Așa-zisul „armistițiu de Crăciun” (referire la sărbătoarea creștină ținută pe stil vechi, conform calendarului iulian), anunțat de tiranul Vladimir Putin în seara zilei de 5 ianuarie, a stârnit furie în anumite medii din Federația Rusă.
Unii invadatori îl acuză pe Putin de „capitulare”, alții îl amenință că va avea soarta lui Muammar Gaddafi, fost dictator al Libiei în perioada 1969-2011, capturat și executat de „revoluționari” în timp ce încerca să fugă din orașul Sirt.
Unul dintre cele mai dure avertismente a venit de la teroristul Igor Girkin, poreclit Strelkov (Pușcașul), cel care în urmă cu 9 ani conducea milițiile pro-ruse din Donețk. Preț de câteva luni, în 2014, Girkin a deținut și funcția de ministru al Apărării din autoproclamata Republică Populară Donețk. Acesta a numit „încetarea focului” instituită de Putin drept „predare” și „un pas decisiv către înfrângere”.
„A făcut un pas atât de îndrăzneț și decisiv către înfrângere și capitulare în războiul actual…”
Teroristul Igor Girkin a scris pe canalul său de Telegram, referitor la Putin: „Vladimir Vladimirovici a făcut un pas atât de îndrăzneț și decisiv către înfrângere și capitulare în războiul actual, cât nu s-a întâmplat în ultimele 10 luni și jumătate ale așa-numitei «operațiuni speciale». (Tribunalul de la – n. red.) Haga aplaudă și începe să amenajeze camera (cu excepția cazului în care, desigur, problema este rezolvată preventiv prin introducerea neautorizată a unei cozi de lopată în anus, așa cum a fost cazul cu Gaddafi)”.
Abbas Galliamov, politologul care i-a scris discursurile prim-ministrului Vladimir Putin în perioada 2008-2010 (devenit între timp opozantul din exil al dictatorului de la Kremlin), a constatat: „Publicul «patriot» intern a reacționat foarte nervos la inițiativa lui Putin privind un armistițiu de Crăciun. Formularea folosită de nemulțumiți nu este foarte importantă, emoțiile sunt importante. Acestea din urmă dau o puternică frustrare, asociată cu situația de pe front. Acest public nu are nevoie de un armistițiu, ci de victorie. În absența acesteia din urmă, orice altceva este perceput ca un surogat, ca o încercare de a înșela. Este curios în acest sens că publicul indicat este acum gata să-l critice pe Putin personal”.
„Armistițiul” Kremlinul a fost o cursă pe care Putin a încercat să le-o întindă ucrainenilor în tentativa sa de a-și muta trupele
Și liderul actual al autoproclamatei Republici Populare Donețk, Denis Pușilin, a reacționat la „armistițiul” propus de Putin, spunând că „este exclus”. El a adăugat că decizia vizează doar „o încetare a focului de inițiativă sau acțiuni ofensive din partea noastră”, dar va exista „un răspuns la provocări”.
Oficialii de la Kiev cred că „armistițiul” Kremlinului a fost de fapt o cursă pe care „denazificatorii” au încercat s-o întindă Ucrainei în tentativa lor de a-și muta trupele dintr-un loc în altul și de a-și întări pozițiile în cele mai vulnerabile părți ale frontului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat clar că întreg conflictul armat va înceta numai atunci când invadatorii ruși vor pleca în totalitate din teritoriile ocupate sau când vor fi alungați de armata ucraineană.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vladimir Putin e obsedat de felul în care a sfârșit dictatorul libian Muammar Gaddafi, liderul de la Kremlin fiind îngrozit la gândul că ar putea să aibă o moarte asemănătoare, explică profesorul Armand Goșu, istoric specializat în spațiul rusesc și ex-sovietic. Principala problemă a lui Putin este că, după două decenii în care i-a ucis pe toți potențialii candidați la preluarea puterii, acum nu mai găsește un succesor puternic, care să-i ofere garanții ferme că nu va sfârși în boxa criminalilor de război de la Haga sau chiar mai rău, sfâșiat precum Gaddafi.
Deriva spre nebunie a lui Putin a început în vara-toamna lui 2011, a povestit istoricul Armand Goșu la emisiunea “Vivat Historia”, moderată de Tetelu și istoricul Mădălin Hodor. Atunci a început șirul de evenimente care a dus către războiul de azi.
În contextul internațional al revoluției trandafirilor, din Georgia, și al revoluției portocalii din Ucraina, apoi al revoluțiilor din țările arabe, Putin – care avusese două mandate de președinte (2000-2008) și apoi devenise prim-ministru (2008-2012) – și-a anunțat candidatura la un al treilea mandat de președinte al Rusiei.
Anunțul a surprins pe toată lumea, inclusiv pe președintele de atunci, Dmitri Medvedev. În Rusia au izbucnit proteste masive, iar în Piața Balotnaia a avut loc cel mai mare miting al opoziției, 1.000.000 de oameni.
Imaginile cu sfârșitul lui Gaddafi, hăituit, găsit într-o canalizare și torturat înainte să fie ucis, au fost văzute de Putin de nenumărate ori
Putin, care citește absolut totul cu ochii ofițerului KGB – el a fost colonel în acest serviciu de securitate –, a considerat că acesta e semnul că Occidentul pregătește răsturnarea lui de la putere. Din acel moment, spune Armand Goșu, evenimentele au intrat pe făgașul confruntării la care s-a ajuns astăzi. Putin nu concepea că în Rusia ar putea exista oameni nemulțumiți, în stare să protesteze împotriva sa, și a crezut că totul e o conspirație.
Chiar și gestul de bunăvoință al lui Obama, care a trimis la Moscova ca ambasador un profesor universitar prieten al Rusiei, care absolvise facultatea în 1981 la Leningrad (Sankt Petersburg), a fost interpretat de Putin tot ca o dovadă că americanii vor să-l dea jos.
Armand Goșu relatează că, în acest context, sfârșitul grotesc al lui Muammar Gaddafi, hăituit de rebeli, găsit într-un canal și ucis în chinuri pe 20 octombrie 2011 după ce petrecuse 42 de ani la putere în Libia, l-a șocat și marcat foarte puternic pe Putin. La acel moment încă premier al Rusiei și candidat la alegerile prezidențiale din primăvara anului următor, Putin a privit îngrozit, de nenumărate ori, la el în birou, secvențele filmate ale uciderii lui Gaddafi. În mintea sa a încolțit ideea că americanii – pe care el îi considera vinovați de absolut tot – îi pregătesc și lui același sfârșit.
Multe din obsesiile lui Putin sunt ușor de recunoscut, dealtfel, în teoriile conspirației pe care aparatul de propagandă rusesc le-a răspândit în ultimii 10 ani în lume, infectând mințile multe milioane de oameni. Născute din angoasele dictatorului de la Kremlin, ele au fost împrăștiate prin rețelele de socializare.
În descrierea făcută de Armand Goșu la „Vivat Historia” apar și niște paralele absolut îngrijorătoare între traiectoria pe care a avut-o statul rus în ultimii 20 de ani și ceea ce se întâmplă în România de câtva timp încoace.
„Putin înnebunește în toamna lui 2011, când încep protestele pe fondul anunțului revenirii lui la putere, participării la alegerile prezidențiale… El era obsedat de ideea că împotriva lui americanii, CIA pregătesc o revoluție“
„Goșu: (…) Ca să-l înțelegeți pe Putin trebuie să înțelegeți că societatea rusească începe să fie controlată de serviciile secrete (după 1999, odată cu venirea la putere a lui Putin – n. red.). Și lumea tace. Și zice: «poate e normal, poate…». Justiția. Totul e controlat de serviciile secrete. N-a fost de la început. Etapă cu etapă. Presa… Nu a speriat vânatul. I-a lăsat ușurel. Schimbarea cu Medvedev, care părea o perioadă de liberalizare. «Sigur, nu-i o democrație, dar nici nu-i o nebunie, uite, ai creștere economică…».
Putin înnebunește în toamna lui 2011, când încep protestele pe fondul anunțului revenirii lui la putere, participării la alegerile prezidențiale… El vine și începe represiunea, pur și simplu. El era obsedat de ideea că împotriva lui americanii, CIA pregătesc o revoluție. (…)
În cazul lui Putin, în 2011-2012 apare obsesia asta. Că americanii, Obama, îi trimit ambasador care să organizeze răsturnarea lui de la putere. Și atunci e marea represiune. Ai ultima mare manifestație a opoziției, ai 1.000.000 de oameni. Ei, după asta începe să fie tocată opoziția. El scade în sondaje, se tot duce în jos, nimeni nu mai are încredere în el. Și vine februarie 2014. Vine Crimeea. Și, dintr-odată, de la 50%, explodează popularitatea lui la 90%. Întreaga societate rusească a îmbrățișat acest proiect al anexării Crimeei. Este fascinant! Este halucinant! Inclusiv intelectuali fini, cu structură europeană, care înțeleg subtilitățile astea! (…)
Au fost revoluțiile portocalii. Prima în 2003, a doua în 2004. Putin a considerat că Occidentul pur și simplu vrea să-i fure teritorii. El era disperat. Considera că «astea-s ale mele, sfera de influență». Ai Georgia, revoluția trandafirilor, ai Ucraina, revoluția portocalie. Și vine și zice: «Păi, acum Occidentul pregătește lovitura împotriva mea!». 2011-2012. Oamenii ăia pe stradă. El nu consideră că rușii pot protesta împotriva lui! Ăla e momentul în care începe nebunia lui. Sunt niște momente. E primăvara arabă, felul în care o sfârșește Gaddafi îl impresionează profund. Faptul că în Rusia americanii trimit un ambasador, pe Michael McFaul (în funcție în perioada 2012-2014 – n. red.), care este specialist în Rusia, vorbește rusă, e profesor universitar la Satmford.
El (Putin – n. red.) consideră că americanul este cadru CIA venit special să pregătească. Pentru că, pe dosarele vechi ale KGB-ului, Michael Mc Faul, care din 1981 a fost la studii prin Leningrad, e încondeiat de KGB drept agent CIA. Și au găsit dosarul și au zis: Uite, e agent CIA! Deci, ca și Securitatea, care scria tot felul de prostii, după care zicea «păi, e adevărat!». Deci, își alimentează singure serviciile tot felul de tâmpenii. De-asta ai reacțiile tâmpite și deciziile greșite în România, mai ales pe dosarul ucrainean. Găsește tu un ofițer SRI care să spună: «Bă, am greșit!». În primul rând, ei nu greșesc niciodată. Ca și KGB-ul. «Băi, am greșit în 1981, nu e CIA! E altceva, e academic». Nu se poate, ei nu greșesc niciodată! Serviciile nu greșesc niciodată!”.
Hodor: Cum vede Putin toate evenimentele astea care se întâmplă?
Goșu: Totul e o mare conspirație împotriva lui, personal, și a Rusiei. Dar în primul rând împotriva lui, personal! El le vede ca un ofițer prost de informații. Ca un ofițer de informații dintr-o țară comunistă (…) El era obsedat că Hillary Clinton vrea să-l schimbe. Că de-asta l-a trimis pe Michael McFaul. Ei, și aici a fost șocul americanilor, pentru că ei voiau un reset! Adică… După ce (Putin – n. red.) face războiul din Georgia, peste câteva luni vine Obama la putere. Și Obama, primul lui gând, e hai să ne pupăm cu Putin! Noi am înghețat aici, în Estul Europei! Cum să te pupi cu Putin când tocmai au…”.
Într-o altă emisiune, la Defense România, Armand Goșu a reluat ideea obsesiei lui Putin pentru sfârșitul dramatic al lui Gaddafi: „Putin poate încerca să găsească o soluție și să identifice un candidat pentru succesiune. Dar el a avut «grijă» în acești 20 de ani să ucidă orice potențial candidat din liniile unu și doi ale anturajului de la Kremlin care putea deveni o alternativă la putere. (…) Dacă într-o perioadă de liniște, acum doi ani, Putin nu a făcut acest gest, să caute un succesor pentru a preda puterea, așa cum s-a întâmplat în 1999 cu Boris Elțîn, cine îi poate da azi lui garanții că peste câteva luni nu va ajunge într-o celulă la Haga? Sau că nu o va termina și mai urât, așa cum a terminat-o Muammar Gaddafi? Pe Putin îl obsedează imaginile cu Gaddafi sfâșiat. El are nevoie de garanții ferme pe care e tot mai greu să le obțină“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
