Etichetă: dr monica pop

  • Doctorița-„precupeață” se vaccina doar în epoca PSD. 2017: „Recomand tuturor vaccinul antigripal”. 2020: „Categoric, nu mă voi vaccina!”

    Cu toate că și-a câștigat notorietatea prin meseria de medic oftalmolog, Monica Pop (67 de ani) a început să migreze tot mai des spre alte domenii. Mai nou, știe dinainte ce efecte adverse grave pot avea vaccinurile anti-Covid, deși acestea n-au apărut încă pe piață, iar pentru calitatea lor garantează instituții medicale prestigioase.

    Emite tot felul de bazaconii, de teorii ale conspirației, valabile numai pentru Covidioții ce protestează în Piața Victoriei sau în cea a Universității, în frunte cu ex-pușcăriașul ex-ministru ex-europarlamentar Adrian Severin.

    Una dintre aberații: cine se va vaccina, va face leucemie! Replicile au venit rapid și au fost devastatoare, mai ales cele venite de la dr. Gabriel Diaconu („minte, spune prostii”) și de la publicistul Cristian Tudor Popescu („vorbește exact ca o precupeață de la piață”). Contrareplica Monicăi Pop, la adresa lui CTP, a fost chiar de precupeață: „afirmații scelerate, de om bolnav”.

    A citit cumva dr. Pop prospectul noului vaccin, care nu ne-a fost livrat încă? Mai degrabă, studiind declarațiile ei anterioare despre vaccinare și vaccinuri, fostul manager al Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București dă de înțeles că se vaccinează numai în funcție de partidul care se află la guvernare.

    De pildă, constatăm că în 2017, în plină epocă PSD, cu Dragnea la butoane, Monica Pop îndemna românii să se vaccineze dacă vor să aibă o imunitate crescută la infecții.

    „Nedormitul duce la scăderea imunității. Trebuie să dormim cel puțin 6 ore pe noapte. La fel, și stresul ne scade imunitatea. Recomand tuturor vaccinul antigripal, pe care și eu l-am făcut și m-a protejat”, a spus doctorița într-o emisiune la Antena 3.

    Trei ani mai târziu, aceeași Monica Pop se declară revoltată de o eventuală campanie de vaccinare împotriva Covid-19. Nu mai e PSD la guvernare, ci PNL, care asigură interimatul până la alegerile de luna viitoare.

    Unde și-a manifesta dr. Pop furia? Tot la Antena 3, unde în 2017 ridica în slăvi vaccinul antigripal.

    „Categoric, nu mă voi vaccina și nici nu voi da vreun sfat cuiva să se vaccineze atâta timp cât acest vaccin e făcut în 3 luni. Cum puteți să știți dumneavoastră ce se întâmplă peste 3 ani? Dacă faceți leucemie – Doamne ferește! – după vaccinul ăsta?!”, a tunat ea.

    Nu la fel a gândit dr. Monica Pop atunci când a făcut ședințele de chimioterapie pentru cancerul de colon, deși știa că acestea pot avea efecte adverse deosebit de grave.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Aberațiile doctoriței Monica Pop sunt taxate aspru de un medic înțelept: „Minte, spune prostii”; „Câtă rușine, doamnă doctor, și câtă tristețe, să amărâți atâta amar de lume…”; „Vă dați măcar seama ce bubuială ați bubuit?”

    Afirmațiile scandaloase ale dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din București, au fost taxate aspru de medicul psihiatru Gabriel Diaconu, o voce remarcabilă și în spațiul public.

    Dr. Monica Pop, veche propagandistă a Atenei 3, a expus o teorie halucinantă la televiziunea lui Dan Voiculescu. Ea a spus că nu se va vaccina anti-Covid, pentru vaccinarea ar putea duce la leucemie!

    “Domnu’ Gâdea, are efectele secundare pe termen scurt, dar alea pe termen lung unde sunt? Că vă mai spun încă o dată, peste 3 ani face leucemie unul care face vaccinul. Și fac toți… Domnule Gâdea, de unde știți ce se întâmplă peste un an? Faceți copilului dumneavoastră vaccinul ăsta? Pericolul e foarte mare! Nimeni nu poate niciodată să spună că acest vaccin este sigur. Poate peste 10 ani. Bine, hai, 5 ani! Eu sunt împotriva acestui vaccin! Nu poți să obligi populația să se vaccineze!”, a spus, complet iresponsabilă, ditamai șefa de spital.

    Dr. Gabriel Diaconu o pune la punct într-un limbaj civilizat, dar ferm, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Medicul psihiatru, ale cărui apariții publice arată echilibru, înțelepciune și bună-credință, scrie că „doamna doctor Pop dezinformează medical”, „minte”, „spune inepții”, „spune prostii”, „îi induce în eroare pe oameni”.

    „Doamnă doctor Pop, ar trebui să vă revizuiți declarațiile”, o somează dr. Diaconu pe autoarea aberațiilor de la Antena 3. „Vă dați măcar seama ce bubuială ați bubuit?”

    Concluzia dr. Gabriel Diaconu e devastatoare: „Câtă rușine, doamnă doctor, și câtă tristețe, să amărâți atâta amar de lume…”

    Textul remarcabil al dr. Gabriel Diaconu

    „Doamna doctor Pop trăiește pe o planetă unde vaccinurile dau leucemie.

    Nu e foarte clar prin ce mecanism obscur dau vaccinurile leucemie. Nu e foarte clar nici la cât timp dau leucemie. Și, când m-am dus să caut articole despre cele două, am aflat cu stupoare că se dezvoltă vaccinuri, acum, să VINDECE leucemia (unele forme), nu că ar cauza-o.

    În opinia doamnei doctor Pop, exprimată la un post de televiziune, leucemia te poate lovi post-vaccinal azi, mâine sau la câțiva ani distanță, cine știe, poate chiar câteva zeci. Face vaccinul o chestie extraordinară, cică, se cheamă «inducție genică».

    Eu știam că anumite lucruri pe lumea asta pot interveni în reglarea expresiei anumitor gene în sensul inducției sau supresiei.

    Eu știam că de asta se ocupă chiar alte fragmente, polimorfisme, din codul nostru genetic, dar și ARN mesager, baza ideii – de altfel geniale – a unor companii de a «antrena» imunitatea corpului nostru uman (folosită, de altfel, și pentru tratamentul anumitor forme de cancer, doamna doctor, vezi mai sus).

    Dar să dea cancer, nu.

    Doamna doctor Pop dezinformează medical pe un post de televiziune. Mai pe românește spus, minte. Spune inepții. Căci nu poți să acuzi un doctor de ignoranță (cred).

    Aceste rânduri nu sunt totuși despre doamna doctor Pop, ale cărei ieșiri publice pot avea spuma, bulele sau aciditatea obișnuite. Dar aceste rânduri sunt despre un medic al cărui glas e ascultat de unii oameni, și pe care doamna doctor Pop, cu sau fără bună știință, îi induce în eroare.

    Iar când un medic spune prostii, responsabilitatea morală a celorlalți medici ar trebui să fie să răspundă răspicat, căci de-ajuns am schingiuit oamenii de rând cu tot felul de bazaconii, de unii au ajuns să meargă și la psihiatru, că nu știu ce să mai creadă.

    Ce nu a vrut să înțeleagă, ce refuză să priceapă doamna doctor Pop e că tehnologia de dezvoltare medicală respectă un algoritm cam la fel cum în industria construcției de automobile se respectă un algoritm. De-aia toate automobilele deocamdată au patru roți, un motor, o cabină și un portbagaj. Așa, la machetă, poți să-ți iei libertăți și să desenezi o chestie futuristă, eventual să-i pui și flapsuri și eleroane. Dar în elaborarea unui medicament intervine și o formă de inginerie, astfel încât după ce-ai băgat sute de milioane de dolari într-un produs să nu-ți distrugi afacerea că la un an, doi ani sau mai mult să moară oamenii pe capete de leucemie, doamna doctor Pop să aibă dreptate și compania să dea faliment.

    Companiile sunt entități foarte egoiste, dar și foarte scrupuloase. Scapi greu de răpciuga unui scandal farmacologic. Au giganții Pharma păcate? Au. Există povești scandaloase cu medicamente ale căror efecte secundare au fost complicate, și vieți au fost afectate sever de ce s-a întâmplat când etica medicală eșuează? Există. Ar trebui să generalizăm, plecând de la asta, și să scuipăm în sân când luăm o aspirină? Nu, nu cred.

    România e printre țările cele mai înapoiate când vine vorba de implementarea de noi tehnologii medicale. Suntem vai mămicuța noastră la capitolul investiție, dezvoltare, cercetare medicală de graniță. Durează o veșnicie, în România, până când protocoale de studii clinice ajung să fie puse în practică la noi.

    Ce înseamnă asta, doamna Pop?

    Asta înseamnă că în fiecare an sunt români care mor pentru că noi, doctorii, nu le asigurăm acces la medicina secolului XXI, și îi condamnăm să ia aceleași buline, aceleași soluții, aceleași picături ca acum 30-40 de ani. Care, între noi fie vorba, la vremea când au ajuns pe raft și oameni ca dumneavoastră și co-generi ați început să le dați, nu fuseseră nici pe departe atât de amănunțit studiate. Pentru că, ghinion, aceea era epoca medicinei bazată pe fler, pe har și pe mister.

    Acest nărav, această maladie a medicinei românești de-a se uita ca țăranul la nave spațiale când vine vorba de cele mai noi instrumente ține prizonieră o populație de bolnavi care merită mai bine. Merită mai multe. Merită atât de la țara ei, dar și de la doctorii ei.

    Vreau să educăm oamenii despre vaccinuri și vaccinare. Vreau să explicăm oamenilor pe limba lor, cât oamenii să priceapă, oportunitatea unui vaccin care să ne protejeze pe noi de COVID. Dar nu doar pe noi, cât și pe părinții, pe bunicii, pe frațile și surorile noastre, pe copiii noștri și pe toți aceia care ne sunt împrejur. Inclusiv pentru doamna doctor Pop, și pe anti-vaxxeri, și pe toți samsarii de ură și îndoială.

    Pentru că aceasta este virtutea umanistă a meseriei de medic. Așa a fost dintotdeauna. Așa am eradicat în România tifosul exantematic. Așa am făcut ca holera să nu mai ucidă mii de oameni ca în Yemen. Așa am făcut ca poliomielita să nu mai condamne oamenii la moarte sau la o viață de dizabilitate. Și așa vom face și acum cu infecția cu coronavirus, ale cărei repercusiuni, ale cărei consecințe pot fi fatale sau dramatice.

    Putem. Putem să facem asta. Putem să prevenim morți, chinuri, dramă și tragedie pentru multe familii de români. Și avem nevoie unii de alții. Avem nevoie, dincolo de fricile care ne dezbină sau de lozincile care ne asmut unii contra altora, să găsim acel loc de sobrietate, de luciditate, de maturitate încât să luăm decizia bună pentru țara noastră. O țară care trăiește cu un pas în viitor.

    Nu cu toate ideile paranoice ale trecutului.

    Astfel, cu regret altfel, doamnă doctor Pop, ar trebui să vă revizuiți declarațiile. Sau măcar să așteptați până când o să apară toți leucemicii pământului, oameni ca și dumneavoastră, să spună că i-a îmbolnăvit un vaccin. Vă dați măcar seama ce bubuială ați bubuit? Vă dați seama că acum cei care suferă de astfel de malignități o să trăiască noua teroare, că poate un tratament pe care l-au făcut i-a îmbolnăvit? Câtă rușine, doamnă doctor, și câtă tristețe, să amărâți atâta amar de lume…

    Epilog: în timp ce doamna doctor Pop îmi dădea mesaje pe care buna-cuviință mă împiedică să le fac publice (deocamdată), am avut ocazia să consult un tânăr pacient cu sechele catastrofice în urma unei encefalite dată de virusul urlian. Virusul urlian e cauza oreionului, boală a copilăriei, prevenibilă astăzi prin vaccinare…”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • INTERVIU. „Să ne păzim ochii cu ochelari, să-i spălăm cu apă și săpun! Covid-19 poate debuta ca o conjunctivită, după un simplu strănut”

    Monica Pop, profesor universitar doctor la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, recomandă spălatul pe ochi cu apă și săpun, purtarea de ochelari peste masca de protecție și folosirea vitaminei D3 pentru întărirea sistemului imunitar.

    Tratamentul pentru creșterea imunității împotriva Covid-19, recomandat de medicul oftalmolog Monica Pop, este următorul:

    1. Isoprinosine – 3 pe zi, un flacon.
    2. Vitamina A – 2 capsule pe săptămână sau se bea 1-2 ml din soluție de Vitamina A – Vitamina D3 , „foarte, foarte importantă și necesară”, 3.000 – 5.000 u zilnic. La persoane cu deficit mai mare, chiar 8.000 – 10.000 u/zi.

    Totul, timp de o lună.

    „Apoi, continuați cu Vitamina D3 minimum 2.000 – 3.000 u zilnic, PERMANENT. Și, anual, măcar (dacă nu la 6 luni) faceți o determinare. Valori normale: 30-100. Aproape toată populația are deficit de Vitamina D3 și astfel e mult mai expusă la contaminări sau îmbolnăviri (orice)” – dr. Monica Pop.

    „Orice virus care se găsește în nas apare și pe suprafața oculară, deci în secreția conjunctivală”

    Reporter: Covid-19, boala produsă de SARS-CoV-2, poate fi confundată cu o alergie sezonieră, care debutează chiar prin lăcrimatul ochilor?

    Monica Pop: Orice boală poate fi confundată. Să știți că una dintre probele extrem de importante la examenele din Facultatea de Medicină este exact diagnosticul diferențial. Adică, sunt patru, cinci sau chiar mai multe boli care au aceleași simptome și medicul trebuie să știe, să poată și să aibă cu ce să facă diagnosticul diferențial.

    – Cum ne putem infecta cu acest temut virus pe cale oftalmologică?

    – În structura anatomică se găsește canalul lacrimo-nazal. Prin asta am spus tot, pentru că orice virus care se găsește în nas apare și pe suprafața oculară, deci în secreția conjunctivală. E vorba de toate virozele. Și gripa, și varicela, și rujeola. Toate pot să dea complicații oftalmologice, în afară de acest tip de coronavirus.

    – Câți dintre pacienți au dezvoltat noua formă de coronavirus plecând de la inflamațiile oculare?

    – În urma cercetărilor, s-a constatat că 4% dintre bolnavii infectați cu Covid-19 debutează cu o conjunctivită ușoară. De aia e ușor de confundat. Cine se gândește că un asemenea pacient poate avea o boală de genul Covid-19? La noi în spital n-au fost cazuri de infecție cu Covid-19, deși avem cel puțin 20 de pacienți pe zi cu forme de conjunctivită.

    „Dacă strănută cineva în jur și ajunge o picătură pe suprafața oculară, acela s-a infectat deja”

    – Deci, trebuie să ne păzim ochii cu sfințenie, nu?

    – Suprafața oculară trebuie păzită foarte tare, trebuie protejată. Vă spun încă o dată: acest virus se poate găsi în secreția lacrimală. Să nu mai vorbim despre faptul că, dacă strănută cineva în jur și ajunge o picătură din aceasta pe suprafața oculară, acela s-a infectat deja. Și invers. Sunt oameni asimptomatici, care pot avea virusul în secreția conjunctivală și cineva care îl atinge se poate îmbolnăvi de la un astfel de pacient.

    – Care sunt recomandările dumneavoastră?

    – Recomand ca, în fiecare seară, oricine să-și spele suprafața oculară cu apă și săpun. Nu trebuie nimic altceva. Și să poarte ochelari peste mască. Atât cei cu dioptrii, cât și cei fără dioptrii. La întoarcerea acasă, orice tip de ochelari trebuie spălați cu apă rece și săpun. Ori de soare, ori ochelari simpli, ca să facă protecție împotriva virusului.

    – Va apărea cât de curând un vaccin care să ne salveze de virus?

    – N-o să apară prea repede. Știu cât de greu se face un vaccin. Sunt ani de zile în care trebuie testat până a-i vedea eficiența și mai ales că n-are efecte secundare neplăcute. Degeaba îl salvezi de Covid, dacă el face cine știe ce altceva. Problema asta trebuie privită foarte serios. Sunt convinsă că va dura ani de zile până va apărea un vaccin, așa cum a fost la HIV.

    „Filtrul aparatului de aer condiționat trebuie curățat din 10 în 10 zile. Oamenii nu fac asta. Există de multă vreme o pneumonie destul de gravă pe care o răspândește aparatul de aer condiționat și care se numește Legionella”

    – Putem lua ceva pentru întărirea sistemului imunitar?

    – Asta da, fără doar și poate. Vitamina D3. Am o formulă cu care lucrez de foarte mulți ani pentru imunitate, pentru că sunt multe afecțiuni în oftalmologie care sunt recurente. Ca să nu se întâmple așa, am folosit o formulă pe care am pus-o pe Facebook. Cred foarte mult în ea. Nu știu ca vreunul din pacienții mei care folosesc această formulă să se fi infectat. Niciunul! Mai mult decât atât, ar trebui ca oamenii să iasă la soare, să-și întărească imunitatea. Din păcate, până acum, numărul de ore a fost foarte limitat.

    – Se apropie cu pași repezi lunile de vară. Se va folosi aerul condiționat. Va fi o problemă din acest punct de vedere pentru posibile infectări cu noua tulpină de coronavirus?

    – Filtrul aparatului de aer condiționat trebuie curățat din 10 în 10 zile. Oamenii nu fac asta. Există de multă vreme o pneumonie destul de gravă pe care o răspândește aparatul de aer condiționat și care se numește Legionella. Nu e de glumă. Nimeni nu se gândește să urce acolo și să scoată filtrul, să-l spele și să-l pună la loc. E foarte simplu. Sunt și oameni care nu se îmbolnăvesc. Când eram studentă în anul 6, un medic ne-a spus: „Dacă vreți să nu vă îmbolnăviți și să nu luați nimic de pe aici, să mâncați în fiecare dimineață, înainte de a pleca de-acasă, o proteină. O bucățică de șuncă, de brânză. De așa manieră încât leucocitele să fie în circulație și apărarea să fie în floare”. Cine l-a ascultat, n-a luat nicio boală de-acolo. Au fost și colegi care n-au ținut cont de spusele lui și s-au îmbolnăvit de varicelă, dizenterie și așa mai departe.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Scrisoarea unor savanți români către un conspiraționist: „Lumea pe care o propui, lipsită de cercetători și doctori, fără vaccinuri și medicamente, e una pe care n-o poți dori copiilor tăi!”

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”