Gestul oribil al polițistului care a izbit o copilă de 11 ani pe trecerea de pietoni, apoi a împins cu piciorul trupul inert al acesteia, să vadă dacă mai trăiește, a oripiat o țară întreagă. Au fost scrise mii de texte mustind a revoltă. Am selectat aici două dintre ele, ambele postate pe Facebook: unul scris de o vajnică combatantă #Rezist, Mihaela Nunweiller, celălalt de o jurnalistă, Adelina Rădulescu.
Mihaela Nunweiller, prezență constantă și energică la protestele anticorupție din timpul „regimului Dragnea” (2017-2019), inclusiv în teribila zi de 10 august 2018, a primit moartea micuței Raisa cu o concluzie dureroasă: „Îmi vine să urlu că am avut neșansa să mă nasc în țara unde toate scursurile, toate zoaiele, toate curvele și bagabonții sunt zei și semizei, iar eu, voi, ai noștri suntem doar viitoare victime ale lor. Victime sigure”.
Dar Mihaela s-a născut țara asta dintr-un complex de întâmplări, unele dramatice (Primul Război Mondial, România ocupată de trupele germano-austriece), altele duioase (iubirea fulgerătoare dintre un militar austriac și o tânără moldoveancă).
Povestea, relatată în volumul „10 august” (autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu), începe în 1918, spre sfârșitul Primului Război Mondial, când armata austriacă, aliata celei germane, lupta pe frontul din România și se împotmolise în zona Neamțului. Printre ostașii austrieci sătui de război se afla și un anume Johann Nunweiller. Când urgia a luat sfârșit, acesta nu s-a întors la el acasă, în Austria alpină, ci a rămas în Moldova românească. Îi picase cu tronc o moldoveancă frumoasă foc, Rozina, și pentru ea a rămas în Piatra Neamț.
Austriacul și moldoveanca au făcut familie, apoi au urmat cei șapte copii: Costică, Dumitru, Ion (Nelu), Lică, Victor, Radu, Eduard. Toți băieți, nicio fată! Dintre ei, trei aveau să ajungă fotbaliști la Dinamo și la echipa națională: Nelu, Lică și Radu.
Mihaela Nunweiller este nepoata acelui austriac rămas în Moldova și fiica lui Lică Nunweiller, sau Nunweiller IV, unul dintre cei trei frați care au făcut performanță în fotbal.
Bunicul său, austriacul, a ales să rămână în România, țară pe care fusese trimis s-o învingă cu arma în mână, dar care i-a oferit o soție și o casă. Și căreia el i-a dăruit șapte copii și o sumedenie de nepoți. Printre ei, Mihaela Nunweiller, cea care acum își plânge ghinionul de a trăi între aceleași granițe cu monștri precum polițistul care, ca să afle dacă victima sa mai trăiește, a împuns-o cu vârful pantofului.
Strigătul disperat al Mihaelei Nunweiller
„Înțelegeți că…?”
„Înțelegeți că suntem noi și ei?
Că ei, mafioții îmbrăcați în haina statului, pardon, în haina clanului de mafioți, nu se dau în lături de la a ne decima în orice fel și cu orice chip?
Înțelegeți că după ce ne-ar omorî, (…) ne-ar împunge cu vârful pantofilor ca să vadă dacă mai mișcăm?
Înțelegeți că n-au scrupule, n-au emoții, n-au sentimente, nici resentimente, au un singur scop, să se îmbogățească, să parvină în orice fel și cu orice chip?
Înțelegeți că suntem noi și ei?
Ei fiind marea majoritate.
Ei fiind mafioți ai statului criminal, noi fiind doar numere muncitoare, plătitoare de dări ca să aibă ei de unde fura în continuare și cât mai mult?
Înțelegeți că a continua să trăim aici presupune un curaj care depășește limitele curajului?
Înțelegeți, oameni buni, că orice zi în care ieșim din spatele ușilor caselor noastre este clar o dovadă de curaj, dar devine și o formă de inconștiență?
Înțelegeți că puiul vostru s-ar putea să nu se mai întoarcă acasă pentru că un organ din clanul mafiot îl omoară și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl lovește/împunge cu piciorul, de la înălțimea lui de organ mafiot și smecher și de neatins, în trupul din care se scurge viața?
Și înțelegeți că alte organe din acest clan mafiot, îmbrăcate în aceste haine de mafioți, îl vor scăpa și albi, iar moartea unui copil nevinovat va deveni un alt fapt divers, o bagatelă?
Înțelegeți că «polițiștii se află în misiune atâta timp cât se afla la serviciu»!!!
Înțelegeți? Că mie îmi vine să urlu că am avut neșansa să mă nasc în țara unde toate scursurile, toate zoaiele, toate curvele și bagabonții sunt zei și semizei, iar eu, voi, ai noștri suntem doar viitoare victime ale lor.
Victime sigure.”
Mesajul jurnalistei Adelina Rădulescu
„Casta specialilor”
„Gestul polițistului care verifica din vârful pantofilor dacă biata copilă a murit îți provoacă silă și revoltă la un loc. E ca gestul unuia din plutonul de execuție care, după ce a tras din plin în condamnat, se duce să verifice dacă trebuie să-i mai tragă un glonț în cap.
Oamenii ăștia care nu plătesc impozite pe salariu, care primesc bani de mâncare, de uniforme, de chirie și de casă, care ies la pensie cu 20 de ani mai devreme și au pensii speciale, se uită arogant și cinic la orice fraier care nu-i din casta lor. Casta specialilor.
Puiul acela plăpând și fără noroc e imaginea cuviinței pierdute. Ne degradăm pe zi ce trece, ne mințim pe noi acceptând ca un asemenea specimen să fie încă liber și polițist.”