Dan Rapoport, un fost bancher rus în vârstă de 52 de ani refugiat în SUA din calea represaliilor regimului lui Putin, a fost găsit mort în fața blocului unde locuia, scrie The New York Post. Poliția a fost anunțată telefonic că “o persoană s-ar fi aruncat de la etaj” și, după primele investigații, concluzia ar fi că nu pare a fi o crimă. Însă văduva victimei afirmă cu tărie că Rapoport nu avea de ce să se sinucidă.
Circumstanțele morții acestui fost bancher sunt ciudate. În parcul din apropierea tragediei a fost găsit câinele lui Rapoport, care avea atașați 2.600 de dolari și un bilet unde era anunțată sinuciderea.
Prima care a raportat despre tragedie a fost jurnalista rusă Iunia Pugaceva, de la Russian Tatler. Aceasta pretinde că l-a văzut de curând pe Rapoport în barul Connaught, din Londra, unde era „ca întotdeauna, însoțit de femei frumoase” și că soția l-ar fi părăsit. Alena Rapoport, văduva bancherului care fusese un susținător al lui Alexei Navalnîi, neagă însă că soțul său s-ar fi omorât sau că ar fi fost plecat la Londra: „N-au existat bilete în care să se anunțe sinuciderea, nu e vorba de nicio sinucidere, nu există nicio călătorie la Londra, nu e vorba de nicio ruptură”. În acest caz, declarația Iuniei Pugaceva pare mai degrabă una de natură să inducă opiniei publice și anchetatorilor ideea că disidentul lui Putin era destabilizat după ce s-a despărțit de soție.
Daily Mail scrie că rusul, care în Moscova fusese specializat pe investiții și coproprietar la popularului club de noapte Soho Rooms, ar fi avut un conflict cu o firmă rusească, angajații de acolo încercând să-l înșele cu 10.000 de dolari.
Rapoport s-a născut în Letonia pe când această țară făcea parte din URSS, iar familia a emigrat în SUA în 1980. După 1991, el a revenit în Rusia, pentru a face carieră de bancher. În 2012 a fost nevoit să plece înapoi, în America, din cauza persecuțiilor regimului Putin, după ce și-a arătat sprijinul față de disidentul Alexei Navalnîi.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cronologic, este al 23-lea român decedat, dintre cei infectați cu coronavirus. Al 9-lea din afara granițelor. Al doilea din Franța (ceilalți 7 fiind în Italia). Poartă un nume celebru: Paul Goma. Avea 84 de ani și un trecut uriaș, dar a sfârșit într-un spital parizian, în plină pandemie.
Vestea a dat-o Marian Sipoș, fostă ambasadoare în Columbia (2006-2010), cea care de mulți ani trecea drepr confidentul și biograful oficial al scriitorului Paul Goma. Moartea celebrului disident anti-ceaușist a survenit în noaptea de marți spre miercuri, din cauza infecției cu teribilul coronavirus.
Paul Goma era internat într-un spital din Paris. Trupul său va fi incinerat și depus în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise.
Comunicatul Marianei Sipoș
„În urma unui mesaj primit din Franța, cu regret si mare durere anunț plecarea dintre noi a marelui scriitor și disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaș.
Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat.
Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat.
Conform indicațiilor lui Filip Goma, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise din Paris.
Voi comunica programul ceremoniei îndată ce va fi finalizat.
Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
Aprindeți o lumânare sau spuneți o rugăciune pentru odihna sufletului său!”
Viața și opera lui Paul Goma
* Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935, în satul Mana, județul Orhei, din Basarabia (care atunci făcea parte din Regatul României), unde părinții săi erau învățători. Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor, cu celebrul calidor (coridor, galerie) evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma.
* În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania. Părinții lui Paul Goma au fost repartizați învățători mai întâi în satul Gusu și, apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din județul Sibiu. (Despre copilăria transilvăneană și adolescența lui Paul Goma – vezi romanele „Arta refugii”, „Astra”, „Sabina”).
* În 1949, Paul Goma intră, prin concurs, elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din țară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” 8 zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munții și ținea „un jurnal intim codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie la Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș.
* În 1954, Paul Goma dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de Literatură, numită și „fabrica de scriitori”). Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.
* În 22-23 octombrie 1956 izbucnește Revoluția din Ungaria. Pe 22 noiembrie, Paul Goma este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestație ostilă Uniunii Sovietice, de solidaritate cu Revoluția din Ungaria. Este reținut la „Malmaison” și Jilava, dar procesul este amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică. În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 de luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO) în satul-nou Lătești, raionul Fetești. În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat, înainte de termen, abia în ianuarie 1963.
Paul Goma
* În 1965, la 30 de ani, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București.
* În decembrie 1966, Paul Goma debutează în revista „Luceafărul” cu povestirea „Când tace toba”.
* În august 1968 se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Îi apare în librării volumul de debut „Camera de alături”, singura carte pe care Paul Goma a reușit s-o publice în România înainte de plecarea în exil.
* În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei. Paul Goma vrea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României în fața unei posibile invazii sovietice, dar i se pune condiția să se înscrie în PCR. Goma acceptă și este primit în partid împreună cu alți tineri scriitori, printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Alexandru Ivasiuc.
* În 1971, romanul „Ostinato”, interzis de cenzură în România, apare la prestigioasa editură Suhrkamp din Germania, apoi în Franța la Gallimard. Traducerea în italiană, efectuată de Marco Cugno, este oprită prin intervenția Securității la editura Rizzolli, unde urma să fie publicată. În octombrie, romanul „Ostinato” este lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt. Prin Radio Europa Liberă, Paul Goma află că „delegația RSR la Târgul de Carte, după ce a încercat să împiedece tipărirea cărții, în semn de protest împotriva expunerii, la Târg, a unei cărți calomnioase la adresa socialismului din România, a părăsit Târgul, iar în standul gol al Republicii Socialiste România, editorul a etalat, pentru presă, cartea cu pricina…”.
* În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt, i se lansează a doua carte tradusă în germană: „Ușa noastră cea de toate zilele” („Die Tür”). În 1974, romanul apare și în traducere franceză, la Gallimard, cu titlul „Elles étaient quatre”. În același an este publicat în traducere olandeză romanul „Ostinato”, la editura Bruna & Zoon din Utrecht.
* În 1975, pe 2 noiembrie, se naște Filip-Ieronim, fiul lui Paul Goma.
* În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul „Gherla”, care va fi transmis, în foileton, la Europa Liberă, în lectura autorului (aflat în România).
* În 1977, în ianuarie, se anunță Charta 77 a unui grup de scriitorii din Cehoslovacia, la care aderă intelectuali maghiari și bulgari. În februarie, se difuzează, la Europa Liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care scriitorul român afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acţiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situaţia Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supravieţuim în acelaşi Lagăr, în aceeași Biafra (capitală: Moscova)”. […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeaşi batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare”. Redactează apoi, în februarie, celebra „Scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu, Palatul Regal, București” și „Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad” (pe care o semnează împreună cu alte 7 persoane, printre care și soția sa), în care protestează față de nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția RSR. Îl caută, ca să o contrasemneze, „mulți cetățeni – niciunul scriitor. Primul (de altfel, și ultimul), Ion Negoițescu, îl va contacta abia pe 3 martie.
* Se naște astfel ceea ce istoria va reține sub numele „Mișcarea Paul Goma”. În urma amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat. Pe 3 aprilie, soția și copilul sunt scoși din apartamentul lor din Drumul Taberei (unde veneau toți cei voiau să adere la protestul lui Paul Goma) și mutați cu forța în cartierul Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor. La 6 mai este eliberat în urma campaniei internaționale și a protestului PEN Clubului Internațional, condus de scriitoriul peruan Mario Vargas Llosa. În octombrie, constatând că „în condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul, nici cu interiorul”, Paul Goma se decide să accepte invitația PEN Club de a călători în Occident.
* Pe 20 noiembrie 1977, Paul Goma, împreună cu soția sa și fiul lor, pleacă pentru totdeauna din România. Sosiți cu pașapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.
* În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii „Culoarea curcubeului”, care avea să fie publicată în 1979, la Seuil, în franceză, cu titlul „Le tremblement des hommes” („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în „Le Nouvel Observateur”), subtitlulat „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”.
Între 1981 și 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma. Printre ele, celebra „L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul „Soldatul câinelui”).
În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria, prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară. În România, la nivel oficial, nu i-au fost recunoscute niciodată meritele.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
