Etichetă: gheorghe ursu

  • Inginerul Ursu n-a murit. Polițistul Gigină n-a murit. La Colectiv, nimeni n-a murit. Nici la Revoluție, nici la mineriade…

    Cazul „Gheorghe Ursu” ne-a spulberat și ultima iluzie: Justiția română e în colaps, pentru că – din punct de vedere moral – România e în colaps. România lui Iohannis e țara lucrului prost făcut, țara țoapelor politice și a jafului generalizat, cu statul pe post de pungaș-șef, de tâlhar la drumul mare. Dacă n-am fi agățați de UE și de NATO, ne-am prăbuși în haos, ne-am dezintegra, n-am mai exista pe hartă. Nici nu merităm să existăm, cu așa lipsă de demnitate și chiar de umanitate în aplicarea justiției!

    Cei 1+3 judecători care au dat sentințe de achitare în cazul securiștilor ce au gestionat torturarea și lichidarea inginerului Gheorghe Ursu nu sunt oameni, sunt fiare. Sunt încă tineri, dar în curând vor avea pensii speciale.

    Cei 1+3 judecători – două doamne și doi domni – nu s-au limitat să-i achite pe cei doi securiști (pensionari speciali și ei!) sfidând orice logică a justiției, ei au simțit nevoia să ne spună că Gheorghe Ursu n-a prea fost disident, de fapt n-a fost deloc, dimpotrivă, s-a cam aflat în grațiile regimului! Ale regimului care l-a urmărit peste tot, l-a ascultat și în dormitor, i-a furat agenda în care-și ținea jurnalul, l-a anchetat, amenințat, șantajat, terorizat, arestat, bătut, omorât.

    Motivarea judecătoarei de la Curtea de Apel București, deloc contrazisă de cei trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (nicio opinie separată, nimic): „Gheorghe Ursu nu a fost un opozant pe faţă al regimului comunist şi al conducătorului Partidului Comunist. (…) Opoziţia victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim. (…) Ca cetățean al Republicii Socialiste România, a beneficiat de o libertate deplină, că a călătorit în mai multe țări din Europa, încă din anul 1974 (citat din Tudor Postelnicu, șeful Securității în 1985, când a fost omorât Gheorghe Ursu – n. red.). (…) Curtea apreciază că nu opiniile personale ale victimei Ursu Gheorghe Emil despre conducerea de stat și de partid și politica partidului comunist sau consemnările sale denigratoare, jignitoare la adresa conducătorului statului au generat anchetarea sa în continuare și de organele de Securitate, acțiunile intreprinse de lucrătorii de Securitate nefiind, în mod evident, de răzbunare”.

    Rețineți expresia folosită de doamna judecătoare: „consemnările sale denigratoare, jignitoare la adresa conducătorului statului”! Exact limbajul magistraților din vremea lui Ceaușescu, care, conform Constituției comuniste, „răspundeau în fața Partidului”! Exact limbajul securiștilor care l-au anchetat și omorât pe Gheorghe Ursu! Parcă n-a existat o revoluție (dar chiar a existat?!), parcă nu l-am fi împușcat pe Ceaușescu (oare noi l-am împușcat?!), parcă n-ar fi trecut 38 de ani de la asasinarea inginerului-disident!

    Dar să mergem la fapte, să nu ne împiedicăm de vorbe. Doamna judecătoare trage concluzia că Gheorghe Ursu n-a fost disident, ci privilegiat al sistemului pentru că „a călătorit în mai multe țări din Europa”, așadar era să lăsat să plece din țară. Mai multă documentare în legătură cu metodele PCR și ale Securității ar fi ajutat onorata instanță să afle că însuși Ceaușescu le dăduse ordin „lucrătorilor din aparatul de securitate” să-i lasă pe disidenți să plece în Occident (cazul Paul Goma este un exemplu), afirmând textual: „câinele turbat să latre în afara gardului, nu în curtea mea!”.

    Magistratul vremurilor noastre trage concluzii ticăloase în legătură cu regimul dictatorial al lui Ceaușescu: „Politica statului român la acea dată nu era de reprimare prin violență a forțelor de opoziție față de regimul politic și conducătorul statului”.

    Să mai dăm un citat din Ceaușescu, la o întâlnire de lucru cu „organele de securitate”: „Trebuie loviţi, propriu-zis, fără cruţare. Aceasta ca măsură generală, tovarăşi, care să fie luate peste tot unde avem asemenea oameni. Să discutăm pe aceea (aceia – n. red.) care nu au asemenea manifestări, să-i facem să înţeleagă, să-i determinăm ca fiecare să-şi vadă de treabă acolo unde este pus (…) cu organele de securitate respective, (…) să fie puşi în discuție în colectivul de întreprindere, judecaţi, şi ce vor hotărî muncitorii. Dacă vor să-i bată, să-i bată!”.

    Recunoașteți metoda? A aplicat-o și Ion Iliescu la începutul anilor ’90, cu „IMGB fac ordine” și ororile mineriadelor. „Ce vor hotărî muncitorii. Dacă vor să-i bată, să-i bată!”…

    Cazul inginerului Gheorghe Ursu este expresia violentă a restaurației infracționale din justiție: specialii se apără între ei, printre „organele de securitate” nu există infractori, România n-a avut și nu are victime politice. Singurele lucruri sfinte sunt pensia specială și impunitatea în fața legii. Dacă legea devine periculoasă pentru asasini, o schimbăm, că de-aia avem Parlament! Iar dacă n-o putem schimba că ne taie UE banii, atunci găsim judecătorii potriviți să aplice „legea noastră”, nu legea Europei.

    Dacă vezi cum a fost judecat cazul său, tragi concluzia că, de fapt, Gheorghe Ursu nici n-a murit.

    Nici polițistul Bogdan Gigină n-a murit, pentru că, în cazul coloanei oficiale ilegale a generalului-de-tinichea Gabriel Oprea, o instanță a decretat că „fapta nu există”.

    Nici la Colectiv n-a murit nimeni, pentru că Piedone e din nou primar, scos din pușcărie de o instanță omenoasă. Cei 65 de dispăruți și zecile de arși până la mutilare sunt rodul imaginației noastre bolnave.

    Nici la mineriade n-a murit nimeni, nici la Revoluție. Dosarele respective încă n-au fost judecate. N-avem vinovați, deci faptele nu există.

    În țara asta, toți oamenii mor de moarte bună.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    ALTE EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

    * Tăiați, bă, pensiile speciale!

    * Ultimele zbateri ale Vrăjitoarei. Spaima lui Ciolacu. Mușcătura Viperei

    * Solovioave, vezi că-ți rup urechile!

    * Anchetarea lui Tolontan. Corespondență specială din pușcărie

    * Șoșocarul

    * La moartea unui ticălos

    * Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

    * Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

    * Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

    * Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

    CITIȚI ȘI:

    * EXCLUSIV. Averile judecătorilor care i-au făcut scăpați pe securiștii implicați în asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. O decizie odioasă, ticăloasă și insalubră a justiție române

    * Ciolacu și Ciucă anunță biruri mari pentru populație și firave tăieri bugetare. Accentul e pe propagandă: se vorbește de economii de 12 miliarde de lei, împărțite echitabil (6 miliarde la stat, 6 miliarde la privat), dar greul tot pe privat va cădea!

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

    * RTV insinuează că Firea și Pandele au încercat să-l omoare pe fostul senator SRI-ist Daniel Savu (PSD), prietenul fugarului Sebastian Ghiță, patronul televiziunii

    * Un senator USR spune că a fost amenințat la Primăria Voluntari de deputatul Daniel Ghiță (PSD), fost luptător K1 și „om de casă” al familiei Firea-Pandele

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    * „Andreea Esca în sicriu… ăăă… plânge lângă sicriu…”

    * VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

    * Imperiul african al Rusiei, construit cu mercenari Wagner. După Mali și Burkina Faso, urmează Niger, unde puciștii au dat foc Ambasadei Franței și au pus steagul Rusiei pe ea

  • Klaus Iohannis a scris despre vreme în ziua în care ICCJ sfida memoria victimelor comunismului decretând că Securitatea n-a făcut represiune

    În ziua în care ICCJ cauționa comunismul și Securitatea achitându-i pe criminalii disidentului Gheorghe Ursu sub motiv că acesta n-a fost opozant al regimului și că n-a existat represiune sistematică împotriva populației, președintele Klaus Iohannis le vorbea românilor despre vreme, arătându-se alături de familiile victimelor celor răniți de vijelii! Mesajul, postat într-un moment în care întreaga societate civilă luase foc și oamenii erau siderați de indignarea față de scandalosul negaționism al Justiției, a arătat încă odată prăpastia care se cască între șeful statului și poporul pe care ar trebui să-l conducă.

    Șeful statului pare literalmente din alt film. Postarea privind îngrijorările sale legate de schimbările climatice și de vijelii a fost făcută la aproximativ o oră după ce primele site-uri publicaseră deja știrea privind incredibila sfidare a Justiției române. În timp ce oamenii asistau siderați la un negaționism oficial al judecătorilor de la cea mai înaltă instanță, Iohannis scria: „În aceste zile, România și Europa resimt cu intensitate efectele schimbărilor climatice prin furtuni violente, valuri intense de căldură și incendii de vegetație amplificate de temperaturile atipic de ridicate. Suntem martori la fenomene meteo extreme cu impact major asupra bunăstării, a sănătății și chiar asupra vieții cetățenilor. Pentru a-i proteja pe oameni, trebuie să dezvoltăm continuu sistemele de avertizare timpurie cu privire la fenomenele meteo extreme. Este deosebit de important să ținem cu toții cont de aceste avertizări meteorologice pentru a evita tragedii. Sunt alături de familiile victimelor și de toți cei răniți în urma vijeliilor din ultimele zile”.

    La fel de tăcut a fost premierul Marcel Ciolacu, a cărei echipă de PR a avut 7 postări pe Facebook în ultimele 48 de ore, dar niciuna despre oribila decizie a ICCJ. În privința liderului PSD pus de Iohannis premier nu existau însă așteptări. Marcel Ciolacu este președintele succesorului Partidului Comunist Român, partidul reînființat de Iliescu în 1990 sub denumirea de FSN (Frontul Salvării Naționale) și care și-a schimbat apoi numele de câteva ori până la cel de azi. PSD a apărat tot timpul, în ultimii 34 de ani, atât moștenirea Securității și pe securiști, cât și activiștii comuniști, organizând în 1990-1991 preluarea activelor României de către ofițeri se Securitate și oameni din linia a doua a PCR, transformându-i în oligarhii pe care-i știm azi. Tot PSD a preluat metodele regimului comunist în reprimarea violentă a manifestațiilor opoziției.

    În schimb, Klaus Iohannis a cerut (și obținut) votul românilor de două ori, în 2014 și 2019, promițând că va lupta împotriva statului oligarhic, că va reforma Justiția și că va împinge România pe un drum european rupt decisiv de moștenirea comunistă.

    ICCJ i-a achitat joi pe ofițerii de Securitate care au coordonat anchetarea și uciderea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, în 1985. Motivarea sentinței pare căzută din altă lume. Judecătorii spun că Gheorghe Ursu n-a fost, de fapt, opozant al regimului, că Securitatea nu făcea represiune sistematică și că metodele folosite atunci se mai folosesc și azi! Practic, este vorba de validarea, de la cel mai înalt nivel al Justiției, a discursului negaționist și revizionist pe care îl au foștii securiști și nostalgicii comunismului, cum că înainte de 1989 a fost un regim ca oricare altul, unde nu exista de fapt represiune și oamenii duceau o viață normală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    EXCLUSIV. Averile judecătorilor care i-au făcut scăpați pe securiștii implicați în asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. O decizie odioasă, ticăloasă și insalubră a justiție române

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

    * „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

    * Șeful Arestului IPJ Argeș, șpăgar renumit, a fost reținut de DIICOT pentru luare de mită. Flagrant: a primit 500 de euro și un cartuș de țigări

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    * Moarte-șoc, la 20 de zile de la demisia-șoc: Mihnea Vasiliu, fostul șef al Ringier România, a pierit în fața fiicei sale, în holul unui hotel! Avea 57 de ani

    * VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

    * VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

    * Cine a descalificat-o pe campioana ucraineană care n-a dat mâna cu rusoaica: Federația condusă de „oligarhul favorit” al lui Putin, sancționat de UE, SUA și Marea Britanie!

  • EXCLUSIV. Averile judecătorilor care i-au făcut scăpați pe securiștii implicați în asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. O decizie odioasă, ticăloasă și insalubră a justiție române

    Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin decizia judecătorilor Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu, i-a achitat definitiv pe Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, foştii ofiţeri de Securitate acuzați că au organizat torturarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, provocându-i moartea. Motivarea este la fel de scandaloasă ca decizia în sine.

    Inițial, la Curtea de Apel București, cei doi securiști fuseseră achitați de judecătoarea Mihaela Niță.

    La aproape 34 de ani de la căderea dictaturii comuniste, într-o Românie care are pretenția că ar fi stat de drept, membru al Uniunii Europene și al NATO, niște asasini în slujba dictatorului Nicolae Ceaușescu sunt achitați de cea mai înaltă instanță a Justiției române!

    „Specialii” din Justiție defechează pe memoria zecilor de mii de victime chinuite și asasinate în Gulagul comunismului românesc, a milioanelor de români umiliți și transformați în sclavi ai dictaturii comuniste. „Specialii” din Justiție batjocoresc memoria tuturor românilor care au îndrăznit să se opună comunismului, mulți dintre aceștia fiind uciși în luptele de rezistență armată comunistă din anii ’50 ai secolului trecut ori pe străzile orașelor românești, în Decembrie 1989.

    Într-o firavă încercare de apărare a memoriei disidentului anticomunist Gheorghe Ursu și a tuturor celor care au suferit și au murit în timpul dictaturii comuniste, vă prezentăm averea cu care sunt răsplătiți, din banii cetățenilor români, judecătorii care i-au achitat pe securiștii implicați în asasinatul din 1985.

    Averea judecătoarei Mihaela Niță

    Ultima declarație de avere înregistrată de judecătoarea Mihaela Niță, de la Curtea de Apel București, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este din iulie 2021. Absența unor declarații de avere mai actuale este o faptă gravă în sine.

    În urmă cu doi ani, judecătoarea avea în proprietate:

    • două terenuri în suprafață totală de 1.180 de metri pătrați, în comuna Berceni, județul Ilfov (împreună cu soțul);
    • o casă în suprafață de 237 de metri pătrați, în aceeași localitate (împreună cu soțul);
    • 4 autoturisme: Opel Astra (fabricat în 2004), încă un Opel Astra (fabricat în 2008), Mercedes E200 (fabricat în 2007) și Mercedes GLK (fabricat în 2013).

    În conturile bancare ale judecătoarei se găseau rezerve de 142.000 de lei (aproximativ 28.400 de euro).

    Judecătoarea avea datorii prin trei credite bancare (un credit scadent în 2024 și două credite ipotecare scadente în 2030) în valoare totală de 387.810 de lei (aproximativ 77.500 de euro).

    În perioada iulie 2020 – iulie 2021, judecătoarea Mihaela Niță a încasat ca magistrat, din partea statului român, suma totală de 213.817 de lei (aproximativ 17.800 de lei pe lună), adică aproximativ 42.800 de euro (3.500 de euro pe lună).

    Pe lângă aceste venituri, în casa doamnei judecător au intrat, în perioada iulie 2020 – iulie 2021, încă aproximativ 140.000 de lei (28.000 de euro), reprezentând salariul și norma de hrană primite de soț, Florin Cătălin Niță, la acel moment director de direcție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

    Conform Presshub.ro, în prezent, domnul Niță este „pensionar la 48 de ani, cu 130.000 de lei pe an, pensie plătită de Ministerul de Interne, parte responsabilă civilmente în dosarul Gheorghe Ursu”.

    În ianuarie 2020, pe marginea deciziei judecătoarei Mihaela Niță de a-i achita pe securiștii implicați în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu, Europa Liberă scria: „Motivul invocat de judecătoarea Mihaela Niță în susținerea tezei sale este că Gheorghe Ursu nu a fost «un opozant pe faţă al regimului comunist şi al conducătorului Partidului Comunist», iar «opoziţia victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim». Mai mult, judecătoarea consideră că Gheorghe Ursu nu a fost anchetat de Securitate pentru scrisorile trimise la Europa Liberă și opiniile sale anticomuniste. «Curtea apreciază că nu opiniile personale ale victimei Ursu Gheorghe Emil despre conducerea de stat și de partid și politica partidului comunist sau consemnările sale denigratoare, jignitoare la adresa conducătorului statului au generat anchetarea sa în continuare și de organele de Securitate, acțiunile intreprinse de lucrătorii de Securitate nefiind, în mod evident, de răzbunare”.

    Grav este că judecătoarea nu a ținut cont de o decizie definitivă a Curții de Apel București din 2015 (deși o avea anexată la dosarul din 2019), care o contrazice. Prin sentința nr. 2115/03.09.2015, în procesul deschis de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), la cererea lui Andrei Ursu (fiul inginerului Gheorghe Ursu), pentru stabilirea calității de lucrător al Securității a lui Vasile Hodiș, Curtea stabilește că acțiunile lui Hodiș împotriva lui Gheorghe Ursu, mai exact „urmărirea, cercetarea și punerea sub învinuire a acestuia”, „mascheză reprimarea unei persoane animate de concepții anticomuniste și antitotalitare”. Măsurile dispuse de Hodiș urmăreau „aspecte din viața privată, poziția acestuia față de politica Partidului Comunist și a orânduirii sociale din țara noastră, opiniile și afirmațiile cu caracter politic, iar nu aspecte care ar fi putut viza siguranța națională sau prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra statului și a economiei naționale”.

    Altfel spus, decizia din 3 septembrie 2015 a Curții de Apel București stabilește că Gheorghe Ursu nu a fost în realitate arestat pentru infracțiuni de drept comun, ci pentru opinile sale anticomuniste și acțiunile sale în acest sens, fiind astfel un disident politic.

    Ignorând total aceste argumente, Mihaela Niță concluzionează în motivarea din 2019 că Gheorghe Ursu „nu a fost reținut și anchetat în această calitate”.

    Tot Europa Liberă România consemnează că judecătoarea Mihaela Niță, „plecând de la premisa că inginerul Gheorghe Ursu nu a fost disident, a ajuns la concluzia că acesta nu a fost un opozant al regimului comunist și al lui Nicolae Ceaușescu, deci ofițerii de Securitate care l-au anchetat până la moarte sunt nevinovați”.

    Averea judecătorului Constantin Epure

    Conform declarației de avere depusă la data de 9 iunie 2023, judecătorul Constantin Epure are în proprietate:

    • un teren intravilan de 500 de metri pătrați, în orașul Săcele, județul Brașov (dobândit în 2006);
    • o casă de locuit cu suprafața de 241 de metri pătrați, aflată tot în Săcele, județul Brașov (dobândită tot în 2006);
    • un autoturism marca Volvo (fabricat în 2018).

    La momentul declarației, judecătorul Epure avea în contul deschis în 2005 la NN Pensii (ca fonduri de investiții, pensii private) suma de 183.590 de lei (aproximativ 36.700 de euro).

    La capitolul datorii, judecătorul declară un credit contractat în 2007 și scadent în 2042, în valoare de 157.200 de franci elvețieni.

    Veniturile încasate de judecătorul Epure în perioada iunie 2022 – iunie 2023 sunt consistente.

    De la ÎCCJ a primit suma de 325.480 de lei (o parte din sumă reprezentând restanțe salariale stabilite prin hotărâri judecătorești), adică aproximativ 65.000 de euro (în medie, 5.400 de euro pe lună).

    Se adaugă alți 8.535 de lei (aproximativ 1.707 de euro), încasați de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

    Conform Presshub.ro, judecătorul Constantin Epure „a decis, în mai 2019, după doi ani de procedură de Cameră preliminară, să retrimită dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 la Parchetul Militar, după ce a anulat mare parte din probe. În acel dosar erau trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Emil «Cico Dumitrescu», Cazimir Benedict Ionescu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Matei Drella, Cornel Burlec Plaieş, Vasile Dobrinoiu, Petre Petre şi Alexandru Ghinescu. Cazul se află încă în cercetări pentru refacerea urmăririi penale. Tot judecătorul Epure a făcut parte din Completul de judecată care a stabilit să se aplice prescripția dosarelor penale în urma unei decizii a CCR din 2022″.

    Detaliu biografic important: judecătorul Constantin Epure a făcut parte din instanțele care i-au condamnat pe Liviu Dragnea (Dosarul „Angajări fictive”) și pe Elena Udrea (Dosarul „Gala Bute”) și l-au achitat pe Călin Popescu Tăriceanu (dosarul de mărturie mincinoasă).

    Totodată, judecătorul Constantin Epure, împreună cu colegul de instanță, judecătorul Alin Sorin Nicolescu, l-au achitat, în 2021, pe generalul Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, care era judecat în dosarul deturnării de fonduri operative de la Departamentul de informații și protecție internă (DIPI), serviciul secret al MAI.

    Averea judecătorului Alin Sorin Nicolescu

    Conform declarației de avere din data de 22 mai 2023, judecătorul Alin Sorin Nicolescu avea în proprietate următoarele:

    • 2 terenuri agricole în suprafață totală de 2.787 de metri pătrați (la Tg. Jiu și Bălești, județul Gorj);
    • 4 terenuri intravilane, în suprafață totală de 5.017 metri pătrați (trei în Tg.Jiu și unul în Balești, județul Gorj);
    • 2 case de locuit în suprafață totală de 206 metri pătrați (una la Tg. Jiu, alta la Bălești, județul Gorj; una – în cotă parte cu o altă persoană)
    • 4 apartamente, în suprafață totală de 270 de metri pătrați: 2 apartamente îl au ca titular pe judecător (ambele în București, unul în suprafață de 37 mp, dobândit în 2012, și altul în suprafață de 86 mp, dobândit în 2021); un apartament o are ca titular pe soția judecătorului (în Constanța, în suprafață de 69 mp, dobândit în 2022); cel de-al patrulea apartament îi are titulari pe soții Nicolescu (în București, în suprafață de 78 mp, dobândit în 2017);
    • 4 autoturisme: Infiniti Q50 (fabricat în 2016), Mercedes C Class (fabricat în 2014), Audi QS (fabricat în 2011) și Honda (fabricat 1998).

    Averea judecătorului Alin Sorin Nicolescu este completată de 3 depozite bancare: 30.000 de dolari (deschis în 2020), 110.000 de lei – aproximativ 22.000 de euro (deschis în 2013) și 40.000 de euro (deschis în 2022).

    Soția judecătorului a adus în visteria familiei o donație de 85.000 de euro din partea părinților ei, Coșciug Gabriel și Coșciug Măriuța (domiciliați în comuna Suciu de Sus, județul Maramureș).

    Veniturile încasate de judecătorul Nicolescu, în perioada mai 2022 – mai 2023, de la sistemul de Justiție al statului român, sunt constituite din următoarele surse:

    • 252.093 de lei (50.418 de euro), adică o medie de aproximativ 21.000 de lei (aproximativ 4.200 de euro) pe lună – de la ÎCCJ;
    • 14.826 de lei (aproximativ 3.000 de euro) – de la Curtea de Apel București, ca drepturi salariale restante din hotărâri judecătorești;
    • 1.225 de lei (245 de euro) – de la Tribunalul Gorj, ca drepturi salariale restante din hotărâri judecătorești;
    • 13.354 de lei (2.670 de euro) – de la Consiliul Superior al Magistraturii, ca drepturi bănești pentru participarea la comisii.

    Judecătorul Alin Sorin Nicolescu este și cadru didactic la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București (universitate privată), de unde a încasat suma de 56.000 de lei (aproximativ 11.200 de euro).

    Veniturile judecătorului au fost completate cu 5.500 de euro reprezentând chirie apartament, precum și cu 136.000 de lei (aproximativ 27.200 de euro) reprezentând pensie privată Pilon 2 încasată.

    Ceva mai modestă, soția judecătorului, avocata Mihaela Nicolescu de la Baroul Gorj, a contribuit la prosperitatea familiei cu suma de 206.000 de lei (venituri din avocatură), adică aproximativ 41.200 de euro (3.400 de euro pe lună), la care se adaugă donația deja amintită, primită de la părinții ei, în valoare de 85.000 de euro.

    Conform Presshub.ro, judecătorul Alin Sorin Nicolescu, împreună cu colegul de instanță, judecătorul Constanti Epure, l-au achitat, în 2021, pe Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, care era judecat în dosarul deturnării de fonduri operative de la DIPI (Departamentul de informații și protecție internă, serviciul secret al MAI).

    Recent, completul format din judecătorul Alin Sorin Nicolescu și colegii săi Valerica Voica și Constantin Epure l-a achitat pe deputatul Mihai Lasca (intrat în Parlament pe listele AUR) în dosarul în care acesta a fost judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat care s-ar fi ocupat cu traficul de migranți.

    Averea judecătoarei Valerica Voica

    Conform declarației de avere din data de 29 mai 2023, judecătoarea Valerica Voica deține:

    • un teren intravilan în suprafață de 1.200 de metri pătrați, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu, dobândit în 2013 (împreună cu soțul);
    • o casă de locuit în suprafață de 73 de metri pătrați, în aceeași localitate, dobândită în 2013 (tot împreună cu soțul);
    • un autoturism Dacia Logan MCV (an de fabricație 2019).

    Judecătoarea Voica deține în diferite bănci și la Trezoreria Statului rezerve financiare în valoare de aproximativ 88.000 de euro și de aproximativ 119.000 de lei (echivalentul a 23.700 de euro), totalizând aproximativ 111.700 de euro.

    În funcția de judecător, Valerica Voica a încasat, în perioada mai 2022 – mai 2023, suma totală de 332.731 de lei (aproximativ 66.500 de euro), în medie 27.727 de lei (aproximativ 5.500 de euro) pe lună.

    Judecătoarea Valerica Voica a încasat și suma de 2.453 de lei (drepturi de autor) de la Editura Universul Juridic București.

    La veniturile familiei contribuie și soțul judecătoarei, Daniel C. Voica, avocat în Baroul București (de unde a încasat modesta sumă de 578 de lei) și pensionar. Pensia soțului judecătoarei se ridică la 54.504 lei pe an (aproximativ 10.900 de euro), ceea ce înseamnă o medie de 4.500 de lei (aproximativ 900 de lei) pe lună.

    Judecatoarea Valerica Voica a fost promovata la ICCJ în ianuarie 2022, când CSM era condus de Lia Savonea. Totodată, judecătoarea Valerica Voica a fost membru în Comisia de examinare care a promovat-o pe Lia Savonea ca judecătoare la ICCJ, așa cum reiese dinanaliza de caz realizată de Europa Liberă România.

    În cariera de magistrat, judecătoarea Valerica Voica a făcut parte din completele de judecată care au judecat dosare controversate. Amintim câteva dintre ele.

    • Recenta achitare definitivă a lui Cristian Popescu Piedone (PUSL) în dosarul „Colectiv”.
    • Recenta condamnare la 3 ani închisoare cu suspendare a fostului senator Dan Șova (PSD) pentru trafic de influență în dosarul „CET Govora”, în contextul în care Șova fusese condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani de închisoare cu executare.
    • Recenta achitare a deputatului Mihai Ioan Lasca (intrat în Parlament pe lista AUR), acuzat de DIICOT de constituire de grup infracțional organizat, care ar fi comis infracțiuni de skimming, copiere de date de la ATM-uri, folosirea de carduri contrafăcute, trecerea frauduloasă a unor migranți către Ungaria. Instanța a motivat decizia prin „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Decizia nu este definitivă.
    • Recenta decizie de trimitere în rejudecarea de la zero a dosarului de corupţie în care sunt inculpați un fost şef al ANAF, Şerban Pop, şi omul de afaceri Horia Simu, condamnaţi în primă instanţă la închisoare cu executare pentru intervenţii la fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.
    • Achitările decise în dosarul despăgubirilor ANRP, în valoare de 70 milioane de euro, în iulie 2022 – au fost achitați foştii deputaţi Theodor Nicolescu (PNL) şi Marko Attila (UDMR), precum şi omul de afaceri Horia Simu, alături de Ingrid Zaarour (fostă preşedintă ANRP), Remus Iuoraş (fost vicepreşedinte ANRP), Constantin Lefter Zaharia, Ionela Mihaela Nicolescu fostă Bărbulescu (foşti membri ai comisiei), Alexandru Florin Hanu (expert evaluator).
    • Achitarea fostului președinte al FRF, Mircea Sandu, în anul 2020, într-un dosar în care DNA îl acuza de luarea unei mite de peste 700.000 lei, temeiul achitării fiind „fapta nu există”.
    • Unul dintre dosarele în care a fost inculpat actualul fugar Sebastian Ghiță (acuzat de complicitate la înșelăciune și fals în declarații într-o afacere cu produse petroliere în care eludase plata unei taxe către stat). Dosarul  a ajuns, în 2006, la Tribunalul București și va fi judecat de judecătoarea Valerica Voica. Potrivit relatărilor de presă, dosarul a fost tergiversat până când Ghiță a fost achitat (pentru a treia oară în dosarul respectiv), dar printr-o sentință care nu este definitivă.

    ***

    Acestea sunt personajele din Justiția română care l-au asasinat pentru a doua oară pe inginerul Gheorghe Ursu, disidentul anticomunist ucis de Securitate în noiembrie 1985.

    Universitatea la care predă judecătorul Alin Sorin Nicolescu – „fabrică de diplome” pentru PSD-iști

    Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, instituția privată de învățământ unde judecătorul Alin Sorin Nicolescu este cadru didactic, se numără printre „fabricile de diplome” unde mulți politicieni și-au procurat hârtia care să ateste că dețin acele studii superioare. Ulterior, diploma i-a ajutat în cariera politică și în ocuparea unor sinecuri gras plătite din banii publici.

    Emblema Universității „Nicolae Titulescu” este Adrian Năstase, fost prim-ministru și fost președinte al PSD, condamnat la închisoare, în mai multe dosare, pentru fapte de corupție.

    Între politicienii care și-au luat diplome de la Universitatea „Nicolae Titulescu”, amintim câteva nume.

    Laura Vicol  – avocată, fostă apărătoare în instanță a fraților Cămătaru, puternic susținută în partid de primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. În prezent, Laura Vicol este deputat PSD, președinta Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. A absolvit Facultatea de Drept și Relații Internaționale a acestei universități.

    Dumitru Chiriță – electrician la bază, fost președinte al ANRE, fost deputat PSD. A absolvit Facultatea de Drept și Relații Internaționale din cadrul universității amintite.

    Catinca Maria Nistor – fosta șefă a ICR Londra, implicată într-un scandal monstru provocat de sumele imense cheltuite din banii statului român pentru achitarea chiriei unui apartament din centrul Londrei. A obținut licența în Drept la Universitatea „Nicolae Titulescu” București.

    Florin Iordache – actualul președinte al Consiliului Legislativ, fost ministru al Justiției, fost deputat PSD. A absolvit un masterat, în 2006, la această universitate.

    Mihaela Virginia Toader – fost ministru delegat pentru Fondurile Europene cu susținerea PSD, fost membru în Consiliul de Administrație al Transgaz SA, fost administrator public al Consiliului Județean Ilfov. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Nicolae Titulescu” București.

    Ana Birchall – avocat, fost deputat PSD, fost ministru pentru Afaceri Europene, fost ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă, în prezent director la Societatea Națională Nuclerelectrica SA. Este absolventă a Facultății de Drept și Relații Internaționale (promoția 1996) a acestei universități.

    În loc de concluzii

    Într-un articol cu titlul „A doua moarte a inginerului Gheorghe Ursu”, publicat în Sunmedia.ro, profesorul Vladimir Tismăneanu (profesor de Științe Politice la Universitatea din Maryland, SUA), consemnează pentru Istorie:

    „Decizia ÎCCJ din 27 iullie 2023 contrazice in toto concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Represiunile securiste nu au încetat în martie 1965. (…) Nu au existat două Securități – una malignă, înainte de venirea lui Ceaușescu la putere, și alta, relativ benignă, după 1965. Am scris despre cazul doctorului Sdaechter, (sin)ucis de Securitate. Nu o spun eu, a spus-o Ceaușescu în ședința Comitetului Politic Executiv.

    Achitarea asasinilor disidentului Gheorghe Ursu nu ține de dreptul comun. A fost o crimă împotriva umanității. Decizia ICCJ este negaționistă. O spun cu deplină răspundere profesională și morală. Decizia ICCJ este ignobilă și scandaloasă. 

    Întemeiată pe falsificarea deliberată a realității istorice, situată la antipodul cercetărilor științifice privind aparatele terorii comuniste, această decizie este, de fapt, a doua moarte a inginerului disident Gheorghe Ursu”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

    * „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

    * Moarte-șoc, la 20 de zile de la demisia-șoc: Mihnea Vasiliu, fostul șef al Ringier România, a pierit în fața fiicei sale, în holul unui hotel! Avea 57 de ani

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * VIDEO. Comportament bizar al șefei unui „azil al groazei”: a dansat pe stradă cântând „Criminalaaaaa!”. Dezlănțuirea în 7 fotografii

    * VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    * Dosarul „Otopeni”: șpăgi de peste 1,5 milioane de euro erau notate minuțios într-un fișier numit ”Viața e frumoasă”!

    * SONDAJ. Românii au cea mai mare încredere în Codruța Kovesi. Intenția de vot la partide: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 18%, USR – 11%

    * VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

    * VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

  • CTP: „Zeii Justiției încearcă să ucidă și amintirea lui Gheorghe Ursu”. Furie și consternare după achitarea torționarilor securiști ai disidentului anticomunist ucis în 1985

    Societatea civilă din România reacționează cu furie și consternare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care joi i-a achitat definitiv pe ofițerii de Securitate care au coordonat ucidereaz disidentului anticomunist Gheorghe Ursu în 1985. Motivarea ICCJ este de-a dreptul stupefiantă, judecătorii contestând că înainte de 1989 au existat operațiuni sistematice de supraveghere și reprimare a populației, dar și că victima n-ar fi fost „un adevărat «dizident politic»”.

    Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a scris un mesaj furios pe contul său de Facebook.

    „Zeii Justiției încearcă să ucidă și amintirea lui Gheorghe Ursu.

    «Este totuși dificil de considerat că victima a fost un adevărat „dizident politic”. Într-adevăr, este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a țării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiți cetățeni și sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mișcare, etc, însă, victima care avea un fiu stabilit legal și definitiv în SUA, nu numai că nu a fost dată afară din serviciu, dar a și făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând practic țară din Europa nevizitată de acesta».

    Aceste cuvinte sunt parte din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru achitarea celor doi ofițeri de Securitate care l-au torturat pe Gheorghe Ursu. Deci, pe lângă faptul că Înalta, prin decizia în cazul maior (r) Marin Pârvulescu, col. (r) Vasile Hodiș menține recordul ca numărul foștilor securiști condamnați pentru poliție politică să fie în continuare 0 (zero) imaculat, zeii Justiției române se străduiesc să nege calitatea de disident a inginerului Gheorghe Ursu. Adică, exact ce a făcut Securitatea, înscenându-i infracțiunea de posesie a 17 dolari!

    Gheorghe Ursu a fost exclus din PCR în 1950 pentru exprimarea deschisă a unor opinii contrare politicii Partidului. Securitatea l-a pus sub filaj în urma «propagandei dușmănoase», cum scria în dosarul său, pe care o făcea la adresa regimului Ceaușescu. Turnat de o colegă de serviciu, lui Ursu i s-a confiscat de către Securitate jurnalul personal, plin de comentarii critice la adresa autorităților comuniste. Anchetarea lui de către Securitate a început după ce a trimis postului de radio Europa Liberă o scrisoare în care avertiza, în calitate de inginer constructor, în legătură cu hotărârea criminală a lui Ceaușescu de a renova fără consolidare blocurile șubrezite de cutremurul din 1977.

    Martorii citați în dosar descriu agresiunile fizice și psihice la care a fost supus metodic de către securiști, «bătut la tălpi și la palme și lovit cu bastonul în cap».

    Iar ÎCCJ, care consideră că «nu există probe că cei doi lucrători de securitate au exercitat violențe asupra victimei», stabilește că Gheorghe Ursu n-a fost disident, pe baza «probelor» că a călătorit în străinătate și n-a fost dat afară din serviciu! Ca și cum treaba judecătorilor era să judece disidența lui Ursu, și nu omorârea lui în arestul din Rahova.

    De ce? Ca să omoare și amintirea acestui om care a avut curajul să fie om în timpuri inumane”.

    Florin Șandru, președintele executiv al IICCMER, a atacat și el violent sentința, spunând că se încalcă toate valorile statului de drept și ideea de justiție: „Achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România. Disculparea torționarilor Securității este o palmă dată memoriei tuturor victimelor regimului criminal comunist, o jignire adusă suferinței familiilor acestora și cel mai important, o lovitură dată fundamentelor morale ale societății. În pofida eforturilor instituțiilor statului, inclusiv ale IICCMER, care au pus la dispoziția justiției un material probator mai mult decât solid, ceea ce a prevalat au fost mărturiile interesate ale foștilor membri ai aparatului comunist de represiune, care astăzi se declară patrioți și apărători ai intereselor naționale. Singurele interese pe care aceștia le-au apărat cu adevărat au fost cele personale și pe acelea ale clanului Ceaușescu, pe care l-au servit în fiecare dintre orele petrecute în slujba răului și a minciunii”.

    Regizorul Tudor Giurgiu a scris că „e o zi a Rușinii Naționale”, în timp ce Cătălin Drulă, președintele USR, a anticipat că se va ajunge din nou la CEDO.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

    * „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * VIDEO. Fiara dezlănțuită, în cazul „azilelor groazei”, deși era filmată și avea în față un bărbat în putere. „E clar că bieții bătrâni nu aveau nicio șansă, îi zdrobea bruta”

    * VIDEO. Comportament bizar al șefei unui „azil al groazei”: a dansat pe stradă cântând „Criminalaaaaa!”. Dezlănțuirea în 7 fotografii

    * VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    * Dosarul „Otopeni”: șpăgi de peste 1,5 milioane de euro erau notate minuțios într-un fișier numit ”Viața e frumoasă”!

    * SONDAJ. Românii au cea mai mare încredere în Codruța Kovesi. Intenția de vot la partide: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 18%, USR – 11%

    * VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

    * VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

  • Securiștii care l-au ucis pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu, achitați de Justiția română. Sentința ICCJ este definitivă, torționarii au fost declarați nevinovați

    Ofițerii de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, cei care au coordonat în 1985 asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, au fost achitați joi de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Sentința este definitivă, torționarii fiind declarați nevinovați de Curtea Supremă. Decizia a provocat deja un val de indignare în societatea civilă. Procesul dura din 2017, iar criminalii fuseseră achitați, în 2019, și de Curtea de Apel.

    Conform sentinței pe scurt, părțile civile care și-au căutat dreptatea în Justiție și Ministerul Afacerilor Interne sunt obligați să achite și cheltuielile judiciare. Suma nu e mare, 300 de lei, dar gestul e simbolic pentru situația în care a ajuns Justiția în România după atâția ani cu Klaus Iohannis președinte și PSD la putere.

    Justiția română: „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile și de părțile responsabile civilmente”. Criminalii au fost scăpați

    Minuta de încheiere a procesului pe scurt: „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de părțile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana și de părțile responsabile civilmente Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).

    Obligă pe fiecare dintre apelantele părți civile și pe apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 27.07.2023”.

    Cazul inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, la Spitalul Penitenciar Jilava, după aproape două luni în care fusese torturat în beciurile Securității, este unul dintre cele mai cunoscute în România.

    Românul intrase în vizorul organelor de represiune ceaușiste la începutul anilor 1980. Trimitea scrisori de protest la Europa Liberă, ținea un jurnal în care critica regimul, făcea manifeste și, alături de prieteni intelectuali precum Radu Cosașu, Geo Bogza, Nina Cassian și Dan Deșliu, în cerca să închege o opoziție intelectuală, după modelul din alte țări central europene.

    Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu o infracțiune de drept comun, acuzându-l că a fost prins având 17 dolari – în acea perioadă, pe care mulți români o regretă azi, era interzis pentru locuitorii de rând să aibă valută.

    Inginerul a fost arestat pe 21 septembrie 1985 și băgat în celulă cu doi infractori reali, Marian Clită și Gheorghe Radu, care colaborau cu Securitatea și primiseră ordin de la ofițerii de caz să-l bată pe Gheorge Ursu.

    În urma agresiunilor la care a fost supus, disidentul a murit la 17 noiembrie, în același an.

    Ofițerii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au spus că ei n-au făcut decât să execute ordinele

    Cei care au coordonat și participat la această crimă, ofițerii Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, de la Securitate, au fost achitați definitiv joi, 27 iulie 2023. Ambii s-au apărat în fața instanțelor spunând că ei n-au făcut decât să execute ordinele primite pe linie ierarhică.

    Joi, înainte de pronunțarea sentinței definitive a ICCJ, fiul disidentului ucis, Andrei Ursu, a scris pe Facebook despre miza mult mai mare a acestui caz, deoarece este „primul proces pentru crime împotriva umanității intentat unor securiști în România”.

    Iată mai jos explicațiile lui Andrei Ursu, care pot lumina în parte decizia ICCJ de joi – dacă asasinii ar fi fost condamnați, se crea jurisprudența pentru pedepsirea a zeci de alți ofițeri de Securitate care au comis crime împotriva poporului român. Faptul că, la aproape 34 de ani distanță după 1989, aceste lucruri sunt evitate de puterea din România arată cine a câștigat, de fapt, la Revoluție.

    Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist ucis de Securitate: „Miza acestui proces nu este doar dreptatea pentru Gheorghe Ursu. E vorba de capacitatea justiției române de a înțelege și condamna fărădelegile dictaturii ceaușiste”

    „(…) Prin natura acestei incadrari juridice, menite sa pedepseasca, printre altele, violentele comise impotriva opozantilor de catre agentii statului totalitar, beneficiind de impunitatea inerenta sistemelor „nelegitime si criminale”, faptele care au fost judecate sunt imprescriptibile.

    Probatoriul aflat la dispozitia completului format din judecatorii Valerica Voica, Constantin Epure si Alin Sorin Nicolescu, despre care am mai scris pe aceasta pagina, este covarsitor. Zeci de marturii si documente demonstreaza ca Gheorghe Ursu a fost torturat in detentie, in mod sistematic, pana la moarte, de catre anchetatorul sau, Pirvulescu Marin, secondat de Hodis Vasile, ambii ofiteri in directia a VI-a a DSS. Prin faputul ca se afla in detentie, la discretia unui intreg aparat represiv, victima a fost desigur „cazuta sub puterea adversarului” politic. Motivul este de asemenea cunoscut: printre alte „grave manifestari dusmanoase”, Gheorghe Ursu a trimis scrisori la Europa Libera in care l-a acuzat pe Nicolae Ceausescu de crima legata de lasarea blocurilor avariate de cutremurul din 1977 in nelucrare. Conform marturiilor, violenta torturilor aplicate de ofiteri crestea intrucat „ing. Ursu”, care „s-a legat de taticu”, nu s-a dezis de acele scrisori si de acuzatia impotriva sefului statului; pentru ca a refuzat sa colaboreze, „nu a declarat ceea ce ii interesa pe anchetatori”, „a fost o nuca tare”.

    Gheorghe Ursu nu a fost nici pe departe un caz singular.

    O a doua dimensiune a probatoriului releva atacul generalizat si sistematic al Securitatii ceausiste impotriva opozantilor din ultimii ani ai dictaturii. Un atac ce ne-a tinut paralizati in frig, frica si o umilitoare penurie materiala si morala, printr-o varietate de „metodici”: la „destramarea anturajelor” prin „defaimare”, „compromitere” si amenitari; disimularea represiunii fizice, psihice si deseori psihiatrice „sub acoperirea altor organe” (militia, procuratura); si pana la bataile salbatice la care au fost supusi detinutii de la Aiud, muncitorii revoltati la Brasov in 1987 si alti opozanti in anchete similare cu cea la care a fost supus Gheorhe Ursu, culminand cu arestatii, ranitii si cei peste 1200 de morti ai Revolutiei din decembrie 1989.

    Miza acestui proces nu este deci doar dreptatea pentru Gheorghe Ursu. E vorba de capacitatea justitiei romane de a intelege si condamna faradelegile dictaturii ceausiste. Responsabilitatea si semnificatia actului de justitie, in special in aceste cazuri de grave incalcari ale drepturilor si demnitatii umane, este in primul rand ca aceste crime sa nu se mai repete. Este, pana la urma, instrumentul juridic preeminent prin care comunicatea internationala, incepand de la Nuremberg, a incercat sa descurajeze sistemul totalitar – un sistem sustinut prin frica si violenta.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

    * „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

    * Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

    * VIDEO. Fiara dezlănțuită, în cazul „azilelor groazei”, deși era filmată și avea în față un bărbat în putere. „E clar că bieții bătrâni nu aveau nicio șansă, îi zdrobea bruta”

    * VIDEO. Comportament bizar al șefei unui „azil al groazei”: a dansat pe stradă cântând „Criminalaaaaa!”. Dezlănțuirea în 7 fotografii

    * VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

    * Dosarul „Otopeni”: șpăgi de peste 1,5 milioane de euro erau notate minuțios într-un fișier numit ”Viața e frumoasă”!

    * SONDAJ. Românii au cea mai mare încredere în Codruța Kovesi. Intenția de vot la partide: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 18%, USR – 11%

    * VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

    * VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

  • Minciună penibilă a lui Tăriceanu. A inventat o discuție „curajoasă” cu fiul disidentului-martir Gheorghe Ursu. Mesajul lui Andrei Ursu îl demolează pe impostor

    Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu (pe scurt – C. A. C. P. Tăriceanu) a comis o minciună grosolană, penibilă, rușinoasă într-un interviu la Digi 24. Liderul ALDE a inventat un dialog imposibil cu Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, omorât în închisoare în 1985.

    În cadrul emisiunii (între minutele 7.35 și 8.00 pe înregistrarea video), C. A. C. P. Tăriceanu a spus că i-ar fi fost profesor lui Andrei Ursu, care ar fi venit și i-ar fi vorbit despre tragedia care i s-a întâmplat. Liderul ALDE a vrut, astfel, să arate câtă încredere avea un student în el, dar și ce caracter avea el, profesorul care nu-și toarnă studentul…

    Andrei Ursu a spulberat însă întreaga fabulație a lui Tăriceanu. Acea discuție pur și simplu n-a existat. Mai mult, Andrei Ursu nu i-a fost student. Și mai grav: Andrei Ursu nu a fost student la facultatea la care preda Tăriceanu! Și, în plus, nu era student în perioada invocată de Tăriceanu!!! În fine: nu l-a cunoscut niciodată personal pe Tăriceanu!!!!!

    Un incredibil lanț de minciuni, în delirul liderului ALDE.

    Apropo: C. A. C. P. Tăriceanu este judecat de Înalta Curte pentru mărturie mincinoasă, în dosarul „Ferma Băneasa”.

    Disidentul Gheorghe Ursu

    Mesajul lui Andrei Ursu

    Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu

    „În această seară, în jurul orei 20.07, în timpul unui interviu din cadrul emisiunii de știri de pe postul de televiziune Digi 24 (https://www.youtube.com/watch?v=wnQSvfQMx8g&t=493s, minutul 7.35), domnul Călin Popescu Tăriceanu a făcut următoarea afirmație:

    „Știam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Întâmplarea face, de exemplu, că băiatul disidentului Gheorghe Ursu – și care a murit în închisoare, știți bine toată istoria – mi-a fost chiar student. Și, la vremea respectivă, subiectul acesta a venit să ni-l împărtășească mie și încă unui coleg de al meu, cu mare frică, pentru că era… se temea că acest lucru ar putea să aibă consecințe asupra lui, urma să-și pregătească examenul de diplomă…”

    În legătură cu aceste afirmații, vă aduc la cunoștință, și cer să fie aduse la cunoștința opiniei publice, următoarele:

    • Nu l-am cunoscut niciodată personal pe domnul Călin Popescu Tăriceanu.
    • Nu mi-a fost profesor sau asistent la facultate sau în vreun alt cadru.
    • Înțeleg că domnul Călin Popescu Tăriceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Construcții. Eu nu am urmat această facultate, ci pe cea de Automatizări și Calculatoare, la Institulul Politehnic București.
    • La momentul uciderii tatălui meu de către Securitate în închisoare, eu nu mai eram student de doi ani.
    • Am terminat facultatea în anul 1983, deci nu avea cum să-mi fie «teamă că acest lucru ar putea să aibă consecințe» pentru că ar fi «urmat să-mi pregatesc examenul de diplomă».
    • Deci, nu cred că mai e nevoie să menționez că aceste afirmații ale politicianului Călin Popescu Tăriceanu sunt în întregime false.
    • Mai mult, faptul că domnia sa pretinde că eu aș fi venit la el să-i «împărtășesc» subiectul uciderii în închisoare a tatălui meu, disidentul Gheorghe Ursu, găsesc că este o manevră politicianistă dezgustătoare. Nu mi se pare efectul unei memorii defecte.
    • Orice om care a trăit în perioada dictaturii ceaușiste și a terorii Securității știe că a discuta cu cineva despre acest subiect însemna cu necesitate ca acea persoană să-mi fie foarte apropiată. Mai mult, să fi avut încredere totală în el, că nu mă va turna Securității. De altfel, despre uciderea lui Gheorghe Ursu în închisoare s-a vorbit la Europa Liberă chiar în seara când am aflat vestea.
    • Nu e plauzibil, deci, că pe domnul Tăriceanu îl înșeală memoria. Aceste lucruri nu se uită, și cu atât mai puțin pot fi construite «din greșeală», printr-o festă a unor amintiri în derivă.
    • Este evident că domnul Tăriceanu a compus această dezinformare cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică. El dorește să se asocieze în acest mod abject cu cauza și memoria unui disident.
    • Se erijează nu doar într-un profesor al meu (care n-avea cum să fie), dar – printr-o insalubră manevră oportunistă – chiar într-un apropiat al meu, deosebit de intim, în care aș fi avut atâta încredere încât să-i fi confiat informații despre soarta tatălui mei ucis de Securitate!
    • Cu atât mai mult cu cât minciuna este enunțată cu o figură fermă și un aplomb – de o mare forță de «convingere» -, care mă face să mă gândesc cu înfiorare la modul cum și-a construit cariera acest politician, a cărui credibilitate pare că se bazează pe acest tip de aplomb.
    • Dat fiind contextul interviului în cauză, nu pot să nu asociez fabulația domnului Tăriceanu, legată de mine și de memoria tatălui meu, cu interesele de moment ale politicianului Tăriceanu.
    • Mi se pare evident că domnia sa încearcă să se legitimeze ca apropiat al familiei unui disident (lucru în totalitate inventat), pentru a-și câștiga o jalnic de nemeritată credibilitate în atacurile sale – și acestea, în cea mai mare parte, false – împotriva procurorului general.”