Etichetă: epidemie

  • La Timișoara, 6 pacienți Covid au murit într-o singură zi pentru că n-au mai avut loc la Terapie Intensivă. Dr. Musta: “Pe secție avem cazuri foarte grave”

    Capacitatea secției de Terapie Intensivă din Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara este excedată de numărul cazurilor grave de Covid-19: de duminică până luni, 6 persoane au murit aici pentru că n-au mai avut loc la ATI. Vestea teribilă este dată de medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase, care luni a anunțat că din acest moment situația se poate repeta în orice clipă. Pe secție sunt tot mai mulți oameni în stare foarte gravă și pe care medicii nu-i pot ajuta pentru că nu mai au cum.

    Medicii infecționiști și cei de la ATI avertizează constant, de câteva luni, că există pericolul să ajungem aici. O combinație de ignoranță, lipsă de educație și dezinformare propagată de conspiraționiști a făcut însă ca oamenii să sfideze în continuare pericolul.

    “S-au decompensat și n-am avut soluție pentru ei. Neavând loc la Terapie Intensivă, nu putem să îi punem pe ventilație mecanică”

    Acum, medicul Musta face bilanțul acestui tip de comportament: „Suntem într-o situaţie dificilă, la Terapie Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe secţie avem cazuri foarte grave, care, la un moment dat, există riscul să se decompenseze şi, neavând Terapie Intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că  îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă (de duminică până luni – n. red.), să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi la Pneumofiziologie, şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei“.

    Devenit celebru astă-primăvară, în primul val Covid, pentru rata excelentă de vindecare a pacienților, dr. Musta a declarat, citat de News.ro, că acest lucru – salvarea oamenilor – devine tot mai dificil, pentru că ajung la spital tot mai mulți oameni în vârstă, cu comorbidități.

    Doar județul Timiș, singur, a avut luni infectări și decese câte se înregistrau, în aprilie-mai, în toată țara!

    Dr. Musta a subliniat că, în mod normal, dacă n-ar fi infectați cu virusul, oamenii ar putea să lupte mai departe cu bolile lor cronice și să trăiască liniștiți. Dar apariția acestei afecțiuni suplimentare le este fatală.

    „Sunt oameni care sunt cu comorbidităţi importante, sunt oameni în vârstă, dar din păcate, datorită faptului că au făcut boala, este foarte greu, la ora actuală să îi salvăm. Dacă nu erau atât de multe cazuri de infecţie care aduc totodată şi cazuri foarte grave şi cazuri de Terapie Intensivă, aveau o şansă. Acest lucru se întâmpla în primăvară când reuşeam să salvăm foarte mulţi oameni fiindcă încă mai aveam locuri în spitale. Astăzi, spitalul nostru nu mai are niciun loc, în spitalele suport, CFR şi Centrul de Recuperare Cardiovasculară nu este niciun loc. Suntem într-o situaţie dificilă. Mâine este vorba să se deschidă Ascarul, mai primim câteva locuri şi acolo, dar e foarte probabil să se umple repede, după care, nu ştiu“.

    Printre afecțiunile cronice pe care oamenii le-ar putea înfrunta, în mod normal, dar devin comorbidități în Covid sunt, explică Musta, diabetul, obezitatea și bolile cardiovasculare.

    Liliana Oneț, prefectul județului Timiș, a anunțat că se vor deschide pentru Covid clinicile Ascar și Medicina Muncii, de la Spitalul Municipal, mărindu-se astfel cu încă 70 numărul paturilor de Terapie Intensivă.

    Luni s-au raportat, în județ, 253 de infectări noi și 14 decese – bilanț valabil astă-primăvară, în aprilie-mai, pentru toată țara!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Bani de la primarul Tudorache (Sectorul 1) pentru clipul mincinos „Spitalul de Urgență”: Savaliuc – 50.000 €, Lazarus – 30.000 €. Lista profitorilor

    * INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • VIDEO. Slujbă transmisă live pe Facebook, cu zeci de preoți și enoriași înghesuiți la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în chiar prima zi de carantină

    În timp ce pandemia scapă complet de sub control, autoritățile nu mai știu cum să oprească răspândirea virusului și secțiile de terapie intensivă ale spitalelor se umplu, Mănăstirea Sihăstria Putnei, din județul Suceava, a transmis luni dimineața live, pe Facebook, o slujbă în care s-au încălcat absolut toate măsurile preventive instituite de Guvern.

    Pe parcursul slujbei oficiate luni, mai multe zeci de preoți s-au înghesuit în jurul altarului, iar la un moment dat niște enoriași, purtând cu ei și copii mici, s-au înșirat într-un rând des pentru a fi împărtășiți cu aceeași linguriță.

    Numeroși enoriași, strânși luni dimineața la Mănăstirea Sihăstria Putnei, au stat la rând să fie împărtășiți cu aceeași linguriță. Întreaga slujbă a fost transmisă pe Facebook, în chiar prima zi de carantină parțială a României

    Prin transmiterea unor astfel de slujbe în direct, pe Facebook, BOR dă încă un semnal puternic de sfidare a regulilor de protecție în pandemie, așa cum a făcut-o și în scandalul făcut cu ocazia pelerinajelor la Sfânta Parascheva (Iași) și Sfântul Dumitru (București). Însuși Patriarhul, alături de alți arhierei, s-a ridicat și a acuzat conspirații, persecuții religioase și a chemat enoriașii la luptă.

    Mănăstirile din Moldova au fost, încă de la începutul pandemiei, veritabile focare de infecție, preoții nerespectând nicio regulă de prevenire a transmiterii virusului. În imagine, secvență de la slujba de luni, desfășurată la Mănăstirea Sihăstria Putnei

    BOR a fost puternic finanțată în ultimii ani de PSD. Președintele acestui partid, Marcel Ciolacu, a fost, dealtfel, invitat de onoare al Patriarhului Daniel la slujba de Sfântul Dumitru. La schimb cu susținerea politică a social-democraților, aceștia au încercat să ajute Biserica Ortodoxă să treacă Referendumul pentru Familie din 2018. Inițiativa de modificare a Constituției n-a fost validată din cauza numărului insuficient de oameni veniți la urne.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • Cele 3 mari surse de infectare cu Covid: 1) transportul în comun; 2) petrecerile private; 3) nerespectarea regulilor la serviciu

    Cele 3 mari surse de răspândirea a coronavirusului în societate sunt aglomerația din transportul în comun, petrecerile private și nerespectarea regulilor de către angajați la locul de muncă, în special în fabrici, a estimat managerul Spitalului Victor Babeș, din Timișoara, într-o intervenție la Digi 24.

    Potrivit medicului pneumolog Cristian Oancea, șeful spitalului, efectul este unul indirect și foarte perfid: în special tinerii încalcă măsurile de prevenție, apoi transmit virusul în familie, unde cei grav afectați sunt vârstnicii.

    Cele trei mari surse de infectare au fost stabilite de medicii timișoreni în urma discuțiilor pe care le-au avut cu pacienții, a explicat Oancea. Managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara a menționat: „În primul rând, transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici. Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, arată că cei mai afectați sunt vârstnicii. Aceste trei mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții“.

    Doctorul a făcut un ultim apel: “Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem. Cert este că, în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • A intrat în vigoare carantina parțială a României. Lista restricțiilor pe care trebuie să le respectăm în următoarea lună

    Începând din noaptea de duminică, 8 noiembrie, spre luni, 9 noiembrie, România a reintrat, timp de o lună, în carantină parțială. Locuitorii țării vor trebui să respecte, în următoarele 30 de zile, un set de reguli și restricții prin care medicii și autoritățile speră să se obțină frânarea epidemiei de coronavirus scăpate de sub control în ultimele două săptămâni.

    Cu 10.000 de cazuri pe zi și peste 1.000 de oameni internați în stare gravă la terapie intensivă, România este acum aproximativ în aceeași situație în care ajunsese acum două luni Israelul, prima țară din lume care a avut curajul să reinstituie carantina.

    Măsurile aplicate de guvernul lui Netanyahu au fost mult mai severe decât cele impuse în România, dar s-a obținut reducerea valului de la peste 11.000 de cazuri, la 23 septembrie, la o medie de 7-800 o lună mai târziu. Activitățile s-au redeschis treptat în Israel în ultima săptămână fără ca, deocamdată, să reapară semnale îngrijorătoare. Duminică, 8 septembrie, autoritățile au raportat doar 292 de cazuri noi.

    Lista stricțiilor intrate în vigoare luni dimineață 

    În România, cele mai importante restricții care au intrat în vigoare sunt:

    – circulația pe timp de noapte nu mai este permisă între orele 23.00 și 5.00 decât din motive serioase și în baza unei declarații pe proprie răspundere;

    – tot învățământul trece online;

    – masca de protecție devine obligatorie în toată țara, atât în clădiri și vehicule, cât și în spațiile deschise (pe stradă);

    –  toate instituțiile publice și private sunt obligate să reducă la minimum posibil prezența angajaților la serviciu. Toți cei a căror prezență nu este indispensabilă la locul de muncă trebuie să lucreze de acasă, în regim online;

    – angajatorii care trebuie totuși să-și cheme o parte din personal la serviciu sunt obligați să restructureze programul astfel încât să se vină la serviciu în cel puțin două ture, cu decalaj de cel puțin două ore între ele, pentru a reduce aglomerația în mijloacele de transport;

    – se interzic petrecerile, reuniunile, aniversările sau comemorările cu un număr mare de persoane la un loc, indiferent că e vorba de spații închise sau deschise, de locuri publice sau private;

    – se închid piețele argro-alimentare din hale. Cele care au pereți rabatabili vor fi deschise. Acolo unde tarabele sunt în clădiri, acestea vor fi scoase în aer liber, pe aleile sau pe străzile din jurul piețelor respective. Primăriile au obligația să organizeze piețe volante, pentru ca producătorii să-și poată comercializa marfa în spațiu deschis;

    – nu se mai pot prepara, vinde și consuma alimente și băuturi oriunde, ci numai în spații special amenajate, în exterioriul clădirilor. Între mese trebuie să fie minimum doi metri distanță, iar la masă nu se permit mai mult de 6 persoane, exceptând situația când toate aparțin aceleiași familii. Se încearcă astfel stoparea fenomenului petrecerilor pe care tinerii le dau după lăsarea serii în parcuri, parcări și intersecții.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • Epidemia accelerează: recordul de infectări de vineri era așteptat de medici abia peste două săptămâni! În doar 30 de zile, numărul de cazuri pe zi a crescut de 5 ori

    Epidemia de coronavirus accelerează devastator în România: vineri, 6 noiembrie, s-au înregistrat 10.260 de cazuri în 24 de ore. Este prima oară când se depășește pragul psihologic de 10.000, iar viteza cu care crește rata de infectare debordează până și cele mai pesimiste previziuni. Specialiștii estimau acum doar câteva zile că abia săptămâna viitoare se vor contoriza peste 9.000 de infectări zilnic, iar pragul de 10.000 era așteptat să fie depășit abia peste două săptămâni!

    Nu mai departe de acum două zile, miercuri, 4 noiembrie, se stabilea un nou record, de 8.651 de cazuri în 24 de ore, iar guvernanții și experții estimau că trebuie să ne pregătim psihologic ca, în săptămâna 9-16 noiembrie, să trecem de 9.000 de cazuri. A doua zi, adică joi, 5 noiembrie, s-au raportat însă 9.714 cazuri, prilej pentru doctorul Octavian Jurma, care până de curând reușise să prognozeze eficient evoluția situației, să spună exasperat că epidemia a scăpat complet de sub control.

    Lucrurile au luat-o realmente razna în ultima lună. Medicii se așteptau încă de astă-primăvară la o revenire a virusului în perioada sezonului rece. Profesoara universitară Doina Azoicăi explica pentru ziaristii.com, în urmă cu peste 6 luni, că Sars-CoV-2 este un organism care, ca toți virușii care atacă sistemul respirator, scade în virulență vara și revine puternic în sezonul de toamnă-iarnă.

    Dar nimeni nu se aștepta ca lucrurile să scape așa de sub control. Pe 6 octombrie, acum exact o lună, România încă mai înregistra doar 2.121 de cazuri pe zi. Acum, pe 6 noiembrie, sunt de aproape 5 ori mai multe: 10.260.

    În ultimele 24 de ore au murit 123 de oameni, iar la terapie intensivă sunt 1.001 persoane.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

  • Întrucât parizienii fentează restricțiile, se interzice complet livrarea de alimente și băuturi noaptea

    Autoritățile strâng șurubul și mai tare la Paris, unde începând de vineri s-au interzis și livrările la domiciliu ale restaurantelor între orele 22.00 și 6.00, precum și vânzarea de alcool pe timpul nopții. Măsura a fost luată, suplimentar de toate restricțiile intrate în vigoare săptămâna trecută, după ce s-a constatat că populația încearcă să “fenteze” masiv măsurile de stopare a infectării cu coronavirus.

    Poliția a constatat că, profitând de “portița” lăsată de autorități săptămâna trecută, când s-a declarat noul lockdown în Franța, mulți clienți și curieri se strâng noaptea în restaurante, unde se produce aglomerație. De asemenea, s-a descoperit că se țin numeroase petreceri clandestine și cine private.

    Săptămâna trecută, în fața valului uriaș de cazuri care amenința să înghită Franța, președintele Macron a instituit un nou lockdown. Dar, spre surprinderea tuturor, la 7 zile distanță după declararea carantinei, numărul infectărilor continuă să crească (joi, 5 noiembrie, a ajuns la peste 58.000 de cazuri în 24 de ore).

    S-au căutat cauzele acestei situații și s-a descoperit că, pe lângă întârzierea deja cunoscută cu care se văd măsurile de prevenție (la circa două săptămâni începe să scadă efectiv numărul de cazuri), mai există și inconștiența oamenilor, care se folosesc de supapele lăsate de autorități ca să eludeze restricțiile.

    În consecință, guvernul francez a recurs la înnăsprirea măsurilor. Oamenii trebuie să prezinte declarații pe proprie răspundere când ies pe stradă, vânzarea de alimente a fost suspendată complet pe timpul nopții, la fel vânzarea de băuturi alcoolice.

    Anne Hidalgo, primărița Parisului, a explicat pentru BFM TV: „Atunci când există oameni care nu respectă regulile jocului, expunând riscului sănătatea unui număr mare de persoane, trebuie să pui în practică noi restricții“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

  • Premierul Orban clarifică: se închid doar halele agro-alimentare, nu și piețele în aer liber

    Guvernul a decis joi doar închiderea halelor agro-alimentare, nu și piețele în aer liber, așa cum eronat s-a propagat informația în primă fază, stârnind valuri de furie printre consumatori și producători. Lămurirea a venit seara de la premierul Orban, care a explicat că produsele vor putea fi comercializate în continuare în spațiile deschise, dar sub un control mult mai strict privind respectarea regulilor de igienă și de protejare împotriva virusului.

    Ludovic Orban a menționat, la Digi 24, că “piețele în aer liber vor rămâne deschise”. Analiza medicilor epidemiologi consultați de Guvern înainte de luarea măsurilor arată că spațiile închise din hale sunt mult mai predispuse la răspândirea virusului. În schimb, se vor lua măsuri pentru ca toată lumea să respecte regulile: “Dar şi acolo cu măsuri foarte stricte, că în momentul în care îţi rămân mai puţine pieţe, poţi să le controlezi mai uşor“.

    Dacă situația epidemiologică se va ameliora, e posibil ca halele agro-alimentare închise luni să fie redeschise, probabil, înaintea Crăciunului, a menționat Orban, care spune că medicii epidemiologi au recomandat menținerea măsurilor restrictive timp de minimum două seturi a câte 14 zile: „Măsurile vor fi 30 de zile aplicate. Urmărim eficacitatea lor, în măsura în care reuşesc să oprească numărul de infectări şi sper să nu mai fie necesare alte măsuri. Dar asta va depinde în mare măsură și de măsura în care oamenii înţeleg şi se conformează. Acum pot să vă spun şi lucruri bune, se vede pe stradă cu ochiul liber, mă uit în tramvaie, la metrou, în spaţii deschise, oamenii respectă măsurile, cam 97%, deci există un respect faţă de măsuri şi cred că asta este până la urmă soluţia, oamenii să se protejeze“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

  • Campioana olimpică Gabriela Szabo, lovită de Covid-19: “Sunt încă bine. Aveți grijă de voi, protejați-vă!”

    Gabriela Szabo (45 de ani), campioana olimpică în proba de 5.000 de metri la Olimpiada din 2000, s-a îmbolnăvit de Covid-19. Fosta mare atletă, acum director general la CSM București, a anunțat pe contul său de Facebook că va rămâne în izolare două săptămâni.

    Szabo spune că se simte “încă bine” și îi îndeamnă pe toți să se protejeze pe cât posibil. “Îmi pare rău să vă dau vești mai puțin bune. Știu că nu aveți chef de așa ceva. Dar oare cine are? Din păcate trebuie să ne obișnuim cu astfel de noutăți în această perioadă. În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi și de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfințenie măsurile impuse de autorități, iată, nu suntem feriți în niciun fel de acest virus care ne-a dat viețile peste cap. Am ținut să aflați despre starea mea de sănătate de la mine și nu din alte surse. În următoarele două săptămâni mă văd nevoită să stau acasă. Sunt bine. Încă sunt bine. Și sper să fiu așa și peste 14 zile, când, teoretic, pot spune: «Gata, am trecut peste această înfiorătoare încercare». Nu știu ce să mai cred. Aveți grijă de voi, de cei din jurul vostru, protejați-vă! Să ne auzim cu bine!“.

    În ultimele zile, Gabriela Szabo participase, printre altele, la semnarea parteneriatului CSM București cu Sixt Group Romania, o companie de leasing operațional auto.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

  • De ce se închid halele din piețe? Orban: “Au fost în control de «n» ori. Nu cred că 20% din cei de acolo respectau regulile. Pur și simplu, nu le respectă!”

    Premierul Ludovic Orban a explicat joi seara, la Digi 24, de ce se vor închide, începând de luni, halele din piețele agroalimentare, în contextul în care anunțul – făcut inițial de președintele Iohannis – a stârnit valuri de indignare în rândurile populației. Întrebarea cel mai des întâlnită joi seara, pe Facebook, a fost “ce-au avut cu piețele?”, oamenii din toată țara arătându-și revolta. Atât producătorii, cât și cumpărătorii au ripostat, punând la îndoială justețea măsurii.

    Pornind de la cazul Bucur Obor – cea mai mare piață agro-alimentară din România –, premierul a spus ceea ce știe orice om care merge în această zonă: prea puțină lume respectă măsurile legale de precauție. Iar anchetele epidemiologice arată că în piețe este o rată mare de răspândire a virusului, mai ales că acolo plata cu cardul nu există.

    “Este vidențiată în analizele epidemiologilor o rată destul de mare de răspândire în piețe, pentru că acolo e contactul cu banul cash”

    Explicația premierului Ludovic Orban: “Acolo chiar, la Bucur Obor, au fost în control de «n» ori, de fiecare dată nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile – portul măştii, distanţa la statul la coadă. Pur şi simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă Zoster în care… Și chiar sunt evidenţiate în analizele epidemiologilor o rată destul de mare de răspândire în pieţe, pentru că acolo e şi contactul cu banul, dai banul, îţi dă restul. Nu poţi să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash“.

    Recomandarea epidemilogilor este ca acest set de măsuri să se aplice în cel puțin două seturi a câte 14 zile consecutiv, așadar circa o lună, a mai spus Orban.

    În acest timp, conspiraționiștii au profitat prompt de situație, lansând aproape instantaneu, joi seara, o nouă teorie: Guvernul, mână-n mână cu Oculta mondială, vrea distrugerea micilor producători români, pe care-i închide pentru a obliga lumea să cumpere din hipermarketurile aparținându-le străinilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

  • Dr. Jurma: “Epidemia e scăpată complet de sub control. E nevoie de un lockdown scurt, de două săptămâni. Peste 1% din populație se infectează în fiecare săptămână. În curând, testele vor deveni complet inutile”

    Medicul și cercetătorul Octavian Jurma, care a prevăzut cu exactitate evoluția epidemiei de Covid-19 în România pe baza predicțiilor matematice, avertizează că, în acest moment, unica soluție rămasă pentru frânarea vitezei cu care se răspândește virusul este un lockdown scurt, de două săptămâni. Doctorul timișorean spune că, în acest moment, peste 1% din populația României se infectează în fiecare săptămână și ne îndreptăm cu viteză către procentajul de 2% săptămânal.

    Numărul deceselor zilnice din cauza Covid-19 nu va mai coborî sub 100, estimează Octavian Jurma, iar numărul real al infectărilor este de 5-10 ori mai mare. Această informație le-a fost comunicată reporterilor Ziaristii.com, încă de acum două săptămâni, și de șefi de DSP-uri care au dorit să-și păstreze anonimatul.

    “Avem o rată de 1 la 5, 1 la 10 infectați reali față de cei detectați”

    Medicul Jurma, nefiind angajat al statului și, prin urmare, neavând de ce să se teamă de consecințe, a verbalizat însă public ceea ce în interiorul sistemului se știe deja: “La ora asta, peste 1% din populație se infectează în fiecare săptămână și ne îndreptăm spre 2% din populație în fiecare săptămână. Avem o rată de 1 la 5, 1 la 10 de infectați reali față de cei detectați. La această rată de pozitivare (aproximativ un sfert din testele făcute zilnic ies pozitive – n. red.), testele o să devină în curând absolut inutile, nu mai are niciun sens să le faci“.

    Viteza cu care urcă pandemia l-a surprins chiar și pe cercetător, care a mărturisit zilele trecute că nu se aștepta să se atingă atât de repede cifre atât de mari.

     „Vă dați seama ce înceamnă 146 de morți pe zi? Săptămâna viitoare numai cifre din astea o să vedem. Și apoi o să urcăm la 200 și la 250 de morți“

    Dr. Jurma spune însă că săptămâna viitoare România va avea peste 9.000 de cazuri pe zi, în condițiile în care autoritățile nu le spun oamenilor cât de gravă e situația reală.

    “Epidemia este complet scăpată de sub control. Oamenii nu știu cât de gravă este situația, ca să se păzească, pentru că autoritățile, când ies la televizor, când președintele are urechile tuturor românilor, ce aud ei este că «totul e bine, totu-i sub control, o să avem vaccin», deci să ne vedem liniștiți de treaba noastră, că ei veghează… Eu înțeleg că nu vrei să panichezi populația, dar, pe de altă parte, când e o stare atât de gravă, să o liniștești mi se pare chiar mai grav, pentru că fiecare familie poate atunci să-și ia niște măsuri, să se protejeze„.

    Jurma avertizează că urmează bilanțuri cumplite, în condițiile în care populația își pierde tot mai mult încrederea în autorități.

    „Vă dați seama ce înceamnă 146 de morți pe zi? Săptămâna viitoare numai cifre din astea o să vedem. Și apoi o să urcăm la 200 și la 250 de morți. 250 de familii pentru care e o dramă. (…) Avem 1.000 de oameni între viață și moarte în ATI, alții care sunt în stare gravă sau îngrijorați că nu au unde să meargă. Este o stare care va crea o anxietate uriașă în populație. (…) Sper că Ludovic Orban este în Israel să-i întrebe cum au rezolvat ei epidemia de Covid-19 printr-un lockdown invers progresiv de 2 săptămâni. (…) Autoritățile s-ar putea să ceară această carantină, dar carantina să nu mai fie respectată, oamenii să zică «ia mai lăsați-mă cu carantina!»“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Superbă trezire a Basarabiei: Maia Sandu (36,15%) câștigă turul 1 în fața lui Igor Dodon (32,62%) și e favorită în finală!

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”