“În sfârșit, un virus m-a găsit!”, a exclamat Peter Piot, virologul care a descoperit virusul Ebola și a făcut cercetări privind virusul HIV – cauzatorul SIDA –, când a simțit, la mijlocul lunii martie, că s-a infectat cu noul coronavirus.
Povestea, relatată de Dirk Draulans în sciencemag.org, începe pe 19 martie. Peter Piot (71 de ani), acum directorul Școlii de Igienă și Medicină Tropicală din Londra, este coautor la descoperirea virusului Ebola, în 1976, și a condus programul ONU pentru HIV/SIDA în intervalul 1995-2008. Azi este consilierul Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în epidemia de coronavirus. Toată cariera, timp de zeci de ani, a cercetat virusurile și a căutat remedii pentru bolile infecțioase. A scăpat de agenții patogeni cu care s-a luptat. Până acum.
A descoperit Ebola, și-a petrecut 40 de ani luptând cu virusurile, iar în final era să moară de Covid-19
Piot a petrecut o săptămână în spital, internat, iar după externare a rămas acasă, încercând să se recupereze. Apoi și-a povestit experiența pentru sciencemag.org. Acum spune că trecerea prin boala Covid-19 i-a schimbat viziunea asupra vieții.
“Pe 19 martie, am simțit dintr-o dată că am febră mare și o durere ca un junghi în cap. Craniul și părul erau foarte dureroase, ceea ce era bizar. N-am tușit în tot acest timp, dar primul meu reflex a fost: l-am luat! Am continuat să muncesc, pentru că sunt workaholic, dar de acasă”, a relatat savantul debutul problemelor de care n-a scăpat nici acum, la aproape două luni distanță.
“Radiografia plămânilor a relevat o pneumonie severă, tipică pentru Covid-19, precum și o pneumonie de origine bacteriană”
“Testul pentru Covid-19 mi-a ieșit pozitiv, așa cum mă așteptam. M-am autoizolat în camera de oaspeți, acasă. Dar febra nu ceda deloc. N-am fost niciodată, până acum, bolnav în mod serios și nu am avut nicio zi de concediu medical în ultimii 10 ani. Duc o viață destul de sănătoasă și merg pe jos în mod regulat. Singurul factor de risc pentru coronavirus este vârsta mea – 71 de ani.
Sunt un optimist, așa că am crezut că voi depăși momentul. Dar pe 1 aprilie, un prieten doctor m-a sfăutit să fac un control amănunțit, deoarece febra și în special oboseala creșteau, în loc să scadă.
Am început să am deficiență de oxigen severă, deși încă nu-mi pierdeam respirația. Radiografia plămânilor a relevat o pneumonie severă, tipică pentru Covid-19, precum și o pneumonie de origine bacteriană. Mă simțeam tot timpul epuizat, deși de obicei debordez de energie. Nu era doar oboseală, ci o extenuare completă. Nu voi uita niciodată senzația.
A fost nevoie să mă internez în spital, deși în acel moment deja testul pentru virus îmi ieșea negativ. Și asta este o caracteristică a Covid-19: virusul dispare, dar consecințele lui continuă timp de săptămâni în șir”, sună continuarea experienței lui Peter Piot.
“M-am temut că voi fi pus imediat la un ventilator, deoarece văzusem documente care arătau că îți crește șansele de deces. Eram destul de speriat, dar, din fericire, mi-au dat o mască de oxigen mai întâi și asta a funcționat. Așa că am ajuns în camera de izolare, în antecamera departamentului de terapie intensivă. Te simți obosit, așa că te resemnezi cu soarta. Practic, te predai complet staffului medical”, a mai povestit cercetătorul.
În rezervă cu un homeless din Columbia și un imigrant din Bangladesh
Privilegiile se măsoară și arată altfel în Occident, comparativ cu România. În spital, un savant eminent, consilier al guvernelor, este egal cu ceilalți pacienți: “Am împărțit salonul de spital cu un om fără adăpost, un gunoier columbian, și un om din Bangladesh. Toți trei eram diabetici, ceea ce este relevant pentru tabloul epidemiei. Zilele și nopțile le petreceam singuri, pentru că nimeni nu avea putere să vorbească. Timp de săptămâni, n-am putut decât să șoptesc. Chiar și acum îmi pierd vocea spre după-amiază. Dar tot timpul îmi pun întrebarea: cum va fi când voi depăși toate astea?”.
Gândurile acestui om excepțional, împărtășite publicului, au o valoare ieșită din comun: “După ce am luptat cu virusurile din întreaga lume timp de peste 40 de ani, am devenit un expert în boli infecțioase. Mă bucur că am avut coronavirus și nu Ebola, dar am citit studii științifice care concluzionează că ai 30% șanse să mori dacă ajungi într-un spital britanic, bolnav de Covid-19. Este aceeași rată a mortalității pe care a avut-o Ebola în 2014, în Africa de Vest! Asta te face să-ți pierzi sângele rece de om de știință și să te predai reflecțiilor emoționale. Mă gândesc uneori că m-au găsit (n.r. – virusurile). Mi-am dedicat viața luptei cu virusurile și, în final, și-au luat revanșa. Pentru o săptămână, am oscilat între rai și pământ, pe muchia a ceea ce putea fi sfârșitul”.
Consilierul guvernului UE a plecat acasă, după externare, cu transportul în comun
Nimic din viața acestui laureat cu premii și sfetnic ai conducătorilor Europei nu seamănă cu obiceiurile baronilor feudali din România anului 2020.
Peter Piot, consilierul șefei guvernului UE, și-a petrecut timpul în spital internat într-o rezervă cu un homeless columbian și cu un imigrant din Bangladesh. Iar când s-a externat, a plecat acasă cu autobuzul. “Am fost lăsat să plec din spital după o săptămână lungă. Am mers acasă cu transportul public în comun. Voiam să văd orașul, cu străzile lui pustii, cu barurile închise, cu aerul său surprinzător de curat. Nu era nimeni pe străzi – o experiență stranie. Nu puteam să merg cum trebuie pentru că mușchii erau slăbiți de atâta stat și lipsă de mișcare, ceea ce nu e bine când te tratezi de o afecțiune pulmonară. Ajuns acasă, am plâns o lungă perioadă de timp. Am dormit foarte prost o perioadă”.
La o săptămână după externare, altă pneumonie!
Povestea nu s-a terminat aici. “O săptămână după ce am fost externat, am început să îmi pierd respirația din ce în ce mai mult. A fost nevoie să revin la spital, dar, din fericire, a fost posibil să mă tratez ambulatoriu.
S-a dovedit că am o pneumonie indusă de boala de plămâni, provocată de o așa-numită furtun de cytokine. Este rezultatul sistemului tău imunitar care devine suprareactiv.
Mulți oameni nu mor din cauza afecțiunilor provocate de virus, ci din cauza răspunsului exagerat al sistemului imunitar, care nu știe ce să facă cu virusul. Sunt încă sub tratament pentru asta, cu doze mari de corticosteroizi care scad sistemul imunitar.
Dacă aș fi avut furtuna asta laolaltă cu simptomele bolii provocate de virus, n-aș fi supraviețuit. Am fibrilație atrială, cu inima bătând de 170 de ori pe minut. Asta, de asemenea, trebuie controlată prin terapie, pentru a preveni în special coalugarea sângelui, inclusiv infarctul.
Aceasta este o abilitate subestimată a virusului: probabil că afectează toate organele din corp”.
„Mă enervează foarte tare comentatorii de pe margine, care critică oamenii de știință și factorii de decizie care încearcă din greu să pună sub control epidemia”
Trecerea prin boală, autoanalizată de un expert în boli infecțioase, a dus la concluzii deloc plăcute pentru cei care cred că doar pacienții vârstnici și cu comorbidități sunt în pericol: “Mulți oameni cred că Covid-19 ucide 1% din pacienți, iar restul merg mai departe cu ceva care seamănă cu simptomele unei gripe. Dar povestea este mult mai complicată. Mulți oameni vor rămâne cu afecțiuni cronice ale rinichilor și inimii.
Chiar sistemul lor neurologic este afectat. Vor fi sute de mii de oameni, posibil chiar mai mulți, care vor avea nevoie de tratamente precum dializă renală pentru tot restul vieții. Cu cât învățăm mai mult despre coronavirus, cu atât apar mai multe întrebări. Învățăm din mers.
Acesta este motivul pentru care mă enervează atât de tare comentatorii de pe margine, care, fără să intre în detalii, critică oamenii de știință și factorii de decizie care încearcă din greu să pună sub control epidemia. Este foarte nedrept”.