Etichetă: Diaspora

  • Rareş Bogdan şi Oreste la Milano: „Votul tău salvează România!”. Cei doi jurnalişti, oaspeți ai grupului Diaspora Milano pe 23 martie

    Jurnaliştii Rareş Bogdan şi Oreste Teodorescu vor fi oaspeții grupului Diaspora Milano în ziua de sâmbătă, 23 martie, ocazie cu care vor ține o conferință pe tema importanței votului diasporei la alegerile europarlamentare din 26 martie.

    Evenimentul, la care poate participa orice român din Milano, din Lombardia sau din Italia, are ca scop convigerea cât mai multor persoane să participe la votul din 26 mai.

    După conferință, care va avea loc într-un salon al unui restaurant românesc din Milano, cei prezenți vor avea ocazia să petrecă o seară românească în compania lui Rareş Bogdan şi a lui Oreste, la o cină cu mâncăruri româneşti şi muzică live.

    Grupul Diaspora Milano s-a remarcat prin prezența la marile proteste din țară şi din diaspora şi prin participarea la numeroase inițiative civice.

    Postarea integrală de pe pagina de facebook a grupului Diaspora Milano, organizatorul evenimentului:

    „Pe 23 martie, la invitația grupului Diaspora Milano, îi vom avea pe Rareş Bogdan şi pe Oreste la Milano.

    Intrarea este liberă. Vă aşteptăm numeroşi pentru a-i asculta pe cei doi jurnalişti care se află în prima linie în lupta împotriva guvernului mafiot condus de infractorul Dragnea.

    Conferința, al cărei subiect principal este importanța participării la vot a cetățenilor români din diaspora, va avea loc între orele 16.00-18.30 la Restaurantul românesc Eden Events din Sesto San Giovani, la cinci minute de mers pe jos de stația de metrou Sesto Rondo.

    Dupa conferință, cei doritori pot să se bucure de cina cu specific românesc în compania celor doi jurnalişti. Meniu fix, 40 de euro, având inclus în preț şi o formație de muzică românească. Cei care vor să servească un meniu pe bază de peşte şi legume, există această posibilitate, dar doar cu rezervare cu minimul 4 zile înainte. Pentru cină trebuie rezervare, tel. 0039 329 473 7364.

    Adresa exactă: Piazza Don Mapelli, 22, Sesto San Giovanni, 20099. Restaurantul se află în galerie.”

    Conform organizatorilor, după o introducere a celor doi jurnalişti în tema privind importanța participării cetățenilor români din diaspora la alegerile europarlamenare, vor urma discuții pe diverse teme de actualitate din România.

  • Mesaj îndurerat din DIASPORA. „Vreți să fiți prizonierii lor? Vreți din nou într-o colivie a granițelor? Simțim cum rădăcinile ni se rup încet-încet de patria-mamă”

    Dumitru Chihaia, român stabilit în Belgia, originar din Fălticeni, a scris un text răvășitor despre starea actuală a României și raportarea ei la justiție, democrație, dar și la propria diasporă.

    Chihaia s-a implicat în organizarea protestului de duminică, 3 februarie, din fața Ambasadei române de la Bruxelles.

    Textul lui Dumitru Chihaia

    Nu vă vedem bine din Belgia! Români, deșteptarea!

    Protestul de ieri din capitala Europei, desfășurat sub un soare mult prea generos pentru o zi de februarie, a fost organizat de un grup revoltat de români care locuiesc și muncesc în Belgia. Acești oameni și-au sacrificat o duminică însorită și au venit, cu mic cu mare, să trimită un mesaj către România.

    Oare l-a auzit România?! Oare România își mai aude cetățenii? Oare îi mai pasă de aceștia, de dorințele și așteptările lor?! Pentru că nouă, românilor plecați în toate zările, ne mai pasă de România și de aceea ieșim și ne arătăm revolta. De aceea ieșim și ne strigăm revolta: pentru că simțim cum rădăcinile ni se rup încet încet din patria-mamă și simțim cum românismul dispare odată cu rădăcinile acestea. Vedem cum România moare cu voi în ea și vedem cum voi, românii de acasă, ați încetat să mai visați la o „țară ca afara”, la spitale, la școli, la drumuri și în general ați început să credeți că sunteți bine și că nu mai aveți nevoie de nimic. Ei bine, așa au murit și părinții voștri sub papucul comunist: au crezut că au tot, că e destul, că se pot opri și da, au crezut propaganda aceea care le vorbea despre ororile societăților din vest, ale democrațiilor funcționale și reale.

    Dumitru Chihaia, în costum popular românesc

    Ce vrem noi ca România să fi auzit e că noi vedem de aici o țară bolnavă, o țară care și-a pierdut cursul și regresează spre un trecut nu foarte glorios, spre un trecut despre care mai vorbim doar din an în an, la ceas de comemorare a unei așa-zise Revoluții. Îi spun „așa-zise Revoluții” pentru că îmi pare că atunci am scăpat oarecum de comuniști, dar am ratat momentul unei adevărate revoluții lăuntrice, a unei revoluții a spiritului cetățenesc, a românismului în general. Oare chiar a murit românismul sub anii grei ai comunismului?! Oare vrem înapoi acolo?

    Eu cred că trebuie să ne sperie măcar gândul acesta și să încercăm să ne deschidem ochii și să vedem ce se întâmplă în jur. Și câte nu ați vedea dacă ați face-o: copii cărora le îngheață picioarele pe drumul spre școală, copii care nu au haine, copii cărora le îngheață pixul în mână – atât acasă, cât și la școală -, bătrâni care stau doi în pat și 12 într-un salon de spital, unde numărul lor este depășit doar de numărul gândacilor, unde doctorii sunt din ce în ce mai puțini, nu mai puțini decât sunt bani, o țară unde vă mor cei apropiați pe drumurile patriei, o țară unde hoții conduc minți strălucite, unde impostura a devenit metoda prin care poți urca la funcții de demnitate publică, o țară, da, unde pâinea și circul sunt singurele interese reale ale unui guvern și ale unui parlament pe care ați ales să nu îl alegeți, fiindu-vă impus de o minoritate prea slab informată pentru a putea lua o decizie cântărită altfel decât în ulei și zahăr.

    Și poate că aveți dreptate, ce știm noi românii din Belgia sau din alte țări?! Ce știm noi ce e greul când noi am ales să plecăm și să ne căutăm fericirea în alte părți. Ei bine, da, eu vă dau dreptate, poate am uitat greul ăla care ne-a făcut bagajul și l-a pus la ușă. Dar dacă azi am ieșit în stradă, ca multe alte dăți, e pentru că uitați, am plecat și nu am putut să ne rupem de voi, de țară. Vă vizităm poate în fiecare an, vă vorbim despre câte ați putea face, vă spunem cum fac alții lucrurile să meargă, uite, ieșim și în stradă și vă arătăm că mergeți pe un drum profund greșit. Da, aveți dreptate, nouă ne este bine, suntem plătiți corect, muncim 8 ore pe zi, avem timp de hobby-uri (mă dau exemplu), mergem cu încredere la un spital și câte altele nu sunt bune pentru noi de aici? Și am putea tăcea și am putea să uităm trecutul și să nu ne mai gândim la voi.

    De ce nu o facem?! De ce oare nu putem să ne spunem: nouă nu ne mai pasă?! Aș vrea să fiu destul de deștept să vă răspund eu la asta, dar nu sunt. Însă ce știu e că nu sunt singur și că uitați, românii din toată lumea, și nu puțini, vă spun să recitiți imnul și să vă deșteptați o dată pentru totdeauna… Să vă deșteptați! Deșteaptă-te, române!

    Și nu e că o veți face așa, la strigătul nostru, la strigătul copiilor voștri care nu vă sunt alături la bătrâneți, la strigătul părinților care și-au lăsat în urmă copiii. Nu, nu o veți face azi și acum. O veți face ca de obicei prea târziu. Vă veți trezi într-o zi, veți vedea că nu sunteți bine, veți constata că vă afectează direct tot circul din jur, toată batjocura și tot miștoul propagat de media, și atunci da, o să ieșiți din nou să muriți pe caldarâm, o să ieșiți din nou să faceți scut uman împotriva unor dictatori care au înțeles azi unde au greșit foștii comuniști: acolo unde vă țineau într-o colivie a granițelor, azi transformată într-o colivie în care informația care vă parvine este filtrată și care vă spune că sunteți liberi când de fapt sunteți prizonierii lor.

    De ce vreți să ajungeți acolo?! De ce nu azi, când încă puteți schimba ceva prin vot, prin metode democratice, când vă e alături toată Europa și toate țările din alianța Nord-Atlantică?!

    Mesajul nostru, al românilor din Belgia, se îndreaptă mai ales spre voi, spre românii din România. Destul am trimis mesaje către politicieni, aceștia nu au urechi decât pentru sunetul banilor, pentru șușotelile parșive a unor înțelegeri unde voi sunteți monedă. Și da, mesajul nostru, este un îndemn la trezire și un îndemn la a schimba lucrurile pentru care azi alegeți doar să cârcotiți și să râdeți amar.

    Mesajul nostru?! România, nu vă mai vedem bine! Și nu, nu e un mesaj critic, e doar o constatare rece și poate dureroasă. Noi vă suntem alături, suntem gata să punem umărul să vă ajutăm să construiți o altă Românie. Nu ne mai interesează de Dragnea & Co. De azi, atenția nostră se îndreaptă către voi, spre români, spre acei români care își doresc altceva de la România.

  • Românul din guvernul Marii Britanii cu Dacie 1310 împarte casa cu doi chiriaşi

    România e plină de funcţionari la stat care sunt folosiţi de partidele politice pe şest. Ei acceptă să facă acest joc murdar, dar şi ilegal, pentru că au primit postul pe sistemul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii), nu pe merit. Consecinţa acestei intoxicări a administraţiei cu oameni de partid, nu funcţionari publici profesionişti şi de carieră, se vede în viaţa rea a românului fără PCR. Este una dintre marile diferenţe între România şi restul lumii civilizate.

    În Marea Britanie, de pildă, e de neconceput ca un funcţionar să fie la mâna vreunui politician. O spune pe şleau chiar un român care lucrează pentru guvernul Reginei.

    Adrian Pascu Tulbure are 30 de ani. În 2008, el a absolvit Literatura la Universitatea Cambridge. Imediat după aceea a fost primit în corpul funcţionarilor publici din Marea Britanie. A început la Ministerul Transporturilor, a continuat la Externe, iar acum lucrează la Ministerul Finanţelor. Se duce la birou în clădirea în care Winston Churchill îşi avea comandamentul în timpul războiului, după cum au aflate reporterii de la Ştirile Pro TV care l-au intervievat în noua lui ţară adoptivă.

    De la el au mai aflat reporterii că e inacceptabil în UK să intri în noul an fără buget, cum se întâmplă chiar acum în România. Bugetul este obligatoriu adoptat până la sfârşitul toamnei, astfel ca guvernul şi cetăţeanul simplu să ştie pe ce bani stă fiecare în anul ce vine. Se numeşte scorţos „predictibilitate”, dar e vitală pentru o ţară normală.

    Adrian povesteşte că în Marea Britanie funcţionarii au un cod de etică şi un salariu peste medie, dar mai mic decât în sectorul privat. Din salariu, el îşi permite o chirie într-un cartier bun de la marginea Londrei, unde împarte o casă cu încă doi prieteni.

    La Londra foloseşte metroul sau bicicleta. În România, în schimb, are o maşina „de colecţie” cu care îşi plimbă prietenii când vin în vizită: O Dacie 1310.

    Probabil că la auzul acestor informaţii râd de el toate „blondele ANAF, Dăncilele şi Carmencitele” promovate în administraţia românească de baronii de partid. E plin de astfel de specimene care intoxică statul român, dar care sunt infinit mai „aranjate” financiar decât Adrian, românul din aparatul de stat al Marii Britanii.

  • Ce DEMAGOG! Orlando, manelistul Finanțelor, zice că vrea să repatrieze Diaspora, dar o alungă prin măsuri politico-fiscale!

    Ce DEMAGOG! Orlando, manelistul Finanțelor, zice că vrea să repatrieze Diaspora, dar o alungă prin măsuri politico-fiscale!

    Un mesaj fals, ipocrit şi cinic a transmis, de Anul Nou, ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici. Și în problema Diasporei, şi pe tema populismului distructiv, Orlando scrie (pe Facebook) exact pe dos decât face în realitate.

    Zice că vrea să-i readucă în țară pe românii plecați la muncă în străinătate, dar măsurile sale şi ale guvernului din care face parte, precum şi aerul irespirabil al acestei guvernări toxice, mai degrabă îi alungă pe români din țară.

    Orlando zice „să găsim puterea de a renunţa la populismul ieftin şi adesea deşănţat”, dar Cabinetul Dăncilă şi ministrul Teodorovici măsurile guvernează doar prin populism ieftin şi mereu deşănțat!

    Orlando Teodorovici despre repatrierea Diasporei

    • „Văd, cu regret, că în Europa statelor unite în diversitate, Romania centenarului este o Românie divizată, împărţită în două, în bun sau rău, în alb sau negru, în cei rămaşi acasă şi cei plecaţi afară”.
    • „Pentru aceştia din urmă în special, dincolo de mesajele personale care nu întotdeauna au fost corect înţelese sau a căror prezentare îmi asum a nu fi fost cea mai potrivit aleasă, vreau să cred că viitorul nu foarte îndepărtat va oferi şansa reîntregirii familiilor şi argumentele economice pentru reîntoarcerea acestora acasă, în România”.
    • „Şi astăzi, la cumpăna dintre ani, mă duc cu gândul către acei copii ai căror părinţi sunt nevoiţi sa muncească în străinătate şi cu care, de multe ori, păstrează legătura doar prin intermediul internetului sau cadourilor neînsufleţite primite cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Oare câţi dintre ei (dacă nu cumva chiar toţi) nu ar renunţa fără regrete la darurile din ghetuţe sau de sub bradul înmiresmat în schimbul reîntregirii familiei?!”
    • „Îndeplinirea dorinţei multora dintre cei plecaţi pe alte meleaguri de a găsi argumentul revenirii acasă, dar şi decizia românilor ce au ales să rămână, reprezintă, pentru mine, motive extrem de puternice pentru a susţine, ori de câte ori voi avea ocazia, că mediul de afaceri din România trebuie sprijinit, că antreprenorii români este normal să beneficieze de aceleaşi condiţii, precum cei europeni, pentru începerea şi dezvoltarea unei afaceri şi pentru a promova interesele economice şi financiare ale României unite în interiorul Europei unite”.

    Orlando Teodorovici despre populism

    • „În special noi, clasa politică actuală, avem şansa ca, începând chiar din primul an al noului secol de existenţă a României unite, să găsim puterea de a renunţa la populismul ieftin şi adesea deşănţat, să nu mai lăsăm loc mizelor politice de conjunctură, să dovedim că interesul major al României şi al românilor primează şi că, indiferent de partidul căruia îi aparţinem – PSD, PNL, USR, MP, ALDE, UDMR, alte partide parlamentare sau nu –, putem găsi maturitatea şi înţelepciunea politică de a lucra împreună pentru a pune în practică cele mai potrivite soluţii, exclusiv în interesul celor cărora le datorăm chiar funcţiile în care ne aflăm”.
  • La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    Peste doar câteva ore, intrăm în Noul An. LA MULŢI ANI, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Acasă sau afară, eşti a mea cum şi eu sunt al tău. Îţi urez un 2019 TARE! Tare de tot. Puternic. Curajos. Poate suferind. Dar şi izbăvitor.

    E vremea să CREDEM în forţa noastră de naţie. Dar şi în puterea noastră individuală. Suferim încă de o boală veche: egoismul. E cumva de înţeles – în comunism, salvarea individuală era o formă de egoism, însă miza era una mai pământeană: supravieţuirea în foame şi frig.

    Să încercăm să ne vindecăm de gena egoistă implantată în simţurile noastre civice de un trecut dureros! Să ne punem existenţa la bătaie şi pentru altceva decât binele nostru individual, dorinţa de a ne proteja familiile, destinele proprii – nevoi fireşti, altfel. Căci planetele par să se fi aranjat de astă dată şi pentru un destin de naţie mai bun. Dar el are nevoie de altruismul nostru, pentru a rupe blestemul. De un mic ajutor. De implicare. Are nevoie „să ne pese”. E un preţ mic, pe care merită să-l plătim dacă vrem să ne ajutăm singuri, să nu cerem la infinit să fim salvaţi de alţii, chiar dacă şi de ei avem nevoie.

    PUTEM FI VENEZUELA?

    România se află acum mai mult ca niciodată în istorie la MÂNA ei. De fapt, destinul acestei naţii e mai mult ca oricând la mâna noastră. De ce? Pentru că ne aflăm exact pe punctul de echilibru, între est şi vest, dar din postura de ţară UE, nu candidată (precum Serbia unde „Sebi” Ghiţă îşi cumpără soarta penală cu donaţii de 10.000 de euro), or asta ne ajută enorm să presăm talerul viitorului european.

    Există motive să ne prăbuşim înapoi în întunericul sovietic de tip nou putinist, dar şi motive să balansăm acest blestem al istoriei spre lumea civilizată, occidentală, cea care făcea posibilă naşterea României Mari acum o sută de ani şi-o lună.

    Dacă vom crede că „suntem prea mici, depindem de alţii, marile puteri fac legea etc.”, s-ar putea să cădem înapoi în smoala istoriei. Iar prin mlaştina asta, am ferma convingere că la capăt (care nu înseamnă zeci de ani) se află foamea şi frigul de dinainte de 1989. Plus ura, turnătoriile, hoţia generalizată, legea pumnului, moartea. Venezuela e cel mai bun exemplu că se poate şi-n zilele noastre să mori pe mâna ta. Dintr-o ţară lider mondial în resurse energetice – deci liberă la prosperitate – a ajuns un cimitir de milioane de oameni vii, lipsiţi de alimente, medicamente, chiar şi de hârtie igienică. O ţară eşuată. Cu zombii-cetăţeni, în loc de fiinţe libere. Ce i-a adus aici? Nu Chavez, nici noul descreierat Maduro, ci slăbiciunile sale ca naţie. Care au legătură directă cu slăbiciunile individului simplu. Nimic nu naşte din neant, totul e o sumă socială. Nu-ţi pasă de lume, de lege, de valori, crezi că te vei salva egoist şi individual? Primeşti ce-ai semănat!

    10 AUGUST – VICTORIA STRĂZII

    Falimentul de ţară are nevoie de puţine ingrediente: popor fricos, aparat de stat supus şi lacom, lideri politici demenţi. Toate însă derivă dintr-o singură sursă: corupţia. Dacă omul de rând o acceptă – asta e cale liberă spre faliment. Venezuela plăteşte tragic acest preţ. România îl poate plăti şi ea la fel, dacă alunecăm spre acelaşi tip de populism fanatic (anti-multinaţionale, anti-Soroş, anti-minorităţi, anti-libertăţi), al cărui combustibil intern este toleranţa omului simplu la rău, la hoţie, la minciună şi jaf. Iar România seamănă cu Venezuela, la acest capitol al slăbiciunilor interne.

    Dar România are totodată energii puternice capabile să blocheze căderea ei în abisul neobolşevic. Una este apartenenţa la structurile UE-NATO, cele ce garantează şi azi rezistenţa acelor oameni din aparatul de stat în spiritul democraţiei, al legii şi justiţiei. O altă forţă stă în CIVISM. Era nevoie de un Liviu Dragnea ca să realizăm cât de solid e frontul României pro-occidentale. Asta a devenit tot mai clar odată cu iarna OUG 13, când protestele disperării faţă de un regim care şi-a trădat alegătorii şi aliaţii occidentali au născut forţa #Rezist. Şi am aflat în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei, că urmaşii comunismului nu au altă cale de opri acest val devastator pentru mafia politică decât prin forţă. Represiunea dirijată pe axa Scroviştea-Dragnea-Dăncilă-Carmendan-Şefii Jandarmeriei a fost un atac terorist la sănătatea democraţiei noastre. Nu vom uita! Este doar un motiv pentru care nu putem ceda.

    PARLAMENTARII „CIUMEI”, SABOTORII ROMÂNIEI

    Ne aflăm la mâna noastră, mai mult ca oricând în istorie, şi pentru că nimeni nu ne încurcă să luptăm cu această „Ciumă Roşie”. Da, e greu! Da, simţi nevoia să fugi, să pleci din ţară, să spui că totul e pierdut. Dar nu e aşa! Nimic nu e pierdut, deşi nici nu e câştigat. Însă avem şansa de a rezista. De a strânge din dinţi. Şi de a suferi. Iar la final, nu peste multă vreme, poate cel mult doi ani, vom şti CLAR cum se vor fi ales apele. Iar de va fi să fie rău, nu-i mai bine să ştii că ai făcut tot ce-a depins de tine să nu renunţi?

    Însă nu avem multe motive să credem într-un astfel de deznodământ. Coaliţia răului PSD-ALDE (ajutată pe sub masă şi de infiltraţi în opoziţie şi minorităţi) nu mai poate face nici măcar ce-a făcut în 10 august. Poate doar minţi în continuare, îndatora nesăbuit ţara, manipula, lungi boala. Sigur că nu e niciun bine în asta, dar practic nu pot fi opriţi să ne autodistrugă intenţionat. De ce? Pentru că e plin parlamentul (şi promit să-i aflăm până la ultimul) de trădători anonimi, şpăgari şi combinatori – toţi nişte nulităţi adunate special de Dragnea pentru a vota la comandă.

    Ei sunt PRINCIPALII vinovaţi pentru atacul la naţiunea română. Aceşti derbedei cu drept de vot vor plăti! Să aveţi încredere în asta. Nu au alte pârghii de a ne răpune, de a ne scoate din UE şi din NATO, decât TIMPUL. Teoretic, doi ani ne mai pot sabota din interior, până ne vor lăsa în sapă de lemn. Dar de va fi aşa, nu vom pieri. Vom renaşte şi-i vom căuta până în gaură de şarpe. Exact aşa cum fac ei azi cu toţi cei ce le stau în cale. Reţineţi: nu au altceva decât TIMPUL de partea lor. Care timp, începând din 1 ianuarie 2019, nu mai joacă în favoarea lor. Se scurge. Repede. Tot mai repede. Până la scadenţă. Unii dintre ei au început deja să-şi dea seama că e cazul să aleagă. „Prefer să fiu trădător de partid decât trădător de ţară”, a spus un deputat PSD demisionar din gloata lui Dragnea.

    CU GÂNDUL LA STRĂMOŞI…

    Da, poate acest coşmar va mai dura doi ani. Poate vom fi deja la pământ, atunci. Dar ca întotdeauna în istorie, scadenţa vine. Vezi moartea torţionarului Ficior, în puşcărie, după atâţia ani de la crimele sale. Acum timpul însă trece muuult mai repede. Nu vom avea nevoie de atâţia ani să-i dovedim pe torţionarii zilelor noastre. Ci doar de curaj. Încredere. Şi disponibilitate la suferinţă. Căci suferinţa face parte din viaţa noastră, oricum. Aici sau afară, ea există oriunde. E libertatea fiecăruia dintre noi să aleagă locul şi tipul ei, dar nicăieri nu poţi scăpa de ea.

    Eu voi alege să sufăr în continuare aici. Pentru ca, la final, să mă bucur tot aici. CRED că 2019 ne va ajuta să ne eliberăm de propriile noastre slăbiciuni. Să ne rupem de blestemul istoriei de a fi mereu la mâna altora. Suntem DOAR la mâna noastră. Şi „Ciuma” are armele ei, dar şi noi le avem pe ale noastre. Diferenţa o va face, în cele din urmă, CREDINŢA în propriile forţe, în noi înşine. Noi o avem, dar ei o au? Nu cred.

    Te iubesc, România mea, oriunde te-ai afla!

    Te iubesc şi CRED în tine. În cei care au suferit sau au pierit în trecut pentru ca tu să ne dai şansa de a nu-i uita azi. Pentru ei, a-şi da viaţa a fost o datorie de onoare faţă de cei rămaşi în viaţă. Datorită lor, existăm. Să ne aducem aminte de asta, cu recunoştinţă faţă de acel MARE sacrificiu care ne permite nouă azi să facem doar sacrificii mai mici.

    LA MULŢI ANI!

  • SCANDALOS. Odă infractoarei care face pe victima abuzată. „Câtă neruşinare! Mi-e atât de scârbă de voi!”

    Prezentarea Elenei Udrea în lumini favorabile a stârnit indignarea românilor de bună-credinţă, care au reacţionat dur pe reţelele de socializare faţă de „spălarea” celei care a fost condamnată la şase ani de închisoare, pentru şpagă.

    Dar cel mai mult i-a revoltat pe românii care pledează pentru lege şi bun-simţ mediatizarea  fostei consiliere prezidenţiale pe grupurile din Diaspora. E arhi-cunoscută adversitatea românilor din afara ţării faţă de politicienii corupţi.

    Decizia Înaltei Curţi de Casaţie de a suspenda aplicarea sentinţei de condamnare la şase ani de închisoare cu executare a făcut-o pe „diva Cotroceniului” din vremea lui Traian Băsescu să pozeze din nou în victimă. Ea a spus că suspendarea pedepsei a fost un cadou primit de la divinitate în Ajunul Crăciunului. Suspendarea nu înseamnă însă că Udrea nu mai e coruptă, ci că nu va executa pedeapsa din motive de procedură.

    Şi stupefiant, s-au găsit grupuri de socializare din Diaspora care să-i distribuie cu generozitate explicaţiile. Unul dintre ele – OBSERVATOR DIASPORA.ES. Iată ce a scris jurnalista Ramona Ursu despre mizeria propagată pe internet de agitatorii mafiei penale deveniţi avocaţi „cu inimoară” ai infractorilor:

    „Oare oamenii ăștia care îi pun inimioare lui Nuți pentru ce se bucură, mai exact? Că s-a făcut <<dreptate>>, în sfârșit, iar infractorii, după ce ne-au furat și ne-au nenorocit țara, acum se mai și pișă pe noi? De asta se bucură acești idioți? Da, idioți, pentru că n-ai cum să fii un om normal la cap, un om decent, cu bun simț, cu o inteligență cât de cât și să nu pricepi că țara asta a luat-o razna cu totul. Că nimic nu mai e la locul lui, că toate valorile s-au răsturnat. Că numai corupții, numai hoții, numai proștii și toate javrele lor au ajuns să aibă dreptate. Ei sunt ăia nedreptățiți, sărmanii. Ei! Nu noi, proștii care muncim cinstit, suportându-le lor mârlănia, hoția, aroganța, prostia. Incredibil! Cum să dai, măi, love la o infractoare ca Udrea? Cum? Ce hal de om poți fi?”

    Psihologul Gigi Ghinea s-a declarat, la rându-i, oripilată de modul greţos în care s-a infiltrat imaginea languroasă a Elenei Udrea printre românii din Diaspora:

    „Am dat o raită pe aici să văd ce mai ziceți, ce mai gândiți, cum vă simțiți. Hm! Nimic special, exact ca de Crăciun. Fiecare cu durerea lui de burtă, de stomac, de cap. Fiecare cu bucuria lui de <<naștere a lui Christos>> descrisă în fel și fel de moduri, imagini, icoane, sfinți etc. Singura chestie care m-a enervat rău a fost o postare a grupului Diaspora Observator.Es., o imagine de pe pagina Udrei care ni-i prezenta pe <<exilată>> și pe iubitul actual.
    Iar termenii unsuroși de admirație, lingușiri grețoase la adresa divei-mămici eroină m-au oripilat.
    Curios (dar nu mă mai miră nimic), eram și eu inclusă în acest grup mizerabil plin cu gunoaie.
    Nu m-am înscris niciodată în niciun grup, în multe însă am fost inclusă. Cum mama dracului puteți face asta? Câtă nerușinare! Mi-e atât de scârbă de voi încât îmi vine să vomit la propriu, doar că n-am ce; până acum am băut doar apă și câteva guri de cafea. Mi-ați făcut ziua praf, pentru că, doamne, mulți sunteți! Și încă vă înmulțiți, din nefericire!”

  • Carmen Dan amenință cu un nou 10 august. Vestele galbene româneşti: „Nu uităm! Veţi plăti!”

    Ministrul de Interne Carmen Dan, principala vinovată din punct de vedere al funcţiei politice pentru actul criminal din 10 august, ameninţă că represiunea s-ar putea repeta, cu ea şefă a forţelor de ordine. 

    „În plan intern, ne-am obișnuit deja cu apelurile președintelui la proteste, la violență, la anarhie și dacă acest joc pe care continuă să-l facă acum… eu cred că este un joc mult mai periculos având în vedere contextul politic european. Este evident pentru toată lumea că președintele este în campanie electorală și că își încalcă grav atributul constituțional de mediator. Ce pot să vă asigur este că în calitate de ministru de Interne voi face tot ce îmi stă în putere, evident în limitele legale, pentru a menține ordinea publică și securitatea tuturor cetățenilor, indiferent de funcțiile pe care le ocupă aceștia sau de culoarea politică”, a declarat azi Carmen Dan.

    Afirmaţiile absolut iresponsabile pentru un demnitar european seamănă leit cu cele dinaintea manifestaţiei din 10 august. Atunci, ea, Liviu Dragnea, şefii Jandarmeriei şi aliaţii lor din media au incitat la violenţă, vorbind ca şi când ştiau dinainte că huliganii infiltraţi printre manifestanţii paşnici îşi vor face datoria. Ulterior, violenţele „prevestite” de ei s-au adeverit: au făcut înconjurul lumii mii şi mii de imagini cu jandarmii gazând populaţia paşnică, atacând oameni nevinovaţi, punând în pericol vieţile copiilor, femeilor şi bătrânilor. Ulterior, toată comunitatea internaţională a condamnat actele de huliganism de stat, iar Parlamentul UE a votat o rezoluţie împotriva guvernării PSD-ALDE. Iar protestele din Franţa au arătat că acolo jandarmii au făcut ce trebuiau să facă cei din Bucureşti: au arestat imediat violenţii, nu au atacat protestatari paşnici, dimpotrivă i-au protejat de cei agresivi, nu au folosit forţa decât EXCLUSIV împotriva celor care erau violenţi.

    Tot azi, în Italia, ţara cu sute de mii de români abandonaţi de guvernul PSD-ALDE (vezi cazul sancţiunilor pe noul Cod Rutier), şi-au făcut apariţia şi primele „veste galbene” româneşti! Grupuri de români s-au strâns la Milano, în nordul Italiei, într-un protest de solidaritate cu „vestele galbene” din Franţa, dar şi pentru a trage un nou semnal de alarmă legat de ce se întâmplă în România.

    „Mâine se fac patru luni de la represiunea şi din 10 august şi niciun rezultat. Niciun jandarm arestat sau măcar sancţionat, doar câţiva civili. Nicio demisie politică, iar acum Carmen Dan ne ameninţă că ne va da omorul din nou. Nu vom uita. Vor plăti!”, a declarat pentru ZIARISTII.com Roxana Şerban, participantă la miting.

  • Mustaţa lui Dragnea? Sau a lui Hitler? – Ziariștii

    Mustaţa lui Dragnea? Sau a lui Hitler? – Ziariștii

    Când a poposit în Bucureşti, a trăit numai confuzii. Carmen Dan l-a confundat cu premierul Giussepe Conte. El e vicepremier. Apoi al însuşi a confundat mustaţa lui Dragnea cu semi-mustaţa lui Hitler. Deşi seamănă doar pe mijloc, nu şi de-a latul. Copie palidă a satrapului Mussolini, Matteo Salvini a trecut prin biroul lui Dragnea să-şi marcheze teritoriul de aliat al bufonilor (răi) ai Europei.

    Nu-s prea mulţi, slavă Domnului! Dar orişicât…Salvini vrea să fie cel mai feroce, Orban al Ungariei cere şi el loc pe podium, Dragnea candidează dar mai mult mimează (că mor de necaz alde Codrin, Mitralieră, Vâlcov&co.).

    Cu sau fără românaşii naţionalişti de formă sau pe bune, Salvini se ţine de treabă şi toacă zilnic încă de la mic-dejun emigranţi pe bruschete. I-ar face blat de pizza dacă ar putea, însă UE s-a cam săturat de meniul ăsta tot mai greţos.

    Dar Salvini bagă la greu, să-l sature pe Putin. Profitând de greutăţile economice ale unei ţări jefuite şi de ea de corupţia clanurilor mafiote, recită zilnic din poeziile sângeroase ale trecutului. Nu poate rupe nordul Italiei? Mai aşteaptă să prindă momentul potrivit. Între timp, continuă atacul la emigranţi. Ridicarea maşinilor care nu sunt înmatriculate în Italia, deşi sunt înmatriculate în UE, este noua lui poftă.

    Încalcă Tratatul de aderare, libera circulaţie, dreptul de proprietate? Ei, şi? Dacă a putut Orban, de ce n-ar putea şi el. Nu-i poate constrânge pe italieni să-şi asigure maşinile, nu-i bai, îi obligă pe străini să se asigure forţat în Italia. Aşa vin şi mai mulţi bani la buget, şi amenzi, ţaca paca.

    Acum să-i dăm o pauză de ristreto lui mascalzone, face şi el „pentru că poate”. Şi să-i întrebăm pe ceilalţi, „ai noştri”. Dragnea, Carmen Dan…Dacă un nebun prin lume calcă în picioare români, tu chiar stai cu burta la Scroviştea şi faci mişto de Dăncilă? Nu poţi nici măcar să scoţi ceva pe gură. Pui mâna pe telefon şi suni:

    „Prontooo! Alooo! Hei, Matteo, ne mai ţii minte? Suntem noi, cel cu mustaţa lăţită a lui Hitler şi tanti aglaia, ştii tuu…Mă rog. Aia, bre, care te-a confundat cu premierul, şeful tău din Cizmă. Ştim că nu ţi-a picat rău, era o laudă, în fond. O premoniţie, mâine tu vei fi acela. Aşa, că ţi-ai adus aminte, avem şi noi nişte românaşi, tot în Cizmă, ziceai că-i expulzezi. Nu-i bai, dar nu la noi, prego, ştii că n-avem pentru ei, noi dăm la pensii, la bugetari, nu, nu ne trebuie. Dar până pleacă, auzi Matteo, lasă-i tati în pace, că le luăm noi banii acilea, şi pe asigurare, şi impozite, şi înmatriculare, alea alea. Cum zice la UE, liberă circulaţie, le ştii şi tu chiar dacă faci alergie la ele ca la o găleată de mozarella. ”

    Măcar să fi avut dialogul de mai sus, şi tot era ceva! Aţi auzit vreo vorbă fie şi pe hârtie de la Dăncilă sau alţi valeţi? Nema. Diasporenii sunt pericol curat! Sigur, banii lor sunt buni, dar ce le pasă „mulgătorilor” de euroi! Când te simţi sub mustaţa lui Hitler şi-n pielea lui Erdogan, te doare-n basca lui Ceaşcă de fraieri. I-ar extermina, dacă ar putea.

    Au încercat ceva în 10 august, dar nu le-a ieşit pasenţa. Să moară de ciudă Mungiu, nu alta! Acum nu-i mai gazează cu gândul la lagăre, ci îi izolează. De lume, de UE, de ţară, de lege, de drepturi. E şi asta o formă de Hitler cu mustaţă lată. Un fel de exterminare modernă a unui popor nevinovat. Una prin complicitate.

    Dar ştii cum e cu istoria asta, jupâne. Se repetă. Cu victime de ambele părţi. Mille grazie!

  • Moș Nicolae #Rezist i-a dăruit ministrului Bădălău un pișoar personalizat

    Câțiva protestatari #Rezist au vizitat astăzi bârlogul baronului PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, numit recent ministru al Economiei. Protestatarii, însoțiți de ziariștii Mălin Bot și Camelia Tabacu, au improvizat o scenetă în fața vilei lui Bădălău de la Bolintin Vale, județul Giurgiu.

    Cadoul de Moș Nicolae pentru baronul Niculae a fost un pișoar personalizat, cu numele PSD-istului scris într-o poziție strategică, unde se trage apa. Protestatarii au sancționat astfel batjocorirea de către Bădălău a diasporei române, la un botez în care doi maneliști cântau „Să vină diaspora / Că noi ne pișăm pe ea”, iar nașul-baron se bâțâia fericit și aplauda frenetic.

    Protestatarii, cu Marian Ceaușescu în rolul principal, au legat pișoarul de gardul lui Bădălău. Pe obiect existau și alte mesaje: „Dragnea”, „PSD”, „Ciuma Roșie”.

    Mobilizare exemplară: polițiști, jandarmi, interlopi/simpatizanți PSD

    Vizita „comandoului” #Rezist a atras rapid mai mulți indivizi cu aspect dubios, de interlopi locali, dar și câteva echipaje de poliție. Dubioșii au spus că sunt simpatizanți PSD. Ei i-au filmat, la rândul lor, pe protestatari.

    După o vreme, la fața locului a ajuns și un echipaj de jandarmi (n-a stat degeaba Carmen Dan, colega de guvern a lui Bădălău), astfel încât în fața castelului baronial erau mai multe forțe de ordine-dezordine (polițiști, jandarmi, interlopi/simpatizanți PSD) decât protestatari.

  • Cioloş: „De ce e nevoie să pleci din ţară ca să-ţi faci cinstit meseria?”

    Dacian Cioloş, preşedintele Mişcării România Împreună, a publicat un mesaj de mobilizare naţională pentru toţi cei care sunt tentaţi să plece din ţară, mai ales în ultima vreme, din cauza nenorocirii provocate de guvernarea PSD-ALDE. Iată un pasaj din textul fostului premier tehnocrat:

    „Românii construiesc Europa. Să construim și România!

    Am uitat valorile de care avem nevoie pentru a face din România o țară cu adevărat europeană. Ne-am dorit-o la 1848, am visat-o în 1859 și în 1877, ne-am bucurat în 1918. Adevăratul patriotism e refuzul umilinței, înseamnă implicare și onestitate. E refuzul compromisului în interes îngust. Valorile acestea nu au dispărut, le-am îngropat adânc în tristețe și în sentimentul neputinței. Sunt de ajuns un puseu de determinare, un strop de curaj și multă îndârjire. România noului secol are nevoie de toate acestea pentru a deveni minunea la care visăm. Va fi ca o eliberare și niciun efort nu va părea prea mare.

    Să ne întrebăm onest de ce e nevoie să pleci din țară ca să îți realizezi adevăratul potențial, să-ți faci în mod cinstit meseria cum o știi mai bine? Românii din Europa sunt în majoritatea lor covârșitoare onești, muncitori și înțeleg ce înseamnă o societate cinstită, un stat funcțional. Guvernul de la București îi prigonește. Sunt frații și vecinii noștri, sunt românii noștri la care renunțăm așa cum renunțăm la destinul nostru, ba chiar îi alungăm prin indiferența noastră colectivă sau prin determinarea noastră neexprimată de a mișca lucrurile în direcția bună. Știm. E de ajuns!

    Să ne suportăm greșelile, să nu ne abandonăm concetățenii când, din disperare, acceptă ofertele mincinoase, să iertăm când e cazul, dar să nu uităm niciodată și să învățăm din greșeli. Eu sunt primul care îmi spun asta. Dacă nu ne vom întoarce fața și inima către România, la împlinirea a încă 100 de ani vom fi fost principalii vinovați. Să credem în noi, să credem în vecinii, rudele și prietenii noștri. Să credem în România. Această țară așteaptă să fie împlinită de ai ei, nu de alții. România va fi așa cum o visăm doar dacă ne asumăm visul.”, a scris Cioloş pe Facebook.