Miza discuției riscante dintre președintele SUA, Donald Trump, și cel al Ucrainei, Volodimir Zelenski, o reprezintă o posibilă vulnerabilitate a unuia dintre rivalii lui Trump: fostul vicepreședinte american Joe Biden. Toate firele duc la banii lui Mikola Zlocevski, un infractor îmbogățit din bani publici și apoi fugit din Ucraina.
Între timp, afacerea Ucraina-gate a devenit o vulnerabilitate pentru Trump, căruia democrații îi cer demisia, pentru abuz de putere.
S-au făcut numeroase comentarii în presa națională și internațională pe seama stenogramei convorbirii telefonice dintre Donald Trump, președintele SUA, și Volodimir Zelenski, noul președinte al Ucrainei. Durata ei: 30 de minute. Data: 25 iulie 2019.
Primează un singur subiect: interesul șefului de la Casa Albă de a-l compromite pe fostul vicepreședinte Joe Biden, prin intermediul fiului său, Hunter, care s-a înhăitat în niște afaceri dubioase în patria lui Taras Șevcenko. De ce? Pentru ca seniorul Biden să nu-i mai fie un adversar puternic, din partea democraților, la alegerile prezidențiale de anul viitor.
Mânjit până-n gât cu bani proveniți din infracțiuni economice
Tema este una deosebit de gravă: Hunter Biden, fost angajat la compania mogulului Mikola Zlocevski, Burisma Holdings, ar fi primit, în calitate de consultant și membru al Consiliului de Administrație, 50.000 de dolari pe lună în perioada 2014-2019. În total, suma s-ar ridica la 3 milioane de dolari.
Când Biden-junior a fost cooptat în staff-ul Burisma Holdings (companie ce se ocupă cu extracția și transportul de gaz în Ucraina), tatăl lui, Joe, era deja al doilea om în stat, după Barack Obama. Mikola Zlocevski, patronul lui Hunter Biden, intrase chiar în 2014 în vizorul procurorilor anticorupție din Ucraina, fiind acuzat de spălare de bani. Drept urmare, el a fugit din țara sa într-o locație necunoscută. A stat acolo până în 2018. A revenit în patria natală de-abia la finalizarea anchetei, când, paradoxal, a primit un NUP (neînceperea urmăririi penale), din lipsă de probe.
Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Simplu. Viktor Șokin, procurorul general al Ucrainei, care l-a anchetat inițial, ar fi fost înlocuit tocmai la ordinul lui Joe Biden, fiindcă n-ar fi efectuat cercetarea așa cum trebuie. S-a ajuns la un adevărat absurd specific fostelor republici sovietice, unde corupția e în floare: Curtea districtului Solomiansk din Kiev a anulat hotărârea Parchetului Specializat Anticorupție (SAP) de a închide o procedură penală împotriva lui Zlocevski!
Povestea e foarte complicată. Ca să o deslușim, o vom lua cu începutul. De la rădăcini.
Licitații din pix de la ministru către firmele sale
2002. Viktor Ianukovici obține primul mandat de premier al Ucrainei. Tot în acel an, Mikola Zlocevski, cu studii de avocatură la bază, fondează Burisma Holdings.
2003. Folosindu-se de această funcție, Ianukovici îl numește pe Zlocevski șef al Comitetului de Stat pentru Resurse Naturale, care a emis autorizații speciale (licențe) pentru dreptul de utilizare a resurselor naturale. Ce face Zlocevski? Își acordă contracte din pix, fără a fi tras la răspundere.
2010. Viktor Ianukovici e ales președinte al Ucrainei, după ce a ocupat, în trei rânduri, funcția de premier, ultima oară în 2006-2007. „Arhitectul victoriei sale la acele alegeri a fost Paul Manafort, unul dintre principalii consultanți ai Partidului Regiunilor, din care făcea parte Ianukovici”, titrau jurnaliștii de la „Ukrainskaia Pravda”. Șase ani mai târziu, Manafort urma să ajungă chiar șeful de campanie al republicanilor la alegerile din 2016, când Donald Trump a fost înscăunat președinte la Casa Albă. În prezent, Manafort e încarcerat la Metropolitan Correctional Center. În afară de sprijinul lui Manafort, Ianukovici a beneficiat și de cel financiar, oferit cu mare generozitate de Mikola Zlocevski, transformat dintr-un simplu avocat în multimilionar. Și asta grație acelor licențe pe care și le-a făcut cadou în 2003.
2010. Ianukovici îi oferă lui Zlocevski postul de ministru al Protecției Mediului și Resurselor Naturale. Răspunde de Studiul Geologic de Stat. El dă autorizații speciale pentru utilizarea resurselor în Ucraina. „În anii activității sale ca ministru, companiile de petrol și gaze controlate de el și-au mărit producția de mai multe ori. De exemplu, Esco North, care ulterior s-a alăturat Burisma Holdings, a fost cotată printre cele mai mari cinci companii private de petrol și gaze în 2011. O altă companie, Pari, și-a crescut producția de peste două ori în prima jumătate a anului 2012 comparativ cu aceeași perioadă din 2011. Această dinamică a devenit posibilă datorită eliberării de noi licențe de utilizare a resurselor naturale, care erau doar în competența ministrului Zlocevski”, dezvăluiau cei de la „Ukrainskaia Pravda”.
Fuga din Ucraina și cooptarea lui Hunter
2012. Zlocevski renunță la minister și se ocupă de afacerile sale prospere. A achiziționat mai multe companii de petrol și gaze:. Printre ele: LLC – ce mai mare companie ucraineană de petrol și gaze, și LLC NaftogazGarant.
2013. Cumpără și compania de stat care se ocupă de serviciile de sondă.
2014. Primește statutul de suspect într-un caz anchetat de Parchetul General privind îmbogățirea sa pe criterii ilegale. Sunt inițiate cinci proceduri penale împotriva sa în Ucraina. Fuge din țară într-o direcție necunoscută.
2014. Ca să redea companiilor sale reputația de odinioară, Zlocevski comunică din exil cu subalternii săi și decide să apeleze la sprijinul unor experți străini de renume: Hunter Biden, fiul vicepreședintelui SUA (Joe Biden), fostul președinte polonez Aleksander Kwasniewski și bancherul de investiții Alan Apter.
2014. Fug din Ucraina alți penali ca Zlocevski. Toți oamenii de încredere ai fostului președinte Viktor Ianukovici, înlocuit cu interimarul Oleksandr Turcinov. Unde s-au ascuns? Conform anchetei realizate la acea vreme de siteul izdato.net, echipa de infractori în frunte cu președintele Ianukovici, compusă din premier, vicepremieri și miniștri, s-a împrăștiat prin țări ca Rusia, Spania, Belarus sau Israel. De unii nu s-a știut nimic. Alții s-au ascuns chiar în estul Ucrainei, controlat de forțele ruse.

Poroșenko îl demite pe procurorul general la ordinul lui Biden
2016. Curtea Penală Centrală din Londra decide să deblocheze conturile lui Zlocevski din Anglia – 23 de milioane de dolari. Motivul: lipsa dovezilor care să ateste o posibilă spălare de bani.
2018. Compania Burisma anunță că ancheta împotriva lui Zlocevski s-a finalizat. Zlocevski primește NUP și revine în Ucraina. Asta după ce procurorul general Viktor Șokin a fost destituit de președintele Petro Poroșenko la ordinul lui Joe Biden.
„Ukrainskaia Pravda”: „Biden senior a devenit eroul poveștii la care apelează acum concurenții săi. Adversarii lui Trump n-au fost trecuți cu vederea de acuzațiile de presiune asupra Ucrainei și de lobby pentru interese personale. Biden a cerut eliberarea din funcție a procurorului general Șokin, în urma unei conversații purtate cu președintele Poroșenko. «Plec în șase ore din Ucraina. Dacă în acest timp nu-l demiteți pe Șokin, nu mai primiți banii», l-ar fi avertizat Biden pe Poroșenko. Dar Poroșenko i-a spus că nu e pregătit încă să-l demită pe Șokin. Cu toate astea, la două luni după vizita lui Joe Biden în Ucraina, Poroșenko i-a cerut public lui Șokin să-și dea demisia, fiindcă n-a reușit să câștige încrederea oamenilor. Creditul de un miliard de dolari promis de Biden pentru Ucraina a fost însă anulat”.
2018. Zlocevski a fost acuzat din nou: ar fi emis ilegal licențe de petrol și gaze pentru companiile sale, în mandatul său de ministru al Protecției Mediului și Resurselor Naturale.
2019. Hunter Biden încheie socotelile cu Burisma Holdings. Potrivit „The New Yorker”, citat de currenttime.tv, el ar fi câștigat suma de 50.000 de dolari pe lună, adică 600.000 de dolari anual.
2019. În convorbirea telefonică din iulie, Trump îi sugerează lui Zelenski că trebuie să facă lumină în privința demiterii procurorului general al Ucrainei, Viktor Șokin: „Am auzit că ai un procuror care era foarte bun. A fost demis în mod nedrept”.
Dialogul Trump – Zelenski
Donald Trump: „Sunt multe discuţii despre fiul lui Biden, că Biden a oprit o acţiune de investigare, şi multă lume vrea să afle despre acest lucru. Deci, orice puteţi face împreună cu procurorul general, ar fi minunat. Biden s-a lăudat că a oprit ancheta, deci, dacă aţi putea să verificaţi… Mie mi se pare oribil”.
Volodimir Zelenski: „Chiar voiam să vă spun despre procuror. În primul rând, înţeleg şi cunosc foarte bine situaţia. Dat fiind că avem majoritate absolută în Parlament, viitorul procuror general va fi sută la sută omul meu, candidatul meu, va fi aprobat de Parlament şi vom începe cu un nou procuror în septembrie. Va verifica situaţia, mai ales pe cea a companiei pe care aţi menţionat-o” (conform Mediafax).




