Fugarul Cristian Rizea (51 de ani), fost deputat PSD în mandatul 2008-2012, a rămas marți fără cetățenia moldovenească, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial din Republica Moldova. În actele de la Chișinău, pe Rizea îl chema Mihai Cristian Luigi.
Rizea a fost condamnat definitiv, în martie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare, cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. El a fost de negăsit pentru a fi încarcerat, întrucât fugise din țară înaintea sentinței definitive.
Într-o reacție în registru analfabet, pe Facebook, fostul parlamentar încearcă să se victimizeze. El susține că va contesta decizia în instanță, la Chișinău.
Agramatul Rizea:„Dragi Romani infractorii pe care ii devoalez au platit milioane de euro mafiei politice din Moldova condusa de Igor Dodon si Vladimir Plahotniuc pentru a imi retrage in mod abuziv cetatenia Republicii Moldova ! Ma voi lupta in instanta aici la Chisinau si sper cu ajutorul vostru si al lui Dumnezeu sa pot reusi ! Adevarul Invinge Intotdeauna !”
La scurt timp, infractorul fugar Cristian Rizea a revenit cu o postare la fel de agramată, în care-l atacă pe Igor Dodon și îi îndeamnă pe moldoveni s-o voteze în turul 2 pe Maia Sandu!
„Dragi prieteni nu am vrut sa ma implic sub nici o forma in politica din Republica Moldova dar azi odata cu acest ABUZ facut de Igor Dodon presedintele spagar al acestei tari , ma vad nevoit sa reactionez si sa i indemn pe toti cetatenii moldoveni de buna credinta sa iasa la vot in 15 noiembrie si sa voteze cu Maia Sandu pentru ca astfel de abuzuri sa nu se mai intample niciodata! Cu ajutorul lui Dumnezeu vom reusi! P.S. Va rog sa dati share si sa va anuntati toti prietenii pe care ii aveti in Republica Moldova !”
Și ce frumos poza el la panoul PSD…
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cristian Rizea (51 de ani), fostul deputat PSD fugit în Republica Moldova înainte de a fi condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, este la un pas de a fi extrădat în România. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, care susține că lui Rizea i se poate retrage cetățenia moldovenească dacă a fost obținută ilegal.
„Eu, în calitate de președinte, prima dată am aflat. Ce urmează? Acum se va verifica, dar noi vedem dacă a încălcat, se vor verifica toate circumstanțele, cetățenia urmează a fi anulată și această persoană urmează a fi extrădată organelor de drept din România. Și dacă a profitat de protecția fostului regim oligarhic de la Chișinău și a obținut ilegal cetățenia, această cetățenie va fi anulată și noi o să-l extrădăm înapoi în România și faceți ce vreți cu dânsul!”, a declarat Igor Dodon.
Acesta se află în campanie electorală, candidând pentru un nou mandat de președinte.
Cristian Rizea este dat în urmărire internațională din data de 19 martie 2019. El a fost condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce a cerut și primit mită 300.000 de euro de la un om de afaceri.
Fostul deputat a fugit din țară cu două luni înaintea sentinței definitive. A fost reperat la Chișinău, iar Ministerul Justiției de la București a transmis autorităților moldovene cererea de extrădare.
Cristian Rizea a primit cetățenia moldovenească în 2018, pe vremea regimului oligarhic al lui Vlad Plahotniuc – la rândul său, fugar în acest moment.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Transnistria este un fenomen foarte ciudat. Zona aceea pare că a rămas în perioada URSS.
Urmăresc, pe YouTube, știrile în ”limba moldovenească” ale televiziunii transnistrene. Acolo, totul este bine și frumos. ”Țara” lor se dezvoltă.
Singurii dușmani sunt ”separatiștii” de la Chișinău. În realitate, tocmai ei sunt separatiștii. Transnistria se proclamă ca fiind adevărata continuatoare a RSS Moldovenești. Pe principiul sovietic cu care a fost creată RASSM.
Am avut ocazia personal, acum câțiva ani, să mă întâlnesc cu o persoană de acolo. Din motive de securitate, nu-i voi da numele. Mi-a arătat pașaportul sovietic cu care trece Nistrul.
Dureros e faptul că Igor Dodon cedează totul în fața lor. Ba mai afirmă și că Moldova e vinovată că a început războiul pe Nistru și ar trebui să-și ceară scuze.
Dacă Dodon va mai continua așa, chiar și cu cedări teritoriale, să nu ne mirăm dacă o să ne trezim cu Transnistria pe Prut.
Paul Szasz Sebeș
(Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)
Capturarea Moldovei de câtre Rusia și oligarhii corupți pare fără scăpare: portalul agora.md publică luni o înregistrare video în care președintele Igor Dodon primește de la oligarhul Vlad Plahotniuc o sarsana neagră aparent plină cu bani. Secvența și decorul tranzacției par desprinse din filmele americane cu mafioți ruși.
Filmul a fost obținut de deputatul Iurie Reniță, fost ambasador al Moldovei în România, și pus la dispoziția presei. În înregistrare se aude și un dialog între personaje, care vorbesc despre “plata salariilor”.
Filmul surprinde momentul în care Plahotniuc întinde sacoșa, iar Dodon spune că “mâine trebuie să dea salariile”
O lungă perioadă de timp, Vlad Plahotniuc (acum fugar), fostul lider al Partidului Democrat, și președintele Igor Dodon, de la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, s-au legitimat public ca fiind exponenții a două tabere opuse.
Plahotniuc, oligarhul omnipotent care subjugase economic țara, storcând-o fără milă și iradiind corupție, mima europenismul și o afiliere la România.
Dodon, nostalgic sovietic, simbol al așa-zisului moldovenism, nu se sfia să trâmbițeze supunerea față de Rusia și nostalgia față de momentul în care Basarabia fusese gubernie.
În realitate, așa cum se poate vedea și din înregistrare făcută, aparent, în vara anului trecut, cei doi erau părtași, în spatele scenei, iar Plahoniuc îl finanța direct pe Dodon, care își plătea partidul din banii oligarhului. O corupție profundă, totală, dincolo de orice limită imaginabilă, care arată de ce Moldova a rămas până azi cea mai săracă țară a Europei, depopulată și controlată de Rusia.
Dialogul dintre cei doi, în timp ce Plahotniuc întinde sacoșa:
„Igor Dodon: Iar umblați cu culioașele? Vlad Plahotniuc: Eu nu știu cât Costea mi-a dat. Igor Dodon: Dați lui Costea și mâine îi va da lui Cornel, pentru că eu la cinci zbor și el trebuie să dea salariile. Vlad Plahotniuc arată către Sergiu Iaralov, fost vicepreședinte al partidului său: El trebuie să îi dea lui Cornel? Igor Dodon: Da, ei se vor lămuri între ei”.
Deputatul Iurie Reniță, cel care a dat înregistrarea presei, a anunțat că va depune o plângere la procurorul general Alexandru Stoianoglo.
„Rușii sunt gata să vă primească la Putin și să scoată toate problemele cu dosarele. Putin în față mi-a zis «sub garanțiile mele personale». Putin mi-a spus în ochi ieri. Eu nu am motive să nu-l cred pe Putin”
Cei de la agora.md menționează că nu e prima înregistrare în care șeful statului moldovean este surprins în ipostaze compromițătoare.
Într-un alt film se poate auzi cum Dodon afirmă că s-ar putea înțelege cu Rusia ca să fie închise dosarele penale ale lui Plahotniuc dacă se finalizează federalizarea Moldovei.
Ceea ce îi spune Dodon oligarhului e halucinant: „Rușii sunt gata să vă primească la Putin și să scoată toate problemele cu dosarele. Putin în față mi-a zis «sub garanțiile mele personale». Putin mi-a spus în ochi ieri. Eu nu am motive să nu-l cred pe Putin”.
Într-un alt filmuleț, Dodon invocă “7-800 sute pe lună, pentru întreținerea partidului”, iar Pahotniuc îi răspunde că “depășesc cheltuielile noastre”!
În urmă cu două luni, Procuratura Anticorupție (PA) din Moldova a anunțat că suspendă urmărirea penală în privința finanțării Partidului Socialiștilor, al lui Dodon, întrucât nu s-au găsit tranzacții suspecte și nici probe că ar fi ceva ilegal.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În Republica Moldova, guvernul reformator condus de Maia Sandu a picat în parlament prin moțiune de cenzură.
Socialiștii președintelui Dodon, susținuți de oamenii lui Plahotniuc au creat o nouă majoritate și au trimis în opoziție alianță reformatoare ACUM.
În fața parlamentului s-au strâns sute de oameni care protestează pentru demiterea Maiei Sandu.“Astăzi a fost trădat nu doar un guvern care apără interesele oamenilor, dar fiecare cetățean care își punea speranțele că în curând se va face dreptate și se va trăi mai bine”, a scris fostul premier într-o postare pe Facebook.
După ce a câștigat Primăria Chișinăului, Partidul Socialist din Republica Moldova a rupt alianța cu Maia Sandu și a decis să guverneze singur, susținut de Partidul Democrat, al oligarhului Plahotniuc, fugit din țară.
“Guvernul Moldovei a căzut la moţiune de cenzură introdusă de socialiştii lui Dodon şi votată şi de partidul lui Plahotniuc: 63 voturi din 101. Se reintră pe coaliţia clasică şi naturală de anii trecuţi, între partidul pro-Kremlin şi cel al oligarhului fugar, indiferent dacă se va formaliza ori va fi informală (cel mai probabil, planul B). Va urma o iarnă fără bani şi fără gaze, dar şi, important pentru ei, fără procuror. Lumea protestează în faţa Parlamentului”, a scris Sorin Ioniță, expert Forum, prezent la fața locului.
Andrei Năstase, vicepremier, și aliatul Maiei Sandu, s-a arătat dezamăgit de votul din parlament. El a candidat la poziția de primar al Chișinăului, dar a pierdut în fața candidatului susținut de socialiști. Andrei Năstase a câștigat în urmă cu patru ani primăria orașului, dar judecătorii locali, controlați de Plahotniuc și de Moscova, i-au anulat mandatul.
“Prea mulți oameni mici, care nu pot vedea dincolo de ei și de interesul lor meschin, nu permit Republicii Moldova să devină o țară cu adevărat mare, prosperă și așezată cu demnitate în rândul celorlalte națiuni europene.
Mi-am dorit dintotdeauna tot ce este mai bine și mai corect pentru Moldova și pentru toți oamenii ei. Am luptat și lupt în continuare pentru adevăr, dreptate, echitate socială, demnitate, conștiință națională și un viitor sigur și prosper pentru generațiile viitoare”, a scris Andrei Năstase pe Facebook după ce guvernul din care făcea parte a fost demis în parlament.
Situația devine complicată în Republica Moldova. Guvernul Maia Sandu a venit la putere la presiunea Uniunii Europene care a ajuns la o înțelegere cu Putin pentru a scăpa de Vlad Plahotniuc, un miliardar corupt care controla sistemul de justiție, dar și pe cel politic din micuța republică.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Două măsuri dictatoriale luate în apropierea granițelor României arată că regiunea are un mare deficit de democrație. Alegerile din două orașe-cheie, Istanbul și Chișinău, au fost anulate pentru că nu a câștigat „cine trebuie”.
Crima electorală a fost posibilă prin capturarea, de către dictatori (Erdogan / Dodon), a autorității electorale centrale sau a instanțelor de judecată. Este exact ce face Dragnea la București: capturează instituție după instituție, inclusiv Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Falsificarea alegerilor e tot mai aproape.
Până și sinistra dictatură comunistă, impusă României de URSS în 1945, a avut nevoie de formalitatea alegerilor. Care, evident, au fost falsificate în 1946, întrucât comuniștii – marionetele armatei sovietice de ocupație – stăteau prost cu popularitatea.
Trei evenimente contemporane, în trei țări din Estul Europei.
1. Iunie 2018, Republica Moldova. Alegerile pentru Primăria orașului Chișinău sunt câștigate de Andrei Năstase, candidatul Opoziției pro-europene. La scurt timp, justiția capturată politic a statului moldovean a decis invalidarea alegerilor. Motivul a fost unul hilar: Andrei Năstase şi adversarul său din turul 2, socialistul Ion Ceban, au făcut apeluri de mobilizare la vot în ziua alegerilor prin Facebook, gest care a fost considerat de instanță ca fiind „agitaţie electorală”.
Europa și America au luat foc, au cerut validarea alegerilor, dar dictatura de la Chișinău (Dodon – Plahotniuc), aflată sub influența și controlul Moscovei, și-a dus planul mai departe: alegerile au fost anulate. Până la alegerile la termen, Primăria Chișinău va fi condusă de un viceprimar interimar, obedient dictaturii centrale.
2. Martie 2019, Turcia. Partidul lui Erdogan, AKP, a câștigat alegerile locale la nivel național, dar a pierdut principalele orașe: Istanbul, Ankara și Izmir.
Erdogan nu s-a împăcat cu pierderea Istanbulului, metropolă de peste 20 de milioane de locuitori și principalul centru economic, financiar, istoric, turistic și cultural al țării. „Nu au existat doar niște nereguli. Aproape tot votul a fost plin de nereguli. Cu o diferență de 13.000-14.000 voturi, nimeni nu are dreptul să spună: «Am câștigat»”, a tunat Erdogan.
Recep Tayyip Erdogan
Partidul președintelui turc a contestat rezultatul alegerilor, iar Consiliul Suprem Electoral (YSK) a anunțat pe 6 mai invalidarea scrutinului și organizarea unor noi alegeri la Istanbul. Și asta, deși Ekrem Imamoglu, candidatul Opoziției, își preluase mandatul de primar încă din 17 aprilie.
Occidentul a fost oripilat de această nouă alunecare spre dictatură a Turciei, partener important, dar tot mai indisciplinat în NATO. Parlamentul European a declarat că repetarea alegerilor din Istanbul ar pune capăt oricărei credibilități a alegerilor democratice din Turcia.
Motivul invocat pentru repetarea alegerilor este legat de faptul că unii oficiali electorali nu erau funcționari publici, iar unele documente care atestă rezultatul alegerilor nu au fost semnate. Dar de organizarea alegerilor s-a ocupat Guvernul lui Erdogan, deci eventualele neregului de organizare i-au aparținut acestuia. Poate fi vorba și de premeditare, Erdogan pregătind un pretext pentru a bloca preluarea unor primării importante de către Opoziția pro-occidentală.
Onursal Adiguzel, liderul adjunct al principalului partid de opoziție, CHP, a declarat că reluarea alegerilor e un semn că „este ilegal să câștigi contra AKP” și a numit decizia „dictatură pură”. „Un sistem care nu ține cont de voința poporului și ignoră legile nu este nici democratic, nici legitim”, a scris el.
3. Mai 2019, România. Pe masa Duvernului Dăncilă se află un proiect de ordonanță de urgență care modifică Legea referendumului, cu mai puțin de trei săptămâni înaintea scrutinului.
Inițial, ordonanța prevedea că „nicio autoritate publică”, deci nici președintele Klaus Iohannis, nu are voie să promoveze referendumul. Un absurd total: președintele poate iniția un referendum, dar nu și-l poate susține în fața electoratului! Între timp, această prevedere a fost scoasă din document.
Dăncilă, „arma cu ordonanțe” a lui Dragnea
A rămas însă o altă ticăloșie: creșterea cvorumului, „din pix”, cu aproape 200.000 de persoane, prin includerea celor 670.322 de români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, în Registrul electoral (data de referință: 28 februarie 2019).
Astfel, în loc de 18.266.936 (cetățeni cu domiciliul sau reședința în țară), raportarea celor două condiții de îndeplinire a cvorumului (minimum 30% prezență la vot, minimum 25% să voteze „Da”) se va face la 18.266.936 + 670.322, adică 18.937.258.
Abuzul este înfiorător și ne îndepărtează periculos de democrație. Trei sunt problemele majore ale acestei modificări legislative:
Când se face – A schimba legislația electorală cu trei săptămâni înaintea scrutinului este o crimă.
Cum se face – A schimba Legea referendumului prin ordonanță de urgență arată intenția PSD-ALDE de a ocoli controlul constituțional (dat fiind că Avocatul Poporului, singurul care poate contesta OUG-urile la CCR, este o marionetă a Puterii).
Care e esența schimbării – E o mizerie să calculezi cvorumul într-un fel în septembrie 2018, la referendumul pentru familie (trăgând de el în jos), și într-un alt fel opt luni mai târziu, la referendumul pentru justiție (trăgând de el în sus).
Concret: la referendumul pentru familie, cvorumul de prezență a fost de 5.483.548, la referendumul pentru justiție ar urma să crească la 5.681.177. Și asta, în condițiile în care populația României nu a crescut, ci a scăzut.
Tactica lui Dragnea: capturarea instituțiilor
Cum e posibil să fie adoptate măsuri atât de ticăloase, revoltătoare, strigătoare la cer? Simplu: prin capturarea de către un grup infracțional, rău intenționat, cu potențial dictatorial, a unor instituții decidente în stat. Și s-au predat cam multe.
Parlamentul a fost capturat prin alegeri libere, dar distorsionate mediatic printr-o infernală propagandă mincinoasă. O mare parte a populației a fost complice la această crimă istorică, prin refuzul de a vota.
Guvernul a fost capturat prin reaua-credință a majorității parlamentare (dar aici nu e nicio surpriză).
Curtea Constituțională a fost capturată prin numirile făcute de Parlamentul majoritar PSD-ALDE, dar și prin abdicări rușinoase (cazul Daniel Morar și Petre Lăzăroiu).
Avocatul Poporului a fost capturat prin numirea – de către Parlament – a unei marionete lipsite de orice urmă de caracter (Victor Ciorbea).
Autoritatea Electorală Permanentă (cea care a redactat proiectul de OUG pentru modificarea cvorumului la referendum) a fost capturată prin aceeași metodă a numirilor făcute de Parlament.
CNA, TVR, Radio România (cele care asigură dezmățul mediatic) au fost capturate tot prin numirile făcute de Parlament.
La fel au fost capturate Curtea de Conturi, ANI, CNCD și alte instituții de stat.
O bună parte din Justiție (inclusiv CSM, Inspecția Judiciară și „SS-Gestapo”) a fost capturată prin numiri și complicități (aici, un rol extrem de nociv l-a avut ministrul Tudorel Toader).
Marea eliberare de sub jugul imperialist
Așa stând lucrurile, o invalidare a alegerilor este posibilă și în România. Apeși butonul care trebuie, iar AEP sau un complet de judecată aflat sub controlul Puterii va găsi un pretext să anuleze rezultatul votului, ca în Turcia sau Republica Moldova.
Sigur că vor protesta Europa, America, vor sări în sus ambasadele, vor fi oripilați partenerii noștri. Dar Dragnea și talibanii lui sunt deja imuni la asemenea reacții. Au fost rușinați deja, au fost izolați deja, nu se tem de noi arătări cu degetul.
Sigur că există și riscul unui brânci pe care să ni-l dea Europa, împingându-ne spre marginea UE, dacă nu chiar în afară. Dar Dragnea și cei 40 de hoți (mă rog, sunt mai mulți) nu se sinchisesc de asta. Vor zice mersi că au scăpat de dirigintele de la Bruxelles. Și vor striga patriotic, pe muzică rusească: Gata, nu mai suntem colonie! Ne-am eliberat de sub jugul imperialist! Nu mai mâncăm otrăvuri occidentale! Nu mai asomăm porcul, îl tăiem conform tradiției noastre strămoșești, alergându-l prin curte cu cuțitul înfipt în gât! Nu mai facem autostrăzi, că nu mai are cine să ni le bage pe gât! În sfârșit, suntem o națiune liberă, independentă și suverană!
Tornada băsisto-iohannistă
Se vor întâmpla toate grozăviile astea? Până la un punct, da. Dincolo de acest punct, nu. Dragnea chiar are un plan de tip Erdogan-Dodon, el chiar se gândește cum să fure alegerile sau să le invalideze pe cele pierdute. Ar târî România și într-un război ca să-și perpetueze puterea. Ar fi în stare să dea vina și pe tornadă ca să instituie dictatura (Gâdea ar face tocșouri de înfierare a tornadei băsisto-iohanniste). Iar Tăriceanu și-ar găsi motivații „morale” să facă piruete în jurul lui Dragnea, la fel ca până acum. Soros, Statul Paralel, Binomul, Trinomul, Occidentul cel rău.
Acestea sunt pericolele, aceasta e perspectiva. Dar finalmente planul lui Dragnea va eșua! A deschis prea multe fronturi, și-a făcut prea mulți dușmani. Ticăloșia – armă redutabilă, mult apreciată de borfașii din PSD-ALDE – se va întoarce împotriva sa.
Atenție, însă: Dragnea nu se va prăbuși singur! Ca să nu trăim episoade de genul celor livrate turcilor de Erdogan și basarabenilor de Dodon, trebuie să mergem la vot.
Ieri am fost Kamil Demirkaya. Am intrat în pielea ziaristului turc și m-am rugat ca instanța Curții de Apel București să facă justiție europeană, nu orientală.Miza procesului a fost enormă și pentru noi, românii, nu doar pentru Demirkaya. Dacă ar fi decis extrădarea turcului, justiția română ar fi întors România nu sub papucul Înaltei Porți, ci în negura dictaturii comuniste. Și ar fi parafat o ruptură brutală a României de civilizația europeană.Să-l fi dat noi pe Demirkaya lui Erdogan este ca și cum l-ar fi trimis pachet americanii pe Fethullah Gülen la Istanbul. Sau la Ankara. Kebab s-ar fi ales de ei.Am fi coborât la nivelul de vasalitate al Moldovei lui Dodon, care a expulzat șapte profesori turci din Chișinău doar pentru că predau la un liceu (de înaltă ținută) al lui Gülen. Sau, și mai rău: am fi coborât la trocurile murdare dintre statele comuniste ale anilor ’70-’80, când Tito, de exemplu, îi trimitea plocon lui Ceaușescu pe românii pescuiți pe malul sârbesc al Dunării, contra unei tone de sare pe cap de fugar.Ce „crimă” a comis Demirkaya? Aceeași pentru care cei șapte profesori din Moldova au ajuns în temnițele lui Erdogan: sunt güleniști! Demirkaya nici măcar nu lucrează pentru Gülen, doar îl simpatizează. La fel cum îl simpatizează și Hakan Șükür, un fel de Hagi al Turciei, care s-a refugiat în SUA ca să nu-l arunce Erdogan în pușcărie. E drept, tiranul de la Ankara s-a răzbunat arestându-l pe tatăl lui Hakan Șükür. Care era vina fostului mare fotbalist? A postat un mesaj scurt pe Twitter, în care-l ironiza pe Erdogan.„Am simțit că România este un stat membru al Uniunii Europene din toate punctele de vedere”, a spus Kamil Demirkaya după decizia Curții de Apel București. Iar meritul e al unor judecători care citesc legea în spiritul ei european, adică uman. Trăim, totuși, într-o Europă a libertăților.
M-am pus în pielea lui Demirkaya și am simțit teamă. „Dacă voi fi extrădat, cu siguranță voi fi arestat și torturat”, anticipase el. Și iarăși m-am gândit la românii pe care Dej și Ceaușescu încercau să-i „repatrieze” din Occident, să-i pedepsească exemplar pentru tupeul de a fi ales libertatea.
Și apoi, cine e acest Gülen, pentru ca simpla asociere cu el să te arunce-n pușcărie? Un terorist, cum zice Erdogan? E un Soros în variantă turcească. O sperietoare. Un bau-bau. Pe români, bulgari, unguri sau polonezi îi ameninți cu Soros, pe turci cu Gülen. Și milioane de minți-scurte se luminează brusc: ahaaaaa…
Dacă vom accepta ca și un singur turc să fie întemnițat pentru că e gülenist, următorul pas va fi ca românii să fie arestați pentru că sunt sorosiști. Inclusiv cățeii lor, care s-au lăcomit la 30 de lei per protest.
Cine stabilește dacă ți se pune ștampila de gülenist? Erdogan și aparatul lui de propagandă.
Cine decide implacabil că ești sorosist? Dragnea și aparatul lui de propagandă.
Deocamdată, slavă Domnului, justiția a rezistat. Dar putem ști ce va fi mâine?!