Etichetă: focare

  • Care sunt zonele “roșii” din România în pericol să intre în carantină din cauza focarelor de coronavirus

    În acest moment, potrivit datelor actualizate marți, 21 iulie, două județe și Bucureștiul pot fi considerate “zonele roșii”, focare de infecție cu coronavirus care ar putea fi vizate de evenualele măsuri de impunere locală a unor restricții.

    În evaluarea situației din acest moment nu este de folos numărul total al cazurilor confirmate de la începutul pandemiei și până acum, ci numărul actual de cazuri active.

    Orașul București, județele Argeș și Brașov – primele zone unde s-ar putea impune carantina

    La acest capitol, Bucureștiul conduce detașat, cu 2.534 de oameni confirmați ca bolnavi chiar în acest moment. Totuși, raportat la populația totală, se poate spune că numărul de cazuri este îngrijorător, dar nu alarmant.

    Pe locul 2 este județul Argeș, cu 1.497 de cazuri active.

    Pe locul 3 este județul Brașov, cu 1.334 de cazuri active.

    Aceste trei zone ar putea deveni primele vizate pentru impunerea unor restricții locale – măsură luată de multe alte țări, în pandemie, atunci când au apărut focare. În China, carantina unor cartiere, orașe sau provincii este aproape la ordinea zilei și pentru focare de coronavirus mult mai mici decât cele din România. Și autoritățile din Spania și Italia s-au folosit sau se folosesc de această soluție pentru a stăpâni situația.

    În România, după București, Argeș și Brașov, sunt alte 4 județe destul de afectate acum, dar care sunt, încă, departe de “podium”:

    – Prahova are 951 de cazuri active,

    – Dâmbovița are 771 de cazuri active,

    – Galați are 681 de cazuri active,

    – Vrancea are 574 de cazuri active.

    În unele cazuri, precum Dâmbovița și Galați, s-a constatat direct că numărul celor infectați a crescut din cauza unor bolnavi contagioși care s-au externat la cerere, folosindu-se de sentința Curții Constituționale din 3 iulie. Persoane infectate s-au dus acasă, în Dâmbovița, și au îmbolnăvit alte 26, generând 6 focare noi de coronavirus, au constatat anchetele epidemiologice.

    Guvernul avertizează că e probabil să urmeze carantina sau restricții pentru anumite zone sau localități unde epidemia a scăpat de sub control

    Marți, 21 iulie, s-au stabilit noi recorduri absolute în România, de la începutul epidemiei: 994 de cazuri noi, 36 de decese, 297 de pacienți internați în stare gravă la terapie intensivă.

    Tot marți a intrat în vigoare noua lege a carantinei, votată săptămâna trecută de Parlament.

    Membri ai Guvernului au afirmat în repetate rânduri, de-a lungul ultimelor zile, că nu se va mai institui starea de urgență la nivel național, dar local sau zonal s-ar putea apela la carantină și restricții, acolo unde focarele de infectare scapă de sub control.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

    * VIDEO. Caraghioșii din Piața Victoriei: „Suntem ultimi rezistenți în fața tiraniei!”. S-a scandat „Jos nazismul!”

  • Ia din nou viteză epidemia în România? Pentru prima oară după 8 zile, duminică s-a trecut iarăși de 200 de cazuri noi confirmate. Principalele explicații

    Temerile medicilor epidemiologi, exprimate în momentul ridicării stării de urgență, ar putea să se împlinească: numărul infecțiilor cu coronavius dă semene de creștere din nou. Au apărut mai multe focare noi.

    Duminică, 24 mai, după 8 zile în care acest lucru nu se mai petrecuse, s-au confirmat peste 200 de noi bolnavi.

    Pentru prima oară după 8 zile, s-a trecut iar de pragul a 200 de cazuri noi confirmate

    Exact așa cum avertizaseră mai mulți medici epidemiologi, numărul cazurilor de infecții noi cu coronavirus a crescut la ceva mai mult de o săptămână după încheierea stării de urgență (14 mai) și ridicarea restricțiilor (15 mai). Acum, în spitale apar cei infectați în primele zile de după “relaxare”, pentru că virusul are o perioadă de incubație de 2-14 zile.

    Duminică, 24 mai, în România au fost confirmate 213 cazuri noi. Pragul psihologic 200 nu mai fusese depășit din 16 mai (267 cazuri).
    De atunci, au fost

    167 de cazuri în 17 mai,

    165 de cazuri în 18 mai,

    155 de cazuri în 19 mai,

    196 de cazuri în 20 mai,

    198 de cazuri în 21 mai,

    127 de cazuri în 22 mai,

    145 de cazuri în 23 mai.

    Focare apărute în ultimele zile în mai multe spitale, dar și într-o fabrică. Oamenii fie veniseră din libere, fie nu purtaseră echipamentul de protecție

    Au apărut focare noi de infecție mai ales în spitale, dar și în unele zone de producție.

    La Spitalul de Neurochirurgie Iași au fost confirmate 36 de cazuri – atât pacienți, cât și cadre medicale. E vorba de 10% din totalul oamenilor testați. Managerul spitalului, doctorul Lucian Eva, a afirmat că „perioada de relaxare ne poate pune în dificultate, iar casele oamenilor în acest moment pot fi o sursă persistentă de contagiune, aici se pot produce noi focare de infecţie“.

    Infecția a fost adusă în spital după ridicarea restricțiilor, pentru că până pe 15 mai n-a existat niciun caz. Virusul a pătruns în unitate odată cu schimbarea turelor. La Spitalul de Neurochirurgie din Iași, personalul lucrează în ture de câte două săptămâni.

    După ridicarea restricțiilor, 15 cadre medicale au fost diagnosticate cu Covid-19 după ce s-au întors din zilele libere, când le-a venit rândul să se întoarcă la serviciu. Acestea s-au infectat în intervalul trecut de la ridicarea stării de urgență, apoi au răspândit virusul în spital.

    La Spitalul pentru Copii Sf. Maria, tot din Iași, s-a pornit o anchetă epidemiologică atunci când s-a constatat că 4 doctori și asistente s-au infectat.

    La Serviciul de Ambulanță Olt au fost confirmați în ultimele zile 18 angajați infectați cu coronavirus ceea ce transformă unitatea într-un focar. În mod evident, pericolul este ca aceștia, la rândul lor, să fi contaminat și pacienți, pentru că toți cei 18 sunt asistente pe ambulanță.

    În Sebeș, 6 cadre medicale (asistenți, infirmiere și un registrator) au fost internate după ce s-a dovedit că erau infectate cu coronavirus.

    La o fabrică de înghețată din Alba s-a depistat un alt focar mare, 27 de angajați diagnosticați ca fiind infectați, din totalul de 64 testați. Urmează să fie făcute teste și pentru ceilalți 200 de angajați. Reprezentanții SDP Alba spun că epidemia s-a “aprins” în fabrică pentru că angajații n-au purtat echipamentul de protecție primit de la patronat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere