Etichetă: guvern

  • PSD își scoate sindicatele în stradă. Fără reacție când Dragnea călărea țara, Sanitas pichetează acum Parlamentul, iar polițiștii țipă la Guvern

    PSD apelează la una din “bombele” pe care le are îngropate în societatea românească: scoate din amorțire sindicatele. Fără griji, lipsuri și mustrări de conștiință când Dragnea călărea țara, sindicaliștii descoperă acum, subit, că au tot felul de probleme inacceptabile.

    Reprezentanți ai Sanitas (sindicat care reunește lucrători din sistemul sanitar) pichetează Palatul Parlamentului, izbiți brusc de starea și calitatea actului medical în România. Sindicaliștii cer modificarea proiectului de buget pe 2021 pentru ca salariați din sistem și pacienții să aibă “sănătate de calitate la standarde europene”.

    În Piața Victoriei s-au strâns reprezentanți ai sindicatului polițiștilor – al cărui șef a fost, până în decembrie, actualul deputat PSD Dumitru Coarnă. Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC) din MAI e nemulțumit – evident – de Guvernul Cîțu.

    Fără nicio doleanță timp de 7 ani, între 2012-2019, polițiștii s-au trezit din somn. Deloc deranjați de politizarea și deprofesionalizarea extremă a instituției în regimul PSD, de faptul că au ajuns să fie la cheremul unor baroni analfabeți care le pun șefi corupți și fără scrupule, polițiștii au stat cuminți din2012 până la căderea guvernului Dăncilă.

    Lucrurile s-au schimbat imediat după aceea. Ei spun acum că sunt nemulțumiți de Legea salarizării și de Legea pensiilor militare de stat, iar revolta lor e atât de mare, încât i-au scris chiar o amendă simbolică premierului Cîțu, pentru că ar conduce haotic țara. În mod evident, Dragnea o conducea așa cum trebuie, pe direcție fermă în afara Europei.

    Precedenta acțiune semnificativă a sindicatelor din Poliție trebuie căutată tocmai înainte de venirea PSD la guvernare: se întâmpla pe 24 septembrie 2010, în scandalosul miting de la Cotroceni. La fel ca și acum, atunci era în plină derulare o criză economică nemaipomenită, iar PSD îi punea pe șefii de sindicate să facă proteste împotriva măsurilor care aveau să scoată țara din dezastru.

    Polițiștii instigați de liderii lor de sindicat au rămas de pomină, în 2010, scandându-i președintelui României – în acel moment era Traian Băsescu – “ieși afară, javră ordinară!”. Cazul este unic în istoria acțiunilor de protest ale sindicatelor de poliție din întreaga lume.

    Ieșirea în stradă a sindicatelor teleghidate din umbră de liderii sindicali PSD-iști nu e nici nouă, nici surprinzătoare. Nu mai departe de zilele trecute sindicatul de la Metrou, condus de fostul deputat PSD Ion Rădoi, a reacționat visceral, ca o viperă călcată pe coadă, în ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a intrat în mafia spațiilor comerciale și publicitare din stațiile de metrou.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PSD, partidul ateului Ion Iliescu, pozează în salvatorul Bisericii: „Nu-i vom lăsa să ne distrugă credința!”. BOR reacționează manipulator, prin aliatul Ciolacu, la tăierea banilor pentru construirea de noi biserici

    PSD, partidul ateului Ion Iliescu, pozează în salvatorul Bisericii: „Nu-i vom lăsa să ne distrugă credința!”. BOR reacționează manipulator, prin aliatul Ciolacu, la tăierea banilor pentru construirea de noi biserici

    Marcel Ciolacu, președintele PSD, a reacționat joi violent, cu o manipulare, la vestea că Guvernul, constrâns de criza economică, a redus banii alocați construirii de noi biserici. PSD și Biserica sunt de mulți ani într-o alianță neoficială, dar foarte strânsă și productivă, iar decizia coaliției PNL – USR-PLUS – UDMR de a nu mai aloca sute de milioane de lei pentru construirea de noi biserici în 2021 a declanșat reacția BOR prin vocea partenerilor din PSD.

    Marcel Ciolacu a acuzat că Guvernul ar urmări să lase “în paragină” bisericile. Discursul nu e surprinzător și face trimiteri la propaganda conspiraționistă pe care PSD a promovat-o anul trecut, speculând pandemia. Fostul argat al lui Omar Haissam, ajuns acum liderul PSD, a acuzat joi, pe contul său de Facebook, că în 2020 “nu ne-au lăsat nici măcar să luăm lumină în seara de Paște“, iar acum “vor să lase în paragină sute de lăcașuri de cult”.

    Mesajul lui Ciolacu, ilustrat cu Mănăstirea Voroneț, poartă titlul “Nu-i vom lăsa să ne distrugă credința!” și pare scris de liderul PSD împreună cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și cu Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului: “Anul trecut nu ne-au lăsat nici măcar să luăm lumină în seara de Paște! Ne-au interzis accesul în biserici. Ne-au pus #credința la grea încercare, aruncând asupra românilor un potop de amenzi și învrăjbind tinerii contra bătrânilor.

    Anul acesta continuă atacul la fibra noastră națională. Vor să lase în paragină sute de lăcașuri de cult, multe dintre ele aflate nu doar în patrimoniul național, dar și în patrimoniul universal, prin tăierea cu 90% a investițiilor în conservarea și protejarea acestora!“.

    Coaliția dintre capii ortodoxiei române și PSD este una pe cât de toxică pentru societate, pe atât de profitabilă pentru aceștia. PSD pompează sume colosale în BOR și închide ochii la neregulile comise de Biserică în privința taxelor către stat. E receptiv la presiuni și elimină din școli orele de educație sexuală pentru elevi, simultan cu introducerea cursurilor de religie și alte asemenea măsuri. Acum câțiva ani, PSD a sprijinit Referendumul pentru Familie, inițiat de BOR prin aripa sa civilă, Coaliția pentru Familie.

    La schimb, capii Bisericii se implică în lupta politică. Patriarhul s-a afișat de fiecare dată cu șefii PSD, pe care-i girează astfel. La alegerile prezidențiale din 2014, BOR a emis un comunicat în care sugera că ar fi bine să fie votat candidatul care este ortodox (adică Ponta). Astă-toamnă, Ciolacu a fost invitat de onoare al Patriarhului Daniel la slujba de Sfântul Dumitru. Mai mult decât atât, BOR a atacat violent Guvernul Orban înaintea alegerilor parlamentare.
    În trecut, Biserica l-a decorat pe Dragnea: „Vrednic este!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Vlad Voiculescu, inamicul public numărul 1 al mafiei din Sănătate. După ce l-a atacat furibund, PSD depune moțiune simplă împotriva ministrului

    Vlad Voiculescu, inamicul public numărul 1 al mafiei din Sănătate. După ce l-a atacat furibund, PSD depune moțiune simplă împotriva ministrului

    PSD depune miercuri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Este încununarea unei campanii furibunde, purtată cu toate gurile de foc, atât de PSD – reprezentantul baronilor din sistemul medical –, cât și de televiziunile mogulilor și rețelele de postaci.

    Încă din momentul în care s-a vehiculat numele său pentru acest portofoliu, Vlad Voiculescu a devenit ținta atacurilor dezlănțuite, din toate direcțiile, de mafia din Sănătate. Ministrul USR-PLUS este cel mai periculos pentru oamenii „din sistem” pentru că știe foarte bine ce se întâmplă în interior și pentru că, în același timp, nu e dispus nici la compromisuri, nici la șpăgi.

    Ca urmare, Vlad Voiculescu este o amenințare existențială pentru rețeaua care jefuiește bugetul Sănătății, iar reformele anunțate de el trebuie blocate cu orice chip.

    Ministrul a fost asaltat cu campanii de linșaj mediatic, calomnii și acuzații false încă dinainte de alegeri. Atacurile s-au întețit pe măsură ce se contura posibilitatea ca el să vină în guvern. Ultimul cal de bătaie al social-democraților și al televiziunilor a fost incendiul de la Institutul “Matei Balș”.

    Deși Vlad Voiculescu nu avea atribuții acolo și era venit în funcție de nici o lună, la țintă n-a fost luat Streinu-Cercel, manager al spitalului 19 ani, devenit în decembrie parlamentar PSD, ci noul ministru.

    Ceea ce fascinează, într-un fel, este îndrăzneala celor de la PSD – un partid construit numai pe rețele de influență, criterii clientelare și de rudenie – de a vorbi despre compentență. Moțiunea social-democraților se numește “Incompetența și lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Textul moțiunii va fi discutat în Camera Deputaților săptămâna viitoare.

    Medicul Alexandru Rafila, fiul torționarului securist Alexandru Rafila și desemnat de fostul premier Victor Ponta reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acum ajuns deputat PSD, a acuzat că inacțiunea și incapacitatea de a gestiona pandemia au dominat în această perioadă, și nu acțiunea. Rafila așteaptă ca și parlamentarii coaliției de guvernământ să voteze moțiunea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dan Barna: “Acest Guvern trebuie să compenseze guvernarea violentă anti-economie de piață a PSD din ultimii ani”

    În contextul în care coaliția întâmpină probleme la finalizarea bugetului României pe 2021, iar criza economică e încă departe de final, vicepremierul Dan Barna a mărturisit că noul Guvern are de înfruntat și problemele lăsate în urmă de PSD.

    Barna menționează că mesajele negative transmise de guvernele României au scăzut încrederea investitorilor în țara noastră.

    Oficialul guvernamental a caracterizat în termeni duri prestația PSD: “E nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea, cum să o numesc, violentă anti-economie de piaţă a PSD şi a ultimilor ani, care a dat un mesaj negativ în plan internaţional (…) Această guvernare a coaliţiei actuale care conduce România vine cu un nou punct de vedere, în care parteneriatul cu Bursa de Valori, cu bursele, este o prioritate nu formală, ci foarte concretă“.

    Afirmațile au fost făcute la Conferința aniversară Fondul Proprietatea – 10 ani la bursă.

    „Nu există o variantă de legiferare în care, întorcând angajaţii împotriva angajatorilor, statul împotriva antreprenorilor şi toată lumea împotriva Bursei să poţi să te dezvolţi ca ţară“

    Principala problemă este antagonizarea diferitelor segmente ale societății pentru a fi folosită în scop politic, crede Barna: “Nu există o variantă de legiferare în care, întorcând angajaţii împotriva angajatorilor, statul împotriva antreprenorilor şi toată lumea împotriva Bursei să poţi să te dezvolţi ca ţară. Ceea ce am trăit de 30 de ani, n-a făcut decât să ne ţină pe loc şi acest lucru l-am înţeles foarte clar“.

    Bugetul public este “sub o presiune foarte mare”, vechile slăbiciuni ale economiei românești, generate de guvernările incompetente, fiind mult amplificate de criza provocată de epidemie, spune vicepremierul: „Criza pandemică a pus o presiune foarte mare pe multe zone de economie, iar bugetul României  în momentul de faţă – că lucrăm la buget în aceste săptămâni –  este sub o presiune foarte mare, datorită necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană. Şi din această perspectivă, piaţa de capital poate să fie un instrument şi un partener de care avem atâta nevoie. (…) Lucrez în aceste zile, împreună cu echipa mea şi cu colegii din Guvern, la Planul de Reconstrucţie şi Rezilienţă pe care România îl va propune Comisiei Europene. Vorbim de 30 de miliarde de euro care vor veni în piaţa din România“.

    Culmea e că, în acest moment, cei care au adus România într-o situație îngrozitoare profită de criza provocată tocmai de ei ca să arate cu degetul către Guvernul venit la putere de 3 săptămâni. Prin presa de partid și armatele de postaci, PSD reproșează toate problemele economice, deficitul masiv și incapacitatea aparatului bugetar de a gestiona eficient criza.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Guvernul cedează: polițiștii vor primi sporuri în 2021, deși se anunțase înghețarea veniturilor pentru toți bugetarii

    Cei 76.000 de angajați în Poliție vor primi, începând din luna ianuarie, sporurile de titlu de specialist de clasă, a anunțat luni Lucian Bode, ministrul de Interne. Este o înfrângere a Guvernului, care anunțase la sfârșitul anului trecut că, din cauza crizei economice provocate de pandemie, va îngheța în 2021 salariile bugetarilor.

    Sporul de specialist are 3 trepte: 2,5%, 5% și 7,5% din salariul de bază. Polițiștii au fost printre vârfurile de lance ale categoriilor de bugetari care s-au considerat nedreptățite de faptul că nu le cresc salariile și în acest an.

    Ministrul Bode spune că s-a ajuns la o înțelegere: „Am ajuns la o soluție cu sindicatele încă din decembrie anul trecut, ceea ce înseamnă că acest spor a intrat în plată în ianuarie. Este un spor care exista în legislație, dar nu fusese acordat până acum, și noi am reușit să îl acordăm“.

    Impactul bugetar al acestui spor va fi de 119 milioane de lei în acest an. În acest timp, Guvernul este foarte îngrijorat și afirmă că presiunea bugetară este enormă, România trebuind totuși să se încadreze într-un deficit de maximum 7% din PIB în 2021.

    Președintele Iohannis a avut și el o intervenție în care a făcut apel la rațiune, explicând că nu poate fi vorba despre austeritate, atât timp cât nu se taie pensiile și salariile bugetarilor, dar că trebuie să se înțeleagă că nu sunt bani pentru noi sporuri.

    Sindicatele bugetarilor cer măriri de salarii, deblocarea voucherelor de vacanță și a altor sporuri în condițiile în care, în sectorul privat, încă din luna martie a anului trecut s-au înregistrat concedieri masive și reduceri de venituri la numeroase categorii profesionale. De asemenea, foarte multe afaceri s-au închis.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • De ce-l urăsc PSD-iștii pe Cîțu. “Sunt trei criterii de la care nu abdic: profesioniști, fără penali și fără conflicte de interese“

    Într-un amplu și foarte interesant interviu acordat luni la Europa FM, premierul Florin Cîțu a vorbit despre prioritățile Guvernului în acest an, dar și despre un subiect tabu până acum – criteriile de numire a funcționarilor în posturi de conducere.

    Pentru prima oară, un prim-ministru al României spune răspicat că, la desemnarea secretarilor de stat și a președinților de agenții guvernamentale vor prima criterii de integritate și competență, și nu cele politice.

    Este o ștachetă pe care Cîțu singur și-a înălțat-o foarte sus, pentru că presiunile asupra sa au apărut deja pentru a fi numiți diverși oameni după “rețeta” clasică a partidelor tradiționale. Premierul spune că nu are cum să eficientizeze sistemul dacă nu aduce profesioniști și oameni corecți: “M-am uitat peste costuri, peste modul în care sunt banii administrați în administrația publică, trebuie să facem un sistem public eficient și profesional, nu mai putem să mergem înainte astfel. Și aici va porni – și vreau să fie foarte clar, pornim de la Guvern! – de la oamenii pe care-i numim în Guvern. Și vă spun clar și ferm, secretarii de stat, președinții de agenții, e adevărat, sunt numiri pe care le facem acum și sunt numiri politice, dar în același timp va trebui să fie omul potrivit la locul potrivit, fără penali în funcții publice, fără conflicte de interese și profesioniști. Sunt trei criterii de la care nu abdic atunci când vor fi numiți acești oameni. Este o declarație fermă și un lucru de la care nu dau înapoi. (…) Profesionalism, pentru că vreau acest lucru de la toată administrația publică și dacă vreau de la toată administrația publică, pornim cu Guvernul“.

    De ce e Cîțu marele inamic al PSD și care e motivul pentru care premierul nu-și permite să eșueze

    Această perspectivă enunțată de Cîțu este și unul din motivele pentru care liberalul este inamicul public numărul unu al PSD încă de acum câțiva ani. Cîțu este pur și simplu urât de moarte de toți PSD-iștii.

    În legislatura 2016-2020 le-a stat ca un ghimpe în coastă anunțând, de obicei chiar cu o săptămână-două înainte, planurile de a prăda economia și legile cu dedicație. A fost cel mai dur critic al PSD-iștilor, vorbind permanent despre fărădelegile puse la cale și despre încercarea de a scoate România din UE și NATO.

    Acum, toate gurile de foc ale social-democraților se concentrează pe premier, socotit cel mai mare pericol pentru găștile de interese care parazitează administrația și economia. Zvârcolirile au început din secunda 1 a investirii noului Guvern.

    Mai este un motiv pentru care Florin Cîțu este foarte interesat ca actualul Guvern să performeze. Premierul se conturează ca un pol de putere în PNL. Cariera și credibilitatea sa ulterioare depind în totalitate de rezultatul acestei guvernări. Dacă Guvernul Cîțu reușește și are realizări, atunci și șeful său va căpăta o anvergură cu adevărat națională, putând deveni, eventual, chiar o opțiune pentru prezidențialele din 2024. Dacă eșuează, în schimb, se va alege praful nu doar de cariera politică a lui Cîțu, ci și – foarte probabil – de PNL.

    „Investițiile rămân prioritare. Avem în continuare cheltuielile cu Sănătatea, dar e momentul să începem să facem și reformă”

    Premierul a reafirmat, la Europa FM, ce spusese și Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, cu o săptămână înainte, legat de firmele de stat: “Trebuie să vedem un plan prin care aceste companii pot să arate profit, pentru că, dacă nu arată profit, nu prea văd de ce am băga bani în aceste companii la nesfârșit. (…) Aștept soluții de la miniștrii de resort, care trebuie să vină cu plan de reformă. Și, al treilea lucru pe care l-am cerut, o prioritizare a investițiilor. (…) Nu are sens să începem 1.000 de proiecte și să nu facem niciunul, trebuie să prioritizăm și să începem proiecte pe care să le și terminăm, trebuie să alocăm resurse acolo unde avem cea mai mare probabilitate de a face un proiect, un proiect important pentru România“.

    Prioritățile lui Cîțu sunt relativ simple, investiții masive și reforma administrației: „Nu se schimbă foarte mult de anul trecut, prioritățile rămân aceleași, investițiile, investițiile sunt prioritare. Bineînțeles, în continuare avem cheltuielile pentru Sănătate, pe care trebuie să le facem în contexul acestei pandemii, dar este momentul să începem să facem și reformă“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

    * „Atacurile violente” la adresa lui Ivan Patzaichin au venit de la președintele USR Sulina! Repudiat de partid, acesta și-a dat demisia, dar Patzaichin nu se răzgândește

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

  • Ieșiri grobiene ale lui Yeti Tudose: “Cîțu e o caricatură, e infernul! Ăsta e premier? Familia Adams! Omul e de psihiatrie!“

    Fostul premier Mihai Tudose a dat marți seara, la Antena 3, un recital grotesc de insulte, calomnii și expresii de gang. Ținta atacului golănesc, de șmenar crescut în port, a fost actualul prim-ministru Florin Cîțu – dintre toți liberalii, de departe cel mai urăt și mai temut de PSD-iști. Comportamentul de necrezut al lui Mihai Tudose arată încă o dată, dacă mai era nevoie, calitatea personajelor pe care România a putut să le aibă la conducere în “era Dragnea”.

    Acum prim-vicepreședinte al PSD, după ce în ultimii ani s-a mai perindat pe la Pro România, Mihai Tudose a afirmat că Florin Cîțu va fi demis în următoarele două luni. Această “dezvăluire” a ambalat-o într-o avalanșă de insulte, aluzii și acuzații.

    Spre desfătarea moderatorului, care se bălăcea în troaca verbală pusă pe masă de Tudose, ex-premierul a dat tot ce-a putut.

    • “E o glumă proastă (Cîțu – n. red.), iertați-mă! Este o caricatură, este Infernul. Uitați-vă la ce declarație face el, că o să vaccinăm zilnic peste o sută de mii! Nu-i zice nimeni «Hai, tati, pe mal, că te ia apa?». Ce să comentezi? Ce să faci? Eu am spus, și-mi mențin opinia, omul e de psihiatrie! Aveți impresia că ăsta știe ce are de făcut pe lume? Domnul «MeToo» premier, superb.”
    • „Prima lui ședință, a depus jurământul, s-au dus toți la Guvern. Citesc pe la 12 noaptea că a avut loc o ședință informală. Aoleu, zic! În prima seară trebuia să facă o ședință de Guvern, să facă OUG privind organizarea și funcționarea Guvernului, că s-au schimbat ministere. Ei au stat o săptămână cu miniștri care n-au ministere! Știați asta? Ăsta e premier? Familia Adams! Măcar ăia erau simpatici! (…)”
    • „Ei au mai fost la putere, cei de dreapta la un loc, în 1996-2000. Când au terminat exercițiul puterii nu au mai intrat în Parlament! Cei care erau cap de listă, locomotiva PNȚCD. Acum, locomotiva este PNL. Se va repeta scenariul. În țară avem pandemie, școli închise, inundații, viituri. Marea declarație de astăzi care a fost? Amânăm discuțiile pentru împărțit prefecții și secretarii de stat. Superb! Asta îi preocupa! Guvernarea vrea să aibă bani de ciordeală. Va fi spectacol. Nu e niciun grad de compatibilitate între ei (PNL, USR, PLUS, UDMR – n. red.), nimic. Pasarea responsabilității va fi sport național până în martie. Vor exista fricțiuni în actul guvernamental și noi toți vom deconta asta. Și ei, și președintele care a făcut chestia asta!”

    Momentul istoric al lui Mihai Tudose: vizita premierului japonez l-a prins la sediul PSD, unde se ciomăgea cu Dragnea pe putere. Shinzo Abe n-a fost întâmpinat de nimeni la aeroport, iar la Palatul Victoria i s-a comunicat să nu se ducă, pentru că e închis

    Mihai Tudose, premier al României între 29 iunie 2017 și 16 ianuarie 2018, a fost protagonistul unuia dintre cele mai penibile momente din istoria diplomației românești. În ianuarie 2018, la București a aterizat premierul Japoniei, Shinzo Abe, însoțit de soția sa, Akie, de miniștri și de zeci de oameni de afaceri. Conducerea statului nipon făcea un turneu la cel mai înalt nivel în Europa, iar pentru România era o vizită chiar istorică, pentru că urmau să se discute nu doar relațiile între cele două țări, dar și oportunități de afaceri.

    Dar, la Aeroportul Otopeni, surpriză! Niciun reprezentant al guvernului român nu îi aștepta pe oaspeți. În lipsa oricărui oficial de rang înalt, delegația Japoniei a fost întâmpinată de ambasadorul român la Tokio!

    Premierul Shinzo Abe a vrut să meargă la Palatul Victoria, pentru discuții cu omologul său Mihai Tudose, dar a fost informat să nu se mai ostenească, pentru că acolo nu se afla nimeni. În acest timp, PSD-iștii erau toți câteva sute de metri mai încolo, la sediul partidului de pe Kiseleff, unde se desfășura o luptă crâncenă pentru putere între Tudose și Dragnea.

    Până la urmă, Shinzo Abe s-a mulțumit cu o vizită la Muzeul Satului, apoi delegația Japoniei a plecat exact așa cum venise, nebăgată în seamă de Guvern și șefii celor două camere ale Parlamentului (la acel moment, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cumpănașu a înjurat-o isteric pe mama unei eleve, la RTV: „Marș dracului! Fiica ta va ajunge la școala de corecție!”

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    Guvernul va interveni legislativ pe 15 ianuarie, pentru a anula efectele dezastruoase ale liberalizării haotice a pieței de gaze naturale pentru consumatorii casnici, a anunțat marți Virgil Popescu, ministrul Energiei. Sub conducerea PSD-istului Dumitru Chiriță, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a abandonat, pur și simplu, pregătirile pentru liberalizarea pieței, care era programată pentru 1 ianuarie 2021.

    N-a existat nicio campanie de informare a populației și nu s-au elaborat instrumente pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă despre ce e vorba și să-și aleagă furnizorii.

    Așa s-a ajuns ca milioane de gospodării să nu aibă, la 1 ianuarie, contracte noi semnate cu companii alese în funcție de ofertă. Inclusiv pe site-ul ANRE, unde sunt centralizate, teoretic, toate ofertele, este un haos. Contractele prezentate nu sunt deloc uniforme: unele sunt cu TVA, altele fără, condițiile nu sunt scrise în clar peste tot și destule oferte au clauze ascunse, pe care clienții trebuie să fie bine pregătiți și vigilenți ca să le dibuiască.

    ANRE a “pedepsit” 6 milioane de consumatori casnici ca să favorizeze furnizorii. Oamenii n-au fost informați și ajutați să-și schimbe contractele, apoi li s-au băgat pe gât prețuri mai mari și cu 26%

    Acest haos nemaipomenit a venit în ajutorul companiilor și a “pedepsit” consumatorii. Cei mai mulți au trecut, fără să știe, de la 1 ianuarie 2021, la un contract care se numește “serviciu universal”, cu prețuri care pot fi și cu 26% mai mari.

    Soluția găsită de ANRE la izbucnirea scandalului, după luni în care a fost inactivă, a fost să anunțe că ia în calcul prelungirea perioadei până când clienții pot să-și schimbe contractele. Dar cum restul problemelor nu s-au rezolvat (este același haos și aceeași lipsa de informare ca și până acum), peste 3 luni situația va fi, foarte probabil, aceeași.

    Proiectul de ordin al ANRE ascunde însă un amănunt care miroase tot a înțelegere ocultă cu furnizorii în dauna clienților împinși să devină captivi. Dacă oamenii încheie până la 31 martie un contract pe piața liberă cu același furnizor ca și până acum, firma îi va plăti clientului diferența de preț între facturile din serviciu universal (mai mari) și cele din noul contract pe piața liberă (mai mici). Dacă oamenii se mută însă la alt furnizor cu prețuri mai bune, atunci vechea firmă, de la care pleacă, nu le mai plătește nimic.

    Ministrul Energiei: “Este un abuz de poziție dominantă pe care furnizorii îl folosesc. Asta nu poate să rămână așa“

    Șmecheria a fost sesizată și de ministrul Energiei. Virgil Popescu a garantat că lucrurile nu vor rămâne așa și că pe 15 ianuarie Guvernul va modifica legislația, dacă ANRE nu e capabilă sau nu vrea să fie corectă cu toată lumea.

    Virgil Popescu: “Această trecere automată din piața reglementată în piața serviciului universal nu este o trecere normală. Este un abuz de poziție dominantă pe care furnizorii îl folosesc. Ei au o bază de 6 milioane de clienți reglementați pentru care nu au plătit niciodată. Deci asta este evident, când s-a facut privatizarea, distribuțiile au luat distribuțiile de energie electrică, nu au luat clienții. Automat au preluat această bază de date, au preluat clienții, nu au plătit niciodată pe ei, iar acum îi folosesc ca și monopol. Ori asta nu poate să rămână așa. Nu pot să am eu monopol de 6 milioane de clienți pe care îi gestionez cum vreau și dacă eu mâine spun că trec în regim concurențial îi duc întâi prin serviciul universal care este mai scump: eu îl stabilesc că este mai scump cu 26%, la anumiți furnizori cu 15%, cu 20% la alții și îi las pe acești 6 milioane să opteze într-o lună, două, trei. Oricum este foarte puțin, nu se vor muta. Mă refer la decizia ANRE. Nici o lună, nici două, nici trei nu sunt suficiente. Asta nu este soluție“.

    Urmează modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, spune ministrul.

    “Am avut astăzi o discuție cu ANRE, am avut și cu Consiliul Concurenței. Eu mai las ANRE să se mai gândească, dar am afirmat că după data de 15 ianuarie în Guvern vom acționa și vom modifica Legea energiei electrice și a gazelor naturale, să stabilim clar cum facem această liberalizare, dacă ANRE – care este, conform legii și conform directivelor europene, cel care trebuie să reglementeze această liberalizare – nu poate s-o facă. Eu o să vin cu o propunere foarte clară. Le-am spus-o astăzi celor de la ANRE. Am verificat-o cu Consiliul Concurenței, este perfect concurențială: nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal, care este mai scump. Nu! Le ofer oamenilor să intre direct pe prețul concurențial, cel mai ieftin al furnizorului actual și, dacă nu le convine, se pot schimba, dar nu îi duc în serviciul universal care este cel mai scump. Deci, furnizorii au o bază de date de clienți, știu profilul clientului, știu cât consumă, au ofertele în concurențial care sunt mult mai ieftine decât oferta în serviciul universal“.

    Soluția simplă a Guvernului: cei care nu-și schimbă singuri contractele sunt trecuți din oficiu de furnizorii actuali pe oferta cea mai avantajoasă. Dispare astfel șmecheria “serviciului universal” mai scump cu 26%

    Soluția găsită este, așadar, ca oamenii care nu au putut sau n-au știut ce se întâmplă să nu fie “arși” din start la buzunare cu 26% fiind băgați la cel mai mare tarif, ci să fie trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a firmei cu care au deja contract. Dacă, în viitor, respectivii clienți nu sunt mulțumiți, aceștia se vor putea muta în altă parte. Pare o soluție simplă și logică, dar pe care, din diverse motive, ANRE n-a luat-o în calcul până acum.

    Virgil Popescu: “Astăzi (marți – n. red.) au discutat (cei de la ANRE) că prelungesc până la 31 martie, în aceleași condiții. Noi am spus că, după data de 15 ianuarie, vrem să intervenim legislativ și o să mai avem discuții și cu ANRE, șsi cu Consiliul Concurenței. Dacă ANRE nu face acest lucru – că poate să facă! -, le spunem noi foarte clar tuturor furnizorilor care au baza de date la toți clienții din regim reglementat că prima opțiune a clientului este cel mai mic preț din portofoliul vostru de oferte: asta îl oferiți! Și este cu mult mai mic decât serviciul universal. Și cu ocazia asta se îinchide absolut totul. Nu trebuie să se mai ducă omul să facă coada, să opteze. Poate ANRE să verifice dacă i-a oferit prețul și automat poate să intervină și să penalizeze furnizorul dacă l-a mințit și are altă ofertă care este deja înregistrată acum, că aveți în calculatorul de prețuri al ANRE toate ofertele. Ele au fost notificate către ANRE. Deci nu mai putem vorbi că se poate jongla cu ofertele“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cumpănașu a înjurat-o isteric pe mama unei eleve, la RTV: „Marș dracului! Fiica ta va ajunge la școala de corecție!”

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Guvernul îngheață salariile bugetarilor, sindicatele amenință. La stat, veniturile sunt deja cu 45% mai mari decât în privat

    Furie, proteste și amenințări dinspre sindicate la adresa Guvernului, la nicio săptămână după instalarea sa: cabinetul Cîțu a adoptat miercuri, prin Ordonanță de Urgență, câteva măsuri fiscale de criză, printre care înghețarea salariilor pentru bugetari în 2021.

    Reacțiile au fost foarte dure, numeroase categorii de bugetari anunțând proteste și chiar obstrucții.

    În ultimii ani, numărul angajaților și salariile din sectorul bugetar au crescut galopant. În 2021, acestea vor fi deja, în medie, cu 45% mai mari decât cele din mediul privat. Și în 2020, în plină criză economică și recesiune din cauza pandemiei, salariile bugetarilor din România au continuat să crească în ritm alert.

    Economii de 17,6 miliarde de lei la buget, dar toți bugetarii au sărit în sus

    În 2020, scăderea PIB-ului în România a fost de circa 4,2%, iar deficitul bugetar – de 9%.

    Guvernul Cîțu a anunțat că, prin înghețarea salariilor bugetare din 2021, va face o economie de 17,6 miliarde de lei. Este vizat personalul din administrația locală și centrală, inclusiv demnitarii. Salariile din 2021 vor fi menținute la nivelul celui din decembrie 2020.

    În mediul privat, cel care alimentează, din plusvaloarea creată, și bugetul public din care se plătesc bugetarii, această frânare a creșterii salariilor a fost aplicată încă de astă-primăvară, după apariția crizei Covid. Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, salariul mediu brut la stat a fost, în 2020, de 6.836 de lei, în timp ce la privat a fost de 4.715 lei. Așadar, angajații la stat au avut, în medie, venituri lunare cu 45% mai mari decât ale celor din privat.

    Diferența provine de la sursa banilor. La privat, companiile depind 100% de profitabilitate și performanță, iar orice criză le afectează direct. La stat, banii provin de la buget și nu sunt legați de performanță, profitabilitate sau competență. Veniturile la stat cresc odată cu vechimea în muncă, potrivit Legii Salarizării Unitare.

    Sindicaliștii din Poliție și grefierii din tribunale au anunțat deja, joi, că vor ieși în stradă pentru a protesta împotriva înghețării salariilor. Sindicaliștii din Poliție vor protesta în fața Ministerului de Interne și a prefecturilor începând cu ora 10.

    Și primarii din România, în frunte cu Emil Boc, au atacat Guvernul, furioși că s-a amânat cu un an intrarea în vigoare a legii care le dă pensii speciale.

    Sindicatele din învățământ și sănătate anunță, de asemenea, proteste la începutul anului viitor.

    În România, numărul bugetarilor din administrație, învățământ și sănătate este de 1,23 milioane la o populație oficială de circa 19,4 milioane de locuitori (în realitate, experții spun că în țară s-ar mai afla cel mult 16 milioane). În 1989, la o populație de peste 23 de milioane de locuitori și fără posibilitățile de digitalizare, informatizare și automatizare existente azi, România avea doar 600.000 de persoane angajate în administrație, sănătătate și învățământ.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Generalul Ciucă redevine favorit la funcția de premier după blocajul negocierilor PNL – USR-PLUS. E varianta preferată de Iohannis

    Varianta desemnării de către președintele Klaus Iohannis a generalului Nicolae Ciucă în funcția de premier revine în actualitate după ce negocierile dintre PNL și USR-PLUS, purtate sâmbătă și duminică, au eșuat. Potrivit liberalului Ovidiu Raețchi, aceasta ar fi soluția șefului statului, care ar căuta un nume agreat de toate cele trei partide vizate pentru coaliția de guvernare: PNL, USR-PLUS și UDMR.

    Negocierile dintre PNL  și USR-PLUS au eșuat în weekend pentru că șefii celor două formațiuni nu s-au înțeles la împărțirea funcțiilor.

    PNL ar fi vrut și postul de premier, și pe cel de președinte al Camerei Deputaților. Pentru prima funcție era propus Florin Cîțu, pentru cea de-a doua, președintele partidului, Ludovic Orban.

    USR-PLUS nu a fost de acord și a mers pe principiul: “PNL alege primul, are acest drept pentru că a obținut mai multe voturi, dar apoi alegem noi”.

    Lucrurile s-au împotmolit pentru că PNL vrea neapărat postul de premier, dar și Orban vrea să-și păstreze influența prin desemnarea sa ca al treilea om în stat. Dan Barna, co-președinte USR-PLUS, simte pericolul de a fi tras pe linie moartă după rezultatul foarte slab de la alegeri și insistă să-și securizeze, la rându-i, o poziției importantă în stat – președinția Camerei Deputaților.

    Delegațiile s-au despărțit duminică fără niciun acord, astfel că luni vor merge la Cotroceni, pentru a se consulta cu președintele Klaus Iohannis, având fiecare propria propunere de premier. Liberalii vor avansa numele lui Cîțu, iar USR-PLUS – pe cel al lui Cioloș.

    Raețchi: „Ne întoarcem la scenariul Ciucă, pe care nimeni nu îl poate refuza. Pentru că premierul interimar bifeaza toate criteriile: e și un pic liberal, și un pic independent, și un pic tehnocrat“

    În aceste condiții, Klaus Iohannis ar putea să caute o altă persoană, iar generalul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării în ultimul an, premier interimar în ultima săptămână, după demisia lui Orban, și fost comandant al trupelor române în Irak, ar benefica de încrederea sa.

    Interesant ce scrie liberalul Ovidiu Raețchi (deputat în legislatura 2016-2020) pe contul său de Facebook.

    Postarea lui Ovidiu Raețchi

    “Știind că «opțiunea zero» a președintelui Iohannis pentru «Guvernul Vaccinării» a fost senatorul Nicolae Ciucă, desemnat de altfel și premier interimar, USR are o poziție de negociere mai solidă în raport cu PNL în discuțiile despre algoritmul puterii.

    În cazul în care coaliția PNL-USR-UDMR nu-i poate propune președintelui o nominalizare comună de premier, președintele e pus în situația de a găsi varianta care să obțină acordul celor trei partide. Și așa ne întoarcem la scenariul Ciucă, pe care nimeni nu-l poate refuza (și care ar obține chiar și de la opoziție voturi – cum să voteze «patrioții» PSD și «suveraniștii» AUR împotriva unui general care chiar a luptat sub drapel, în Irak?). Pentru că premierul interimar bifeaza toate criteriile: e și un pic liberal, și un pic independent, și un pic tehnocrat.

    Relevante sunt acum calculele USR: crede că va obține mai mult de la Cîțu sau de la Ciucă? Florin Cîțu vine la masa negocierii cu oferta-tip a PNL. Nicolae Ciucă ar putea impune o formulă mai personalizată, bazată pe propriile compatibilități. Teoretic, USR-iștii ar putea obține mai multe breșe, pe ministere disputate politic, în varianta Ciucă. Dar, intuind asta, și Cîțu ar putea ceda în ultima clipă în câteva puncte-cheie.

    E logic, în aceste condiții, ca USR să nu se grăbească. Are mai multe opțiuni, presiunea nu apasă asupra sa, cunoaște cărțile celuilalt jucător și știe că greutatea sa în negociere e mai mare decât cea oferită de scorul electoral.

    În aceste condiții, discuțiile se vor prelungi semnificativ. Iar președintele Iohannis rămâne, în mod evident, principalul jucător – și cel care va impune varianta funcțională finală“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”