Dacă dați crezare știrilor de la televizor, vă veți închide în casă, baricadându-vă ca într-un buncăr. Titlurile se rostogolesc ca nebunele: „ger cumplit”, „iadul alb”, „ravagiile iernii”.
De fapt, e o iarnă obișnuită. Cum ați vrea să fie vremea în decembrie? Să umblăm în mânecă scurtă, să ne bronzăm la soare?
Ninge în decembrie – absolut normal. Mai sunt și zile geroase în decembrie – slavă Domnului că e așa! Un pic de aer tare nu strică pentru fortificarea organismului. „Mor microbii”, cum ziceau bătrânii.
Și apoi, după ce simțim tăișul gerului, ne refugiem lângă sobă. Sau, mă rog, lângă calorifer…
Și mai știm că după iarnă vine vara, când iar ni se va face dor de iarnă…
Cui nu-i place o alunecare pe derdeluș? Ori o coborâre vijelioasă cu săniuța? Sau o cursă cu schiurile?
Chiar și o simplă plimbare te umple de viață. Scârțâitul zăpezii sub bocanci are farmecul lui.
Vedeți că iarna ne poate fi și prietenă? De ce s-o privim ca pe-un dușman? Haideți să mai băgăm un lemn în foc, sau să ne amintim cum făceam asta în copilărie, și ne vom uita cu alți ochi pe geam. Uau, ce frumos ninge! Și ce frumos e stratul de omăt!
Bonus: „Iarna pe uliță”, de George Coșbuc. Se poate servi cu un ceai fierbinte sau cu o cană de vin fiert cu scorțișoară.
———————————-
Iarna pe uliță
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.
– „Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post –
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!”
Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin –
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.
S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
– „Aţi înnebunit de tot –
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!”
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu, cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba şi-a uitat învăţul:
Bate, -njură, dă din mâini:
– „Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!”
Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.
– „Ce-i pe drum atâta gură?”
– „Nu-i nimic. Copii ştrengari.”
– „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!”