O nouă metodă teroristă, una de o barbarie cumplită, pare să fi devenit favorita islamiștilor radicali din Franța: decapitarea creștinilor. Al doilea asasinat de acest gen a avut loc astăzi la o Catedrala Notre-Dame din Nisa, în sudul Franței. Victima: o femeie care venise să se reculeagă. Atacatorul înarmat cu un cuțit a înjunghiat mai mulți oameni, dintre care cel puțin trei au murit.
Un atac terorist cu armă albă a avut loc în orașul francez Nisa, joi dimineață, la ora locală 9.00. Cel puțin trei oameni au murit și alții au fost răniți, după ce un individ înarmat cu un cuțit i-a atacat în Catedrala Notre-Dame din centrul orașului. Cel puțin una dintre victime – o femeie – a fost decapitată.
Două dintre persoanele înjunghiate au murit pe loc, iar alta – grav rănită – a decedat ulterior. Victimele sunt două femei și un bărbat.
Atacatorul se află la spital, în stare gravă, după ce polițiștii au deschis focul asupra lui. Barbarul și-a atacat victimele la gât, iar una dintre ele ar fi paznicul bisericii.
După atac, suspectul ar fi încercat să se ascundă în toaleta bisericii. Poliția l-a depistat și a deschis focul. Martorii au povestit că inclusiv în timp ce i se acordau primele îngrijiri medicale, bărbatul n-ar fi încetat să spună „Allah Akbar”. Ulterior a fost transportat la spital.
Ancheta a fost preluată de Parchetul antiterorist.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, este așteptat să vină la locul atentatului.
Primarul orașului Nisa, Christian Estrosi, a cerut pe Twitter ca toate bisericile și toate creșele din oraș să fie închise.
Ministrul de interne, Gérald Darmanin, a anunțat că a fost convocată o reuniune de criză.
Consiliul francez al cultului musulman a condamnat cu fermitate acest „atac terorist”.
Populația a ieșit pe străzi și strigă să se ia măsuri ferme și urgente. Inclusiv jurnaliștii care relatează de la fața locului sunt afectați emoțional.
Nisa a mai fost scena unui atentat groaznic, în 2016, soldat cu 86 de morți și peste 200 de răniți. A fost un masacru executat cu o mașină care a intrat în mulțime și din care au coborât câțiva teroriși care au început să tragă în mulțime.
Profesorul de istorie a fost decapitat pentru caricaturi
Pe 16 octombrie, Samuel Paty (47 de ani), un profesor de istorie din Paris, a fost decapitat în plină stradă, după ce le-a arătat copiilor, la școală, caricaturi cu profetul Mohamed.
Atacul de la Paris, de natură teroristă, a fost comis de un tânăr cecen de 18 ani, născut la Moscova, care nu era luat în evidențe ca fiind radicalizat.
VIDEO: Momentul în care teroristul din Paris este împușcat de poliție