Etichetă: fotbal

  • Fotbalistul-uragan: înainte de a da 5 goluri în 63 de minute în Liga Campionilor, Haaland a înscris de 9 ori într-un meci la Mondiale!

    Fotbalistul-uragan: înainte de a da 5 goluri în 63 de minute în Liga Campionilor, Haaland a înscris de 9 ori într-un meci la Mondiale!

    „Optimile” Ligii Campionilor au oferit marți seară un show total la Manchester: campioana Angliei a învins cu 7-0 echipa de pe locul 4 din Germania, iar norvegianul Haaland a marcat 5 goluri, egalând recordul competiției.

    A fost seara în care Erling Braut Haaland (22 de ani) a înscris 5 goluri, chiar dacă a jucat doar 63 de minute. Cele 5 reușite s-au încadrat într-un interval de 36 de minute (22–57); așadar, în medie, un gol la 7 minute.

    Doae doi fotbaliști au mai marcat 5 goluri pe meci, în toată istoria Ligii Campionilor, ambii sud-americani: argentinianul Lionel Messi (în meciul Barcelona – Bayer Leverkusen 7-1) și brazilianul Luiz Adriano (în meciul BATE Borisov – Șahtior Donețk 0-7).

    Haaland este golgheterul actualei ediții a Ligii Campionilor, cu 10 goluri. El îi devansează pe egipteanul Salah (Liverpool) – 8, francezul Mbappé (PSG) – 7 și brazilianul Vinicius (Real Madrid) – 6.

    Înlocuit de Guardiola în minutul 63 cu campionul mondial Julian Alvarez (4 goluri pentru Argentina la CM din Qatar, inclusiv două în semifinala cu Croația), Haaland a declarat după meci: „I-am spus lui Pep că mi-ar fi plăcut să marchez un dublu hat-trick, dar ce pot să fac?”.

    Manchester City – RB Leipzig 7-0

    • 1-0: Haaland (22) – din penalty
    • 2-0: Haaland (24)
    • 3-0: Haaland (45+2)
    • 4-0: Gündogan (49)
    • 5-0: Haaland (53)
    • 6-0: Haaland (57)
    • 7-0: De Bruyne (90+2)

    A doborât recordul secular al lui Tommy Johnson

    Haaland a ajuns la cinci hat-trick-uri în toate competițiile, în acest sezon, pentru Manchester City, cu trei mai multe decât orice alt jucător din primele cinci ligi ale Europei (Anglia, Spania, Germania, Italia, Franța). O performanță similată a mai reușit Harry Kane (Tottenham), în sezonul 2016-2017.

    În acest prim sezon al său la Manchester City, Haaland a marcat 39 de goluri în 36 de meciuri oficiale, având o medie de 1,08 goluri/meci. Astfel, el a bătut recordul istoric al „tunarilor” lui Manchester City, deținut de Tommy Johnson de aproape un secol: 38 de goluri în sezonul 1928-1929. Iar sezonul actual este departe de a se fi încheiat pentru City și Haaland.

    Echipa lui Pep Guardiola mai are de jucat cel puțin 14 meciuri: 11 în Premier League, cel puțin două în Champions League („dubla” din „sferturi”) și cel puțin unul în Cupa Angliei („sfertul” cu Burnley, echipă de liga a 2-a).

    Echipele calificate în „sferturile” Ligii Campionilor

    • Bayern München: 1-0 (d) și 2-0 (a) cu PSG
    • AC Milan: 1-0 (a) și 0-0 (d) cu Tottenham
    • Benfica Lisabona: 2-0 (d) și 5-1 (a) cu Club Brugge
    • Chelsea Londra: 0-1 (d) și 2-0 (a) cu Borussia Dortmund
    • Manchester City: 1-1 (d) și 7-0 (a) cu RB Leipzig
    • Inter Milano: 1-0 (a) și 0-0 (d) cu FC Porto
    • Napoli – Frankfurt / miercuri, 14 martie (în tur: 2-0)
    • Real Madrid – Liverpool / miercuri, 14 martie (în tur: 5-2).

    S-a născut în Anglia, joacă tot în Anglia

    Deși norvegian, Haaland s-a născut în Anglia, la Leeds, pe 21 iulie 2000. Explicația e simplă: tatăl său, Alf-Inge Haaland, și el internaționl norvegian (34 de selecții), a jucat pentru Leeds United în perioada 1997-2000. Acum în vârstă de 50 de ani, Haaland-senior a mai fost legitimat la cluburi din Norvegia (Bryne, Rosseland) și din Anglia (Nottingham Forest, Manchester City).

    Și Haaland-junior a debutat tot la Bryne BK, în 2016, la 27 de ani după tatăl său. Pe atunci avea 16 ani. Acum, la 22 de ani și 7 luni, se află la al 5-lea club profesionist din 4 țări (Norvegia, Austria, Germania, Anglia). Așadar: Bryne (2016-2017), Molde (2017-2019), Salzburg (2019-2020), Borussia Dortmund (2020-2022), Manchester City (din 2022).

    Erling Braut Haaland are 1,95 metri înălțime și greutatea de 87 de kilograme.

    Peste un gol pe meci la cluburile din străinătate

    Cu excepția perioadei de la Bryne BK, unde n-a înscris niciun gol în cele 16 meciuri jucate, Haaland a fost un marcator pur-sânge la toate celelalte echipe pentru care a evoluat. Cifrele din campionat:

    • 20 de goluri în 50 de meciuri pentru Molde (Norvegia); medie: 0,40 goluri/meci;
    • 29 de goluri în 27 de meciuri pentru Salzburg (Austria); medie: 1,07 goluri/meci;
    • 86 de goluri în 89 de meciuri pentru Borussia Dortmund (Germania); medie: 0,96 goluri/meci;
    • 28 de goluri în 26 de meciuri pentru Manchester City (Anglia); medie: 1,07 goluri/meci.

    TOTAL: 163 de goluri în 208 meciuri, în medie 0,78 goluri/meci.

    La cele trei cluburi din străinătate pentru care a jucat, Haaland are o medie de 1,01 goluri/meci (143 de goluri în 142 de meciuri).

    A dat 9 goluri într-un meci la Campionatul Mondial U20!

    Haaland deține un record uluitor. Pe 30 mai 2019, la 18 ani și 10 luni, el a marcat 9 goluri într-un meci de la Campionatul Mondial sub 20 de ani (Under 20)! S-a întâmplat în partida Norvegia – Honduras 12-0, jucată la Lublin (Polonia).

    A fost cea mai mare victorie a Norvegiei U20 și cea mai grea înfrângere a Hondurasului U20.

    Meciul de la Lublin a stabilit, de asemenea, un nou record al Cupei Mondiale U20 pentru cele mai multe goluri marcate de un singur jucător într-un meci.

    Plus: cele mai multe goluri marcate de orice echipă într-un singur meci din istoria turneului.

    Și totuși, norvegienii au fost eliminați în faza grupelor, iar Haaland nu a mai marcat niciun gol în celelalte două meciuri jucate în turneu: 1-3 cu Uruguay, 0-2 cu Noua Zeelandă.

    Cu un total de 9 goluri, Haaland a devenit însă golgheterul turneului și a câștigat trofeul Golden Boot. Următorii clasați au avut câte 3 goluri, iar uruguayanul Darwin Nuñez, actualul atacant al lui Liverpool, a înscris de două ori.

    Campionatul Mondial U20 din 2019 a fost câștigat de Ucraina, după 3-1 în finala cu Coreea de Sud. În „finala mică”: Ecuador – Italia 1-0.

    Cu prima reprezentativă a Norvegiei, Haaland n-a ajuns la Mondiale. Scandinavii au ratat calificarea la CM 2022 (Qatar), ocupând locul 3 în Grupa G preliminară, cu 18 puncte în 10 meciuri, după Olanda (23 p) și Turcia (21 p), dar devansând Muntenegru (12 p), Letonia (9 p) și Gibraltar (0 p).

    Haaland după meciul cu Leipzig: „I-am spus lui Pep că mi-ar fi plăcut să marchez un dublu hat-trick, dar ce pot să fac?”

    • „Este o seară mare. În primul rând, sunt mândru că joc în această competiție, iubesc să fac asta. Cinci goluri! Este incredibil să câștigi cu 7-0.”
    • „În mintea mea e ceață acum. Îmi amintesc că am șutat, dar nu m-am gândit. Am obosit după ce am sărbătorit toate golurile.”
    • „Să fiu sincer, nu mă gândeam că voi înscrie atât de multe goluri în seara asta.”
    • „Superputerea mea e să marchez. Am încercat doar să trimit mingea în poartă. Trebuie să fii ager la minte și să încerci să trimiți mingea acolo unde nu este portarul.”
    • „Ieri am lucrat la pressing. Mai ales când jucăm acasă, trebuie să alergăm și să facem pressing. Suntem foarte buni la recuperarea mingii. Ar trebui să facem asta mai des.”
    • „I-am spus lui Pep Guardiola că mi-ar fi plăcut să marchez un dublu hat-trick, dar ce pot să fac?”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Manchester United a suferit cea mai mare umilință din ultimii 92 de ani: 0-7 cu Liverpool, după ce a eliminat Barcelona! Niciun englez pe lista marcatorilor

    * Norocoși și la tragerea la sorți pentru Euro 2024! Nicio „mare putere” în grupă. Pentru primele două locuri ne batem cu Elveția, Israel și Kosovo

    * Fotografia începutului de an: „Doi țărani, foști fotbaliști”. Balint: „Era păcat să-l am pe Hagi la mine, la țară, și să nu-l îmbrac în ie populară”

    * Bravo, CFR Cluj! Rușine, FCSB! Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat, cea a lui Gigi Becali e cea mai slabă din Europa

    * Messi e campion mondial, dar Cristiano Ronaldo va avea cel mai mare salariu din istoria sportului! Contractul fabulos pentru care portughezul va juca în Arabia Saudită: o jumătate de miliard de euro în doi ani și jumătate!

    * VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

    * Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

    * Șocantul caz de dopaj al Simonei Halep: a trișat la US Open sau e victima „echipei Mouratoglou”? De ce a ascuns două săptămâni?

  • Dinamo – Politehnica Timișoara. Avancronică pentru o calificare eroică?

    Dinamo București este foarte aproape de a prinde play-off-ul din liga secundă și de a lupta pentru promovare! Toate meciurile ultimei etape din sezonul regulat se dispută duminică, de la ora 13.00.

    Înaintea ultimei etape din sezonul regulat, ”alb-roșiii” sunt pe locul 6, cu 30 de puncte. Calculele sunt clare pentru echipa lui Ovidiu Burcă: dacă învinge duminică, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, în meciul cu Politehnica Timișoara, Dinamo va fi sigur în play-off, nemaidepinzând de celelalte rezultate din runda ale cărei partide se joacă – toate – la aceeași oră.

    Găsești aici oferta de cote și pariuri pe etapa decisivă a diviziei secunde. Fii responsabil cu alegerile tale!

    Oaspeții au un sezon foarte rău, fiind pe penultimul loc (19 din 20), cu numai 12 puncte în 18 meciuri. Un eventual eșec le-ar complica și mai mult viața timișorenilor în partea a doua a campionatului (play-out), când vor lupta pentru evitarea retrogradării.

    Fotbalul în templul rugby-ului

    Arena va fi plină în duelul de duminică, având în vedere importanța acestei partide pentru gazde, dar și rivalitatea dintre cele două galerii. Practic, este primul meci între Dinamo și actualul club ”alb-violet”. Dar ce meci! Unul decisiv pentru gazde, pe un gazon care găzduiește și cele mai importante meciuri de acasă pentru rugby-ul românesc.

    În ultimii ani, dinamoviștii s-au descurcat bine contra echipelor timișene. În toamna lui 2021, Dinamo a trecut de Ripensia, la Timișoara, în Cupă, pe când încă era în SuperLiga (1-0). În actualul sezon regulat, Dinamo a învins-o iar pe Ripensia (1-0), respectiv Dumbrăvița (4-1), ambele jocuri disputându-se în Capitală.

    3 din 3 pentru Dinamo

    ”Alb-roșiii” se află într-o formă remarcabilă, având acum trei victorii la rând. În etapa precedentă, Dinamo a obținut o victorie esențială pentru play-off: 2-1 la Șelimbăr, în Sibiu. Astfel, bucureștenii au ajuns la 21 de puncte în ultimele 10 etape, recuperând spectaculos după ce aveau doar 9 puncte în primele 8 etape.

    Detaliu interesant: ”alb-roșiii” au doar 13 puncte obținute pe teren propriu și 17 în deplasare, dar în ultima vreme au început să fie mai eficienți în meciurile de acasă. Ultima înfrângere suferită în București, în Liga 2, datează din septembrie 2022: 1-2 cu CSA Steaua.

    Important pentru pariori: Dinamo a fost condusă la pauză într-un singur meci din cele 18 jucate în actualul campionat, chiar dacă finalmente a pierdut 6 partide!

    Cel mai slab atac din Liga 2

    Echipele timișorene Politehnica și Ripensia sunt singurele formații care nu au câștigat nicio deplasare în acest sezon al de Ligii 2, aducând doar câte 3 puncte de pe terenuri străine! Până și ultima clasată, Unirea Constanța, a reușit un succes în deplasare (1-0 la Slatina).

    Ultima victorie în deplasare a Politehnicii Timișoara, în eșalonul secund, datează din 22 aprilie 2022: 4-2 la Dacia Unirea Brăila.

    Mai mult, Politehnica Timișoara are cel mai slab atac din actuala ediție a Ligii 2, cu doar 12 goluri marcate.

    Politehnica a pierdut ambele meciuri din 2023, cu același scor, 1-3: în deplasare la vecinii de la Dumbrăvița, respectiv pe propriul teren cu Politehnica Iași.

    Amănunt notbil: 4 din ultimele 5 meciuri de Liga 2 ale Politehnicii Timișora au avut ”GG” și ”Over 2,5 goluri” la final.

  • VIDEO. Manchester United a suferit cea mai mare umilință din ultimii 92 de ani: 0-7 cu Liverpool! Niciun englez pe lista marcatorilor

    Fotbalul a luat-o din nou razna într-un derby istoric al Angliei: Liverpool – Manchester United 7-0, duminică, în etapa a 26-a din Premier League! Fosta câștigătoare a Ligii Campionilor n-a mai suferit o așa înfrângere din 1931.

    Meciul Liverpool – Manchester United a avut o primă repriză destul de echilibrată, care se îndrepta spre 0-0. Ba mai mult: primii care au marcat au fost oaspeții, prin brazilianul Casemiro, în minutul 42, dar golul a fost anulat pentru poziție de ofsaid.

    Imediat, pe contră, olandezul Gakpo a deschis scorul.

    Furtuna a venit însă după pauză. Tabela a înghețat la 7-0, prin trei duble (olandezul Cody Gakpo, uruguayanul Darwin Nuñez, egipteanul Mohamed Salah) și un gol care a închis balul (brazilianul Bobi Firmino).

    Istoria fotbalului va reține aceste date seci:

    Liverpool – Manchester United 7-0. Goluri: Gakpo (43, 50), Nuñez (47, 75), Salah (66, 83), Firmino (88).

    LIVERPOOL: Alisson – Alexander-Arnold, Konaté, Van Dijk, Robertson – Elliott (85 C. Jones), Fabinho (79 Milner), Henderson (78 Bajcetic) – Salah, Gakpo (79 Firmino), Nuñez (79 Jota). Antrenor: Jürgen Klopp (german, 55 de ani).

    MANCHESTER UNITED: De Gea – Dalot, Varane, L. Martinez (76 Malacia), Shaw – Antony, Casemiro (76 Sabitzer), Fred (58 McTominay), Bruno Fernandes – Weghorst (58 Garnacho), Rashford (85 Elanga). Antrenor: Erik ten Hag (olandez, 53 de ani).

    VIDEO: Rezumatul unui meci istoric

    Amintiri negre din perioada interbelică

    Este a 4-a înfrângere cu 7-0 a lui Manchester United, dar prima în era modernă a fotbalului. Precedentele trei au fost înregistrate în perioada interbelică.

    • 1926: Blackburn – Manchester United 7-0
    • 1930: Aston Villa – Manchester United 7-0
    • 1931: Wolverhampton – – Manchester United 7-0

    Dezastrul celor de la Manchester United nu era anunțat de nimic. Echipa olandezului Ten Hag – antrenor la modă, adus de la Ajax Amsterdam – nu mai pierduse de 11 meciuri, câștigând aproape tot: 9 victorii și 2 egaluri, golaveraj 26-8. Ultima înfrângere a fost pe 22 ianuarie, pe terenul lui Arsenal: 2-3, cu golul decisiv primit în minutul 90. Fără acel gol marcat de Nketiah, Manchester Unid ar fi avut 20 de meciuri consecutive fără înfrângere, dintre care 16 victorii, dat fiind că anterior legase 7 victorii și o remiză.

    În schimb, Liverpool tocmai fusese zdrobită pe teren propriu de Real Madrid, de la 2-0 la 2-5 în Liga Campionilor. Mai mult: echipa antrenată de germanul Jürgen Klopp trecuse printr-o perioada turbulentă, în care a fost umilită în trei deplasări consecutive: 1-3 cu Brentford, 0-3 cu Brighton, 0-3 cu Wolverhampton, toate în Premier League, plus 1-2 cu aceeași Brighton în Cupa Angliei.

    Și totuși, repriza a doua a meciului Liverpool – Manchester United a dat totul peste cap, niciun argument anterior n-a mai stat în picioare.

    Apropo: Manchester United are și acum un avans consistent, de 7 puncte, față de Liverpool (49 / 42), în clasamentul din Premier League.

    Nota zero pentru un portughez și un scoțian!

    Site-ul de specialitate 90min.com a dat note jucătorilor celor două echipe. Toți premianții sunt de la Liverpool: Salah (10), Gakpo (9), Nuñez (9), Robertson (8). În schimb, niciun jucător de la Manchester United nu a luat mai mult de 3 (Shaw, Antony), iar doi dintre ei au primit nota 0 (Bruno Fernandes, McTominay).

    Notele jucătorilor de la Liverpool:

    • 10 – Salah
    • 9 – Gakpo, Nuñez
    • 8 – Robertson
    • 7 – Alexander-Arnold, Van Dijk, Henderson, Fabinho, Elliott, Firmino
    • 6 – Alisson, Konaté.

    Notele jucătorilor de la Manchester United:

    • 3 – Shaw, Antony
    • 2 – De Gea, Dalot, Varane, Lisandro Martinez, Rashford
    • 1 – Casemiro, Fred, Weghorst, Garnacho
    • 0 – Bruno Fernandes, McTominay.

    32 de fotbaliști din 12 țări

    În derby-ul Liverpool – Manchester United, pe teren s-au aflat 32 de jucători (câte 16 în fiecare tabără) din 12 țări: 7 englezi, 6 brazilieni, 4 olandezi, 3 portughezi, 2 argentinieni, 2 spanioli, 2 francezi, 2 scoțieni, 1 egiptean, 1 uruguayan, 1 austriac și 1 suedez.

    Pe continente: 22 de fotbaliști europeni, 9 sud-americani și 1 african.

    Din ce țări provin jucătorii de la Liverpool:

    • 5 – Anglia (Alexander-Arnold, Henderson, Elliott, Milner, Curtis Jones)
    • 3 – Brazilia (Alisson, Fabinho, Firmino)
    • 2 – Olanda (Van Dijk, Gakpo)
    • 1 – Uruguay (Darwin Nuñez)
    • 1 – Franța (Konaté)
    • 1 – Scoția (Robertson)
    • 1 – Egipt (Salah)
    • 1 – Portugalia (Diogo Jota)
    • 1 – Spania (Bajcetic)

    Din ce țări provin jucătorii de la Liverpool:

    • 3 – Brazilia (Casemiro, Fred, Antony)
    • 2 – Anglia (Shaw, Rashford)
    • 2 – Portugalia (Dalot, Bruno Fernandes)
    • 2 – Argentina (Lisandro Martinez, Garnacho)
    • 2 – Olanda (Weghorst, Malacia)
    • 1 – Spania (De Gea)
    • 1 – Franța (Varane)
    • 1 – Scoția (McTominay)
    • 1 – Austria (Sabitzer)
    • 1 – Suedia (Elanga).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Hagi l-a bătut pe „antrenorul” Gigi Becali cu juniori de 17 ani: de la 1-2 la 3-2 în prelungiri. Schimbări stupide ordonate de patronul FCSB

    * Fotografia începutului de an: „Doi țărani, foști fotbaliști”. Balint: „Era păcat să-l am pe Hagi la mine, la țară, și să nu-l îmbrac în ie populară”

    * Norocoși și la tragerea la sorți pentru Euro 2024! Nicio „mare putere” în grupă. Pentru primele două locuri ne batem cu Elveția, Israel și Kosovo

    * Bravo, CFR Cluj! Rușine, FCSB! Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat, cea a lui Gigi Becali e cea mai slabă din Europa

    * Messi e campion mondial, dar Cristiano Ronaldo va avea cel mai mare salariu din istoria sportului! Contractul fabulos pentru care portughezul va juca în Arabia Saudită: o jumătate de miliard de euro în doi ani și jumătate!

    * VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

    * Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

    * Șocantul caz de dopaj al Simonei Halep: a trișat la US Open sau e victima „echipei Mouratoglou”? De ce a ascuns două săptămâni?

  • Prinde SuperCotele pentru etapa din SuperLigă!

    Prinde SuperCotele pentru etapa din SuperLigă!

    SuperLiga a ajuns la etapa a 27-a, iar calculele devin din ce în ce mai complicate în toate zonele clasamentului. 4 din primele 6 echipe joacă în deplasare, pe terenul unor adversare care au ca obiectiv evitarea retrogradării și se luptă pentru fiecare punct pus în joc. 

    Toate meciurile din SuperLigă pot fi urmărite LiveStream pe site-ul și în aplicația Superbet și beneficiază de SuperPariuri și Pariuri Speciale. Descoperă oferta completă pentru etapa a 27-a și alege-ți favoritele!

    Se încinge lupta pentru play-off

    Runda se deschide vineri, de la ora 18.00, când FC U Craiova 1948 primește vizita ultimei clasate, CS Mioveni. Oltenii au 3 victorii consecutive și sunt la doar 5 puncte de zona play-off-ului. De cealaltă parte, argeșenii sunt neînvinși în mandatul lui Dică. În tur, meciul s-a încheiat 2-2, toate cele 4 goluri fiind marcate în prima repriză.

    De la ora 20.30, se înfruntă tot două echipe cu obiective total opuse. Aflată pe locul 15, UTA are nevoie de puncte ca de aer în cursa pentru evitarea retrogradării. Misiunea „Bătrânei Doamne” nu va fi însă ușoară. La Arad vine liderul Farul Constanța, echipa cu cel mai bun atac din SuperLigă. Trupa lui Hagi are două puncte în fața campioanei CFR Cluj, iar un nou rezultat pozitiv i-ar asigura prima poziție și după această etapă. Partida-tur a fost câștigată de „marinari” cu 2-0, după ce ambele confruntări din sezonul trecut s-au încheiat fără goluri.

    2.50 este cota Superbet pentru o victorie a Farului, în timp ce arădenii au primit cota 3.00.

    Toate meciurile din SuperLigă beneficiază de promoția SuperAvantaj. Dacă echipa pe care ai mizat are un avans de două goluri în orice moment al partidei, pariul tău este câștigător, indiferent de rezultatul final. Află aici tot ce trebuie să știi despre SuperAvantaj!

    Sâmbăta de fotbal din SuperLigă începe la ora 14.30 cu un duel care promite spectacol, Sepsi – Hermannstadt. În 6 din cele 9 întâlniri de până acum s-au înscris peste 2,5 goluri și doar în două dintre aceste partide nu au marcat ambele echipe. În 2023, trupa lui Bergodi nu a câștigat nicio partidă pe teren, victoria cu FC U Craiova fiind obținută la „masa verde”. Meciul de sâmbătă ar fi putut fi un duel direct pentru locul 6, ocupat acum de Sepsi, însă penalizarea cu 9 puncte i-a eliminat pe sibieni din cursa pentru play-off.

    Tot la o clasare în Top 6 la finalul sezonului regulat visează și Botoșaniul lui Flavius Stoican, însă ecuația este complicată. Înaintea meciului cu „U” Cluj, moldovenii sunt pe locul 9, la 7 puncte în spatele celor de la Sepsi, cu care au remizat runda trecută.

    Cu locul în play-off deja asigurat, Rapid vrea să urce pe podium și are o revanșă de luat. De la ora 20.00, în Giulești vine Chindia Târgoviște, în fața căreia, în tur, jucătorii lui Mutu au cedat cu 1-2. Cu un singur punct în ultimele două meciuri, gazdele au cotă 1,80 pentru victorie. Neînvinși în cele 5 meciuri din 2023, în care au obținut două succese și trei remize, târgoviștenii au primit cotă 4,75 să repete rezultatul din toamnă.

    Meciurile din SuperLigă se joacă și în SuperSocial! Intră și tu în cea mai mare comunitate de SuperPariori din România și găsește inspirație pentru biletele tale verzi!

    Favoritele joacă în deplasare

    Duminică, de la ora 17.45, Universitatea Craiova joacă pe terenul singurei echipe care nu a obținut nici măcar un punct în 2023, FC Voluntari. La 3 puncte de podium, oltenii speră să profite de momentul slab prin care trece echipa lui Ciobotariu și să-și asigure matematic, încă din această rundă, locul în play-off.

    Aceleași condiții le întrunește și partida care încheie seara de fotbal din SuperLigă. Fără victorie de 10 etape, FC Argeș primește vizita celor de la FCSB. Weekendul trecut, „roș-albaștrii” au scăpat printre degete victoria cu Universitatea Craiova și caută acum un succes care să le garanteze locul pe podium la finalul acestei runde. În tur, FCSB s-a impus cu 3-2, după un meci care a respectat tradiția recentă. În 5 din cele 7 dueluri directe de la revenirea piteștenilor în SuperLigă s-au marcat peste 2,5 goluri. Pentru un nou meci în care să se înscrie de cel puțin 3 ori, cota Superbet este 2,10.

    Etapa se încheie luni, la Ploiești, unde CFR Cluj încearcă să facă uitată eliminarea din Conference League (0-1 și 0-0 cu Lazio Roma). Istoricul recent al duelurilor dintre Petrolul și campioana României a stat sub semnul echilibrului. Niciuna dintre cele două echipe nu s-a impus la o diferență mai mare de un gol în cele 14 meciuri directe disputate din 2011 încoace. 1,72 este cota pentru o victorie a clujenilor, în timp ce prahovenii au primit 5,75.

  • Le Classique, cu adevărat uriaș! Pe cine pariezi?

    Le Classique, cu adevărat uriaș! Pe cine pariezi?

    Cel mai important duel din fotbalul francez își derulează duminică ediția cu numărul 87 în Ligue 1. Iar actuala ediție din ”Le Classique” are o miză mare ca puncte. Dacă învinge, Olympique, clasată acum pe 2, cu 52 de puncte, se poate apropia de PSG la numai două puncte, iar bătălia pentru titlu devine fierbinte.

    ”Les Olympiens” au ascendentul moral al triumfului din ultima ediție a derby-ului, câștigând acasă în Cupă contra parizienilor, cu 2-1, pe 8 februarie. Șase din ultimele șapte dueluri directe au avut rezultate la limită. În total, la nivel oficial, cele două cluburi s-au încleștat de 104 ori, PSG conducând la victorii cu 47-34.

    Ai aici cea mai bună ofertă de cote și pariuri pe incendiarul Clasic al Franței!

    Moment bun pentru gazde

    Venirea celor de la PSG, fără fani, pe ”Velodrome” cade într-un moment prielnic pentru trupa croatului Igor Tudor. Marseillezii au patru victorii și un singur eșec în ultimele cinci partide oficiale. Înfrângerea de acasă din 5 februarie, 1-3 cu Nice, în campionat este singura suferită pe plan intern din 22 octombrie 2022 încoace.

    Paradoxal este că OM nu are un parcurs prea bun pe teren propriu în actualul sezon, adunând numai 23 de puncte în 12 meciuri pe ”Velodrome”. Dar gazdele de duminică sunt foarte eficiente, marcând cel puțin o dată în fiecare din ultimele 8 meciuri de acasă.

    Singurele probleme pentru Igor Tudor sunt cele de efectiv la nivelul apărării. Fundașul Mbemba este suspendat, iar un alt apărător, Gigot, este incert.

     Mbappé ține steagul sus

    După trei eșecuri la rând, PSG a reușit să bifeze o victorie esențială, în păstrarea fotoliului de lider, trecând în runda trecută acasă de Lille cu 4-3, deși a fost condusă până-n minutul 87 cu 2-3! Cu ”dubla” reușită în acest meci, Mbappé a ajuns la 15 reușite stagionale în Ligue 1.

    Disputele recente ale parizienilor au fost atractive: 5 din ultimele lor 6 ”oficiale” au avut ”Over 2,5 goluri” la final. PSG nu reușește să-și corijeze problemele defensive, primind gol în fiecare din ultimele 7 partide disputate!

    Multe incertitudini are antrenorul Galtier din punct de vedere medical. Cea mai importantă e legată de Neymar, a cărui prezență este pusă sub semnul întrebării.

  • Farul – Petrolul. Își apără Regele locul 1 în SuperLigă?

    Farul Constanța are ocazia de a păstra fotoliul de lider și după runda a 26-a. Marinarii sunt pe locul 1, cu 52 de puncte, și primesc vizita Petrolului Ploiești sâmbătă 18 februarie, de la ora 20.00.

    Ploieștenii nu sunt însă cel mai comod oponent, ocupând acum locul 7, cu 33 de puncte. Teoretic, prahovenii mai au șanse la play-off, aflându-se la 4 puncte de ultima poziție din Top 6.

    În tur, Farul s-a impus cu 3-1, într-un meci în care în minutul 35 conduceau deja cu 2-0.

    Poți vedea meciul în direct pe site-ul Superbet.ro și în aplicația Superbet, locul în care găsești și cea mai bogată ofertă de cote și pariuri pentru SuperLiga!

    Un singur meci pierdut la Ovidiu

    După două victorii în fața unor rivale la titlu (3-2 în București cu FCSB și 2-1 acasă cu CS Universitatea Craiova), Farul s-a întors acasă doar cu un punct de la o formație aflată în zona periculoasă, FC Argeș (0-0). Patru din ultimele cinci dueluri ale constănțenilor au avut scor strâns la final.

    ”Alb-albaștrii” au un singur eșec suferit acasă în tot sezonul actual de SuperLiga, 0-3 cu campioana CFR chiar în primul meci din 2023. Mai departe, Farul este formația cu cel mai bun atac din SuperLiga, cu 47 de goluri marcate. De asemenea, formația lui Gheorghe Hagi este trupa cu cele mai multe meciuri cu ”3+” la final din SuperLiga în curs, 14 la număr.

    Farul este una dintre formațiile cu cele mai puține avertismente văzute până acum, bifând 53 de cartonașe galbene în 25 de partide.

    Petrolul e fără remize în deplasare

    După trei eșecuri la rând, care au dus la plecarea lui Nicolae Constantin, ”găzarii” s-au impus cu 2-0 în fața lui Hermannstadt, la primul meci sub comanda noului tehnician, Florin Pârvu. A fost întâia victorie oficială a Petrolului după 6 jocuri fără succes.

    ”Galben-albaștrii” nu au bifat niciun egal în deplasare, acolo unde au adunat 4 victorii și 8 eșecuri. Ultima victorie externă în SuperLiga datează din 29 octombrie, 1-0 la FC Voluntari.

    Față de Farul, jocurile prahovenilor generează o medie mai scăzută, de 2,2 goluri/partidă.

    Inspiră-te pentru bilete de pariuri în SuperSocial!

    Instalează gratuit aplicația Superbet și copiază în SuperSocial biletele din grupul #SuperLiga, grup în care vezi cele mai tari bilete de pariuri plasate de ambasadori Superbet, jurnaliști de prestigiu și tipsteri profesioniști!

  • Lazio – CFR Cluj: flăcările de pe „Olimpico” luminează Colosseumul!

    Lazio – CFR Cluj: flăcările de pe „Olimpico” luminează Colosseumul!

    Campioana României merge la Roma pentru un meci mare! Joi seară, de la ora 22.00, jucătorii antrenați de Dan Petrescu forțează un rezultat care să-i mențină în cursa pentru calificarea în „optimile” Conference League.

    A treia competiție valorică din fotbalul european a ajuns la ediția a doua. Pentru noi, românii, ea e o miză importantă: pare nivelul maxim la care putem performa în acest moment în competițiile inter-cluburi. Dar asta nu e neapărat puțin. Fotbalul evoluează, iar echipele din campionatele puternice vor totul!

    Prima ediție a Conference League a fost câștigată, anul trecut, de echipa lui Jose Mourinho, AS Roma.

    Rivala eternă a Romei este acum adversara lui CFR Cluj. Pentru Lazio, Conference League nu pare un obiectiv. Cel puțin, așa lasă să se înțeleagă chiar antrenorul ei, într-o declarație ușor incoerentă, făcută la conferința de presă dinaintea partidei.

    Maurizio Sarri a spus că Serie A îi aduce lui Lazio venituri mai mari, dar că în aceeași măsură, și performanța într-o competiție europeană este ceva care poate motiva un club ca Lazio. Dar nu e clar dacă va alinia cea mai bună echipă. „Vreau să văd cât de obosiți sunt titularii”, a spus el.

    Momeală sau nu, CFR precis o ignoră și a plecat la Roma să „aprindă” Olimpico! A mai făcut-o în 2008, când a câștigat în fața Romei în Liga Campionilor, un 2-1 istoric. Dan Petrescu vrea să demonstreze că poate repeta isprava și în 2023, în fața lui Lazio.

    Îi crezi în stare pe clujeni? Răspunde cu un pariu pe Superbet.ro!

    O singură dată a mai jucat CFR cu o grupare italiană într-o fază eliminatorie: a fost 0-3 și 0-2 cu Internazionale Milano, în Europa League (2013).

    Lazio a consemnat două victorii și două egaluri pe teren propriu când a dat de formații din România.

    Dar bilanțul extern al CFR în Conference League este unul mai degrabă modest: ardelenii au bifat un singur triumf în 9 deplasări, în această competiție (acel formidabil 1-0 de la Praga, cu Slavia). Totuși, este de subliniat că 6 din cele 7 deplasări europene din acest sezon s-au terminat pentru CFR cu scoruri la limită.

    Campioana României a terminat pe locul 2 în Grupa G din Conference League, după Sivasspor (Turcia), dar peste Slavia Praga (Cehia) și Ballkani (Kosovo).

    Lazio și Immobile – în eclipsă de formă

    Lazialii au căzut pe locul 6 în Serie A, cu 39 de puncte, dar echipa lui Maurizio Sarri este încă situată la numai două „lungimi” de zona Champions League.

    Lazio a cedat în campionat, în weekendul trecut, chiar acasă, 0-2 cu Atalanta – cel de-al patrulea meci la rând fără victorie! Nici goleadorul Ciro Immobile nu este în cea mai bună formă: n-a marcat niciun gol în ultimele 403 minute!

    Lazio a ajuns în această fază din Conference League după ce a terminat pe locul 3 în Grupa F din Europa League, cu 8 puncte, tot atâtea câte au avut și Feyenoord, Midjtylland și Sturm Graz!

    Dacă forma prezentă a lui Lazio este slabă, să nu uităm totuși că trupa de pe ”Olimpico” are doar un eșec în ultimele 12 meciuri de acasă în competițiile europene!

    Nici în cazul lui Lazio nu avem spectacol în această perioadă: 6 din ultimele 7 ”oficiale” ale romanilor au avut ”Under 2,5 goluri” la final.

  • Va triumfa o campioană în Liga Campionilor?

    Da, competiția care a dus fotbalul la nivel de echipă de club într-o nouă dimensiune valorică a parcurs o cale de 30 de ani. A strâns cei mai mari și mai în formă fotbaliști și să-i aducă față-n față în tricourile unor echipe capabile să ofere un spectacol sportiv la cote nemaiîntâlnite până atunci.

    Da, în acest mileniu, Liga Campionilor se confundă cu rivalitatea Messi – Ronaldo, dar competiția e mai mult decât atât. Marile stadioane ale Europei, de la Vest (Da Luz și Dragao), spre Nord (Old Trafford, Anfield, Amsterdam ArenA), spre Sud (Diego Armando Maradona − fost San Paolo −, Olimpico, San Siro) și până în Estul extrem al continentului (Donețk, Moscova), au strălucit cu intensitate mitică.

    Inflație de momente fabuloase?

    Legende s-au născut și au ajuns aproape să producă inflație, pentru că în Liga Campionilor, fiecare sezon naște povești care sunt premiere emoționale, sau performanțe ce fie stabilesc noi recorduri, fie măresc orizontul posibilităților. Parcă prea multe, atât de multe încât e aproape imposibil să spui care e cel mai important!

    Revenim în prezent, unde avem „optimi” super-spectaculoase:

    • AC Milan – Tottenham
    • PSG – Bayern München
    • Club Brugge – Benfica Lisabona
    • Borussia Dortmund – Chelsea
    • Liverpool – Real Madrid
    • Frankfurt – Napoli
    • Inter Milano – FC Porto
    • RB Leipzig – Manchester City.

    Cea mai bună ofertă de cote și pariuri e aici, la Superbet.ro

    Milan, Bayern, Dortmund, Chelsea, Liverpool, Real Madrid, Inter și Porto sunt 8 dintre cele 13 echipe care au câștigat trofeul și în actuala eră, Champions League (Manchester United, Barcelona, Ajax, Juventus și Olympique Marseille fiind celelalte 5).

    Dintre cele 16 calificate în această primă fază din partea eliminatorie a competiției, numai 7 sunt campioane; 5 sunt campioanele ligilor aflate pe primele 5 locuri în clasamentul coeficienților UEFA. Campioanele din La Liga (Real Madrid), Premier League (Manchester City), Serie A (AC Milan), Bundesliga (Bayern München) și Ligue 1 (PSG) sunt în cursa pentru „Urechiată”, cupa cea mai mare și mai grea dintre trofeele continentale.

    Reprezentantele primelor 5 campionate europene au monopol. Ultima echipă din afara acestui Big 5 care a cucerit Liga Campionilor a fost FC Porto, în 2004, cu Mourinho pe bancă.

    Din 1992-1993, anul primei ediții Champions League, doar Ajax în 1995 (într-o finală contra lui AC Milan, arbitrată de Ion Crăciunescu) și FC Porto (cu „The Special One” la momentul nașterii ca antrenor uriaș) au spart această blocadă. Două excepții în 30 de sezoane!

    3 dintre ultimele 4 campioane ale Europei n-au fost și campioane ale țării lor!

    Se numește Liga Campionilor, dar nu avem garanția că se va impune o campioană, în finala de la Istanbul, programată pe 19 iunie. Mai ales că 9 dintre cele 16 calificate în „optimi” nu sunt campioane și… 3 dintre ultimele 4 câștigătoare nu câștigaseră campionatul țării lor în sezonul în care obținuseră calificarea în grupele Ligii Campionilor!

    Acest lucru nu a fost posibil între 1955-1997, când doar campioanele jucau în C1, abrevierea pentru Cupa Campionilor, care mai apoi a devenit Champions League (abreviere oficială: UCL).

    Chiar dacă unele glorii și mulți suporteri (în special din partea noastră de lume) încă mai contestă acest sistem, care dă posibilitatea unei echipe fără titlu câștigat în sezonul precedent să ia potul cel mare la „Masa Bogaților”, majoritatea microbiștilor se bucură pentru că fiecare sezon de Champions League e un festival al fotbalului.

    Bucură-te de el și din postura de parior!

    Instalează gratuit aplicația Superbet și intră în SuperSocial!

    Poți copia pe orice sume dorești, biletele plasate de ambasadori Superbet, jurnaliști sportivi de top și tipsteri experimentați. Poți profita de pasiunea lor, de capacitatea lor de a filtra un volum uriaș de informație și, în aceeași măsură, de spiritul lor de anticipație.

    Așa se reia Champions League în 2023. Cu pontul verde: intră în SuperSocial și fă-ți jocul cât mai ușor și plăcut!

    GO SUPER!

  • Va menține Real Madrid hegemonia Europei în SuperMondialul cluburilor?

    Sâmbătă, la 21.00, va începe meciul în urma căruia vom afla campioana mondială a cluburilor, onoare pe care Europa a pus monopol. Dacă Real Madrid se impune (și are șanse mari s-o facă!), va aduce al 10-lea succes consecutiv pentru „bătrânul continent”. Un succes explicabil prin diferența valorică între fotbalul din Liga Campionilor și fotbalul din celelalte competiții de top, de pe fiecare continent.

    Descoperă pe Superbet.ro oferta de cote și pariuri pentru această finală exotică, precum și toate meciurile mari din cele mai tari competiții!

    Așadar, avem Real Madrid (campioana Europei) contra Al Hilal din Riyadh (campioana Asiei), într-o finală cu spaniolii în postura de favoriți cerți. Un eventual eșec al Realului ar echivala cu un șoc mondial!

    Chiar dacă a venit șifonată după înfrângerea de la Mallorca (0-1), din La Liga, Realul s-a impus cu 4-1 în semifinala cu Al Ahly (Egipt), într-un meci în care campioana Europei n-a dat nicio șansă campioanei Africii.

    Adversara „galacticilor” e o formație care în campionatul saudit a primit provocarea secolului, odată cu transferul lui Cristiano Ronaldo la rivala eternă Al Nasr.

    În clasamentul coeficienților, Realul e abia a 6-a echipă din Europa (clasament care adună performanțele din ultimele 5 sezoane), Al Hilal fiind locul 1 în Asia. Dar, cum punctam la început, diferența valorică balansează duelul în favoarea Realului.

    Da, un duel dezechilibrat între Real Madrid și Al Hilal. „Los Blancos” sunt cea mai titrată echipă din istoria SuperMondialului cluburilor, cu 4 trofee, iar saudiții de la Al Hilal s-au calificat în premieră în finală!

    Totuși, istoria finalelor jucate de Real contra reprezentantelor Asiei anunță un meci pe gustul pasionaților de pariuri. În 2016 a fost 2-2 contra lui Kashima Antlers (Japonia), echipă pe care Realul a răpus-o până la urmă cu 4-2, goluri marcate în reprizele de prelungire. Doi ani mai târziu, a fost 4-1 contra lui Al Ain (Emiratele Arabe Unite).

    Așadar, Ambele marchează – DA (fostul GG) și Peste 2,5 goluri (fostul 3+), două dintre pariurile SuperStar, fac parte din duelurile directe dintre Real Madrid și campioana Asiei la SuperMondialul Cluburilor.

    Vor fi verzi și acum, în 2023? Răspunde cu pariuri pe Superbet.ro!

    Echipele probabile 

    REAL MADRID: Lunin – Carvajal, Nacho, Rüdiger, Alaba – Kroos, Tchouameni, Modric – Valverde, Rodrygo, Vinicius Jr. Antrenor: Carlo Ancelotti (italian).

    AL HILAL: Al-Mayouf – Abdulhamid, Jang, Al-Bulaihi, Nasser Al Dawsari – Kanno, Cuellar – Marega, Vietto, Salem Al Dawsari – Ighalo. Antrenor: Ramon Diaz (argentinian).

    Vezi ce se pariază în SuperSocial și inspiră-te pentru SuperBilete!

    În aplicația Superbet, direct în chatul meciului Real Madrid – Al Hilal poți vedea biletele plasate de tipsteri experimentați și chiar de ambasadori Superbet și jurnaliști de prestigiu, care au ales să parieze și pe acest meci.

    Copiază biletele care te conving să le joci și tu și câștigă pe inspirația, experiența, informațiile și spiritul de anticipație al pariorilor experimentați!

  • FC Argeș – Farul. „Regele” și „marinarii” săi, din nou în marș triumfal?

    Liderul SuperLigii merge la Pitești, unde gazdele par că se scufundă! ”Alb-violeții” traversează o perioadă extrem de grea: FC Argeș este pe locul 13, cu 25 de puncte, cu doar 5 mai multe decât UTA, formație aflată pe penultimul loc, direct retrogradabil. Piteștenii au un meci complicat: Farul a revenit pe primul loc după runda trecută, având acum 51 de puncte la activ. 

    Cea mai variată ofertă de cote și pariuri e la Superbet.ro!

    Istoricul recent al duelurilor directe nu ne-a adus niciun egal! Astfel, de când Farul activează în actuala formulă juridică, am avut meciuri doar de ”1” sau ”2” la final.

    În sezonul regulat 2021–2022, trupa din Trivale a învins cu 2-1, respectiv 1-0. În ”play-off”, dobrogenii s-au revanșat cu 2-0 și 1-0. Iar în turul actualei SuperLigi, constănțenii au învins clar acasă, cu 3-0.

    Ultima izbândă  piteștenilor în SuperLigă datează din 30 octombrie, 1-0 la UTA, la debutul lui Marius Croitoru la cârma ”alb-violeților”.

    Acasă, FC Argeș are reale probleme defensive, primind 11 goluri în ultimele 5 meciuri (n-a fost partidă fără gol încasat)! Altfel, este de notat că piteștenii au consemnat ”0-2 goluri” la final în 4 din ultimele 5 dispute oficiale.

    Pentru Farul, după 3-2 la FCSB, a venit un 2-1, acasă cu CS Universitatea Craiova. Constănțenii au în continuare cel mai bun atac din SuperLiga, cu 47 de goluri înscrise! Patru din ultimele cinci partide oficiale ale Farului au avut toate ”Over 2,5 goluri” la final.

    Alege din oferta Superbet.ro pariurile pe care vrei să le plasezi și joacă responsabil!

    9 meciuri din acest sezon au fost câștigate de dobrogeni după ce au avut avantaj luat deja de la pauză. Goleadorul la zi al echipei ”alb-albastre”, Alibec (10 goluri), revine după ce în runda anterioară a fost suspendat.

    Echipe probabile pentru FC Argeș – Farul, meci programat duminică, 12 februarie, de la 17.00, în etapa a 25-a a SuperLigii:

    FC ARGEȘ: Micle – Tofan, Turda, Constantin, Rizzi – Mezza Colli, Njike – Calcan, Bassong, Bertrand – Garita.

    FARUL: Aioani – Kiki, Larie, Popescu, Borza – Artean, Băluță, Grameni – Mazilu, Munteanu, Morar.

    Instalează aplicația Superbet și inspiră-te pentru bilete de pariuri în SuperSocial!

    Inspiră-te pentru pariuri câștigătoare direct din SuperSocial, în aplicația Superbet! Poți copia pe orice sume dorești, biletele plasate de ambasadorii Superbet, jurnaliști de top și tipsteri.