Într-un interviu acordat site-ului Ziaristii.com, procurorul Teodor Niță, care instrumentează cazul celor 16 containere cu deșeuri descărcate în Portul Constanța, spune că România e la un pas de a deveni o adevărată bombă cu ceas: „Cum să dau, Dumnezeule, bidoane cu Permethrin la copii?!”
În Portul Constanța-Sud Agigea a fost făcută, în cursul zilei de joi, o anchetă de proporții. Au participat polițiști de frontieră, lucrători ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea, Direcția de Sănătate Publică și procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În urma raziei inopinate, au fost descoperite 16 containere cu deșeuri descărcate în mod ilegal de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie.
Principalii suspecți ai acestei afaceri murdare sunt doi români, cu vârste de 36 și 33 de ani, și un cetățean britanic de 34 de ani. În documente, gunoaiele transportate de ei erau trecute ca obiecte de uz casnic de mâna a doua. Cazul a fost preluat spre instrumentare de procurorul Teodor Niță.
Unele dintre dezvăluirile acestuia, făcute pentru Ziaristii.com, șochează. „Erau funcționari ai statului care spuneau: «N-are etichetă. Nu putem spune că e gunoi». Dar nu vezi că e gunoi?! Era un gunoi groaznic. Când am desfăcut o pungă, au curs câțiva litri de chestie galbenă urât mirositoare. Ce-o fi fost aia, ce-am respirat pe-acolo – numai Dumnezeu știe”.
„Avem cel mai prost ciment din Europa. Dacă nu ai filtru și răcitor, gazele se recombină și plouă peste oameni cu dioxid și furan”
Reporter: Domnule procuror, anchetați cazul revoltător din Portul Constanța, unde au fost depistate containere cu gunoaie transportate ilegal din Marea Britanie pentru a fi îngropate sau reciclate în România. Chiar așa am ajuns, țară membră a UE și NATO, să fim groapa de gunoi a Europei?
Teodor Niță: Oamenii găsesc diferite tehnici, sunt inventivi. Ar trebui să facem și noi ceva.
– Ce domeniu de activitate avea acea societate din București care e implicată în aceste ilegalități?
– Despre cazul concret, nu pot vorbi. N-am cum. Am niște obligații de rezervă. E problemă de principiu. Dar pot să vă spun că nu aici este problema. Dumneavoastră vorbiți despre vârful aisbergului. Eu vorbesc de ceea ce e sub apă.
– De ce se aduc deșeurile atât de simplu la noi în țară?
– Factorii sunt multipli. S-o luăm cu începutul. În 2018, în noiembrie, a fost a opta rundă de evaluare a României de către experții Consiliului Europei, care au emis în mai 2019 un set de recomandări adoptate de Consiliul Europei și care trebuiau implementate până acum. Aceste recomandări cuprindeau mențiuni cum să se rezolve această problemă cu transferul ilegal de deșeuri. Nu s-a întâmplat nimic, pentru că sunt următoarele probleme.
Unu: De depozitare. Pe depozitare avem nu prețurile cele mai mici, ci rușinos de cele mai mici din Europa sigur. Nu știu dacă bulgarii ne întrec. Dacă dumneavoastră sunteți om de afaceri și vedeți că aici dați 500 de euro pe tonă, nu trimiteți acolo unde-s 20? Aici e una dintre recomandările Consiliului Europei: să se egalizeze prețurile.
Doi: Trecând peste problemele de lobby, nu le comentez, sunt fabricile de ciment. Avem cel mai prost ciment din Europa. Dar știți de ce? Păi, dacă faci combustibil din gunoaie! Se păstrează în acte combustibilul derivat. Ce este combustibilul derivat? De pildă, ce arunc eu de la birou: pijamale, materiale de plastic, hârtii, coperți de dosare. Se brichetează și le trimit pe unde știu. E OK. Dar dacă trimiți scutece, perfuzii, cutii de bere, nu mai e OK. Și-atunci, botează gunoiul menajer sau de altă natură ca fiind combustibil derivat și-l aduc la noi, pentru că nu realizăm temperatura care trebuie. Noi n-avem laboratoare ca lumea, nu există în autoritatea românească. Laboratoarele sunt ale lor. Atunci analizele ies bune, dar toate fabricile de ciment fie au filtre și nu le folosesc, fie nu au, însă oricum nu au nici răcitoare. Ce înseamnă răcitorul? El nu mai permite gazelor să se recombine în atmosferă. Și dacă nu ai filtru și răcitor, gazele se recombină și plouă peste oameni cu dioxid și furan.
„Ce beton e ăla din ciment de pampers?!”
Teodor Niță: Mulți politicieni români vorbeau despre „Republica Procurorilor”, atunci când au avut loc arestări pe bandă rulantă făcute de DNA, în loc să rezolve probleme extrem de importante, cum ar fi cea a transferului ilegal de deșeuri, care periclitează sănătatea întregii populații.
De patru ani, am decizia de pensie în buzunar. Nu mă stresează povestea asta. Dar mă gândesc la ce rămâne după mine: la copii și la nepoți. Mă stresează chestiunea cu gunoiul. Și vorbesc în cunoștință de cauză, fiindcă am lucrat ca expert timp de patru ani la Consiliul Europei. Am participat la evaluarea pe mediu a unor state precum Polonia, Portugalia, România. Și văd care sunt problemele.
Revin la transportul de gunoi către noi. Îl botez fie drept marfă de mâna a doua, fie combustibil și apoi îl ard. În orice comerț, când vinzi marfa, iei banii. Aici însă este invers. Fabrica de ciment care primește gunoiul ia și bani pentru a-l arde. De ce face asta? Dacă l-ar arde în incineratoare care fac 2.000 de grade temperatură, deci ar arde tot, ar fi prea scump. Așa că fac și ei cum pot: un fel de mămăligă. Este foarte grav. Vă dați seama?! Eu știu ce Dumnezeu de beton e ăla din ciment de pampers?!
Soluțiile există. Eu studiez problema asta de ani de zile.
Altă problemă cuprinsă în recomandarea Consiliului Europei este: „Domnilor, în școlile voastre nu se predă care este problema de mediu”. Și pentru asta există comisari de Gardă de mediu. Or, comisarii Gărzii de mediu, în toate statele prin care am umblat, au primit atribuțiuni specifice lucrătorilor de poliție pe infracțiuni de lege. Consiliul Europei a spus: „Da’ voi de ce nu faceți la fel?”. Nu s-a întâmplat din nou absolut nimic. Mă doare. Dacă nu facem asta, ne pomenim în infringement. Eu nu sunt politician. Doar constat.
Vă dau alt exemplu, care e foarte deranjant. Dacă merg pe interpretarea legii, ar trebui, dacă vine un vapor cu gunoi, să cobor tot ce e în el pe chei, să-l mărunțesc, să-l omogenizez și apoi să fac analize. Păi, de unde atâta putere? În alte state e altceva: poți lua probe de unde vrei, câteva probe reprezentative. Nu întrunesc cerințele, le dai viteză înapoi. La noi e confuză legea. Permite interpretări semantice de genul „care cum îl taie capul”. Când legea e simplă și clară, e eficientă. Erau funcționari ai statului care spuneau: „N-are etichetă. Nu putem spune că e gunoi”. Dar nu vezi că e gunoi?! Era un gunoi groaznic. Când am desfăcut o pungă, au curs câțiva litri de chestie galbenă urât mirositoare. Ce-o fi fost aia, ce-am respirat pe-acolo – numai Dumnezeu știe. Erau bidoane de lapte pentru femei. Aveam documente că au fost ținute 22 de ore în Permethrin. Cum să dau, Dumnezeule, bidoane cu Permethrin la copii?! Și mai spuneau: „Dar n-are etichetă”. Mi s-a făcut rău, ce să zic?
„Documentele au fost semnate de un primar care a murit cu trei luni înainte”
– Ați declarat că, înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, această firmă a mai efectuat transporturi ilegale de deșeuri. E greu de depistat unde au fost depozitate aceste gunoaie? Sau ce s-a făcut cu ele mai exact?
– Nici gând. Nu vorbesc din anchetă. Dar verificăm absolut tot. Nu pot spune nimic legat de costuri, de sume. Dacă am acum un container cu 80% gunoi, sortez 20%, dau la proști la un preț de nimic să mănânce Permethrin și restul îl duc la gropile de gunoi de la noi.
E veche de vreo patru ani, dar vreau s-o spun. A venit un grup de așa-ziși investitori care a făcut documentele din timp, din urmă cu 10 ani. Documentele au fost semnate de un primar care murise cu trei luni înainte. Mă rog, mortul semnează la trei luni după ce a murit. Se spunea acolo că poți duce la Năvodari tot ce e gunoi în industrie. Problema este că acești investitori au primit o autorizație de mediu. La un moment dat, ne-au dat în judecată, iar CEDO a condamnat România. Unde e pericolul uriaș? CEDO ne-a condamnat pentru că acei așa-ziși investitori au folosit documente false, semnate de un primar mort. Aceste documente sunt anulate de Înalta Curte. Dar dacă peste o perioadă de timp CEDO zice să dăm 50 de milioane de euro pentru că „n-ați executat ceea ce am spus noi”?! Chestiunea asta trebuie rezolvată simplu, printr-o procedură emisă de Guvern. Pentru că nu a permis să se ridice la Năvodari un depozit – țineți-vă bine cu inima și respirați! – de 95 de metri altitudine pentru 6.500.000 de tone de deșeuri. Adică, pentru 30 de hectare de gunoi. Un munte de gunoi. Neștiind realitatea, CEDO a dat o condamnare României. Asta înseamnă 600 de tone de deșeuri pe zi. Te sperii! I-am oprit prin activități corespunzătoare. Dar mai departe sunt depășit de situație. Datoria actualului Guvern e să înștiințeze CEDO.
„Dacă vă duceți la Medgidia, veți vedea că livezile din împrejurimile combinatului chimic sunt arse ca la Apocalipsă”
– Ce poate face mai precis Guvernul actual, dacă cel dinaintea lui n-a reușit să realizeze nimic în acest sens?
– Obligă operatorii de ciment să-și instaleze răcitoare. Dacă instalează răcitoare și filtre, aia e! Prevăd gărzi de mediu competente. Îi dau laboratoare, tehnologie, ca să măsoare ei, nu să măsoare operatorul însuși. Să fie ca în Occident.
– E absolut incredibil! Gunoiul din Anglia sau venit din alte părți ajunge în ciment, iar de-acolo în pereții caselor, blocurilor?
– Cine măsoară la noi calitatea betonului făcut din astfel de cimenturi, câtă vreme autoritățile statului nu au laborator? Eu dacă fac trei kile de ciment, consum un kil de motorină, de petrol. Dar dacă vine unul și zice: „Ia tu gunoiul ăsta ca să-l arzi și mai ia și 10 euro!”, nu numai că nu cheltui pe motorină, dar mai și produc și câștig bani. Dacă vă duceți în Medgidia, veți vedea că livezile din împrejurimile combinatului chimic, de ciment, sunt arse ca la Apocalipsă. Mă scuzați că nu pot intra în elemente mai concrete, fiindcă sunt în anchetă.
– Ce pedeapsă riscă proprietarii societății care au adus ilegal deșeuri în România?
– Să vedeți articolul 4 din Legea 101/2011 și 272, 273 Cod vamal și atunci vă lămuriți. Se va verifica absolut tot traseul gunoaielor, inclusiv cel din transporturile precedente de 50 de containere.
Nota redacției: importul de deșeuri pe căi ilegale se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cine este procurorul Teodor Niță
- Absolvent al Facultății de Drept. Numit în funcția de procuror stagiar în primul an de activitate la Procuratura Locală.
- A urmat cursurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, apoi detașat la Procuratura Locală București.
- Prin Decretul din 2007 al Președintelui României, a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. A promovat apoi la Parchetul de le lângă Tribunalul Constanța și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
- A instrumentat dosarul suspectului cercetat pentru că l-ar fi scuipat pe președintele României din acea perioadă, Traian Băsescu.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI: