Într-o apariție în fața jurnaliștilor, la trei luni după înființarea instituției, conducerea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție s-a prezentat în fața opiniei publice. Procurorul Gheorghe Stan, conducătorul secției, a citit o declarație de presă, având-o alături pe celebra Adina Florea, adjuncta acestuia.
La sfârșit, s-au ridicat și au plecat, fără a răspunde la întrebările repoerterilor. Textul prezentat de procurorul Stan a fost o justificare a funcționării secției, contestată de magistrați și de o parte a opiniei publice, dar a fost și un atac la adresa procurorului general Augustin Lazăr, acuzat că a pus piedici funcționării acesteia.
5 motive pentru care Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție trebuie desființată urgent
1.Această secție trebuie desființată pentru că a blocat întreaga activitate a magistraților, fie ei procurori sau judecători.Existența ei reprezintă o amenințare politică pentru aceștia. Oricând reprezentanții guvernului sau ai partidelor aflate la guvernare pot interveni într-un dosar.Exemplu. Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție a încercat de mai multe ori să preia Dosarul Tel Drum, în care e anchetat Liviu Dragnea, aflat la DNA, pe motiv că domnul Stan și doamna Florea cercetează „presupuse fapte săvârşite de mai mulţi magistraţi. Este vorba de trei procurori şi cinci judecători”, a spus procurorul Stan în declarație.
Nu are niciun fel de recunoaștere din partea instituțiilor și organismelor juridice europene
2. Secția de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție trebuie desființată pentru că ministrul Tudorel Toader, prin ordonanța de urgență, i-a conferit o „competenţa specială” de natură subiectivă prin care anulează independența procurorilor și pe cea a judecătorilor.3. Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție trebuie desființată pentru că nu are niciun fel de recunoaștere a organismelor și instituțiilor specializate din Uniunea Europeană.Ea funcționează în afara sistemului de drept al Uniunii Europene, ceea ce va duce, la un moment dat, la o decizie din partea Curții Europene.
În raportul GRECO din aprilie 2018 scrie negru pe alb că înființarea acestei secții este un pericol pentru sistemul de justiție din România și recomandă renunțarea la această structură: ”… să renunţe la înfiinţarea noii secţii speciale de procurori pentru investigarea delictelor din sistemul judiciar. De asemenea, raportul ia notă de controversatul proces, iniţiat în februarie 2018, privind destituirea şefului biroului specializat al procuraturii anticorupţie (DNA), şi îşi reiterează apelul de luare a unor măsuri de protecţie suplimentare legate de procedurile de numire şi de revocare a procurorilor-şefi de către puterea executivă”, se arată în raportul citat de Mediafax.
De asemenea, raportul MCV și Comisia de la Veneția au subliniat pericolul pentru justiție a unei astfel de agenții subordonate politic.
4. Un alt motiv ține de asimetria pe care o produce în sistemul politic. O astfel de secție devine o armă în mâinile celui care o controlează direct.În acest moment, ministrul Justiției Tudorel Toader este cel mai puternic și influent membru al Guvernului. Prin intermediul secției speciale poate confecționa dosare oricărui ministru, oricărui politician. Să nu uităm că doamna Florea are în lucru un dosar de cercetare împotriva unor oficiali europeni, printre care Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene.
Reacția lui Marian Oprișan, un personaj influent în PSD, de contestare a acestei secții nu a fost întâmplătoare. El a sesizat că persoanele care-l manevrează pe Tudorel Toader, dar și acesta personal pot pune sub acuzare nu numai magistrați, dar și inamici politici.
„… cred că această ordonanţă trebuie pusă în nota constituţională şi legală, … cred că secţia pentru anchetarea magistraţilor trebuie să rămână componentă a Ministerului Public şi să fie sub jurisdicţia evidentă a procurorului general, ca să poată exista control ierarhic în baza prevederilor constituţionale”, a declarat baronul de Vrancea, citat de Digi 24.
Comportamentul secției demonstrează subordonare politică totală
5. Un alt motiv este că această secție s-a compromis din start. Procurorii Stan și Florea nu au fost interesați decât de două direcții, făcând să fie străvezii legăturile dintre ei și Liviu Dragnea.Când încerci cu disperare să extragi de la DNA dosarul lui Liviu Dragnea, în paralel cu inventarea unui dosar pentru compromiterea Laurei Codruța Kovesi, ți-ai pus singur ștampila de procuror aflat în slujba unui politician corupt. Degeaba vii să cerșești susținerea celorlalți magistrați și a opiniei publice. Efectul a fost contrar.
Conform unor informații pe surse, la ultima ședință CCR a existat o neînțelegere între judecătorii cu privire la sesizarea depusă de USR în ce privește constituționalitatea ordonanței de înființare a secției. Neînțelegerile au dus la o amânare a deciziei, ceea ce demonstrează că și în Curtea Constituțională există o opoziție consistentă față de această secție.
În Parlament, atât USR cât și PNL au depus proiecte de lege ce au în vedere desființarea secției, proiectul USR fiind adoptat tacit de Camera Deputaților, dar are puține șanse să treacă și de Senat, care este for decizional.
Secția condusă de procurorii Stan și Florea are puține șanse de supraviețuire cu mii de magistrați care protestează, nerecunoscută de instituțiile europene și compromisă în ochii unei părți importante a opiniei publice.