Etichetă: economie

  • Economia României a depășit toate așteptările, crescând cu 2,8% în primul trimestru – de aproape 3 ori mai mult decât estimau specialiștii

    Economia României a crescut, în primul trimestru din 2021, cu 2,8%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), depășind chiar și cele mai optimiste previziuni ale economiștilor din țară și străinătate. Premierul Florin Cîțu a scris, pe contul său de Facebook, că e vorba despre ce mai rapidă revenire economică din istorie.

    Pentru România, criza economică provocată de pandemia de Covid pare să fie deja trecut. Începutul anului 2021 a marcat o revenire pe plus a PIB-ului într-o manieră care a surclasat orice previziuni – ale Guvernului, ale BNR, ale Comisiei Europene sau ale agențiilor de rating.

    Chiar și cei mai încrezători economiști estimau că se va înregistra o creștere de cel mult 1%, comparativ cu trimestrul anterior, și la o contracție a PIB-ului comparativ cu ianuarie 2020 (lună în care nu izbucnise încă pandemia în Europa). E vorba, așadar, de o creștere de aproape 3 ori mai mare a economiei românești, comparativ cu estimările. Comparativ cu primul trimestru din 2020 e o scădere de doar 0,2%, adică aproape nesemnificativă.

    Într-un mesaj postat pe Facebook, premierul Cîțu spune că s-a depășit cea mai mare criză economică din ultimii 100 de ani și că în următorii ani se așteaptă ca România să continue să spulbere toate estimările, iar creșterea țării să fie resimțită de toți românii.

    Premierul Florin Cîțu, după ce INS a anunțat că PIB-ul României a crescut cu 2,8% în primul trimestru din 2021

    „Am promis, am făcut.

    Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021.

    Felicitări, români!

    România are cea mai rapidă revenire economică din istorie, ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani.

    Am luat cele mai bune măsuri și economia a răspuns pozitiv.

    Acum pregătim toate măsurile ca economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă.

    În următorii ani, eu mă aștept la o creștere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum și de care să beneficieze TOȚI romanii.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dragnea, trimis în judecată „la pachet” cu patru oameni de afaceri: Cristian Burci (tatăl), Carlo Burci (fiul), Dan Belcea (omul lui Burci) și consulul Dimitrescu. Dosarul se referă la finanțarea vizitei lui Dragnea la masa lui Trump, în 2017

    * „Eroul lui Gâdea” a furat și voturi pentru Dragnea, dar și tractoare din Occident! „O vor primi acasă cu picioarele tăiate”

    * Protestul aniversar CapVid a adunat mai puțin de 100 de „patrioți”! În urmă cu exact un an, printre protestatari se număra și Bogdan Stanoevici

    * VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

    * Tudorel Toader a coordonat doctorate plagiate! O nouă victorie a Emiliei Șercan: procurorul Codruț Olaru a rămas fără doctoratul supervizat de „Slugărel”

    * Prins “zburând” prin București cu 106 km/oră, Radu Budeanu a spus că i se defectase Land Rover-ul! A rămas 3 luni fără permis

    * PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

    * Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

    * Diversiunea prin care militanții Hamas au fost băgați în tuneluri și măcelăriți ca șobolanii. Israelul a folosit presa mondială

    * Dramatism și eroism în fotbalul european. Sud-americanii fac minuni: portarul brazilian al lui Liverpool, columbianul lui Juventus, uruguayanul, brazilianul și argentinianul lui Atletico Madrid

  • Raport FMI: economia României e așteptată să crească în 2021 cu 6%, cel mai mult dintre țările estice ale Europei. PIB-ul UE ar urma să urce cu 4,4%

    Economia României ar urma să crească în 2021 cu 6%, estimează un raport al Fondului Monetar Internațional (FMI) citat de HotNews.ro. Creșterea PIB-ului României a fost revizuită în sus față de acum câteva luni, luându-se în calcul semnele pozitive din economie. Țara noastră ar urma să aibă cea mai mare creștere dintre toate statele est-europene.

    FMI a mai estimat, în raportul “World Economic Outlook”, publicat marți, că România își va continua creșterea în anii următori. Pentru 2022 se previzionează o creștere a PIB-ului cu 4,8%. În 2026 se așteaptă o creștere în jurul a 3,5%.

    Experții FMI se așteaptă la o îmbunătățire masivă și rapidă a tuturor indicatorilor economici ai României. Inflația ar urma să fie 2,8% în 2021, iar în 2022 să coboare la 2,5%. Deficitul de cont curent (diferența dintre încasări și venituri), care a fost de 5,1% în 2020, se așteaptă să ajungă la 5% în 2021 și la 4,7% în 2022.

    Zona Euro a Uniunii Europene e previzionat să crească în 2021 cu 4,4% și în 2022 cu 3,8%.

    Dintre țările estice ale UE, Grecia se preconizează că va crește cu 3,8%, Slovacia cu 4,7%, Lituania – cu 3,2%, Slovenia – cu 3,7%, Cehia – cu 4,2%, Bulgaria – cu 4,4%, Croația – cu 4,7%, Ungaria – cu 4,3%, Polonia – cu 3,5%.

    Criza Covid a declanșat cea mai gravă scădere a economiei mondiale de după Al Doilea Război Mondial. În schimb, redresarea se anunță cea mai spectaculoasă de după 1976. În principal, această redresare este posibilă datorită masivelor măsuri de stimulare luate de principalele puteri economice ale lumii (SUA, UE, China, Japonia).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

  • Funcționarii din România au cele mai mari salarii din Europa Centrală și de Est. „Există 20% din personal care își face treaba și 80% care face orice altceva”

    Administrația publică din România are cele mai mari salarii din Europa Centrală și de Est, a anunțat Ionuț Dumitru, economist-șef la Raiffeisen Bank, într-o videoconferință organizată marți de publicația HotNews în contextul discuțiilor despre bugetul de stat în 2021.

    Potrivit lui Ionuț Dumitru, nivelul de salarizare în sectorul bugetar, raportat la media pe economie, este chiar cel mai mare din Europa!

    Problema principală a bugetului României, sesizată și subliniată de economiști, o reprezintă cheltuielile fixe reprezentate de salariile pentru bugetari. Majorate de Dragnea, care căuta să cumpere bunăvoința oamenilor, aceste venituri au consumat, în 2020, 97% din toate încasările statului român. Practic, nu mai rămân bani pentru nimic altceva. În plus, majorarea necontrolată a veniturilor în sectorul bugetar a făcut ca, în acest moment, salariile din administrație să fie cu aproape 50% mai mari decât la privat.

    Guvernul a anunțat înghețarea salariilor pe 2021, ceea ce a dus la mobilizarea sindicatelor controlate de PSD.

    Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen: „Nivelul de salarizare din sectorul public din România, raportat la media pe economie, e de departe cel mai mare din Europa. Decalajul e cam de 60-70%!”

    Economistul spune că și numărul funcționarilor, raportat la plătitorii de taxe, este prea mare: „Dacă ne uităm la numărul de plătitori de taxe și impozite și anume la numărul de salariați care sunt plătitori de taxe și impozite, o să constatăm că sunt mulți bugetari raportat la acești plătitori de taxe și impozite. Dar la nivel agregat nu cred că putem trage concluzia că sunt prea mulți. În același timp pe partea de salarizare lucrurile par să fie clare. Nivelul de salarizare din sectorul public în România – raportat la media pe economie – este de departe cel mai mare din Europa. Mă refer aici la așa numitul salariu relativ, raportat la media pe economie. Administrația publică de la noi e de departe cea mai bine plătită, raportată la salariul mediu pe economie. La mare distanță față de celelalte state. Decalajul e cam de 60-70 la sută!„.

    Situația descrisă de Ionuț Dumitru este realmente șocantă: funcționarii români au salarii mai mari decât în Polonia sau Cehia, iar puterea lor de cumpărare (salarii raportat la prețuri) se apropie de cea a bugetarilor din Germania: „Dacă ne uităm la Educație sau la Sănătate tot în termeni relativi, stăm destul de bine în clasamentul european. Dacă ne uităm în termeni absoluți, adică salariul în echivalent euro, lucrurile stau în felul următor: avem în administrația publică din România cel mai mare salariu din Europa Centrală și de Est. Mai mare decât în Polonia, mai mare decât în Ungaria, decât în Cehia sau decât în țările din jurul nostru. Iar dacă ajustăm și cu puterea de cumpărare salariul din administrația publică din România nu e foarte-foarte departe de salariul din Germania spre exemplu. Ne vine sau nu să credem, dar asta e realitatea. Evident că întotdeauna va interveni subiectivismul – dacă întrebi un funcționar din administrația publică dacă e mulțumit de salariul , o să-ți spună că nu. Până la urmă e o chestiune de management al performanței și raport între performanță și modul în care îl plătești. Nu putem fi ipocriți și să spunem că au salarii prea mici. Problema e ce livrează în schimbul acelor salarii. Și cred că se pot găsi indicatori prin care să măsurăm calitativ prestația lor. Așa cum în banking – care e tot din categoria Servicii – avem acel NPS-Net Promoter Score, care măsoară cât de satisfăcut e clientul de serviciul pe care i-l livrezi, la fel ai putea construi indicatori de satisfacție a clientului vizavi de serviciul public oferit. Evident că trebuie găsite niște chei de control, dar cred că pot fi construiți astfel de indicatori”.

    Florian Libocor, economist șef la BRD: „Soluția ar fi probabil o reașezare a acestor scheme, o testare a oamenilor” 

    La aceeași conferință, Florian Libocor, economist șef la BRD, a explicat mai întâi că e foarte greu să măsori productivitatea unui profesor sau a unui chirurg, de exemplu, dar în același timp se poate vedea cu ochiul liber că serviciile lasă foarte mult de dorit: „Pentru că procesul de învățământ durează în caz fericit 12 ani – gimnaziu plus liceu. Cum calculezi productivitatea unui învățător, neștiind până la urma urmei cât de mult plus valoare va aduce elevul acestui dascăl în economie sau în societate în perioada în care el e în clasele 1-4. Trebuie să aștepți până când elevul acela termină liceul să vezi câtă plusvaloare a generat. E destul de greu de calculat… În sistemul de sănătate, la fel: cum se calculează productivitatea unui chirurg? Unii ar putea spune că e probabil foarte simplu: numeri câți pacienți au scăpat și câți n-au scăpat. Dar să nu cădem în utopii. Nu cred că e corect așa. Sistemul public în ansamblul lui este într-adevăr un consumator de resurse, dar asta nu ar fi deloc dureros dacă ceea ce s-ar întoarce către societate ar aduce beneficii societății. Adică în momentul în care mă duc la medic să nu stau pe niște holuri relativ înghesuite șase ore- este cazul apelurilor la urgență. Și nu e vorba doar de aceste această perioadă conjuncturală era și înainte la fel. Sau dacă mă duc într-o școală sau într-un liceu să stau să caut toaleta prin curte – și spun asta cu părere de rău că mai avem și asemenea situații. Aici suntem”.

    Trecut prin Ministerul Finanțelor, Florian Libocor știe cu ce ne confruntăm: „Având experiența a patru ani și jumătate în ministerul Finanțelor într-o perioadă care a fost destul de dificilă în România 1998-2002 pot să spun că într adevăr în aparatele guvernamentale se discută despre două situații – fie este supradimensionat, fie subdimensionat. În primul caz se merge pe acea distribuție Pareto: există 20 la sută din personal care își face treaba și 80 la sută care face orice altceva. (…) Soluția ar fi probabil o reașezare a acestor scheme, o testare a oamenilor… dar e foarte dificil de spus pentru că orice ai spune este blamat și condamnabil”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • RAJA Constanța popularizează un mini-ghid ECO pentru angajații, partenerii și clienții săi

    Ghidul eco-angajatului la S.C. RAJA S.A. Constanța

    • Pentru  a  avea  un  comportament  eco-responsabil,  trebuie  ca  la  nivel  de individ să ne schimbăm mentalităţile şi obiceiurile.
    • Trebuie să fim conştienţi că în fiecare zi, la locul nostru de muncă, avem ocazia  să  reducem  impactul  negativ, generat  de  activităţile  noastre  asupra mediului.
    • Putem  oferi  un  exemplu  de  urmat,  adoptând  un  comportament  eco-responsabil la locul de muncă, în viaţa de zi cu zi în general, pentru a lăsa moştenire generaţiilor viitoare un mediu înconjurător sănătos.
    • Comportamentul  eco-responsabil  este o stare de spirit care se referă în primul rând la adoptarea unor gesturi simple, aparent mici, dar cu efect mare.
    • Dacă acţionăm împreună, putem să limităm poluarea mediului înconjurător.

    Instrucțiuni pentru reducerea consumului și evitarea risipei de apă

    1. Închid robinetul cât timp folosesc săpunul.
    2. Mă asigur că nu există scurgeri suplimentare la robinet.
    3. Folosesc apa caldă numai dacă este strict necesar.
    4. Ţin cont că locul produselor toxice nu este în reţeaua de canalizare.
    5. Folosesc toaleta fără să arunc hârtie sau alte lucruri în WC.
    6.  Anunţ în timp util departamentul administrativ, în cazul în care sesisez o defecţiune / pierdere din reţeaua de apă.
    7. Consider APA ca un AUR ALBASTRU.

    Instrucțiuni pentru reducerea consumului și evitarea risipei de energie

    1.  Plasez biroul în faţa ferestrei, pentru a putea beneficia de lumina naturală.
    2. Închid sursele de lumină din încăperile neocupate şi orice calculator sau alt aparat care nu este folosit şi consumă energie.
    3. Las liberă calea în faţa sistemului de încălzire/răcire în funcţiune.
    4. Folosesc sistemul de încălzire/răcire fără să activez poziţia max.
    5. Închid uşa încăperii pe timpul funcţionării sistemului de încălzire/răcire.
    6. Utilizez becuri, calculatoare şi alte aparate ecologice, cu consum redus de energie, în limita posibilităţilor.

    Știați că?

    • Un televizor în “stand-by” consumă 45% din curentul electric folosit de un televizor în funcţiune.
    • Reglarea termostatului cu doar un grad C mai jos înseamnă o economie de energie de 7%.
    • Spălarea hainelor la 30ºC, şi nu la 40ºC, reduce consumul de energie cu 40% şi este, în general, la fel de eficientă. Încărcatoarele de telefon uitate în priză consumă energie, din care 95% se iroseşte.

    Instrucțiuni pentru reducerea consumului și evitarea risipei de materiale

    1. Utilizez ca ciornă partea nefolosită (de pe verso) a colilor tipărite care nu mai sunt utile.
    2. Imprim sau fotocopiez documentele şi mesajele electronice numai dacă este strict necesar, dacă este posibil în alb-negru şi format faţă-verso.
    3. Folosesc la imprimantă funcţia de reducere, dacă este posibil, în vederea fotocopierii a două pagini pe o foaie.
    4. Utilizez, în limita posibilităţilor, produse ecologice prietenoase cu mediul înconjurător, obţinute cu un consum redus de energie, care pot fi reciclate cu uşurinţă.
  • Bolojan a redus 420 de posturi în 10 instituții din Bihor. “Era personal supradimensionat peste tot. Doar cu cele 15 posturi de paznici desființate am făcut economie de 540.000 de lei”

    Ilie Bolojan, noul președinte al Consiliului Județean Bihor, continuă curățenia în instituțiile publice, iar până acum au “căzut” 420 de posturi din organigrame. Fostul primar al Oradei a explicat, la Europa FM, că pretutindeni a găsit scheme de personal supradimensionate, uneori chiar cu număr dublu de angajați față de cel necesar. Pe de altă parte, bugetul public nu suportă acum, în pandemie, asemenea cheltuieli inutile.

    Din cele 420 de posturi care dispar de la 1 ianuarie 2021, 165 erau vacante. Alte 255 vor fi restructurate. S-a intrat cu buldozerul și în “oaze de odihnă” din instituții culturale precum Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană, Filarmonica, două teatre și două reviste de cultură finanțate de la buget.

    Bolojan spune că a apelat la specialiști care i-au făcut analiza schemei de personal: „Ce-am constatat când am analizat aceste zece instituții: structuri ineficiente, servicii paralele. Prin urmare, din cele cinci posturi de pază vor fi desființate patru posturi, pentru că cei care sunt pompieri și trebuie să patruleze din oră în oră, pot foarte bine să facă acest lucru toată noaptea. Personal supradimensionat la majoritatea instituțiilor. Cum, sigur, eu nu sunt de specialitate, dar oamenii pe care i-am mai întrebat mi-au spus că putem funcționa și cu doi suflători, nu trebuie neapărat să avem patru, iar dacă e un concert mare, aducem, sub formă de contracte de colaborare, toți instrumentiștii din Bihor și se poate ține concertul“.

    Pretutindeni unde a verificat, Bolojan afirmă că a descoperit artificii financiare care încărcau bugetul: „Am constatat cheltuieli nejustificate de tipul cuplării cheltuielilor de personal, care în fapt ocoleau organigramele aprobate de Consiliul Județean. Contracte de colaborare, cu PFA-uri sau SRL-uri, contracte pe drepturi de autor… De ce mai ținem aceste contracte, dacă nu ne permite pandemia să organizăm evenimente? Am dispus ca toate aceste contracte să fie sistate cu data de 1 ianuarie. Când am preluat mandatul am constatat că nu avem bani pentru plata salariilor angajaților Direcției pentru Protecția Copilului. Aveam un deficit de peste 3 milioane de euro, reprezentând salariile pe aproximativ două luni pentru cei 1.200 de angajați de la DGASPC“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ministrul Finanțelor anunță că România a depășit momentul economic de cumpănă: “Revenirea «în V» a economiei – o certitudine. Am promis, am livrat”

    Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a scris pe contul său de Facebook că datele oficiale ale Institutului Național de Statistică și ale EUROSTAT (oficiul UE pentru statistică) au confirmat revenirea “în V” a economiei române. Țara noastră a depășit momentul de cumpănă economică provocat de pandemie, afirmă Cîțu.

    Ministrul explică măsurile pe care le-a luat ca să ajute la această redresare spectaculoasă, după 8 luni de la izbucnirea epidemiei de coronavirus care a blocat lumea și le dă peste nas celor de la PSD, ProRomânia și ALDE. Ciolacu, Ponta și Tăriceanu, care timp de 6 luni au profețit colapsul economic, acum și-au schimbat discursul, amânând Apocalipsa economică pentru 2021.

    “Am injectat lichiditate în economie și am crescut masiv investițiile. Record după 8 luni – 24,7 miliarde de lei”

    Mesajul lui Florin Cîțu: „Revenirea în V a economiei – o certitudine.

    Am promis și am livrat.

    Am spus că fac totul ca economia să aibă o revenire în V. Astăzi nimeni nu mai neagă acest lucru. Toate datele oficiale, INS și EUROSTAT, confirmă acest scenariu. Nu ne oprim aici.

    Aceasta este o lecție clară și usturătoare pentru mulți.

    În perioada de criză am reușit această performanță pentru că am injectat lichiditate în economie de la ministerul de finanțe (după 7 luni 27.01 mld lei, 2,55% din PIB, au rămas în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 ) și am crescut masiv investițiile (record după 8 luni – 24.7 miliarde lei).

    Totul a fost posibil pentru că noi, liberalii, am avut un plan credibil și transparent de administrare a economiei. Am administrat cu prudență și respobnsabilitate finanțele României în cea mai grea perioadă din ultima sută de ani.

    După 8 luni de zile, în plina criza economica, cu o creștere a deficitului generată de cheltuieli legate de COVID-19 (6.6 miliarde lei cheltuieli directe) și scăderea veniturilor bugetare, am reușit performanta de a SCĂDEA dobânzile pentru TOT portofoliul cu 0,2 puncte procentuale. O economie de aproape 100 milioane euro.

    Vom face totul, că și până acum, ca economia României să fie cât mai puțin afectată de cea mai mare criza economică globală din ultima sută de ani.

    Promises made, promises kept“.

    „PSD și trompetele lor din spațiul public aruncă altă sperietoare. Dezastrul pe care-l anunțau în economie pentru 2020 nu a venit și atunci mută scenariul apocaliptic pentru 2021”

    Cu o zi înaintea mesajului de mai sus, tot Florin Cîțu scrisese: „PSD confirmă, guvernul PNL a administrat FOARTE BINE economia în 2020.

    Dovada? Foarte simplu. PSD a schimbat mesejele cu care ataca guvernul.

    În fața datelor oficiale (vezi consumul astăzi în graficul de mai jos) nu mai are ce face și recunoaște că am reușit să evităm un dezastru economic în cea mai grea perioadă pentru economia globala. Foarte puține tari din lume pot spune acest lucru.

    De câteva săptămâni atât PSD cât și trompetele lor din spațiul public (jurnaliști, economiști “independenți”) recunosc că 2020 a fost administrat perfect de PNL. Dar nu se lasă. Acum aruncă altă sperietoare în spațiul public. Anul 2021. Dezastrul pe care îl anunțau în economie pentru 2020 nu a venit si atunci mută scenariul apocaliptic pentru 2021.

    Jalnic.

    Și fac acest lucru manipulând și mințind fara niciun fel de scrupule.

    Datele oficiale arată clar că astăzi economia României este printre cele mai bine administrate din UE, în timpul celei mai mari crize economice din ultima sută de ani.

    Le cer public celor trei cavaleri ai apocalipsei economice, Cioalcu, Ponta și Tariceanu să se oprească și să nu-i mai sperie pe români.

    Le garantez romanilor că vom administra la fel de bine economia și în perioada următoare.

    #RomaniaTrebuieSaStie

    P.S. Asa cum am estimat, consumul – revenire in V (chiar daca o armata de „experti” m-a tot contrazis). Aici nu este vorba despre estimarile mele care acum sunt confirmate de realiate. Nu. Este vorba despre romani. Economia is revine asa cum am estimat in scenariul de baza si atunci TOTI romanii beneficiaza“.

    România intră în 2021 cu cele mai mari cheltuieli din UE cu salariile bugetarilor, cele mai mici încasări din taxe și cu un deficit de 10%

    Totuși, lucrurile nu stau chiar atât de frumos în România precum scrie ministrul de Finanțe. Situația financiară și economică a țării noastre este extrem de precară din cauza unor dezechilibre agravate deliberat de PSD în perioada 2017-2019. PNL nu are o vină în această stare de lucruri, dar nici nu a încercat să elimine problemele în acest an.

    Din rațiuni electorale, Cîțu nu poate vorbi despre aceste dezechilibre, dar partidul care va câștiga alegerile din decembrie – indiferent cum s-ar numi el – va fi nevoit să intre cu buldozerul în structurile care produc disfuncționalitățile.

    Mărirea inconștientă a salariilor în administrația publică, simultan cu angajarea a nenumărate pile în aparatul birocratic, a făcut ca România să ajungă la 12% din PIB cheltuieli de personal. Este cel mai mare procentaj din întreaga Uniune Europeană (unde media este de 10% din PIB). În același timp, țara noastră colectează din taxe doar 27% din PIB, față de media UE de 40%.

    Tradus, asta înseamnă că noi cheltuim mult mai mult decât alte țări europene cu salariile bugetarilor, în timp ce evaziunea fiscală rămâne la cote mult mai mari decât în restul Uniunii Europene.

    Adăugate la un deficit estimat de circa 10% din PIB în acest an, toate acestea fac ca România să fie obligată, începând din 2021, la reforme masive în aparatul de stat, dar și în disciplinarea fiscală.

    Procesul se anunță unul foarte dureros și inpopular. În mod evident, restrângerea personalului angajat la stat și eliminarea evaziunii vor atrage mari nemulțumiri sociale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fiul-actor al lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan, cu cocaină și canabis! În iunie a fost infectat cu Covid

    * Un fost judecător corupt, devenit avocat, a murit de Covid la 44 de ani. A luat virusul în vacanța din Grecia. Tovarășul său de concediu a murit tot de Covid, cu 16 zile înainte

    * VIDEO. Delir conspiraționist la Antena 3. “Virusul este un plan. E o ordine bine stabilită a butoanelor. Copiii sunt ținta!“

    * VIDEO. Doi nenorociți, soț și soție, bat sălbatic un copil de 13 ani. El îl dă cu capul de pământ, ea îi aplică lovituri de țață. Motivul: fetița lor ar fi fost lovită de mingea băieților care jucau fotbal

  • Coronavirusul a dus Euro la 4,8 lei, un record absolut. Aurul s-a scumpit cu 4 lei pe gram într-o singură zi

    În două zile consecutive, euro a bătut record după record. Vineri, moneda europeană valora 4,8026, cel mai ridicat nivel anunțat vreodată de BNR.

    Dolarul american a crescut de la 4.4307 lei la 4.4462 lei. Acesta este a opta oară, în ultimele trei săptămâni, când dolarul ajunge la un nou nivel record în raport cu leul, anunță News.ro.

    Preţul gramului de aur a crescut de la 229.4268 lei la 233.5122 lei. Într-o singură zi, aurul s-a scumpit cu peste 4 lei pe gram, un ritm rar întâlnit. Acesta este a şaptea oară consecutiv când preţul aurului ajunge la un nou nivel record.

    Cursul francului elveţian a urcat de la 4.5078 lei la 4.5258 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 23 ianuarie 2015, când a fost 4.5817 lei.

    În 15 ianuarie 2015, francul elveţian a sărit de la 3.7415 lei la 4.3287 lei, după ce Banca Elveţiei a decis să renunţe la plafonarea cursului de schimb.

    Lira sterlină a crescut de la 5.7074 lei la 5.7406 lei.

    Toată această turbulență pe piața monedelor de referință și a metalelor prețioase are legătură cu nesiguranța economică indusă de epidemia de coronavirus. Economia Chinei va încetini în urma impactului răspândirii virusului și a măsurilor luate pentru protejarea cetățenilor. Consecințele închiderii fabricilor și a mii de companii a dus la întreruperea fluxurilor economice, cauzând pierderi masive.

    China este a doua economie a lumii, iar problemele din această țară vor crea perturbații în întreaga lume. Dacă nivelul infestărilor rămâne ridicat, turbulențele pe piețele financiare vor continua. Coreea de Sud și Japonia, alte două economii cu impact global, sunt primele afectate de încetinirea producției de bunuri și servicii din China. Pierderile sunte de miliarde de dolari pe zi.

    China are o populație de 1,4 miliarde de oameni și peste 80% dintre aceștia sunt afectați de carantine și restricții în ce privește deplasarea și desfășurarea activităților cotidiene. Toate acestea au un efect negativ în economie.

    Într-o astfel de situație, cei mai mulți investitori caută zone sigure astfel încât să piardă cât mai puțini bani. De aceea, monedele de referință și aurul sunt cele mai căutate în această perioadă, investitorii vânzând masiv monedă din țările emergente, printre care și România.

    Bilanț global al infestărilor cu coronavirus

    Epidemia de coronavirus nou a ucis încă 118 persoane în China continentală, în special în provincia Hubei, ceea ce a crescut la 2.236 numărul total al deceselor la nivel naţional, au anunţat vineri autorităţile sanitare, citate de AFP, anunță Agerpres.ro.

    Comisia Naţională de Sănătate din China a raportat 889 de cazuri noi de contaminare confirmate în 24 de ore în China continentală (cu excepţia Hong Kong şi Macao).

    Peste 75.000 de persoane au fost confirmate cu Covid-19 în China şi alte câteva sute în zone din peste 25 de ţări.

    Aproape toate noile decese din China au fost înregistrate în provincia centrală Hubei, epicentrul epidemiei, majoritatea fiind în capitala sa, Wuhan, metropola unde virusul a apărut pentru prima dată, în luna decembrie.

    Comisia de Sănătate din Hubei a raportat anterior în aceeaşi zi în cadrul bilanţului zilnic 115 decese suplimentare în ultimele 24 de ore şi 411 cazuri noi de contaminare în provincie, dintre care 319 în Wuhan.

    Aşadar, peste jumătate din noile cazuri de contaminare cu coronavirus au fost înregistrate în alte provincii chineze, ceea ce amplifică temerile privind posibila răspândire a virusului la nivel naţional, în ciuda restricţiilor de trafic drastice şi a măsurilor de carantină adoptate în numeroase oraşe.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Analiză Ziariștii.com: 7 mari pericole pentru România în 2020. Vom reuși să le facem față?

    Există câteva mari provocări pentru țara noastră în anul care stă să înceapă. Economia fragilă va fi supusă unor mari presiuni din partea sistemului politic care va trece prin două rânduri de alegeri. Situația internațională poate, de asemenea, crea conjuncturi tensionate pentru țara noastră, dar cel mai greu va fi să facem față unui dezastru natural sau al unuia de natură socială.

    1. Guvernul Orban să nu reușească să facă alegeri anticipate și să provoace nemulțumirea oamenilor din cauza unei guvernări sterile.

    Acesta e unul dintre cele mai mari pericole în ce privește politica internă. O guvernare care va dezamăgi nu va face decât să readucă PSD sau o nouă alianță PSD, Pro România, ALDE și UDMR din nou la putere. E foarte important ca Ludovic Orban să folosească susținerea de care se bucură și, mai ales, ura populară față de PSD. Aceasta însă nu va ține o veșnicie. Cel mai mare pericol pentru România e reprezentat de cele două rânduri de alegeri care îi pot readuce pe social-democrați din nou la putere cu consecințe devastatoare asupra democrației.

    Ludovic Orban: „Încercăm să convingem partenerii politici să susţină organizarea de alegeri anticipate. Să fie clar, este foarte dificil, cu actualul Parlament, să se adopte legi care să fie legile aşteptate de oameni. De multe ori, Parlamentul parcă adoptă legi în ciuda Guvernului.”

    1. O presiune prea mare asupra bugetului din cauza cheltuielilor cu pensiile și salariile bugetarilor.

    Această presiune reală blochează investițiile și duce la stagnarea dezvoltării. Într-o conjunctură economică negativă la nivel mondial, ar putea provoca brusc șomaj sau incapacitate de plată. PSD a lăsat economia României într-un echilibru precar, fiind expusă la orice posibilă criză internațională.

    Florin Cîțu, ministrul finanțelor: ”Știți foarte bine ca pentru anul acesta sau pentru anul viitor construcția bugetului porneste de la un deficit de 4 la sută. Da, există un set de măsuri, pe care dorim să le luăm, de la pensii speciale, la salarii demnitari și da, și la eliminarea acelui cumul de pensii la stat, este o măsură care nu își are rostul (…) Toate reducerile de cheltuieli analizate vor duce deficitul la 3,5% din PIB în anul 2020”.

    1. De asemenea, România nu e pregătită să facă față unui cutremur major, inundațiilor sau oricărui alt cataclism. 

    În ciuda propagandei, spitalele românești s-au dovedit incapabile să administreze o situație de urgență. Păstrarea în funcție a lui Raed Arafat va provoca o adevărată criză în cazul unei posibile provocări majore pentru serviciile de urgență.

    Raed Arafat, secretar de stat IGSU: „Niciodată, pentru un dezastru, o ţară nu va fi pregătită perfect. Aici trebuie să înţeleagă toată populaţia că, în cazul unui dezastru, momentul este al solidarităţii. Trebuie efectiv – şi zic deschis această treabă – să nu-i mai asculte pe cei care încearcă să inflameze spiritele, care încearcă să creeze un beneficiul din situaţia de dezastru pe orice linie, interese fie ele politice, fie ele altele, şi să se concentreze pe a se ajuta între ei şi a colabora cu autorităţile. Asta este important.”

    1. Rusia rămâne un mare pericol pentru România și în 2020.

    Politica agresivă a lui Vladimir Putin față de statele din Europa de Est, a se vedea tensiunile cu Polonia din ultimele zile, în care liderul rus îi acuză pe polonezi de antisemitism și pact cu Hitler, nu va ocoli România. Oricând e posibil ca Moscova să declanșeze sau să provoace un conflict diplomatic major cu România. Diplomația de la București ar trebui să fie pregătită pentru orice situație.

    Alina Inayeh, Șefa Biroului German Marshall Fund pentru România: “… noi cu toții ne aflăm în pericol. Pentru că nu vorbim numai de un pericol militar. Atunci când vorbim despre Rusia, nu vorbim despre un pericol militar, în pofida acumulării de arme din Crimeea, din Marea Neagră și așa mai departe. Pericolul dinspre Rusia este de natură cibernetică, este de o natură hibridă, este război informațional, războiul economic, mașinațiunile politice pe care Rusia le face în toate aceste țări.”

    1. Brexit-ul încă o necunoscută pentru cei aproape un milion de români care lucrează și trăiesc în Marea Britanie.

    Relația dintre Regatul Unit și UE e departe de a se fi clarificat o dată cu alegerile generale din decembrie. Urmează un an de negocieri dure, iar la mijloc sunt prinși cetățenii români care lucrează acolo. De ei depinde într-o bună măsură stabilitatea economic a României și stabilitatea materială a sute de mii de familii aflate în țară care primesc bani din străinătate.

    Bogdan Aurescu, ministrul de externe: ”Trebuie spus faptul că aceste alegeri din 12 decembrie clarifică perspectiva ieșirii Marii Britanii cu acord, pentru că asta este foarte important, un Acord de Retragere care prevede garanții pentru drepturile cetățenilor europeni, inclusiv pentru drepturile cetățenilor români.”

    1. Intrarea Republicii Moldova sub pulpana lui Vladimir Putin reprezintă un alt pericol pentru România în 2020.

    Guvernul reformator al Maiei Sandu a avut viață scurtă, iar Moldova a intrat total sub influența Rusiei. Asta se vede și se simte. Această ieșire a ei de pe traseul pro european crează o situație de pericol pentru România. O apropiere și mai mare granițele țării a agenților politici ai Moscovei, o apropiere a oligarhilor ruși va crea o situație explozivă în Republica Moldova cu efecte și asupra României.

    Sorin Ioniță, Expert Forum: “În justiția moldovenească nu există o masă critică, nu înseamnă că dăm cu bidineaua peste toată lumea și zicem că toți sunt corupți, că nu sunt sau nu toți în aceeași măsură și sunt și oameni care nu sunt corupți în justiție, dar sunt prea puțini, prea dispersați ca să reprezinte o voce, să iasă și să spună lucruri în public sau chiar să manifeste într-un fel, trebuie să stea acolo, în turmă, că altfel sistemul îi rejectează mâine. Așa a funcționat până acum. Ca să spargi o astfel de structură, o astfel de piramidă, trebuie un impuls politic. Așa s-a făcut peste tot. Așa s-a făcut în România, așa s-a făcut în toate țările unde am mers.”

    1. Rămânerea lui Donald Trump la Casa Albă reprezintă un alt pericol pentru România.

    Cu toate că avem o relație excelentă cu SUA, administrația Trump e una care și-a pierdut mult din influența globală. Superficialitatea lui Trump, volatilitatea echipei sale, scandalurile în care a fost implicat, procesul de impeachment au transformat Casa Albă într-o instituție firavă care face eforturi să-și păstreze puterea. Alegerile din SUA de anul viitor vor arăta dacă SUA va reveni o forță diplomatică la nivel global sau criza generată de Trump va continua încă patru ani.

    Cristian Diaconescu, fost ministru de externe: “Naționalizarea politicii externe și urmărirea strictă a interesului SUA chiar în ceea ce privește contribuția la NATO nu mai reprezintă niciun secret pentru cei care sunt interesați. Președintele Trump este categoric în acest sens.”Anul viitor va fi unul plin de provocări pentru țara noastră, dar se poate spune că începe mai optimist decât 2019. Atunci, Liviu Dragnea era la butoane și ducea România într-o zonă gri, manevrând un premier mediocru cum a fost Viorica Dăncilă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Orlando visează noi funcții, Oreste îl anunță că are șanse să ajungă șef de celulă

    Orlando Teodorovici a dat unul dintre cele mai dizgrațioase spectacole la părăsirea fotoliului de ministru al Finanțelor.

    Situația economică a României a fost destabilizată grav de guvernarea PSD, Teodorovici a făcut împrumuturi uriașe pentru a putea plăti pensiile și salariile bugetarilor.

    Oreste Teodorescu ia peste picior pe Facebook parada de dandy făcută de Teodorovici la plecare, spunându-i: “Chiparosule, poate șef de celulă!”

    Fostul ministru a declarat la plecare că e convins “că voi ocupa funcții și mai înalte”.

    ”Prezenta mea în acest birou va fi simţită cu siguranţă. (…) Dacă veţi compara declaraţiile făcute de mine şi de colegul Cîţu, veţi constata o diferenţă în abordare, de stil, de clasă, de rasă”, a spus Teodorovici, citat de News.ro.

    În prima zi de muncă la Ministerul Finanțelor, Florin Cîțu a declarat că: ”Reorganizarea ANAF este una dintre priorităţile mele. (…) Vom vedea ce găsim şi vom lua ulterior o decizie”.

    Noul ministru e conștient de situația economică dificilă în care se află România după dezastruasa guvernare PSD.

    “Ce putem face la Ministerul Finanţelor este să ţinem deficitul sub control”, a spus Cîţu, citat de News.ro.

    Orlando Teodorovici a girat o politică de creștere economică bazată pe consum, a redus la minimum investițiile publice ceea ce a dus la stagnarea României în ultimii trei ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, PSD! Pa, Dăncilă&Ponta! Guvernul Orban a fost votat. Începe curăţarea României de clanurile roşii, care au distrus ţara după Revoluţie!

    * Brucan a greşit cu 10 ani

    * Rareş Bogdan, veste proastă pentru PSD: „PNL va guverna 5 ani. Ca să fie clar! Vom depesediza România”

    * Ponta, kaput! Adio, Pro România, îl pierde pe Mihai Tudose şi se duce la gunoiul istoriei. Dorea menţinerea haosului politic, pe gustul duşmanilor României pro-UE

    * Inflaţie de 200.000% şi mâncare de la gunoi! În ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, salariul minim a căzut sub 2 dolari pe lună

    * Feliz Navidad! Maduro mută Crăciunul în noiembrie! Venezuela, lovită de hiperinflaţie, potolită cu ciolan de porc şi lumini de Sărbători în avans

    * În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

    * Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia

  • Euro atinge un nou record: 4,7142 lei. Moneda națională se prăbușește. De ce?

    România se află în mijlocul unei furtuni perfecte. Cu o săptămână înainte de sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul Dăncilă nu a reușit să propună un proiect de buget pentru anul 2019.

    Încrederea investitorilor în economia românească s-a prăbușit, conform unui studiu PwC, iar ordonanța de suprataxare a băncilor, a companiilor de comunicații și de energie a aruncat în aer stabilitatea economică.

    Conform unor surse guvernamentale, în schița de buget, calculele arată un defict de 5%, cu două procente peste limita admisă în cadrul Uniunii Europene.

    Pentru a reuși să reducă deficitul, există mai multe indicii că Executivul devalorizează moneda, reducând astfel veniturile reale ale salariaților și pensionarilor.

    Există posibilitatea ca această devalorizare să apară și în urma unor retrageri masive de capital în urma suprataxării băncilor și companiilor.

    Președintele României consideră că devalorizarea monedei naționale e un efect al faptului că „PSD guvernează prost”.

    După două săptămâni de devalorizare accelerată, moneda națională nu dă semne că se va opri, punând presiune atât presiune pe importatori, obligați să mărească prețurile produselor, dar și pe cei care au credite în moneda europeană.