Polițiștii din Mehedinți au făcut miercuri dimineață nu mai puțin de 64 de percheziții în 3 județe, ducând la audieri 66 de persoane implicate într-o rețea care se ocupa de falsificarea și vinderea certificatelor de vaccinare. Epicentrul afacerii era chiar Primăria din Drobeta Turnu Severin.
Surse judiciare citate de G4Media.ro afirmă că doi angajați ai primăriei au falsificat cel puțin 96 de adeverințe de vaccinare. Procurorii au documentat o perioadă relativ scurtă, de numai 6 săptămâni, 15 mai – 25 iunie, dar e greu de estimat cât timp s-au ocupat angajații primăriei cu falsificarea documentelor și câte astfel de exemplare au fost vândute.
Șmecheria prin care s-au falsificat certificatele a plecat de la unul dintre funcționari, care lucrase și ca registrator la un centru de vaccinare. Acesta știa circuitul documentelor, așa că s-a dus în afara orelor de program și a suprascris datele din bazele de date.
Ministerul Sănătății a reclamat până acum la Poliție sute de certificate de vaccinare falsificate. Într-un caz, un bărbat aflat în stare gravă la spitalul din Timișoara, dar care avea documente că era vaccinat anti-Covid, le-a recunoscut doctorilor că a dat o șpăguță unui medic de familie din Argeș, iar acesta i-a eliberat certificatul fără să-l și vaccineze real.
Comunicatul IPJ Mehedinți
„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Mehedinți efectuează 64 de percheziții domiciliare, în județele Mehedinți, Dolj și Caraș- Severin, la persoane bănuite de fals.
Acțiunea se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și uz de fals.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 15 mai – 25 iunie a.c., doi bărbați, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, angajați ai unei instituții publice, ar fi accesat, fără drept, o aplicație informatică și ar fi modificat datele acesteia, prin suprascrierea documentelor de identificare ale unor persoane vaccinate împotriva Covid-19.
Astfel, pentru 96 de persoane, ar fi fost generate adeverințe de vaccinare false, care atestă, în mod nereal, că au fost imunizate împotriva Covid-19.
Vor fi puse în executare 66 de mandate de aducere, pentru audieri și propunerea măsurilor legale.
Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Polițiștii și procurorii au descins joi la 221 de adrese din toată țara, pentru percheziții în incredibilul dosar al unei fabrici de diplome și atestate false de pompieri. Ancheta este coordonată de Parchetul din Constanța, dar vizează infracțiuni depistate, până acum, în 34 de județe și București.
E vorba de diplome și certificate de calificare profesională false, persoanele care le cumpărau demonstrând astfel că au absolvit cursuri de specialitate pentru prevenirea și stingerea incendiilor. În baza documentelor, respectivii se angajau ca pompieri sau ca personal specializat – foarte multe instituții sunt obligate să aibă cel puțin un astfel de post de pompier în schema de personal.
Acest lucru nu înseamnă automat și că respectivele instituții beneficiază de pe urma “competenței” acestor impostori. Managera Spitalului “Marius Nasta” relata, acum câteva săptămâni, după un incident la o instalație de electricitate, că pompierul care a fost angajat de spital n-a mai dat pe acolo de 6 luni și nu poate fi dat afară sau înlocuit pentru că și-a îmbinat concediile de odihnă cu concediile medicale.
Conform surselor Ziare.com, diplomele de studii false se vindeau cu 4-8.000 de lei, iar atestatele – cu 500 de lei.
Gruparea mafiotă avea “filiale” în toată țara. Poliția română a emis un comunicat pe această temă: “Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale. Din cercetări a reieșit că mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat“.
La percheziții s-au găsit nu doar 346 de diplome, certificate, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și alte acte falsificate, ci și un pistol și 59 de cartușe cu bile metalice deținute ilegal.
De-a dreptul năucitoare motivarea judecătorului care a decis menținerea în cursa electorală a lui Daniel Florea, primarul PSD al Sectorului 5, în ciuda probelor video care arată că listele de semnături au fost falsificate.
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 a respins contestația depusă în instanță pe motiv că, deși se observă clar, din imagini, cum se falsificau semnăturile, totuși el crede că Daniel Florea are și unele culese “pe bune”, pentru că e primar și are susținători! Un alt argument al judecătorului e acela că din imagini reiese falsificarea unui număr restrâns de semnături și nu există proba că toate au fost măsluite. Instanța l-a mustrat amical pe primarul prins în fapt, considerând că a vrut și el “să epateze”.
Judecător: “Filmările ridică dubii doar cu privire la un număr redus de semnături, cu privire la majoritatea semnăturilor neexistand nicio probă că ar fi fost falsificate“
Explicațiile din motivarea instanței – sentința a rămas definitivă – au fost publicate de Ziare.com: „Filmările prezentate de contestator, astfel cum reiese din acestea, sunt în mod evident realizate cu puțin timp înainte de depunerea candidaturii, ceea ce înseamnă că ele se referă la un număr relativ redus de susținători, cei completați exact înainte de depunerea candidaturii. (…) În opinia instanței, falsificarea semnăturii unor pretinși susținători ai unui candidat la alegerile locale reprezintă atât o problemă de drept penal, de care parchetul competent se va ocupa, cât și o problemă de moralitate. Din punct de vedere al legalității, însă, filmările prezentate de contestator ridică dubii doar cu privire la un număr redus de semnături, cu privire la majoritatea semnăturilor neexistand nicio probă că ar fi fost falsificate”.
Argumentația judecătorului este realmente halucinantă. Practic, ni se spune că ar fi trebuit filmat 24 de ore din 24, zile în șir, întreaga producție a “fabricii de semnături”, lucru evident imposibil. Asta, deși în dialogul dintre funcționarii care falsificau semnăturile se aude clar cum aceștia se vaită că s-au săturat și că îi dor degetele de la atâtea operațiuni.
“Faptul că intimatul a vrut să epateze nu schimbă concluzia instanței că intimatul are numărul minim de susținători prevăzut de lege”
Mai mult, judecătorul îl urechează prietenește pe primarul prins la furat și pleacă de la premisa bizară că Florea are el sigur și niște susținători care au semnat “pe bune”: „Faptul că intimatul a dorit să epateze prin afișarea unui număr neobișnuit de ridicat de susținători, în contextul existenței unor dubii cu privire la realitatea existenței unor susținători, nu schimbă concluzia instanței conform căreia intimatul are numărul minim de susținători prevăzut de lege. (…) În situația în care intimatul a comis fapte de natură penală personal sau prin prepușii săi, acestea vor fi investigate de parchetul competent, însă din punct de vedere al legalității candidaturii la funcția de primar, nu există nicio probă în sensul că intimatul nu ar avea numărul minim de susținători prevăazut de lege. (…) Instanța atrage atenția contestatorului că numărul minim de susținători este redus și că este lipsit de orice credibilitate ca primarul în funcție nu ar avea acel număr deosebit de redus de susținători, astfel încât să poată candida. Faptul că numărul total de susținători posibil să nu fie atât de ridicat pe cât se susține nu afectează în sine dreptul de a candida al intimatului, dar justifică, în mod evident, deschiderea unui dosar penal”.
Procurorul de caz a susținut, și el, ideea ca Florea să fie menținut în cursa electorală
Interesant este că și procurorul a susținut validarea candidaturii lui Florea: „Deși din probele administrate în prezenta cauză există un dubiu cu privire la modalitatea de strângere a semnăturilor pentru candidatul ce face obiectul hotărârii biroului electoral, la acest moment, acestea nu reprezintă probe certe cu privire la faptul că toate semnăturile depuse în susținerea candidatului sunt false. (…) Mai mult, aceste liste de semnături sunt însoțite și de o declarație pe proprie răspundere a celui care a întocmit lista și care atestă veridicitatea celor cuprinse în respectivele liste”.
Reclamația la Judecătoria Sectorului 5 fusese depusă de Cătălin Stochiță, finul lui Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, care acum candidează din nou. Stochiță a scris, în plângerea sa, că nici măcar 1.000 din cele 14.000 de semnături prezentate de Daniel Florea nu sunt reale.
Judecătorul și procurorul au mers însă pe mâna primarului în funcție, pe care-l consideră popular printre locuitori și suficient de credibil încât să ia de bună declarația acestuia că listele de susținători sunt reale.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
False mesaje pe Twitter atribuite lui Donald Trump și filmulețe vechi cu violențe ale poliției – unele, de acum trei decenii! – au inundat internetul în ultimele zile, punând paie pe vâlvătaia tulburărilor de stradă din Statele Unite.
Suprapusă peste cauzele reale ale crizei, această campanie a amplificat faliile din societatea americană. În acest moment, în multe state a fost declarată starea de urgență și scoasă pe străzi Garda Națională, iar în Washington – chiar armata regulată.
Reacțiile reale, provocatoare, ale lui Trump au credibilizat falsurile. Clipuri video vechi sunt prezentate ca fiind de la revoltele de acum și strâng milioane de vizualizări
Uciderea de către poliție a unui suspect de culoare, George Floyd, în urmă cu câteva zile, în orașul Minneapolis, a declanșat rapid violențe și proteste care s-au extins în întreaga Americă. Floyd fusese arestat după ce un vânzător a reclamat că acesta i-a plătit cu bani falși. Deși neînarmat, a fost agresat de polițiști, trântit la pământ, iar unul dintre agenți i-a apăsat genunchiul pe gât timp de 7 minute, până l-a ucis.
Revendicările și furia inițiale ale comunităților defavorizate s-au împletit însă cu motivațiile politice ale celor care vor să îl vadă schimbat pe președintele Trump și, mai ales, cu oportunismul bandelor de tâlhari.
Sub acoperirea protestelor legitime ale maselor de oameni împotriva discriminării și rasismului, numeroși răufăcători s-au strecurat, distrugând și vandalizând mai ales mici proprietăți, magazine ale unor oameni nevinovați, iar jafurile au căpătat proporții.
Un fals mesaj al lui Trump a devenit viral pe Facebook
Pe acest fundal, comportamentului inadecvat al lui Trump – care a gestionat prost și această criză, la fel ca toate celelalte de până acum – i s-a adăugat o campanie subversivă menită să sporească frământările și să agite și mai tare spiritele.
De parcă n-ar fi fost îndeajuns zecile de mesaje absolut deplasate postate de Trump pe Twitter, “cineva” a decis să amplifice indignarea opiniei publice inventând altele, cu care – de data aceasta – președintele american n-are legătură. Falsurile au fost bine concepute de niște profesioniști. Așa-zise mesaje pe Twitter (rețeaua de socializare folosită de Trump) au fost fabricate și apoi distribuite pe Facebook, sub formă de “captură de ecran”.
Falsul mesaj al lui Trump, provocator și arogant, a fost redistribuit de nenumărate ori, amplificând în mod artificial indignarea opiniei publice
Operațiunea a prins extraordinar, fake-urile fiind redistribuite de sute de mii de oameni și stârnind furia populației.
Este vorba de un așa-zis mesaj postat de Trump după convorbirea cu familia lui George Floyd, în care președintele ar fi făcut un comentariu deosebit de provocator: „Am vorbit cu familia lui George Floyd. Mi-au spus că sunt foarte onoraţi să mă audă. Le-am spus că nu mai vreau să văd un om de culoare să moară cu un genunchi pus pe gât. Părea să fie dureros. Sunt mai multe feluri mai bune de a muri. Nici un fel nu e bun, dar ăsta era foarte rău”. Cine a gândit falsul l-a scris în stilul și retorica lui Trump – doar că, de data aceasta, președintele american n-a postat așa ceva. Investigația făcută de snopes.com arată că nu există o asemenea postare a lui Trump pe Twitter.
Falsuri devenite virale, în SUA, în ultimele zile: internetul ar fi fost blocat de autorități, polițiștii din New York și-ar fi bătut joc de George Floyd, Trump ar fi fugit în bunkerul de sub Casa Albă
Site-ul, specializat în verificarea rumorilor apărute în societate, a demontat în ultimele zile zeci de astfel de falsuri fabricate și răspândite pentru a mări tensiunea deja existentă în Statele Unite.
Printre “știrile” virale cu care a fost bombardată opinia publică și dovedite false s-au numărat și acelea că
– internetul ar fi fost blocat pe 1 iunie, în timpul protestelor de la Casa Albă,
– polițiștii din New York ar fi îmbrăcat tricouri cu mesajul “Pot respira” (aluzie la faptul că Floyd, înainte să moară în timp ce un polițist îi ținea genunchiul pe gât, a spus de mai multe ori “nu pot respira”),
– polițistul criminal Derek Chauvin, cel care l-a ucis pe Floyd în timp ce suspectul se afla la pământ, ar fi purtat o șapcă inscripționată “Faceți albii din nou mari” (“Make Whites Great Again”). Falsul face trimitere la sloganul lui Trump “Faceți America mare din nou” și aluzie la faptul că președintele american și polițistul asasin ar fi rasiști și chiar membri ai Ku-Klux-Klan,
– președintele Trump ar fi fugit în bunkerul de sub Casa Albă în timpul protestelor.
Filmulețe vechi sau fără legătură cu protestele actuale au fost prezentate ca violențe ale poliției după uciderea lui George Floyd
Un front de atac al celor care, din umbră, au orchestrat campania de falsuri menite să sporească haosul a fost montarea sau redistribuirea de filmulețe cu violențe sau acțiuni ale poliției petrecute în alt context sau mai vechi, fără legătură cu criza provocată de uciderea lui George Floyd.
Unele montaje sunt vechi de aproape 30 de ani, din timpul violențelor interrasiale din Los Angeles, 1992. Altele sunt din alte țări. În sfârșit, foarte multe sunt din anii trecuți și reprezintă altercații ale poliției cu diverși infractori prezentați drept protestatari agresați după moartea lui Floyd.
Unul din clipurile virale prezintă un om de culoare încătușat și, apoi, eliberat de polițiști. Explicația filmulețului era că forțele de ordine rasiste din Minnesota au “săltat” un protestatar, apoi și-au dat seama că personajul era agent FBI. Postarea pe Twitter a strâns milioane de vizualizări.
În realitate, filmulețul fusese făcut acum peste un an, în Rochester, Minnesota, iar omul încătușat și eliberat nu era agent FBI. Polițiștii îl confundaseră cu un infractor și îi puseseră cătușele pentru că s-a zbătut când i-au cerut actele.
Filmulețul din 2019, cu un om de culoare încătușat și eliberat ulterior de polițiști, a fost trunchiat și prezentat ca fiind din timpul protestelor. Autorul falsului l-a folosit ca să arate cum poliția rasistă din Minnesota agresează oameni nevinovați, iar în acest caz a arestat un agent FBI. Falsul a strâns milioane de vizualizări
Un alt clip video, care înfățișează un tânăr pe care un polițist în agresează în timpul arestării, este prezentat ca fiind de acum, deși în realitate a fost făcut anul trecut, în California. Înregistrarea a făcut milioane de vizualizări. Astfel de exemple pot continua la nesfârșit. Peste incidentele reale și evenimentele violente care implică atât comportament huliganic al multor oameni ieșiți în stradă, cât și reacții exagerate ale forțelor de ordine, acest val de dezinformări încearcă să mărească ostilitatea dintre tabere.
În ultimele zile, în presa străină, și BBC.com a tratat subiectul. În România, Cristian Unteanu a făcut o analiză pertinentă în Adevarul.ro, iar fenomenul a fost relatat și de Digi24.ro.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Culturile declarate calamitate de secetă în 2020 sunt, în unele județe, mai întinse ca suprafață decât cele însămânțate astă-toamnă, a dezvăluit Adrian Oros, ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă ținută luni.
Miza ar fi despăgubirile pe care guvernul s-a angajat să le plătească fermierilor afectați de secetă.
Se declară suprafețe calamitate de secetă mai mari decât în realitate pentru a obține despăgubiri mai mari din partea statului
Ministrul a făcut un apel la fermieri și la membrii comisiilor de constatare a pagubelor, pentru ca măsurătorile să se facă în mod corect, ”pentru că în unele județe suprafețele consemnate calamitate se apropie sau depășesc suprafețele raportate în toamnă ca însămânțate”.
Termenul de finalizare a documentației ar fi sfârșitul lunii mai, urmând ca apoi să se treacă la despăgubirea fermierilor cu culturi agricole afectate de secetă. ”Procese verbale de constatare a pagubelor, din înștiințări făcute de către fermieri, sunt pentru 1,6 milioane de hectare calamitate, din care s-au verificat 941.000 de hectare”, a spus Oros.
Acesta crede că inadvertența este fie din cauză că astă-toamnă s-au raportat greșit suprafețele însămânțate, fie pentru că acum cei care vin să constate pagubele “umflă” nota de plată. ”Vrem să-i despăgubim pe toți cei care sunt păgubiți, dar datele după care calculăm trebuie să fie niște date reale”, spune ministrul.
Șmecherii în vremea PSD: culturi fictive de roșii și cantități ireale de lână
Nu e prima oară când Oros descoperă șmecherii făcute pe spinarea statului. Acesta a afirmat la începutul acestei luni că s-au descoperit lucruri aberante în raportările de anul trecut la programul subvențiilor pentru suprafețele cultivate cu roșii și pentru producția de lână. La roșii s-a constatat că se făceau documente fictive, pentru suprafețe care nu fuseseră cultivate cu roșii, pentru a se încasa subvențiile.
La programul pentru lână, ciobanii se înțelegeau cu funcționarii statului și treceau în acte cantități pe cap de oaie și de 6 ori mai mari decât este fizic posibil să producă animalul.
În anii ’80, unele județe raportau că au însămânțat o suprafață mai mare decât tot teritoriul lor
Practica măsluirii datelor din agricultură este foarte veche în România și își are originile în propaganda ceaușistă din anii ’70-’80.
Se știa, la vremea respectivă, că România raporta o producție de cereale la hectar și de două-trei ori mai mare decât cea reală, pentru a “da bine” la statisticile macroeconomice. În anii de sfârșit ai regimului comunist s-a înregistrat chiar o premieră rămasă legendară.
Pentru că, de jos în sus (pornind de la Cooperativele agricole de producție și continuând cu șefii de județ, de direcții și terminând cu miniștrii), toți aveau obiceiul să umfle cifrele reale, s-a ajuns ca, la un moment dat, suprafața terenurilor agricole raportate ca fiind însămânțate să depășească suprafața totală a județelor respective!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Incredibilă impostură! În cele 4 minute ale unui filmuleț de propagandă, Guvernul Dragnea-Dăncilă a bifat toate nenorocirile posibile.
FALSURI. „Ultimii lupi liberi din Europa”, atribuiți României, sunt „furați” din Norvegia, „lanurile care se unduiesc în bătaia vântului” sunt din Rusia. Avem și noi lupi liberi și lanuri de grâu, dar imbecilii guvernamentali n-au fost în stare să-i filmeze. Existau și filmări profesioniste, dar imbecilii guvernamentali n-au fost în stare să le acceseze.
MINCIUNI. Traian Vuia n-a făcut primul zbor în România, ci la Paris (1906). Primul oraș iluminat electric, Timișoara, nu era în România, ci în Imperiul Austro-Ungar (1884).
AGRAMATISME. Nici măcar „La mulți ani, România!” n-au fost în stare să scrie corect. Lipsește virgula.
STUPIDITĂȚI. Te lauzi cu realizările artistice excepționale ale unor Brâncuși, Eliade, Cioran, pe care i-ai alungat din țară și care și-au creat marea operă peste hotare. Te fălești cu Delta Dunării, căreia îi braconezi sturionii, și cu „pădurile virgine”, pe care le defrișezi sălbatic.