Cocteilul devastator dintre teorii conspiraționiste și prostie funciară lovește tot mai des și mai dureros. O doctoriță din Ploiești a simțit pe pielea ei unde poate duce ignoranța amestecată cu trufie prostească și paranoia imbeciloidă.
O întâmplare teribilă este relatată, pe Facebook, de Diana Decean, medic la Spitalul Municipal Ploiești, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
„Gândul de seară” al doctoriței este răvășitor. Iar concluzia, dureroasă: „Pe drumul spre casă mi-a venit să plâng”. Iată de ce!
Mărturia doctoriței Diana Decean
„Un gând de seară”
„Am coborât la minimarket-ul non-stop de lângă bloc să iau fructe și țigări. Un afiș mare pe ușă – «În această unitate, purtarea măștii este obligatorie». Niciuna dintre vânzătoare nu purta mască, niciunul dintre obișnuiții locului – «gospodine» venite în capot după o sticlă de cola și trei napolitane, băieții în maieu de șmecher veniți să-și ia doza zilnică de bere și semințe.
«Aveți pe ușă semn de mască obligatorie», am deschis eu conversația. S-a pornit o furtună verbală din toate părțile, «ce mască?», «ia mai lăsați-ne!», «ce Covid?».
«Lucrez în domeniu», le-am zis, «e real, sunt oameni bolnavi». «Nah, știu eu», zice capotul, «mi-a zis cineva din județean» (adică, înțelegeți, de la sursă) «că le dă 10.000 de euro de caz să-i facă covid și vii, și morți».
«Nu există bolnavi, spitalele sunt goale, nu ne mai prostiți! Ce, ne credeți fraieri? Vreți să ne nenorociți pe toți, nu vă mai ajunge»... etc.
Toată ura era îndreptată asupra mea și a măștii mele. Vânzătoarea, și ea foarte vocală, m-a servit în scârbă, deja eram probabil în cârdășie cu «ăia», poate chiar dintre cei care halim bani europeni în loc de mic dejun, prânz și cină.
Tratez de peste 20 de ani, printre altele și paranoia, delirul sistematizat, tematic, impenetrabil – prin definiție – la contraargumente și paralel cu un rest de gândire cvasinormală în ce privește cotidianul.
Ce faci însă când nu ai în față o singură persoană cu un sistem de credințe rupt de realitatea testabilă? Ce te faci când ești înconjurat de acest delir rupt de realitate?
Ce te faci când TU ești din ce în ce mai singur (de dragul argumentului, dar înțelegeți ce vreau să spun) și ceilalți cu «realitatea» lor sunt din ce în ce mai mulți?
O experiență interesantă dacă vreau să învăț ceva din ea. Am învățat cum se simte frustrarea celui care este singur împotriva tuturor. Singur, cu «adevărul» lui real sau delirant. Frustrarea este aceeași.
Pe drumul spre casă mi-a venit să plâng…”
