Etichetă: Hidroelectrica

  • PSD anunță o lege care să permită funcționarea hidrocentralelor construite ilegal! Firele afacerii duc la șmecherii care le-au făcut în ariile naturale protejate de pe cursul Jiului

    Printre cele mai mari priorități ale PSD, în acest moment, este modificarea legislației astfel încât șmecherii care și-au construit ilegal hidrocentrale în ariile naturale protejate de pe cursul râului Jiu să le poată exploata liniștiți. În loc ca acești indivizi conectați la mafia politică să fie anchetați și condamnați, ei vor fi sprijiniți de PSD tocmai sub pretextul crizei de pe piața energiei!

    Anunțul privind colaborarea dintre PSD și cei care au distrus ariile protejate a fost ambalat frumos, luni, de senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al partidului: „Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate, începând cu economie, sănătate, agricultură şi aşa mai departe. Aceasta este prioritatea noastră şi sigur că sunt şi chestiuni punctuale, specifice. Spre exemplu, ştiu că lucrează în acest moment colegii din Senat la iniţiative legislative care au reieşit ca necesitate din interiorul comisiei de anchetă referitoare la analiza creşterii preţurilor la energie şi gaze. Este vorba despre acele hidrocentrale care nu au aviz astăzi şi, din discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Mediului, ai autorităţilor competente, a reieşit că s-ar putea modifica cadrul legislativ, astfel încât acei 600 de MW care ne-ar fi extrem de necesari în acest moment să poată să fie puşi în funcţiune cât mai repede“.

    Justiția a blocat construcția proiectului de amenajare hidroenergetică pe Jiu. Cu toate acestea, lucrările începute ilegal în 2004 sunt finalizate deja în proporție de 90% și presupun construirea unui baraj și a unei microhidrocentrale la Livezeni precum și două centrale hidroelectrice la Dumitra și Bumbești Jiu.

    Compania Hidroelectrica spune că s-au băgat deja 175 de milioane de euro în aceste lucrări ilegale, făcute în plină arie protejată.

    Constructor este, afirmă G4Media, compania Romelectro, condusă de persoane care-l au în spate de Dan Ioan Popescu, fostul ministru PSD al Industriilor în Guvernul Adrian Năstase (2000-2004). Dan Ioan Popescu este cunoscut drept „inventatorul băieților deștepți din energie”, care au făcut miliarde de euro cumpărând de la stat electricitate sub prețul de producție și vânzând-o la prețul pieței cu profituri gigantice.

    Actualul director al Hidroelectrica este Bogdan Badea, un apropiat al lui Daniel Chițoiu, membru ALDE și fost ministru al Finanțelor în Guvernul Ponta.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Bestia PNL de la Mogoșoaia, către o consilieră USR: „Chiar dacă fac 7-8-10 ani de pușcărie, vă las în căruț cu rotile!”

    * Încă un PNL-ist amenință cu bătaia o USR-istă. „Să facem și la Brașov ca la Mogoșoaia!”, îl îndeamnă un dezvoltator imobiliar

    * Minciuna unui ministru PSD, spulberată de premier. Budăi: „E de acord cu renegocierea”. Ciucă: „Este exclusă orice renegociere a PNRR până în 2023”

    * Milionarul fugar Ioan Neculaie a fost prins în Grecia! El se ascundea, deghizat, cu părul și barba vopsite, întinerit prin operații faciale

    * Cum s-a prăbușit Klaus Iohannis în sondajele privind încrederea românilor. Ce s-a întâmplat de la ultimele alegeri prezidențiale

    * PNL plătește 100.000 de euro pe lună, pentru „propagandă”, firmei unui PSD-ist din rețeaua Ghiță-Vîntu, anti-european, anti-vaccinist și anti-iohannist

    * Cadoul UE pentru România: 47 de miliarde de euro în 15 ani. Am primit 71 de miliarde și am contribuit cu 24

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (77) / Pâinea neagră din cazarmă

    * Fotografia care le dă fiori rușilor. Multe tancuri nu pot fi aruncate în luptă, fiindcă necesită reparații capitale. Iar cele aflate în uz au mari probleme la acoperișul turnului

    * Rafael Nadal încheie glorios Australian Open, întorcând fantastic de la 0-2 la 3-2. O mare lecție dată lui Novak Djokovici

  • „Locotenenții” lui Bogdan Buzăianu, trimiși în judecată pentru delapidare. Chiar și „băiatul deștept” ar fi vizat, într-un alt dosar, pentru 5 infracțiuni

    Foștii șefi ai companiei Energy Holding, firma lui Bogdan Buzăianu – cel mai “șmecher” dintre “băieții deștepți” -, au fost trimiși în judecată, de Parchetul General, sub acuzația de delapidare, anunță G4Media, citând surse judiciare.

    Costin Răducu Alexandrescu, fost administrator al Energy Holding, și Lavinia Țicu, fosta directoare economică a aceleiași firme, sunt vizați pentru scoaterea nejustificată din conturile firmei a sumei de 59.480.839 de lei (peste 12.000.000 de euro).

    Țicu este una și aceeași persoană cu cea care i-a dat lui Radu Budeanu (patronul din acte al publicațiilor Cancan.ro Gandul.ro și ProSport.ro) geanta cu 3,8 milioane de dolari, pentru ca acesta din urmă să i-o “paseze” Elenei Udrea.

    Parchetul General menționează într-un comunicat de presă: “Primul inculpat în calitate de administrator și cea de a doua inculpată în calitate de director economic ai unei societăți comerciale, în perioada 19.08.2009-30.04.2010 au transferat în mod nejustificat, fără contraprestație, suma de 59.480.839 lei către o altă societate comercială, prin semnarea ordinelor de plată care au generat șapte transferuri bancare, prejudiciind prin aceasta societatea pe care o administrau și, implicit, creditorii acesteia“.

    Energy Holding – la fel ca nenumărate alte “businessuri” ale unor “oameni de afaceri” autohtoni – a mers bine cât a avut contractul avantajos cu o firmă de stat. În 2017, după ce înțelegerea prin care Hidroelectrica livra energie sub prețul de producție a fost reziliat, Energy Holding a intrat în insolvență.

    Anul trecut, în iulie, Energy Holding a intrat în faliment.

    Însuși Bogdan Buzăianu ar fi vizat într-un dosar pentru 5 infracțiuni

    La Parchetul General mai există un dosar, care-l vizează chiar pe Bogdan Buzăianu, scrie G4Media.ro. Acesta ar fi vizat pentru 5 infracțiuni: instigare la evaziune fiscală, instigare la stabilirea cu rea-credință de cătr contribuabil a impozitelor, două infracțiuni de instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor.

    Buzăianu a renunțat la cetățenia română în 2008, mutându-se în Elveția. Ascensiunea sa se leagă de perioada Guvernului Adrian Năstase (2000-2004), când ministru al Economiei era chiar nașul lui Buzăianu, Dan Ioan Popescu (celebrul “DIP”).

    Atunci a semnat Energy Holding cu Hidroelectrica un contract fabulos, de aproape 1.000.000.000 de dolari, dar total defavorabil companiei de stat, care era obligată să livreze energie electrică la un preț atât de mic, încât nici măcar costurile de producție nu erau acoperite.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

  • Energy Holding, firma “băiatului deștept” Buzăianu, a intrat în faliment. A fost profitabilă cât a “tras” energie ieftină de la Hidroelectrica

    Energy Holding, firma lui Bogdan Buzăianu, a intrat în faliment după ce judecătorii au respins planul de reorganizare a companiei, scrie jurnalistul Adi Moșoianu pe site-ul Profit.ro. Decizia nu e definitivă și poate fi contestată în apel.

    Compania a devenit celebră, imediat după anul 2000, pentru afacerile colosale cu energie ieftină, sub prețul pieței, luată de la Hidroelectrica.

    Treaba a mers și a fost profitabilă cât a fost la putere „cine trebuie”, apoi, când furnizorul de stat Hidroelectrica a rupt contractele păguboase, Energy Holding a luat-o la vale.

    Bogdan Buzăianu, patronul Energy Holding, și-a început afacerile cu compania de stat Hidroelectrica în 2004, când la putere era PSD, iar ministrul Industriilor – nașul său, Dan Ioan Popescu

    Energy Holding este povestea clasică de succes în România după Revoluție, a celor cu conexiuni în fosta nomenclatură comunistă, devenită apoi FSN/PDSR/PSD. Bogdan Buzăianu, cetățean elvețian și fin al lui Dan Ioan Popescu (ministrul Industriilor din Guvernul Adrian Năstase, 2000-2004), a căpătat, începând cu 2004, contracte uriașe prin care cumpăra energie electrică ieftină de la compania de stat Hidroelectrica.

    Energia era apoi comercializată la prețul pieței. Hidroelectrica vindea în pierdere, acumulând datorii tot mai mari, în timp ce Energy Holding și alte companii asemănătoare, ale “băieților deștepți” cu conexiuni politice, înregistrau un profit colosal.

    Scandalul a izbucnit în 2007, când președintele de atunci al României, Traian Băsescu, l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu – la acea dată premier – că protejează afacerile lui Bogdan Buzăianu.

    În perioada 2006-2012, contractele păguboase cu Energy Holding au adus companiei Hidroelectrica pierderi de 1,4 miliarde de lei, conform administratorului judiciar

    În 2012, Hidroelectrica n-a mai putut rezista pierderilor provocate de firmele-căpușă și a intrat în insolvență, apoi a reziliat contractele păguboase, stârnind o adevărată furturnă din partea celor rămași fără energie ieftină. Energy Holding a dat în judecată compania de stat, solicitând despăgubiri de 250 de milioane de euro pentru rezilierea contractului, dar a pierdut procesele.

    Administratorul judiciar al Hidroelectrica a explicat, la momentul respectiv, că această companie a pierdut, în perioada 2006-2012, 1,4 miliarde de lei din cauza faptului că era obligată să vândă către Energy Holding energie sub costul pieței, dar și din cauza altor clauze dezavantajoase.

    Din momentul rezilierii acestui contract cu Hidroelectrica, Energy Holding a intrat pe pierdere. În luna mai 2017 a cerut, din proprie inițiativă, intrarea în insolvență, pentru a se pune la adăpost de creditori.

    În iulie 2020, tribunalul a declarat falimentul. Dacă apelul va fi respins, acesta este sfârșitul celei mai profitabile dintre afacerile “băieților deștepți” născuți de guvernarea PSD a lui Adrian Năstase, sub bagheta celebrului DIP (Dan Ioan Popescu).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Mogulul Radu Budeanu recunoaște că a intermediat o șpagă de la Buzăianu către Elena Udrea. Dan Andronic are motive să tremure!

    Radu Budeanu, patronul din umbră al unui trust de presă care deține, printre altele, „Cancan”, „Gândul” și „ProSport”, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în afacerea Hidroelectrica. Budeanu a recunoscut în fața procurorilor că i-a dat Elenei Udrea o șpagă de 3,8 milioane de dolari din partea lui Bogdan Buzăianu, în dosarul “băieților deștepți” care cumpărau ieftin energie electrică.

    Budeanu (41 de ani) a recunoscut în scris că a intermediat mita către Elena Udrea, la acea vreme ministul Dezvoltării Regionale și Turismului. În schimb, aceasta i-a promis că va interveni pentru a menține contractele încheiate de firmele lui Buzăianu cu firma de stat Hidroelectrica.

    A recunoscut că a intermediat șpaga dată de Bogdan Buzăianu către Elena Udrea, pentru ca firma “băiatului deștept” să păstreze contractele avantajoase cu Hidroelectrica

    Inițial, Buzăianu i-a promis Elenei Udrea că-i dă 5 milioane de dolari. Ulterior, între noiembrie 2011 și februarie 2012, el i-a livrat, prin intermediari, 3,8 milioane de dolari, scrie în comunicatul DNA.

    Budeanu va scăpa cu doar doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că și-a recunoscut vina și a acceptat să colaboreze cu procurorii. Dar noua situație e o veste proastă pentru Elena Udrea și Dan Andronic, vizați și ei de acest dosar. Elena Udrea este beneficiara șpăgii de la Buzăianu (intermediată de Budeanu), iar Dan Andronic a devenit proprietarul ziarului „Evenimentul zilei”, cumpărat de Buzăianu de la Bobby Păunescu pentru a i-l face cadou Elenei Udrea, care la rândul ei i l-a pasat lui Andronic. Acesta este acuzat de mărturie mincinoasă, întrucât a explicat în mod caraghios, necredibil, influența pe care o avea Elena Udrea în redacția ziarului.

    Dosarul Hidroelectrica datează încă din 2015. DNA l-a acuzat atunci pe Budeanu de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani. A fost pus sub control judiciar pentru cauțiunea de 2 milioane de lei. Budeanu era acuzat că a intermediat mita dată de Bogdan Buzăianu (patronul Energy Holding) către Elena Udrea.

    Bogdan Buzăianu, finul de cununie al lui Dan Ioan Popescu (DIP) – fostul ministru al industriilor din Guvernul Năstase (2000-2004) -, a fost principalul beneficiar al contractelor păguboase care au adus, la un moment dat, Hidrotehnica în insolvență.

    Buzăianu a avut, prin Energy Holding, un contract de un miliard de dolari cu Hidrotehnica, sumă care în 2004 reprezenta 1% din PIB-ul României.

    Dosarul Hidroelectrica a fost clasat anul trecut, după ce Curtea Constituțională a dezincriminat abuzul în serviciu

    Dar acest dosar care viza o fraudă gigantică a fost clasat de DNA pe ascuns în primăvara anului trecut. Procurorii au confirmat pentru G4Media că au clasat dosarul, explicând că s-a ajuns aici în urma deciziei CCR de a dezincrimina abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară.

    CCR a dezincriminat abuzul în serviciu în februarie 2019, ca parte a asaltului generalizat pe care regimul Dragnea PSD l-a dat asupra legislației penale și a justiției în perioada 2017-2019.

    Publicațiile lui Budeanu au susținut-o anul trecut pe Viorica Dăncilă în campania prezidențială. Acum, au primit 530.000 de euro de la Guvernul liberal

    Anul trecut, în publicațiile controlate de Budeanu s-a imprimat o puternică direcție pro-PSD. Viorica Dăncilă a fost susținută în campania electorală pentru prezidențiale, iar personaje precum Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, au beneficiat de o constantă imagine favorabilă. Și Dan Cristian Popescu, viceprimar la Sectorul 2, a intrat în grațiile publicațiilor lui Budeanu.

    Omul de afaceri a cumpărat în primăvara lui 2019 publicațiile „ProSport” și „ProMotor” de la Adrian Sârbu. Șase luni mai târziu, Budeanu a cumpărat și „Gândul”.

    În această primăvară, în cadrul programului de sprijinire a mass-media, Radu Budeanu a primit de la Guvernul Orban cei mai mulți bani din tot online-ul românesc: peste 530.000 de euro pentru patru luni.

    Guvernul a acordat 295.408 euro pentru firma WEB EDITING DEVELOPMENT, care deține „Cancan” și „ProSport”, și alți 236.326 euro pentru firma TITLURI QUALITY SRL, care deține „Gândul”. În total, 531.734 euro.

    Comunicatul DNA în cazul Radu Budeanu

    „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

    În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-și exercite influența în vederea menținerii, în parametrii deja negociați (preț și cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.

    În același context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri.

    În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

    – 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

    Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

    Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”