Etichetă: desființat

  • Profitorii Revoluției urlă la Orban să le dea Institutul înapoi! Voican și Roman nu pot trăi fără sinecura iliesciană

    După Ion Iliescu, alți doi diversioniști pro-sovietici din decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, au sărit ca arși când au aflat că sinecura lor, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), a fost desființată luni de Guvernul Orban, prin ordonanță de urgență.

    Directorul general al Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu, a declarat luni, printr-un comunicat remis Agerpres, că nu înţelege motivaţia privind desfiinţarea acestei instituţii.

    • „Am luat cunoştinţă cu surprindere de hotărârea luată astăzi de Guvernul Orban, cu privire la desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, nu înţelegem motivaţia demersului guvernamental. Acest gest vine în continuarea unor acţiuni prin care adevăraţii revoluţionari au fost nesocotiţi, dovadă că la şedinţa solemnă din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română, domnul Petre Roman nu a fost lăsat să-şi rostească discursul, deşi este unul din cei mai cunoscuţi revoluţionari.”
    • „Deşi astăzi o parte a istoriei noastre contemporane a fost maculată, Revoluţia Română din 1989 rămâne cel mai important moment al istoriei noastre recente.”
    • „Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 va întreprinde demersurile legale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei măsuri pe cât de arbitrară, pe atât de abuzivă.”

    Petre Roman, halucinant: „Acest institut avea perfecta sa poziție în rândul institutelor de specialitate din România”

    Fostul premier Petre Roman acuză „motive politice” care au dus la destiințarea IRRD , iar Guvernul a „trecut peste capul voinței Senatului”. Roman este membru în conducerea Instutului Revoluției Române chiar de la înființarea acestuia de către Ion Iliescu, în anul 2004.

    • „Motivația nu stă în picioare, referitoare la faptul că Institutul nu justifică aceste cheltuieli. De ce trebuie să fie Ordonanță și nu o dezbatere în Parlament? Prima întrebare.”
    • „Ordonanța de Urgență nu se justifică, nu este nicio urgență. Doi, dacă există o problemă în privința asta, se face un audit cu de exemplu, un Comitet de istorici, cu Academia Română, de exemplu, care să examineze exact raportul între ce s-a cheltuit și ce s-a obținut, pentru că în realitate, deși după cum foarte bine știți, eu nu sunt deloc un suporter al lui Ion Iliescu, acest Institut al Revoluției Române, avea perfecta sa poziție, justificare, în rândul institutelor de specialitate din România. Adică, nu există niciun fel de urgență.”
    • „Trebuie să se facă o dezbatere în Parlament, și anume în cadrul Senatului, pentru că Institutul Revoluției Române se află sub patronajul Senatului României. Păi, de ce Guvernul să dea OUG prin care trece peste capul voinței Senatului? De ce? Nu se justifică. Nu.”
    • „O dezbatere în Senat era obligatorie, o evaluare a ceea ce a făcut Institutul Revoluției Române era corectă, și anume vă spun de pe poziția unui om care nu are cum să-l susțină pe Ion Iliescu, având în vedere tot ceea ce ne-a opus în toți acești ani.”
    • „Institutul Revoluției Române a acumulat o masă informativă foarte puternică și a scos foarte multe publicații care nu sunt partizane politic, nu e adevărat asta. Am fost acolo.”
    • „În Colegiul Revoluției Române, oamenii care sunt apropiați de Iliescu sunt în minoritate față de toți ceilalți. Deci, și ăsta e un argument așa, să zicem, oarecum de ordin subiectiv. Dar nu există niciun fel de rațiune de urgență, absolut niciun fel de rațiune pentru această chestiune. Este o chestiune cu caracter politic și stau și mă întreb cine are interesul de a credita ideea că Revoluția Română nu a fost servită, să spunem susținută, de către Institutul Revoluției.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iliescu și Voican, căpușele revoluției, deratizate de Guvernul Orban! Institutul-sinecură a fost desființat prin ordonanță de urgență

    * Rusia ne pregătește „un PSD mai agresiv”! Orlando anunță un nou proiect politic, Pleșoianu s-a retras și el să lucreze…

  • Iliescu e șocat că a rămas fără sinecură: „E o porcărie inadmisibilă! Renunțăm la Revoluția română, la studierea ei?!”

    Iliescu e șocat că a rămas fără sinecură: „E o porcărie inadmisibilă! Renunțăm la Revoluția română, la studierea ei?!”

    Desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) l-a șocat pe Ion Iliescu, fondatorul acestei căpușe bugetare.

    Luat prin surprindere de decizia Guvernului Orban, care a rezolvat totl prin ordoonanță de urgență, gornistul sovietic a reacționat visceral, ca la ședințele de partid în care-i înfiera pe „deviaționiști”, „fracționiști”, „agenți imperialiști” sau „dușmani ai clasei muncitoare”.

    Ion Iliescu a declarat pentru Mediafax: „Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române… renunțăm la Revoluția Română, la studierea ei?! Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu înțeleg și nu-i interesează, asta e altă treabă. Dar a fost un moment istoric remarcabil, care a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani. Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva?”.

    Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă prin care Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se desfiinţează. Institutul, finanțat de stat prin bugetul Senatului României, era condus de trioul Ion Iliescu (președinte) – Gelu Voican Voiculescu (director general) – Emilian Cutean (secretar general). Primii doi sunt trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității (chiar legat de Revoluția pe care o „studiază”!), Cutean a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru matrapazlâcuri financiare la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR).

    În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, se va stabili ce destinaţie va avea patrimoniui Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Sinecura iliesciană beneficiază de un sediu de lux pe Strada C. A. Rosetti, nr. 33, în centrul Capitalei, nu departe de Piața Universității.

    Motivarea Ordonanței de urgență prin care a fost desființat IRRD

    • „Activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea sa până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României.”
    • „Încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556 din 7 decembrie 2004, instituţia a reprezentat o platformă politică, iar în pofida enunţării veniturilor proprii ca sursă de finanţare, încă de la început activitatea instituţiei a fost finanţată de la bugetul de stat aproape în totalitate.”
    • „Prin activitatea sa, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 s-a dovedit a fi un for ermetic al cărui scop real vizează asigurarea unor poziţii publice finanţate din fonduri publice pentru interese personale, iar Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nu a prezentat o conduită adecvată statutului de instituţie publică pe care îl deţine în relaţia cu cetăţenii.”
    • „În fapt, evenimentele organizate de Institut au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfăşurate de organele de anchetă în «Dosarul Revoluţiei».”
    • „Astfel, întreaga activitate a Institutului a fost marcată de controverse determinate de dorinţa conducătorilor instituţiei de a acredita o anumită viziune asupra evenimentelor din Decembrie 1989, contestată sistematic de organizaţii ale revoluţionarilor. Or, contrar raţiunii de funcţionarea a unei instituţii publice, Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluţiei Române din 1989 revine în actualitate.”
    • „Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 beneficiază de un regim juridic atipic în structura instituţională a statului român, în condiţiile în care specificul acestuia este mai degrabă al unei fundaţii decât al unei instituţii publice. Institutul are statutul de instituţie publică de specialitate, autonomă, fără a fi definită sau indicată raţiunea unei astfel de reglementări extraordinare.”
    • „Lipsesc reglementările referitoare la mandatul conducerii instituţiei şi posibilitatea/imposibilitatea reînnoirii acestuia, condiţii de integritate în exercitarea mandatului, revocarea membrilor forurilor de conducere, condiţiile în care se iau decizii prin vot sau prezentarea rapoartelor de activitate Senatului României, din bugetul căruia este asigurată finanţarea Institutului.”
    • „Ordonanţa de urgență este adoptată având în vedere necesitatea de a elimina gravele disfuncţionalităţi în modul de funcţionare a instituţiilor publice, de a evita incidente sociale şi de a opri urgent cheltuirea de fonduri publice care nu servesc interesul public, ci prejudiciază buna funcţionare a societăţii.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!