Laura Codruța Kovesi (48 de ani) are deja un inamic pe față la nivelul Uniunii Europene: prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban (58 de ani), un lider autocrat, cu accente dictatoriale, care a subjugat justiția maghiară.
Viktor Orban, al cărui model iliberal a fost încercat și de actualul pușcăriaș Liviu Dragnea, și-a trimis primul buzdugan: șeful său de cabinet, Gergely Gulyas.
Gergely Gulyas a declarat joi că Ungaria nu participă la Parchetul European întrucât Guvernul de la Budapesta consideră că există anumite domenii în care o integrare europeană sporită poate fi dăunătoare suveranităţii naţionale.
Într-o declaraţie de presă la care a vorbit despre mai multe subiecte, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a mai spus că şefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, nu este persoana potrivită pentru a conduce această instituţie.
Gulyas susţine că numirea româncei ar putea afecta eficienţa Parchetului European, după ce aceasta „a investigat politicieni ungari în România pe baza unor acuzaţii inventate” şi ea însăşi a fost investigată.
Ungaria este una dintre cele 5 ţări membre ale UE – alături de Polonia, Danemarca, Suedia şi Irlanda – care nu participă la noul Parchet European, ce şi-a început activitatea pe 1 iunie.
Noua instituţie are rolul de a investiga şi de a iniţia acţiuni de urmărire penală împotriva autorilor unor delicte ce afectează interesele financiare ale UE, cum ar fi cazurile de fraudă cu fonduri europene ce depăşesc suma de 10.000 de euro, fraude de TVA de peste 10 milioane de euro, fapte de corupţie şi spălare de bani, arată Agerpres.
Dușmanii de ieri și de azi ai Codruței Kovesi
Ca șefă a DNA-ului românesc, Laura Codruța Kovesi a fost vânată permanent de Liviu Dragnea (pe atunci, președintele PSD și al Camerei Deputaților) și de principalii „locotenenți” ai acestuia în cruciada anti-justiție: Tudorel Toader (ministrul Justiției) și Florin Iordache (ministrul Justiției / vicepreședintele Camerei Deputaților).
Liderul maghiar Viktor Orban și-a trimis deja o „săgeată” anti-Kovesi: șeful său de cabinet, Gergely Gulyas. Vor urma, cu siguranță, și alte voci împotriva șefei Parchetului European.
În perioada 2017-2019, înainte de a fi întemnițat, Liviu Dragnea l-a luat ca model de distrugere a justiției chiar pe Viktor Orban.