Putin îndreaptă Rusia, prin greșelile pe care le comite, către o revoluție exact așa cum a făcut țarul Nicolae al II-lea în 1917, avertizează Igor Girkin, colonelul FSB care în 2014 a condus forțele separatiste din Donbass în lupta împotriva ucrainenilor. Supranumit și “Strelkov” (“Pușcașul”), ofițerul este un foarte influent blogger pe Telegram, unde face analize pertinente ale situației militare.
Igor Girkin scrie deja de multe luni, cu îngrijorare tot mai mare, că armata Rusiei a ajuns într-un punct din care nu mai are cum să iasă prin război convențional. Este prea slabă ca să lanseze o ofensivă de proporții, așa cum plănuiesc Putin și generalii săi, și în același timp nu-și poate permite să stea în defensivă pentru că raportul de forțe se modifică permament în favoarea Ucrainei.
Cum s-a dezintegrat armata Rusiei în 1917, după răsturnarea țarului, și cum s-a prăbușit țara într-un devastator război civil
În starea în care se află acum forțele rusești, cu moralul la pământ, fără să înțeleagă ce caută în Ucraina și pentru ce sunt trimise să moară acolo, o ofensivă ar fi „o catastrofă militară rapidă”, spune Girkin, care timp de vreo două luni a fost pe frontul din Donbass, în toamna anului trecut. El spune că moralul armatei și ineficiența tacticilor adoptate amintesc de dezastruoasa „Ofensivă Kerenski”, din vara anului 1917.
Ofensiva Kerenski a fost ultima operațiune de anvergură a Rusiei în Primul Război Mondial, soldată cu o catastrofă totală, în urma căreia totul s-a prăbușit. Țarul a aruncat țara în război sperând că o victorie va aplana problemele interne, unde tensiunile se acumulau, dar socotelile au fost greșite. Germanii au administrat lovituri puternice armatelor rusești, unde ofițerii se purtau cu soldații exact cum se întâmplă și acum, cu un dispreț și o violență care generau o ură profundă a trupelor față de comandanți.
Țăranii recrutați din întinsul țării habar n-aveau cine sunt nemții, de ce se luptă cu ei și care sunt obiectivele, ceea ce îi făcea și mai reticenți. Pe fondul înfrângerilor de pe front, al situației interne tot mai grele și al nemulțumirilor crescânde, în februarie 1917 a avut loc revoluția care l-a răsturnat pe țar de la putere. Au urmat două guverne liberale provizorii, asupra cărora s-au intensificat presiunile pentru ieșirea unilaterală din război. Situația a scăpat de sub control și armata Rusiei, unde se interzisese bătaia, iar ofițerii își pierduseră autoritatea, a început să se dezmembreze.
Noul premier Aleksander Kerenski a încercat să răstoarne situația printr-o lovitură decisivă, organizând o ofensivă generală în iulie. Numai că, după 3 zile în care lucrurile păreau să meargă bine, germanii au contraatacat, iar soldații ruși au abandonat lupta în masă. S-a instaurat un haos general, în care soldații transformați în revoluționari își împușcau ori arestau ofițerii, iar trupele părăseau frontul și se îndreptau, înarmate, către interiorul țării. A rezultat o catastrofă, frontul prăbușindu-se. Câteva luni mai târziu, bolșevicii lui Lenin au dat o lovitură de stat și au preluat puterea, ceea ce a declanșat războiul civil.
„Rusia se află în plin zuzzwang: nu se poate sta în apărare, pentru că se înrăutățește rapid poziția strategică a Rusiei, și nu se poate ataca, pentru că se riscă un dezastru militar rapid“
Într-un mesaj postat pe 3 ianuarie, Igor Girkin scrie:
„Deputatul Gurulev vorbește despre viitoarea ofensivă a armatei rusești
(https://voennoedelo.com/posts/id36574-qjhecil0knbfiogdvciv): «Dacă forțele armate rusești se pregătesc pentru o nouă ofensivă, nimeni nu va ști despre ea». Generalul-colonel în retragere Guruliov demonstrează clar nivelul de comportament imbecil al generalilor noștri de vârf, dintre care a făcut parte până recent.
Probabil că generalul a uitat (sau poate nu a știut niciodată) că NATO are un grup spațial mare și o recunoaștere aeriană modernă și eficientă. Apoi, există interceptarea și localizarea radio. Și prezența creierelor în cartierele generale și în centrele analitice (Gurulev nu știe sigur – nu a întâlnit acest lucru în serviciu). Permiteți-mi să vă reamintesc că la atacul forțelor armate ruse de acum un an, inamicul a prezis (și chiar a postat informații în mass-media) în avans și cu o precizie de câteva zile …
Pe unul dintre chat-urile cu circuit închis din care fac eu parte, chiar astăzi a avut loc o discuție despre «ce să facem?». Și acolo, unii oameni sensibili au ajuns la concluzia că, în situația actuală, Rusia se află în plin „zuzzwang”: nu se poate sta în apărare, pentru că se înrăutățește rapid poziția strategică a Rusiei, și nu se poate ataca, pentru că se riscă un dezastru militar rapid – pregătirea de luptă și moralul armatei seamănă foarte mult cu cele ale lui Kerenski în 1917, înainte de ofensiva din iulie.
Ei bine, faptul că Kremlinul va fi de acord cu reformele radicale de personal și cu alte reforme necesare, atâta timp cât situația de pe front este relativ stabilă și există puțin timp pentru a le pune în aplicare, iese din discuție… nimeni nu mai crede în ea“.
A apărut teama de războiul civil: „Elitele care au dat peste cap războiul extern vor începe un război intern, pentru propria supraviețuire, cu toți ceilalți„
Ulterior, comentând afirmațiile făcute de șeful spionajului ucrainean, generalul Kiril Budanov, care anticipa că loviturile forțelor sale vor viza ținte aflate tot mai în adâncul Rusiei și că va urma o ofensivă majoră în lunile următoare, „Strelkov” a scris că războiul convențional nu mai poate fi câștigat: „Budanov are cu siguranță dreptate. Dacă Kremlinul continuă să «joace războiul» după aceleași reguli după care joacă de 8 ani + un an, banderiștii (aluzie la faptul că autoritățile de la Kiev ar fi naționaliști de tipul lui Bandera, aliatul germanilor în Al Doilea Război Mondial – n. red.), aprovizionați de Occident, se vor pregăti, vor da lovitura și vor face bucăți forțele armate rusești. Cine se îndoiește, să își amintească cum râdeau la declarațiile lui Budanov despre o ofensivă de vară și toamnă a armatei ucrainene, care s-a întâmplat și s-a încheiat cu un final notoriu. Și oricât de mult ai explica impotența conducerii politice a Rusiei prin circumstanțe obiective, acest lucru nu va îmbunătăți lucrurile. Pentru nimeni. Pentru că, în acest scenariu, elitele care au dat peste cap războiul extern vor începe un război intern, pentru propria supraviețuire, cu toți ceilalți, și nu va fi fascismul «deliberat» al italienilor sau chiar al germanilor, ci fascismul meschin și traumatic al gherilelor latino-americane din secolul trecut…“.
„Previziunile mele privind posibilitatea unui succes major al ofensivei forțelor armate ruse în acest moment sunt mai degrabă negative“
Într-un alt comentariu sumbru, Girkin a revenit joi cu o notă de subsol la buletinul de știri de pe front, arătând că nu se așteaptă la nimic bun în perioada următoare.
„(…) Concluzii generale:
Pe front continuă o acalmie generală (cu excepția luptelor din apropiere de Donețk și Bahmut). După succesele din toamnă, armata ucraineană fie s-a „epuizat” parțial (ceea ce este probabil), fie și-a suspendat operațiunile ofensive din alte motive. În perioada noiembrie-decembrie, forțele armate rusești și-au făcut ordine și au acționat în mod activ pentru completarea, construirea și retragerea rezervelor.
Presupun cu prudență că în ianuarie și februarie vom asista la o nouă „bătălie pentru inițiativă”. Este probabil ca una sau cealaltă parte să lanseze o ofensivă cu obiective strategice. Mai probabilă (în acest moment) este o tentativă de ofensivă a forțelor armate ruse, deoarece:
1) prelungirea războiului în general este strategic criminală tocmai pentru Rusia (de fapt și pentru așa-numita Ucraina, dar stăpânilor săi occidentali nu le pasă prea mult de asta);
2) Autoritățile și comandanții militari ruși sunt „sub presiune” pentru a „reabilita înfrângerile”.
În același timp, repet: previziunile mele privind posibilitatea unui succes major al ofensivei forțelor armate ruse în acest moment sunt mai degrabă negative. Cu o astfel de stare a trupelor, a bazei materiale (în special a mijloacelor de comunicare) și (foarte important) a moralului principalului corp de trupe (care nu înțelege pentru ce luptă de fapt și ce „condiții de victorie” trebuie îndeplinite), eu personal categoric că nu aș ataca. Și aș continua (sau mai bine zis aș începe) să fac ordine în armată. Prin acele mijloace care sunt necesare în acest scop, dar care acum nu sunt aplicate „deloc”, sau aproape deloc“.
