Etichetă: Grindeanu

  • Sare Firea din schemă? Ciolacu, Grindeanu și Tudose s-au întâlnit cu Robert Negoiță, pe care-l vor înapoi în PSD. Ex-primărița, care-l urăște pe Negoiță, n-a fost chemată

    Sare Firea din schemă? Ciolacu, Grindeanu și Tudose s-au întâlnit cu Robert Negoiță, pe care-l vor înapoi în PSD. Ex-primărița, care-l urăște pe Negoiță, n-a fost chemată

    Un eveniment caracteristic pentru PSD s-a petrecut în weekend, când un site arondat partidului a publicat o fotografie “cu dedicație” pentru Gabriela Firea, senatoarea încă prim-vicepreședinte al partidului. În imagine apar relaxați, la o cafea și o apă plată în jurul unei măsuțe la terasă, liderii Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose alături de “trădătorul” Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

    Din acest peisaj în care se regăsește conducerea executivă a PSD lipsește doar Gabriela Firea. Fosta primăriță a Bucureștiului îl urăște de moarte pe finul Robert Negoiță, acuzându-l că ar fi trădat-o la alegerile de astă-toamnă.

    Negoiță, la rândul său, a ieșit din PSD înaintea alegerilor locale și și-a făcut propriul partid, cu care a candidat la un nou mandat de primar al sectorului (pe care l-a și câștigat). El a acuzat-o pe Firea, în mod repetat, că i-a pus bețe în roate la proiectele pentru sector. Prin mesajele transmise, Negoiță a erodat implicit capitalul electoral al Gabrielei Firea în Sectorul 3.

    Conducerea PSD îl vrea acum înapoi pe Negoiță, dar Firea se împotrivește din toate puterile, în stilul său caracteristic.

    Fotografia cu cei 4 la masă a fost publicată de site-ul Stiripesurse.ro, al lui Iosif Buble, și e foarte ușor de imaginat ce față a făcut Firea când a văzut-o.

    Pentru fosta primăriță, care se visează câștigătoare a alegerilor prezidențiale din 2024, mesajul transmis de colegii din conducere este foarte puternic. Dacă Firea nu are de gând să accepte revenirea lui Negoiță, și acesta a spus răspicat că “e de neconceput să mă întorc într-un PSD cu Gabriela Firea”.

    Această turnură a lucrurilor poate însemna inclusiv marginalizarea fostei știriste a lui Dan Voiculescu. Firea este încă prim-vicepreședinte PSD, dar iată că restul colegilor din conducerea n-o cheamă la discuțiile importante.

    Rămâne de văzut dacă, până în 2024, Firea va mai fi în poziția de a mai pretinde nominalizarea din partea PSD pentru a candida la președinție.

    În cazul în care soția lui Florentin Pandele pierde susținerea partidului, probabil că ambițioasa moldoveancă va merge înainte, dar mizând doar pe mașinăria de propagandă a mentorului și creatorului său politic, Dan Voiculescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Euro-coruptul Adrian Severin cere expulzarea ambasadorului interimar al SUA la București! Rușii de la Sputnik îi livrează „muniție”

    * După Cozmin Gușă, încă un politician militează pe față pentru ieșirea României din UE! A fost parlamentar, e săgeată a propagandei ruse

    * Provocare AUR cu iz rusesc în Transnistria. Zeci de persoane cu tricouri „Votează AUR, alege România!” au încercat să treacă Nistrul, fiind oprite de separatiști

    * O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacanțele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

    * O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

    * Jaf marca Firea: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat de Primărie cu 1.080 euro/mp, a fost concesionat unor „băieți deștepți”, la preț derizoriu, pe 25 de ani!

    * Tragedie epică pentru directorul Ivănescu din Ministerul Tineretului: într-o singură zi, soția i-a murit, iar băiatul s-a spânzurat. Soacra i-a fost răpusă de Covid acum două luni

    * Monstrul din Onești: „Îi promit că tot îl găuresc. Dau drumul la 2-3 grenăzi lângă el. Îi arăt eu cum se moare în moarte crâncenă. Pe comandantul ăsta îl omor, şi pe copiii lui, şi pe nevastă-sa”

    * VIDEO. O idioată a provocat un carambol îngrozitor în Turul Franței. Zeci de cicliști au căzut, patru au abandonat din cauza rănilor grave

    * EURO 2020. Primele calificate în „sferturi”: Danemarca și Italia. Danezii s-au distrat cu galezii, italienii au trecut prin mari emoții în meciul cu Austria

  • DNA: Grindeanu și Burci – rol decisiv în încercarea lui Dragnea de a cumpăra bunăvoința americanilor cu contracte publice în România

    Fostul premier Sorin Grindeanu a avut un rol decisiv în tentativa lui Dragnea de a mitui oficiali americani, oferindu-le contracte pe bani publici în România la schimb cu indulgența SUA la instaurarea regimului autoritar și distrugerea Justiției. Acestea sunt acuzațiile din dosarul penal instrumentat de DNA și care vizează vizita lui Dragnea și Grindeanu în America, în ianuarie 2017, prezentate miercuri seara, la Antena 3.

    Dragnea a fost pus în contact cu lobbiștii americani de către Cristian Burci (proprietarul trustului Adevărul) și de fiul acestuia, Carlo Burci, scriu procurorii DNA. Burci tatăl și fiul urmau să-și tragă comisioane din contracte, după ce acestea s-ar fi semnat.

    Totul urma să treacă, evident, prin pixul lui Grindeanu, abia desemnat premier. Acesta l-a și însoțit, dealtfel, pe Dragnea în America, la investirea lui Trump.

    Burci le-a prezentat americanilor “oportunitățile” apărute după venirea la putere a lui Dragnea

    Conform celor prezentate la Antena 3, afaceristul Burci i-a spus lui Elliot Broidy (apropiat al lui Trump cercetat pentru fapte similare de corupție în Malaesia și grațiat de fostul președinte american exact în ultima zi de mandat) că ar fi o pâine de mâncat în România după venirea lui Dragnea la putere.

    Ar fi apărut “oportunități de dezvoltare” dacă i-ar asigura șefului PSD accesul la ceremonia de investire a lui Trump și la recepția ce a urmat. Burci i-a spus lui Broidy că România trebuie să aloce 2% din PIB pentru înzestrarea armatei și, deci, “e loc” de contracte.

    Exact același tip de “oportunități” a avut Broidy, tot în 2017, în Emiratele Arabe. Acolo, manevrele s-au și concretizat printr-un contract de 600 de milioane de dolari cu guvernul țării respective.

    Procurorii spun că Burci și lobbistul Steve Loglisci au reprezentat, în România, interesele firmei Circinus, unde e implicat Elliott Broidy: „În data de 14 ianuarie 2017, după imprimarea celor trei email-uri primite în seara precedentă de la Steve Loglisci, Carlo Burci și Cristian Burci s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, căruia i-au remis invitația primită de la Elliot Broidy. În cadrul acestei întâlniri, Liviu Dragnea a acceptat să se deplaseze la Ceremonia de Inaugurare a Președintelui SUA, dar a refuzat categoric să fie însoțit de Gabriel Leș – ministrul Apărării și Marian Sima, șeful Informațiilor Militare din MApN“.

    O altă “oportunitate” văzută de grupul organizat era, spune DNA, înființarea unui Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (OSINT), banii urmând să fie plătiți de Armată și Interne.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PSD îi reactivează pe Dâncu, Grindeanu și Firea. Grindeanu: „E nevoie de asumarea eșecului” din epoca Dragnea

    PSD îi reactivează pe Dâncu, Grindeanu și Firea. Grindeanu: „E nevoie de asumarea eșecului” din epoca Dragnea

    Vasile Dâncu, Sorin Grindeanu și Gabriela Firea vor fi reactivați de PSD, cei trei urmând să fie cooptați în echipa președintelui Marcel Ciolacu, conform site-ului Europa Liberă.

    Reorganizarea ar urma să aibă loc pentru a mulțumi toate taberele din partidul-mamut în preajma Congresului. Fostul premier Grindeanu, dat afară din PSD pe vremea lui Dragnea și trecut pe un loc cald de președinte la ANCOM, va fi reprimit și cooptat în conducere. Profesorul Dâncu, și el marginalizat în ultimii ani, ar reveni “la butoane”. Firea pândește de multă vreme apropierea de funcția supremă în partid.

    Grindeanu: “Este nevoie de o radiografie a trecutului apropiat și de asumarea eșecului, de reîntoarcerea la agenda cetățeanului”

    Deși îi este interzis prin natura funcției să facă politică, Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a participat sâmbătă la întâlnirea pe care Marcel Ciolacu, președintele PSD, și secretarul general Paul Stănescu au avut-o cu reprezentanții filialelor din Banat și Transilvania.

    Discuțiile au avut loc la Timișoara, de unde este Grindeanu, iar la întâlnire au venit lideri PSD din județe limitrofe. Fostul premier, schimbat din funcție, marginalizat și dat afară din partid de Dragnea pentru că ezita să intre cu buldozerul în legislația anti-justiție și să reprime violent manifestațiile anticorupție din 2017, și-ar face astfel o revenire triumfală.

    Grindeanu spune pentru Radio Europa Liberă că s-ar întoarce în PSD, pe o funcție de șef, dacă partidul și-ar asuma oficial dezastruoasa traiectorie din epoca Dragnea: „Asta se poate face printr-un Congres, unde nu e foarte importantă partea spumoasă legată de cine iese președinte. Este nevoie de o radiografie a trecutului apropiat și asumarea eșecului, de proiect, viziune și reîntoarcerea la agenda cetățeanului. E foarte important să ai un proiect serios care să poate să readucă electoratul pe care l-am pierdut în ultimii ani”.

    Fostul premier pretinde că nu-l interesează în mod deosebit revenirea la butoane: „Am învățat pe propria piele că funcțiile sunt trecătoare. Nu asta mă interesează pentru a face pasul înapoi în politică. Mă interesează să văd ce nu a funcționat și ne-a dus la rezultatele din 2019, ce avem de făcut în continuare”.

    Ciolacu, fost partener de vânătoare al lui Omar Haissam, acum președinte interimar al PSD, ar fi anunțat că vrea să-i mai aducă în conducerea partidului pe Vasile Dâncu și Gabriela Firea.

    Vasile Dâncu: “eminență cenușie”, influent, subteran, apropiat de gruparea Gabriel Oprea – George Maior – Ioan Rus

    Dâncu are în spate organizațiile din Transilvania, care au votat vineri ca să-l susțină pentru a prelua șefia Consiliului Național.

    Apropiat de Ioan Rus, George Maior și generalul Gabriel Oprea, Dâncu are în PSD o reputație de “eminență cenușie”. Influent în culise, acesta a fost membru fondator al Academiei de Științe ale Securității Naționale, o organizație fondată de Gabriel Oprea și aflată sub coordonarea SRI, Ministerului de Interne și Ministerului Apărării.

    O serie de anchete ale jurnalistei Emilia Șercan au arătat, acum 4 ani, cum prin această organizație “de cumetrie” se coordona o caracatiță care controla statul român. Membrii instituției nu erau academicieni veritabili, dar li se echivalase statutul cu cel de membri ai Academiei Române, iar cei din ASSN primeau de la stat, lunar, o indemnizație de 2.700 de lei.

    “Academia lui Oprea, Maior și Dâncu” împânzise instituțiile statului. Avea oameni în guvern, printre consilierii lui Iohannis, în partidele politice, iar unii membri, doctori cu lucrări plagiate, deveniseră la rândul lor coordonatori de teze de asemenea plagiate.

    Dâncu a fost vicepremier din partea PSD în mandatul guvernului Cioloș, în 2016, și este socotit un personaj cu multe legături subterane și foarte influent în culise.

    În lumea fotbalului este de notorietate că îi asigură “spatele” și imunitatea pentru faptele sale imberbului Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. IRES, institutul de sociologie fondat de Dâncu, dar și firme prietene ale acestuia primesc contracte de la federația de fotbal.

     Ambițioasa Firea: produs al mogulului Voiculescu, vizează un nou mandat de primar al Bucureștiului și șefia PSD

    Gabriela Firea a fost ca un cui în talpa lui Dragnea în perioada 2018-2019. Primărița Bucureștiului, propulsată în politică de patronul său spiritual, mogulul Dan Voiculescu, a înființat în Capitală un model de companii municipale după cel brevetat de soțul său, Florentin Pandele, la Primăria Voluntari.

    Firea, care a proiectat anul trecut venituri ale Primăriei București de 3,25 miliarde lei și a realizat doar 302 milioane (adică 9,4% din suma estimată inițial!), caută să obțină un al doilea mandat de primar și, în paralel, caută să se apropie de șefia PSD.

    Mandatul său la București a fost o calamitate pentru oraș. Capitala s-a cufundat în mizerie, poluare, haos și ineficiență administrativă. Ultima “ispravă”, încercarea de a promova niște Planuri Urbanistice Zonale care să permită construirea de blocuri în Pădurea Băneasa, Parcul Herăstrău și multe alte parcuri, a fost blocată in extremis, în instanță, de organizații ale cetățenilor. Firea are însă un buget uriaș de publicitate pe care-l pompează în diverse instituții media, primind la schimb imagine favorabilă. Organizează foarte multe petreceri și festivaluri gratuite pentru locuitori. Operațiunile de imagine sunt intens promovate pe posturi TV și în publicații unde banii Primăriei ajung sub formă de contracte de publicitate.

    Interesant este că, potrivit unor surse din PSD citate de Radio Europa Liberă, Grindeanu și-a anunțat deja disponibilitatea de a lucra în partid cu Firea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!