Să fii deputat, să ai 36 de ani și să crezi că te poți feri de ruși cu ajutorul unor șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime – toate aste înseamnă că trăiești cu mintea într-o altă epocă: cea a războiului ruso-turc din 1877-1878.
De la prea multe filme vizionate cu Sergiu Nicolaescu, un deputat din neamul „șoșocarilor”, Ciprian Ciubuc, se visează probabil în „Noi, cei din linia întâi”, poate chiar în rolul generalului Marinescu, renumitul comandant al Diviziei 18 Infanterie.
În realitate însă, nici n-a apucat să-și satisfacă stagiul militar, n-a mai ajuns în vreun poligon de tragere. A absolvit liceul în 2004, apoi a început studiile universitare. Iar când le-a încheiat și pe acestea, armata nu mai era obligatorie în România. Intraserăm deja în NATO.
Și-acum, ce vrea el din postura de deputat, într-un text plin de agramatisme postat pe Facebook? Ciubuc:
„Măsuri urgente, pe care le pot lua niște conducători demni în contextul disensiunilor NATO-Rusia:
Măsuri militare urgente:
– Armata obligatorie pentru absolut toți bărbații de 18-40 ani, o pregătire minimă, elementară de apărare, 3 luni pentru toți bărbații cu studii superioare, și 6 luni pentru cei fără studii superioare. (România nu are bărbați pregătiți să-și apere țara, casa și familia!)
– Convocarea, mobilizarea și antrenarea tuturor rezerviștilor apți.
– Șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime dea lungul frontierei flancului estic.
– Toate drumurile naționale și internaționale de intrare în țară dinspre granița de Est, securizate, podurile de intrare dotate cu explozibil de distrugere.
Măsuri sociale urgente:
– Tăierea pensiilor speciale, 1.5 miliarde ron/an!
– Dotarea armatei române, cu armament nou nu fiare vechi! 2 miliarde lei noi s-a plătit la sf. 2022 pe 33 de avioane vechi de 40 de ani.
– Tăierea subvențiilor pentru partidele politice 500.000.000 ron/an. (…)”
Să analizăm câteva dintre ele.
Ciubuc: „Armata obligatorie pentru absolut toți bărbații de 18-40 ani.”
Replică: În acest sens, tocmai Ciubuc ar trebui să fie un model demn de urmat, să-și dea demisia din funcția de deputat și să se înroleze în armată. Întrebarea este: în care armată? În cea română sau în cea a lui Putin?!
Ciubuc: „Șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime dea lungul frontierei flancului estic.”
Replică: Dacă tot el a venit cu această propunere, să-și mobilizeze „bărbații” de AUR, cu Simion în frunte, și să descindă pe flancul estic. Să sape șanțurile cu târnăcoape, cazmale, sape sau lopeți de infanterie până le iese pe nas! Dar cu Simion e o mare problemă: are interdicție de intrare în Republica Moldova. Așa că el o să sape tranșee doar pe partea asta a frontierei… să împiedice trupele NATO să-l atace pe bietul Putin!
Ciubuc: „Toate drumurile naționale și internaționale de intrare în țară dinspre granița de Est, securizate, podurile de intrare dotate cu explozibil de distrugere.”
Replică: Dacă vin rușii prin nord, drumurile și podurile de-acolo nu trebuie securizate? Sau poate i-a „zis” Putin planul și nu știm noi.
Ciubuc: „Tăierea subvențiilor pentru partidele politice 500.000.000 ron/an.”
Replică: Ce frumos sună, nu? O spune însă un deputat al cărui partid a umflat cu 1,5 milioane de lei factura cheltuielilor din campania electorală, decontabile din bugetul statului!
Să crezi la 36 de ani, în calitate de deputat, că în secolul XXI te poți apăra în fața rușilor cu ajutorul unor șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime, înseamnă să trăiești de fapt cu mintea într-o altă epocă: în cea a războiului ruso-turc din perioada 1877-1878. Sau să mimezi apărarea în fața lui Putin (că dă bine la popor), în timp ce-i face semne cu lanterna lui Ivan, să-i arăți calea spre București!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Deputata Anamaria Gavrilă (37 de ani) a anunțat luni că demisionează din partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Este al treilea parlamentar pierdut de AUR după alegerile din 6 decembrie 2020. Primii doi au fost senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă și deputatul Mihai Lasca, excluși din partid.
De la 47 de parlamentari la începtul mandatului (14 senatori și 33 de deputați), AUR a rămas cu 44 (13 senatori și 31 de deputați). Pierderea este de 6,38% în aproape 8 luni, în condițiile în care AUR nu a convins niciun alt parlamentar să i se alăture.
Sursele Ziaristii.com spun că Anamaria Gavrilă și-a negociat deja înscrierea în PSD. Acest pas formal nu va fi făcut însă acum, ci după o perioadă-tampon în care deputata ex-AUR va activa ca indepenentă.
Anamaria Gavrilă își acuză conducerea de partid că nu sprijinit-o în anumite proiecte, iar colegilor din municipiul Deva le reproșează că nu s-au implicat în preluarea Termocentralei Mintia la Primărie.
„Sloganele nu țin locul acțiunii politice coerente. O atitudine timorată de puterea aparentă a altor partide nu are forța necesară de a impune o nouă viziune pentru România. Iar pentru mine, a continua în această formulă ar înseamnă a rămâne resemnată că mai mult nu se poate pentru români”, a scris Anamaria Gavrilă în anunțul de despărțire de AUR, publicat pe Facebook.
Aceasta și-a început deja activitatea de „PSD-istă din umbră”, printr-un atac violent la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe care-l numește „un trădător de țară și un om fără caracter”.
Anunțul deputatei Anamaria Gavrilă
„Dragi hunedoreni, dragi români,
De astăzi îmi voi continua mandatul de parlamentar de Hunedoara ca deputat independent. Rămân dedicată obiectivului pe care mi l-am asumat în fața celor care m-au votat, acela de a face un alt fel de politică pentru deveni și pentru hunedoreni și de a da un exemplu prin acțiune și implicare.
Am luat una dintre cele mai dificile decizii din viața mea. Atunci când m-am înscris în AUR, eram convinsă că fac parte dintr-o echipă care își dorește să arate că putem face o politică diferită, în beneficiul cetățeanului. O echipă cu oameni de cuvânt, care se respectă unii pe alții și care nu se pierde în nebuloasa politică plină de demagogii. O echipă organizată pe criterii meritocratice și de eficiență, cu obiective, strategii și acțiuni care să aducă rezultate reale pentru români.
Sloganele nu țin însă locul acțiunii politice coerente și o atitudine timorată de puterea aparentă a altor partide nu are forța necesară de a impune o nouă viziune pentru România. Iar pentru mine, a continua în această formulă ar înseamnă a rămâne resemnată că mai mult nu se poate pentru români.
Sunt însă convinsă că românii au determinarea și dorința de a avea o țară care funcționează pentru noi toți. Românii au însă nevoie de lideri care să demonstreze curaj, integritate și autenticitate. Au nevoie de lideri care să îi unească în jurul unui proiect ambițios în care credem cu toții.
Am fost dezamăgită să constat că, după un an de activitate și contribuția mea semnificativă la campania locală unde AUR a reușit să obțină nu unul, ci doi consilieri locali, singurii consilieri locali AUR într-un municipiu reședință de județ, nu există o echipă pe care să pot conta atunci când vine vorba de a-i ajuta pe deveni. Le-am cerut consilierilor locali ai AUR, în mai multe rânduri și, din păcate, fără succes, să propună o hotărâre de Consiliu Local pentru preluarea Termocentralei Mintia la Primărie. Era o oportunitate și o ultimă speranță de rezolvare a problemei termoficării centralizate pentru iarna următoare după, ce primarul a refuzat să vină cu o soluție. Pe aceeași temă, a rezolvării încălzirii în Deva și a apărării Termocentralei Mintia, am avut prea puțin sprijin din partea conducerii centrale a AUR în momentele în care am făcut demersuri pentru a-l convinge pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, să renunțe la planul de vânzare a termocentralei la preț de fier vechi și să ia decizii în beneficiul devenilor. De asemenea, nu am primit susținerea necesară pentru a iniția o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, care recent s-a dovedit a fi cu adevărat un trădător de țară și un om fără caracter, lăsând mii de oameni în frig la Deva în plină pandemie și încercând să aloce 600 de milioane de euro prin PNRR unei firme de casă a partidului său.
În acest context, am hotărât să demisionez din AUR și să fac echipă, cu adevărat, cu cetățenii care m-au trimis în Parlament. Am un respect deosebit pentru acei parlamentari AUR care au ajuns în această poziție din dorința de a ajuta țara lor și fac o muncă bazată pe respect pentru ceilalți colegi, sunt modești, dar consecvenți în realizările lor și dau un exemplu de înțelepciune în fiecare situație dificilă. Voi susține orice proiect al oricărui partid de care sunt convinsă că îi va ajuta pe români.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În vârstă de numai 24 de ani, Călin-Constantin Balabașciuc, deputat AUR de Călărași, pare desprins din „Prostia omenească” a lui Ion Creangă. E atât de incult, încât nu știe nici măcar unde se află pe hartă județul care l-a trimis în Parlamentul României și căruia i-a jurat credință cu mâna pe Biblie!
Accesând profilul său de pe site-ul Camerei Deputaților, se poate constata că Balabașciuc figurează ca deputat ales din partea AUR în circumscripția electorală nr. 12 Călărași, validat la data de 21 decembrie 2020.
Din februarie 2021, acesta face parte și din Comisia pentru tineret și sport, având cabinet parlamentar în „Călărași, Str. Năvodari, nr. 67, jud. Constanța”!!! Așa a scris cu mânuțele lui. De când se află orașul Călărași în județul Constanța? Păi, de 3 luni și ceva, din momentul în care Balabașciuc a intrat în pâinea parlamentară.
DOCUMENT: Adresa „Călărași – Constanța” e jos, pe ultimul rând
La fel ca mulți alți politicieni de carton din AUR sau PSD (ex. – analfabetul Daniel Ghiță), și Balabașciuc e un personaj nefrecventabil, care, după cum se vede, a trecut prin școală ca vaca prin lobodă: nu-i familiarizat cu noțiuni elementare de geografie din clasele primare!
Pe această cale, îi aducem la cunoștință că:
orașul Călărași este reședința județului cu același nume, care l-a trimis în Parlament pe un venit de peste 5.000 de euro pe lună (indemnizație, sumă forfetară).
județul Călărași se învecinează la est cu județul Constanța, a cărui reședință este municipiul Constanța.
Conform declarației sale de avere, Balabașciuc, domiciliat în județul Suceava (satul Demacusa, aparținător comunei Moldovița), pare a fi unul dintre cei mai săraci parlamentari: nu are nici casă, nici autoturism, nici terenuri, nici venituri în 2020.
În aceeași situație se află și fostul luptător Daniel Ghiță (PSD), transformat peste noapte dintr-un afacerist prosper într-un sărman care cerșește din mila semenilor.
„Recunosc, da, nu am putut citi jurământul corect din cauza emoțiilor ce au efecte diferite de la om la om, iar în cazul meu așa se manifestă”
Călin-Constantin Balabașciuc (cel mai tânăr deputat din Parlamentul României) s-a remarcat și în decembrie 2020, la depunerea jurământului. El a stârnit hohote de râs printre colegii săi, când s-a chinuit îngrozitor să-și citească scurtul discurs de pe o foaie de hârtie.
VIDEO: Atenție, Balabașciuc depune jurământul!
Deputatul AUR și-a găsit cu greu cuvintele, le-a spus cu întreruperi, la fel ca Daniel Ghiță (PSD), analfabetul trimis în Parlament de cuplul Firea-Pandele.
Ulterior, Balabașciuc a explicat, penibil, pe Facebook: „Presa a preluat astăzi un material cu mine și toți își doresc o reacție cu privire la videoclipul cu depunerea jurământului. Recunosc, da, am avut emoții imense, ca niciodată în altă parte. A fost prima mea ieșire publică, fiind în fața unui public numeros, și nu în fața oricărui public. Recunosc, da, nu am putut citi jurământul corect din cauza emoțiilor ce au efecte diferite de la om la om, iar în cazul meu așa se manifestă. Toți mă știu o persoană emotivă. Emoțiile nu sunt un criteriu pentru a nu putea fi ales în Parlament, cum nici tupeul unora nu reprezintă dreptul pentru defăimare. Am primit sute de mesaje jignitoare, dar nu mă pot dărâma! Voi întoarce și celălalt obraz, doar pentru demnitatea de creștin autentic pe care o am. Voi lupta cu o îndârjire și mai mare, pentru că de-abia acum mi-am dat seama ce malefic este sistemul”.
Explicațiile lui Balabașciuc au fost de un ridicol absolut, în condițiile în care:
* Nimeni nu l-a forțat să candideze pentru un post de deputat. Dacă știa că e pălăria prea mare pentru el, trebuie să-și aleagă alt serviciu.
* Se laudă că e absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București. Deci, licențiat în istorie, dar nu știe să lege o frază așa cum trebuie și încurcă județele României. Se mai declară și „mare patriot”!
Conform site-ului Aktual24.ro, foști colegi de-ai lui Balabașciuc susțin că actualul deputat AUR a rămas repetent și a renunțat la studii.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dumitru-Viorel Focşa (55 de ani), deputat AUR de Constanţa, regretă atacul primitiv la adresa lui Nicolae Raţiu (73 de ani), fiul fostului fruntaş ţărănist Ion Raţiu (1917-2000), pe care l-a numit „retardat”. Într-un interviu pentru Ziaristii.com, Focșa prezintă scuze familiei Rațiu și spune că pe viitor nu va mai recurge la termeni jignitori, injurioși.
Cazul, pe scurt
Un grup de intelectuali a inițiat un Apel public prin care a cerut partidelor aflate la guvernare (PNL, USR-PLUS, UDMR) să nu accepte discuții cu reprezentanții AUR, pe care-i consideră „nefrecventabili”.
Alianța pentru Unirea Românilor a încercat să contracareze Apelul intelctualilor folosind imaginea lui Ion Rațiu, asociată siglei AUR, într-o postare pe Facebook.
Nicolae Rațiu, fiul cel mic al lui Ion Rațiu, a solicitat ca AUR să șteargă postarea respectivă și „să evite în viitor orice astfel de asociere a lui Ion Raţiu cu simbolurile, doctrina şi imaginea partidului”.
Dumitru-Viorel Focșa, deputat AUR de Constanța, a postat un mesaj jignitor la adresa lui Nicolae Rațiu, chiar la textul publicat de acesta pe Raţiu Democracy Center. „Noaptea minţii! Face de râs familia Raţiu acest retardat!”, a scris Focșa.
21 de ani pe vapor, 5 ani în Canada
Dumitru Focșa a hotărât să retracteze termenul abominabil și să prezinte scuze familiei Rațiu. „E regretabil, îmi asum și voi avea grijă ca pe viitor să-mi stăpânesc pornirile, să analizez mai atent cazul și să-mi aduc aminte că sunt trimis în Parlament de câteva mii de oameni. Prezint și scuze familiei Rațiu”, a declarat Focșa pentru Ziaristii.com. El a spus că va transmite și un mesaj pe Facebook.
Marinar de carieră, deputatul AUR a navigat timp de 21 de ani, iar 5 ani a stat în Canada, la Vancouver. El spune că până la alegerile de anul trecut, ca marinar, câștiga 225 de euro pe zi, la o companie olandeză, iar în decembrie a avut ofertă de 280, dar a ales mandatul de parlamentar.
Dumitru Focșa zice că pe 20 mai 1990 l-a votat pe Ion Rațiu (care avea să obțină 4,29%), în confruntarea prezidențială cu Ion Iliescu (85,07%) și Radu Câmpeanu (10,64%).
„N-am votat niciodată PSD-ul”, mai spune deputatul AUR, care indică și candidatul pe care la pus ștampila, de fiecare dată, la prezidențiale: Ion Rațiu (1990), C. V. Tudor (1992), Emil Constantinescu (1996), vot anulat (2000, la finala Ion Iliescu – C. V. Tudor), Traian Băsescu (2004, 2009), Klaus Iohannis (2014, 2019).
„Este regretabilă folosirea imaginii lui Ion Rațiu”
Reporter: Domnule deputat, de ce ați folosit cuvântul „retardat” pentru a-l jigni pe domnul Nicolae Rațiu?
Dumitru Focșa: A fost un context care m-a influențat, și nu în bine. Eu citisem cu o zi înainte acea scrisoare în care cap de listă e domnul Cristian Pârvulescu. Acela e un apel fascist, din puncul meu de vedere, pentru le cerea celor din arcul guvernamental să nu comunica cu AUR. Aste o acțiune anti-democratică, în cadrul unei campanii de denigrare.
Reporter: Dar nu v-ați gândit că poate oamenii ăia, majoritatea personalități respectabile, n-au luat razna, ci însăși activitatea AUR le-a dat motive să transmită acel apel?
Dumitru Focșa: Prin ce?
Reporter: Prin diversele derapaje, prin retorica anti-europeană evidentă, printr-un anumit extremism, prin atitudini anarhiste de genul „anti-botniță” și anti-vaccinare…
Dumitru Focșa: Dar ce înseamnă să fii european? Să iei poziția de ghiocel? Eu cred că trebuie să fim români înainte de toate.
Reporter: Aici nu e vorba de „ghiocel” sau „zambilă”. Trebuie să fim raționali și realiști. Credeți că ăla din Texas spune „eu sunt texan, înainte de toate”? Nu, el spune „sunt american”, și se mândrește cu asta. E vorba de apartenența la o mare națiune sau țară.
Dumitru Focșa: Dar noi nu suntem în Statele Unite ale Europei!
Reporter: Eu cred că vom fin în Statele Unite ale Europei, e singura noastră șansă în competiția globală: să fim parte dintr-o entitate puternică, similară Statelor Unite ale Americii. Altfel, țările mărunte nu au nicio șansă.
Dumitru Focșa: Noi nu suntem pentru așa ceva! Noi suntem pentru o Europă așa cum a fost definită în Tratatul de la Maastricht, nu altfel.
Omniprezenta sentoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, anarhistă conspiraționistă, între doi parlamentari AUR de Constanța: Sorin Cristian Mateescu (senator) și Dumitru Viorel Focșa (deputat)
„Suntem un partid naționalist, dar nu anti-european”
Reporter: OK, asta e alt discuție, vom vedea cum evoluăm în viitor. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect. Spuneți că v-a deranjat acel Apel la izolarea AUR. Dar ce treabă are familia Rațiu cu asta? Că nu pe semnatarii Apelului i-ați făcut „retardați”…
Dumitru Focșa: Păi, la o zi sau două am văzut un articol pe Facebook în care domnul Nicolae Rațiu avea o solicitare, de a se îndepărta numel și poza tatălui său de la o postare a unui mebru AUR.
Reporter: Și nu vi se pare o solicitare normală?
Dumitru Focșa: Ba da, era o solicitare îndreptățită! Avea tot dreptul să ceară și să obțină acest lucru. Dar după aceea, când am văzut motivarea folosită de domnul Nicolae Rațiu, am regăsit aproape aceleași cuvinte care erau în acel Apel deschis de domnul Pârvulescu.
Reporter: Susțineți că argumentele domnului Nicolae Rațiu nu erau corecte?
Dumitru Focșa: Păi, nu erau, pentru că noi nu suntem un partid anti-național, suntem un partid naționalist.
Reporter: OK, și asta vă dădea dreptul să-l numiți pe domnul Nicolae Rațiu „retardat”? E un om absolut respectabil, probabil că nici nu-l cunoașteți…
Dumitru Focșa: Nici nu știam dacă are copii patriotul român Ion Rațiu, dacă are unul sau doi…
Reporter: Are doi.
Dumitru Focșa: … și pentru prima dată în viața mea citesc despre acest domn, Nicolae Rațiu, care intervine pe ce? Pe o chestie măruntă, că un coleg a luat fotografia patriotului Ion Rațiu și a pus acea definiție a democrației pe care a dat-o dumnealui… Eu mă uitam la televizor atunci, în 1990, când vorbea dumnealui cu Ion Iliescu, în dezbaterea prezidențială… Eram acasă atunci, venisem de pe vapor și am prins votul ăla…
„Retrag acel cuvânt urât. Prezint scuze familiei Rațiu”
Reporter: Erați marinar, nu?
Dumitru Focșa: Da, aveam aproape 25 de ani și navigam de la vârsta de 22… de 21 de ani, cum am terminat școlile. În fine… Și zic: ia uite, frate… cum adică?! Meritele tatălui nu-i permit copilului să și-o ia în cap și să zică… ascunzându-te după o icoană, nu poți să faci chestia asta.
Reporter: Dar n-a făcut nimic greșit! V-a cerut să reparați o eroare pe care cineva din partidul dvs. a făcut-o. Un abuz…
Dumitru Focșa: Da, OK, nu neg asta…
Reporter: Păi, de-aici pleacă totul! Era un furt de imagine.
Dumitru Focșa: Ei, lăsați, nu vă duceți prea departe cu „furtul” ăsta!… Nu aruncați totul în Codul Penal! Este un simpatizant AUR, nici nu știu dacă-i membru de partid, este un simplu simpatizant, poate chiar și de prin Ardeal… el a luat și a pus poza… Eu am navigat, în tinerețea mea, cu unul pe care-l chema chiar Rațiu… nu picase Ceaușescu… Și spunea că e în legătură cu… Și zice: „Băi, mă mir cum mi-a dat aviz de navigație, pentru că eu am o rudă mare în Anglia”.
Reporter: Domnule Focșa, este regretabilă folosirea imaginii lui Ion Rațiu de către AUR sau un membru al său, așa cum s-a întâmplat?
Dumitru Focșa: Da, categoric da!
Reporter: Și atunci, de ce ați reacționat așa?
Dumitru Focșa: Eu am avut un moment de furie și de oboseală – cred că era trecut de miezul nopții… I-am dat acest răspuns unei doamne, care-l felicita pe domnul Nicolae Rațiu… Nu mi s-a mai părut corectă asocierea fiului cu tatăl, care e pe altă pagină a istoriei… M-am înfuriat că a luat un text de la domnul Pârvulescu. Și am zis: mă, înseamnă că omul nu gândește… asta a fost… E regretabil!
Reporter: Retrageți acel cuvânt urât pe care l-ați folosit?
Dumitru Focșa: Da! Și prezint și scuze familiei Rațiu. Categoric, are scuzele mele.
„În 1990 am votat cu Ion Rațiu, apoi cu Vadim, Constantinescu, Băsescu și Iohannis. Niciodată cu PSD-ul!”
Reporter: Ați votat pe 20 mai 1990, în „Duminica Orbulu”i, când au candidat Ion Iliescu, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu?
Dumitru Focșa: În ’90? Da, eram acasă, am votat, venisem de pe vapor.
Reporter: Și cu cine ați votat?
Dumitru Focșa: Niciodată cu PSD-ul… FSN-ul… Atunci am votat cu PNȚCD-ul, cu Ion Rațiu… după care, în 1992, am votat cu Vadim, pentru că la acel timp n-o luase prea la vale, vedeam în el un poet și o voce națională… În 1996 am votat cu Emil Constantinescu, în 2000 mi-am anulat votul, singura dată când mi-am anulat votul. A fost finala Vadim cu Iliescu, mă distanțasem de Vadim, am avut anumite temeri, din cauza anumitor expresii ale sale…
Reporter: Amenințări cu execuții pe stadion, cu mitraliera…
Dumitru Focșa: Da, da…
Reporter: Apoi, în 2004, 2009, 2014, 2019?
Dumitru Focșa: Băsescu, Băsescu, Iohannis, Iohannis. V-am spus că n-am votat niciodată cu PSD-ul.
„Ca marinar câștigam 225 de euro pe zi, anul trecut mi-au propus 280”
Reporter: Câți ani ați navigat?
Dumitru Focșa: N-am făcut un total, că am făcut și pauză… Ia să vedem: din 1988 până în 2001, când am plecat în Canada… Din 2006 am venit acasă, am făcut o mică firmă, dar n-a funcționat… În 2012 am urcat din nou pe vapor… până acum, când am intrat în politică.
Reporter: În total, 21 de ani. Deci, când ați candidat erați încă marinar…
Dumitru Focșa: Da, venisem dintr-un contract și trebuia să plec din nou. Chiar în timpul candidaturii am fost chemat să plec din nou. Dacă era să mă orientez după bani, mă duceam, pentru că ultimul meu salariu a fost de 225 de euro pe zi, la o companie olandeză. Și ultima oară, chiar pe 10 decembrie, imediat după alegeri, mi s-a oferit 260, apoi 280 de euro. Și nu m-am dus. Eram deja parlamentar ales, nu puteam să-mi bat joc de votul oamenilor.
Reporter: Plătesc bine olandezii…
Dumitru Focșa: Să știți că nu atât de bine! Munca mea e, de fapt, de 400 de euro pe zi, dar pentru că sunt român… Ucrainenii, de exemplu, sunt plătiți mai bine decât noi, chiar dacă nu sunt în Uniunea Europeană.
Dumitru Focșa alături de copreședintele AUR, George Simion, pe un afiș electoral
„N-am mai intrat la Realitatea pentru că mă durea capul îngrozitor. Am o sinuzită cronică”
Reporter: Ați fost invitat la Realitatea Plus, la emisiunea „Jocuri de putere”, să explicați ce s-a întâmplat, să vă cereți scuze. Ați promis că intrați prin telefon, dar n-ați mai intrat. De ce v-ați răzgândit?
Dumitru Focșa: Am avut deschiderea să intru când am fost contactat de producătoarea emisiunii, dar am avut niște dureri îngrozitoare de cap. Am o sinuzită și… la mine, dacă umblu fără șapcă pe cap, pe timpul ăsta, mă ia boala asta, durerea asta, de la sinuzită. E o boală cronică, am avut și o operație… Sunt dureri de nu te suporți pe tine. Am făcut un text să mă scuz că nu mai pot să intru… dar în starea aia l-am făcut cam nervos. Nici la emisiune nu m-am uitat, deși știam că se vorbește despre mine. Am văzut emisiunea a doua zi, sâmbătă dimineață, în reluare.
Reporter: Unde credeți că duce naționalismul dvs.? Nu vă duce, cumva, într-o fundătură; când Europa devine tot mai integrată?
Dumitru Focșa: Noi suntem pentru o Europă unită. Eu, personal, dacă aș vedea că partidul o ia pe altă cale, nu rămân! Dar știu clar care ne e doctrina: suntem patrioți români în Europa, nu în afara ei. Eu am trăit 5 ani în Canada, în Vancouver, la Oceanul Pacific, din 2001 până în 2006. Lucram, aveam salariu 1.800 de dolari canadieni. Și când îmi vine primul fluturaș, mă uit, îmi rețineau doar o sumă pentru sănătate. Și zic: „Măi, dar ăștia nu iau impozite aicea?” „Nu, pentru că ai salariu sub 2.000 de dolari”. Mi s-a părut foarte interesantă chestia asta. Și am regăsit-o printre ideile partidului în care am intrat. Eu credeam că e ideea mea, dar ei, la AUR, o aveau deja. Să se dezvolte și micii producători, să se ridice, să nu mai fie plătiți la negru…
Reporter: În regulă. Dar orice efort, fie el și bine intenționat, poate fi compromis de folosirea unor cuvinte nepotrivite, reprobabile…
Dumitru Focșa: Așa este. Bunica mea avea o vorbă: „Degeaba e vaca bună, dacă după ce ai muls-o a dat cu piciorul și a răsturnat donița cu lapte”.
Reporter: Mai era o vorbă: „Gura bate fundul”.
Dumitru Focșa: Da, și asta e adevărată. E regretabil ce s-a întâmplat, îmi asum și voi avea grijă ca pe viitor să-mi stăpânesc pornirile, să analizez mai atent cazul și să-mi aduc aminte că sunt trimis în Parlament de câteva mii de oameni.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Parlamentarii AUR continuă să-și țină “calzi” susținătorii care i-au votat livrându-le mesajele așteptate: conspirații, ură, ostilitate, neîncredere, minciuni. Ringo Dămureanu, deputat AUR condamnat penal în trecut pentru violență, este acum, dintr-o dată, mare creștin, smerit și vajnic luptător împotriva Ocultei Montiale care atentează la neamul românesc.
Într-o postare pe contul său de Facebook, bătăușul preacredincos Ringo Dămureanu amestecă sărbătoarea Sfântului Ștefan cu vaccinarea, Apocalipsa, conspirația mondială și, bineînțelesc, părerile sale personale, de “expert” în privința siguranței vaccinurilor.
Dincolo de doza de comic a intervențiilor pe care le au acești oameni băgați pe neașteptate în Parlament de români, rămâne fondul tragic al problemei. Personaje ca Șoșoacă și Dămureanu, în mod evident infantile și iresponsabile, vor vota legi și vor decide soarta țării în următorii 4 ani. Chiar dacă sunt în opoziție, lucrurile se pot schimba și nu se știe dacă, la un moment dat, situația politică va ajunge să depindă de voturile lor.
Ringo Dămureanu scrie în CV că a făcut cursurile SNSPA (fosta Academie „Ștefan Gheorghiu” pe vremea lui Ceaușescu). A fost președinte al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrația Locală (FNSAL) ”Sed Lex”. Ringo Dămureanu „s-a ales” deputat AUR în județul Dolj.
Mesajul delirant al deputatului Ringo Dămureanu (AUR)
„Așa cum este organizată, vaccinarea va fi, în fapt, obligatorie. Ca ales al Neamului, mă voi poziționa public de partea românilor care au aceleași îndoieli ca și mine. Nu vreau să devenim o Nație de Cobai“
„Ziua Sf. Ștefan – Ziua «V» a Vaccinării. Coincidență sau nu? Încep astfel Zilele Apocalipsei?
Creștinii serbează azi, în a treia zi de Crăciun, Ziua Sf. Arhidiacon Ștefan, primul martir creștin care a plătit cu viața sa credința în Hristos. Așadar, jertfa deplină este legată de Naștere. O mare jertfă pentru o nouă Naștere. Celor care poartă acest nume de martir le spun La mulți ani.
Ni se cere și nouă în aceste zile o nouă jertfă pentru o nouă «Naștere»? Un sacrificiu pentru a se crea o lume nouă, fără suferință, dar și fără Dumnezeu ?!
De ce începe Marea Vaccinare chiar azi, într-o zi simbolică? Este sau nu o coincidență?
Campania de vaccinare nu îmi inspiră personal nici cea mai mică încredere. Sunt prea mulți bani investiți în campanii media care nu tratează în mod echilibrat problema vaccinării, din contra, sensul acestor mesaje este unidirecțional, strict în sensul vaccinării.
Cei care ați urmărit urgența cu care actuala Putere a reușit să impună în doar două zile o nouă conducere a Parlamentului și un nou Guvern marionetă, pricepeți de ce atâta grabă. Trebuia începută Vaccinarea populației. Am știut de atunci că acesta este motivul, acesta este primul obiectiv al noului Guvern.
Nu îmi amintesc să fi existat o dezbatere publică pe o temă atât de importantă, așa cum ar fi fost normal. Și, din nou, nu înțeleg și nu accept motivul. Sunt multe întrebări, îngrijorări mari din partea populației, la care cei care guvernează nici nu au răspunsuri, dar nici nu-și pun măcar problema să le pună în discuție. Pentru toți românii îngrijorați de soarta lor, guvernanții actuali au un singur răspuns:
«Vaccinarea nu este obligatorie». O lozincă, nimic altceva.
Așa cum este organizată, vaccinarea va fi, în fapt, obligatorie. Dacă oamenii vor fi condiționați în orice privință de acest vaccin, de exemplu: pentru a-și putea continua raportul de muncă, pentru a călători etc., această condiționare nu va însemna altceva decât obligare.
Las în seama celor care se pricep să facă alte considerații religioase pe această temă.
Personal, nu am nici cea mai mică încredere în aceste vaccinuri apărute peste noapte, în eficiența și eficacitatea lor, suspectez mai degrabă un interes economic și unul de conformare a populației la «noua ordine», iar modul în care sunt duse campaniile media pentru vaccinare îmi alimentează îndoiala.
Ca ales al Neamului, mă voi poziționa public de partea românilor care au aceleași îndoieli ca și mine și voi lupta ca această vaccinare să nu fie nici obligatorie, nici CONDIȚIONATĂ.
Nu vreau să devenim o Nație de Cobai. Este destul că avem un Guvern iresponsabil“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!