Apariția lui George Simion în fața elevilor de la prestigiosul Colegiu „Gheorghe Lazăr”, din București, la ceremonia de deschidere a anului școlar, continuă să stârnească reacții vehemente, de indignare și revoltă. Filosoful Theodor Paleologu se arată pur și simplu șocat că directoarea Ionela Neagoe a putut face un asemenea gest, propunându-le elevilor, ca model, „un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu”.
Theodor Paleologu (49 de ani) a fost atât de marcat de momentul petrecut luni dimineața la „Gheorghe Lazăr”, încât a ținut să scrie două mesaje pe acest subiect – unul după ce s-a aflat despre prezența lui Simion acolo, iar al doilea marți.
„An de an, la începerea școlii, sînt invitați să vorbească elevilor tot felul de nulități, golani, impostori și pușlamale pe motiv că sînt deputați, senatori, miniștri sau primari. Această cutumă imbecilă minează din start orice reper moral și intelectual“
De obicei diplomat și atent să evite jignirile, de data aceasta filosoful pare să-și fi ieșit complet din pepeni.
Luni, după apariția știrii, Paleologu a comentat: „Este absolut revoltător că directoarea liceului Lazăr propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion, invitat să ia cuvîntul la deschiderea anului școlar. Cum ajung asemenea lichele în fruntea unor licee cu tradiție?”.

Marți dimineață, Paleologu a revenit cu un nou comentariu, de data asta mai larg, privind situația de ansamblu: „An de an, la începerea școlii, sînt invitați să vorbească elevilor tot felul de nulități, golani, impostori și pușlamale pe motiv că sînt deputați, senatori, miniștri sau primari. Această cutumă imbecilă minează din start orice reper moral și intelectual. Copiii sînt astfel învățați de mici să asculte cuminți și să aplaude ipocrit tot felul de tîmpenii, să accepte și chiar să admire succesul nemeritat al unor mizerabili. «Curat meșteșug de tîmpenie», vorba lui Creangă, dar și de lașitate, resemnare și lichelism”.
„Vreo doi au urat ironic, vreo opt l-au huiduit de a răsunat toată curtea, dar grosul au rămas la fel de plictisiți cum erau la toți ceilalți politicieni în sacou veniți să vâneze imagine. Nu știau cine e și nici nu le păsa“
Ionela Neagoe, directoarea Colegiului „Gheorghe Lazăr”, a încercat să scape basma curată după izbucnirea scandalului, afirmând că nu ea l-a invitat pe George Simion, ci acesta s-a prezentat singur la liceu. Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, contrazice această versiune și scrie că liderul partidului extremist AUR i-a fost băgat pe gât directoarei de către serviciile secrete, care lucrează acum din umbră la profilul de candidat la prezidențiale al lui Simion.
Însuși momentul discursului este controversat. Digi 24 a publicat o știre conform căreia Simion ar fi fost huiduit de elevii de clasa a XII-a când a început să vorbească. Liderul AUR și directoarea dezmint acest lucru.
Jurnalistul Mihai Popescu, de la Vice.ro, a asistat personal la moment și a relatat: „Întâmplător am fost azi la deschiderea școlară de la «Lazăr», unde a venit George Simion, și am studiat reacțiile elevilor. Vreo doi au urat ironic, vreo opt l-au huiduit de a răsunat toată curtea, dar grosul au rămas la fel de plictisiți cum erau la toți ceilalți politicieni în sacou veniți să vâneze imagine. Nu știau cine e și nici nu le păsa. De aia a dres-o după huiduieli cu «mă știți de pe Facebook și TikTok». Nu te știe nimeni tânăr, prietene.
Altfel a fost amuzant că pe toți ceilalți politicieni, prefectul Toni Greblă și niște PSD-iști de la Sectorul 5 care interimează pentru Piedone cât e la pârnaie, i-a introdus directoarea cu «a absolvit Lazăr», «a făcut și dres programe pentru Lazăr». La Simion a fost doar un «avem și un deputat». Bine, amuzant și că se fac că nu știu cine l-a chemat, când era lângă directoare și a vorbit cu ea și după”.