Șobolanii îi sfâșie pe ceilalți șobolani întâlniți în cale, care nu au miros identic cu cel al tribului părintesc. Șobolanul compatriot ce aduce un miros străin în interiorul comunității este ucis.
Tribul șobolanilor ține departe ingerințele care ar putea altera sau distruge comunitatea. Pentru șobolani, motorul crimei genocidare este dorința de a popula întreg arealul cu progeniturile propriului trib. Astfel, șobolanii nu sunt o specie, ci o mulțime de triburi care se ucid brutal între ele.
La Betleem, Dumnezeu s-a născut ca să ne ridice din condiția de șobolani. Să ne facă oameni. Iisus ne spune că lumea nu e despre mirosuri, ci despre iubire. În creștinism, seamănul devine, din șobolan, om. Șirul de crime început de Cain ar fi trebuit să se termine în clipa de revelație a întregii umanități. Contemplarea iubirii lui Hristos față de om ne-ar fi exorcizat de șobolăneală. Frica de inamicul-șobolan ce miroase altfel, care ne vrea bordeiul, femeia și ogorul, s-ar fi topit în dragostea pentru celălalt. Omul de lângă noi.
Cum a fost posibil ca 13.266 de oameni să devină șobolani pentru români, la Iași, în 1941? Când au început evreii să aibă alt miros pentru cei ce-L adorau pe Hristos? Între 29 iunie și 6 iulie 1941, unii români au devenit din oameni, șobolani, iar din creștini, criminali. Seamănul lor nu mai avea chip, ci miros, unul străin, de departe. Tribul șobolanilor intrase în alertă. Masa, casa, credința și țara șobolănească erau în pericol. Ceva trebuia făcut, cu orice preț.
Atunci, șobolanii au ucis oamenii. În case, pe străzi, în trenuri, oamenii au fost masacrați și răsturnați de-a valma, în gropi comune. Trebuia să li se piardă urma. Și mirosul. Apoi, șobolanii au revenit la viața obișnuită, de șobolani cu chipuri de oameni. Masa, casa, credința și țara erau salvate. Se putea merge înainte.
După 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unii dintre noi continuă să fie șobolani. Chipul e de om, dar apucăturile nu. La răstimpuri, șobolanii ies la lumină. E nevoie doar de mirosuri străine.
