Statul român, prin serviciile secrete, încurajează și cultivă ascensiunea AUR, partid extremist care e pregătit ca un fel de sperietoare pentru alegerile de anul viitor, pentru a asigura păstrarea la putere a coaliției PSD-PNL și pentru a marginaliza partidele cu adevărat democratice din România, avertizează Cristian Ghinea, vicepreședinte al USR. Acesta spune că asistăm, în acest moment, la reeditarea planului interbelic, atunci când monarhia, sprijinită de Armată și servicii, a încurajat mișcarea legionară agresând simultan partidele democratice PNȚ și PNL, care se opuneau dictaturii lui Carol al II-lea.
Afirmațiile au fost făcute miercuri, la Humanitas Cișmigiu, când s-a lansat cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”. Ghinea argumentează în volumul lansat miercuri că proiectul liberal pe care l-a gândit generația de la 1848 nu este încă realizat în România. „Nu poți face o națiune cu 2.000 de securiști”, a spus Ghinea, parafrazând o cuvântare celebră a lui Kogălniceanu, care spusese în 1861 că „nu poți face o națiune cu 2.000 de boieri”.
Vicepreședintele USR spune că agresarea acestui partid de către serviciile secrete din România este un fapt pe care l-a constatat și-l poate proba cu date concrete. În paralel, statul român promovează intensiv extremismul, pentru a muta atenția de la problemele importante ale României.
Mai jos, discursul lui Cristian Ghinea despre similitudinile între modul în care conducerea statului român a acționat în perioada interbelică și situația din această perioadă.
„În perioada interbelică, Armata și serviciile secrete au avut o politică explicită e agresare a partidelor democratice, de spargere a PNL și a PNȚ care se opuneau dictaturii lui Carol al II-lea. Nu se deosebește cu nimic de modul în care serviciile secrete agresează USR-ul astăzi”
„În perioada interbelică, Armata și serviciile secrete au avut o politică explicită e agresare a partidelor democratice, de spargere a PNL și a PNȚ care se opuneau dictaturii lui Carol al II-lea. Nu se deosebește cu nimic de modul în care serviciile secrete agresează USR-ul astăzi. Și o spun în carte cu nume, cu prenume, fără a cădea în paranoia. Mă bazez doar pe chestii pe care eu, ca fost ministru, le pot proba cu martori și cu date. (…)
Această luptă anti-privilegii continuă. Această idee că toți trebuie să fim cetățeni, că nu poți face o națiune cu 2.000 de boieri (afirmație făcută de Mihail Kogălniceanu în 1861 – n. red.), nu poți să faci o națiune cu 2.000 de securiști – e fix aceeași chestie – continuă.
(…)
Cred că pățim cu AUR aceeași poveste din interbelic. Ideea că legionarii erau populari copleșitor, la nivel de masă, nu e adevărată. Ei au luat 16%, cel mai mult, în niște alegeri. Însă ei au făcut agenda. Și nu numai că au făcut agenda, ei spuneau până la capăt ceea ce ăia din mainstream spuneau cu jumătate de gură. De fapt AUR și Simion spun până la capăt, cu toată gura, ce spunea Ponta, ce spune Ghiță, ce spune PSD-ul înainte de orice fel de alegeri. Înainte de orice fel de alegeri, PSD-ul devine un partid neo-fascist. Curat! Numai un partid neo-fascist poate să spună de Iohannis că nu e ortodox, că n-are copii și că nu trebuie votat. Asta e o logică greșită în sine, nu e doar o tâmpenie. Spui o chestie un background fascist. Ponta și PSD-ul la fel. Un partid aparent de stânga, înainte de alegeri, își pune puțin mov fascist, că ei cred că prind.
Vine AUR și ia de bună chestia asta. Ei fac ca legionarii, spun până la capăt. Dragnea spune «mândri că suntem români», ceea ce înseamnă că te duci, te cerți cu Bruxelles-ul, faci așa, un fel de show, dar în același timp vrei să fii și un politician de stânga, social-democrat, pro-european. Vine Simion și spune: «Nu, hai să fim până la capăt așa!».
Pericolul este ca AUR să mute toată dezbaterea spre extrema dreaptă, exact așa cum s-a întâmplat în interbelic. Pentru că acolo este un moment aberant al istoriei noastre. (…) Primele alegeri din România Mare au fost câștigate de democrați, dar a venit regele și a spus nu, nu-mi place de voi. A fost o nesocotire brutală a votului. Apoi, statul român a zis: «Ăștia democrați sunt periculoși!». Statul român însemnând monarhia, parte din servicii, Armata. A apărut un proiect de stat prin care PNȚ, partidele regionale apărute în România Mare au fost permanent călcate pe cap și băieții ăștia legionari mângâiați pe creștet. Legionarii au început cu crime politice pentru care au fost achitați în mod sistematic. Inclusiv Zelea Codreanu. Asta arată o toleranță mare a statului român la această ideologie. De-asta au fost periculoși, pentru că au mutat dezbaterea. Ceea ce se întâmplă și acum. E o întâmplare pe care o relatez în carte. Am dat drumul la televizor de 24 ianuarie și zice la România TV: «Incredibil, ce a îndrăznit să facă liderul Rezist, Dan Barna!». Dan zicea: «Oare ce oi fi făcut?». Și a stat chestia asta pe burtieră vreo 40 de minute. În acest timp, George Simion era în studio și vorbea poporului despre unire. Ce făcuse Dan Barna abominabil? Îndrăznise să joace hora unirii pe 24 ianuarie. Ăsta este sistemul! Televiziunile nu exprimă ceea ce vrea realizatorul liber, exprimă ceea ce vrea statul, în profunzimea sa, să vedeți. Asta vrea statul să vedeți: George Simion patriot, ține cu românii, liderul Rezist n-are voie să danseze hora unirii, că el nu e de-aici. Nu aparține acestor simboluri.
Această agresiune sistemică la adresa USR versus încurajarea sistemică a fascismului este parte dintr-un proiect politic similar cu acela interbelic. O spun explicit. Asta trăim. Pentru alegerile de anul viitor, același sistem pregătește Blocul Democratic (PSD-PNL – n. red.), ceea ce este foarte amuzant că se numește așa, care are ca pretext amenințarea AUR, cu obiectivul de a marginaliza mișcarea cu adevărat democratică exact așa cum au marginalizat mișcarea condusă de PNȚ în interbelic.”



