Etichetă: Gusa

  • Uriașul aparat mobilizat s-o salveze pe Șoșoacă: RTV, Sputnik, Codrin, Ciuvică, Gușă, Roșca Stănescu, Flavia Groșan, Luju, Stiripesurse, Ortodoxinfo, postacii rușilor și ai AUR

    Încurcătura în care a intrat Diana Șoșoacă după ce a sechestrat o echipă de televiziune de la Rai Uno, iar soțul senatoarei a agresat un polițist și a mușcat o jurnalistă italiană a scos la lumină, printre altele, întreaga rețea care alimentează curentul conspiraționist în țara noastră. Acest moment greu pentru nava-amiral a mișcării așa-zis naționaliste a făcut să lumineze precum licuricii noaptea nodurile pânzei de păianjen care a fost aruncată peste România.

    În cea mai mare parte a timpului, această infrastructură (care promovează personaje ca Șoșoacă, partide precum AUR și tot felul de teorii care mai de care mai trăsnite, de la vaccinurile cu nanocipuri până la piramida energetică de deasupra Sfinxului și de la conspirația mondială până la excepționalismul „Grădinii Maicii Domnului”) se disimulează destul de bine.

    Fiecare acționează pe felia sa, uneori se mimează chiar antagonismul – există postaci care-și încep mesajele cu „știți că mie nu-mi place Șoșoacă, dar…” și site-uri autoproclamate împotriva sistemului, dar pe care îl slujesc subtil, preluându-i mesajele.

    Știripesurse.ro și-a indexat pe Google știrea din ziua audierii lui Silvestru Șoșoacă sub titlul „Soțul Dianei Șoșoacă va fi REȚINUT”. Așa apare în feed pe motorul de căutare. Când accesezi articolul, titlul și tonul se schimbă

    Pe fond, toți trag la aceeași căruță, încercând să sporească haosul, disensiunile din societate, numărul morților, neîncrederea în autorități, refuzul oamenilor de a se vaccina, teoriile conspirației și „soluția” implicită la toate aceste nenorociri – ascensiunea extremiștilor vehement antioccidentali, anti-NATO și anti-UE. Evenimentele care tocmai se petrec în Est ar putea fi o explicație pentru ce se întâmplă de o bună bucată de timp și în România.

    Scandalul „Șoșoacă – Rai Uno” a avut meritul de a scoate la iveală întreaga rețea subterană de influență și propagandă pe care s-a clădit ascensiunea aparent neașteptată a AUR și a unor personaje precum senatoarea conspiraționistă

    Numai că scandalul de vineri, 10 decembrie, a făcut necesară mobilizarea întregii mișcări, pentru că Șoșoacă ar trebui, în mod normal, să fie judecată și condamnată pentru sechestrare de persoane – ceea ce ar zădărnici planul propulsării sale către candidatura la președinție, în 2024.

    S-au activat site-uri și personaje unele previzibile, altele total neașteptate.

    Site-ul conspiraționist Ortodoxinfo.ro, care este însă una din marile surse de fake news și conspirații, mai adaugă una la chimir: Șoșoacă plătește pentru că ar fi spus mari adevăruri

    În ultimele zile am văzut intrate în luptă, printre altele, pentru a o salva pe Șoșoacă, portavocea oficială a Rusiei, site-ul Sputnik, alături de violentul site antijustiție Luju.ro, al lui Savaliuc, publicația Știripesurse.ro a PSD-istului Iosif Buble, precum și conspiraționistul Ortodoxinfo.ro.

    Pretutindeni se strigă, pe un ton mai mult sau mai puțin strident, că senatoarea e nevinovată, victimă a unei uneltiri sau a abuzurilor. Unele publicații online, precum Știripesurse, încearcă să fie abile, manevrând astfel încât titlurile mincinoase și manipulatoare să apară doar la căutarea Google, pentru că pe site știrile sunt prezentate pe un ton oarecum neutru. Altele, mai puțin atente la etichetă, dau direct cu măciuca – Ortodoxinfo.ro și Luju.ro.

    Site-ul antijustiție Luju.ro are o serie de articole în care avansează o altă teorie conspiraționistă: Șoșoacă ar fi cerut informații despre efectele și reacțiile secundare ale vaccinurilor – care se pot găsi pe site-urile oficiale ale Guvernului printr-o simplă căutate pe Google. De aceea, pretinde Luju.ro, ar fi fost pusă la cale o înscenare

    La Antena 3 și România TV s-a acționat secvențializat. Mugur Ciuvică a dat tonul în emisiunile televiziunii lui Dan Voiculescu, aruncând tot incidentul în derizoriu. „Investigatorul” de casă al lui Gâdea a subliniat că nu crede ca echipa de la Rai Uno să fi fost ținută 8 ore de polițiști și că era normal ca jurnaliștii să fie căutați „măcar un pic” de arme și droguri. Victor Ciutacu a chemat-o de-a dreptul în emisiune la România TV pe Șoșoacă după ce aceasta țipase ca la ușa cortului la reporterii televiziunii luni, numindu-i oamenii serviciilor.

    Dintre cele două televiziuni de propagandă ale PSD, cea mai activă pro-Șoșoacă e RTV. Cu excepția câtorva voci „uitate în tranșee”, Antena 3 a luat distanță de senatoare, pe care acum câteva luni o promova insistent și cu nerușinare.

    România TV, acuzată luni de Șoșoacă de faptul că ar fi o televiziune mincinoasă și vândută, plină de oamenii serviciilor, a chemat-o a doua zi să-și continue delirul la emisiunea lui Ciutacu, în prime-time. N-a lipsit nici Gușă

    Cum au ajuns Gușă, Roșca Stănescu și Codrin Ștefănescu să o apere pe Șoșoacă alături de jurnaliști „naționaliști” care pretind că luptă tocmai împotriva vechii clase politice. Și toți să invoce conspirații ale serviciilor secrete occidentale

    S-au petrecut și tot felul de contorsiuni.

    Cozmin Gușă, fost director la Realitatea TV, a intrat în direct la România TV – post pe care l-a făcut albie de porci ani în șir – pentru a susține teza că Șoșoacă e victima unei agresiuni și a unui complot.

    Sorin Roșca Stănescu își începe pastila pe YouTube cu „ăștia au mers atât de departe încât i-au inventat doamnei Șoșoacă un caz penal”

    Sorin Roșca Stănescu – unul din cei despre care Șoșoacă tot spune că au furat țara – și-a înregistrat un mesaj de susținere, acuzând că senatoarei i s-a fabricat un dosar penal.

    Alt individ împotriva căruia Șoșoacă le povestește românilor că luptă, Codrin Ștefănescu, s-a grăbit și el să-și arate susținerea publică pe Facebook pentru conspiraționistă și indignarea pentru „slugărnicia” Guvernului.

    Și Codrin Ștefănescu, exponent de frunte al clasei politice compromise împotriva căreia pretinde că luptă Șoșoacă, dă la o parte spoiala și face front comun cu aceasta

    Nu putea lipsi, bineînțeles, și tulburea Flavia Groșan, eroina Antenei 3 de astă-iarnă, care-și continuă delirul pe contul ei de Facebook, în aplauzele frenetice a mii de fani. Și Groșan îi aduce un omagiu Șoșoacăi, afirmând că Lucia Goracci n-ar fi, de fapt, jurnalistă.

    Mihai Șomănescu, fost jurnalist la conspiraționistul Activenews.ro și care și-a făcut propriul site, descoperă și el tocmai ce susține Șoșoacă, faptul că întreaga poveste ar fi opera serviciilor secrete străine. Argument: Lucia Goracci a fost și corespondent de război, iar Șomăescu știe, din sursă sigură, că absolut toți ziariștii care merg pe teatrele de operațiuni sunt oamenii serviciilor.

    Din peisaj nu lipsește nici Flavia Groșan, dubioasa promovată ca doctor-minune de Antena 3 astă-primăvară, în campania prin care televiziunea lui Dan Voiculescu submina campania de vaccinare

    Lista poate continua multă vreme. Trebuie adăugat aici imensul „ventilator” cu mii de postaci și „microinfluenceri” care preia și difuzează în masă, neostenit, versiunea conform căreia Șoșoacă este o victimă și nu agresoarea care a luat-o razna când i s-a spus că pandemia chiar există.

    În final, întregul scandal Șoșoacă-Rai Uno n-a făcut să devoaleze giganticul aparat de propagandă și manipulare pe care s-a sprijinit ascensiunea aparent din neant a AUR și a unor personaje toxice precum senatoarea conspiraționistă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Trecutul penal al șefului CSM (care l-a exclus din magistratură pe Danileț) și al tatălui său, primar la Govora

    * Rusia își anunță oficial candidatul la președinția României. Șoșoacă la Sputnik: „Voi candida din partea poporului român. Câștig precum Iliescu în ’90”

    * „Deși eram în România, m-am simțit ca-n Siria. Soțul senatoarei i-a spus traducătoarei: «Vă arunc pe fereastră!»” Noi detalii despre scandalul Șoșoacă – Rai Uno

    * Comisia Europeană urmărește „cu atenție și îngrijorare” deriva statului de drept din România, în regimul Iohannis-PSD

    * „Asasinii lui Dragnea” se întorc: Florin Roman acuză forțe oculte în spatele „campaniei” care a dus la demascarea sa. Ce spune Tolontan

    * Marele tun: Firea preia la Ministerul Familiei toate casele de cultură și bazele sportive studențești! Ministerul s-a înființat după ce Firea a semnat un protocol cu Dan Voiculescu

    * Păcăleală: cei 1.200 de lei erau, de fapt, 600. S-a modificat ajutorul promis de PSD pensionarilor: cei care au 2.200 de lei nu primesc nimic

    * S-a lansat „Forța Dreptei”, noul partid al lui Ludovic Orban. Sloganul este cel liberal: „Prin noi înșine”

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (27). Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    * Așa arată azi casa unde s-a născut marele Gică Hagi. „Regele” n-a mai fost acolo din 2005. Cine stă acum în ea. Reportaj exclusiv

  • Gușă, Ciutacu și Cristoiu, surse de fake news pentru Sputnik. Cei trei cântă în corul propagandei ruse

    Cozmin Gușă, Victor Ciutacu și Ion Cristoiu au alimentat în ultimele zile teoriile conspirației privind infectarea cântărețului Marcel Pavel cu Covid-19. Teoriile lor au fost preluate de site-urile specializate în fake news, precum Sputnik.md și Ortodoxinfo.ro.

    Conform unor surse din sistemul medical, citate de Newsweek.ro, starea lui Marcel Pavel s-a înrăutățit. Artistul este ajutat să respire cu masca de oxigen și are dureri musculare, din cauza infecției cu Covid-19.

    Cu toate acestea, ignorând toate evidențele medicale, Cozmin Gușă susține, halucinant:

    „Marcel Pavel este victima unui joc subteran și a unei farse. Vedeți cât de isterizați au devenit oamenii, totul exemplificat prin ceea ce i se întâmplă lui Marcel Pavel.

    A avut două teste care au ieșit negative. Nici în acest moment, Marcel Pavel nu are niciun simptom de coronavirus, dar are o dublă pneumonie.

    Se simte foarte prost, dar nu pe motiv de coronavirus. A fost obligat să semneze un act că nu vorbește cu presa.

    El nu are coronavirus, totul e o mascaradă. Nimeni din familia lui nu s-a infectat.

    Oamenii care l-au testat pe Marcel Pavel au fost bucuroși să constate că el nu are coronavirus”.

    E drept că afirmațiile bezmetice ale lui Gușă sunt alimentate chiar de Marcel Pavel, care, după ce le-a mulțumit medicilor pentru profesionalismul cu care l-au îngrijit, a făcut o declarație de om smintit: „Nu susțin că există acest virus ordinar, nu l-am inventat eu, nu eu v-am blocat în case, nu spun că acest nenorocit de Covid-19 există sau nu există. Întrebați-i pe cei care l-au inventat și l-au răspândit pe întreaga planetă!”.

    Vocile de încredere ale mincinoșilor de la Sputnik

    În sprijinul teoriei conspirației pun serios umărul site-urile care care promovează știrile false pe filiera rusă. Iată ce scriu cei de la Sputnik.md, care-l citeză constant pe Victor Ciutacu:

    „Cunoscutul jurnalist și realizator Victor Ciutacu aruncă o adevărată bombă: Marcel Pavel a filmat și la alte două mari televiziuni, dar… despre acelea se tace – deci nu există cazuri de coronavirus? Sau e vorba de o mare făcătură?

    «În săptămâna în care se presupune că a dat coronavirus în stânga și-n dreapta, Marcel Pavel nu a filmat doar în Antena 1, ci și în Pro TV și Kanal D», atrage atenția Ciutacu, care întreabă: «Ăia-s mai rezistenți la Covid sau cele două trusturi încă nu au semnat parteneriatele media cu luptătorii împotriva virusului ucigaș și își țin angajații-n geam, să-i vadă lumea sănătoși?».

    Sigur, aluzia este evidentă, iar Ciutacu nu este singurul care o spune. Recent, analistul Cozmin Gușă a avansat ipoteza unei mari făcături.

    Ce-i, totuși, cu prostia și «maimuțăreala» asta excesivă, clădită pe boala (raportată fals!) și faima unui mare artist român??!»

    Desigur, face parte din «arsenalul» de fapte prin care trebuie să fim convinși că trebuie să prelungim starea de alertă…”.

    În completarea informațiilor absurde, Sputnik.md a preluat și un comentariu al lui Ion Cristoiu, în care „maiestrul” spune că în „cazul Marcel Pavel” este vorba despre „o nouă diversiune pentru relansarea pandemiei”.

    Aceleași informații sunt preluate și de Ortodoxinfo.ro, site închis de mai multe ori de autoritățile române în perioada stării de urgență, pentru răspândirea de informații false, dar redeschis între timp.

    Una dintre știrile fake news pentru care a fost închis Ortodoxinfo.ro a fost cea cu titlul: „Se pregătește omorârea pensionarilor în lagăre”.

    Astăzi, același site scrie: „Matematic vorbind, datele pe care le avem până acum NU demonstrează că există coronavirus în România”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

  • Turcescu în locul lui Rareş Bogdan? Pe unde scoate cămaşa Realitatea TV după pierderea celui mai de succes realizator

    Plecarea realizatorului „Jocuri de putere” din presă lasă un gol imens la Realitatea TV. Rareş Bogdan era „locomotiva” de imagine şi de audienţă a postului TV de ştiri. Nimeni din interior nu-l poate înlocui, în ciuda faptului că la Realitatea TV există încă jurnalişti cu experienţă.

    O soluţie ar putea fi în exterior. Dar şi aici variantele sunt limitate pentru a găsi un moderator de calibrul lui Rareş Bogdan. Există un singur nume care circulă pe culoarele postului TV, fără a fi confirmat oficial de cineva din interior: Robert Turcescu.

    Acesta are profil asemănător cu al lui Rareş Bogdan ca ex-realizator TV „de dreapta”, are mare experienţă în domeniu şi ar putea recupera măcar parţial zestrea pierdută prin plecarea lui Rareş Bogdan.

    Dar Turcescu este din 2016 deputat PMP, are o viaţă mai lejeră decât tensiunea continuă a moderatorului de prime-time şi nici nu a avut o discuţie în acest sens cu cineva din conducerea Realităţii TV.

    „Mărturisesc că îmi lipseşte munca de jurnalist, de moderator în prime-time, este ceea ce am făcut atâta timp cu mare plăcere şi poate chiar aş mai face. Dar nu am discutat cu nimeni de la Realitatea TV despre o propunere privind înlocuirea lui Rareş Bogdan. Sincer, chiar dacă aş fi primit o astfel de propunere nu sunt sigur dacă aş fi fost interesat. Nu că nu mi-ar plăcea, dar sunt multe variabile, necunoscute şi eu am acum o activitate pe care vreau s-o fac bine până la capăt”, a declarat Robert Turcescu pentru ZIARISTII.COM.

    Virajul Realităţii TV: anti-publicul lui Rareş Bogdan

    Cozmin Guşă a anunţat ieri seară că, de luni, mai mulţi moderatori din interiorul postului TV vor încerca să umple golul lăsat de Rareş Bogdan.

    „Pe Rareş Bogdan eu l-am adus de la Cluj, pentru un talk-show de succes. A hotărât să schimbe haina de jurnalist cu cea de politician. A luat o decizie. S-a consultat şi cu mine. O să vorbesc despre dedesubturi mâine seară. Suntem alături de el. Abordarea pe care o s-o avem e că noi îl sprijinim pe el, dar nu PNL. O să schimbăm grila. O să vă întâlniţi cu alţi colegi”, a declarat Cozmin Guşă, recunoscând implicit schimbarea de macaz a televiziunii.

    Rareş Bogdan era cel care ţinea aproape publicul de opoziţie, prin atitudinea sa virulent anti-PSD&ALDE dar şi prin promovarea şi susţinerea opoziţiei, indiferent că era vorba de PNL, USR, PLUS sau PMP.

    Plecarea sa, dublată de atacul constant al lui Guşă&co. la adresa „soroşiştilor”, „neomarxiştilor”, a Facebook şi a Occidentului în general (Octavian Hoandră a spus-o explicit ieri seară, detalii AICI), va face imposibilă menţinerea audienţei în cote rezonabile. Cel mai probabil, Realitatea TV va pierde masiv public în prime-time.

    Un exemplu relevant despre ce ar putea fi Realitatea TV

    De altfel, emisiunea realizată de Cozmin Guşă („România 2019”) în weekend (inclusiv joia, ziua luată emisiunii „Jocuri de Putere”) a înregistrat cele mai mici audienţe dintre toate posturile TV de ştiri exact pe segmentul orar al lui Rareş Bogdan.

    Priviţi graficul alăturat, de exemplu, pe sfertul de oră 22.15-22.30 (emisiunea de joi, 14 februarie), ca să aveţi dimensiunea clară a dezastrului: 5,3 (rating Antena 3), faţă de 0,8 ratingul Realităţii TV! Imensă diferenţă. Faceţi apoi comparaţia cu cifrele de pe TOATE celelalte coloane şi veţi descoperi că Realitatea TV este sub TOATE celelalte posturi TV: România TV, Antena 3, B1 şi Digi 24.

    Notă: cifrele de mai sus sunt pe publicul urban. Pe cel naţional, prăbuşirea e şi mai evidentă.

    Concluzie: vin vremuri şi mai grele pentru Realitatea TV. Ca audienţă. Ca linişte în raport cu puterea PSD-ALDE, ar putea fi chiar mai bine decât înainte.

  • O nouă mizerie marca Guşă la Realitatea TV: Cioloş s-a „întâlnit” cu Coldea la Viena. Falsuri grosolane

    Cozmin Guşă nu renunţă la misiunea anti-Cioloş. De când a pus mâna pe Realitatea TV, tot are „boală” pe fostul premier tehnocrat şi actual lider al noului partid politic PLUS. Nu-i trece. Periodic, pe ecranul televiziunii de ştiri în care mai ţine steagul sus Rareş Bogdan rulează câte o „ştire” despre ce rău e politicianul Dacian Cioloş. Ba că n-a guvernat bine (evident, zero probe, başca paralela pentru publicul altor televiziuni între un an de guvernare şi patru – o gestiune completă a guvernării), ba că e de stânga (ca şi când ar fi cataclism planetar, nu o simplă orientare politică), ba că e „acuzat” (prin invitaţi simpatici „Ciumei Roşii”) că este susţinut de Soros.

    Ultima mizerie: „Cioloş s-a întâlnit la Viena cu Coldea”. Aşa sună ultima „ştire” anti-Cioloş care a rulat ieri sistematic pe Realitatea TV, ca la comanda lui Dragnea. „Ştire” în ghilimele, desigur, pentru că o ştire trebuie mai întâi verificată ca să fie ştire fără ghilimele. Iar „verificarea” în ce-a constat? Într-un copy-paste după o şi mai mare mizerie de presă, marca Antena 3, publicată de un site din Cluj aflat pe lista scurtă a clienților din presă ai lui Dragnea-PSD. Iată marea „dezvăluire” (aflată în mare suferință pe linie gramaticală):

    Insa noi vrem sa fim mai tari decat Daniel Dragomir si vom publica astazi (deocamdata) doua poze foarte interesante. Intruna dintre ele, asa cum v-am spus, este pensionarul Coldea in drum spre Viena, iar in cea de a doua este fatada unul local vienez de fite, unde domnul Coldea s-a intretinut, indelung si cordial, cu domnul Dacian Ciolos.

    Sursele noastre ne-au spus ca, la intalnire, au fost flancati si de trei barbati cu zulufi de evrei, dintre care unul semana izbitor cu MIhai Razvan Ungureanu, despre care, va mai dam o bomba: va spunem ca si-a oficializat relatia cu Mossadul. Practic, la acest proiect de a-l face pe Ciolos presedinte, isi dau mainile sclavul americanilor, sclavul serviciilor secrete frantuzesti si sclavul Mossadului.

    Pe lângă faptul că textul de mai sus e scris cu picioarele (acel „întruna”, în loc de „într-una”, e îngrozitor) şi nu foloseşte toate literele limbii române (diacriticele), „ştirea” e o făcătură de tip Daniel Dragomir – ex-SRI-istul cu dosar penal pomenit în articol, de care orice ziarist onest fuge cu viteza luminii, nicidecum nu-l citează la loc de cinste întru spurcarea deontologiei profesionale.

    Şi-atunci pe ce se susţine informaţia atât de mediatizată de Guşă TV? Două poze! Asta-i tot. Una pe care o ştim de când lumea, cu Coldea într-un avion (nici nu ştii dacă zboară undeva sau stă în vreun garaj al SRI, ori dacă e făcută recent sau în mileniul trecut, aceeaşi imagine „tocită” în toate ştirile cu fostul şef din SRI pe vremea lui Băsescu), alta – peretele exterior al unui bar din Viena. Atât! Suficiente „dovezi” pentru publicarea „ştirii” întâlnirii dintre Cioloş şi Coldea. Cine confirmă întâlnirea? Nu tu declaraţii, mărturii, imagini clare, vorbe de la chelneri, însoţitoare de bord, călători din avion, trecători, camere de luat vederi, înregistrări şi alte cele. Nimic-nimic. ZERO confirmări.

    Explicabil, având în vedere autorul: Liviu Alexa, proprietarul „Ziar de Cluj” și NCN TV, care anul trecut a primit 93.000 de euro de la PSD (vezi mai jos lista completă a „ziariştilor” care au încasat sume imense de la gaşca lui Dragnea).