Etichetă: Gheorghe Apostol

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (13): Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (13): Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Deși au semnat împreună un document anti-Ceaușescu inspirat de Moscova, Brucan, Bîrlădeanu și Apostol își trimit săgeți otrăvite. Iliescu e considerat fricos și laș. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Gheorghe Apostol a oferit o versiune detaliată a nașterii „Scrisorii celor 6”.

    Gheorghe Apostol: „Textul lui Brucan era neacceptabil”

    „Fiind la post, în Brazilia, am aflat că Silviu Brucan a luat poziţie faţă de evenimentele care au avut loc la Braşov. De aceea am socotit că este mai bine să am o întâlnire, în primul rând, cu el. Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. În timpul plimbării, mi-am exprimat părerea că trebuie să elaborăm o scrisoare deschisă, adresată lui Ceauşescu. Brucan a fost de acord cu propunerea mea şi s-a angajat să lucreze el această scrisoare. După două săptămâni m-a vizitat la domiciliu şi mi-a arătat textul scrisorii, întocmit de el. L-am citit şi l-am apreciat ca neacceptabil. L-am rugat să meargă la Bîrlădeanu, să vadă şi el ce a scris. Bîrlădeanu a avut aceeaşi părere ca şi mine. Atunci, am lucrat eu la un text de scrisoare. Am mers cu el la Corneliu Mănescu, şi acesta l-a acceptat fără nicio observaţie. Apoi, am dat acest text lui Grigore Răceanu. Acesta a făcut unele adăugiri, pe care le-am socotit utile şi le-am introdus în text. I-am predat apoi textul lui Bîrlădeanu, care a făcut remarca: documentul are caracter de discurs! Ar trebui să fie mai analitic, să fie aprofundate unele probleme. S-a angajat să lucreze el la îmbunătăţirea aceasta. Bîrlădeanu s-a îmbolnăvit, a fost internat în spital şi treaba a rămas baltă! Între timp, Brucan a plecat în străinătate, lipsind câteva luni. La întoarcerea sa, l-am întâlnit şi am acceptat părerea sa de a nu face o scrisoare prea largă: să facem un document mai scurt, un fel de «Apel către Ceauşescu». Ne-am întâlnit în Parcul Herăstrău. Brucan trebuia să dactilografieze temele pe care le-am stabilit în amănunt, urmând să fie expediate de către acesta: un exemplar la Ceauşescu, unul la BBC şi al treilea la Europa Liberă. Această acţiune a avut loc după ce, personal, am avut discuţii cu fiecare în parte. Ultimul cu care m-am întâlnit a fost Constantin Pîrvulescu. Silviu Brucan nu a trimis – aşa cum ne-am înţeles – un exemplar şi lui Ceauşescu. Cel care trebuia să ajungă la Ceauşescu a ajuns la Ambasada Americii.”

    Corneliu Mănescu: „Nu a existat un text cu semnăturile noastre”

    În 1989, Corneliu Mănescu (foto) – fost ministru de Externe sub Dej şi sub Ceauşescu – continua să aibă o imagine bună în Occident. De aceea, apariţia numelui său pe „Scrisoare” a dat greutate documentului.

    „Iniţiativa scrisorii i-a aparţinut lui Apostol. Când el a discutat cu mine, eu eram pe locul patru. Discutase deja cu Brucan, cu Bîrlădeanu şi cu Pîrvulescu. Apoi mi-a spus şi de Grigore Răceanu, zicea că e ilegalist. (…) De fapt, «Scrisoarea» a fost un gentleman’s agreement, o înţelegere. Nu a existat un text cu semnăturile noastre pe el”, a povestit Corneliu Mănescu.

    Corneliu Mănescu a mai lămurit un mister. „«Cei şase» puteau să fie mai mulţi. E vorba de oameni politici însemnaţi care gândeau la fel. Ei au dat înapoi sub diferite pretexte. Unul spunea că «n-am să rezist torturilor», altul că «vom pierde spitalul, medicamentele, o aprovizionare mai lesnicioasă»… Eu am avut o înţelegere cu Ludovic Fazekaş să semneze scrisoarea. Am fixat o întâlnire pe acoperişul casei în care locuiam şi eu, şi el. «Regret – mi-a spus atunci Fazekaş –, dar nu pot s-o semnez. Pentru că dac-o semnăm, vor fi consecinţe grave. Vom pierde totul: casă, magazinul alimentar ce-l avem…» Şi n-a fost de acord.”

    Bîrlădeanu: „Iliescu n-a vrut să semneze Scrisoarea”

    Despre un alt vechi comunist care a refuzat semnarea „Scrisorii” a pomenit Alexandru Bîrlădeanu (foto). E vorba despre Ion Iliescu.

    Bîrlădeanu: „Auzisem şi eu, de la nişte foşti colegi din CC al PCR, că după Ceauşescu trebuie să vină, numaidecât, Iliescu. (…) Pe Iliescu nu-l cunosc ca un luptător împotriva lui Ceauşescu, ci doar ca o victimă a acestuia într-o carieră politică începută strălucit. Ştiam că fusese vizitat înainte de ’89 de fratele lui Virgil Trofin, trimis de Apostol să-i ceară adeziunea la «Scrisoarea» noastră publică împotriva lui Ceauşescu. L-a refuzat. Acest lucru îl ştiu de la Apostol, din vremea când căutam adeziuni la «Scrisoare»”.

    „Brucan ne-a trădat pe toți”

    După căderea lui Ceauşescu, au ieşit la iveală marile fricţiuni dintre semnatarii „Scrisorii”. Se dovedea, astfel, că doar ura comună faţă de Ceauşescu şi consemnul primit de la sovietici i-au făcut să acţioneze împreună.

    În 2002, Silviu Brucan (foto) spunea: „Apostol s-a dovedit nu numai că era informator al Securităţii, dar făcea exces de zel în denunţarea unor cunoscuţi şi prieteni de-ai lui”.

    Dar şi Brucan, la rândul său, este atacat tăios de un alt cosemnatar: Alexandru Bîrlădeanu. Acesta spune: „Brucan a fost un negustor bun. Ca un negustor ne-a vândut şi pe noi. Am hotărât cu Apostol, în vara lui 1988, să nu dăm încă drumul «Scrisorii», pentru că avea prea puţine semnături. Riscam să compromitem acţiunea, iar până la Congresul al XIV-lea mai era un an. Eu i-am comunicat lui Brucan prin soţia lui – tocmai se pregătea să plece în străinătate – să nu întreprindă încă nimic. Fără să ne spună, Brucan s-a dus la ambasada americană, a povestit despre scrisoare şi, în acest fel, ne-a trădat pe toţi. Întrucât Securitatea avea o «cârtiţă» tocmai acolo unde a informat el despre pregătirile noastre”.

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (12). „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    Documentul făcut public la 11 martie 1989 nu punea în discuţie comunismul, ci doar clica lui Nicolae Ceauşescu. Toţi semnatarii „Scrisorii” erau vechi activişti stalinişti, ilegaliști comuniști din perioada interbelică. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    „Scrisoarea celor şase” şi-a căpătat această denumire după numărul semnatarilor săi. Toţi erau vechi activişti ai PCR, din perioada ilegalităţii (anii ’30–’40). „Scrisoarea” a fost citită la 11 martie 1989 pe posturile de radio Europa Liberă şi BBC. Cu o zi înainte, unul dintre semnatari, Silviu Brucan, confirmase autenticitatea documentului.

    „Scrisoarea” a fost asumată de Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu (foto), Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu. Documentul trebuia să aibă mai mulţi semnatari, dar Ion Iliescu, Janos Fazekaş şi alţi activişti comunişti au refuzat să şi-l asume. Iliescu voia să-l dea jos pe Ceauşescu, dar cu mâna altora.

    Printre cele mai importante cereri din „Scrisoare” se regăsesc şi unele care acum ar stârni râsul. De exemplu: interzicerea exportului de alimente.

    De la Apostol la Brucan

    Cei şase semnatari şi familiile lor au fost hărţuiţi, anchetaţi şi ameninţaţi în cele nouă luni cât a mai stat Ceauşescu la putere. Totuşi, dictatorul nu a îndrăznit mai mult. De altfel, toţi şase au trăit să-l vadă pe Ceauşescu mort.

    Dezvăluirile ulterioare au demonstrat că iniţiativa redactării unei scrisori deschise, adresată lui Ceauşescu, venea de la Moscova. De altfel, majoritatea semnatarilor aveau legături speciale cu sovieticii.

    Originea demersului se află la Gheorghe Apostol (foto), un vechi stalinist care nu ieşea din cuvântul Moscovei. Vechi colaborator al URSS, Apostol a fost reactivat ca agent sovietic în timpul mandatului său de ambasador în Brazilia (anii ’80).

    Frâiele operaţiunii au fost preluate însă rapid de mult mai inteligentul Silviu Brucan, pentru că Apostol, un dogmatic, nu era în stare să iasă din stupiditatea limbii de lemn. Or, „Scrisoarea” trebuia să aibă efect atât în rândurile activului de partid, cât şi asupra opiniei publice europene.

    Acţiunea condusă de Silviu Brucan era un îndemn, chiar o instigare pe care serviciile secrete sovietice o transmiteau liderilor PCR de a-l schimba din funcţie pe Nicolae Ceauşescu.

    „Se poate publica numai dacă mor eu sau moare Ceauşescu”

    În 2003, Apostol descria astfel mişcările de la sfârşitul anilor ’80: „Eram ambasador în Brazilia şi, văzând că în jurul ţării noastre s-au schimbat lucrurile, că România devenise o insulă, am decis că cineva trebuie să acţioneze pentru a se produce şi la noi o schimbare. Am vorbit cu nevastă-mea şi am hotărât să vin în ţară şi să încep o acţiune împotriva lui Ceauşescu, în 1988. Am vorbit cu Aristide Buhoiu, care era la New York, şi i-am spus şi lui care este dorinţa mea. Buhoiu mi-a spus să nu mă duc, că mă lichidează. Şi cu toate astea am plecat. În drum spre România m-am oprit la Londra, unde am vrut să am un contact cu Secţia română de la BBC. Am înregistrat un interviu de patru ore şi am spus că se poate publica numai în cazul în care mor eu sau moare Ceauşescu”.

    Apostol nu spune însă nimic despre rolul sovieticilor în „trezirea conştiinţei sale”. În realitate, bătrânul stalinist doar a urmat planul gândit la Moscova.

    De remarcat că, la fel ca Brucan, Apostol trecea prin Londra, tot în 1988, pentru a acorda interviuri care să nu e difuzate! Cel puţin, nu deocamdată…

    „Gorbaciov urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu”

    Silviu Brucan a lansat propria versiune asupra scrisorii. În 2002, el a făcut conexiunea între apariţia „Scrisorii celor şase” şi vizita sa în trei capitale importante. „Unii îşi închipuie că Ceauşescu putea fi răsturnat printr-o moţiune de neîncredere în Parlament, cu majoritate etc. Dar un tiran nu se dă jos prin moţiuni de neîncredere, ci prin acţiune. Iar eu am acţionat. «Scrisoarea celor şase» a avut ca scop strategic ruptura între masa partidului şi Ceauşescu, ca să creeze şi la noi o aripă reformistă – ca în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia – care să schimbe lucrurile după Revoluţie. Iar acţiunea asta pe plan intern a fost concertată cu acţiunile pe plan extern. Spre sfârşitul lui ’88 am făcut călătoria aceea la Washington, Londra şi Moscova, în timpul căreia l-am văzut pe Gorbaciov, care urmărea o acţiune internaţională concertată pentru dărâmarea lui Ceauşescu. Ăsta era scopul.”

    În 1994, Silviu Brucan declarase Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”: „Mi-am dat seama ce efect va avea «Scrisoarea celor şase», în special pentru Ceauşescu. El susţinea că tot partidul este de partea lui şi, dintr-odată, nişte comunişti cunoscuţi, cu nume sonore, iau poziţie împotriva lui”.

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest