Îi preţuiesc mult pe cei 26 de „patroni” ai mei care au decis să mă finanţeze lunar cu 216 dolari SUA (până la acest moment), pe contul meu de Patreon, sau pe colegul Grigore Cartianu cu al său inventar ceva mai bogat. Oricum, punem donaţiile împreună pentru consolidarea proiectului ziaristii.com. Căci ştiu ce sacrificii înseamnă în ziua de azi să-ţi rupi de la gură fie şi un dolar pe lună, nu mai vorbesc de 100 de dolari (cum a făcut prietena noastră Ioana Popescu, din California, de loc din Rusăneştiul Oltului, satul cu revolta anti-sanitarii pestei porcine şi unde am aflat că primarul comunei deţinea nu mai puţin de 150 de porci!).
Iar dacă trăieşti în afara României, e chiar şi mai dificil să dai din venitul tău lunar cât de puţin pentru o cauză publică, fie ea şi presa liberă. Am trăit un şi jumătate în Spania şi abia acolo am înţeles cât de mult contează UN euro. În România, nu-l preţuiam, căci aveam diverse „variante de fugă”. Afară, nu ai pe nimeni în afară de tine şi braţele tale. Nu mai contează cine eşti sau ce ai fost, CV-ul tău, ce prieteni ai sau de unde vii. Contează să fii atent şi la un cent, ca să nu rămâi în aer şi să-ţi poţi ajuta eventual şi familia.
Prin urmare, când spun că îi preţuiesc enorm pe „patronii” mei sunt foarte atent la sensul exprimării. Chiar înţeleg sacrificiul lor, iar eu nu am altă cale de a le răsplăti efortul decât fiind onest cu ei, cu mine şi cu toţi cei care ne urmăresc aici, pe ziaristii.com, alături de colegul Grigore Cartianu şi de alţii ca noi care ni se vor alătura.
Dar cu toate astea, sunt unii dintre prietenii mei care privesc dincolo de cifre şi mă întreabă direct: „Bine, bine, Laurenţiu, e ok că apreciezi chiar şi această sumă lunară strânsă din donaţii ca tu să poţi rămâne în continuare jurnalist curat, dar nu e cumva prea puţin 216 de dolari pe lună faţă de aproape 60.000 cât a primit Doru Buşcu („Caţavencii”) de la Dragnea? Ce presă-i asta? Ce şanse poate avea România cu astfel de diferenţe astronomice între voi, jurnaliştii oneşti, şi cei plătiţi de Ciuma Roşie?”.
Întrebarea aceasta mi-a fost pusă de una dintre donatoarele mele de pe „Patreon„, azi, după dezvăluirea făcută de colegii de la NewsWeek România despre „ziariştii” şi „analiştii” arondaţi puterii actuale, în contul cărora regimul PSDragnea a virat lunar milioane de dolari. Ce i-am răspuns?
Simplu: că banii primiţi de mine valorează infinit mai mult decât banii primiţi de ei. Pentru mine, nu numărul lor contează, ci sursa. Iar sursa donaţiilor mele e una curată, trudită, plină de sudoare şi de sacrificii de toate felurile.
Sigur că nu sunt ipocrit să spun că micul nostru „copil” media va putea rezista cu doar câteva sute de euro lunar. Evident că nu! Doar costurile cu mentenanţa, taxele, birocraţia şi cheltuielile administrative sar de 1.000 de dolari lunar. Nemaivorbind de nevoia noastră de trăi din astfel de activitate şi de a folosi donaţiile pentru a mai angaja un om-doi, a clădi proiecte jurnalistice, a face deplasări pentru investigaţii ori reportaj etc. Dar una-i una, alta-i alta, vorba unui clasic în viaţă.
Suntem la început, această nouă formă de finanţare numită Patreon abia acum începe să fie asimilată de public. Sunt convins că vom fi tot mai susţinuţi, pe măsură ce tot mai multă lume va realiza că presa „gratis” nu e gratis niciodată. Ba chiar poate veni la pachet cu fake-news, cu anti-presă, cu manipulare de tip bolşevic şi, la final, ne costă enorm pe toţi, prin faptul că banul public ajunge pe mâna clanurilor interlope din politică. Iar ele finanţează „presă gratis” din banii de la stat, care „presă” manipulează pe gustul „donatorilor”. Să-i citeşte pe alde Buşcu&Chirieac&co. sigur că nu costă nimic – publicaţiile şi televiziunile lor nu cer bani pentru ce spun. Dar costul e denaturarea informaţiei, intoxicarea românului, zăpăcirea minţii lui, atmosferă din care, ghici, cine câştigă?
Nu voi face niciodată un reproş cuiva pe tema finanţării noastre, cum sugera prietena mea „donatoare” (altfel, de mare bună-credinţă). Nici nu voi cerşi bani pe motiv că, vezi-Doamne, dacă dispar jurnalistul Ciocăzanu, gazetarul Cartianu, admirabilul orator Oreste sau mai ştiu eu cine, se va alege praful de ţară. Nu! Nici vorbă. Nu suntem salvatorii României, nici eroii ei, ci doar nişte oameni care încearcă să supravieţuiască într-o meserie supusă unor presiuni enorme şi care, ca multe alte meserii dispărute de-a lungul vremii, e posibil să se evapore şi ea. Dar nu se va evapora! Va supravieţui.
Ce e cert însă e că nu vom face NICIODATĂ ceea ce fac cei din lista Newsweek: să acceptăm să oferim „consultanţă” pentru sume enorme. Adică, să devenim trompetele (că tot ne-a ştampilat aşa marele geniu al presei Cozmin Guşă) unei găşti politico-mafiote sau alteia. Să fim, adică, instrumente de propagandă. Să minţim, să manipulăm-dezinformăm-denigrăm, să atacăm statul de drept, justiţia, democraţia, de dragul banului.
Nu vrem să pozăm în arhanghelii presei sărace, dar curate, nici să ne plângem de milă că se va alege praful de toţi cei care nu se vor „alinia” trendului de consultanţă pe bani politici. Căci nu suntem singurii, ŞTIU că imensa majoritate a jurnaliştilor din ţara asta sunt oameni de bun-simţ, cu măsură, decenţi şi incapabili de compromisuri cu baronii lingourilor din cavouri şi cu patronii banului public.
Iar dacă Buşcu, Pieleanu, Chirieac, Savaliuc, Ghilezan&co. au reuşit să-şi îndese în conturi jdemii şi mii de euro lunar, ce putem face noi? Sau cum putem opri un astfel de sabotaj la adresa sănătăţii celei de-a patra puteri în stat (prima, aş spune eu)? Nu avem cum şi, personal, nici nu vreau, sincer. Prefer să cred în justiţia în toate formele ei, de sistem sau divină. Ea face întotdeauna dreptate, mai devreme sau mai târziu.
Ştiu că sumele pe care le-au încasat respectivii le vor ieşi cândva pe gât. Căci ele nu sunt rodul unor contracte naturale de piaţă, în numele binelui public. Ci poartă în ADN-ul lor rău, mult rău. Anti-presă. Sunt sume drenate legal din banul public, din donaţiile pentru partide mărite special de Liviu Dragnea, de când a venit la putere (vezi declaraţiile fostului şef al ANAF, Gelu Diaconu). Şi care, mai devreme sau mai târziu (desigur, dacă România nu iese din UE), vor vorbi altfel despre respectivii. La momentul acela, dacă vor fi sinceri cu ei înşişi, vor recunoaşte preţul imens al lăcomiei.
Dar în niciun caz eu, ca de altfel toţi jurnaliştii ca mine sau ca Grigore, nu putem şi nici nu vrem să fim cumva geloşi pe „succesul financiar” al unor îmbuibaţi precum Buşcu, Savaliuc sau Chirieac. Nu ne interesează acest gen de finanţare. Nu ne-a interesat NICIODATĂ. Căci niciunul dintre noi n-a vrut să fie în serviciul mafiei politice penale, ci în cel al ADEVĂRULUI, al legii şi al omului simplu. Care trudeşte din greu ca eu sau alţi colegi să primim acele donaţii tip Patreon. Pentru mine, aceşti bani valorează enorm. Nu i-aş da în VECI pe cei încasaţi de Buşcu de la Dragnea. Sunt ceva ce nu poţi cumpăra niciodată. Pentru că nu ne cer să minţim, să dezinformăm, să atacăm sau să distrugem pe cineva, nici să ajutăm vreun politician anume sau să sabotăm un sistem de drept. Ci doar să ne facem MESERIA de ziarist cinstit. Ce poate fi mai valoros?
Vineri, 22 noiembrie 2019, de la ora 18.00, va fi lansat volumul „10 august”, care descrie în detaliu ororile de la Mitingul Diasporei.