Etichetă: epidemie

  • Valul 2 al epidemiei: Israel, prima țară din lume care revine la carantină. Oamenii au voie să iasă doar până la 500 de metri de casă

    Israel este prima țară din lume care, începând cu 18 septembrie, revine la măsura de a închide locuitorii în case, după ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut alarmant în ultimele săptămâni. Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat decizia duminică seara. Scopul este de diminua rata de transmisie comunitară a virusului și măsura va fi în vigoare cel puțin 3 săptămâni.

    A fost o decizie foarte grea pentru Guvernul israelian. Economia este deja, la fel ca peste tot în lume, grav afectată. Pe de altă parte, urmează o perioadă cu sărbători foarte importante în țară. Carantina va debuta de Anul Nou evreiesc (18 septembrie) și se va încheia odată cu sărbătoarea Tabernacolelor (9 octombrie).

    În cele 3 săptămâni de izolare, locuitorii din Israel nu vor avea voie să se depărteze la mai mult de 500 de metri de case, magazinele se vor închide cu excepția celor alimentare. Nu vor fi admise întâlniri cu mai mult de 10 persoane, școlile vor fi închise.

    Comisia de specialiști de pe lângă Guvernul israelian a propus acum câteva zile măsura reinstituirii carantinei din cauză că numărul îmbolnăvirilor a crescut prea mult. Duminică s-au contorizat 1.119 de noi infecții, iar sâmbătă – 4.158. În acest moment, sunt 39.487 de bolnavi (alți 114.998 s-au vindecat și 1.119 au murit), din care 519 la terapie intensivă.

    România are acum 56.307 bolnavi (43.025 s-au vindecat și 4.163 au murit), din care 465 la terapie intensivă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

  • “Din nefericire, suntem pe primul loc la mortalitate. Îngrijorarea mare e pentru lunile noiembrie-decembrie”

    Doctorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, și-a exprimat public, vineri, îngrijorarea pentru ce se va întâmpla în țara noastră în lunile noiembrie-decembrie ale acestui an, în epidemia de coronavirus. Avertismentul vine într-un moment în care România are cea mai mare rată a mortalității din cauza virusului, în timp ce restul țărilor, din motive care pot fi doar presupuse acum, au reușit să-și reducă foarte mult incidența deceselor, față de astă-primăvară.

    Avantajul imens pe care România l-a avut față de multe alte țări astă-primăvară, în epidemia de coronavirus, s-a risipit fără urmă, iar țara noastră a devenit, dintr-un exemplu surprinzător pentru specialiști, un caz școală de “așa nu”.

    Cazurile Franței și Spaniei, comparativ cu România: ei au folosit timpul ca să-și adapteze sistemul medical și societatea la amenințare. Noi – nu

    Alexandru Rafila a remarcat, la Digi 24, că deși țări precum Franța și Spania au acum de 5-6 ori mai multe cazuri de coronavirus pe zi, totuși acestea au reușit să-și reducă foarte mult incidența deceselor provocate de acest virus. La polul opus este România, care n-a înregistrat niciun progres.

    Două sunt explicațiile posibile pe care le găsește doctorul Alexandru Rafila:

    1. Fie sistemele de sănătate ale acestor state au profitat de timpul trecut de la primele cazuri pentru a se adapta și organiza, învățând să aplice scheme terapeutice mai eficiente, ceea ce a redus numărul pacienților cu forme grave de Covid,
    2. Fie societățile din aceste țări s-au reorganizat de așa natură încât să-și protejeze vârstnicii și persoanele vulnerabile. Cele mai multe cazuri de infectări sunt acum în rândurile tinerilor, care suportă mai bine boala și fac mai rar forme grave.

    Despre niciuna din variantele de mai sus nu se poate vorbi, din nefericire, în România, unde sistemul medical este la fel de prost organizat ca și în martie, iar societatea nu și-a modificat obiceiurile astfel încât vârstnicii să fie protejați.

    Speranțe că agresivitatea virusului se va domoli în timp

    „Eu sper ca virulența acestui microorganism (n.r. – virusul Sars-CoV-2) să scadă”, a spus Rafila. „Îngrijorarea mare este pentru lunile noiembrie – decembrie în ceea ce privește creșterea numărului de cazuri. Eu am o speranță care nu îmi dau seama dacă este fundamentată de evoluția bolii sau adaptabilitatea sistemului de sănătate. Vă dau un exemplu: Franța are 7.000 de cazuri noi pe zi, proporțional are mai multe decât România. Noi suntem la o incidență cumulată de 85 de cazuri la suta de mii de locuitori, Franța are 130 de cazuri, Spania ala 240. Nu mai observăm aceleași probleme care erau în primăvară. Mortalitatea e mult mai mică, din nefericire noi suntem pe primul loc la mortalitate”, a adugat medicul epidemiolog.

    Franța a avut joi, 10 septembrie, 9.843 de cazuri noi de coronavirus și numai 19 decese, în timp ce România, în aceeași zi, a avut 1.380 de cazuri noi și 47 de decese. Italia a înregistrat 1.512 de cazuri noi și 10 decese, în timp ce Germania a avut 1.758 de cazuri noi și 9 decese.

    Rafila invocă și posibilitatea ca, la fel ca în cazul altor boli virale, acest agent patogen să se “îmblânzească” în timp: „Eu am o singură speranță: ca virulența acestui microorganism să scadă în timp și, chiar dacă va produce infecții, să producă infecții în general ușoare”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

  • Vineri, 11 septembrie 2020: România depășește 100.000 de oameni infectați cu coronavirus. Locul îngrijorător pe care suntem în lume la cazurile active

    România a depășit vineri, 11 septembrie 2020, pragul de 100.000 de cazuri de coronavirus, la 199 de zile de la prima infectare raportată oficial (26 februarie). Cu cele 1.391 de noi infectări în ultimele 24 de ore, țara noastră a ajuns la un total de 101.075 de cazuri și ocupă locul 32 la nivel mondial.

    Îngrijorător este, însă, că ocupăm o poziție mult mai avansată la numărul bolnavilor în acest moment. Cu 55.965 de cazuri active, ne clasăm pe locul 16, mult mai în față decât ar trebui să fim, raportat la totalul locuitorilor.

    Dintre celelalte 45.110 de cazuri (diferența până la 101.075), 41.010 oameni s-au vindecat deja, iar 4.100 au murit.

    Mai există un „lot” de 6.599 de români infectați și în afara granițelor, cei mai mulți fiind în Germania (2.935), Italia (1.905), Spania (1.253), Marea Britanie (159), Franța (124) și Austria (111). De asemenea, în străinătate au murit 126 de români bolnavi de Covid.

    Rata fatalității în România, după 199 de zile de la primul caz: 9,1%. Avem o mortalitate de peste două ori mai mare decât media mondială

    Numărul cazurilor active este foarte îngrijorător pentru că, spre exemplu, țări mult mai greu lovite de pandemie astă-primăvară stau acum evident mai bine. Italia (care are până acum 283.180 de cazuri) mai are în acest moment doar 35.708 bolnavi, deși numără de peste 3 ori mai mulți locuitori. Germania, cu o populație de peste 4 ori mai mare și un total de 258.107 cazuri din martie până azi, are doar 15.388 de bolnavi activi!

    În mod evident, în România este o problemă de respectare a regulilor de prevenire a infectării.

    Presiunea pusă de oameni pe un sistem medical deja complet disfuncțional a generat și o rată a deceselor mult prea mare, comparativ cu alte țări. Cu 4.100 de morți din 45.110 cazuri încheiate, țara noastră are o rată a fatalității de 9,1%. Aceasta este metoda pe care o folosesc medicii epidemiologi pentru a determina incidența mortalității la o epidemie, pentru că includerea cazurilor active în calcul ar oferi o imagine falsă a situației. Nu se știe cum vor evolua cei care sunt bolnavi în acest moment și, de aceea, rata fatalității se calculează doar din cazurile închise (vindecați + decedați).

    România are o rată a fatalității de peste două ori mai mare decât media mondială. Noi avem 9,1% (4.100 de morți din 45.110 cazuri închise), în timp ce, la nivel mondial, rata fatalității este de 4,3% (sunt 914.501 decese și 20.367.966 de vindecați, deci un total de 21.282.467 cazuri închise).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

  • OFICIAL. Ministrul Sănătății: primele vaccinuri anti-Covid ajung în România în decembrie

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat miercuri seara, la Digi 24, că primele vaccinuri anti-Covid-19 vor ajunge în România, cel mai probabil, în luna decembrie. Aceasta, deși momentan dezvoltarea vaccinului realizat de Oxford și AstraZeneca a intrat într-o “pauză tehnologică”, după ce unul dintre voluntari a avut efecte secundare “inexplicabile”.

    „Una din firmele cu care Comisia Europeană are contracte, într-adevăr, este într-un studiu de fază 3, înseamnă şi pacienţi sau subiecţi cu comorbidităţi şi atunci orice incident opreşte acel studiu, iar o echipă independentă evaluează acel pacient. Asta este procedura. Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziţionate de Comisia Europeană cu un posibil plus de încă 100 de milioane să vină în decembrie, o primă tranşă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele”, a afirmat Nelu Tătaru.

    „Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, personalul care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic“

    AstraZeneca nu e însă singura companie farma cu care Comisia Europeană a semnat precontracte. În urmă cu doar două zile, americanii de la Pfizer și nemții de la BioNTech au anunțat că, foarte probabil, la mijlocul lunii viitoare vor cere autorizarea propriului vaccin anti-Covid, care “este aproape perfect”.

    Nelu Tătaru a detaliat la Digi 24: „Procesul merge mai departe, sunt cinci firme cu care Comisia Europeană are, în acest moment, discuţii şi contracte. Dacă este gata vaccinul, preconizăm ca în decembrie să ajungă prima tranşă, iar în ianuarie să putem face și noi primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România este de 1,29 milioane de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur vom şti şi noi şi îl vom găsi şi pe piaţa europeană. Noi am făcut o solicitare Comisiei Europene pentru 10,7 milioane de cetăţeni. Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, personalul care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic”.

    În urmă cu o săptămână, ministrul Sănătății a clarificat și teoria conspirației privind “inventarea unei pandemii care să justifice vaccinarea obligatorie a întregii populații”. Nelu Tătaru a subliniat că vaccinul anti-Covid nu va fi obligatoriu, iar imunizarea la virus va fi recomandată, exact ca în cazul gripei sezoniere.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * Conspiraționista convertită: cântăreața care spunea că virusul nu există a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid

  • Episcopul Ignatie al Hușilor, infectat cu Covid-19. Luni, prelatul ținuse slujba, sfințise apa și o casă de prăznuire a unei parohii

    Episcopul Ignatie al Hușilor este internat în Spitalul de Urgență din Bârlad, bolnav de Covid-19, după ce miercuri s-a confirmat că simptomele specifice pe care le acuza proveneau de la infectarea cu noul coronavirus. DSP Vaslui a demarat o anchetă epidemiologică, dar situația pare deosebit de complicată, pentru că prelatul a avut, în ultimele zile, o serie de activități cu mare potențial de diseminare a virusului.

    Cu nici 48 de ore înainte ca Episcopul Hușilor să fie internat, acesta a ținut, luni, slujba Vecerniei Mari și a Litiei în Parohia Bărzești, din Protopopiatul Vaslui. Era ajunul Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, iar episcopul Ignatie a mers la izvoarele de apă de la marginea localității, pe care le-a sfințit, apoi s-a deplasat la casa de prăznuire a parohiei respective, unde de asemenea a intrat pentru a o sfinți.

    Imediat după ce au apărut simptomele infectării, episcopul s-a autoizolat și a anunțat autoritățile medicale, pentru a fi testat. Acest lucru s-a întâmplat însă după ziua de luni.

    Episcopul Ignatie al Hușilor este unul dintre prelații ortodocși responsabili, care le-au cerut oamenilor să fie calmi și să respecte recomandările doctorilor

    Episcopul Ignatie al Hușilor a fost, de la începutul pandemiei, una dintre figurile responsabile din Biserica Ortodoxă Română. Prelatul a condus campanii de strângere de fonduri și echipamente medicale pentru spitalele din Județul Vaslui și a făcut apeluri la oameni să respecte recomandările medicilor.

    În timp ce alte fețe bisericești, precum dubiosul Arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, sfidau măsurile de siguranță și luau în derâdere epidemia, episcopul Hușilor a îndemnat credincioșii creștini să se întoarcă spre ei înșiși și să-l caute pe Dumnezeu în primul rând în sufletul lor. “Ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile pentru că încă nu am zidit consistent și conștient biserica în inimile noastre”, a spus acesta într-un moment în care propaganda rusă și cea a PSD încerca să agite spiritele în țară.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * Conspiraționista convertită: cântăreața care spunea că virusul nu există a donat plasmă după ce s-a vindecat de Covid

  • Liderii PSD continuă să sfideze ostentativ precauțiile anti-Covid. Dâncu, mincinos și bășcălios când a fost întrebat de ce s-a plimbat prin spitalul din Fălticeni fără mască

    Într-un moment în care România are o medie de 1.300-1.500 de cazuri noi de coronavirus pe zi și la fiecare 24 de ore mai mor 40-50 de oameni, liderii PSD continuă să aibă aceeași atitudine sfidătoare pe care au afișat-o permanent, în acest an, față de măsurile pentru prevenirea infectării.

    Vasile Dâncu, proaspăt președinte al Consiliului Național al PSD, s-a plimbat prin Spitalul din Fălticeni fără mască de protecție. “Eminența cenușie” a social-democraților a umblat peste tot, inclusiv în liftul unde a urcat împreună cu alte persoane, fără să poarte mască.
    La final, a fost întrebat de o jurnalistă de ce a făcut asta. Dâncu a răspuns “pentru că mi s-a rupt masca”. Ziarista a insistat, întrebând dacă n-ar fi fost normal să aștepte până când găsea o altă mască. “Am împrumutat o altă mască, până la urmă. A fost un accident. Până la urmă, am ieșit”, a mințit Dâncu.

    Dâncu, prins cu minciuna. În ajutor i-a sărit vâslașul lui Dragnea, președintele PSD-ist Ciolacu

    Ziarista a sesizat obrăznicia PSD-istului și i-a atras atenția: “Am fost acolo: ați ieșit (n.r. – din spital) la finalul vizitei!”.

    Prins cu minciuna, Dâncu a dat din colț în colț, moment în care a intervenit, tupeist, președintele PSD, Marcel Ciolacu – el însuși vajnic luptător împotriva măsurilor de precauție. Buzoianul, care și-a început cariera aducând iepurii împușcați de Omar Haissam, apoi s-a afirmat vâslind la barca în care pescuia Dragnea, a luat în derâdere nerespectarea legii de către Dâncu: “Este o întrebare existențială pentru zilele noastre și ancorată în realitate”.

    La rândul său, clujeanul Dâncu, revenindu-și prompt, a ținut și el să adauge, în aceeași notă ironică: “Și eu vă mulțumesc pentru profunda întrebare”.

    Aroganța PSD-iștilor, sancționată cu infectări

    În ultimele săptămâni, astfel de atitudini sfidătoare ale demnitarilor au fost des sancționate de realitate.

    Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 proaspăt fugit din PSD, și-a dat masca jos la un simpozion de arhitectură, spunând că “nu pot vorbi cu chestia asta pe față”. După două zile, i s-a făcut rău. Testul a arătat că era infectat cu coronavirus. Nu se știe dacă și câți participanți la acel eveniment au fost infectați de Negoiță.

    Fostul antrenor Anghel Iordănescu a participat la mai multe acțiuni, întâi de prezentare a candidaților PSD la Consiliul General al Municipiului București, apoi la Congresul PSD. La doar câteva zile distanță, apropiații au dezvăluit că generalul e bolnav de coronavirus, cu simptome moderat-severe. Vestea a băgat spaima în PSD-iști, care nu dăduseră mare importanță măsurilor de precauție. Iordănescu a stat lângă Firea la prezentarea candidaților pentru Consiliul General. Printre cei mai speriați a fost Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, și el prezent pe “lista lui Firea”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

  • Record de bolnavi Covid internați la terapie intensivă: 506. Dintre românii infectați, 11% sunt în stare gravă sau critică. 43 de noi decese în ultimele 24 de ore

    Bilanțul ultimelor 24 de ore în epidemia de Covid-19 nu sprijină deloc afirmațiile unora dintre medici și ale oficialilor guvernamentali care insistă că virusul dă înapoi. La secțiile de terapie intensivă se înregistrează un număr record de pacienți ajunși în stare gravă sau critică – 506.

    În același timp, alte 43 de persoane au decedat din cauza virusului. 3 dintre cei decedați nu aveau nicio boală asociată, murind strict din cauza infectării cu Covid, fără a se putea invoca o altă afecțiune colaterală.

    Pentru că a fost weekend, s-au făcut puține teste – 6.943. Dintre acesta, 755 au ieșit pozitive.

    România are, în acest moment, 46.050 de bolnavi de Covid

    În acest moment, numărul total al persoanelor infectate cu Covid și care încă sunt bolnave este, în România, 46.050. Dintre acesta, 7.447 sunt internate, restul sunt în izolare, acasă. Dintre cei 7.447 de oameni internați și aflați sub supraveghere, 506 sunt în stare deosebit de gravă la ATI (terapie intensivă). Acest lucru înseamnă că 10,98% dintre cei bolnavi în acest moment au o situație medicală îndeajuns de dificilă încât să necesite proceduri speciale de supraveghere și resuscitare.

    De la începutul epidemiei, 37.869 de români au fost bolnavi și s-au vindecat, iar alți 3.621 au decedat din cauza coronavirusului.

    În ultimele săptămâni, oficiali guvernamentali și medici epidemiologi au invocat o iminentă recesiune a bolii. În ciuda acestor asigurări, epidemia a cunoscut noi vârfuri. Joia trecută s-a înregistrat cel mai mare număr de infecții într-un interval de 24 de ore – 1.504.

    Luni s-a consemnat cel mai mare număr de oameni internați la ATI – adevăratul barometru al situației în pandemie.

    Conform statisticilor, circa 5% dintre cei care se infectează ajung la terapie intensivă. Dintre aceștia, tot statistica arată că aproximativ jumătate decedează.

    Odată cu redeschiderea școlilor, care este inevitabilă, dar și a restaurantelor, există voci de medici specialiști care invocă o nouă creștere accelerată a mediei de infectări zilnice. Unii doctori vorbesc despre trecerea pragului de 2.000 de noi bolnavi zilnic, de la mijlocul lui septembrie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • SUA calcă pe urmele Rusiei și ale Chinei: americanii vor să dea în folosință un vaccin anti-Covid înainte de finalizarea testelor clinice! E o premieră periculoasă

    SUA ar putea omologa și pune în vânzare către publicul larg un vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 înainte de încheierea testelor clinice pe oameni din faza a treia, a anunțat Stephen Hahn, șeful Agenției Americane a Medicamentului (FDA).

    Dacă acest lucru se va întâmpla, se va înregistra o premieră în lumea democratică și, în același timp, americanii ar păși pe urmele rușilor, care au anunțat acum câteva săptămâni că au vaccinul, fără să prezinte și rezultatele efectelor la oameni.

    Faza a treia a testelor pentru vaccin e crucială – se testează, pe mii de voluntari, ce efecte secundare pot apărea la oameni

    Normele de siguranță respectate până acum prevedeau, în cazul dezvoltării și fabricării vaccinurilor, că acestea sunt puse în circulație numai după ce trec mai multe etape (numite faze) de verificări.

    Cea de-a treia fază vizează testarea clinică pe mii de oameni, voluntari, apoi studierea efectelor – atât asupra virusului vizat, cât și cele secundare (dacă există). Acest amănunt este foarte important, în general concluziile clare asupra unui medicament putând fi trase abia după 3-5 ani de la darea în folosință.

    SUA ia acum în discuție posibilitatea de a sări peste finalizarea fazei a treia, a testării clinice pe mii de voluntari.

    Este o decizie fără precedent în lumea democratică. Stephen Hahn a declarat pentru „Financial Times” că FDA așteaptă ca marile companii farma care lucrează la vaccinuri să depună dosarele pentru omologare. FDA va lua o decizie evaluând riscurile și avantajele.

    Agenția Americană a Medicamentului este puternic presată de președintele Trump. De ce au luat China și Rusia riscanta decizie de a omologa vaccinuri netestate

    Deși Stephen Hahn neagă acest lucru, decizia FDA e foarte probabil să fie influențată de criticile și presiunile președintelui american Donald Trump, care a acuzat instituția că frânează omologarea unui vaccin.

    Este o imixtiune politică având un potențial extrem de periculos. Rusia și China, țări cu regimuri dictatoriale, au făcut același lucru în ultimele săptămâni – au omologat vaccinuri anti-Covid sărind peste testele clinice de faza a treia.

    Lumea științifică internațională – inclusiv experți de nivel mondial din SUA – a criticat vehement decizia celor două state, prezentând riscurile uriașe pentru populație. Practic, se vor face experimente în masă pe oameni cu produse ale căror efecte – inclusiv secundare – sunt încă necunoscute.

    La mijloc nu este nicio teorie a conspirației, ci o explicație de un pragmatism împins până la cinism. Realitatea este că pandemia de Covid a aruncat omenirea într-o recesiune brutală. Statele lumii sunt foarte grav afectate din toate punctele de vedere. Economiile înregistrează contracții uriașe (Germania anunță o micșorare a PIB cu 9,1% în acest an, cea mai mare de la Al Doilea Război Mondial), modul de trai al oamenilor a fost perturbat masiv, obiceiurile de consum s-au schimbat, cheltuielile cu sistemul sanitar și cel social au explodat, veniturile statelor au scăzut dramatic, sistemul de învățământ a fost dat peste cap și se discută despre o catastrofă educațională etc.

    UE a încheiat un precontract pentru un vaccin produs de cercetătorii de la Oxford. Europenii n-au anunțat, deocamdată, că iau în calcul omologarea produsului înainte de finalizarea tuturor testelor

    În acest context, se așteaptă începând din toamnă un al doilea val al epidemiei, mult mai mare decât primul. Guvernele sunt puternic presate să găsească soluții, iar urgentarea apariției unui vaccin pe piață a fost soluția găsită în țările dictatoriale. China și Rusia au decis să riște, introducând vaccinuri cu efecte necunoscute încă, încercând astfel să stopeze epidemia. SUA, sub presiunea unui președinte cu veleități autoritare, se pregătește acum de același lucru.

    Guvernul american a încheiat deja preacorduri cu mai multe companii farma care lucrează la diferite tipuri de vaccin anti-Covid. E vorba de sute de milioane de doze destinate populației SUA.

    Și Uniunea Europeană a încheiat un acord cu o companie farma care dezvoltă un vaccin în cooperare cu cercetătorii de la Oxford. Acest vaccin este, de asemenea, în faza a treia de testare clinică, dar UE n-a exercitat presiuni și nici n-a anunțat, deocamdată, că e dispusă să omologheze produsul înainte de încheierea tuturor verificărilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Luna următoare e critică în evoluția epidemiei. Ministrul Sănătății: “Mai mulți factori pot duce la o creștere a numărului de cazuri”

    Luna următoare e critică în evoluția epidemiei de coronavirus în România, autoritățile identificând mai mulți factori care pot duce la creșterea numărului de cazuri, a avertizat vineri Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

    Reînceperea cursurilor școlare este un factor major de risc, care favorizează propagarea virusului, iar autoritățile fac inventarul locurilor pe care spitalele cu secții de pediatrie le pot disponibiliza pentru a trata copiii infectați.

    Nelu Tătaru: „Evaluăm capacitatea spitalelor de a gestiona o eventuală creştere“

    „Urmează o lună cu mai mulţi factori care pot duce la o creştere a numărului de cazuri, în consecinţă a creşterii transmiterii comunitare. Luni va fi o ultimă zi înainte de reluarea activităţii în unităţile cu capacitate închisă, teatre, cinematografe. Tocmai în acest context evaluăm capacitatea spitalelor de a gestiona o eventuală creştere. Repet ce spunem în ultima perioadă: această pandemie nu se tranşează în spital, se tranşează în prespital, acolo unde trebuie să avem grijă să respectăm acele precauţii, pentru a avea o transmitere comunitară scăzută“, a avertizat Nelu Tătaru.

    Deși autoritățile tot anunță, de câteva săptămâni, că scăderea numărului de cazuri noi este iminentă, acest lucru nu se întâmplă. Dimpotrivă, joi s-a consemnat un nou record în România, 1.504 de infectări în 24 de ore. “Aproximativ 5% dintre cei infectați ajung la terapie intensivă. La 1.000 de infectați, circa 50 ajung în zilele următoare în stare severă la ATI”, a avertizat Raed Arafat, secretar de stat MAI.

    Cum joi au fost raportate 1.504 cazuri, rezultă că numai dintre aceștia 75 de oameni vor ocupa secțiile de terapie intensive. Conform statisticii de până acum, dintre ei, circa 50% vor deceda.

    „Din studiile făcute de noi, o capacitate de 600 de paturi ar putea fi ocupată, în condiţiile în care avem 1.500 de pacienţi noi timp de 10 zile“

    „Noi suntem capabili să adaptăm numărul de paturi, terapii intensive, unităţi modulare, dar să nu forţăm această limită pentru a nu colmata sistemul medical. Din studiile făcute de noi, o capacitate de 600 de paturi ar putea fi ocupată, în condiţiile în care avem 1.500 de pacienţi noi timp de 10 zile. Avem studii şi avem evaluări făcute pe anumite perioade, dar sperăm ca acele recomandări să fie respectate pentru a avea o transmitere comunitară scăzută”, a mai spus ministrul Nelu Tătaru.

    Generalul medic Ionel Oprea, numit în fruntea DSP București, a cerut spitalelor din oraș să raporteze care este capacitatea maximă de locuri de care dispun pentru izolarea copiilor. Este o măsură preventivă pe care autoritățile o iau înainte de începerea anului școlar.

    Nu doar în România, ci și în întreaga lume se constată că sistemul școlar nu este capabil să asigure procesul de învățământ cu respectarea normelor pentru reducerea riscului de infectare. Sunt prea puține școli, prea puține săli de clasă, prea puține cadre didactice. În unele țări, deficitul e mai mic, în altele e masiv. România se confruntă cu probleme majore, din acest punct de vedere.
    Autoritățile locale, care oricum nu se spetesc cu finanțarea învățământului, își exprimă deja îngrijorarea că vor fi nevoite să cheltuiască prea mulți bani, suplimentar, pentru a asigura siguranța copiilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Polonia suspendă toate cursele aeriene cu 46 de țări, inclusiv România, începând din 2 septembrie. Țara noastră, considerată exportatoare de virus

    Guvernul Poloniei a anunțat că, începând cu 2 septembrie, va suspenda toate legăturile aeriene cu 46 de țări, inclusiv România, considerate exportatoare de coronavirus.

    Polonezii se confruntă și ei cu un al doilea val al epidemiei, dar stau mult mai bine decât România. De la începutul pandemiei s-au consemnat 64.689 de cazuri, din care 44.097 s-au vindecat deja, iar 2.010 au decedat. Joi, 27 august, au avut 887 de cazuri noi, iar pe 21 august s-a atins vârful, cu 903 cazuri.

    Polonia e însă, acum, departe de țara noastră, după o perioadă în care am fost “vecini” de clasament.
    Între timp, la o populație de două ori mai mică, România a ajuns la 1.500 de cazuri pe zi, cu un bilanț total de 83.150 de îmbolnăviri, din care 3.459 au decedat și doar 36.677 s-au vindecat.

    „Din cauza ameninţării răspândirii infecţiilor cu virusul Sars-CoV-2, este necesar să ne exercităm dreptul de a reintroduce o interdicţie a traficului aerian pentru a reduce ameninţarea la adresa sănătăţii publice”, scrie în reglementarea guvernului de la Varșovia.

    Alături de țara noastră, pe lista neagră a Poloniei mai sunt celelalte țări europene cu creștere masivă în ultimele zile: Franța și Spania. Nu lipsesc SUA, Brazilia, Mexic și Israel.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!