Etichetă: gigi becali

  • Simion – alt „dottore” Ponta? Cu masterat în crimele comunismului, „n-a știut” că are în AUR doi foști ofițeri acuzați că au tras în oameni în decembrie 1989!

    Simion – alt „dottore” Ponta? Cu masterat în crimele comunismului, „n-a știut” că are în AUR doi foști ofițeri acuzați că au tras în oameni în decembrie 1989!

    Mai nou, George Simion de la AUR începe să rivalizeze cu răposata academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Se pricepe cam la orice: politică, sport, literatură, inclusiv la artă. Nu numai la nenorociri comise pe stadioane. Cu precădere, pe cele pe care și-a disputat meciurile naționala de fotbal a României înainte să izbucnească pandemia de Covid-19.

    De când s-o fi inițiat în tainele artei, cum s-a dezlipit deodată de eticheta „Huo” și s-a lipit de tablourile expuse în galerii sau prin mall-urile Capitalei, rămâne un mister.

    Sau, pentru el, tot o artă e și aruncatul de petarde din tribune pe terenul de joc, fiindcă nu oricine e capabil să le mânuiască atât de bine ca ultrașii săi.

    Le mai are și cu „scrisul” George Simion, că așa îi șade perfect unui copreședinte AUR. Curios, pe pagina sa de Facebook, una cu peste 485.000 de aprecieri, se declară „scriitor”, nu șef de galerie. I-o fi rușine cu trecutul său? Vrea să și-l șteargă precum „#rezistenta” Șoșo?

    În primul rând, e „scriitor” pentru fanii lui: cei mai mulți dintre ei – membri AUR și membri ai unor galerii de fotbal. Altfel, nu-i așa, n-ar mai fi primit atâtea like-uri.

    Îl au la suflet: nu neapărat prin ceea ce a publicat, ci prin ceea ce a „cântat” pe arene.

    În al doilea, Simion de AUR a scris două cărți:

    * „Blocați în labirint”, apărută în 2017, cu strictă referire la Republica Moldova;

    * „Cum i-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu”, apărută în 2019.

    Trecând peste asta, nu cred însă că Simion e „scriitor” și pentru Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu.

    La o scurtă confruntare ideatică, l-ar fi băgat cei patru magnifici într-un singur minut sub cloșca protectoare Șoșo, dar nu mai e posibil: a fost dată afară de puii pe care tot ea i-a clocit și i-a parașutat în Parlament!

    Aproape de fiecare dată când a ieșit de sub aripa ei, Simion s-a cam făcut de râs pe unde a deschis gura.

    Chiar recent, la Antena 3 – postul de propagandă al PSD.

    Acolo, la o emisiune moderată de Răzvan Dumitrescu, Simion a spus că serviciile secrete conduc țara, i-a băgat în aceeași oală cu cei de la #Rezist, „preparând” niște lături numai bune de aruncat la coșul numit AUR.

    Până și Dumitrescu, miruitul lui Dan Voiculescu, și-a dat seama de ridicolul situației, așa că l-a întrebat pe Simion dacă are dovezi în acest sens.

    Ce probe să aibă Simion? A spus și el așa, că aia e părerea lui, cum de altfel s-a exprimat și înaintașul său la capitolul teorii penibile, PSD-istul Florian Bodog („prețios” nici cât un hot-dog).

    La 4 ani de la tipărirea primei sale cărți, se constată că „blocatul în labirint” e tocmai autorul ei, George Simion. Între timp, Moldova a scăpat parțial de blocaj, după ce a renunțat la președintele rusofil Igor Dodon.

    La Simion nu se pune nimic. El continuă să rămână la stadiul de blocaj. Dar nu la cel din propria-i carte, ci la cel din labirintul artei – artă despre care vorbește și scrie fără s-o înțeleagă pe-ndelete.

    Habar n-are ce-i aia kitsch, ce-i aia satiră de talia „Charlie Hebdo”. Pentru a-și da seama, trebuia să caște mai mult ochii: adică, să citească mai mult, să se documenteze, dar el și-a pierdut vremea pe stadioane.

    A cutreierat în zadar țările pentru a-și promova dezideratele și volumul, fiindcă n-a înțeles nimic din valorile culturale europene.

    E de fapt o copie în miniatură a unui alt „mare scriitor”, însă de pușcărie: nea Gigi.

    Când și-a însoțit echipa la Sevilla în urmă cu aproape 14 ani, nea Gigi n-a bătut atâta drum pentru a vizita numeroasele obiective turistice de acolo:

    • monumente, parcuri, biserici;
    • Giralda, Turnul de Aur;
    • Catedrala din Sevilla sau palatul Alcazar, ambele înscrise în 1987 pe lista patrimoniului UNESCO;
    • Alameda de Hercules (Grădinile lui Hercules).

    Îi era suficientă marea „grădină” din Pipera, unde-și păstorește oile.

    La Sevilla, s-a dus să-și vadă Steluța evoluând în Liga Campionilor. Ce-a făcut până la meci, în timp ce delegația din Ghencea a ieșit la o plimbare prin oraș? A jucat barbut în camera de hotel, că era mai comod și nu-i dădea bătăi de cap precum tablourile expuse într-un muzeu.

    Cam pe-acolo se învârte (s-a învârtit) și Simion.

    E drept, n-a jucat barbut ca nea Gigi. Măcar el a făcut-o discret, departe de ochii lumii. Nu s-a dat în spectacol. Dar Simion, cel care se pretinde azi „scriitor” și mare patriot, a jucat un „joc” macabru, pătând imaginea României în lume la meciul de pe teren propriu cu Spania din 2019.

    * Condusă de el, facțiunea „Uniți sub tricolor” a folosit materiale pirotehnice în timpul momentului de reculegere dedicat fiicei antrenorului Luis Enrique, care a murit la vârsta de 9 ani din cauza unei boli incurabile.

    * În timpul meciului dintre România și Spania, Simion și ai lui au scandat împotriva Ungariei, deși organizatorii i-au avertizat că, dacă vor continua așa, UEFA ne va suspenda terenul pentru următorul joc.

    * Nu s-a prins nimic de Simion. Era prea înfierbântat de oratoria xenofobă. Drept urmare, UEFA a amendat FRF și a obligat naționala României să evolueze fără spectatori în compania Norvegiei.

    Acest Simion e bântuit acum de idei ceaușiste, demolatoare. Vrea o artă doar pe înțelesul lui. Ce nu pricepe el, nu mai e artă!

    S-a arătat revoltat că Iisus a fost transformat într-un Superman înconjurat de cadouri, din care ies iepurașii pascali.

    Fiind un „scriitor” răsărit dintre petarde și înjurături, era firesc să ia de „bune” imaginile pe care le-a văzut, fără a le analiza câtuși de puțin: de ce sunt așa, care e rostul lor cu adevărat.

    E mai greu, într-adevăr, să pătrunzi în tainele kitsch-ului, mai ales dacă provii din Uniunea Petardelor, Fumigenelor și a Huiduielilor.

    Ziaristii.com a explicat zilele trecute ceea ce Simion ar fi trebuit să știe, dacă tot se definește „scriitor”. Anume:

    * „Vulgarizarea imaginii lui Iisus Hristos, transformat de societatea de consum într-un personaj de desene animate, asociat cu iepurii care aduc cadouri și creditat cu puteri de Superman, este un kitsch. Expoziția surprinde această denaturare a mesajului inițial. Dar aluzia n-a fost «prinsă» de extremiști de genul lui, care s-au inflamat și cred că, de fapt, a fost batjocorită imaginea Mântuitorului”.

    * „Nepotrivirea între ceea ce propovăduiește religia și ceea ce fac slujitorii săi este însăși definiția kitsch-ului. Imaginile cu preoți urcând în limuzine de zeci de mii de euro și ale picturilor de pe pereții bisericilor cu personaje la costum, aflate încă în viață, au stârnit revolta extremiștilor, care au «ratat» sensul mesajelor”.

    * „Nu lipsesc fotografii cu limuzinele de zeci de mii de euro ale preoților, site-ul absurd spovedanieonline.ro, fotografii ale unor biserici cu arhitectură oribilă, de un prost-gust desăvârșit, precum și frescele unor personaje în viață zugrăvite pe pereții unor biserici. Imaginile sunt, într-adevăr, kitsch-uri și-și merită locul în galerie, alături de celebrii pitici de grădină din ipsos, carpetele cu răpirea din serai, peștișorii de sticlă puși odinioară pe televizoare și multe altele”.

    Pentru Simion, era mai bine să fie expuse la mall-ul din Cotroceni imagini din 2019, de la meciul România – Spania, în care să se vadă cum facțiunea lui, „Uniți sub tricolor”, a boicotat momentul de reculegere dedicat fiicei antrenorului Luis Enrique, decedată din cauza cancerului!

    Mai e un aspect legat de „scriitorul” Simion.

    Conform Wikipedia, acesta a absolvit un masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu specializarea „Crimele comunismului”. Or, el a înregimentat la un moment dat în AUR doi foști ofițeri comuniști, Francisc Tobă și Nicolae Roman, acuzați că au tras în oameni în decembrie 1989!

    Ce masterat o fi ăla? Cum să fii „expert” în crimele comunismului și să „nu știi” că ai în partidul tău de AUR doi foști ofițeri acuzați de crime la Revoluție? Și, pe deasupra, să le afli din presă!

    Să nu fie și Simion un alt „dottore” Ponta.

    Ponta „și-a tras” un masterat la Universitatea din Catania. Știa doar el, nu și oficialii de acolo.

    Simion și-a „tras” un masterat la Universitatea din Iași. O fi unul real, dar asta nu înseamnă că l-a și meritat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gigi Becali despre Anamaria Prodan: „Ştiţi ce făcea prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor”. Război total între clanul Becali și familia Reghecampf, după vânzarea lui Man cu 13 milioane de euro

    Transferul atacantului Dennis Man (22 de ani) de la FCSB la clubul italian Parma, pe 13 milioane de euro, a declanşat un război total între între clanul Becali şi familia Reghecampf. Man a devenit cel mai scump fotbalist vândut de o echipă din România.

    Motivul scandalului: patronul FCSB, Gigi Becali, a „sărit-o din schemă” pe Anamaria Prodan-Reghecampf, impresara jucătorului și fiica fostei cântărețe de muzică populară Ionela Prodan (fostă candidată PSD la alegerile parlamentare), dar și soția lui Laurențiu Reghecampf, fost antrenor al echipei lui Gigi Becali.

    Patronul FCSB a lucrat în paralel, pe ascuns, cu vărul său, Ioan Becali (cel ce-și spune „Giovanni” și se mândrește că e „mafiot”), la realizarea transferului. În cele din urmă, tranzacția s-a făcut prin firma de impresariat a fraților Ioan și Victor Becali, verii patronului FCSB.

    Ruptura brutală dintre clanul Becali și familia Reghecampf a pornit de la o dublă lăcomie.

    1. Gigi Becali a vrut să rămână cu mai mulți bani din acest transfer „gras”, iar comisionul impresarului să rămână și el în familie, la vărul Ioan Becali, nu să zboare la soții Reghecampf. Orbit de suma-record, patronul FCSB „a uitat” că Dennis Man are contract de impresariat cu agentul de jucători Anamaria Reghecampf.
    2. Anamaria Reghecampf a fost bănuită de Gigi Becali că „și-a tras” un supracomision, bani ascunși, oferind FCSB doar 10 milioane de euro, deși Parma transmitea – prin Ioan Becali, intrat pe fir – că e dispusă să plătească 13 milioane (necondiționat) plus alte două milioane (condiționate de performanțele viitoare ale fotbalistului la clubul italian).

    În tot acest balamuc, jucătorul originar din Arad a picat la mijloc.

    Precizare: atât Gigi Becali, cât și verii săi, frații Ioan Becali și Victor Becali, au fost condamnați la închisoare cu executare în ultimul deceniu. Toți au fost eliberați condiționat, după diverse „stagii” în spatele gratiilor.

    Acesta este contextul în care a pornit urgia declarațiilor între cele două tabere. Un ping-pong al acuzațiilor din ce în ce mai dure, deseori jignitoare.

    Cei trei Becali: Gigi, Victor și Ioan

    Gigi Becali: „Nu mai discut în viața mea cu femei!”. Diferența dintre 10 milioane și 13+2 milioane

    Gigi Becali a explicat de ce a ales să-l vândă pe Dennis Man prin intermediul vărului său Ioan Becali și nu prin agenta jucătorului, Ana Maria Prodan. El a avut și un derapaj sexist, care poate fi ușor amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

    „Nu mai vorbesc în viața mea cu Ana! Nu mai discut în viața mea cu femei! Eu am primit oferta de la Ana – na, că trebuie să-i pronunț și numele acum , dar n-o voi mai face.”

    „Îți dau cuvântul că nu mai vorbesc în viața mea cu Anamaria! Îi dau «Bună ziua», dar nu mai discut cu femei, care e problema?”

    „Problema a fost că ea, când mi-a trimis mie ofertă de 10 milioane de euro… cu o oră înainte vorbisem cu patronul Parmei și mi-a făcut ofertă de 13 milioane plus două milioane bonusuri. Iar ea făcea ofertă de 10 milioane plătibili în patru ani?!”

    „Tu îți dai seama că eu vorbeam? Ce să zic atunci? Nu mă interesează de ea. Eu am greșit. Eu nu mai lucrez cu femei. Am făcut o greșeală pentru că e nevasta lui Reghe… Ce, dacă zice Reghe ceva? Nu mai vorbesc nici cu Reghe! Ce-mi trebuia mie să vorbesc cu o femeie? Femeia e frumoasă, acolo, manechin…”

    Gigi Becali – Anamaria Prodan

    Anamaria Prodan: „Am muncit 6 luni la transferul ăsta. Am aceeași admirație pentru Gigi Becali”

    „De 6 luni lucrăm intens, eu și partenerii mei din Italia, pentru acest transfer. De-a lungul timpului i-am prezentat lui Gigi Becali fiecare ofertă care a venit pentru Dennis Man și Florinel Coman. Mici sau mari, eu mi-am făcut datoria, le-am adus și le-am prezentat.”

    „Azi am aflat și eu, din ziare, că patronul lui FCSB vorbește și cu Giovanni. Eu, repet, nu am știut. Eu am ținut legătura cu patronul FCSB non-stop. L-am informat de fiecare mișcare, de la fiecare club. Nu vreau să știu nimic, când a apărut Giovanni în ecuație sau de ce. Nu mă interesează.”

    „Am fost super-corectă în business-ul meu și așa am să rămân. Nu păcălesc și nu mint pe nimeni. Familia jucătorului și jucătorul au știut din prima clipă de fiecare oferta și discuție.”

    „Am înțeles de la patron că Giovanni i-a dat numărul de telefon al patronului Parmei și l-a sunat. Eu sunt fericită că au vorbit și a primit cât a vrut.”

    „Eu nu am vorbit despre nicio ofertă pe care am adus-o. Asta a fost înțelegerea cu Gigi Becali, mereu. Să nu vorbim despre oferte. Eu mi-am ținut-o. Repet, în continuare am aceeași admirație pentru Gigi Becali și consider că am fost super-profesionistă în ceea ce am făcut.”

    „De 7 luni l-am prezentat pe Dennis la Parma. Am întârziat puțin negocierile pentru că s-a schimbat antrenorul. Acum două zile am trimis oficial la clubul FCSB oferta oficială. Am vorbit cu patronul (Gigi Becali – n. red.), mi-a spus că vrea 15 milioane de euro. Eu negociam, când am înțeles de la Parma că a sunat Giovanni Becali, că el face de acum transferul.”

    „Atât și nimic mai mult. De aici, povestea probabil continuă. Nu pentru mine. Eu știu ce am făcut și sunt mândră de tot. Și eu, și familia jucătorului știm cât s-a muncit pentru acest transfer.”

    Gigi Becali: „Tu vorbeşti de trădare? Reghe m-a șantajat când eram în închisoare! I-am mărit salariul de la 15.000 la 30.000 de euro. A profitat de situația mea”

    „Eu le-am spus că las deoparte toate lucrurile rele care s-au mai întâmplat între noi, pentru că așa sunt eu. Eu nu fac afaceri cu femei, dar am acceptat cu Anamaria pentru că era vorba de Reghe. E nevasta omului.”

    „Dar acum m-a deranjat și Reghe cu ce mesaje mi-a dat. Că «nu se poate, cum am trădat-o pe Ana, că nu se face așa ceva…».”

    „Păi, măi, Reghe! Tu vorbești de trădare? Ai uitat cum ai venit la mine la închisoare, la două săptămâni după ce am intrat acolo, și mi-ai cerut să-ți măresc salariul de la 15.000 la 30.000 de euro pe lună, că altfel pleci de la Steaua? Ai uitat cum m-ai șantajat atunci, profitând de situația mea? Păi, aia e trădare! Am acceptat atunci ce mi-ai cerut, pentru că nu aveam ce face.”

    Ioan Becali

    Anamaria Prodan: „Doi șobolănei disperați” – Gigi și Ioan Becali. „Gigi e un om mic, nu are nimic sfânt în el! Nu e un om al lui Dumnezeu niciodată!”

    „Mi s-a spus să mă feresc de el. E un om mic nu are nimic sfânt în el. Nu e un om al lui Dumnezeu niciodată! E un om de afaceri care trădează și care face rău, atât!”

    „Gigi Becali, dacă avea demnitate, nu avea cum vreodată să convingă jucătorul reprezentat de mine să rupă vreun contract.  Au făcut la fel cu Nicolae Dică. Giovanni i-a făcut un contract dezastruos la Catania, Dică m-a chemat pe mine, l-am luat și l-am dus în Turcia. Acelați lucru a făcut cu Paul Papp. Nu poți să faci așa și vărul tău, Gigi Becali, să te ajute la infinit.”

    „Doi șobolănei disperați! (Gigi şi Ioan Becali – n. red.) Să nu mă mai deranjeze, că arunc foc pe nări!”

    „Îmi spune Gigi Becali: «Tată, are 70 de ani, ce să-i faci?». Nu-i fac nimic. Dacă s-a folosit de amândoi, bravo lui, dar trebuia să aibă demnitate!”

    „De ce Giovanni Becali nu i-a adus până acum nicio ofertă lui Gigi Becali?! Eu vorbesc cu el și am vorbit până acum o oră non-stop. El știe foarte bine ce mesaje mi-a trimis. Sunt o doamnă și educată, nu-i zic nimic. Îi spun doar atât: să-ți dea Dumnezeu ce poți să duci!”

    Gigi Becali: „Când Reghe era antrenor la noi,  ajunseserăm râsul României din cauza Anamariei. Ce circ ieșea prin cantonamente, când le zăpacea de cap pe soțiile fotbaliștilor, să semneze bărbații lor cu ea!”

    „Văd că Anamaria nu se potolește și începe cu jigniri urâte, dar observ că o dă și în amenințări. Însă, dacă cineva vrea să vorbească cu mine, atunci ăla să fie Laurențiu Reghecampf, nu femeile care fac parada modei pe stradă și prin ziare!”

    „Eu nu o să mai stau să mă cert cu femeile, că nu am înnebunit. Am tăcut destul când Reghe era antrenor la noi, iar noi ajunseserăm râsul României pe la echipă din cauza Anamariei Prodan. Știe ea ce circ ieșea prin cantonamente, când le zăpacea de cap pe soțiile fotbaliștilor de la noi de la echipă, să semneze bărbații lor cu ea ca impresar.”

    „Se văitau nevestele pe la bărbații lor că nu scapă de ea. A uitat cum se ruga de unul și de altul să semneze cu ea când era Reghe antrenor? Sau a uitat ce voia să facă când erau Giovanni cu Victor în pușcărie? Lui Reghe nu îi este rușine așa un pic de mine, să o lase să vorbească în așa fel de Gigi Becali? Cum poate să folosească cuvintele alea la adresa mea sau a lui Giovanni?”

    „Dar e vina mea, că doar eu am lasat-o să stea prin preajma mea, ca să-i dau și ei valoare, dar gata, totul are o limită!”

    „Nu mai sunt «patroane»? Nu mai sunt eu ăla, Gigi, «familia mea»?”

    „Păi, ea se ridică vreodată la valoarea lui Giovanni ca impresar? A fost ea vreodată în viața ei impresar de talia lui Giovanni?”

    „Să înceteze cu amenințările, iar eu vă spun sincer că nu o să mă mai vedeți să dau răspuns la atacul unei femei.”

    Soții Reghecampf

    Anamaria Prodan: „Eu l-am ajutat pe omul ăsta incredibil și când era la pușcărie. Eu și soțul meu am avut grijă să nu se aleagă praful”

    „Am văzut declarațiile, ce aș putea să spun? Doar că sunt atât de dezamăgită și am un gust amar. Într-adevăr, tot ceea ce mi-au spus oameni foarte importanți din presă, din sport, s-a adeverit.”

    „Mi-aduc aminte și zâmbesc cum îi luam apărare lui Gigi Becali și spuneam că e foarte corect. Aș vrea să-mi mențin părerea, dar ceea ce a făcut și cum a reacționat arată că e foarte mic și arată că n-o să mai existe nimic din partea mea, niciun transfer.”

    „Eu l-am ajutat pe omul ăsta incredibil și când era la pușcărie. Poate n-a știut nimeni niciodată că atunci eu și soțul meu am avut grijă să nu se aleagă praful, am adus jucători și n-am cerut niciun comision. Nu le-am luat comision, pentru că știam că e în pușcărie.”

    „I-am vândut pe milioane, zeci și zeci de milioane, jucători în ultimele 6 luni și puteam să-i iau eu liberi de contract – Bourceanu, Adi Popa, Szukala, Sânmărtean. N-am făcut niciodată așa ceva. I-am adus milioane pe ei! Deci, eu pentru Gigi Becali am fost atât de dreaptă și atât de corectă, încât sunt foarte mândră.”

    „Am tăcut, am zis că dacă Gigi Becali e fericit că l-a băgat pe Giovanni, e OK. I-a dat mandat oficial să negocieze, nu m-a deranjat.”

    „Acest transfer mi se datorează 100%. Am să prezint fiecare mesaj și mail oficial în ultimele 6 luni, pe care eu le-am avut cu Parma. E toată corespondența, zoom-uri făcute între noi, discuțiile mele cu Man, cu tatăl lui. Am totul scris, nu sunt o nebună să spun că am făcut cel mai mare transfer.”

    „Patronul Stelei (FCSB – n. red.) a primit ofertă oficială de la mine. De disperare, ca o femeie să nu facă un asemenea transfer… Cu Stanciu nu a avut ce face Giovanni Becali, controlul era deplin, la Anderlecht eram ca la noi acasă.”

    Laurențiu Reghecampf la FCSB (fosta Steaua)

    • a avut două mandate de antrenor, totalizând 3 ani și jumătate;
    • primul mandat: 21 mai 2012 – 27 mai 2014;
    • al doilea mandat: 4 decembrie 2015 – 19 mai 2017;
    • a câștigat două titluri de campion (în 2013 și 2014) și o Supercupă (în 2014).

    Laurențiu Reghecampf – Gigi Becali

    Top 10 transferuri fotbaliști români din Liga 1

    1. Dennis Man (de la FCSB la Parma, în 2021): 13 milioane euro

    2. Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016): 10 milioane euro

    3. Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013): 9,5 milioane euro

    4. Valentin Mihăilă (de la Craiova la Parma, în 2020): 8,5 milioane de euro

    5. Alexandru Mitriţă (de la Craiova la New York City, în 2018): 8 milioane de euro

    6. Florin Gardoş (de la Steaua la Southampton, în 2014): 6,8 milioane de euro

    7. Mirel Rădoi (de la Steaua la Al Hilal / Arabia Saudită, în 2009): 6 milioane euro

    8. Cristian Săpunaru (de la Rapid la FC Porto, în 2008): 6 milioane euro

    9. Gabi Torje (de la Dinamo la Udinese, în 2011): 5 milioane de euro

    10. Bogdan Stancu (de la Steaua la Galatasaray Istanbul, în 2011): 5 milioane euro

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gigi Becali recidivează la RTV, încurajat de Ciutacu: „Nu mă vaccinez, pentru că după vaccin vine cipu’! Nu vreau cip!!!”

    Gigi Becali și-a continuat joi seara, la România TV, propaganda primitivă anti-vaccin. E a doua oară, în mai puțin de o lună, când latifundiarul din Pipera îi sperie pe români cu minciuna favorită a conspiraționiștilor: „ne bagă cipul”!

    „Vaccinu’ ăsta e doar începutu’, după aia vine cipu’! Eu așa cred: că după vaccin, vor să ne bage cipu’, ca să ne controleze total – când intri în magazin… peste tot”, au vorbit demonii din Gigi Becali, în emisiunea lui Victor Ciutacu. Slujbașul infractorului fugar Sebastian Ghiță nu i-a combătut ignoranța periculoasă, ci l-a aprobat oscilant: când a tăcut complice, când i-a cântat în strună.

    „Nu mă vaccinează nimeni pe mine! Nu vreau vaccin, pentru că nu vreau cip!”, a mai țipat Becali, rătăcit prin secolul XIV.

    Ex-pușcăriașul, ex-deputatul (PNL / Crin Antonescu) și ex-europarlamentarul (PRM / C. V. Tudor) e recidivist pe tema vaccinului și a „cipului”. În urmă cu aproape o lună, pe 25 decembrie 2020, chiar în ziua de Crăciun, Becali explica rolul diavolului în campania de vaccinare, iar moderatoarea Cristina Șincai dădea din cap aprobator.

    „Eu nu-mi fac vaccinul niciodată! Niciodată! Nu mi-l fac de-aș ști că mor pe loc! Și știi de ce? Pentru că odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Că acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Și fac și 10G, că e lumea plină de păcat!”, spunea Becali, ca un veritabil mesager al minciunii diavolești.

    Aberațiile Gigi Becali – 21 ianuarie 2021

    • „Vaccinu’ ăsta e doar începutu’, după aia vine cipu’! Eu așa cred: că după vaccin, vor să ne bage cipu’, ca să ne controleze total – când intri în magazin… peste tot.”
    • „Eu nu mă vaccinez nici dacă aș ști că mor! Dacă-mi zice unu’… oricine… cel mai mare specialist: «Fă vaccinu’, că altfel mori!», eu spun: «Nu-l fac! Mai bine mor decât să mă vaccinez!».”
    • „Nu mă vaccinează nimeni pe mine! Nu vreau vaccin, pentru că nu vreau cip!!!”

    Aberațiile Gigi Becali – 25 decembrie 2020

    • „Eu nu-mi fac vaccinul niciodată! Niciodată! Nu mi-l fac de-aș ști că mor pe loc! Și știi de ce? Pentru că odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Că acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Și fac și 10G, că e lumea plină de păcat!”
    • „Când îți face vaccinul, vine și cu cipul – ți-l bagă în mână sau la ceafă. Zice că trebuie să știe ce-ai avut, ce vaccin ți-a făcut…”
    • „Eu, decât să-mi faci vaccinul, mai bine îmi tai capul! Uite, taie-mi capul, dar vaccin nu fac!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

  • Gigi Becali riscă un nou dosar penal. A adus din Rusia un medicament anti-Covid interzis în UE

    Gigi Becali s-a lăudat (și a fost lăudat) că a ajutat spitalele și cunoscuții cu medicamente în timpul pandemiei de coronavirus. Se pare că întreaga sa activitate în acest domeniu a fost ilegală, scrie Sport.ro.

    „Nu mai cumpăr măști pentru spitale, pentru că se ocupa statul de asta. Dar am vorbit cu fata domnului Streinu Cercel (Adrian Streinu Cercel, fostul director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, actual senator PSD – n. red.) și am comandat un medicament care nu mai există. Era foarte bucuroasă că am reuși, pentru că nu mai e acest medicament. Se numește Arbidol. L-am comandat și l-am plătit deja. Aduc 100.000 de bucăți din Rusia”, declara Gigi Becali la Pro X, în luna mai 2020, când România se afla în stare de urgență.

    Aceasta ar fi fost declarația care i-a făcut pe procurorii bucureșteni să cerceteze modul în care milionarul ar fi realizat importul și distribuția de Arbidol.

    În presă au apărut informații că mama latifundiarului, dar și familiile verilor Ioan și Victor Becali, precum și alte personaje din lumea fotbalului – Marius Șumudică, Daniel Coman, Florentin Petre – și alte sute de persoane, plus câteva spitale importante, ar fi fost aprovizionate cu un medicament interzis la import în Uniunea Europeană.

    Gigi Becali susține că și-a vindecat mama cu medicamentul rusesc interzis în UE

    Investigația în cazul patronului FCSB ar face parte dintr-o anchetă de mai mari dimensiuni, care ar cuprinde și informații despre:

    • modul în care s-a făcut importul de măști neconforme și supraevaluate la începutul pandemiei;
    • costurile construirii spitalelor modulare;
    • costurile dotării secțiilor vechi;
    • importul unor medicamente neaprobate la nivel european, folosite pentru tratarea Covid-19;
    • modul în care anumite persoane influente și rudele lor ar fi fost tratate preferențial în momentul internării în spitale dedicate noului coronavirus.

    Procurorii ar verifica dacă activitatea latifundiarului se încadrează la una sau mai multe dintre următoarele infracțiuni:

    • infracțiuni vamale;
    • contrabandă calificată;
    • zădărnicirea combaterii bolilor;
    • falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse;
    • exercitarea fără drept a unei profesii sau activități;
    • complicitate la trafic de influență;
    • abuz in serviciu.

    „Rezultate acceptabile” în doar 30% din cazuri

    Arbidol nu are licență pentru Uniunea Europeană (UE). Instituțiile medicale românești au primit interdicție de a-l importa.

    Persoanele fizice din România care l-au comandat online, pentru a-l folosi în tratarea sau prevenția Covid-19, au avut coletele oprite la vamă și tabletele întoarse la expeditor sau distruse.

    Conform medicului Adrian Streinu Cercel, citat de ediția românească a revistei „Newsweek”, Arbidolul se administreaza pacienților cu simptome ușoare și medii, „cu rezultate acceptabile, ca și la Remdesivir, respectiv îmbunătățire văzând cu ochii, cam la 30% din cei care folosesc, dar e în funcție de severitatea bolii la fiecare pacient în parte”.

    Abia pe noiembrie 2020, un om de afaceri din Sălaj, mare fan al liderului rus Vladimir Putin și militant pentru relansarea relațiilor economice cu Rusia, a depus cerere să înregistreze în România medicamentul Arbidol, în ciuda recomandărilor Agenției Europene a Medicamentului.

    Există mari semne de întrebare în privința modului în care o cantitate atât de mare de medicamente neconforme și potențial dăunătoare sau fără efecte benefice a putut intra pe teritoriul României, a fost distribuită și administrată în unele spitale. Or, în spitale ar fi trebuit să existe doar scheme de tratament omologate la nivelul Ministerului Sănătățiii și al al UE.

    Anchetatorii cercetează și complicitatea unor persoane cu funcții înalte în statul român, inclusiv a unor înalți demnitari, precum angajați ai MAI, Ministerului Sănătății, Poliției de Frontieră (MAI) și ai Autorității Naționale a Vămilor.

    Medicamentul adus de Becali, interzis în SUA și în UE   

    Arbidol nu are licență pentru UE și nu poate fi importat de instituțiile medicale românești, fiind aprobat sub numele comercial Umifenovir în Rusia și în China, unde este folosit ca antiviral.

    În Rusia, în 2020, acesta a fost cel mai vândut medicament antiviral, cu o cotă de piață de aproape 20%. Deși studiile din cele două țări ar fi dezvăluit efecte benefice în tratarea răcelilor și gripelor, medicamentul nu are aprobare de import, comercializare și administrare în SUA și în cele 27 de țări ale Uniunii Europene.

    Înca de acum 10 ani, Academia de Științe Medicale din Rusia atrăgea atenția că efectele medicamentului nu erau demonstrate științific, deși producătorul spunea ca Arbidol poate fi eficient în tratarea diferitelor tipuri de gripă.

    În ultimii ani, presa din Rusia a criticat faptul că mai mulți miniștri ai Sănătății și medici de renume au promovat public medicamentul și au făcut afirmații nejustificate că acesta ar scurta timpul de recuperare în cazul răcelilor cu 1,3 – 2,3 zile.

    În ultimul an, aceiași medici ruși l-au prezentat ca fiind un medicament eficient și sigur pentru tratarea noului coronavirus.

    Nesfârșitele probleme penale ale lui Gigi Becali

    • În luna mai 2013, Gigi Becali a fost condamnat în dosarul „Valiza”: 3 ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită și fals.
    • În dosarul schimbului de terenuri cu MApN a primit 2 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată.
    • În cazul sechestrării hoților care îi furasera mașina, Becali a fost condamnat la 3  ani de închisoare cu suspendare, pentru sechestrare de persoane).

    Gigi Becali a fost eliberat condiționat după ce a ispășit un an și 10 luni de închisoare, din pedeapsa de 3 ani și 6 luni rezultată prin contopirea celor trei pedepse.

    Ulterior, latifundiarul din Pipera a fost anchetat pentru modul în care a câștigat zile de permisie, dar și pentru felul în care a îndeplinit condițiile eliberării condiționate. Au existat mari suspiciuni că nu ar fi scris el, în închisoare, cărțile care au fost prezentate magistraților pentru a putea fi lăsat în libertate înainte de termen. O carte însemna scăderea a 30 de zile de închisoare.

    În noiembrie 2019, DNA anunța oficial că Gigi Becali și unul dintre nepoții săi, Vasile Geambazi, erau urmăriți penal pentru spălare de bani, într-o afacere cu drepturile litigioase ale unui teren cumpărat în Voluntari. Clanul Becali a achiziționat terenul cu un milion de euro, dar a cerut despăgubiri de la statul român în valoare de 20 de milioane de euro! Complice i-a fost uni evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). În acest dosar, patronul FCSB riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 12 ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Calendarul sinucigaș al lui Stanoevici

  • Gigi Becali: „Eu nu mă vaccinez niciodată, pentru că odată cu vaccinul îmi bagă placheta cu 666! Diavolul! Satana!”

    Delir mistico-conspiraționist al lui Gigi Becali la România TV, în seara de Crăciun. Realizatoarea Cristina Șincai i-a ascultat cuminte (cu vagi distanțări) aberațiile pseudo-religioase, un amestec de ignoranță, prostie și idei bolnave, periculoase, anti-sociale.

    Apogeul demenței din discursul lui Becali a fost atins când s-a referit la vaccinul anti-Covid. Latifundiarul din Pipera, fost deputat român și fost europarlamentar, a spus că va refuza să se vaccineze, pentru că „odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul!”.

    Teoriile conspiraționiste ale lui Becali i-au vizat și pe americani, care ar putea rezolva pandemia cu „o pastilă de 2-3 dolari”, dar „nu vor, ca să facă miliarde”.

    Ignoranța fostului pușcăriaș a răbufnit și când și-a expus filosofia despre școală (în raport cu biserica și cu „cluburile”), dar și despre calitățile ginerelui (care e perfect pentru că „nu se mișcă trei ore la slujbă”).

    Fragmente din delirul periculos al lui Gigi Becali

    • „Sfârșitul lumii va veni peste 40-50 de ani. Atunci va veni Antichristul, iar Dumnezeu se va înduioșa și ne va izbăvi. Atunci va fi sfârșitul lumii.”
    • „De pandemia asta nu mai scăpăm niciodată. N-ați văzut la americani? Cu 2-3 dolari te poți vindeca, dar nu vor ei! Ei vor… ă-hă-hă… miliarde!”
    • „Eu nu-mi fac vaccinul niciodată! Niciodată! Nu mi-l fac de-aș ști că mor pe loc! Și știi de ce? Pentru că odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Că acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Și fac și 10G, că e lumea plină de păcat!”
    • „Când îți face vaccinul, vine și cu cipul – ți-l bagă în mână sau la ceafă. Zice că trebuie să știe ce-ai avut, ce vaccin ți-a făcut…”
    • „Eu, decât să-mi faci vaccinul, mai bine îmi tai capul! Uite, taie-mi capul, dar vaccin nu fac!”
    • „Mi-a dat Dumnezeu un ginere… Că mie mi-a dat trei fete, nu mi-a dat băiat. Dar mi-a dat acum un ginere cât o mie de băieți! Păi, când merge la slujbă, e mai evlavios ca mine! Eu mă mai mișc la slujbă, dar el trei ore nu se mișcă!”
    • „Fetele mele degeaba merg la școală dacă merg și la club! Decât să meargă la club, mai bine să nu meargă niciodată la școală! Să meargă la biserică, pentru că biserica e cea mai mare școală.”

    Gigi Becali, ascultat cu evlavie de Cristina Șincai

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * ÎPS Teodosie propagă ura chiar și în Pastorala de Crăciun. Cheamă la luptă împotriva „asaltului prigonitorilor”

  • „Lingurița cu Covid” a scos FCSB-ul lui Becali din Europa. Ignoranța patronului a ținut echipa 3 ani la rând departe de grupe. Ca și anul trecut, doar CFR Cluj ar mai putea ajunge la „sacul cu bani” al UEFA

    Pentru al treilea an consecutiv, FCSB a părăsit cupele europene încă din tururile preliminare. Faptul că nu ajunge în grupe va atârna tot mai greu pentru echipa lui Gigi Becali, care se îndepărtează și de banii de la UEFA, și de statutul de cap de serie.

    Cu 6 luni în urmă, la începutul pandemiei, Gigi Becali găsise leacul perfect împotriva covidului: duce echipa la Sfânta Liturghie și îi aplică Sfânta Împărtășanie! Astfel, virusul nu se va lipi de Man, Coman și Moruțan.

    Mai mult, Înalt Prea Credinciosul (ÎPC) Becali, nașul Mult Prea Credincioșilor Primari (MPCP) Firea și Pandele, a anunțat și un act de bravură: „Noi mergem la Biserică și nu ținem cont de guvernanții necredincioși care spun erezii. Bă, dacă în Biserică sunt 100 de oameni care au coronavirus și se împărtășesc, mă duc și eu și mă împărtășesc cu lingurița lor!”.

    Probabil că Becali i-a împărtășit cu aceeași linguriță, la cantina Academiei din Berceni, și pe Man, Coman, Moruțan, Tănase, Buș, Buziuc, Olaru, Vlad, Miron, Briceag, Vînă, Crețu, Cristea, Pandele, Ov. Popescu, cei 15 fotbaliști din lot care s-au infectat cu Covid-19 și nu au putut juca joi seară împotriva cehilor de la Slovan Liberec.

    A fost 2-0 pentru oaspeți, pe arena din Giurgiu, cu o distribuție fecesebecalistă de Divizia 2 spre 3: Straton – Enache, Soiledis, Cană, Panțîru – Șut, Simion, Perianu – Caiado, Karanovici (10 Oct. Popescu), Ad. Petre (68 R. Ion). Pe bancă mai erau Udrea, Pantea, Horșia, Botezatu, Ardelean.

    Echipa lui Becali a mai dat de o belea: din minutul 20, a jucat în inferioritate numerică, prin eliminarea unui anume Ștefan Cană (20 de ani).

    În acest timp, se aflau în izolare, loviți de Covid, următorii:

    • Andrei Vlad – portar
    • Andrei Miron – fundaș central
    • Iulian Cristea – fundaș central
    • Marius Briceag – fundaș
    • Vali Crețu – fundaș
    • Ovidiu Popescu – mijlocaș
    • Ionuț Vînă – mijocaș
    • Darius Olaru – mijlocaș
    • Andrei Pandele – mijlocaș
    • Olimpiu Moruțan – mijlocaș
    • Florinel Coman – mijlocaș
    • Dennis Man – mijlocaș
    • Florin Tănase – mijlocaș
    • Sergiu Buș – atacant
    • Alexandru Buziuc – atacant

    „Bă, dacă în Biserică sunt 100 de oameni care au coronavirus și se împărtășesc, mă duc și eu și mă împărtășesc cu lingurița lor!”

    În luna martie, la începutul pandemiei, patronul FCSB, Gigi Becali, știa clar cum își ferește echipa de Covid: o duce la Sfânta Liturghie și îi aplică Sfânta Împărtășanie.

    • „Eu spun așa cum zice Biserica, să mergem la slujbe. O să vedeți dacă sunt nebun sau am dreptate. Se va demonstra în câteva luni. Țineți minte ce vă spun. O să vedeți că virusul ăsta, în toate țările în care se face Sfânta Liturghie, în țările ortodoxe, nu va fi puternic.”
    • „România va beneficia de Sfânta Liturghie. La noi vor fi 3-7 cazuri, nu așa multe ca în alte țări. Nu poate virusul… Se face Sfânta Liturghie și se spune: «Dumnezeule, ferește-ne pe noi și țara noastră de această boală!». Așa va fi în țările ortodoxe – Bulgaria, România, Cipru, Rusia, Serbia. Sunt țări în care se face Sfânta Liturghie.”
    • „O să vedeți în 5 luni dacă sunt nebun sau spun adevărul. Se va demonstra pe statistică. Noi mergem la Biserică și nu ținem cont de guvernanții necredincioși care spun erezii. Bă, dacă în Biserică sunt 100 de oameni care au coronavirus și se împărtășesc, mă duc și eu și mă împărtășesc cu lingurița lor!”
    • „Prin Sfânta Împărtășanie, Hristos ne însănătoșește! La rugă ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de virus. Nu vine boala, nu are ce căuta boala aici! Dumnezeu îndepărtează pericolul.”

    6 luni mai târziu: „Aud cine e la el, dincolo de gard, însă nu intru”

    Impresarul Ioan Becali (zis Giovanni), ex-pușcăriaș și el, autointitulat „mafiot”, a dezvăluit – citat de Pro TV – care e relația actuală cu Covidul a vărului său Gigi Becali.

    „E pandemia asta. Și-a botezat nepoata, avem 15 metri unul de altul, suntem gard în gard. Dar la botezul ei a invitat doar părinții și cuscrii. Nici verii primari, nici nepoții, nimic. Doar mama, părinții, băiatul, totul din cauza acestei pandemii. Nu am mers nici la naștere, nu am văzut copilul încă. Alerg în curte, aud cine e la el, dincolo de gard, însă nu intru”, a explicat vărul Giovanni.

    Asta înseamnă că Gigi Becali a ajuns în faza în care n-ar mai mânca viruși cu lingurița…

    Doar CFR Cluj poate ajunge în grupele Ligii Europa

    România a aliniat 4 echipe în actuala ediție a cupelor europene la fotbal. Celor 3 din Liga Europa – FCSB, CSU Craiova și FC Botoșani – li s-a alăturat rapid și campioana CFR Cluj, „deturnată” la penalty-uri din Liga Campionilor.

    Rând pe rând, au fost eliminate 3 din cele 4 echipe românești ajunse într-un fel sau altul în Europa League. Cele 3 n-au ajuns nici măcar în play-off (barajul competiției), cu atât mai puțin în grupe.

    • Turul 1 preliminar – eliminată CSU Craiova: 1-2 (d) cu Lokomotivi Tbilisi (Georgia).
    • Turul 2 preliminar – eliminată FC Botoșani: 0-1 (a) cu Shkendija (Macedonia de Nord), după 2-1 (d) cu Ordabasy Shymkent (Kazahstan).
    • Turul 3 preliminar – eliminată FCSB: 0-2 (a) cu Slovan Liberec (Cehia), după 3-0 (a) cu Shirak Gyumri (Armenia) și 6-6 (d) / 5-4 la penalty-uri cu Bačka Topola (Serbia).

    Singura echipă rămasă în competiție este CFR Cluj. Parcursul acesteia:

    • 2-0 (d) cu Floriana La Valletta (Malta), în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor
    • 2-2 (a), 5-6 la penalty-uri, cu Dinamo Zagreb (Croația), în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor
    • 1-0 (d) cu Djurgaarden (Suedia), în turul 3 preliminar al Ligii Europa

    CFR este mare favorită să ajungă din nou, ca și anul trecut, în grupele Europa League. În play-off, echipa lui Dan Petrescu va întâlni, pe teren propriu, formația finlandeză Kuopio.

    De cine a fost eliminată FCSB în ultimii 3 ani

    • 2018: Rapid Viena (Austria) / 1-3 (d) și 2-1 (a) / play-off
    • 2019: Vitoria Guimaraes (Portugalia) / 0-0 (a) și 0-1 (d) / play-off
    • 2020: Slovan Liberec (Cehia) / 0-2 (a) / turul 3 preliminar.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gigi Becali, infractorul credincios: „Mă implic să distrug USR-ul, care sunt atei și satanici!”

    Gigi Becali a declarat că nu mai este interesat de politică, dar că s-ar implica doar „să distrug USR-ul, care sunt atei și satanici”. Ciudat mesaj din partea unui „credincios” care a făcut pușcărie pentru furt din bunurile statului… A uitat ce spune Carea Sfântă: „Să nu furi!” (porunca a 8-a).

    Prezent la Curtea de Apel Craiova, unde a fost adus cu mandat pentru a depune mărturie în cazul transferului lui Mihai Costea la FCSB, Gigi Becali a avut o nouă ieșire scandaloasă.

    Întrebat dacă se gândește să pornească un nou proiect politic, el a declarat că este prea bătrân pentru asta, iar după eșecul cu Partidul Noua Generație (PNG) a rămas dezamăgit.

    Și totuși… „Dacă am să mă implic, nu am să mă implic să susțin un partid. Mă implic să distrug USR-ul, care sunt atei și satanici! Deci, asta va fi implicarea mea: implicarea mea va fi ca să fie distrus USR-ul satanic!”

    Gigi Becali a declarat că va vota cu PNL la viitoarele alegeri, pentru că „nu ai cu cine altcineva”. De asemenea, a spus că PSD nu mai reprezintă o opțiune de vot, deoarece „nu au nici lider, nu au nici oameni. Nu mai au cu cine să conducă”.

    Gigi Becali a fost deputat PNL (pe vremea conducerii scandaloase a lui crin Antonescu, co-fondatorul sinistrului USL) și europarlamentar din partea PRM (tovarăș de listă și de mandat cu nefrecventabilul Corneliu Vadim Tudor).

    Lăudat de unii pentru donațiile sale (bine promovate la TV) și înjurat de alții pentru ieșirile sale primitive, Gigi Becali are o istorie controversată.

    Gigi Becali are în palmares trei condamnări, toate cu sentință definitivă în anul 2013.

    11 februarie 2013: Becali este condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că i-a sechestrat pe cei care-i furaseră mașina.

    20 mai 2013: Becali este condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. În același dosar au mai fost condamnați, la câte 2 ani de închisoare, Victor Babiuc (fost ministru al Apărării) și generalul Dumitru Cioflină (fost șef al Statului Major General al Armatei).

    4 iunie 2013: Gigi Becali primește tot 3 ani de închisoare cu executare în „dosarul Valiza”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • Demisie în direct: Duckadam a plecat de la curtea lui Becali. Balint: „Bine-ai revenit cu picioarele pe pământ!”

    FOTBAL. Helmuth Duckadam, portarul de legendă de la Sevilla 1986 (patru penalty-uri apărate în finala Cupei Campionilor Europeni, cu FC Barcelona), și-a dat demisia de la FCSB. Anunțul a fost făcut în direct, la Digi Sport 1, înaintea derby-ului CFR Cluj – FCSB, din prima etapă de după întreruperea de peste trei luni a Ligii 1, din cauza Covid-19.

    Duckadam a fost președinte de imagine la Steaua/FCSB timp de 10 ani. El nu avea atribuții executive în clubul lui Gigi Becali.

    Decizia lui Helmuth Duckadam vine la trei săptămâni după ce directorul executiv al clubului, fostul arbitru Valeriu Argăseală, l-a anunțat că trebuie să plece din club. „Divorțul” a fost amânat de o intervenție a lui Gigi Becali, care a fost însă doar de formă. De fapt, Argăseală n-ar fi încercat niciodată să-l dea afară pe Duckadam dacă nu i-ar fi spus Becali să facă asta.

    „După multe ezitări, am decis să-mi dau demisia. Am trimis-o, nu am depus-o, pentru că nu puteam merge la echipă, că nu am avut testul Covid”, a declarat Duckadam.

    De ce? „Am simțit că nu mai sunt dorit acolo. Au vrut să mă dea afară și în urmă cu trei săptămâni. M-a sunat Argăseală și mi-a spus că vrea să rezilieze contractul. Am vorbit cu Gigi Becali, să-i mulțumesc pentru cei 10 ani de colaborare, și mi-a spus să stau liniștit, că vorbește el cu Argăseală. Apoi m-a sunat Argăseală și mi-a spus că a zis domnul Becali să rămân în club. Dar am simțit eu că, de fapt, nu mă mai voia nimeni. M-am gândit că mai bine să-mi dau demisia decât să fiu dat afară. Astăzi, gata, am făcut pasul. S-a terminat”.

    Duckadam spune că nu micșorarea salariului l-a determinat să plece de la FCSB, ci faptul că era marginalizat. „Nu e prima dată când mi s-a micșorat salariul la FCSB, dar nu asta a contat. Faptul că am fost marginalizat m-a durut. Lucrurile astea mărunte te macină… De exemplu, toți angajații au fost chemați la baza de la Berceni, să facă testul Covid, dar pe mine nu m-au chemat. Asta e…”

    Primul coleg din Super-Steaua anilor ’80 (triumfătoare în CCE) care i-a transmis un mesaj lui Duckadam a fost Gabi Balint: „Bine-ai revenit cu picioarele pe pământ! Hai Steaua!”.

    În ultimii ani, Balint, Lăcătuș, Belodedici, Tudorel Stoica și alți componenți ai echipei de aur din 1986 s-au plasat împotriva lui Gigi Becali, considerând că adevărata Steaua este echipa Armatei, cea care se străduiește acum să promoveze în Liga a 3-a. Duckadam a ales să fie în tabăra lui Becali (FCSB).

    VIDEO: Cele 4 penalty-uri apărate de Duckadam în finala CCE din 1986

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un fost arbitru român de elită a murit la numai 49 de ani

    * FOTBAL. Perspectiva Euro 2020: după Islanda și Bulgaria/Ungaria, am înfrunta Olanda, Austria și Ucraina. La București!

  • Nea Gigi și „blatul” cu COVID-19 – Ziariștii

    Nea Gigi, cum să țină la tine minunea mai mult de 3 zile? Ar muri ceva-n pădure, cum e zicala, dacă nu s-ar întâmpla nimic spectaculos la scurtă vreme după ce ai trimis camioane întregi cu echipamente de protecție pentru medici ca să-i sprijini în lupta lor cu temutul coronavirus.

    E adevărat, i-ai ajutat, dar nu degeaba. Ai mai și înflorit. Adică, marea ta „recoltă” de produse era umflată ca grâul obținut la hectar în perioada comunistă. În fine, ai făcut un gest bun, când alții au preferat să stea la cutie: exemplu, Țiriac. S-a ascuns ariciul și e de negăsit.

    Dar, revenind, tocmai am aflat care a fost de fapt prețul acelor „cadouri”: un post de premier, pe care ți-l dorești cu tot dinandinsul. Deja ți-ai format echipa (sper să nu fie aia de mioare din curtea ta), ești chitit să-i dai papucii lui Orban, să-l trimiți înapoi în carantină, că tot spui: „Coronavirusul e șansa neamului românesc!”.

    Oi fi tras un blat cu el, cu COVID-19, de ești atât de entuziasmat. Cine știe pe ce căi de comunicare te-ai înțeles cu el. E și el o formă de inteligență, cum recunoștea și profesorul Streinu-Cercel. Invizibilă, dar vizibilă în imaginația ta. Aștepți să te numească Iohannis premier, nu-i așa? Ești frământat, nu mai poți dormi nopțile, cobori treptele palatului tău în papuci și halat, ți-l deschei, tragi aer în piept și te gândești cum ți-ar sta la Palatul Victoria. Dacă ți-ar sta mai bine acolo, să te vadă toată națiunea „la lucru”. Că la palatul tău se înghesuie mai mult televiziunile de sport și e bai. Ai putea face naveta și pe jos între cele două palate, fiindcă distanța nu-i mare.

    Nea Gigi, ar trebui totuși să te preocupe altceva: vezi că DNA ți-a deschis un dosar penal pentru spălare de bani. Ai grijă să nu te întorci de unde ai venit. Adică, să redevii premierul pușcăriașilor. Acolo ești în lumea ta. Poți scrie câte cărți vrei și poți prosti pe cine vrei. Una e să fii premier după gratii, alta e să fii premier în afara gratiilor: îți papă lupii toate oile.

    Mai e ceva, nea Gigi! Toate ajutoarele pe care le dai doar când ești filmat de unde provin? Din ce fel de bani? Cum i-ai obținut? Despre terenurile alea din Pipera anilor ’90, pentru care ți-ai trimis „băieții” să le smulgă din mâna bătrânilor la prețuri de nimic, nu scoți o vorbă. Nu-i nimic, îți amintim noi.

    Ce-ți pasă, ai fost deputat (pe mână cu Crin), ai fost și europarlamentar (pe mână cu Vadim), acum te visezi și premier. La Victoria sau la Jilava? Aceasta-i întrebarea!

    Răbdare, nea Gigi, că vom afla împreună. Dacă nu cumva o „tunzi” și tu prin Grecia, Costa Rica sau Madagascar, cum ne amenințai cu ceva timp în urmă…

  • Gigi Becali: „Coronavirusul e șansa neamului românesc!”. Vrea să preia guvernarea: „Dați-vă la o parte, că vin eu! Mai aduc 10 oameni, pe care îi aleg eu!”

    În vremuri de criză, ies la iveală tot felul de salvatori providențiali. Unul tot mai guraliv în ultima vreme e Gigi Becali, patronul clubului de fotbal FCSB.

    Donațiile lui Becali către spitale sunt binevenite, fanfaronada lui e grețoasă. În primul rând, pentru că și pentruo mască de protecție sau o pereche de mănuși face tam-tam la televizor, precum găina care se ouă o mărgică.

    Apoi, vin pretențiile, din ce în ce mai mari. Latifundiarul din Pipera vrea, mai nou, să plece toți de la guvernare și să-l lase pe el, că vine cu „alți 10 oameni” și ne scapă de coronavirus. Cum vor fi selectați cei 10 salvatori din Guvernul Becali? Printr-o metodă medievală: „Îi aleg eu”!

    Carevasăzică, pe el nu l-a ales nimeni (și, slavă Domnului, a tot candidat!), dar vrea musai să ne conducă, să ne scoată din criză. Să populeze Palatul Victoria cu 10 oameni aleși de el, care nu e ales de nimeni.

    În vremuri normale, e de discutat și din ce se alimentează generozitatea lui Gigi Becali. Proocurorii susțin că din zeci de milioane de euro furate de la stat, prin „suveica ANRP”, care a băgat la pușcărie mulți miniștri, demnitari și funcționari. Dar despre asta vom vorbi în detaliu după ce scăpăm de virusul dement. Până atunci, reținem donațiile remarcabile ale lui Becali și pretențiile sale absurde.

    Iată ce a spus latifundiarul la Pro X (crezând, probabil, că în curtea Guvernului se află o fabrică de bani, care poate tipări peste noapte câteva zeci de miliarde de euro):

    • „Eu nu vreau să critic Guvernul, dar nu se poate așa ceva! Nu sunt măști în spitale. Mă duc mâine la Craiova și Caracal ca să dau 2.000 de măști. Plâng doctorii și spitalele că nu sunt măști.”
    • „Dumnezeu va face o minune și vom putea participa la Slujba de Înviere. Uite că la noi sunt mai puține cazuri. V-am zis că așa va fi în țările ortodoxe, unde se face Sfânta Liturghie. În România, Belarus, Serbia nu moare așa multă lume. Noi avem de la Botez un înger care are grijă de noi.”
    • „Trebuie să băgăm 20-30 de miliarde de euro în economie, nu un miliard și să pornim încet, ca Trabantul. Franța bagă 300 de miliarde, dar pleacă greu, că e oprit totul. La fel și restul țărilor. Pe noi ne-a ocrotit Dumnezeu și a zis «Vă aduc poporul român acasă».”
    • „Avem oameni, dar trebuie și Guvernul… Băi, guvernanți, acum, când e criză, trebuie să plecăm cu demaraj de pe loc. Dar ei nu dau nici măști la spitale. Ce facem? Dormim? Dacă nu știți, dați-vă la o parte! Să vină oameni de afaceri care se pricep! Vin eu cu alți 10 oameni, pe care îi aleg eu. Nu vreau bani. Dați-vă la o parte! Nu e nicio rușine dacă nu știți. Vin eu. Lăsați oameni care se pricep! Hai, să plecăm ca un Audi de pe loc! Vai de capul nostru…. Vom muri de foame.”
    • „Alte țări vor pleca mai greu de pe loc. Noi dăm drumul mai repede, pentru că nu avem așa mari probleme. Putem să întrecem aceste țări dacă băgăm 30-40 de miliarde. Trebuie să băgăm bani, pentru că banii se cumpără ieftin acum. Să intervină Banca Națională! E un moment care vine o dată la 500 de ani. Trebuie să facem cum a făcut Donald Trump în America, să dăm bani la oameni! Lumea e oprită acum, dar noi putem pleca cu Audi. Lumea e distrusă, chiar și psihologic. Coronavirusul e șansa neamului românesc, metaforic vorbind. Dar să înțeleagă cei din Guvern. Dacă nu, să ne lase pe noi!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Sfaturi de la Virgil Musta, medicul care face minuni la Timișoara (71% dintre vindecații de coronavirus din România)