Etichetă: Grecia

  • Elena Udrea a cerut instanței s-o lase în libertate ca să poată pleca în Grecia pentru a rămâne din nou gravidă! Data trecută, din Grecia a fugit în Costa Rica, unde a stat 9 luni

    Elena Udrea a cerut instanței de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a judecat ieri solicitarea procurorilor de a fi pusă sub control judiciar, să o lase în deplină libertate, fiindcă intenționează să plece în Grecia pentru a rămâne gravidă, susține surse judiciare citate de Antena 3. Instanța i-a dat satisfacție, respingând acțiunea DNA.

    La solicitarea Elenei Udrea, în dosarul finanțării campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu (din 2009), ședința de judecată a fost secretă.

    Surse judiciare susțin că fostul demnitar le-a spus judecătorilor că se află în plină procedură de a rămâne din nou însărcinată, procedură desfășurată în străintate, la o clinică de specialitate.

    Fosta șefă a Cancelariei Prezidențiale (în primul mandat al lui Traian Băsescu) ar urma să prezinte documente conform cărora urmează un tratatment de fertilizare la o clinică din Grecia. Documentele invocate de Elena Udrea sunt constituite de corespondența sa cu clinica din Grecia.

    Înainte de a intra în sala de judecată, Elena Udrea a declarat, oarecum incoerent: „Cred că trebuie să fie și o chestie de logică. Judecătorii analizează, într-o astfel de situație, persoana inculpată. Cineva care s-a întors de bunăvoie, având trei dosare pe rol, care a venit special să se judece aici, și cu o mulțime de declarații că vreau să îmi cresc copilul în țară, vreau să stea copilul aici, unde este familia lui. Și eu cred că singura șansă să nu fug în lume, cu ani de condamnare după mine, este să stau aici, să mă lupt și să obțin achitările pe care cred că legea mi le îngăduie. Cred că astea trebuie să fie argumentele care trebuie să-i convingă pe judecători”.

    Magistrații Înaltei Curți au judecat joi contestația DNA la neluarea măsurii controlului judiciar, o măsură cerută de procurori după ce Elena Udrea a fost condamnată săptămâna trecută, de Curtea de Apel București, la 8 ani de închisoare. Atunci, Udrea a aruncat blesteme grele asupra judecătoarei Claudia Jderu și a copiilor acesteia (dacă are).

    Înalta Curte a respins definitiv contestația DNA la decizia instanței de a nu o plasa pe Elena Udrea sub control judiciar, așa cum au cerut procurorii. Astfel, Udrea poate părăsi țara oricând, spre Grecia sau cu orice altă destinație.

    DNA a insistat – fără succes – că măsura controlului judiciar era necesară pentru că sunt șanse mari că Udrea să fugă din România, așa cum s-a întâmplat și în octombrie 2018, înainte de pronunțarea din dosarul „Gala Bute”, când fostul ministru a fugit în Costa Rica. De atunci au trecut 2 ani și 5 luni.

    Și atunci, Udrea a folosit același argument: proceduri de fertilizare în Grecia, pentru a rămâne însărcinată. Numai că din Grecia nu s-a întors în România, ci a zburat spre America Centrală, unde a și născut o fetiță.

    Elena Udrea s-a întors în România după un refugiu de 9 luni în Costa Rica (octombrie 2018 – iulie 2019). Ea a revenit în țară doar când a primit asigurări că nu va ajunge după gratii, fiind o beneficiară directă a maltratării legilor justiției de către Liviu Dragnea, Tudorel Toader, PSD, ALDE și Curtea Constituțională.

    Elena Udrea, admiratoarea și votanta Vioricăi Dăncilă, este patroana din umbră a publicației Evenimentul zilei (Evz.ro), folosindu-l ca paravan pe condamnatul penal Dan Andronic (3 ani cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă). Udrea a primit acțiunile la EVZ drept șpagă de la magnatul Bogdan Buzăianu, pentru a-i aproba – ca ministru – prelungirea contractelor cu Hidroelectrica, pentru energie ieftină.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Condițiile pentru turiștii care vor să intre în Grecia în 2021. Certificatul de vaccinare nu va fi obligatoriu

    Grecia a anunțat oficial, prin vocea lui Harry Theoharis, ministrul Turismului, ce condiții vor trebui să îndeplinească în 2021 străinii care vor să intre în țară. Oficialul a dezmințit, pe parcursul declarației date unui post local de radio, că va fi cerut obligatoriu un pașaport de vaccinare. El a menționat, însă, că se va cere ori o dovadă de vaccinare, ori un test negativ la coronavirus.

    Declarația lui Theoharis a venit marți, într-un moment în care deja există discuții în numeroase țări ai căror cetățeni petrec masiv concediile în Grecia. Printre cei interesați de subiect sunt și românii, care merg cu zecile de mii în Grecia în fiecare vară.

    Invitat la postul Thema 104.6FM, Harry Theoharis a spus: “Condiția obligatorie pentru ca cineva să călătorească în țara noastră și să rămână va consta fie într-un test molecular negativ, fie într-un certificat de vaccinare. Practic, cine nu are certificat de vaccinare la intrarea în țară poate prezenta un test negativ PCR”.

    Ministrul a subliniat că hotelurile din Grecia nu au dreptul legal să refuze un turist care nu a fost vaccinat anti-Covid.

    Guvernul de la Atena n-a luat încă nicio decizie privind data de la care se va accepta la granițe și certificatul de vaccinare în locul testului pentru depistarea Covid.

    Anul trecut, intrarea în Grecia a fost un calvar pentru mulți turiști români. În unele zile, coada la vamă a depășit 3 kilometri, iar întârzierea a fost de 3-4 ore.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Premierul Greciei a făcut a doua doză de vaccin… pe jumătate dezbrăcat!

    Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis (52 de ani), a fost vaccinat cu a doua doză Pfizer/BioNTech, luni, la un spital din Atena. Procedura a fost filmată și difuzată live, cu scopul de a-i convinge pe cât mai mulți cetățeni greci să se vaccineze.

    Lui Mitsotakis i-a fost administrată prima doză a vaccinului pe 27 decembrie, în prima zi a campaniei de vaccinare din Uniunea Europeană.

    La distanță de 22 de zile, pe 18 ianuarie, Mitsotakis a primit și a doua doză de vaccin. Premierul grec a fost acompaniat la centrul de vaccinare de epidemiologul Sotiris Tsiodras, unul dintre membrii Comitetului de experți care consiliază Guvernul de la Atena pe probleme de pandemie.

    Mitsotakis a venit echipat cu o cămașă cu mânecă lungă. Pentru a fi vaccinat, el a fost nevoit să se descheie la nasturi, astfel încât a ajuns cu jumătate de bust dezvelit. Imaginile foto și video cu premierul semi-dezbrăcat au devit rapid virale pe internet.

    Autoritățile sanitare din Grecia au început vaccinarea persoanelor de peste 85 de ani în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie. Vaccinarea angajaților din sistemul medical, începută pe 27 decembrie, este încă în desfășurare.

    Pe 27 decembrie, la prima doză de vaccin, Kyriakos Mitzotakis a venit îmbrăcat în tricou, neffind nevoie să-și arate abdomenul

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

  • Mitropolitul Hierotheos, înalt ierarh ortodox din Grecia, s-a vaccinat public anti-Covid. Ce face, în acest timp, Preafericitul Daniel

    Mitropolitul Hierotheos Vlachos de Nafpaktos, înalt ierarh ortodox din Grecia, a dat exemplu personal, vaccinându-se duminică public împotriva Covid-19. El a fost printre primele persoane vaccinate din țară. Prelatul – o personalitate a ortodoxiei, cu numeroase cărți scrise – susține campania de imunizare și a ținut astfel să dea o lovitură conspiraționiștilor – dintre care foarte mulți pretind că sunt credincioși practicanți. Mitropolitul a fost vaccinat la spitalul Evangelismos.

    Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii, Ieronim, a făcut, la rândul său, o declarație publică de susținere a vaccinării, spunând că el însuși ar fi vrut să fie imunizat cât mai repede, printre primii, dar medicii nu i-au permis pentru că luna trecută s-a infectat cu Covid și încă nu e refăcut complet.

    În Grecia, conducătorii țării au fost primii care s-au imunizat, arătând astfel oamenilor că n-au de ce să se teamă. Katerina Sakellaropoulou, președinta țării și șefa Consiliului de Stat, a fost și ea vaccinată la același spital, tot public și tot în cursul zilei de duminică. Imediat după ea, s-a vaccinat și premierul Kyriakos Mitsotakis, la spitalul Attikon. La scurt timp, același lucru s-a întâmplat și cu profesorul Sotiris Tsiodras, doctor în patologie și boli infecțioase și coordonatorul campaniei în Grecia.

    În Bulgaria, episcopul Tihon a fost a doua persoană vaccinată: „Cred că Dumnezeu le-a spus acelor oameni de știință cum să facă vaccinul”

    Gestul mitropolitului Hierotheos Vlachos nu este singular, și alți conducători ai bisericilor dând tonul pentru a-i convinge pe credincioși că teoriile despre diavolul care se ascunde în vaccinuri sunt invenții. În Bulgaria, episcopul Tihon a fost a doua persoană din țară care s-a vaccinat, după ministrul Sănătății. Episcopul Tihon a explicat că, în opinia sa, vaccinul este creat de oameni cu ajutor divin: “Cred nespus în Dumnezeu și cred că Dumnezeu le-a spus acelor oameni de știință care au creat vaccinul cum să facă acest lucru”.

    Papa Francisc, capul catolicismului, a transmis și el, de Crăciun, un mesaj de susținere pentru campania de vaccinare, cerându-le decidenților politici să găsească soluții pentru ca să fie imunizați și cei nevoiași și persoanele din lumea a treia. În mesajul său, Papa Francisc a spus: “Îi rog pe toţi cei implicaţi în companii, în organizaţii internaţionale, să promoveze cooperarea şi nu competiţia şi să caute o soluţie pentru toată lumea, vaccinuri pentru toţi, mai ales pentru cei vulnerabili şi cei care au reală nevoie“.

    În România, patriarhul Daniel tace. A fost scos la înaintare purtătorul de cuvânt, cu un comunicat ambiguu și duplicitar, care le sugerează oamenilor că vaccinul nu e sigur pentru că e „absolut nou” și „descoperit recent”

    În România, BOR are o atitudine ezitantă și chiar duplicitară față de campania de vaccinare. Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe, tace pe această temă.

    Singura luare de poziție oficială de până acum a fost un comunicat destul de ambiguu al purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, preotul Vasile Bunescu. Acesta a rotit meșteșugit cuvintele, folosind câteva expresii favorabile, dar fără să recomande niciun moment credincioșilor vaccinarea. Ba, din contră!

    Pe scurt, punctul de vedere al BOR este că “salută vestea bună” a apariției vaccinului (afirmație strecurată abia în a treia frază din comunicat), dar cu mențiunea imediată că “Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical”. Textul abundă de mici “șopârle” pe care BOR le aruncă pentru a semăna îndoiala și reticența printre oameni. După ce spune că Biserica nu se bagă în chestiuni medicale (deși a făcut-o până acum, prin prelații săi, care au pretins că oamenii nu se pot îmbolnăvi în biserici), Bănescu adaugă că vaccinul e “absolut nou”, “descoperit recent” și că nici specialiștii nu sunt toți de acord în privința sa.

    Pentru BOR, pare să fie mult mai importantă posibilitatea ca oamenii să refuze vaccinul, decât ca aceștia să se imunizeze împotriva bolii. De aceea scurtul comunicat subliniază de două ori că vaccinarea trebuie să aibă caracter voluntar și să nu fie o obligație.

    De la începutul pandemiei, site-urile ortodoxe din România au dus campanii conspiraționiste asidue, fiind printre principalele instrumente de propagare a zvonurilor, minciunilor și panicii în rândurile populației.

    Comunicatul emis de BOR și semnat de preotul Vasile Bănescu pe 18 decembrie

    “Vaccinarea anti-Covid-19, între ezitare şi speranţă

    Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație.

    În legătură cu „caracterul sigur al actului de vaccinare”, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv.

    În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit.

    Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate.

    În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni.

    În acest mod, teama şi ezitarea vor fi învinse de încredere şi speranţă.

    Vasile Bănescu

    Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Sub amenințarea Turciei, Grecia își mărește de 5 ori cheltuielile cu înarmarea! Chiar și așa, grecii alocă de 4 ori mai puțin Apărării decât dictatorul Erdogan

    Ambițiile expansioniste și agresivitatea regimului Erdogan au declanșat în Europa de Sud-Est și în Orientul Apropiat o cursă a înarmărilor fără precedent în ultimii 80 de ani. Pusă sub presiune de Turcia, care violează tratatele internaționale și spațiul maritim elen, Grecia a luat măsura istorică de a-și mări, în 2021, de 5 ori cheltuielile de achiziția de armament.

    Chiar și așa, grecii sunt mult în urma Turciei, principala forță militară din regiune, care deja a agresat militar, direct sau indirect, cei mai mulți dintre vecinii săi: Siria, Irak, Armenia, Libia, Grecia. Reapariția ambițiilor imperialiste otomane sub dictatorul Erdogan pune presiune pe vecini, care caută deopotrivă să își întărească armatele și să obțină sprijinul unor aliați externi. Siria, Armenia și Libia au apelat la Rusia, Grecia mizează pe ajutorul puterilor din Vestul Europei.

    Publicația ekathimerini.com a anunțat că Guvernul de la Atena a majorat suma destinată achiziției de armament la 2,5 miliarde de euro în 2021, față de 500 de milioane de euro în 2020.

    Șansele ca proiectul de buget să treacă de Parlament sunt maxime atât din cauza conjuncturii externe (Turcia lansează permanent provocări în apele teritoriale grecești, unde trimite nave de foraj pentru a prospecta după zăcăminte de gaze), cât și pentru că premierul Kyriakos Mitsotakis are majoritatea în legislativ.

    Grecia intenționează să cumpere urgent 18 avioane de luptă franceze Rafale. Contractul se va semna săptămâna viitoare, la Atena. Franța este un aliat important al Greciei, intrând deja în coliziune cu Turcia de mai multe ori chiar în Mediterana de Est, unde există nave militare franceze.

    Grecii mai vor să cumpere 4 noi fregate, muniții și alte echipamente.

    Distanța până la cheltuielile cu armamentul ale Turciei este însă, deocamdată, foarte mare. Armata turcă este a doua ce mai mare din NATO (după SUA), ca dimensiuni. Bugetul turc al apărării a crescut cu 65% în ultimul deceniu, iar Turcia se numără între primele 15 țări ale lumii la cheltuielile militare, raportat la rata de creștere a bugetului.

    În 2019, Turcia a cheltuit cu armata suma de 19 miliarde de dolari (circa 16,68 miliarde de euro), sumă în creștere cu 24% față de 2018.

    Prin comparație, Grecia a alocat apărării, în 2019, suma de 4,83 miliarde de dolari (4,24 miliarde de euro).

    Pentru a ne face o idee despre dimensiunea acestor cheltuieli, în 2019 SUA a fost pe primul loc în lume la cheltuieli cu armata – 649 de miliarde de dolari. Pe locul doi a fost China – 250 de miliarde de dolari.

    România a alocat armatei, în 2019, suma de 4,22 miliarde euro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tensiune maximă: Erdogan și-a trimis navele de foraj în apele Ciprului. UE somează Turcia să le retragă, dictatorul turc replică dur: “Ne apărăm interesele în Mediterana!”

    Tensiunea în apele Mediteranei de Est continuă să fie la cote maxime. Erdogan a trimis o altă navă turcă de foraj, Yavuz, în apele maritime unei țări membre UE, Cipru, după ce făcuse același lucru cu nava Oruc Reis în apele Greciei.

    Uniunea Europeană i-a cerut dictatorului să dispună retragerea navei Yavuz, care caută zăcăminte de petrol și gaze în apele cipriote, dar Erdogan refuză.

    În urmă cu câteva zile, după eforturi conjugate ale UE și SUA, se reușise evacuarea navei Oruc Reis din apele grecești.

    Franța și-a sporit prezența militară navală în Mediterana de Est

    “Recenta retragere a navei de cercetări seismice Oruc Reis este o etapă importantă care deschide calea spre un dialog semnificativ între Grecia şi Turcia. UE lansează un apel la o decizie similară în ce priveşte Ciprul“, a declarat Peter Stano, un reprezentant al lui Josep Borrell, șeful diplomației UE. În caz contrar, afirmă diplomatul european, „se vor alimenta tensiunile şi lipsa de securitate în Mediterana de Est într-un moment în care este posibilă detensionarea imediată şi reluarea dialogului şi negocierilor, singura cale spre soluţii durabile”.

    Dincolo de limbajul de lemn al diplomației stau faptele. Franța și-a sporit prezența militară navală în Mediterana de Est. Grecia a cumpărat în regim de urgență 18 avioane de vânătoare Rafale de la francezi. Președintele american Donald Trump a purtat lungi conversații cu cei doi aliați din NATO, președintele turc Erdogan și premierul grec Mitsotakis.

    Turcia „e dispusă la negocieri“, dar doar dacă primește zăcămintele din apele teritoriale ale Greciei și Ciprului

    Alternativ cu chemările la negocieri și reținere, există și avertismente. Charles Michel, președintele Consiliului European, a mers la Nicosia, capitala Ciprului, unde a declarat că „trebuie să fim fermi când vine vorba despre a apăra drepturile tuturor statelor membre UE, inclusiv ale Ciprului“.

    Statele membre UE se întâlnesc la Bruxelles, pe 24-25 septembrie, să discute dacă vor impune sancțiuni Turciei.

    Erdogan, care revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi în zone maritime ale Greciei și Ciprului, nu se arată deloc impresionat. Turcia are a doua cea mai mare armată din NATO, după SUA, iar în ultimii ani s-a apropiat de Rusia, de unde a cumpărat sisteme antiaeriene.

    În timpul unei videoconferințe cu cancelarul german Angela Merkel, dictatorul turc n-a ezitat să-i spună direct, acesteia, că Turcia “își va apăra interesele în Marea Mediterană”. Erdogan este tot mai tentat să recurgă la forța armată pentru a smulge Greciei și Ciprului perimetrele cu hidrocarburi la care râvnește.

    Angela Merkel încearcă să medieze între Turcia și Grecia, dar președintele turc, considerând că este avantajat de superioritatea militară a țării sale, este puțin dispus la compromisuri. El i-a atras atenția cancelarei germane că dezacordurile din Mediterana de Est pot fi soluționate prin negocieri doar dacă va fi “echitate” – cu alte cuvinte, Cipru și Grecia să împartă resursele lor naturale cu Turcia. Acest stat „va continua să pună în aplicare o politică decisă şi activă pentru a-şi apăra drepturile”, a avertizat Erdogan.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

  • Agresiunile lui Erdogan redeschid cursa armelor în Balcani. Amenințată cu războiul de Turcia, Grecia se înarmează masiv. Primele cumpărături: 18 avioane de vânătoare Rafale, de la francezi

    Politica agresivă a dictatorului turc Erdogan a redeschis, după mulți ani, cursa înarmărilor în Balcani. Amenințată deschis cu războiul și confruntată cu tot mai multe provocări din partea Turciei, Grecia e nevoită să iasă din politica de austeritate dusă după criza din 2009 și își cheltuiește rezervele valutare pentru a cumpăra urgent armament modern.

    Situația din Mediterana de Est este explozivă, nimeni nu știe ce are de gând Erdogan, așa că Grecia n-are timp de pierdut. Presa elenă a scris luni că Atena achiziționează 18 avioane de vânătoare Rafale, produse de francezii de la Dassault.

    Este vorba de 10 aparate noi, din ultima generație, la care Franța va adăuga alte 8 aparate deja în uz, dintr-o versiune mai veche. Graba e atât de mare, încât s-a discutat ca o altă comandă de 20 de avioane Rafale, făcută de guvernul egiptean, să fie amânată pentru a se da prioritate livrărilor către Grecia amenințată de turci.

    Ministrul grec al finanțelor, Christos Staikouras, a informat că țara sa este pregătită să investească în armament pentru a crește “forța de disuasiune”. Un alt oficial din guvern a menționat că “ne aflăm în discuții cu Franța și nu doar cu Franța pentru a crește potențialul apărării țării noastre”.

    Turcii vor să exploateze economic o zonă care aparține Greciei. Erdogan le-a cerut generalilor să provoace incidente militare cu vecinii și amenință cu războiul

    Turcia, frustrată de faptul că în Mediterana de Est s-au găsit mari zăcăminte de hidrocarburi, dar niciunul nu se află în apele sale, joacă la intimidare pentru a smulge o parte din aceste perimetre de la vecinii Cipru și Grecia. În acest scop, Erdogan a semnat un tratat cu una din taberele care luptă pentru putere în Libia, prin care cele două părți convin să exploateze în comun o porțiune din Mediterana care începe de pe coasta turcă și se termină pe coasta libiană.

    Problema e că respectiva zonă trece de-a dreptul peste mai multe insule grecești.

    În ultimele săptămâni, turcii au căutat să provoace incidente cu grecii. Și-au trimis nave de explorare în zonele pe care le revendică și au intensificat activitatea marinei de război. Uniunea Europeană susține Grecia și Cipru, în timp ce Donald Trump încearcă să medieze conflictul dintre cei doi aliați ai SUA din NATO (Turcia și Grecia).

    În timp ce declară că el vrea aplanarea conflictului și negocieri, Erdogan amenință deschis cu războiul Grecia și Cipru.

    Erdogan are în acest moment la dispoziție a doua cea mai mare armată din NATO, după cea a SUA. Dictatorul le-a cerut generalilor săi să provoace incidente militare cu Grecia, scufundându-le vecinilor o navă de luptă sau o aeronavă, a scris presa germană. Generalii au reușit, până acum, să-i țină piept lui Erdogan, refuzând să execute ordinul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

    * Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

  • Asemănare șocantă între traiectoria lui Erdogan și cea a lui Hitler din 1938-1939. Dictatorul turc amenință Grecia și Cipru cu războiul: “Vor înțelege că Turcia are puterea de a rupe hărțile și documentele impuse”

    Comportamentul lui Recep Tayyip Erdogan, dictatorul Turciei, începe să semene tot mai mult cu cel al lui Adolf Hitler în anii 1938-1939. Retorica noului sultan este amenințătoare la adresa Greciei și Ciprului, de la care Erdogan vrea să smulgă teritorii marine bogate în zăcăminte de hidrocarburi.

    După ce s-au descoperit resurse de gaze naturale și petrol în perimetre din Mediterana de Est aflate în Zona Economică Exclusivă a Greciei și Ciprului, regimul lui Erdogan și-a reamintit, brusc, că Turcia a fost nedreptățită după Primul Război Mondial și că ar fi meritat o altă împărțire a insulelor din această zonă.

    Erdogan, către Cipru și Grecia, care nu vor să renunțe la apele lor teritoriale: „Fie vor înţelege limbajul politicii şi diplomaţiei, fie pe teren, cu experienţe dureroase”

    Dezgropând conflicte vechi de un secol, Turcia a generat incidente atât cu nave franceze, cât și cu Grecia, în ultimele săptămâni, urmărind să acapareze, prin forță și intimidare, zone din apele teritoriale ale statelor vecine. Vizate sunt Grecia și Ciprul.

    „Fie vor înţelege limbajul politicii şi diplomaţiei, fie pe teren, cu experienţe dureroase”, a proclamat sâmbătă președintele turc Erdogan. „Vor înţelege că Turcia are puterea politică, economică şi militară pentru a rupe hărţile şi documentele impuse”, a adăugat acesta, amenințător, menționând că “Turcia este pregătită pentru orice situație și rezultat”.

    Publicația Cumhuriyet a dezvăluit că 40 de tancuri au fost deja multate de la granița cu Siria, din Este, la granița cu Grecia, din Vest.

    În urmă cu o săptămână, ministrul de externe turc a avertizat că eventuala extindere a apelor teritoriale grecești la 22 de kilometri depărtare de granițele insulelor e motiv de război. Grecii au luat această măsură la insulele dinspre Italia și spun că ar putea recurge la aceeași soluție și spre Turcia, în urma manevrelor tot mai agresive ale flotei de război a lui Erdogan.

    Acum câteva zile, presa germană a dezvăluit că dictatorul turc le-a cerut generalilor săi să scufunde o navă de luptă sau să doboare un avion de vânătoare grec, pentru a face o demonstrație de forță. Deocamdată, generalii i-au ținut piept lui Erdogan, reușind să evite escaladarea conflictului.

    Izbitoarele asemănări dintre politica lui Hitler și cea a lui Erdogan

    Situația pe care o trăim azi în Turcia are asemănări izbitoare cu cea a Germaniei lui Hitler în anii premergători războiului.

    – Erdogan a venit la putere pe cale democratică, dar apoi a capturat instituțiile statului. Acum controlează totul cu mână de fier.
    – Hitler a venit și el la putere prin vot democratic, apoi a lichidat opoziția și a capturat toate instituțiile.

    – Erdogan invocă “o nedreptate” petrecută acum 100 de ani, când Turcia, în urma războiului cu Grecia, a semnat un tratat sub presiunea și monitorizarea marilor puteri. Turcii și-au recăpătat teritoriile de pe continent, dar au pierdut aproape toate insulele în fața grecilor.
    – Hitler a invocat, după venirea la putere, în 1933, nedreptățile suferite de Germania în tratatul semnat după Primul Război Mondial. El a reclamat zonele locuite de germani din Cehia, a anexat Austria sub pretextul unirii vorbitorilor de limbă germană, a remilitarizat Renania și a dat ultimatum Lituaniei, pentru a recăpăta un port. În cele din urmă, a somat Polonia să returneze Gdansk și să permită Germaniei construirea unei căi ferate și a unei șosele care să lege teritoriile din Vest cu provincia Prusia Orientală. Polonezii au refuzat să cedeze și așa a izbucnit Al Doilea Război Mondial.

    – Erdogan are un discurs tot mai agresiv, în care își amenință vecinii că, dacă nu cedează de bună-voie prin tratative, vor simți puterea armatei turce.
    – Exact același tip de retorică l-a avut Hitler în 1938-1939. A cerut pe ton ultimativ Cehoslovaciei să cedeze teritoriile locuite de minoritatea germană. Hitler a pretins tot timpul că este omul dialogului și că vrea negocieri, avertizând că, în caz contrar, va fi nevoit să recurgă la forță. Speriați, britanicii și francezii și-au trădat aliații cehoslovaci, cu care aveau tratat prin care se obligau să-i ajute în cazul unui atac. La Munchen, în 1938, Hitler a primit satisfacție, iar Franța și Marea Britanie au obligat Cehoslovacia să cedeze Germaniei teritorii foarte importante. La câteva luni distanță, în martie 1939, cancelarul german dezmembra complet ce mai rămăsese din statul cehoslovac. La rând a urmat Polonia, Hitler folosind aceeași strategie: voia negocieri, dar dacă polonezii refuzau revendicările Germaniei, urmau să fie atacați.

    – Erdogan și-a consolidat puternic în ultimii ani poziția de dictator al Turciei, prin epurări succesive în instituțiile statului și mai ales în armată.
    – Hitler a procedat la fel în Germania, înainte de a porni conflictele cu vecinii săi.

    – Erdogan a dat o prioritate absolută înarmării, pornind agresiuni împotriva vecinilor. Turcia, a doua armată din NATO ca mărime, a importat armament inclusiv din Rusia, renunțând tot mai mult la relațiile cu vechii aliați din NATO.
    – Hitler a direcționat sume importante către reechiparea armatei. A încheiat, până la urmă, tratat de alianță cu vechiul său inamic, Rusia sovietică, acesta fiind pasul decisiv spre declanșarea războiului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

    * Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

  • Pericol de război în Balcani. Dictatorul Erdogan le-a cerut generalilor turci să scufunde o navă grecească!

    Președintele Turciei, dictatorul Recep Tayyip Erdogan, caută să provoace incidente militare cu Grecia și a cerut armatei sale să scufunde o navă de luptă sau să doboare un avion al acestei țări, dezvăluie publicația germană Die Welt.

    Potrivit jurnaliștilor germani, care citează surse din armata turcă, Erdogan face presiuni asupra generalilor săi să declanșeze un atac asupra Greciei. Până acum, ofițerii au rezistat și au refuzat să execute ordinele.

    Turcia este nemulțumită că în Zona Economică Exclusivă (ZEE) care-i aparține din Marea Mediterană nu se găsesc resurse naturale. Zăcăminte de petrol și gaze s-au găsit în Mediterana de Est, dar nu în locuri aparținând Turciei.

    Erdogan și-a trimis navele de explorare în astfel de perimetre și a trecut la ofensivă diplomatică și nu numai. Turcia a provocat incidente grave cu o navă de luptă franceză, în urmă cu câteva săptămâni. A încheiat un acord economic cu una din taberele care luptă pentru putere în Libia (gruparea respectivă este ajutată și cu armament și specialiști de turci), împărțindu-și o parte din Mediterana de Est. Problema e că zona respectivă, care pornește din țărmul libian și străbate marea până la țărmul turc, trece de-a dreptul peste mai multe insule grecești și cuprinde apele teritoriale ale Greciei.

    Erdogan a reînviat retorica naționalistă și islamică, dezgropând rivalitatea seculară cu Grecia. La ce îi folosește dictatorului turc un război cu vecinii

    Erdogan a reînviat în Turcia retorica naționalistă și islamistă care au dus în cele din urmă, în 1918, la prăbușirea Imperiului Otoman. Agresiunile și provocările la adresa vecinilor au început să curgă. Conflicul cu Grecia trebuie privit și în altă cheie, de natură istorică. La sfârșitul Primului Război Mondial, Aliații au vrut să împartă Imperiul Otoman, iar Grecia a primit o bună parte din teritoriul actual al Turciei, în Asia Mică. A urmat un război crâncen, până în 1922, în urma căruia turcii, conduși de Mustafa Kemal Ataturk, au reușit să îi scoată pe greci din Asia și să reocupe Istanbulul. S-a semnat pacea și s-a făcut schimb de populații, dar resentimentele adânci au rămas.

    Ataturk, diplomat, a știut să aplaneze tensiunile fiind conciliant. N-a păstrat statutul de moschee al Catedralei Sfânta Sofia – simbol al creștinismului –, ci a făcut-o muzeu, deschizând-o publicului larg, turiștilor și cercetătorilor. A secularizat țara, renunțând la statutul acesteia de vârf de lance al Islamului împotriva altor religii. Sultanul detronat era și Calif al musulmanilor, dar Ataturk a făcut Turcia republică democratică, desființând și acest simbol.

    Erdogan, venit la putere, ca premier al Turciei, în 2003, a împins treptat țara pe calea autocrației. În 2014 și-a asumat funcția de președinte al Turciei, iar în 2016, sub pretextul unei ciudate tentative de lovitură de stat, a instaurat, practic, dictatura personală. A lichidat brutal opoziția din țară și din străinătate, anulând cele mai multe din reformele lui Ataturk. Turcia a redevenit o putere agresivă și expansionistă, care-și atacă vecinii. Religia este folosită din nou ca “soft power” – pârghie de influență în lumea islamică și de control asupra milioanelor de turci din Occident. În vara acestui an, Erdogan a retransformat Sfânta Sofia în moschee.

    Acum, folosind vechile resentimente între turci și greci, încearcă să provoace un conflict armat de pe urma căruia speră să poată captura resursele naturale din Mediterana aflate în apele teritoriale ale altor state vecine. Miza este și zona din jurul Ciprului. Insula este divizată, de multe decenii, între partea statului Cipru, susținut de Grecia, și partea ocupată militar de Turcia, nerecunoscută de nimeni pe plan internațional.

    Erdogan a cerut ca armata să scufunde o navă greacă sau măcar un avion de luptă al acestei țări. Până acum, generalii au refuzat să execute ordinul

    „Dacă ar fi depins numai de președintele turc, marina sa militară ar fi scufundat o navă a Greciei în Mediterana deja de mult timp”, spune Die Welt, citând ofițeri turci. „Adevărul este că președintele turc Erdogan nu este interesat numai de gazele naturale din mare. Retorica sa naționalistă urmează un cu totul alt calcul”, mai scriu jurnaliștii nemți.

    Dictatorul turc, care și-a construit întreaga ascensiune din ultimii ani pe teoria inamicului extern care pune în pericol țara, s-ar putea folosi de un conflict militar cu Grecia pentru a încerca să își consolideze puterea. Socoteala este simplă: poporul ar urma să se strângă în jurul liderului în confruntarea cu inamicul secular, detestații greci.

    Erdogan, scrie Die Welt, le-a cerut generalilor săi să scufunde o navă elenă, fără a provoca însă și victime. Președintele turc are nevoie de un incident militar și de o provocare, dar nu îndeajuns de gravă încât să fie acuzat la nivel internațional de crime. Generalii turci au avut puterea să refuze acest ordin. Unul dintre oamenii lui Erdogan a venit atunci cu o nouă propunere, să fie doborât un avion de luptă al Greciei, dar în așa fel încât să i se dea pilotului posibilitatea să se catapulteze. Ofițerii au refuzat din nou.

    În urmă cu doar câteva zile, ministrul de Externe al Turciei, un fidel de-al lui Erdogan, a amenințat Grecia cu războiul, dacă această țară își extinde limita apelor teritoriale de la 11 la 22 de mile marine. Grecia a evocat această măsură ca răspuns la provocările tot mai fățișe ale Turciei.

    Uniunea Europeană este de partea guvernului de la Atena în acest conflict, iar președintele american Donald Trump a încercat să medieze între Turcia și Grecia. Situația este cu atât mai gravă cu cât Turcia și Grecia fac parte din aceeași organizație, NATO, au semnate tratate de prietenie și de apărare reciprocă și cooperează cu SUA și celelalte țări din Uniunea Europeană.

    În ultimii ani, Erdogan a dat semnale tot mai clare că nu mai este interesat de apartenența la NATO, încheind chiar contracte de achiziție a unor echipamente militare cu Rusia.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

    * Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

    * Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

  • Conflict de amploare între Turcia și Grecia. Dictatorul Erdogan își amenință vecinii cu războiul

    Turcia amenință Grecia cu războiul, într-o prelungire a șirului de acțiuni pe care această țară, devenită agresivă și expansionistă după instaurarea dictaturii lui Erdogan, l-a inițiat în ultimii ani.

    Turcii au început în mările limitrofe explorări ale unor perimetre unde există potențialul unor zăcăminte de hidrocarburi. Una din zone se află în Marea Neagă, lipită de un perimetru al României, dar nu acesta este mărul discordiei deocamdată, ci alte câteva aflate în Marea Mediterană de Est.

    Uniunea Europeană și Grecia consideră că locurile unde turcii fac acum explorări de zăcăminte sunt în afara zonei economice a acestui stat. În ultimele săptămâni, numeroase incidente au avut loc în aceste zone. Franța a intrat în conflict diplomatic cu Turcia când această țară s-a arătat agresivă cu una din navele guvernului de la Paris.

    Grecia, aflată la granița cu Turcia, este în prima linie a presiunilor regimului Erdogan.

    Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat, în această săptămână, că apele teritoriale ale țării sale vor fi extinse de la 6 la 12 mile nautice (de la 11 la 22 de kilometri) în partea sa vestică, spre Italia, și că ar putea fi luată aceeași măsură și în alte zone.

    Turcii, care își văd periclitate forările declarate ilegale de Uniunea Europeană, au reacționat violent, iar Mevlut Cavusoglu, ministrul de Externe al lui Erdogan, a răspuns că “acesta este un motiv de război”. Într-un interviu acordat postului de radio Al Haber, omul dictatorului de la Ankara a susținut că grecii “nu își pot extinde apele teritoriale la 12 mile în Marea Egee”.

    Sub Erdogan, Turcia a devenit un focar de instabilitate. Dictatorul a intrat în conflict cu aproape toți vecinii

    Între Grecia și Turcia există conflicte mai vechi – ținute însă sub control până acum – pe tema zonei limită a intererelor comerciale dintre cele două state.

    Lucrurile s-au schimbat după ce s-a aflat că în Mediterana de Est sunt zăcăminte de gaze. Scandalul a început efectiv când nava de explorări Oruc Reis a fost trimisă de turci în apele insulei grecești Kastellorizo, în iulie acest an.

    Comportamentul tot mai violent al Turciei confirmă tiparul déjà cunoscut istoricilor, potrivit căruia dictaturile sunt mult mai predispuse să devină centre de turbulență și focare de război decât democrațiile.

    Sub Erdogan, Turcia calcă apăsat pe urmele Rusiei lui Putin. Regimul “noului sultan” a înlănțuit provocările în ultimii ani. A atacat regiunile kurde de dincolo de graniță, intrând cu trupe și bombardând teritoriile altor state din Est – Siria și Irak. A transformat catedrala Sfânta Sofia din muzeu în moschee. A intrat în conflict cu Grecia, evenimentele escaldând rapid.

    Turcia e acum în conflict cu aproape toți vecinii. Relațiile cu Siria, controlată de un alt dictator, Al-Assad, sunt înghețate. După atacurile în Irak, nici legăturile cu această țară nu sunt normalizate. Rusiei i-a fost doborât un avion militar de către turci, acum câțiva ani. De atunci, dictatorii Erdogan și Putin s-au întâlnit de câteva ori și au discutat, dar cele două țări continuă să aibă interese antagoniste aproape peste tot – în Marea Neagră, Siria și Libia. Grecii au fost amenințați deja cu războiul. Erdogan practică un șantaj la adresa Uniunii Europene, amenințând că-i trimite la granițe milioane de migranți dacă nu primește miliarde de euro.

    Președintele american Donald Trump a încercat să intervină acum câteva zile, având discuții telefonice separate cu dictatorul turc Recep Erdogan și cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Atât Turcia, cât și Grecia sunt state membre NATO.

    Turcia a semnat un tratat cu Libia, Grecia a semnat cu Egiptul. Prevederile celor două înțelegeri sunt incompatibile

    În timp ce Erdogan a continuat să susțină că guvernul său e dispus la dialog, partenerii din NATO n-au fost deloc convinși de sinceritatea spuselor sale. „Preşedintele Trump a reafirmat faptul că Grecia şi Turcia trebuie să se angajeze să poarte un dialog, aceasta fiind singura cale către rezolvarea diferendelor”, a comentat Judd Deere, subsecretar de presă la Casa Albă, într-o postare pe Twitter. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut și el un apel: „Mă adresez Greciei şi Turciei. Mesajul meu este următorul: criza trebuie să fie rezolvată cu respectarea dreptului internaţional”.

    Turcia, care s-a implicat militar nu doar în Siria, ci și în Libia, unde susține una din facțiunile militare aflate în lupta pentru putere, a anunțat că va face în Mediterana de Este manevre militare cu trageri de război.

    Parlamentul elen trebuie să voteze ratificarea acordului semnat cu Egiptul pentru demarcarea aşa-numitelor „Zone Economice Exclusive” (ZEE), acord care intră în coliziune directă cu pretenţiile Turciei. Regimul Erdogan a semnat cu Libia un tratat similar cu cel eleno-grec, în noiembrie 2019.

    Uniunea Europeană sprijină punctul de vedere al Greciei în ceea ce priveşte demarcarea Zonei Economice Exclusive.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!