Etichetă: Florian Bichir

  • O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

    O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

    Promo la Realitatea TV. Octavian Hoandră își anunță emisiunea de duminică seara. Burtiera se înroșește – „Hoandră: Gerard Depardieu este impresionat de personalitatea lui Vladimir Putin”.

    Începe emisiunea lui Hoandră, dar nu cea de duminică (promo Putin), ci cea de sâmbătă (promo Gușă). Le zice Hoandră, le spune verde-n față: „Succes mare la judo, plus Partidul Realitatea, care se adaugă televiziunii Realitatea… Iată de ce Cozmin Gușă a devenit inamicul unor forțe obscure. Din toate părțile e această teamă de Partidul Realitatea”.

    Invitații, jenați, se abțin. Preferă să vorbească despre violențele din Franța. Doar unul e hotărât pe meserie: Florian Bichir, ex-ziarist (am fost colegi la EVZ). Tocmai s-a întors de la Focșani, unde între felul doi și desert a constatat că baronul Oprișan e „un mare, mare patriot”.

    Bichir: „Aș începe prin a-i felicita pe cei care conduc Federația Română de Judo, în primul rând pe domnul Gușă, pentru că face performanță, pune România pe hartă”. Se întoarce către Hoandră, îl ia la țintă: „Vă felicit pentru interviul cu Gerard Depardieu”. I-ar zice ceva și femeii de serviciu, dar n-o vede prin studio.

    Încep discuțiile serioase, despre politică. Deschidere prudentă, dar precisă: „Eu nu mă pricep la sociologie, dar Cozmin Gușă se pricepe„. Apoi, analiza: „Hai să spunem că aveți 3%, peste 300.000 de români se uită la Realitatea TV. Înmulțești cu doi și faci un partid de peste 600.000!”

    E clar, Partidul Realitatea nu are cum să piardă alegerile…

  • Mălin Bot şi Florian Bichir. De ce e (presa din) România altfel

    Mălin Bot şi Florian Bichir. De ce e (presa din) România altfel

    Prezentăm azi pe ZIARIŞTII.com – ultimul loc unde am decis să-mi salvez libertatea de exprimare, alături de colegul Cartianu -, cazurile în oglindă a doi jurnalişti cu vechime, întâmplător foşti colegi cu noi pe la diverse publicaţii („Evenimentul zilei”, „Adevărul”).

    Au fost amândoi în aceeaşi tabără a „presei-buldog”, gata să-şi rupă dinţii în corupţii politici ai momentului, în vremuri de tristă amintire (Năstase, Iliescu etc.). Apoi, viaţa i-a dus pe drumuri diferite.

    Mălin a fost dat afară de la „România Liberă”, de către un alt mogul ratat al presei româneşti, şi a ales calea „exilului” de mass-media clasice. S-a refugiat într-un fel de jurnalism militant, contestat nu doar de duşmanii lui, ci şi de prieteni. „Asta nu e presă, domnule, să fim serioşi!”, i-au reproşat foşti colegi.

    N-am fost şi nu sunt de aceeaşi părere. Nu există o definiţie „la şubler” a presei, mai ales în aceste vremuri de mari seisme social-tehnologice. Nu ai o „fişă a postului” care să-ţi spună că ai voie aia şi n-ai voie ailaltă. Trăim vremuri în care se prăbuşesc imperii, darămite concepte. Până la urmă, omul caută interesul public aşa cum poate el, totul e să respecte legea şi să servească încrederii celor care-l urmăresc. Doar lor le dă socoteală.

    Iar dacă a depăşit vreo limită, atunci şi-o va regla cu cei afectaţi de acţiunile lui cumva la modul „bilateral”. Scuze sau procese. Ori batista pe ţambal. Nici eu n-am fost încântat, de pildă, de atacul lui Mălin la Ramona Ursu, pe motiv c-a fost în emisiune la Realitatea TV. Ar fi girat prin asta, vezi-Doamne, demersul lui Guşă cu Partidul Realitatea. „Cred ca i s-a promis un loc pe listele partidului-capcana”, a scris Mălin pe Facebook de fosta lui colegă de la „Adevărul”. Evident că n-a fost aşa şi sunt sigur că Ramona a detestat din clipa zero un partid născut mort pe spinarea unui post TV. Dar ăsta-i Mălin! Mai sare calul, ca noi toţi. O dată, c-aşa o fi el mai smucit, doi – că nu-i delco uşor să fii în pielea lui. Şi pentru ce? Doar pentru c-a ales să fie în continuare ziarist liber. Mare nenorocire, nu? Da, în România asta!

    Felul în care Mălin Bot a ales să-şi facă meseria nu e deloc de condamnat. E de acceptat şi punct. Într-o astfel de lume luată prizonieră, ba chiar cred că e nevoie de cei ca el. Nu vreţi să-i numiţi ziarişti? Atunci spuneţi-le cum vreţi, dar nu-i sabotaţi. E un fel romantic şi nebun de a lupta pentru cinste, lege şi adevăr, or asta merită măcar mai multă înţelegere, dacă nu suport. Presa are nevoie şi de astfel de jurnalişti-militanţi, când în jur creşte armata celor care dezertează de la valorile pe care le iubeau odinioară.

    Mă uit de pildă la celălalt caz, al unui alt fost coleg de-al nostru, Florian Bichir. El se îndepărtează de presa „clasică”, dar nu în direcţia lui Mălin, ci taman în cea opusă. Declaraţia sa de dragoste pentru un baron PSD, pe care altădată nici nu l-ar fi salutat, e un act de abdicare de la valorile fundamentale ale jurnalismului. Să-l numeşti tu „mare, mare patriot” pe unul care, prin felul în care şi-a păstorit judeţul şi ţara, a alungat zeci de mii de vrânceni peste graniţe, asta e trădare, nu-i patriotism. Dar nu-mi propun să fac aici pe grozavul cu cel care mi-a fost cândva coleg, am păstrat mereu loc de bună ziua chiar şi cu cei care m-au săpat odios. Însă nici nu pot să trec cu vederea acest derapaj grav de la valorile pe care odinioară le-a servit, alături de noi toţi, pentru ca azi să-l văd atins de un halucinant „sindrom Stockolm” al jurnalistului.

    Dacă România va claca, nu va fi din cauza unora ca Mălin, ci din cauza celorlalţi. Şi nu doar jurnalişti ce şi-au abandonat crezul pentru ştiu ei mai bine ce motive, ci în general români de orice fel. Fuga spre „să-mi fie mie bine, restul nici că-mi pasă” nu poate juca decât în favoarea unei lumi la care visează „patriotul” Oprişan, Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader şi „ai săi violatorii de recurs compensatoriu”. O lume în care oameni ca Mălin Bot nu vor avea nici ce să pună pe masă. Se întâmplă deja.