provocarea incidentelor din 13 iunie 1990, pe 14 iunie au fost aduși minerii și scoși muncitorii de pe platformele industriale. Au fost bătuți înfiorător atunci, pe stradă, toți cei care semănau cu profilul „reacționarului” creionat de regimul Iliescu: oamenii cu ochelari, cu barbă, cu plete sau îmbrăcați în blugi și, în general, toți cei cărora li se potrivea eticheta de „student” sau „intelectual”. După acele întâlmplări, România a fost părăsită de sute de mii de oameni cu studii, care și-au căutat scăparea în Occident

    La un moment dat, de undeva, din mijlocul pieței – cam unde este acum parcarea – se aude un urlet: “Uite-l, puneți mâna pe el, nu-l lăsați să scape!”.

    Toți se grăbesc încolo. Iar cel indicat chiar are față de suspect. Un tip bucălat, în cămașă albă și pantaloni negri de stofă, cu barbă și ochelari, purtând pe umăr o geantă neagră, fuge disperat spre trotuarul de la Antipa.

    Încearcă să slalomeze printre grupurile întărâtate, dar n-are nicio șansă. Oamenii răsfirați încep să strângă cercul, iar bucălatul nici măcar nu știe să fugă cum trebuie. Dă din picioare dezordonat, călcâiele îi lovesc curul și nu aruncă, dracului, geanta aia neagră de pe umăr, ca să fie mai liber în mișcări. Chiar pare genul de tip care în școală chiulea de la sport ca să rămână în clasă, să mai repete la mate sau fizică.

    Măcelărirea unui tocilar vinovat că are barbă și ochelari

    Tocilarul reușește să ajungă până la trotuarul de pe partea cu Muzeul Antipa, pe sensul de mers spre Bulevardul Titulescu, dar calea îi e tăiată din toate părțile. E încolțit lângă o Dacia 1310 albă, parcată pe trotuar.

    Primul pumn îl izbește direct în meclă. Ochelarii cu ramă neagră zboară. Fața pufoasă explodează. Din nasul spart și din gură țâșnește sângele. Împroașcă pe cămașa albă și pe portiera mașinii, zici că e o secvență dintr-un film de Tarantino.

    Bucureștiul a fost, pe 13 iunie 1990, scena unor evenimente puse la cale de regimul FSN (actual PSD), care să justifice nimicirea violentă a tuturor forțelor de opoziție

    Pumni și șuturi ploaie îl doboară pe tocilar. Oamenii se înghesuie în jurul lui, să apuce să-i dea. Acum, că ticălosul e la pământ, malac înghesuit imposibil sub mașină, loviturile curg.

    La un moment dat, cineva strigă că gata, ajunge, să vină milițienii, să-l ducă pe legionar la secție, să-l ancheteze. Mulțimea e întărâtată, nu toți au apucat să-i tragă, cum bine merita nenorocitul. Dar se face până la urmă cerc în jurul lui, e ridicat cu greu de doi.

    Între ei atârnă o cu totul altă persoană față de cea care fugea acum câteva secunde. Tipul înalt și îngrijit de adineauri a dispărut. Acum e o mogâldeață informă care tremură ca piftia, fața îi e plină de sânge, muci și salivă se preling cu firicele roșiatice în barbă, cămașa e acum colorată de roșul sângelui și de griul prafului de pe caldarâm, pantalonii cu dungă, de stofă, sunt acum rupți.

    Geanta e pe jos, călcată în picioare, conținutul – foi albe, scrise, cu desene de forme geometrice și niște manuale – risipit. S-au dus dracului cursurile! Ochelarii rămân în urmă, sparți și călcați în picioare de oamenii muncii.

    Gata, s-a făcut dreptate, ‘r-ar mama lui a dracului de student!

    13-15 iunie 1990, punctul final al unei tragedii românești: cum plătesc azi cei nenăscuți încă atunci greșelile părinților lor

    Întâmplarea de mai sus nu e ficțiune. Am asistat la această scenă și la multe altele, mai mult sau mai puțin intense, așa cum li s-a întâmplat, probabil, tuturor bucureștenilor în lunile care au urmat Revoluției din 1989.

    Se împlinesc azi 30 de ani de la debutul a ceea ce avea să rămână în istorie drept “evenimentele din 13-15 iunie 1990” – punctul final al tragediei începute după căderea lui Ceaușescu, odată cu recuperarea puterii de către comuniști, și care avea să distrugă destinele unei națiuni.

    Consecințele celor întâmplate în iunie 1990 le simt din plin, și azi, chiar românii nenăscuți încă atunci. Tot ceea ce vedeți în jur are legătură cu acel moment. Țara scăpată pe moment de sub control a fost recapturată, în prima parte a anului 1990, de Partid și de Securitate.

    Activiștii și securiștii care fugiseră care-ncotro în primele zile ale Revoluției s-au regrupat când au văzut că puterea a fost preluată de Iliescu și de agenții Moscovei.

    A apărut Frontul Salvării Naționale – azi cunoscut sub numele de Partidul Social Democrat –, iar comuniștii și securiștii de până în 1989 s-au reconvertit rapid în oameni de afaceri și politicieni respectabili.

    Impunerea comunismului în 1945-1947, nimicirea mișcării democratice din 1990, reprimarea manifestațiilor anticorupție din 2017-2019, firul roșu al unui regim criminal

    Mișcarea democratică înfiripată în primele luni ale lui 1990 a fost reprimată cu brutalitate, exact cu metodele folosite în 1945-1947, la instaurarea comunismului. Oameni bătuți și persecutați, teroare, mineriade, abuzuri legislative, manipulare prin ziare, prin unicul post de televiziune – TVR – și singurul post de radio – Radio România – existente atunci.

    Poporul român nu era pregătit, în 1990, de democrație. Am fi putut avea un Havel, precum cehii, în persoana lui Ion Rațiu. Dar aici, în singura țară din Estul comunist fără graniță directă cu lumea liberă, ieșisem din cea mai neagră beznă a dictaturii. Ceaușescu fusese un Stalin întârziat cu 40 de ani, iar poporul, abrutizat, și-a dat destinele pe mâna celor care aveau să-l fure până în ziua de azi.

    Disperarea de a vedea cum speranțele de democratizare se risipesc, iar drumul României către lumea liberă este deturnat a născut mișcarea din Piața Universității. Zeci de zile în care bucureșteni și oameni din provincie au rămas în piață, manifestând pentru democrație, pentru libertate, pentru justiție dreaptă.
    Dar de ce la Universitate?

    Pentru că acolo fusese baricada de la Inter, în primele ore ale Revoluției.

    Pentru că la Intercontinental erau cazați corespondenții de presă străini, iar regimul Iliescu la pândă ezita să treacă la reprimarea protestelor sub ochii lumii întregi.

    Pentru că acolo era balconul de la Arhitectură.
    Pentru că Piața Universității era simbolul luptei pentru libertate a poporului român, începând din decembrie 1989.

    Dar era prea devreme pentru așa ceva. România avea să mai aștepte 27 de ani până să se strângă masa critică a celor care doreau cu adevărat schimbarea.

    Demonizarea Pieței Universității în 1990: finanțați de americani, golani, drogați, pierdevară, legionari, fasciști. Vă sună cunoscut?

    „A fost odată ca-n povești, a fost în România, o ceată mare de golani, ce-au alungat sclavia” – Piața Universității 1990, inamicul de moarte al regimului comunist readus la putere de Iliescu

    Luni la rând, Piața Universității a fost demonizată zi de zi, oră de oră. Regimul Iliescu, televiziunea, radioul și presa controlată de FSN prezentau manifestanții de la Universitate după o rețetă cunoscută. Cine se opunea poporului? Drogați, pierdevară, neisprăviți, studenți, legionari și fasciști, anarhiști, oameni plătiți de americani.

    Vedeți, nimic nou, cercul se închide. Cam tot ceea ce ați putut “afla” la Antena 3 și la România TV, în 2017-2019, despre manifestanții din Piața Victoriei, au „aflat“ și românii din 1990 la Televiziunea Română Liberă și Independentă despre protestatarii de la Universitate.

    După alegerile din 20 mai 1990, câștigate zdrobitor de Iliescu și foștii comuniști regrupați în FSN, regimul n-a mai avut teamă, iar mișcarea pentru democrație și-a piedut suflul. România alunecase deja înapoi, în siajul Moscovei, cu care regimul neocomunist avea să încheie un abominabil tratat un an mai târziu. Lumea liberă, care ne sprijinise cu atât entuziasm în primele luni de după revoluție, luase din nou distanță de România, pe măsură ce veștile despre restaurația comunistă a lui Iliescu se răspândeau.

    Pe 13 iunie, în zorii zilei, puținii manifestanți care se găseau în Piața Universității au fost săltați, băgați în dube și duși în arest.

    Pretextul represiunii: instigatori strecurați printre manifestanți și înscenări ale forțelor de ordine

    13 iunie 1990: momentul în care poliția își incendiază autobuzele, conform înțelegerii cu Iliescu, pentru a simula o situație deosebit de gravă și pentru a credibiliza teoria loviturii de stat

    Când s-a răspândit vestea, mulțimea s-a strâns furioasă. Au început violențele. Provocatori profesioniști, securiști în civil infiltrați, au dat foc și au vandalizat, cot la cot cu bande interlope. S-au dus lupte de stradă.

    Forțele de ordine au trecut la înscenări, pentru a amplifica efectul propagandei asupra populației.

    Din umbră, Iliescu veghea. Înregistrat pe bandă, raportul generalului Corneliu Diamandescu – șeful Poliției (Miliției) Române – către ministrul de Interne, generalul Mihai Chițac, răsună și azi: „Vă rog să informați pe domnul președinte! Ne dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea, vă rog să informați!”.

    Au fost chemați minerii, au fost mobilizați muncitorii de pe marile platforme industriale. Au urmat două zile de teroare pentru București. 14-15 iunie 1990 ar trebui încrustate pe vecie în istoria acestui oraș și a României.

    Poveste fără sfârșit

    Regimul neocomunist a lichidat atunci, pentru foarte multă vreme, orice urmă de democrație în România, exact așa cum avea să încerce – fără să reușească însă – și 28 de ani mai târziu, pe 10 august 2018.

    Rămasă la putere, oligarhia comunistă care a capturat politica, afacerile și administrația a avut grijă ca nici până în ziua de azi vinovații să nu plătească pentru acea nenorocire.

    Regimul PSD – același partid care a organizat nimicirea manifestației din Piața Universității în 1990 – a reprimat cu aceleași metode și protestele anticorupție din 10 august 2018

    Nepedepsite, faptele din 1990 au fost posibile astfel, din nou, pe 10 august 2018. Sistemul mafiot de inspirație comunistă consolidat în acea primăvară s-a replicat înspăimântător. Pe locurile lui Ion Iliescu și Mihai Chițac, în 2018 s-au așezat Liviu Dragnea și Carmen Dan. Generalul de miliție Diamandescu s-a metamorfozat în chestorul de jandarmi Sebastian Cucoș.

    Alte măști, același regim.

    Poporul era, însă altul.

    Povestea de mai sus nu are încă happy-end. Pe marginea prăpastiei din nou, pe 10 august 2018, România n-a mai căzut, de data asta, în ea. PCR-FSN-PSD a pierdut atunci partida.
    Dar meciul nu e încă încheiat. 45 de ani de comunism și încă 30 de mafie de partid nu se pot șterge peste noapte.

    România arată așa cum au cioplit-o ticăloșii lui Iliescu. Mai sunt o infinitate de lucruri de schimbat.

    Vestea bună e că, azi, are cine să facă această schimbare.

    Lupta continuă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fanii vloggerului Colo, unii chiar de 9 ani, le amenință cu violul și cu moartea pe fetele care i-au făcut plângere penală dezaxatului

    * Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

    * Are unchiu’ o „artistă”!… Ciolacu despre nepoata băgată fără concurs la ICR: „E un copil deosebit, o artistă. Zona ICR este tocmai potrivită stilului ei. Nu m-a dus capul s-o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital”

  • 30 de ani de la „Duminica Orbului”. Pe 20 mai 1990, securiștii și activiștii căzuți din mantia lui Ceaușescu erau reinstalați oficial în funcții prin votul poporului român

    În urmă cu exact 30 de ani, pe data de 20 mai 1990, în România se organizau primele alegeri libere și democratice după o pauză de peste cinci decenii. Poporul român, venit la vot în număr foarte mare, le-a dat puterea securiștilor și activiștilor comuniști “reformați” după revoluția din decembrie 1989, în detrimentul deținuților politici și al patrioților reveniți din exil.

    Ceea ce ar fi trebuit să fie revenirea României la viața democratică și parlamentară după cinci decenii de dictatură, violențe și război, avea să se dovedească, astfel, doar începutul unei noi perioade de coșmar. Actuala oligarhie politică și economică a României, cleptocrația care a ruinat țara și a ținut un popor întreg pe loc, așa-zișii „oameni de afaceri” reciclați din securiști și politruci, multimilionarii care au vândut la fier vechi fabricile cumpărate pe un leu, care au furat banii de spitale, școli, autostrăzi și căi ferate – toți își au originea în acel punct zero. În momentul 20 mai 1990, când românii și-au ales, democratic, destinul.

    30 de ani de la “Duminica Orbului”. Securiștii și activiștii căzuți din mantia lui Ceaușescu au fost realeși de poporul român cu o majoritate zdrobitoare

    Ceaușescu a fost alungat de la putere în decembrie 1989, apoi condamnat la moarte și ucis după o parodie de proces instrumentată de agenții Moscovei care preluaseră frâiele.

    Au urmat zile de haos, cu un război nici astăzi nu se știe oficial de cine declanșat, în care s-au petrecut atrocități și s-au tras cantități enorme de muniție.

    Au murit peste 1.000 de oameni, rușii profitând de ocazie pentru a lichida persoanele care știau prea multe sau erau incomode (așa cum a fost colonelul Gheorghe Trosca, din unitatea specială anti-sovietică).

    S-a înființat un Parlament provizoriu (CPUN) și o formațiune numită Frontul Salvării Naționale – o denumire specifică, folosită de serviciile secrete sovietice și în alte țări unde au reușit să dea lovituri de stat. După distrugerea regimului Ceaușescu, puterea a fost preluată de un grup de persoane susținute puternic de Moscova: Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru, generalul Athanasie Stănculescu, Silviu Brucan.

    În primă instanță, Iliescu – agent sovietic școlit la Moscova în perioada 1950-1957 – a sunat la Ambasada Uniunii Sovietice și a cerut ca România să fie ocupată de trupele ruse. Planul a căzut la opoziția unor generali ai armatei române, între care generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major.

    Același Iliescu a ieșit la postul național de televiziune și a ținut un discurs halucinant, în care apăra orânduirea bolșevică și i-a acuzat textual pe soții Ceaușescu de faptul că “au întinat nobilele idealuri ale comunismului”.

    Iliescu, obligat să scoată în afara legii PCR. Așa s-au mutat, peste noapte, toți activiștii comuniști în FSN – precursorul PSD de azi

    Au existat și mitinguri uriașe ale opoziției în iarna lui 1990. Regimul Iliescu le-a contracarat cu brutalitate. „Intelectualii” erau vânați, iar presa de partid chema populația să fie vigilentă, ca nu cumva moșierii, fasciștii și legionarii să nu ne vândă țara occidentului decadent

    Și acest plan, de asigurare a unei continuități a Partidului Comunist Român, a fost dejucat de formidabila ură a poporului împotriva regimului criminal, instaurat cu tancurile de ruși în 1944 și responsabil de atrocități, de sărăcia și îndobitocirea unei nații întregi.

    Huiduit de sute de mii de oameni când a deschis gura, de la tribună, să apere comunismul, Iliescu s-a repliat din nou și, la presiunea poporului, a acceptat să scoată în afara legii PCR.

    Așa s-au mutat peste noapte toți activiștii de la PCR în Frontul Salvării Naționale. Din nou presați de opinia publică, bolșevicii “răspopiți” au anunțat că FSN are doar un rol provizoriu, nu este partid și nu va candida la alegerile programate în primăvara lui 1990.

    În acea iarnă a trecerii din 1989 în 1990, în România a reapărut pluripartitismul. Un număr uriaș de partide s-au înființat. Între acestea, două aveau însă un rol major: Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal.

    Primul avea în frunte un fost deținut politic, pe Corneliu Coposu, și un patriot revenit în țară, Ion Rațiu. Cel de-al doilea era condus de un personaj revenit, de asemenea, din străinătate, Radu Câmpeanu.

    Manipularea unei națiuni: controlul mass-media, violența organizată, campaniile de dezinformare, folosirea serviciilor secrete, mineriadele

    Prima mineriadă a avut loc în 28-29 ianuarie 1990. A fost o contramanifestație la un miting al partidelor de opoziție. Muncitorii și minerii au scandat “Moarte intelectualilor!“ și “Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!“

    Împotriva țărăniștilor și a liberalilor, neocomuniștii lui Iliescu, susținuți de Securitatea reînființată sub un alt nume și de agenții Rusiei, au declanșat un război pe viață și pe moarte.

    Timp de 5 luni, până la alegeri, s-au folosit toate mijloacele posibile pentru ca PNȚ și PNL să fie discreditate, infiltrate cu agenți, destructurate și chiar distruse fizic. Singurul post de televiziune din România acelor vremuri, TVR, emitea non-stop propaganda și manipulările FSN.

    Un număr imens de ziare ducea campanii împotriva liberalilor și țărăniștilor, împânzind piața cu dezinformări, editoriale veninoase, acuzații nefondate. Liberalilor și țărăniștilor li se reproșa că “n-ați mâncat salam cu soia” (adică veniseră din exil), că “vreți să ne vindeți țara”, că “ne veți lua pământurile și uzinele ca să le dați înapoi moșierilor și bughezilor” și câte și mai câte altele.

    Când li s-a părut că, în ciuda tuturor pârghiilor folosite, opoziția ar putea să le pună probleme, Iliescu și camarila sa au trecut la diversiuni violente și la reprimarea prin forță.

    S-au organizat mai multe mineriade, ortacii din Valea Jiului fiind aduși, direct din mine, să bată oamenii pe stradă, în București. Minerilor li se spunea, de către foștii secretari de partid deveniți lideri de filiale FSN și de către ofițerii de Securitate în civil, că „la București are loc o lovitură de stat, fasciștii și legionarii vor să preia puterea”.

    Oameni bătuți pe stradă pentru că purtau barbă sau ochelari, iar trecătorilor li se părea că „seamănă a intelectual sau a student”

    Același discurs era ținut și în provincie, acolo unde se inocula o ură viscerală împotriva celor categorisiți “intelectuali”. Se ajunsese până într-acolo încât oameni cu barbă, cu ochelari sau îmbrăcați în blugi să fie bătuți pe stradă, în unele orașe de provincie, pentru că “semănau” a intelectuali sau studenți.

    Sute de mii de români au fugit din România în acele luni îngrozitoare. Iliescu l-a reinstalat în fruntea serviciului de spionaj extern pe generalul Mihai Caraman, singurul român decorat de URSS pentru servicii speciale aduse împotriva NATO și desemnat persona non-grata de aliații occidentali.

    Rezervele financiare ale țării, peste un miliarde de dolari, au fost cheltuite de guvernul provizoriu FSN ca să cumpere electoratul. Iliescu a aruncat aproape la propriu cu bani în cetățenii României, aducând în doar câteva luni țara într-o situație economică foarte dificilă.

    Producția s-a prăbușit, rezervele valutare au fost cheltuite ca să li se dea prime și salarii mai mari angajaților, iar activiștii comuniști și securiștii numiți în fruntea fabricilor au început devalizarea acestora.

    Foarte multe dintre metodele aplicate atunci de regimul comunist deghizat al lui Iliescu – dezinformarea, campaniile de manipulare, ura față de Occident și capitalism, învrăjbirea oamenilor între ei (pensionari contra tineri, bugetari contra angajați la privat, bucureșteni contra provincie etc) – le regăsim între armele folosite de PSD mai ales din 2016 încoace. Inclusiv sloganul “nu ne vindem țara!”, sub care a candidat Iliescu în 1990, reprezintă o temă centrală a propagandei partidului lui Liviu Dragnea.

    Valul uriaș de simpatie față de România a fost risipit de crimele lui Iliescu și ale regimului neocomunist instalat în decembrie 1989

    Învăluită în decembrie 1989 și ianuarie 1990 de un incredibil val de simpatie și solidaritate al lumii întregi, România a ajuns în timp record, sub comanda lui Ion Iliescu, din nou la statutul de paria al comunității internaționale.

    Cei care au trăit acele vremuri își aduc aminte cum în România soseau cantități gigantice de ajutoare donate de cetățenii țărilor vestice și de americani. Ceea ce lipsise decenii întregi se distribuia acum direct din TIR-uri: cafea, ciocolată, haine, pastă de dinți, electrocasnice, chiar și bani.

    Treptat, pe măsură ce vestea despre faptele regimului Iliescu a început să se răspândească, iar imaginile cu oameni bătuți pe străzi și informațiile despre securiștii și activiștii repuși în funcții au făcut înconjurul posturilor TV, acest val de simpatie s-a stins.

    Așa a început democrația românească făcută cu securiști și activiști comuniști: Iliescu – votat de 85% dintre oameni

    Pentru mulți români, momentul decembrie 1989 nu a însemnat, de fapt, decât schimbare numelui de pe pancarte. Dacă pe Ceaușescu erau obligați să-l cânte și să-l aplaude, în schimb pe Iliescu l-au iubit sincer

    Pe 20 mai 1990, în “Duminica Orbului”, readucerea României pe orbita Moscovei a căpătat și acte oficiale. Manipulați, dezbinați și înveninați de o campanie isterică, purtată luni la rândul, românii au votat masiv Iliescu și FSN, care – în ciuda promisiunilor inițiale – se transformase în partid și intrase în alegeri. Agentul Moscovei a primit 85,07% din voturi. Candidatul PNL, Radu Câmpeanu, a primit 10,64%, iar Ion Rațiu, candidatul PNȚ – doar 4,29%.
    În Parlament, FSN (urmașul Partidului Comunist și precursorul PSD-ului de azi) a obținut 67,02% din voturi. UDMR (de asemenea condusă de foști comuniști maghiari) a primit 7,2%, PNL – 7,06%, iar PNȚ – 2,45%.

    S-au prezentat la vot 14.826.616 alegători din totalul de 17.200.722.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

  • Dăncilă zice că Iohannis e „cel mai iresponsabil președinte”, mai rău decât criminalii comuniști Ceaușescu și Iliescu!

    Apărându-și cu dinții funcția de prim-ministru, Viorica Vasilica Dăncilă a avut un discurs mincinos, pe alocuri imbecil. Una dintre afirmațiile sale este demnă de antologia prostiei.

    Dăncilă: „Acest guvern a fost permanent ținta președintelui României, pentru că avem un președinte care întâi de toate e candidatul PNL. Candidatul Iohannis și-a bătut joc de Constituție și de interesele românilor. O luptă oarbă pornită de cel mai iresponsabil președinte, care a uitat de români și de țara lor, și care a început o campanie agresivă”.

    Când îl numește pe Klaus Iohannis „cel mai iresponsabil președinte” al României, e de presupus că Viorica Dăncilă nu știe câți președinți a avut această țară și care au fost aceștia.

    O ajutăm cu această informație utilă.

    România, în diversele ei forme de guvernare, a avut 5 președinți:

    • 1974-1989: Nicolae Ceaușescu
    • 1990-1996: Ion Iliescu
    • 1996-2000: Emil Constantinescu
    • 2000-2004: Ion Iliescu
    • 2004-2014: Traian Băsescu
    • 2014-2019: Klaus Iohannis.

    Așadar, Viorica Dăncilă susține că actualul șef al statului este „mai iresponsabil” decât toți ceilalți președinți, inclusiv decât doi comuniști școliți la Moscova: criminalii Nicolae Ceaușescu și criminalul Ion Iliescu.

    Nicolae Ceaușescu (beneficiarul unui curs intensiv de trei luni la Academia Militară „Mihail Frunze” din capitala Uniunii Sovietice, în 1950) a împușcat mortal un director de bancă, la Slatina, în campania electorală din 1946. A omorât, de asemenea, țărani care se opuneau cooperativizării, în perioada 1955-1961. Ca dictator al României (1965-1989), a condus un sistem care produs victime de genul inginerului Gheorghe Ursu (lichidat pentru „vina” de a ține un jurnal secret) și care a angajat teroriști de talia lui Carlos Șacalul pentru a omorî disidenți din exilul românesc (asasinate, atentatul de la Europa Liberă etc.).

    Ion Iliescu (beneficiarul a 5 ani de studii la Institutul Politehnic din Moscova, în 1950-1955) are pe conștiință crimele din decembrie 1989, precum și pe cele de la mineriadele din 13-15 iunie 1990 și din septembrie 1991. Executant al planului sovietic de capturare a României, Iliescu a coordonat cu cinism represiunea sângeroasă din urmă cu 28-30 de ani.

    Dacă ar ieși din starea de ignoranță și ar cunoaște aceste detalii istorice, l-ar mai numi Vasilica pe Iohannis „cel mai iresponsabil președinte” al României?!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Noaptea marilor vânzări. Mulți PSD-iști au simulat „trădarea” pentru a obține avantaje enorme. Prețul unui vot a ajuns la un milion de euro. Din bani publici!

    * VIDEO. Deputatul Găină, avertizat în stil mafiot de ministrul Daea: „Să nu murdărească mâna nașului! Nu trebuie să-i explic, el trebuie să înțeleagă!”

    * Un senator PMP e adus cu ambulanța pentru a vota moțiunea anti-PSD. Trebuia să fie operat azi, dar pleacă din spital pe propria răspundere

    * Mesajul pușcăriașului Dragnea către PSD-iști, transmis prin lacheul Codrin: „Susțineți Guvernul! Cu toate forțele!”

    * Calculele lui Orban: din cei 237 de semnatari, unul va lipsi „din motive de sănătate”, la doi „mai există dubii”. Concluzia: „trece moțiunea”!

    * Ca să nu pice la moțiunea de cenzură, Dăncilă îl sacrifică pe mutantul Liviu Alexa. Așa a cumpărat două voturi la Cluj, convingându-i pe deputații Horia Nasra și Cornel Itu să revină în PSD

    * Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

    * Pușcărie pentru ministrul care l-a ajutat pe Cumpănașu să fure 1.000.000 de lei! Actorul PSD-ist George Ivașcu e omul Gabrielei Firea

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    * Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

  • Ion Iliescu, mintea de pe urmă şi mesaj anti-Dragnea: „Politicul să reziste autoritarismului!”

    „Cine și-ar fi închipuit atunci că după nici trei decenii România va ajunge să prezideze, practic, Uniunea Europeană pentru șase luni de zile? Este cea mai palpabilă dovadă a succesului Revoluției!

    România s-a schimbat enorm. Și în bine, dar și în rău. Ca orice schimbare, ea are și părți pozitive, dar și părți negative.  Cel mai mare pericol pentru democrație, în România, dar și în Europa, îl reprezintă adâncirea inegalităților economice și sociale. Iar contestarea puterii politice se manifestă  în întreaga Uniune Europeană. Populism, naționalism, extremisme de tot felul, și putere politică incapabilă să-și mai asume responsabilitățile care îi revin, toate astea scot oamenii în stradă.

    Adevăratul omagiu, și manifestarea recunoștinței față de cei care au reușit să ne aducă libertatea după decenii de totalitarisme, este păstrarea democrației și a libertătii. Politicul trebuie să reziste tentației, autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, și dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod  firesc,  putem și trebuie să apărăm ceea ce am câștigat în decembrie 1989, și  în același timp să corectăm ceea ce am făcut greșit, de atunci până acum.”, a scris Ion Iliescu, pe blogul personal, în ziua aniversării a 29 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989.

  • Băsescu, atac la „şoferul lui Cătălin Voicu”: „Mă, nu ţi-e ruşine? Eşti copilul lui Iliescu”

    Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, joi, din plenul Parlamentului, că liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a pomenit de „cel puţin de cinci-şase ori Moscova” în discursul său din timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, deşi este „copilul lui Iliescu”.

    „Apreciez că pentru meseria de şofer al puşcăriaşului Cătălin Voicu merge oarecum discursul, a făcut progrese. Pentru un şofer să poată să vorbească 25 de minute e mare lucru. Pe urmă, a pomenit cel puţin de cinci-şase ori Moscova. Mă, ţie nu ţi-e ruşine? Eşti copilul lui Iliescu. Te-a crescut la Cotroceni!”, a declarat Traian Băsecu, din plenul Parlamentului, după care i-a fost întrerupt microfonul de preşedintele de şedinţă, Florin Iodache.

    Liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae a spus că liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a făcut studiile în Rusia. El a mai spus că recursul compensatoriu a fost iniţiat de Guvernul Cioloş, adăugând că „corupţii nu violează, corupţii nu aşteaptă tinerele la lift.”, relatează