Etichetă: discurs

  • Discursul magistral prin care Joe Biden a oprit iureșul anarhiei trumpiste. „E insurecție. Trebuie să restaurăm democrația!”

    Președintele ales al SUA, Joe Biden, a intervenit și a susținut un discurs, miercuri, 6 ianuarie, în plină anarhie la Washington. Un discurs memorabil, într-un moment critic, definit chiar de câțiva congresmeni republicani ca fiind tentativă de lovitură de stat.

    „La ora asta, democrația noastră este sub un asalt fără precedent, cum nu s-a mai văzut în timpurile nostre. E dezordine, este un haos care frizează rebeliunea și trebuie să se termine acum! Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Trebuie să restaurăm democrația!”, a spus Joe Biden, într-un moment de cumpănă al democrației americane.

    În discursul său, Joe Biden i-a cerut președintelui în funcție, Donald Trump, să iasă public și să le ceară susținătorilor săi să pună capăt haosului.

    Donald Trump avea să se adreseze națiunii, printr-un mic discurs video și prin mesaje scrise (toate pe Twitter), dar ideile sale au fost confuze, de complicitate cu manifestanții violenți. În plus, singurul anunț care ar fi pus capăt tensiunilor – acela că recunoaște victoria lui Joe Biden – nu a venit. Dimpotrivă, Trump a continuat să invoce „mari fraude electorale”, teoria mincinoasă care a dinamitat America.

    Discursul lui Joe Biden

    „La ora asta, democrația noastră este sub un asalt fără precedent, cum nu s-a mai văzut în timpurile nostre. Un asalt asupra Capitolului, a oamenilor care ne reprezintă, asupra oamenilor din serviciul public. Asaltul asupra statului de drept, asupra regulilor democratice ale Americii, asupra celor mai sfinte lucruri.

    Scenele nu reflectă adevărata Americă, nu ne reprezintă faptul că un număr mic de extremiști au făcut asta. E dezordine, este un haos care frizează rebeliunea și trebuie să se termine acum! 

    Sunt șocat că în istoria democrației noastre s-a ajuns într-un punct atât de negru. Am îndurat atât ca nație, vom mai îndura. Următorii 4 ani vor fi dedicați pentru restaurarea democrației.

    Cuvintele unui președinte pot inspira, dar și mai rău, pot să instige. Îi cer lui Trump să meargă la televizor, să se adreseze națiunii în direct, să-și respecte jurământul, să apere Constituția! și să pună capăt haosului!

    Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Lumea se uită la noi. Trebuie să restaurăm democrația!

    Americanii sunt decenți, respectuoși, toleranți. Așa suntem noi, așa am fost mereu.

    Astăzi, confirmarea rezultatului alegerilor prezidențiale trebuia să fie o procedură simplă, un ritual sacru care face parte din democrația americană. Dar ziua de azi ne reamintește cu tristețe că democrația este fragilă.

    Gândiți-vă la copiii noștri, care se uită la televizor și văd asta. Întreaga lume se uită la noi.

    Sunt optimist în privința oportunităților incredibile pe care le avem, atunci când le facem împreună. Trebuie să trecem peste. Acestea sunt Statele Unite ale Americii. Nu a fost niciodată un lucru pe care, dacă l-am făcut împreună, să nu putem să ducem la bun sfârșit!

    Dumnezeu să binecuvânteze America!”

    Haosul de la Capitoliu

    Clădirea Capitoliului, în care se desfășura ședința în care Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden, a fost ocupată marți de susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump. Unii dintre congresmeni, pe cale să fie evacuați, s-au baricadat în birouri.

    Ședința Congresului a fost întreruptă, iar congresmenii au fost evacuați.

    În haosul din clădirea Capitoliului, a existat și o victimă: o femeie împușcată în gât, care ulterior a decedat.

    Ședința  Congresului american a fost reluată după câteva ore, tot în clădirea Capitoliului, după ce zona a fost securizată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • VIDEO. Discurs excepțional al premierului Orban! „V-ați travestit în albine, dar sunteți niște viespi, aveți doar ac și venin pentru români!”

    Dezbaterea în Parlament a moțiunii de cenzură inițiate de PSD și susținute de UDMR i-a prilejuit premierului Ludovic Orban un discurs fulminant, impetuos, devastator, rostit „la liber”, fără a-l citi de pe hârtii.

    În 10 minute, Orban a făcut o radiografie devastatoare guvernărilor PSD. Stilul său a fost unul avântat, energic, pătimaș, pe alocuri emoționant. Impactul la public trebuie să fi fost uriaș, dar asta se va vedea la sobdajele viitoare.

    Orban a vorbit ca și cum nu mai are nimic de pierdut. El l-a atacat și pe Victor Ponta, amintindu-i că nu s-a operat într-un spital de stat, ci într-unul privat; și nu în România, ci în Turcia.

    VIDEO: Discursul lui Ludovic Orban

    Discursul lui Ludovic Orban

    • „Vreți, nu vreți, sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea – și nu veți scăpa de acest stigmat! Trei ani de zile l-ați slugărit cu râvnă, ați susținut toate acțiunile antiromânești, care au aruncat în aer economia și care ne-au adus pe marginea prăpastiei.”
    • „Nu mă las judecat de voi, pentru că în trei ani ați arătat de ce sunteți în stare: minciună, dezinformare, slugărnicie, destabilizarea economiei. Nu ați adus nimic bun României!”
    • „Singurul lucru care v-a deranjat a fost angajarea răspunderii Guvernului pe instituirea unui regim electoral care dă un plus de democrație, care permite cetățenilor să schimbe primarii care și-au bătut joc de comunitățile locale.”
    • „Voi, având o majoritate parlamentară, ne atacați că am emis ordonanțe de urgență. Voi ați emis Ordonanța 13, noaptea ca hoții, ca să scăpați pușcăriabilii care vă conduceau! Noi am emis ordonanțe de urgență ca să rezolvăm problemele românilor, pentru masă caldă în școli, ca să salvăm prostiile și incompetența voastră.”
    • „Am dat ordonanțe de urgență după ce ați pus pe butuci companiile statului, ca să împiedicăm închiderea acestor companii din cauza voatră. Complexul Energetic Oltenia, Tarom – am luat măsuri urgente să le salvăm, pentru că voi le-ați dus la dezastru!”
    • „Ce ați făcut trei ani de zile? Ne cereți socoteală pentru trei luni în care am schimbat ritmul, am rezolvat problemele?! Pentru trei luni în care am refăcut imaginea României?!”
    • „Depuneți moțiune pentru că vă e frică de democrație, pentru că într-un sistem democratic pierdeți mai mult de jumătate din primari, și primarii v-au spus că nu vă susțin.”
    • „Nu dau doi bani pe afirmațiile voastre despre democrație, după ce v-ați bătut joc de români, mințind cu nerușinare!”
    • „În campania electorală din 2016 erați travestiți în albine, dar după alegeri ați arătat că nu sunteți altceva decât niște viespi, care aveți doar ac și venin pentru români, nu miere, așa cum le-ați promis!”
    • „Demagogia voastră mincinoasă va fi demontată și vă veți face din nou de râs.”
    • „Cel mai tare m-a mirat să-l aud pe un alt lider politic – proaspăt colaborator al dvs., după ce v-a înjurat vreo doi ani de zile – că are o atitudine critică privitor la spitalele private. Păi, unde s-a operat domnia-sa, nu cumva într-un spital privat?! Dar nu într-un spital din România, ci într-un spital privat din Turcia.”
    • „Cu cât mai repede vă încetați mandatul, cu atât mai bine pentru România!”
    • „Dacă Guvernul va cădea, va cădea în picioare, iar românii vor susține măsurile noastre.”
    • „Nu mai există limită a nerușinării la PSD!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ponta promite că și astăzi va fi iresponsabil, votând moțiunea de cenzură a PSD. Ciuma Roșie se aliază cu Holera Roșie!

    * Lovitură mortală dată PSD de Guvernul Orban, prin ordonanță de urgență: vom putea vota la orice secție, din orice județ sau din diaspora

    * Comisarul-șef care chefuia la Potcoava și Scornicești, în loc s-o caute pe Alexandra la Caracal, a fost dat afară din Poliție

  • VIDEO. „Am venit să eliberăm Teleormanul de infractori, de neobolșevici!” Discurs incendiar al lui Rareș Bogdan pe feuda lui Dragnea

    Mitingul PNL de sâmbătă, de la Alexandria, a produs o breșă în construcția autocrată a județului Teleorman. Mii de oameni au recepționat mesaje radicale, au fost încurajați să nu se mai supună unei administrații mafiote. Iar marșul liberalilor prin Alexandria a zguduit feuda lui Dragnea, cel care a trimis o înjurătură printre dinți de la Iași, unde era huiduit ca un răufăcător.

    La Alexandria au avut discursuri bune, mobilizatoare, și Ludovic Orban, și Raluca Turcan, și Florin Roman, dar coarda sensibilă au atins-o vorbele lui Rareș Bogdan. Acesta a amintit sacrificiul din Piața Victoriei, din 10 august 2018, al unui teleormănean dornic de dreptate, Ilie Gâzea. Pe scenă, alături de liderii liberali, a stat văduva lui Ilie Gâzea, iar Rareș Bogdan a cerut păstrarea unui moment de reculegere.

    Discursul lui Rareș Bogdan la Alexandria

    • „Oameni buni, exact în urmă cu 100 de ani, pe 20 aprilie, Armata Română, condusă de Traian Moșoiu, elibera Oradea Mare de sub regimul bolșevic al lui Bela Kun. Am venit aici împreună cu Ludovic Orban și toți oamenii de bună-credință pentru a elibera Teleormanul de sub neobolșevicii lui Liviu Dragnea.”
    • „În 7 ani de când guvernează România, Liviu Dragnea și ai săi au spus un singur adevăr, unul singur: România merită mai mult. Da, România merită mult mai mult decât PSD! România merită mult mai mult decât Dăncilă! Merită mult mai mult decât Carmen Dan! Merită mult mai mult decât Liviu Dragnea, decât Eugen Nicolicea, decât Codrin Ștefănescu, decât Mitralieră Rădulescu, decât Șerban Nicolae, decât Olguța Vasilescu și Claudiu Manda!”
    • „Oameni buni, copiii dvs. au fost alungați, copiii lor s-au îmbogățit. Dvs. vă gândiți dacă are cine să vă plângă la bătrânețe, România fiind o parte mutată în Europa Occidentală, alungată de ei, de cei care stăpânesc aceste teritorii și le folosesc doar pentru ei și clica lor.”
    • „Ei nu au cum să cheltuie în viața asta toți banii pe care vi i-au furat dvs. și celor ca dvs. Sunt orașe aici, în Teleorman, care au pierdut 25% din populație, plecând peste graniță. Ce v-au oferit ei de 30 de ani? Sărăcie! Numic. Noi o să le arătăm ce înseamnă nimicul când ei vor fi un nimic, pe 26 mai. Atunci, dvs. trebuie să-i transformați într-un mare nimic!”
    • „La Alexandria, în 12 ani, administrațiile PSD n-au reușit să aducă fonduri europene decât un milion de euro. Un milion în 12 ani! Asta, în timp ce la Ploiești, la Călărași, la Reșița, la Cernavodă sau la Eforie, la Urlați sau la Băilești, alături de administrațiile liberale din Transilvania și din Bucovina, au adus sute de milioane de euro pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor României.”
    • „România nu este a lor, România nu este a clicii lor, nu este a clientelei lor. Noi vă cerem un singur lucru: să nu vă temeți, să fiți curajoși. Sunt speriați, sunt disperați și aruncă cu promisiuni ca Ceaușescu în 21 decembrie. Aruncă cu promisiuni și șantajează. Ne șantajează primarii, ne șantajează liderii, vă șantajează pe dvs., vă condiționează și vă amenință. Vă amenință că vă dau afară copiii. Vă amenință că vă opresc orice posibilitate de a face ceva în județele pe care le controlează. Dar nu vă fie frică: îi vom îngenunchea și vă vom răzbuna!”
    • „Vreau să-i mulțumesc unui om care a avut un curaj nebun într-un oraș și un județ călcat în picioare de Liviu Dragnea și ai săi. Omul care ne-a pus la dispoziție acest spațiu privat, în România, merită aplauzele dvs., pentru că a riscat. Nu-l vom uita și nu-i vom uita pe niciunul dintre cei care luptă, care luptă cu ei și care demonstrează că România nu îngenunchează în fața imposturii, în fața ticăloșiei, în fața corupției, în fața grupării infracționale organizate.”
    • „Vreau să vă întreb ceva și să-mi răspundeți: Tel Drum e aici? Tel Drum e aici? Alaltăieri a câștigat încă 5 milioane de euro, la Ialomița. În urmă cu zece zile, alte milioane, în alte județe controlate de ei – în Olt… Trebuie opriți, pentru că România are nevoie de companii puternice, are nevoie de oameni care să creadă în șansa lor.”
    • „Nu vom ceda, nu vom îngenunchea, nu ne vom preda. Împreună cu dvs., vom lupta și vom câștiga. Vom câștiga împreună pe data de 26 mai, atunci când Partidul Național va fi primul partid al acestei țări, atunci când PNL va deveni partidul care va reclădi România, care o va ridica din noroi!”
    • „Au ajuns să plângă pe umerii fermierilor, după ce 7 ani de zile și-au bătut joc de fermierii României. Au ajuns să facă spectacol, după ce ne-au omorât, cu ajutorul lui Daea Cormoranul, porcii din gospodării și după ce au crescut o singură fermă în toți acești 7 ani: ferma Salcia – ați auzit de ea?!”
    • „Nu-i vom ierta și nu-i vom lăsa să ne scoată din Europa! Pentru că locul României este în Europa, pentru că noi suntem europeni, pentru că dvs. sunteți europeni, pentru că noi nu vrem nici cu rușii, nici cu turcii, nici cu Belarusul, nici cu chinezii!”
    • „De doi ani și jumătate, zi de zi, auzim doar cum vor să scape infractorii. Auzim cât de greu este în pușcărie și n-auzim un cuvânt despre spitalele României, despre pensionarii României, despre școlile României. În Teleorman sunt zeci de școli cu toalete în curte, grădinițe cu toalete în curte și ei ne explică cum să salvăm pușcăriașii și cum să-i facem să stea în hoteluri de 5 stele. Asta-i România? Poate a lor, nu a noastră. În democrație, dragii mei, hoții stau la pușcărie! Nu în Parlament, nu în Guvern și nu în sediile partidelor!”
    • „Să nu vă fie frică! Să nu vă fie frică, pentru că Liviu Dragnea pică! Și va pica direct în nas, mult mai repede decât își închipuie cei care încă îl susțin.”
    • „Îi rog respectuos pe cei care au reușit să facă de râs o uniformă și o armă respectată, înființată de Alexandru Ioan Cuza, să înceteze să apere infractorii din PSD. Să fie în slujba cetățenilor României, nu a grupării infracționale organizate din Kiseleff 10! Sunt ca noi, au copii aici în țară, au probleme. Nu vă transformați în trupele pretoriene ale lui Liviu Dragnea! Nu-i mai apărați pe Iordache și pe Nicolicea! Apărați românii!”
    • „Una dintre marlle frumuseți ale acestei țări este modul în care noi reușim să conviețuim unii cu alții, pentru că nu există români buni și români răi, românii sunt toți la fel. Sunt doar români neinformați, sunt români manipulați, sunt români care au ajuns să fie bătaia de joc a unor indivizi fără școală, fără cultură, fără respect față de cele sfinte, fără niciun Dumnezeu. Românii din zonele controlate încă de PSD trebuie ajutați de dvs., trebuie ajutați să se lumineze, să înțeleagă ce se întâmplă, să vadă că există locuri în această țară unde se trăiește altfel. Și ei nu pot să fie de rang 2, sunt de același rang.”
    • „Astăzi e Sâmbăta Mare pentru catolici, pentru frații noștri catolici, reformați, unitarieni, luterani. Un gând bun pentru ei și un gând pios pentru noi, ceilalți, care intrăm în Săptămâna Mare. Aceasta este România, o Românie care își gândește viitorul doar cu ajutorul bunului Dumnezeu, o Românie unde copiii sunt educați în spirit creștin, respectând valorile, tradițiile, și care își văd viitorul doar aici, acasă, în România.”
    • „Nu uitați, de-aici, de la Teleorman, România se va deștepta, România se va trezi. Iar împreună cu dvs. să strigăm pentru ca toți cei care încă se lasă manipulați, mințiți să se trezească: România, trezește-te!”
    • „Dragii mei, nu uitați să iubiți România în fiecare zi și să credeți în măreția acestei țări! Și nu uitați ce au făcutbunicii voștri, străbunicii voștri, cei din Dobrogea, cei din Muntenia, cei din Oltenia, cei din Moldova, atunci când au venit pentru a elibera Transilvania mea și a fraților dvs.! Noi nu vom uita niciodată ce a făcut Traian Moșoiu în urmă cu 100 de ani, când a eliberat Oradea Mare. Și de-asta am venit aici, împreună cu Ludovic Orban, pentru a elibera Teleormanul de neobolșevici!”
  • Klaus Iohannis trimite un trăsnet spre PSD și ALDE din ușa bisericii, sub ochii Patriarhului Daniel

    La împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, Klaus Iohannis a participat la un eveniment organizat de Patriarhie. Președintele n-a ratat ocazia de a trimite câteva săgeți spre guvernanții de azi, ridicoli în comparația cu cei din urmă cu 16 decenii.* „Momentul istoric 1859 a fost posibil, așadar, pentru că elitele acelei perioade şi-au propus ţinte înalte, care să corespundă năzuințelor oamenilor. Iar pentru atingerea acestor obiective naționale au întărit legea, nu au slăbit-o, au construit instituții, nu au încurajat abuzul de putere”.* „Când celebrăm prima Unire, să avem în memorie și abnegația cu care s-a purtat lupta pentru consolidarea unor autorităţi şi instituţii publice puternice și funcționale. Elitele perioadei au înțeles că, dincolo de frăția de limbă și de sânge, este nevoie de o statalitate pe model occidental, liberal, în care politica şi administraţia să urmărească întărirea economiei provinciilor româneşti, modernizarea agriculturii, construirea de noi căi de comunicații, deschiderea în toate domeniile spre Europa”.* „Dacă suntem dezamăgiţi că Moldova nu a recuperat decalajul economic şi nu este legată printr-o infrastructură modernă de restul ţării, beneficiind în schimb la fiecare 24 Ianuarie de reînnoite promisiuni, atunci să dăm la o parte populismul şi să ne reîntoarcem la priorităţile oamenilor, aşa cum le-a urmărit cu energie, în scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza”.* „În 2019, destinul României nu mai poate fi separat de Uniunea Europeană ca proiect de pace, prosperitate, siguranță, echitate și coeziune pentru cetățenii săi”.* „De 160 de ani, românii se apropie de valorile umaniste fundamentale ale Europei, prin edificarea unui stat al legii, al democrației și demnității umane, al libertății și egalității. Acest parcurs a fost marcat de viziune, dar şi de sacrificiu, de angajament, dar şi de jertfă”.* „În vremuri grele, adevărații oameni de stat trebuie să se ridice la înălţimea marilor provocări și să acționeze în beneficiul cetățenilor”.
  • Batem protestanți, devastăm Germania, reducem democrația!

    Batem protestanți, devastăm Germania, reducem democrația!

    Donald Tusk a stat în România o singură zi, dar i-a fost suficient ca să lase o impresie extraordinară. Carismatic, articulat, principial, prietenos, dar mai ales generos în efortul de a-și citi întregul discurs în limba română.

    Nu e prima dată când procedează astfel. Pentru polonezul din fruntea Consiliului European, acest gest a devenit o obișnuință. În Portugalia citește în portugheză, în Grecia – în greaca modernă. Senzația e că dacă ar merge în Papua Noua Guinee ar vorbi în tok pisin și hiri motu, iar în Sri Lanka – în tamilă și singaleză.

    Dan Mărășescu, românul de la Bruxelles care a tradus discursul lui Donald Tusk din engleză în română, vine cu o explicație uluitoare: „Eu am lucrat la traducere doar în ziua dinainte, adică alaltăieri (miercuri). El n-a avut, de fapt, nicio zi la dispoziţie pentru a învăţa să-l citească. Tocmai de asta sunt impresionat. Cred că dacă ar fi avut timp să repete mai mult, ar fi crezut lumea că ştie româneşte”.

    Sigur că nu se învârteşte lumea în jurul limbilor vorbite de Donald Tusk, în discursurile din diverse țări. Dar pentru noi, românii, acest element chiar contează. Suntem atât de rudimentari la acest capitol, mai ales prin premierul Viorica Vasilica Dăncilă, încât Donald Franciszek Tusk (poftim, mai are şi el un nume) pare farul din portul Gdansk.

    E dureros să vezi că lui Donald Tusk îi e suficientă o zi în România pentru a citi corect româneşte, iar Vasilicăi Dăncilă nu i-au fost de ajuns 9 ani la Bruxelles ca să învețe o boabă de engleză, germană sau franceză.

    Mai rău: Vasilica n-a reuşit într-o viață de om să învețe limba română!

    Cu doar câteva zile înaintea „summit-ului” româno-european de la Ateneu, Viorica Dăncilă explicase, în şedință de guvern, cu am devastat noi Franța, Germania şi Italia. Anul trecut, aceeaşi doamnă Dăncilă se lăuda, tot într-o şedință de guvern, că reduce democrația. Iar la Bruxelles spunea, halucinant, că jandarmerița Ștefania a fost bătută de protestanți.

    Marioneta din fruntea Guvernului nu ştie nici acum care e diferența dintre devansat şi devastat, dintre birocrație şi democrație, dintre protestatar şi protestant.

    Se poate face un volum cu gafele Vasilicăi Dăncilă, iar lista se îmbogățeşte săptămânal. Mai contribuie şi concitadina Carmen Dan cu supprefecta ori cu numele şi pronumele, găsite în scorbura prizei sale, şi volumul capătă un capitol în plus. Dar primadona rămâne Vasilica.

    Mi-e  dor de Donald Tusk, dar el tocmai ce-a plecat! S-a dus şi ne-a lăsau cu Vasilica noastră, să ne râdem de ea în timp ce țara plânge cu interperii…

  • Tăriceanu a batjocorit ceremonia de la Ateneu, vorbind despre propriile frustrări şi despre spaima sa de puşcărie!

    Tăriceanu a batjocorit ceremonia de la Ateneu, vorbind despre propriile frustrări şi despre spaima sa de puşcărie!

    La ceremonia de la Ateneul Român, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a avut un discurs dezgustător. El a citit un text care parcă fusese scris de marii infractori ai României.

    Vorbind în limba engleză, Tăriceanu şi-a trecut în revistă toate spaimele şi frustrările, prezentând statul român ca pe unul bântuit de dictatura forțelor oculte.

    Mesajul lui Tăriceanu a semănat cu diatribele sale obişnuite de la Antena 3 – celebrele teorii fanteziste cu binom, stat paralel, protocoale ucigaşe etc.

    „Unele instituții ale statului român au rămas cu practici specifice anilor comunismului, ai dictaturii”, a spus preşedintele Senatului, stârnind rumoare, dar şi zâmbete ironice în sală.

    Iar toate astea le-a pomenit nu din opoziție, ci în calitate de omul numărul 2 în stat, aflat la guvernare şi în majoritatea parlamentară!