Etichetă: escroc

  • Radu Moraru ridică nivelul escrocheriei: un mega-Caritas în care dai un euro și primești înapoi 250! Trebuie să depui 900 de lei, iar în „câteva luni” vei încasa 45.000 de euro!!!

    După ce a aplicat mai multe scheme de a-și înșela compatrioții (împrumuturi nereturnate, funcții imaginare vândute etc.), Radu Moraru a trecut la nivelul maxim al escrocheriei: un super-Caritas în care primești înapoi nu de 8 ori suma depusă (precum la Caritas-ul anilor ’90, cu escrocul Ioan Stoica „la butoane”), ci de 250 de ori!!!

    Schema lui Moraru e o halucinație nemaiîntâlnită: „Nașul” cel rătăcit te ajută să-ți înmulțești banii de 250 de ori „în câteva luni”! Cu un leu faci 250 de lei, adică 50 de euro. Dar nu ești acceptat cu un leu, ci cu 900 de lei, ca să câștigi 45.000 de euro!

    Bani din piatră seacă! Perpetuum mobile de speța 1!

    Sigur că o întrebare ar fi: dacă Radu Moraru – mai ceva ca în orice minune biblică – înmulțește banii în așa hal, de ce nu-și înmulțește pe ai lui, că tot se plânge că nu are bani?! 900 de lei, adică nici 200 de euro, o găsi el ca să-i bage în morișca-minune, să-i transforme în 45.000 de euro. Căci apoi ar mai repeta o dată schema și din 45.000 de euro va ajunge (înmulțind cu 250) la fabuoasa sumă de 11.250.000 de euro! Așadar, din doi pași, alchimistul Radu Moraru preface aproape 200 de euro în peste 11 milioane de euro!

    Rețeta promisă de Radu Moraru:

    Cum e posibil așa ceva? Secret! Condiția obligatorie, ca să tânjești la un așa câștig fabulos, e să nu pui întrebări, ci „să ai încredere maximă în Radu Moraru”. Îi trimiți un mesaj pe e-mail și te angajezi că faci o donație către Nașul TV!

    Așadar, până să ți se înmulțească banii mai ceva ca peștii biblici, trebuie să-i faci o donație lui Radu Moraru! Și, evident, să-i virezi cei 900 de lei.

    Escrocheria e de o nerușinare care i-ar speria și pe cei mai naivi, dar și pe cei mai lacomi pământeni. Dimensiunile înșelătoriei sunt homerice. Radu Moraru vrea să fericească în acest fel „sute de mii de români”. Doar pentru 100.000 de oameni, ar fi nevoie de 4.500.000.000 de euro. Atenție: 4,5 miliarde de euro!

    Sunt bani pe care vi-i promite Radu Moraru… cu condiția să-i dați cei 900 de lei! Nu vă sună a „schema nigeriană”?!

    Poate n-ați înțeles: investiție cu randament de 12.500%!

    Cum întinde Radu Moraru nada escrocheriei

    • „Pornim un parteneriat. E strict un business, nu are legătură cu televiziunea. Facem bani împreună, și trebuie să facem mereu, nu din când în când.”
    • „Mă consider un mic vizionar. Știu și am soluții. Așa trebuie dusă o țară spre prosperitate!”
    • „Vom fi parteneri într-un business, dar participarea nu e gratis. Imediat după Revelion, pornim motoarele. Veți face bani mulți pornind de la puțini. Iar după ce vă veți îndestula, iar familiile voastre vor fi în bunăstare, veți contribui cu o donație și pentru Nașul TV, că trebuie să trăiască și televiziunea.”
    • „Haideți să aplicăm schema pe sute de mii de români din lume. Aștept e-mail de la cei care au maximă încredere în mine.”
    • „Trebuie să ne mișcăm, oameni buni! Trebuie să facem bani! Să creăm sute de mii de români care să nici nu clipească atunci când vor dona periodic la Nașul TV. Vor avea de unde, dacă vor avea încredere în mine.”
    • „Eu nu cred în bursă sau în pariuri, ci cred în inteligență, în viziune, în investiții.”
    • „Pilotul îl vom face cu primul val, format din cei care au încredere maximă în mine. Tronsonul 2 – cei care vor vedea oportunitatea. Și tronsonul 3 – cei care vor vedea rezultatele rapide.”
    • „Dar începem cu tronsonul 1 – cei care au cea mai mare încredere în Radu Moraru. Și începem așa: trimiteți un mesaj e-mail la adresa de pe ecran: [email protected] Și scrieți acolo: «Vreau să fiu partener cu Radu Moraru», «Vreau să mă asociez cu Moraru».”
    • „E de domeniul incredibilului. Un leu investit înseamnă 50 de euro profit. Sau: un euro investit înseamnă 250 de lei profit (am pus euro la 5 lei). Eu fac training-ul, eu fac tot ce trebuie, ca să ajungeți în câteva luni la acest randament. N-am trecut exact câte luni, ca să nu credeți că sunt neserios.”
    • „Eu v-am arătat cum am depus un leu și am făcut randament de 12.500%.”
    • „Cine nu mă crede – nu are ce căuta în acest business. Veți veni în valul 2, apoi și-n valul 3. În valul 1 veți fi puțini. În valul 2 vor veni mai mulți, iar în valul 3 va fi înghesuială.”

    • „Depuneți 900 de lei și primiți cea mai tare lecție de business din viața voastră. Cea mai tare investiție. N-aveți rețetă mai bună ca a mea!”
    • „Vor fi sute de mii de familii pe care le vom ajuta să-și schimbe radical în bine nivelul de trai. Le spun de acum: vă ajut să deveniți bogați, cu condiția să donați lunar o mică parte din câștigurile voastre către Nașul TV.”
    • „Astăzi le-am dat oamenilor cea mai tare ecuație din viața mea. În primul rând, doar dacă ai maximă încredere în mine, îmi scrii pe [email protected] În câteva luni, cu o investiție de 900 de lei, deci mai puțin de 200 de euro, faci 45.000 de euro. Randamentul este de 12.500% – vedeți cât de precis sunt! Evident că nu mă vor crede milioane de oameni, dar important e să mă creadă câțiva. Am șocat o Românie întreagă. Este viziune, curaj, muncă și încredere. Atât de simplu! E suficient să trimită un mail și e suficient să spună: «Am încredere maximă și vreau să transform investiția mea de 900 de lei în 45.000 de euro, în 6 luni». Prin asta am gândit finanțarea Nașul TV până la adânci bătrâneți.”
    • „La valul 1 nu explic nimic, e secret. La valul 2 – da. Dar să avem răbdare, că vine și valul 2, apoi și valul 3.”
    • „Vrem să le dăm bunăstare la sute de mii de români, dar să le condiționăm ajutorul. Eu vă pun pe un trend ca să faceți bani, mulți bani, dar scrieți «Donez către Nașul TV…»”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O consilieră județeană PSD și o candidată PMP, păcălite de un escroc care le-a promis că “le bagă” șefe la București, pe salarii de mii de euro, să verifice fonduri UE

    Apetitul pentru sinecuri grase la stat le-a aruncat pe Nicolaeta Bercaru, consilier județean PSD în Constanța, și Irina Zoican, candidată PMP la primăria localității Balta, în brațele unui escroc. Recidivistul pregătea terenul să le stoarcă de bani în schimbul promisiunii că le va plasa pe funcții bine plătite în administrația publică și în care urmau să se ocupe – cum altfel? – de fondurile UE.

    Povestea, descoperită și prezentată pe larg de publicația Ziare.com, spune multe despre oamenii care populează, în acest moment, sistemul public și explică, în același timp, de ce instituțiile statului nu se pot reforma, indiferent cât de mari sunt dezastrele care zguduie România.

    Ion Mihai Dincă, un recidivist din Gorj, a fost trimis în judecată pentru șantaj și înșelăciune, anchetatorii descoperind printre victimele sale, după ce l-au prins în flagrant, două membre de partid bine “înfipte” în funcții publice bănoase, dar care sperau să ajungă “pe scurtătură” și mai sus. Niciuna dintre cele două femei nu o duce greu și nici nu are grija zilei de mâine, dar mirajul șefiei într-o instituție de stat din București, unde să câștige bani mulți fără să le deranjeze cineva, le-a hipnotizat.

    Irina Zoican, director adjunct la Direcția Sanitar Veterinară Mehedinți și candidată PMP la primăria Bălți, se și vedea director general în agenție guvernamentală la București

    Banner electoral al Irinei Zoican în comuna din Mehedinți. Candidata PMP vrea la Primărie sub sloganul „Toți pentru Balta” și promite că va fi preocupată de bunăstarea locuitorilor comunei. FOTO: Facebook Irina Zoican

    Irina Oana Zoican este medic veterinar și director adjunct la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din județul Mehedinți, iar acum candidează din partea Partidului Mișcarea Populară la primăria localității mehedințene Balta. S-ar părea că toată această poziție pe plan local n-o mulțumea, pentru că ea a “mușcat” momeala când recidivistul Dincă a sunat-o și, pretinzând că e ofițer în serviciile de informații, i-a promis că aranjează s-o pună șefă la București, într-o agneție care verifică modul de utilizare a fondurilor venite de la UE.

    Anul trecut, în luna mai, Irina Zoican a plecat la București, ca să aranjeze cu “ofițerul de informații” detaliile numirii “pe funcție”. Escrocul a dus-o ușor de nas, dându-i întâlnire lângă Cercul Militar din București. Candidata PMP la primăria din Balta a povestit, la anchetă, că Dincă i-a dat și detalii asupra “funcției” pe care trebuia să o ocupe “la centru”: Irina Zoican urma să fie director general „în cadrul unei structuri nou înființate, al cărei obiect de activitate urma să fie verificarea modului de utilizare a fondurilor europene”.

    Pentru adjuncta de la DSV Mehedinți, întreaga poveste era un vis frumos: și-a pregătit repede actele pentru “angajare” și i le-a dat escrocului, cu care s-a întâlnit la Craiova. Dincă a chemat-o în fața Prefecturii, spunându-i că tocmai ieșise de la o întâlnire cu prefectul!

    Întâmplarea are accente de-a dreptul comice, dar spune multe și despre nivelul celor care ajung în funcții de conducere – chiar și în provincie – în România. Oana Irina Zoican s-a dus din nou la București, unde Dincă a pus-o să completeze teste psihologice în timp ce se prefăcea că discută la telefon cu înalți funcționari din Guvern și politiceni. I-a povestit naivei dornice de ascensiune rapidă în administrația de stat că e atât de influent, încât poate închide chiar dosare penale la DNA!

    Operațiunea n-a apucat să fie dusă până la capăt pentru că Dincă a fost prins de poliție, care a găsit asupra sa și actele Oanei Zoican “necesare la angajare”.

    Nicoleta Bercaru: directoare de școală, consilier județean PSD la Constanța, era gata să vină la București, pe 5.000 de euro lunar și locuință de serviciu, să lucreze cu fonduri UE

    PSD-ista Nicoleta Bercaru, directoare de școală și consilier județean în Constanța, s-a prins în ultima clipă, după numeroase întâlniri, că e ceva în neregulă cu „ofițerul SIE” care îi cerea bani s-o pună directoare la București, cu 5.000 de euro pe lună și mașină de serviciu. FOTO: Facebook Nicoleta Bercaru

    Procurorii au descoperit, în timp ce îl filau pe infractorul din Gorj, că acesta momise și o altă membră de partid “pe funcții” la stat, dar de data aceasta de la PSD. Nicoleta Bercaru e directoare de școală și consilier județean PSD la Constanța, dar și ea își dorea mult mai mult de la statul român. Speranțele ei de ascensiune în ierarhia administrației publice s-au întâlnit cu promisiunile escrocului.

    PSD-ista a povestit la anchetă că Dincă a contactat-o anul trecut și, spunându-i că este membru al Corpului de Control al premierului Viorica Dăncilă și ofițer SIE, i-a propus să dea o fugă până la București, ca să discute despre o promovare. Nicoleta Bercaru n-a stat pe gânduri și, în trei zile, era în Capitală, încântată să audă de la interlocutorul “ofițer SIE” și “funcționar guvernamental” că va fi numită într-un post cald, cu salariu 5.000 de euro pe lună și locuință de serviciu în București.

    Dincă a folosit aceeași schemă cu care o păcălise și pe PMP-ista din Mehedinți. I-a dat întâlnire Nicoletei Bercaru la o cafenea din Piața Victoriei, lângă sediul Guvernului, și i-a spus că va fi pusă director general al unei agenții care verifică modul în care sunt folosiți banii UE.
    Escrocul i-a cerut și ei un dosar cu acte “pentru angajare” și chiar un tabel cu rudele până la gradul IV! S-a intrat chiar și în detalii, Dincă spunându-i că, în calitate de ofițer SIE care se ocupă de caz, va trebui să primească de la ea, periodic, informări asupra activității.

    Convinsă că a dat lovitura, PSD-ista a revenit peste alte 4 zile în București, cu actele cerute. Dincă a vizitat-o în cameră, a pus-o să completeze teste psihologice și i-a spus că ar trebui să dea și niște probe sportive la Oradea, dar va aranja el cu cineva să meargă în locul ei.
    Nicoleta Bercaru și-a dat seama că e ceva în neregulă abia când Dincă i-a cerut 1.000 de lei (500 de lei contravaloarea verificărilor și 500 de lei pentru persoana care urma să dea probele sportive la Oradea) și a văzut că foile cu testele psihologice erau descărcate de pe un site oarecare și nu de la o instituție de stat. Consiliera județeană s-a eschivat, spunând că n-are bani asupra ei.

    Escrocul a fost prins, și toate cazurile scoase la iveală, atunci când a încercat să șantajeze o profesoară. Dincă a amenințat-o că publică pe internet filmulețe compromițătoare cu ea. Profesoara a mers la poliție, care a organizat flagrantul. În timpul filajului și pe parcursul anchetei s-a descoperit și povestea celor două membre de partid, funcționare la stat, cu speranțe de ascensiune rapidă în funcții publice bine plătite „la centru”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O nouă escrocherie a lui Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

    După ce i-a țepuit pe români prin diverse metode (împrumuturi nereturnate, donații în conturile mamei) și campanii mediatice înșelătoare (autostrada construită de Nașul TV, livezi pentru tot poporu’, împădurirea țării, orașul-minune pentru pensionarii diasporei etc.), Radu Moraru a mai inventat o schemă de a-și înșela compatrioții: vinde locuri în Parlament! El a instituit oficial „taxa de candidatură”.

    De câteva săptămâni, Radu Moraru își folosește televiziunea – Nașul TV – pentru o nouă campanie de escrocare a românilor. El îi îndeamnă pe „patrioți” să se înscrie pe listele sale de candidați, deși nu are niciun partid și nici nu a anunțat că are de gând să înființeze sau să preia vreunul.

    Moraru a înființat doar un domeniu de internet – radumoraru.ro – pe care există un singur lucru: apelul adresat românilor de a se înscrie contracost pentru a candida la alegerile parlamentare! Moraru a fixat și o taxă: „minimum 3.000 de lei” și te face candidat! Un candidat-fantomă, evident, pentru că Biroul Electoral Central (BEC) nu va accepta niciodată liste de candidați ale unei „platforme” (online), cum o numește pompos fostul jurnalist de anvergură din urmă cu 10-15 ani.

    „Taxa de candidatură” cerută de Radu Moraru are două componente: minimum 2.000 de lei proveniți din donații și minimum 1.000 de lei din fondurile proprii ale celui ce se visează parlamentar. E tot o schemă de aburire, pentru că prezumtivul „candidat” își poate dona singur banii (el sau familia lui), astfel încât el poate rezolva singur problema celor „minimum 3.000 de lei”, după cum îi poate asigura și integral din donații.

    În realitate, pe Moraru nu-l interesează de unde vin banii, ci doar ca la el să ajungă minimum 3.000 de lei per candidat.

    Cum „Nașul” a pus la bătaie 300 de locuri (64,5% din Parlament, care are 465 de senatori și deputați!), rezultă un total de minimum 900.000 de lei (9 miliarde de lei vechi), adică minimum 185.000 de euro. Aceasta este suma pe care Radu Moraru și-a propus s-o strângă de la naivii care cred că „Nașul” îi poate face parlamentari, demnitari, consilieri, experți etc.

    Schema este o înșelătorie și la adresa celorlalți acționari ai Nașul TV, care nu și-au dat acordul pentru implicarea televiziunii într-o asemenea aventură.

    Este pentru prima dată, în România post-comunistă, când cineva instituie oficial o „taxă de candidatură”. Ea poate fi numită și „taxă de protecție”, pentru că însuși Radu Moraru le promite „protecție” celor care achită „minimum 3.000 de lei”.

    Moraru promite nu doar mandate de parlamentar, ci și funcții de miniștri în viitorul Guvern, ba chiar și demnități la Palatul Cotroceni, după ce „patrioții” de pe platforma radumoraru.ro îl vor alunga pe Klaus Iohannis „rapid, în câteva săptămâni”!

    Anunțul de pe radumoraru.ro

    „PROBA ELIMINATORIE

    PENTRU CEI 300 DE CANDIDAȚI

    (DATA LIMITĂ: 10 SEPTEMBRIE )

    1) FIECARE CANDIDAT VA PREZENTA RECOMANDĂRI/CARACTERIZĂRI DE LA MINIM 10 FAMILII (RUDE, PRIETENI, COLEGI, CUNOȘTINȚE ETC.)

    2) FIECARE CANDIDAT VA STRÂNGE FONDURI DIN DONAȚII (CU TOATE DATELE DE CONTACTARE ALE DONATORULUI ȘI SUMA AFERENTĂ), MINIM 2.000 LEI/CANDIDAT (DE LA RUDE, PRIETENI, COLEGI, CUNOȘTINȚE ETC.)

    3) FIECARE CANDIDAT VA AVEA O CONTRIBUȚIE PERSONALĂ DE MINIM 1.000 LEI

    • FIECARE DINTRE CELE 3 PUNCTE SUNT OBLIGATORII PENTRU A TRECE PROBA ELIMINATORIE (VOM FACE VERIFICĂRI PENTRU VALIDAREA DATELOR OFERITE DE CĂTRE CANDIDAȚI)
    • CANDIDAȚII ADMIȘI NU VOR MAI AVEA NICI O ALTĂ OBLIGAȚIE FINANCIARĂ
    • TOTI BANII DIN DONATII SI DIN CONTRIBUTIA PERSONALĂ VOR FI DONATI CATRE NASUL TV

    CANDIDAȚII NE POT SCRIE AICI: [email protected]„

    Escrocheria, detaliată de Radu Moraru la Nașul TV (19 august)

    „Niciunul dintre cei 300 nu va rămâne pe dinafară! Parlament, Guvern, Președinție…”

    • „Avem 300 de candidați pentru alegerile parlamentare. 300 de luptători, 300 de români care au avut curajul să vină pe platforma radumoraru.ro. Deocamdată pe platformă, dar vom veni și cu alte chestiuni.”
    • „Niciunul dintre cei 300 nu va rămâne pe dinafară! Și dacă unul nu va intra în Parlamentul României, el va fi în echipa câștigătoare. Avem nevoie nu doar de parlamentari, ci și de experți, de consultanți, de miniștri în viitorul Guvern. Fiindcă, așa cum v-am spus, ăsta e primul pas – Parlamentul, majoritatea -, apoi Guvernul și apoi suspendarea actualului președinte al României, care este un trădător. Deci, și Președinția României.”

    „Nu candidez, dar voi fi cel mai puternic bodyguard al tuturor candidaților. Aveți nevoie de protecție”

    • „Așadar, lupta începe. Mă bucur că ne-au luat la mișto și n-au crezut în forța noastră. Dar Nașul TV e noua forță a românilor. Recunosc, m-ați surprins.”
    • „Numai noi putem să readucem viețile noastre frumoase înapoi. Ăștia vor să ni le distrugă.”
    • „Întotdeauna lucrez pe lege și pe Constituție. Comanda la mine! Eu nu vreau nimic, nu candidez, dar voi fi cel mai puternic bodyguard al acestei platforme și al tuturor candidaților noștri. Aveți nevoie de protecție, de sfaturi, de forța platformei media Nașul TV.”

    „Vrem peste 50% din Parlamentul României”

    * „Gata, nu vă mai puteți înscrie pentru o perioadă de timp – nici ca membri, nici ca și viitori candidați, pentru că lista de candidați s-a închis deocamdată. Vedem cine rezistă pe această listă, pentru că astăzi urmează o probă eliminatorie. Iar apoi, după ce vom valida lista finală prin voturile tuturor membrilor înscriși, vom permite noi înscrieri pe platformă, ca membri, astfel încât să ajungem la sute de mii de membri.”

    * „Avem 300 de candidați independenți, care nu vor trebui să se mai zbată, să strângă semnături, să fie loviți, să fie singuri. Toți vor fi grupați pe platforma noastră, noi ne ocupăm de tot.”

    * „Ei vor fi viitorii senatori și deputați ai României. Vrem peste 50% din Parlamentul României, ca să nu facem niciun compromis cu niciun partid sau partiduleț. Vrem să-i măturăm, să-i scoatem afară din istorie! Toți acești senatori și deputați independenți vor fi susținuți de platforma radumoraru.ro.”

    „Veți fi cu toții implicați în preluarea Puterii. Îl suspendăm rapid pe actualul președinte trădător”

    * „Cele mai mari șanse le au cei care sunt în fruntea listei, la mijlocul listei. Dar cei care vă calificați spre finalul listei… unul nu va rămâne pe dinafară, pentru că veți fi cu toții implicați în preluarea Puterii. Noi, ca să preluăm Puterea, avem nevoie de mii de oameni. Așadar, toți cei 300 sunteți deja calificați. Sigur, după proba eliminatorie.”

    * „Alegerile parlamentare sunt primul pas să preluăm Puterea. Parlamentul României, Guvernul României și la final, foarte rapid, în săptămâni suspendarea actualului președinte trădător, trimiterea lui la coșul de gunoi al istoriei și noi alegeri prezidențiale.”

    VIDEO: Emisiunea-autodenunț a lui Radu Moraru

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

    * Radu Moraru salvează planeta: „Luni le trimit soluția la Air Canada, să nu dea afară 20.000 de oameni. Și celorlalte companii…”

    * VIDEO. Radu Moraru, delirant: „«Iohannis, ai coronavirus? Ia, întinde-te pe pat, să-ți pun ventilatoru’-n nas!». Și l-am omorât”

    * VIDEO. Radu Moraru către români: „Sunteți fraieri și proști! De ce-ați fost la vot?! De azi, eu sunt adevăratul președinte al României. Voi fi coșmarul lui Iohannis! El e mai prost decât Dăncilă”