Etichetă: dinu patriciu

  • Pariul meu cu Peter Imre, tăiat de Patriciu. Olimpiada lui Oprescu

    Se întâmpla în 2011, undeva prin martie. Eram redactor-șef la „Adevărul”, iar Peter Imre era director general. Avea tangență cu managementul de presă cam cât am eu cu creșterea balenei albastre. Patronul trustului era Dinu Patriciu.

    Mă apelează asistenta lui Imre: „Poți să vii la Peter în birou? E și domnul Patriciu…”

    În situații de genul ăsta, scoteam țepii ca ariciul, preventiv. Patriciu venea rar pe la Adevărul Holding, nici nu avea birou acolo. Când venea, trăgea în biroul directorului general.

    Patriciu avea o idee: să-l susținem pe primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care tocmai anunțase că vrea să organizeze Jocurile Olimpice din 2020 la București. „Ar fi un lucru bun pentru toată lumea… se dezvoltă infrastructura… vin bani mulți de afară… vin spectatori de peste tot, mai mănâncă omu’ o friptură, mai bea câteva beri, se mai și cazează… toată România are de câștigat… plus prestigiul în lume…”

    I-am spus lui Patriciu că n-o să implic ziarul într-o acțiune nerealistă, utopică, ba chiar de-a dreptul ridicolă. „Ne facem de râs, iar eu, ca redactor-șef, nu pot accepta așa ceva. Am obligația de a apăra credibilitatea ziarului”, am plusat.

    Și am explicat de ce: chiar dacă începând de azi s-ar mobiliza exemplar toată România, cu Președinție, Guvern, Parlament, Primăria Capitalei, Comitetul Olimpic Român, federații sportive, mediul privat, chiar dacă toată țara ar deveni un șantier și am găsi printr-un miracol vreo 20 de miliarde de euro, nu avem nici 0,0000000000001% șanse să primim găzduirea Olimpiadei din 2020. Pentru o competiție cu zeci de discipline sportive e nevoie de o infrastructură enormă, din care noi nu avem nici 10%. În plus, chiar dacă printr-o minune am reuși s-o avem, intervine concurența teribilă pentru găzduirea Olimpiadei. Mari orașe din țări cu economii puternice luptă și câte 20-30 de ani pentru a primi această imensă onoare, dar multe altele, la fel de importante, inclusiv demografic, pierd competiția. Nu e loc pentru toată lumea.

    În plus, la momentul discuției mai erau doar doi ani până la desemnarea gazdei Olimpiadei din 2020. Șase orașe se pregăteau intens de ani de zile: Tokyo, Istanbul, Madrid, Roma, Doha și Baku. Roma avea să se retragă din cursă în februarie 2012, invocând grava criză financiară în care se afla Italia.

    Și România se afla în plină criză, dar Patriciu voia să susținem absurditatea lui Oprescu. I-am spus ferm: nu, ziarul „Adevărul” nu se va implica în așa ceva! Cel puțin, nu cu mine redactor-șef.

    Peter Imre încerca să aducă argumente că Bucureștiul chiar poate să obțină găzduirea Olimpiadei din 2020. I-am spus ferm că nu are șanse nici pentru cea din 2040, nici pentru cea din 2060! Poate pentru cea din 2.120, dacă vom parcurge un secol de miracole și trenul nu va merge mai încet decât căruța…

    În încăpere eram doar noi trei: eu și Peter în picioare, Patriciu așezat pe scaun, în spatele unui birou de lemn.

    Peter insista că trebuie să intrăm în joc, că măcar merită încercat. I-am spus că nici el nu crede ce spune, ci doar vrea să-i facă pe plac patronului. El – nu și nu, că e convins că Olimpiada 2020 chiar va avea loc la București.

    Atunci mi-a venit o idee. Și a urmat un dialog pe care încerc să-l reproduc cât mai fidel, din memorie.

    – Peter, dacă ești atât de sigur, hai să punem pariu!

    – Da! Pe ce?

    – Spune tu pe ce!

    – Pe 10.000 de euro.

    – Bine… Ba nu, pe 20.000 de euro!

    – Ăăăăă… hai să nu fie nici ca mine, nici ca tine – punem pe 15.000 de euro.

    – De acord. Domnule Patriciu, sunteți martor: vă rog să tăiați pariul!

    Patriciu s-a ridicat în picioare, s-a întins peste masă și a parafat înțelegerea.

    Peter Imre – Dinu Patriciu

    Am stabilit și când e considerat pariul câștigat, deci când trebuie plătit: atunci când Comitetul Internațional Olimpic (CIO) desemna gazda Olimpiadei din 2020. Avea să se întâmple în septembrie 2013, la Buenos Aires. Dintre cele trei finaliste, Tokyo, Istanbul și Madrid, a fost aleasă capitala Japoniei.

    Nu obișnuiesc să pariez pe sume mari, ci mai degrabă pe mize simbolice. O fac rar și pe cel mult, să spunem, 100 de euro. Dar în „cazul Imre” am plusat pentru că știam că riscut de a pierde este zero absolut. 0,0000000000000000000. Și voiam să-l pun pe Peter să plătească faptul că susținea o gogomănie cu interese politico-financiare a lui Patriciu, punând astfel presiune pe mine. În fond, pentru el 15.000 de euro însemnau cam cât pentru mine 15 euro. Un fleac. Rama de la unul dintre multele sale tablouri de pictori celebri. Oglinda retrovizoare de la unul dintre bolizii săi de lux. Cafeaua pe care o bea într-o dimineață cu Iliescu, Năstase, Tăriceanu, Ponta, Oprescu sau Udrea („Evita Peron a României”, „viitoare președintă”, cum ne-o „vindea” el).

    Evident că nu le-am făcut plăcerea lui Patriciu și Imre să implic ziarul „Adevărul” în susținerea aberației populiste emise de Oprescu. Am vorbit cu băieții de la Sport și au abordat subiectul cât se poate de profesionist: au publicat declarația fantezistă a primarului general al Capitalei, însoțită de părerile multor specialiști, inclusiv cea a președintelui COR, Octavian Morariu. Toți ridiculizau inițiativa. Concluzia era că dacă am încerca să depunem dosarul de candidatură a Bucureștiului, ne-am face de râs.

    De pe 7 septembrie 2013, când CIO a stabilit la Buenos Aires că Olimpiada 2020 se va ține la Tokyo, Peter Imre îmi datora 15.000 de euro. Nu l-am sunat niciodată să-i amintesc. Am zis că dacă e om de onoare, mă va suna el.

    M-a sunat anul trecut, prin toamnă, dar cu o altă problemă. Dezvăluise un site ceva despre combinațiile lui politico-financiare și comisese o eroare „gravă”: scrisese că e „fostul ginere al lui Teodor Meleșcanu”; or, el nu-și pierduse statutul de ginere. „Am probleme cu nevastă-mea, zice că am divorțat pe ascuns și ea n-a aflat”, a glumit Imre. Adevărul e că avea un dezvoltat simț al umorului, așa cum avea și un uriaș deficit de principii morale. Putea fi prieten cu toate canaliile, dacă asta-i aducea profit. Și i-a adus din plin!

    L-am sunat pe colegul gazetar care scrisese articolul, a făcut corectura, subiectul a fost închis pe loc.

    Dar înainte de a încheia discuția cu Peter Imre, am încercat să-i reamintesc de pariul din urmă cu 10 ani. Și a urmat un dialog pe care, de asemenea, încerc să-l reproduc cât mai fidel, tot din memorie.

    – Peter, dacă tot mă sunași… ai vreun gând cu pariul pe care ni l-a tăiat Patriciu?

    – Ăăăăă… da, îmi amintesc, dar nu mai știu care era miza.

    – București, gazdă a Olimpiadei din 2020… care tocmai s-a ținut la Tokyo…

    – Da, da, da! Recunosc, ai avut dreptate. Am pierdut, m-am luat după Patriciu. Dar pe ce am pus?

    – Un fleac: 15.000 de euro.

    – E prea mult! Hai s-o rezolvăm altfel…

    – Cum altfel?

    – Uite… te invit cu soția la masă, mâncăm un sturion…

    – Dacă tu ai fi câștigat pariul, eu ți-aș fi plătit banii în aceeași zi, fără întârziere, chiar dacă pentru asta ar fi trebuit să vând ceva din casă.

    – Ăăăăă… lasă-mă să mă gândesc la o rezolvare! Te sun eu.

    Nu m-a mai sunat niciodată. Am aflat sâmbătă că a murit vineri seară.

    Dumnezeu să-l odihnească! Moartea nu are simțul umorului.

    P. S. Ce s-a întâmplat cu personajele acestei povești adevărate: Patriciu a murit la 64 de ani, Imre a murit la 60 de ani, Oprescu e fugar arestat în Grecia la 70 de ani. Eu, la 53 de ani, nu mai cred că România ar putea găzdui nici Olimpiada din 2.120. Om trăi și om vedea!

    Alte editoriale de GRIGORE CARTIANU

    * Dulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

    * Micul turnător Băsescu, hăituit de marele turnător Voiculescu cu abjecta „lege a lui Iohannis”. De Iliescu nu se atinge nimeni

    * Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

    * PNL-ule, ridică-te și umblă!

    * Ciuma lui Iohannis

    * De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Viața, afacerile și combinațiile lui Peter Imre, care a murit la 60 de ani. Era ginerele lui Teodor Meleșcanu și avea o avere de zeci de milioane de euro

    * L-au prins pe „Prince”! Fugarul Paul a fost înșfăcat pe stradă, la Paris. Escrocul se ascundea din 2020 de o condamnare la 3 ani și 4 luni de pușcărie

    * Ex-senatorul Cosmin Preda (PSD), băgat în conducerea ANRE pe salariu de 7.000 de euro pe lună!

    * VIDEO. Occidentul începe să pompeze cu adevărat armament în Ucraina. Biden: vom livra 140.000 de sisteme antitanc, 600 de tancuri, 500 de tunuri, lansatoare de rachete avansate, sisteme antiaeriene

    * Cei 5 putiniști de la Kiev cu care Rusia voia să conducă Ucraina după finalizarea „operațiunii speciale”. Serviciile secrete ucrainene divulgă „organigrama”

    * Incredibilul colaps economic al Rusiei. Primele date: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

    * Victorie uriașă pentru Ucraina: Rusia a abandonat Insula Șerpilor!

    * VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

    * Regimul Putin l-a arestat ca „dezertor” pe portarul naționalei de hochei a Rusiei, vicecampion olimpic în acest an. Legitimat la un club din SUA, Ivan Fedotov va fi dus cu forța la recrutare și, posibil, trimis pe frontul din Ucraina

    * Culoar tot mai bun pentru Simona Halep la Wimbledon: a fost eliminată și invincibila Iga Swiatek! În turneu mai sunt doar două jucătoare mai bine clasate decât Halep

  • „Dinu Patriciu a fost agent de influență rus”. Victor Surdu a lucrat pe față, Harnagea a făcut presiuni. Dezvăluirile unui fost ministru

    În 1998, rafinăria Teleajen a fost dată rușilor de la Lukoil prin ordin direct al lui Emil Constantinescu. Victor Ciorbea a executat în orb. „Despre Dinu Patriciu am auzit că era agent de influență rus, mi s-a spus și în ce context a fost racolat”. Dezvăluirile sunt făcute de Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării în Guvernul Ciorbea, pentru Newsweek România.

    Recent, dosarul unei evaziuni fiscale de două miliarde de euro (conform estimărilor procurorilor), care ar fi fost produse de mecanisme ilicite puse în practică de către Lukoil România și alte subsidiare europene ale grupului rusesc, a fost casat. Procesul va fi reluat de la zero.

    A fost nevoie de patru ani să se ajungă aici, însă nu e neapărat surprinzător: în 2015, când premier era Victor Ponta și activele rafinăriei Lukoil se aflau sub sechestru, șeful Guvernului a reacționat prompt și a criticat măsura dispusă de procurori.

    Dar cele mai multe suspiciuni privind atitudinea statului român în legătură cu compania rusă datează de acum aproape 22 de ani, când Petrotel Teleajen a fost privatizată de statul român prin vânzarea de acțiuni către Lukoil.

    Newsweek România a vorbit cu demnitarii implicați atunci în tranzacție și a descoperit că toată operațiunea a fost făcută pentru a evita Guvernul, deși tocmai structura executivă a statului avea atribuția privatizărilor.

    Cine a vândut rafinăria de la Telejean, județul Prahova? Semnătura a fost a unui șef de agenție guvernamentală, dar decizia a fost luată la Cotroceni de către președintele Emil Constantinescu, care s-a și întâlnit cu șeful Lukoil de atunci și de acum, Vagit Alekperov.

    Ierarhic, însă, decizia ar fi trebuit să fie a premierului (Victor Ciorbea), a ministrului Privatizării (Valentin Ionescu) și a șefului Fondului Proprietății de Stat (Sorin Dimitriu) – instituție subordonată Ministerului Privatizării.

    3 februarie 1998: Emil Constantinescu l-a primit pe Vagit Alekperov la Palatul Cotroceni

    Insistențele lui Cătălin Harnagea

    Valentin Ionescu

    Valentin Ionescu: „Este important contextul. La începutul anului 1998, a venit în România Vagit Alekperov, președintele Consiliului de Administrație de la Lukoil. Eu am fost cumva luat prin surprindere, pentru că nu știam nici de această vizită și nici de privatizarea care se pregătea. Cred că au avut loc niște acțiuni pregătitoare, foarte probabil la sfârșitul anului 1997, despre care eu nu știu nimic, și care au continuat în 1998. Nu știu exact care au fost motivele care l-au determinat pe dl Emil Constantinescu să decidă că această privatizare trebuie făcută cu Lukoil, dar el a luat acestă decizie sub influența lui Dorin Marian și a lui Cătălin Harnagea, în principal”.

    Dorin Marian era consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu, iar Cătălin Harnagea – directorul SIE (între 1997 și 2001).

    Cătălin Harnagea

    Patriciu – „agent de influență rus”

    Valentin Ionescu continuă: „Pe vremea aceea, la Cotroceni erau mai multe grupuri de interese care se învârteau. Unul dintre grupuri era format din rețeaua Harnagea – Dorin Marian – Dinu Patriciu – Sorin Roșca Stănescu. Aceștia se întâlneau între ei foarte des și discutau. Eu bănuiesc că ei aveau niște interese economice legate în principal de persoana lor, dar cel puțin despre unul am auzit ulterior că era agent de influență rus. Și mă refer la Dinu Patriciu. Mi s-a spus și în ce context a fost racolat, deși nu știu exact dacă așa a fost sau nu, dar probabil că asta este mai puțin important”.

    Victor Surdu, omul rușilor de la Lukoil

    Valentin Ionescu: „La începutul anului 1998, când a venit conducerea Lukoil în România pentru această privatizare, eu am avut și o discuție cu Harnagea, la el în birou. El a încercat să-mi dea o motivație de ce este necesară această privatizare. Eu i-am spus că nu este necesară această privatizare, pentru simplul motiv că orice firmă rusească pe teritoriul României este un punct de sprijin pentru serviciile lor de informații. Asta i-am spus eu în clar. Și asta i-am spus și primului-ministru când a venit Alekperov, la el în birou. Prin urmare, mi s-a spus că de această vizită se ocupă Victor Surdu, el fiind apropiat de partea rusă. Surdu m-a căutat pe mine asiduu, iar eu m-am făcut nevăzut, în sensul că nu voiam să mă întâlnesc cu el și nici cu delegația lor. Mi se comunicase că mă caută prin cabinetul primului-ministru Ciorbea”.

    Banii rusești ai lui Victor Surdu au atras-o și pe marea cântăreață Angela Similea, care i-a devenit soție

    Victor Surdu (1947-2011), pe numele complet Raul-Victor Surdu-Soreanu, a pătruns în Guvernul CDR printr-o înșelătorie de tip „suveică rusească”. A făcut jocurile FSN-FDSN-PDSR (Ion Iliescu) în anii 1990-1996, apoi s-a reorientat spre PSDR (partidul istoric, condus de Sergiu Cunescu), cu care a intrat la guvernare alături de celelalte partide din Convenția Democrată. Intervențiile în favoarea rușilor de la Lukoil le-a făcut din interiorul noii Puteri. Ulterior privatizării, Victor Surdu a devenit directorul Lukoil România! Mai pe față nu se poate.

    Articolul integral – pe Newsweek.ro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Afirmație șocantă a unui PMP-ist adoptat de PSD: „Soră-mea l-a arestat pe Patriciu la ordinul lui Băsescu. În biroul lui s-au decis toate arestările politicienilor”

    Radu Cristescu, fost fruntaș al PMP, în prezent membru PSD, a făcut afirmații halucinante duminică seară la Antena 3. Prezent în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, Radu Cristescu și-a tras și sora, fost procuror, într-un scandal riscant.

    Evident marcat de alungarea sa din PMP, dominat de dorința de răzbunare, Radu Cristescu îl atacă pe fostul său șef de partid, Traian Băsescu, cu aceeași pasiune cu care până de curând îl apăra.

    „Rețineți un singur lucru: când Traian Băsescu era președintele României, orice arestare, orice dosar și orice condamnare a unui om important sau dușman al lui Traian Băsescu se lua în birou la el”, a afirmat Cristescu.

    Acesta a dat de înțeles că deține aceste informații de pe vremea când era coleg de partid cu Traian Băsescu, dar mai ales de la sora sa.

    „Sora mea a fost procuror DIICOT și DNA. Sora mea l-a arestat pe Dinu Patriciu, la ordinul lui Băsescu”, a spus Cristescu.

    Clanul Cristescu din Satu Mare

    Sora lui Radu Cristescu este Adriana Cristescu, fost procuror în „echipa de elită” a DNA. Ea trebuie să spună acum dacă i-a livrat fratelui său asemenea informații și, evident, dacă a aexecuatat comenzi politice.

    Tată celor doi Cristești – procuroarea și traseistul politic – a fost mulți ani procuror inspector la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Cariera tatălui a influențat-o pe fiica acestuia să meargă tot spre magistratură, iar pe Răducu l-a împins spre statutul de beizadea, cu multe scandaluri și țepe la activ. A coabitat cu cămătarii și interlopii din Satu Mare. A absolvit un liceu agricol comunal, iar facultatea i-a adus un lung șir de repetenții.

    În timpul guvernării Adrian Năstase, Radu Cristescu a cochetat cu PSD, luând startul parvenirii politice. După alegerile din 2004 a început a virat spre PDL. Maxima impostură a atins-o când a obținut funcția de președinte al Agenției Domeniilor Statului (ADS), cu rang de secretar de stat.

    Când PDL nu i-a mai putut oferi o funcție grasă, l-a urmat pe Traian Băsescu la PMP. A devenit unul dintre cei mai înverșunați trompetiști ai fostului președinte, mai ales la RTV și la B1 TV, unde avea abonament.

    La alegerile parlamentare din 2016, Radu Cristescu a ocupat locul 2 pe lista PMP pentru Senat la București, după Traian Băsescu. Cristescu candidase, în același an, și la alegerile locale, pentru funcția de primar al Sectorului 2, dar nu a obținut mai mult de 2%.

    Când se afla în grațiile lui Traian Băsescu și ale Elenei Udrea, Radu Cristescu a deținut funcția de secretar executiv al PMP.

    La începutul acestui an, Cristescu a fost îndepărtat din PMP. S-a refugiat la PRU, partidul rusofil al lui Bogdan Diaconu, pentru care a și candidat (fărăsucces, evident) la europarlamentare.

    În cele din urmă, s-a înscris în PSD, partidul tinereții sale. S-a închis cercul. Chemarea cașcavalului.

    A fost o vreme când Cristescu mușca din mărul PMP

    Răzbunarea slugii abandonate: „Tu ești Regina șpăgilor!”

    Furios că a fost abandonat de PMP, s-a răzbunat prin texte vitriolante la adresa fostului „stăpân”. Iată un exemplu.

    „Tu ești REGINA!!!

    Da, Traian Băsescu, tu ești REGINA! O regină cam spanchie, ce-i drept, dar tu ești! REGINA la care au ajuns marile șpăgi din România! Da, Traian Băsescu, tu, care ai fost deputat, ministru, primar general, președintele României, ajuns senator, cel care acum te milogești sa ajungi în Parlamentul European pe 20.000 de euro, deși ești putred de bogat… sau ai nevoie de imunitate?!?

    Ești un om politic corupt! O spun cu responsabilitatea unui cetățean, poate un pic mai informat ca alții. Cu fapte de corupție, unele știute, altele neștiute, într-un cuvânt ești un hoțoi bătrân, un hoț neprins! Pentru că ai fost și ești cel mai protejat om politic de către sistem.

    De ce? Pentru că tu ești unul dintre ei, tu l-ai creat pentru a te proteja pe tine și complicii tăi și pentru a-i paradi pe alții. (…)

    Ai dezvoltat un sistem foarte eficient! Ai construit dosare penale pentru majoritatea oamenilor politici, generali și oameni de afaceri, care ar fi putut să te încrimineze cu ceva, pe tine și cei câțiva complici ai tăi. În momentul în care oamenii vorbeau și te simțeai în pericol, apăsai pe buton și ajungeau suspecți. Alții, mai puțin norocoși, erau arestați. Dacă ar fi spus că banii ajungeau la tine, spuneai ca sunt niște infractori și nu au credibilitate. Recunosc că este un sistem abil construit, iar tu ești un om bogat, cu avere colosală! Pentru mulți ar fi un șoc dacă ar afla câți bani ai strâns.”

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIȚI ȘI:

    Beizadeaua ucigașă. Fiul celui instalat de Ponta și Dragnea la șefia LPF conducea beat, drogat, după o noapte de poker, un bolid de 300.000 de euro cu 240 km/oră. A intrat pe contrasens și a omorât un om

    * Lucrătură de securist: Dan Voiculescu a recuperat fostul sediu al ICA, prin Antena Group. „Ar trebui confiscat din nou”, spune judecătoarea care l-a condamnat pe Varan

    * VIDEO. Coșmarul românesc al Serenei Williams: după Simona Halep, și Bianca Andreescu i-a refuzat recordul istoric

    * De ce l-au executat americanii pe Dragnea: au aflat că mafiotul a dat ordin din pușcărie să fie schimbat ministrul Justiției. În curând, corupții PSD vor trebui să lupte și cu „MCV-ul american”!

    * Cumpănașu a înhățat apartamentul de la RAAPS pe mână cu directorul corupt al lui Tăriceanu. Plus: și-a luat o halcă grasă din cele 17 contracte cu statul, însumând peste 30 de milioane de euro!

    * Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

    * „Te-ai cățărat, indecent și oportunist, pe curajul și drama Alexandrei”. Text devastator al unui fost ministru la adresa lui Cumpănașu

    * VIDEO. Așa arată o jigodie PSD-istă! E consilier al deputatei Laura Moagher, conduce beat, parchează pe interzis, îi înjură și amenință pe polițiști, sună la 112 ca să se dea victimă