Îl citesc pe Ion Cristoiu din 1990 („Zig-Zag”), îl cunosc din 1991 („Expres Magazin”), i-am fost colaborator apropiat din 1992 (când m-a promovat șef de departament la „Evenimentul zilei”).
În acei ani n-aș fi crezut că un gazetar de mare impact, care și-a construit succesul pe atitudinea fermă ant-PSD (mă rog, FSN – FDSN – PDSR – PSD), adică anti-minciună, anti-corupție și anti-crimă, poate deveni atât de alunecos, de tranzacționist, de lipsit de repere morale.
Senzația ultimilor 15 ani este că Ion Cristoiu nu poate face diferența între bine și rău. Sau că nu vrea s-o facă. I-o fi fost fi mai rentabil să evolueze în zig-zag – câțiva ani pro-PSD, câțiva ani anti-PSD -, pierzându-și pe drum publicul care altădată îl considera un reper.
Acum, Ion Cristoiu se află în plină „epocă pro-PSD”. A mai avut o lungă „glaciațiune” de acest fel (furia anti-CDR din 1997-2000 și dragostea subită pentru Adrian Năstase în 2001-2004), aceasta ar a doua. Între aceste perioade de rătăcire gazetărească, a făcut presă anti-PSD, adică presă. Dar n-a rezistat tentației de a reveni la Antena 3, la Gâdea, la banii murdari ai lui Dan Voiculescu. Mai ales cătrăim vremuri tulburi, în care Dan Voiculescu + Liviu Dragnea + Elena Udrea = love.
În ziua de Paște, Antena 3 i-a dedicat lui Ion Cristoiu un reportaj făcut la Găgești – Vrancea, satul copilăriei sale. Ocazie cu care fostul mare gazetar a rostit o ticăloșie colosală: „În 1996 eram adversar înverșunat al PSD, credeam că vine marea schimbare și se rezolvă toate. Dar m-am lecuit. Între timp m-am convins că nu e bine să vină nicio schimbare, că e la fel”.
Această frază – „Nu e bine să vină nicio schimbare, că e la fel” – e definiția ratării lui Ion Cristoiu nu ca ziarist, ci ca om. O asemenea nerozie nu poți s-o spui nici pe ulița Vintileasa din Găgești, de față cu țața Floarea. Nu trebuie să fii mare ziarist, nu trebuie să fii nici măcar ziarist pentru a înțelege că nimic nu e la fel de nociv ca PSD! Și că e nevoie de o mare schimbare politică, altfel țara asta e pierdută.
Sigur, nu vor veni îngeri la guvernare, tot păcătoși vom vota, dar diferența dintre păcătoși și monștri e diferența dintre democrație și dictatură, dintre progres și ratare, dintre normalitate și utopie bolnavă, dintre civilizație și barbarie, dintre Europa și non-Europa.
Ion Cristoiu pare incapabil să vadă diferențele astea. Sau poate că nu-l interesează. Sau poate că – și mai grav – a hotărât să fie de partea răului. Altfel, cum să spui că „nu e bine să vină nicio schimbare, că e la fel”?!